Atunci când vorbim de umanişti creştini înţelegem, de regulă, acel tip de persoane care au făcut mai mult rău decât bine în direcţia vieţii duhovniceşti. Nu întotdeauna lucrurile stau astfel. Înainte de Renaşterea italiană, a existat o Renaştere bizantină, din care cea dintâi a extras anumite principii, unele benefice, altele mai puţin folositoare. Reprezentanţii Renaşterii bizantine au fost preponderent intelectualii, cu o formaţie teologică şi culturală deosebită. Printre aceştia se numără şi patriarhul Fotie al Constantinopolului, pe care îl prăznuim în fiecare an pe data de 6 februarie.
Definirea termenului de „umanist creştin“
Întrebarea esenţială a acestui material este dacă îl putem considera pe Sfântul Fotie unul dintre primii umanişti creştini. Despina Stratoudaki-White, autoare a două cărţi asupra vieţii şi operei Sfântului Fotie, este de părere că da, precizând că ar putea fi considerat chiar primul reprezentant al acestui curent. Trebuie să definim mai întâi noţiunea de umanist creştin. Prin aceasta înţelegem în primul rând o persoană cu solide cunoştinţe culturale şi teologice, dar care, totodată, abordează critic sursele folosite, folosind principii din diverse ştiinţe. Bineînţeles, ni s-ar putea răspunde că Sfântul Vasile cel Mare trebuie considerat primul exemplu în această direcţie, dar sunt anumite diferenţe pe care Sfântul Fotie le dovedeşte, cel puţin în abordarea critică a gândirii teologice. Sfântul Fotie vorbeşte de stil în cadrul scrierilor teologice, se declară rezervat faţă de anumite păreri teologice şi demonstrează clar o influenţă culturală diferită faţă de cea a Sfântului Vasile cel Mare.
Bazele culturii sale
Sfântul Fotie s-a născut în Constantinopol în jurul anului 810, într-o familie nobiliară. Tatăl său, Sergius, îndeplinea funcţia de spatharios în cadrul administraţiei imperiale. Unchiul său, Tarasius, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi constantinopolitani. Datorită controverselor iconoclaste, tatăl său a fost exilat şi împreună cu el au plecat toţi membrii familiei. În 837 un sinod iconoclast i-a condamnat pe Tarasius şi Fotie, dar aceştia au fost reabilitaţi în scurt timp. Sfântul Fotie a studiat o perioadă îndelungată la Universitatea Imperială din Constantinopol, devenind şi profesor. Niketas, biograful patriarhul Ignatie, contemporan cu Fotie, precizează că „era priceput în gramatică, filosofie, poezie, retorică şi, în general, în orice ştiinţă pe care învăţământul o putea oferi“ (D. Stratoudaki White and Joseph R. Berrigan Jr. The Patriarch and the Prince…, p. 15). Cunoştinţele dobândite de Fotie au fost dintre cele mai diverse. Spiritul său cultural se observă cel mai uşor din lucrarea sa Biblioteca.
Biblioteca - prima colecţie de recenzii din istorie
Biblioteca este principala lucrare a patriarhului Fotie al Constantinopolului. Cuprinde rezumate a 279 de lucrări, dintre care 158 sunt opere teologice, iar 122 reprezintă lucrări din cele mai diverse domenii. Cu toate că scrierile teologice sunt majoritare la număr, spaţiul dedicat lor ocupă doar 43% din întregul corpus, lăsând astfel 57% celorlalte domenii. Care sunt celelalte domenii? Despina Stratoudaki precizează: „Sunt 37 de lucrări istorice, urmate de numeroase scrieri legate de călătorii. Întâlnim de asemenea 16 discursuri filosofice, dintre care trei aparţinând filosofilor evrei, 5 cărţi despre geografie, 6 lucrări asupra papilor şi preoţilor din Apus, 6 din domeniul medicinei, câteva asupra mitologiei şi ştiinţelor matematice“ (D. Stratoudaki White, Patriarch Photios of Constantinople…, p. 50). Interesul patriarhului Fotie asupra lucrărilor istorice, filosofice şi geografice se explică prin două elemente. Primul dintre ele este că iubea enorm călătoriile şi discuţiile cu reprezentanţi ai altor popoare. Cunoaştem foarte clar că, în jurul anului 845, a îndeplinit una sau mai multe misiuni diplomatice în lumea arabă. În medicină era interesat în principal de modul de dezvoltare a bolilor. Nu se sfieşte să acorde şi sfaturi în câteva scrisori cu privire la tratamente corecte. Frapant nu este, în esenţă, faptul că a reuşit să citească enorm pentru perioada în care a trăit. Uimitor este faptul că a reuşit şi o abordare critică.
Atitudinea critică faţă de textele hagiografice
În ciuda faptului că Biblioteca cuprinde recenzii a 280 de cărţi, doar 8 texte sunt rezumate de Vieţi ale Sfinţilor. Ceea ce uimeşte de prima dată este felul în care Sfântul Fotie discută aceste scrieri şi cât accent pune asupra utilizării unui stil corect. Astfel, cu privire la textul Vieţii Sfântului Atanasie cel Mare, spune următoarele: „Lucrarea pe care o prezint acum înclină mai mult spre neglijenţă decât precizie, în mod principal în privinţa aranjării materialului. În multe capitole, povestirea este pură fantezie în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă“ (The Bibliotheca…, p. 243). Nu ne-am aştepta ca un astfel de comentariu să apară asupra unei Vieţi de Sfânt, dar Fotie demonstrează clar că acurateţea şi obiectivitatea trebuie păstrate chiar şi atunci când discutăm despre o lucrare hagiografică. Cu privire la autorul Vieţii patriarhului Gheorghe de Alexandria, notează: „Stilul folosit este simplu şi deseori vulgar, pentru că autorul nu este precis nici măcar în folosirea substantivelor şi verbelor, demonstrându-şi astfel lipsa de educaţie“ (The Bibliotheca…, p. 113). Lucrurile par şi mai complicate atunci când Fotie respinge atribuirea unei lucrări Sfântului Ioan Hrisostom tocmai pentru că stilul era sub orice critică şi nu se putea ca un om atât de cultivat să facă o lucrare atât de slabă. Despre una dintre operele Sfântului Efrem Sirul afirmă că este o adevărată minune că un mesaj atât de puternic poate fi transmis în condiţii aşa grele din punct de vedere stilistic (T. Hägg, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, p. 56).
Stilul epistolar
Nu doar în privinţa textelor hagiografice s-a dovedit Fotie critic, ci şi cu privire la epistole şi modul în care acestea trebuie scrise. A păstrat patru caracteristici esenţiale: concizia, claritatea, simplitatea şi delicateţea. Drept model absolut în această privinţă îl considera pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne-a lăsat o bogată colecţie de epistole, scrise într-un stil desăvârşit. Cu privire la epistolele Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie se plânge de obscuritatea textului şi critică formulele de adresare ale acestuia. Atunci când este întrebat de Antonie al Cyzicului care sunt scriitorii care pot fi urmaţi ca modele în privinţa epistolelor, Fotie răspunde cu o lungă listă de autori, dintre care pot fi amintiţi tiranul Phalaris, retorul Libanius, generalul roman Brutus, dar şi Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Isidor de Pelusium. Acrivia patriarhului Fotie în privinţa identificării şi păstrării unor reguli corecte de scris este indubitabilă.
Sfaturi oferite pe măsura înţelegerii
Atunci când decide să îi trimită o scrisoare hanului bulgar Boris, botezat de curând, Sfântul Fotie nu oferă nici un citat direct în cadrul textului. Specialiştii au reconstituit însă sursele folosite, ajungând la concluzia că ponderea citatelor clasice este mai mare decât cea a surselor patristice. Doar Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Hrisostom, împreună cu autorii vechi-testamentari Solomon şi Iisus Sirah se regăsesc în cadrul surselor patristice şi biblice. În rest, lucrarea este înţesată cu argumente din Isocrate, Plutarh, Demostene şi Aristotel. De ce a ales patriarhul Fotie această cale? Tocmai pentru că proaspătul botezat nu era încă în stare să înţeleagă multe aspecte ale vieţii creştine. Îi sunt oferite alături de cuvinte simple ale Sfinţilor Părinţi şi multe axiome ale înţelepciunii antice conforme cu poruncile evanghelice. Scrisoarea este de fapt un mic tratat asemănător cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, abordând principalele aspecte ale vieţii unui monarh creştin şi principiile care trebuie să îi călăuzească activitatea.
Concluzii
Modalităţile prin care Sfântul Fotie încearcă să folosească principii filosofice pentru descoperirea calităţilor stilului constituie variante încercate mai târziu în mod eronat şi de renascentişti în Apus. Cultura deosebită, abordarea critică viguroasă, inclusiv în privinţa lucrărilor patristice, constituie o remarcabilă avangardă nu doar a gândirii renascentiste bizantine, ci şi a discuţiilor moderne cu privire la stilul scrierilor teologice. Toate aceste amănunte îl recomandă pe Sfântul Fotie ca un prim umanist creştin, dar unul de o factură deosebită faţă de cei care i-au urmat. Sfântul Fotie nu a pus niciodată cultura mai presus de teologie, ci a subordonat-o acesteia. De aceea îl putem considera şi unul dintre umaniştii creştini autentici. Mulţi dintre cei care i-au urmat au fost doar umanişti. z
Surse:
Hägg, Tomas, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 53 (1999), pp. 43-58.
Photius, The Bibliotheca, a selection translated with notes by N. G. Wilson (2nd edn., London: Gerald Duckworth & Co. Ltd., 2002).
Stratoudaki White, Despina, Patriarch Photios of Constantinople: His Life, Scholarly Contributions, and Correspondence Together with a translation of Fifty-two of His Letters (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1981).
Stratoudaki White, Despina and Berrigan Jr., Joseph R., The Patriarch and the Prince: The Letter of Patriarch Photios of Constantinople to Khan Boris of Bulgaria (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1982).
Definirea termenului de „umanist creştin“
Întrebarea esenţială a acestui material este dacă îl putem considera pe Sfântul Fotie unul dintre primii umanişti creştini. Despina Stratoudaki-White, autoare a două cărţi asupra vieţii şi operei Sfântului Fotie, este de părere că da, precizând că ar putea fi considerat chiar primul reprezentant al acestui curent. Trebuie să definim mai întâi noţiunea de umanist creştin. Prin aceasta înţelegem în primul rând o persoană cu solide cunoştinţe culturale şi teologice, dar care, totodată, abordează critic sursele folosite, folosind principii din diverse ştiinţe. Bineînţeles, ni s-ar putea răspunde că Sfântul Vasile cel Mare trebuie considerat primul exemplu în această direcţie, dar sunt anumite diferenţe pe care Sfântul Fotie le dovedeşte, cel puţin în abordarea critică a gândirii teologice. Sfântul Fotie vorbeşte de stil în cadrul scrierilor teologice, se declară rezervat faţă de anumite păreri teologice şi demonstrează clar o influenţă culturală diferită faţă de cea a Sfântului Vasile cel Mare.
Bazele culturii sale
Sfântul Fotie s-a născut în Constantinopol în jurul anului 810, într-o familie nobiliară. Tatăl său, Sergius, îndeplinea funcţia de spatharios în cadrul administraţiei imperiale. Unchiul său, Tarasius, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi constantinopolitani. Datorită controverselor iconoclaste, tatăl său a fost exilat şi împreună cu el au plecat toţi membrii familiei. În 837 un sinod iconoclast i-a condamnat pe Tarasius şi Fotie, dar aceştia au fost reabilitaţi în scurt timp. Sfântul Fotie a studiat o perioadă îndelungată la Universitatea Imperială din Constantinopol, devenind şi profesor. Niketas, biograful patriarhul Ignatie, contemporan cu Fotie, precizează că „era priceput în gramatică, filosofie, poezie, retorică şi, în general, în orice ştiinţă pe care învăţământul o putea oferi“ (D. Stratoudaki White and Joseph R. Berrigan Jr. The Patriarch and the Prince…, p. 15). Cunoştinţele dobândite de Fotie au fost dintre cele mai diverse. Spiritul său cultural se observă cel mai uşor din lucrarea sa Biblioteca.
Biblioteca - prima colecţie de recenzii din istorie
Biblioteca este principala lucrare a patriarhului Fotie al Constantinopolului. Cuprinde rezumate a 279 de lucrări, dintre care 158 sunt opere teologice, iar 122 reprezintă lucrări din cele mai diverse domenii. Cu toate că scrierile teologice sunt majoritare la număr, spaţiul dedicat lor ocupă doar 43% din întregul corpus, lăsând astfel 57% celorlalte domenii. Care sunt celelalte domenii? Despina Stratoudaki precizează: „Sunt 37 de lucrări istorice, urmate de numeroase scrieri legate de călătorii. Întâlnim de asemenea 16 discursuri filosofice, dintre care trei aparţinând filosofilor evrei, 5 cărţi despre geografie, 6 lucrări asupra papilor şi preoţilor din Apus, 6 din domeniul medicinei, câteva asupra mitologiei şi ştiinţelor matematice“ (D. Stratoudaki White, Patriarch Photios of Constantinople…, p. 50). Interesul patriarhului Fotie asupra lucrărilor istorice, filosofice şi geografice se explică prin două elemente. Primul dintre ele este că iubea enorm călătoriile şi discuţiile cu reprezentanţi ai altor popoare. Cunoaştem foarte clar că, în jurul anului 845, a îndeplinit una sau mai multe misiuni diplomatice în lumea arabă. În medicină era interesat în principal de modul de dezvoltare a bolilor. Nu se sfieşte să acorde şi sfaturi în câteva scrisori cu privire la tratamente corecte. Frapant nu este, în esenţă, faptul că a reuşit să citească enorm pentru perioada în care a trăit. Uimitor este faptul că a reuşit şi o abordare critică.
Atitudinea critică faţă de textele hagiografice
În ciuda faptului că Biblioteca cuprinde recenzii a 280 de cărţi, doar 8 texte sunt rezumate de Vieţi ale Sfinţilor. Ceea ce uimeşte de prima dată este felul în care Sfântul Fotie discută aceste scrieri şi cât accent pune asupra utilizării unui stil corect. Astfel, cu privire la textul Vieţii Sfântului Atanasie cel Mare, spune următoarele: „Lucrarea pe care o prezint acum înclină mai mult spre neglijenţă decât precizie, în mod principal în privinţa aranjării materialului. În multe capitole, povestirea este pură fantezie în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă“ (The Bibliotheca…, p. 243). Nu ne-am aştepta ca un astfel de comentariu să apară asupra unei Vieţi de Sfânt, dar Fotie demonstrează clar că acurateţea şi obiectivitatea trebuie păstrate chiar şi atunci când discutăm despre o lucrare hagiografică. Cu privire la autorul Vieţii patriarhului Gheorghe de Alexandria, notează: „Stilul folosit este simplu şi deseori vulgar, pentru că autorul nu este precis nici măcar în folosirea substantivelor şi verbelor, demonstrându-şi astfel lipsa de educaţie“ (The Bibliotheca…, p. 113). Lucrurile par şi mai complicate atunci când Fotie respinge atribuirea unei lucrări Sfântului Ioan Hrisostom tocmai pentru că stilul era sub orice critică şi nu se putea ca un om atât de cultivat să facă o lucrare atât de slabă. Despre una dintre operele Sfântului Efrem Sirul afirmă că este o adevărată minune că un mesaj atât de puternic poate fi transmis în condiţii aşa grele din punct de vedere stilistic (T. Hägg, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, p. 56).
Stilul epistolar
Nu doar în privinţa textelor hagiografice s-a dovedit Fotie critic, ci şi cu privire la epistole şi modul în care acestea trebuie scrise. A păstrat patru caracteristici esenţiale: concizia, claritatea, simplitatea şi delicateţea. Drept model absolut în această privinţă îl considera pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne-a lăsat o bogată colecţie de epistole, scrise într-un stil desăvârşit. Cu privire la epistolele Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie se plânge de obscuritatea textului şi critică formulele de adresare ale acestuia. Atunci când este întrebat de Antonie al Cyzicului care sunt scriitorii care pot fi urmaţi ca modele în privinţa epistolelor, Fotie răspunde cu o lungă listă de autori, dintre care pot fi amintiţi tiranul Phalaris, retorul Libanius, generalul roman Brutus, dar şi Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Isidor de Pelusium. Acrivia patriarhului Fotie în privinţa identificării şi păstrării unor reguli corecte de scris este indubitabilă.
Sfaturi oferite pe măsura înţelegerii
Atunci când decide să îi trimită o scrisoare hanului bulgar Boris, botezat de curând, Sfântul Fotie nu oferă nici un citat direct în cadrul textului. Specialiştii au reconstituit însă sursele folosite, ajungând la concluzia că ponderea citatelor clasice este mai mare decât cea a surselor patristice. Doar Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Hrisostom, împreună cu autorii vechi-testamentari Solomon şi Iisus Sirah se regăsesc în cadrul surselor patristice şi biblice. În rest, lucrarea este înţesată cu argumente din Isocrate, Plutarh, Demostene şi Aristotel. De ce a ales patriarhul Fotie această cale? Tocmai pentru că proaspătul botezat nu era încă în stare să înţeleagă multe aspecte ale vieţii creştine. Îi sunt oferite alături de cuvinte simple ale Sfinţilor Părinţi şi multe axiome ale înţelepciunii antice conforme cu poruncile evanghelice. Scrisoarea este de fapt un mic tratat asemănător cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, abordând principalele aspecte ale vieţii unui monarh creştin şi principiile care trebuie să îi călăuzească activitatea.
Concluzii
Modalităţile prin care Sfântul Fotie încearcă să folosească principii filosofice pentru descoperirea calităţilor stilului constituie variante încercate mai târziu în mod eronat şi de renascentişti în Apus. Cultura deosebită, abordarea critică viguroasă, inclusiv în privinţa lucrărilor patristice, constituie o remarcabilă avangardă nu doar a gândirii renascentiste bizantine, ci şi a discuţiilor moderne cu privire la stilul scrierilor teologice. Toate aceste amănunte îl recomandă pe Sfântul Fotie ca un prim umanist creştin, dar unul de o factură deosebită faţă de cei care i-au urmat. Sfântul Fotie nu a pus niciodată cultura mai presus de teologie, ci a subordonat-o acesteia. De aceea îl putem considera şi unul dintre umaniştii creştini autentici. Mulţi dintre cei care i-au urmat au fost doar umanişti. z
Surse:
Hägg, Tomas, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 53 (1999), pp. 43-58.
Photius, The Bibliotheca, a selection translated with notes by N. G. Wilson (2nd edn., London: Gerald Duckworth & Co. Ltd., 2002).
Stratoudaki White, Despina, Patriarch Photios of Constantinople: His Life, Scholarly Contributions, and Correspondence Together with a translation of Fifty-two of His Letters (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1981).
Stratoudaki White, Despina and Berrigan Jr., Joseph R., The Patriarch and the Prince: The Letter of Patriarch Photios of Constantinople to Khan Boris of Bulgaria (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1982).
LUNA FEBRUARIE
ÎN ACEASTĂ LUNĂ, ZIUA A ŞASEA:
POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU
FOTIE CEL MARE,
PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI,
CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ŞI MĂRTURISITORUL
LA VECERNIA MICĂ
La Doamne strigat-am …, se pun stihirile Sfântului Fotie pe 4, glasul 2:
Podobie: Când pe lemn…
Din rădăcină slăvită ca un pom de Dumnezeu sădit ai răsărit, Fotie, şi tuturor te-ai arătat plin de înţelepciune şi har; prin care petrecându-ţi viaţa toată, te-ai dovedit a fi rodire a dumnezeiescului Duh.
Când cu sfatul cel de sus, ca un vas al Mângâietorului, ai fost hirotonit mare păstor şi întâistătător luminat al Bisericii lui Hristos, atunci preasfinţite Fotie, ca pe o rădăcină a tuturor relelor ai mustrat adaosul Filioque din Simbolul Credinţei, cu înţeleptele tale cuvântări.
Auzind de cinstită chemarea ta, înţelepte, de a străluci tuturor lumina Ortodoxiei celei neprihănite şi curate, mincinoasa, făţarnica şi inovatoarea învăţătură a papei se înspăimântă şi tremură, iar întreg Răsăritul desăvârşit şi luminat te cinsteşte pe tine, Sfinte Fotie, ca pe cel ce eşti întocmai cu Apostolii.
Fiind izgonit cu silnicie, părinte, şi cu nelegiuită poruncă din Biserica lui Hristos, atunci multe chinuri şi necazuri ai pătimit ca un învederat slujitor al Mântuitorului Hristos, Care te-a încununat după vrednicie cu cununa mărturisirii.
Slavă…, a sfântului, glasul 1:
Împodobit cu râvnă apostolică, Părinte, te-ai arătat al Bisericii apărător, căci cu puternic cuvânt ai călăuzit minţile credincioşilor la cele de sus, iar răzvrătirile feluritelor eresuri le-ai ruşinat, ca un ierarh de Dumnezeu înţelepţit, pururea pomenite Fotie. Ci întru lumina dumnezeieştilor tale învăţături, îndreptează căile noastre, rugându-te cu osârdie lui Hristos pentru sufletele noastre.
Şi acum…, a praznicului, asemenea:
Pe Cel singur Atotsfânt Îl aduce în cele sfinte, Sfânta Fecioară; şi întinzând mâinile sfinţitul Simeon L-a primit bucurându-se şi a strigat: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.
LA STIHOAVNĂ
Se pun stihirile praznicului, glasul 2:
Podobie: Casa Eufratului…
Bucură-te mult minunate Fotie, înţeleptule învăţător a toată dumnezeiasca înţelepciune, întărirea şi stâlpul întregii Biserici.
Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
Trâmbiţă duhovnicească te-ai arătat lumii, apărând cu glas puternic dogma Ortodoxiei, prea minunate Fotie.
Stih: Gura dreptului va grăi înţelepciune şi limba lui va rosti judecată.
Ritor cu chip dumnezeiesc al lui Hristos te-ai aflat, întărind şi luminând credincioşilor cugetul Bisericii, Fotie al nostru ierarh preaiubit.
Slavă…, a Treimii, acelaşi:
Numai din Tatăl purcede Duhul şi prin Fiul se dăruieşte tuturor, propovăduieşti lumii, preaînţelepte părinte Fotie.
Şi acum…, a praznicului:
Bucuratu-s-a Simeon, dacă a primit pe Ziditor în braţe, şi a strigat: Acum slobozeşte, Mântuitorule, pe robul Tău că Te-a văzut.
TROPARUL Sfântului Fotie, glasul 5,
Podobie: Pe Cuvântul cel împreună fără de început…
Făcându-te strălucit luminător al înţelepciunii, te-ai arătat de-Dumnezeu-aşezat apărător al Ortodoxiei, frumuseţea Părinţilor, Fotie prea mare; căci tu, dumnezeiască stea a Răsăritului, surpi sprânceana cea semeaţă a cumplitelor eresuri, cel ce eşti strălucirea Bisericii, pe care păzeşte-o neclintită, Părinte.
Slavă…, a Sfântului Vucol, glasul 4:
Îndreptător credinţei…
Şi acum…, al praznicului, glasul 1:
Bucură-te, Cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă şi învierea.
Ectenia şi otpustul.
LA VECERNIA MARE
După obişnuitul psalm se cântă Fericit bărbatul…, starea întâi.
La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8 în zi de rând şi pe 10 sâmbătă seară.
Stihirile Sfântului Fotie, glasul 4:
Podobie: Ca un viteaz între mucenici…
Pe trâmbiţa înţelepciunii, pe locaşul harului Sfântului Duh, pe cel cu totul înţelepţit în dogmele cele drepte şi pe dumnezeiescul luminător la Bisericii lui Hristos, pe turnul cel neclintit, pe şuvoiul cel nedeşertat al cereştilor învăţături, după vrednicie să-l lăudăm pe preasfinţitul Fotie.
Pe ritorul cel mult înţelept, ce cu puterea şi cu harul Sfântului Duh a mustrat înnoirea învăţăturilor şi adăugirea apuseană cea din Crez, noi ortodocşii într-un glas să-l fericim pe vrednicul de pomenire Fotie.
Purtând nume vrednic de chemarea ta, preasfinţite, străluceşti lumină marginilor lumii, căci goneşti întunericul tuturor ereziilor ca un drept învăţător. Pentru aceasta Biserica lui Hristos, ca pe un mare păstor te cinsteşte pe tine, înţelepte Fotie.
Alte stihiri, glasul 2:
Podobie: Cu ce cununi…
Cu ce cununi de laudă îl vom încununa pe ierarhul, pe vestitorul cel preaînvederat al dreptelor dogme ale credinţei, pe cel îmbogăţit cu felurita cunoştinţă, pe locaşul Înţelepciunii celei mai presus de toată înţelepciunea, pe biruitorul a toată flecăreala nedreptăţii, ce se trufea împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos, pe cunoscutul prieten al Domnului şi prea marele Fotie?
Cu ce melodioase cântări vom lăuda pe ierarhul, pe apărătorul Ortodoxiei şi sabia împotriva ereticilor, pe grădină a toată virtutea, pe stâlpul Bisericii cel în chipul focului, pe cel într-adevăr cu mare şi dumnezeiesc nume, care luminează inimile credincioşilor ortodocşi şi îndepărtează toată pâcla relelor eresuri, pe înţeleptul şi marele Fotie?
Cu ce frumoase cântări vom lăuda pe ierarhul, pe cel ce cu limba-i înfocată a mustrat toate eresurile romane şi ale lor neîntemeiate înnoiri; pe cel ce evangheliceşte cuvântând a călăuzit poporul cel ortodox către cele de sus, pe cel încercat ca aurul în cuptor prin felurite necazuri şi prin pătimiri, pe preaslăvitul Fotie, lauda ortodocşilor?
Slavă…, a Sfântului Fotie, glasul 6:
Astăzi a strălucit Bisericii lui Hristos mai mult decât razele soarelui, pomenirea ierarhului Fotie, răspândind dumnezeiasca lumină cugetelor credincioşilor. Veniţi dar mulţimile ortodocşilor, să prăznuim cu veselie pomenirea ierarhului, strigând cu bucurie: Bucură-te vistierul cel preaplin de multă şi felurită înţelepciune şi grădină preafrumos mirositoare a cereştilor pliniri! Bucură-te, învăţătorule cu chip dumnezeiesc al Predaniei Ortodoxe şi preaputernică armă împotriva înnoirilor papistăşeşti! Bucură-te preaînţeleaptă gură ce propovăduieşti cuvântul harului în nenumărate chipuri! Ci acum întru tot fericite Fotie, stând lângă tronul dumnezeieştii măriri, roagă-te pentru sufletele noastre.
Şi acum…, a praznicului, acelaşi glas:
VOHOD, Lumină lină…,
Prochimenul zilei şi
PAREMIILE
(Caută la 10 februarie, ale Sfântului Haralambie)
LA LITIE
Se pune stihira hramului şi 4 ale Sfântului, glasul 1:
Veseleşte-te în Domnul, Biserică a lui Hristos, pe marele Fotie avându-l tuturor păstor, învăţător şi apărător de Dumnezeu trimis împotriva a tot viclenei uneltiri şi a tuturor eresurilor; căci îmbrăcat fiind cu apostoleşti haruri, a luptat apostoliceşte pentru dreapta învăţătură a Evangheliei păcii şi întocmai dumnezeiescului Pavel, binesăvârşindu-şi drumul, se roagă Domnului să ne întărească pe noi în buna mărturisire şi să mântuiască sufletele noastre.
Glasul 2:
Binelucrând virtuţile, tuturor ai arătat roadele desăvârşitei cunoştinţe, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, cu totul minunate Fotie. Şi îmbrăcat fiind cu veşmântul preoţiei, te-ai arătat Bisericii, ierarh cuvios şi fără prihană, plin de dumnezeiască luminare, puternic în cuvânt şi faptă; căci ai păzit dogmele de eretici, iar pe noi nevătămaţi ne călăuzeşti către Hristos cu rugăciunile tale.
Glasul 3:
Drept învăţând cuvântul adevărului ca o gură de Dumnezeu înţelepţită a Ortodoxiei, prea sfinţite Fotie, neclintit ai stat împotriva feluritelor erezii, iar Cap a toată Biserica pe Hristos mărturisindu-L a fi, pe întâistătătorul papă al Romei celei Vechi ce se socotea mai presus de Biserică, cu dreptate l-ai biruit, fericite, cu limba ta cea de foc şi dumnezeiesc grăitoare. Ci ca unul ce eşti de aceeaşi râvnă cu Sfinţii Apostoli şi ierarh îndumnezeit, roagă-te pentru sufletele noastre.
Glasul 4:
Îmbrăcat cu toată armătura Duhului Sfânt, ai propovăduit cu gură ortodoxă în toată Biserica, preaslăvite Fotie, că Duhul purcede numai de la Tatăl, iar prin Fiul se dă credincioşilor, care cu vrednicie se fac părtaşi lucrării Lui, prin care sfinţiţi fiind, ne facem fiii lui Dumnezeu, iar adaosul papistaşilor în Simbolul Credinţei l-ai mustrat cu tărie, vădindu-l a fi glas nelegiuit şi izvor al primejdioaselor eresuri. Pentru aceasta, întărită fiind Biserica lui Hristos prin cuvintele tale, slăvim drept pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă, într-o singură Dumnezeire.
Slavă…, glasul 4:
Pe ierarhul lui Hristos şi pe luminătorul cel atotstrălucitor al Bisericii, pe Fotie cel Mare, ca unii ce de el am fost luminaţi, după datorie să-l lăudăm, căci cu preaînalta sa iubire de înţelepciune s-a curăţit şi s-a arătat strună a înaltei cuvântări de Dumnezeu. Iar taina Ortodoxiei binemărturisind, s-a învrednicit şi apostoleştilor nevoinţe, ca un următor îndeaproape al Apostolilor, împreună cu care se şi roagă pentru sufletele noastre.
Şi acum…, a praznicului, acelaşi glas:
Astăzi, Maica cea sfântă şi mai înaltă decât biserica Legii celei Vechi, în Biserică Îl aduce arătându-L lumii pe al lumii Făcător şi Dătătorul Legii; pe care în braţe primindu-L bătrânul Simeon, bucurându-se striga: Acum slobozeşte pe robul Tău, că Te-am văzut pe Tine, Mântuitor al sufletelor noastre.
Şi rugăciunile obişnuite.
LA STIHOAVNĂ
Se pun stihirile sfântului, glasul 5:
Podobie: Bucură-te cămară…
Bucură-te, luminătorul cel mare şi strălucitor al Bisericii lui Hristos, care lumea toată o luminezi cu strălucirile Ortodoxiei; gura cea preaînţeleaptă, alăuta duhului cea frumos glăsuitoare, canonul împlinirii întregii înţelepciuni şi al dogmelor celor preadrepte ale Bisericii, gură ce picuri nectarul credinţei. Fotie, nume mare şi auzire minunată, pe Hristos înduplecă-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.
Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura întru aşternuturile lor.
Bucură-te frumuseţea ierarhilor, livada bine mirositoare a filosofiei celei înalte, o, Fotie, de Dumnezeu grăitorule, cel ce porţi în cuvintele buzelor tale focul Mângâietorului, cu care ai şi ars nebunia cea stricată şi necurată a lepădatului Nicolae, papa Romei, care izvodea hule împotriva Sfântului Duh-Dumnezeu; iar tu, ca un alt arhanghel, tuturor ai strigat: Să stăm bine! Să stăm toţi pe temelia credinţei, ca să câştigăm de sus mântuire şi mare milă.
Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.
Bucură-te, întărirea Ortodoxiei, sabie cu două ascuţişuri împotriva a toată erezia, înţeleptule iconom, căruia ţi s-a încredinţat prin dumnezeiescul har, cuvânt bogat, cu care ai întărit cugetul credincioşilor în frica celor de sus. Pentru aceasta, ca un înalt glăsuitor, bărbăteşte ai pătimit felurite prihane şi te-ai învrednicit slavei celei de sus. Pe Hristos roagă-L, Fotie păstorule, pentru turma ta.
Slavă…, a sfântului, glasul 8:
Lumina Duhului strălucind în inima ta, ai răsărit lumii ca o lumină, o, Fotie mult înţelepte; pentru aceasta spre lumina vieţii tale şi spre măreţia înţelepciunii tale nu au putut să privească toţi vrăjmaşii noştri ca nişte încăpăţânaţi în erezie, căci tu ca un alt apostol propovăduieşti cu mare glas cuvântul Evangheliei şi te rogi pentru sufletele noastre.
Şi acum…, a praznicului.
La binecuvântarea pâinilor, se cântă troparul Sfântului Fotie (de două ori) şi al praznicului (o dată).
(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML