miercuri, 15 septembrie 2010

Minunea Sf.Mc.Eufimia cu Cuv.Paisie si Paraclisul (16 Septembrie si 6 Iulie)


Stareţul se afla în curtea colibei lui, atunci când l-a vizitat un fiu duhovni­cesc de-al său şi spunea mereu cu toată inima: „Slavă Ţie, Dumnezeule!” La un moment dat, Stareţul i-a spus:

- Se poate netrebnici cineva şi în înţelesul cel bun.

- Cine, Gheronda?

- Stăteam liniştit în chilia mea când a venit şi m-a uluit. Ce frumos petrec ei acolo sus!

- Ce se întâmplă, Gheronda?

- Iţi voi spune, dar să nu spui la nimeni.

Atunci Stareţul i-a povestit următoarele: „Tocmai mă întorsesem din lume, unde ieşisem pentru o pro­blemă bisericească. Marţi[1], pe la ora 10 dimineaţa, stăteam în chilie şi făceam Ceasurile. Deodată am auzit o ciocănitură în uşă şi o voce de femeie spu­nând: «Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…» Atunci m-am gândit: «Cum de a intrat o femeie in Sfântul Munte?» Cu toate acestea am simţit o dulceaţă dumnezeiască înlăuntrul meu şi am întrebat:

- Cine este?

- Eufimia.

«Care Eufimia? m-am întrebat în sinea mea. Nu cumva vreo femeie a făcut vreo nebunie şi a venit în Sfântul Munte îmbrăcată în haine bărbăteşti? Acum ce să fac?» Aceea a bătut din nou la uşă, iar eu iarăşi am întrebat:

- Cine este?

- Eufimia.

Mă aflam în îndoială şi de aceea nu am deschis. Când a bătut a treia oară, uşa, care era zăvorâtă pe dinăuntru, s-a deschis singură. Apoi am auzit paşi pe hol. Am sărit ca să deschid uşa chiliei şi am văzut înaintea mea o femeie cu capul acoperit. O însoţea cineva care semăna cu Evanghelistul Luca şi care a dispărut îndată. Cu toate că eram sigur că aceasta nu era o nălucire de la cel viclean, pentru că avea o strălucire deosebită, am întrebat-o cine este.

- Muceniţa Eufimia, mi-a răspuns aceea.

- Dacă eşti Muceniţa Eufimia, vino să ne închinăm Sfintei Treimi. Tot ce fac eu să faci şi tu.

Dar când încă se mai afla pe hol, a început să facă metanii, însă nu spre biserică, ci spre chilia mea. La început mi s-a părut ciudat, dar după aceea mi-am amintit că aveam deasupra uşii chiliei mele o iconiţă de hârtie cu Sfânta Treime.

Apoi am intrat în biserică şi am făcut o metanie spunând: «In numele Tatălui.» A repetat şi ea după mine, făcând o metanie. «Şi al Fiului». «Şi al Fiului», a repetat ea cu o voce subţire.

- Mai tare, ca să aud şi eu! Iar ea a repetat mai tare.

După ce ne-am închinat şi a treia oară, rostind: «Şi al Sfântului Duh», i-am spus: «Acum să mă închin şi eu la tine». M-am închinat ei şi i-am sărutat picioarele şi vârful nasului, căci a o săruta pe faţă am consi­derat că este o necuviinţă. După aceea sfânta s-a aşezat pe scăunel, iar eu pe cufăr şi mi-a dezlegat nedumerirea pe care o aveam (în legătură cu un subiect bisericesc). Apoi mi-a povestit viata ei. Ştiam că există o Sfân­tă Eufimia, dar viata ei nu o cunoşteam. Când mi-a povestit mucenicia ei, nu numai că o auzeam, dar parcă o vedeam, o trăiam. M-am înfricoşat.

- Cum ai răbdat astfel de chinuri? am întrebat-o.

- Dacă aş fi ştiut ce slavă au sfinţii în cer, aş fi făcut tot ce aş fi putut ca să îndur chinuri şi mai mari.

După această întâmplare, timp de trei zile nu am putut să fac nimic. Tresăltam de bucurie şi slăveam neîncetat pe Dumnezeu. Nu puteam nici să mănânc, nici nimic altceva să fac… doxologie neîncetată.”

(Cuviosul Paisie Aghioritul si Sfanta Mucenita Eufimia)





Paraclisul Sfintei Eufimia

(16 septembrie, 11 iulie)

Biserica Sfanta Eufimia - Calcedon

Preotul: face obisnuitul inceput, zicand: Binecuvantat este Dumnezeul nostru..
Citetul: Amin. Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!

Rugaciunile incepatoare: Imparate ceresc.. Sfinte Dumnezeule.. Preasfanta Treime.. Doamne miluieste (de trei ori) Tatal nostru..
Preotul: Ca a Ta este imparatia..
Citetul: Amin. Doamne miluieste (de 12 ori).

Slava.. Si acum.. Veniti sa ne inchinam..
Psalmul 142: Doamne, auzi rugaciunea mea..

Apoi cantam pe glas IV: Dumnezeu este Domnul.. (de 3 ori)

Apoi troparele acestea, glas IV, podobie: "Cel ce Te-ai inaltat pe cruce..":

Pe Sfanta Eufimia intru cantari o laudam si marim viata ei cea dumnezeiasca si mucenicia ei cea minunata rabdata cu puterea lui Hristos, ca aceasta a smerit nedumnezeirea idolilor si a rusinat ratacirile la Sinodul al Patrulea; pentru aceasta a intrat slavita in pamantul celor blanzi, ca o mucenita mult patimitoare. (de 2 ori)

Slava.. Si acum..

Nu vom tacea nicicand, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Apoi indata psalmul 50: Miluieste-ma, Dumnezeule..

Canonul - glas 8

Cantarea I
Irmos: "Apa trecand-o ca pe uscat.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Vino, o, Duhule cel Bun, la mine, cel ticalos, care voiesc sa laud pe Eufimia, stalpul credintei, fala si cinstea Calcedonului.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Laud, Eufimia, vietuirea ta, maresc jertfa si minunata mucenicie, cerand ca, prin rugaciunile tale, Maica, sa laud dupa vrednicie minunile tale.

Slava..

In chip luminat te-ai lepadat de desertaciunea si de frumusetile lumii, pentru Hristos, Eufimia; pentru aceasta si pe noi, cei ce te cinstim, invredniceste-ne sa ne lepadam de patimi.

Si acum..

Nascatoare de Dumnezeu, pe noi, cei netrebnici, invredniceste-ne, Maica a Cuvantului, ca, prin rugaciunile tale, sa propovaduim cele doua firi ale Lui intr-un singur ipostas, Maica- Fecioara.

Cantarea III
Irmos: "Doamne, Cel ce ai facut.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Vedem in mainile tale, slavita Eufimia, cartea Parintilor, cea de Dumnezeu insuflata, cu cuviinta tinuta, iar scrierea ereticilor zacand la picioarele tale, ceea ce propovaduiesti dogmele adevarului.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te-ai impotrivit cu tarie idolestilor cuvinte, mucenita Eufimia, prin credinta ta catre Dumnezeu Omul si, prin semne multe smerind pe judecatorii tai, ai suferit mucenicia cu bucurie.

Slava..

Dorind cu ravna, slavita Eufimia, sfintenia vietii si pe Hristos, si lepadand toate cele trecatoare de pe pamant, ai gustat cele ceresti, a caror dorire daruieste-o si noua, cu rugaciunile tale.

Si acum..

Ca o purtatoare de biruinta te-ai inaltat la ceruri, Preacurata, ca una ce ai nascut noua pe Dumnezeu Omul, pe Care roaga-L pururea, cu indraznire de maica, pentru robii tai, pururea - Fecioara curata.

Apoi aceste stihiri:

Izbaveste de eresuri pe toti ortodocsii, ca esti mijlocitoarea credinciosilor catre Hristos, ca o mucenita mult patimitoare, Eufimia.

Intareste-i pe cei ce in chip ortodox te cinstesc pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, intru credinta Fiului tau si in incercarile vietii, ca una ce ai indraznire de maica.

Apoi preotul rosteste ectenia la care pomeneste pe cei pentru care se face paraclisul, iar dupa ecfonis cantam:

Sedealna, glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda..

Dorind, cinstita, camara cea preaimpodobita, te-ai jertfit lui Dumnezeu, ca o junghiere cu bun miros si L-ai propovaduit pe Hristos desavarsit om si Dumnezeu intr-un singur ipostas, ținand in mainile tale, Eufimia, cartea lui Dumnezeu.

Cantarea IV
Irmos: "Auzit-am, Doamne, taina.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te-ai infrumusetat intru Duhul, mucenita Eufimia; pentru aceasta te-ai nevoit biruind reaua credinta, pe care si acum o izgoneste, cu solirile tale.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Uneltele diavolului le-ai smerit, prin minune, Eufimia; si pe noi acum ne pazeste de navalirile inselatorului, o, prealaudata.

Slava..

Chinuri ai rabdat bucurandu-te, prin dumnezeiescul har, Eufimia; pentru aceasta grabeste si izbaveste de sagetile durerii pe cei ce te cinstesc.

Si acum..

Prin solirile tale, Fecioara, trimite-ne de la Fiul tau curatire de pacate, ca toti sa scapam de navalirile vicleanului balaur.

Cantarea V
Irmos: "Lumineaza-ne pe noi, Doamne.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izbaveste pe cei credinciosi cu solirile tale, Eufimia, de ratacirile cele intinate ale ereticilor, care rastoarna dumnezeiestile dogme ale Bisericii.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ai izbavit si ai intarit credinta cea adevarata a ortodocsilor, prin minune pecetluind dumnezeiasca credinta, Eufimia.

Slava..

Inalta mintea celor ce te cinstesc pe tine, Eufimia, catre Iisus Mantuitorul, Dumnezeu - Omul, si de inselare pazeste-ne si ne izbaveste.

Si acum..

Porti pe Hristos in bratele tale, Mireasa dumnezeiasca, si alaptezi ca pe un prunc, mai presus de fire, pe Cel ce S-a intrupat sub vreme, pe Dumnezeu si Domnul.

Cantarea VI
Irmos: "Rugaciunea mea voi varsa.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iubit-ai pe Hristos, prealaudata Eufimia, din inima fierbinte; pentru aceasta te desfatezi de viata cea vesnica si dumnezeiasca, bucurandu-te, si mijlocind la Dumnezeu sa fim izbaviti noi de chinuri.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Zadarniceste indraznelile celor de rea credinta si navalirile demonilor, Eufimia, si, cu rugaciunile tale catre Cuvantul, izbaveste inimile credinciosilor de inselare si-i scapa de legaturile pacatului, ale mortii si ale diavolului.

Slava..

Alina-mi sufletul, slavita Eufimia, cu rugaciunile tale catre Dumnezeu, si daruieste-mi bucuria pacii si nadejdea in Dumnezeu cea mantuitoare si dorirea vesnicei desfatari si viata raiului cea nesfarsita.

Si acum..

Tu L-ai purtat in pantece pe Domnul, Fecioara, mai presus de fire si de cuvant, si ai imbratisat cu mainile pe Dumnezeu si din cinstitii tai sani L-ai alaptat; pentru aceasta, ca o Maica a lui Dumnezeu, roaga-L pe Acesta pentru toti.

Apoi aceste stihiri:

Izbaveste de eresuri pe toti ortodocsii, ca esti mijlocitoarea credinciosilor catre Hristos, ca o mucenita mult patimitoare, Eufimia.

Intareste-i pe cei ce in chip ortodox te cinstesc pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, intru credinta Fiului tau si in incercarile vietii, ca una ce ai indraznire de maica.

Preotul rosteste ectenia, asa cum s-a aratat dupa cantarea a III-a, apoi cantam:

Condacul, glas 2, podobie : Ceea ce esti folositoare crestinilor..

Eufimia, tu esti fala mucenicilor, infrumusetarea cea cinstita a marturisirii lui Hristos, jertfindu-te de bunavoie pentru Dansul cu bucurie ; pentru aceasta ai luat in ceruri cinste de mare mucenita si cununa biruintei. Intareste, cu solirile tale, pe credinciosi in dreapta credința si roaga pe Hristos ca sa primim iertare.

Prochimenul, glas 4:

Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai.
Stih: Prin Sfintii care sunt pe pamantul Lui, lucruri minunate a facut Domnul.

Si se citeste Evanghelia de la Luca ( XXI, 12-19 ): Zis-a Domnul ucenicilor Sai: Feriti-va de oameni..

Strana: Slava Tie, Doamne, slava Tie!

Slava..

Pentru rugaciunile purtatoarei de chinuri Eufimia, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Si acum..

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Apoi stihira:

Ppodobie: "Toata nadejdea.."

Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.

In cantari dumnezeiesti sa laudam pe Eufimia, podoaba Calcedonului, infrumusetarea cea preacinstita a Bisericii, caci cu bucurie s-a jertfit pe sine Domnului si a lepadat pe cele trecatoare, mincinoase si stricacioase si toata desertaciunea, intarind prin minuni pe cei ce cred intru adevar ; cu adevarat s-a aratat pilda mucenicilor lui Hristos si turn de aparare al ortodocsilor, cea de Dumnezeu fericita.

Diaconul (iar in lipsa lui, preotul ) rosteste rugaciunea:

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintei, marii Mucenite Eufimia din Calcedon, ale Sfintilor (N), a caror pomenire savarsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor, rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.

Strana: Doamne, miluieste (de 12 ori), cantat alternativ de cele doua strane.

Preotul rosteste ecfonisul: Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni ale Unuia-Nascut Fiului Tau, cu Care esti binecuvantat, impreuna cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Strana: Amin.

Cantarea VII
Irmos: "Tinerii cei ce au mers.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, mucenita Eufimia, praznuiesti intru slava, in Imparatia lui Dumnezeu, fiind incununata dupa vrednicie, in mijlocul mucenicilor, cu care canti Domnului: Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat!

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

In chip marit ocrotesti pe cei ce cu dragoste se inchina moastelor tale, o, cinstita maica Eufimia, si lauda pe Domnul cu credinta dreptslavitoare: Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat!

Slava..

Prin minune pecetluieste Eufimia cartea credinciosilor ortodocsi, dogmatizand cu adevarat cele doua firi ale lui Hristos intr-un singur ipostas, pentru cei ce lauda cu credinta pe Cuvantul in veci.

Si acum..

Biserica insufletita a lui Dumnezeu Cuvantul esti si cort purtator de lumina; roaga-te, Fecioara, pentru cei ce te lauda si impreuna canta luminat: Dumnezeul parintilor nostri, bine esti cuvantat!

Cantarea VIII
Irmos: "Pe Imparatul ceresc.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Logodindu-te cu Cuvantul, o, Eufimia, ai dat marturie prin sange, pe Hristos laudand ca o mucenita in veci.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

De la Domnul luand tarie, Eufimia se sarguiește catre mucenicie cu bucurie, pe Hristos laudand intru toti vecii.

Binecuvantam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu.

Marturisind Eufimia Stapania Treimii, praznuieste acum in Sionul de sus, laudand-O intru toti vecii.

Si acum..

Marturisim pe Fecioara si Maica Cuvantului ca pe o mai cuprinzatoare decat cerurile si slavim pe Hristos in veci.

Cantarea IX
Irmos: "Cu adevarat Nascatoare.."

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu puterea Domnului Eufimia pecetluieste credinta cea din carte in chip minunat, cu mainile sale, biruind ratacirea cea cu adevarat pierzatoare.

Sfanta Mare Mucenita Eufimia, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu veselie a lepadat Eufimia cele ale lumii si cele stricacioase si frumoase ale vietii celei trecatoare, ca sa se bucure in locasurile cele dumnezeiesti impreuna cu mucenicii.

Slava..

Daruieste-mi ravna marturisirii si a dumnezeiestii indrazneli si harul lui Dumnezeu, prin rugaciunile tale catre Cuvantul, mucenita preaslavita.

Si acum..

Sa laudam pe Maria, Maica Cuvantului, folositoarea cea tare si acoperamantul credinciosilor, slava si desfatarea celor fara de trupuri.

Apoi indata: Cuvine-se cu adevarat..

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie: "Ceea ce esti mai cinstita..", in timpul carora preotul cadeste altarul si poporul:

Bucuta-te, podoaba cea cinstita a Calcedonului, mucenita Eufimia, si calauza credintei; bucura-te, rusinarea cumplitilor eretici si pecetluirea Sinodului al Patrulea.

Veniti sa laudam in cantari viata Eufimiei si sa strigam cu bucurie: bucura-te, lauda Bisericii si a mucenicilor si apararea credinciosilor ortodocsi.

Cu evlavie sa cinstim pe dumnezeiasca pecete a mucenicilor, pe minunata Eufimia, care s-a jerfit cu ravna pentru Cuvantul, si a pecetluit credinta ortodocsilor.

Pe marea mucenita a lui Hristos cu cantari de lauda sa o incununam cu bucurie, pe ceea ce s-a invrednicit de cinstea nestricaciunii si de dumnezeiasca odihna impreuna cu toti mucenicii.

Mucenita Eufimia, in ceruri pururea praznuiesti cu ingerii, bucurandu-te, ca un chip al mucenicilor si lauda a ortodocsilor; roaga pe Ziditorul pentru robii tai.

Pazeste-ne pe noi toti de ratacire si Ortodoxia de sagetile ereticilor; intareste credinta cu rugaciunile tale catre Ziditorul si calauzeste pe toti catre Dumnezeu, Eufimia.

Ingerii si cetele Sfintilor, cu Botezatorul, cu Apostolii lui Hristos si cu Nascatoarea de Dumnezeu Maria, faceti rugaciune ca sa ne mantuim.

Sfinte Dumnezeule.. Preasfanta Treime.. Tatal nostru..

Dupa ecfonis cantam Troparul, glas 5:

Tu esti frumusetea Calcedonului si stalpul Ortodoxiei, o, cinstita Eufimia, calauza si intarirea Parintilor, ca te-ai luptat stralucit si te-ai incununat minunat cu harul nestricaciunii si ai intarit cartea Parintilor care au marturisit cele doua firi ale lui Hristos.

Preotul rosteste ectenia, pomenind pe cei pentru care se face paraclisul si Otpustul mic.

Apoi cantam aceasta stihira glas 2, podobie: "Cand de pe lemn..", vreme in care ne inchinam icoanei sfintei:

Veniti sa cinstim nevointa cea sfanta a cinstitei Eufimia, intru umilinta sufletului, laudand in cantari minunile ei; ca pe Hristos L-a propovaduit in mijlocul Sinodului un ipostas in doua firi; pentru aceasta dupa vrednicie este preamarita, primind slava nestricaciunii si dumnezeiasca odihna in ceruri.

Stapana, primeste rugaciunile robilor tai si ne izbaveste pe noi de toata nevoia si necazul.

Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub acoperamantul tau.

Traducere din limba greaca de protosinghel Chiril Lovin, dupa paraclisul alcatuit de Arhimandrit Nikodimos Aerakis.


Hristos a inviat!

vineri, 10 septembrie 2010

Sfânta Xenia din Sankt-Petersburg (1731- 1802)




MORMANTUL SFINTEI



Voi continua mărturisirea despre sfinţii contemporani ai pământului rusesc cu o sfântă de neînţeles pentru vremurile noastre. Este vorba despre sfânta Xenia din Sankt-Petersburg. Am aflat pentru prima dată despre ea în anii studenţiei mele la Tesalonic de la fraţi americani ortodocşi, care aveau mare evlavie la această sfântă şi care ştiau de pilda ei de la comunitatea rusă din oraşul în care vieţuiau.

Primii 26 de ani

Din păcate, nu există date sigure despre părinţii şi despre data naşterii sale. Am luat în considerare versiunea propusă de N. Jivotovâi atât în ceea ce priveşte data naşterii Xeniei Grigorievna, cât şi în ceea ce priveşte data adormirii întru Domnul. Din datele sigure care există, şi anume faptul că a fost căsătorită cu colonelul Andrei Teodorovici timp de aproape patru ani, se poate deduce că provenea dintr-o familie de nobili sau funcţionari şi că fusese foarte bine educată. În familiile nobililor şi ale funcţionarilor ruşi fetele învăţau limba franceză, broderia, aritmetica, economia, dansul, istoria şi geografia. De aceea, fericita Xenia a dobândit încă din copilărie o educaţie aleasă.

S-a căsătorit când avea 22 de ani şi jumătate cu Andrei Teodorovici Petrov, care cânta în corul de la curtea împărătesei Elisabeta Petrovna. Soţul fericitei Xenia a cumpărat o casă în cartierul numit Storona Petersburgului şi familia a trăit înpace, dragoste şi credinţă. Deoarece sfânta Xenia a ştiut ce înseamnă fericirea conjugală, ea răspunde repede rugăciunilor noastre legate de familie şi de cei apropiaţi. Aşa că, vă îndemn să o pomeniţi în rugăciuni, şi veţi vedea cât de grabnic este ajutorul ei!
Moartea soţului fericitei Xenia – moment de răscruce în viaţa ei duhovnicească

În anul 1755 în Petersburg a izbucnit o epidemie de tifos exantematic (manifestat prin temperatură foarte ridicată, convulsii şi erupţii pe piele), epidemie căreia i-a căzut victimă şi Andrei Teodorovici. Cu o oră înainte de adormire, bolnavul şi-a recăpătat cunoştinţa, a cerut un părinte, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a binecuvântat-o pe soţia lui şi i-a spus: „Slujeşte-i Domnului Dumnezeului nostru, dă slavă numelui Său Atotputernic!”. Acea noapte a fost cea în care s-a produs schimbarea Xeniei Grigorievna – a încărunţit, a hotărât să renunţe la toată averea ei (casă şi bani – pe care i-a împărţit prietenilor şi săracilor), s-a îmbrăcat în uniforma acestuia şi început o nouă viaţă – viaţa întru Hristos.

Sfânta Xenia – nebună pentru Hristos

Fericita Xenia face parte din categoria sfinţilor nebuni pentru Hristos. Ea a repetat în secolul al XVIII-lea, numit secolul despotismului luminat, faptele pustnicilor Bisericii Ortodoxe din vechime: sfânta Isidora (din secolul IV, Egipt), sfinţii nebuni pentru Hristos Serapion Sendonit, Visarion făcătorul de minuni, Toma, Simeon, Andrei (din Grecia) şi sfinţii Isaac, Vasili Blajenâi, Maxim, Lavrentie, Nikolai Koceanov, Prokofiev şi Ioan, Pelaghia Ivanova (din Rusia). Aceşti sfinţi au renunţat atât la bunurile materiale şi la confortul vieţii pământeşti, cât şi la un comportament social normal. Iarna şi vara umblau desculţi, iar cei mai mulţi dintre ei umblau şi dezbrăcaţi. De asemenea, încălcau cerinţele moralei şi normele etice stabilite de societate. Mulţi dintre nebunii pentru Hristos au primit darul înainte vederii, dar, din smerenie, au primit Nebunia, pentru ca oamenii să nu le atribuie lor darul, ci lui Dumnezeu. După ce fericitei Xenia i s-a rupt uniforma, a umblat vara şi iarna cu o fustă şi o jachetă din pânză de in, cu un halat zdrenţuit şi cu o pereche de bocanci stâlciţi peste picioarele goale, umflate şi îngheţate de ger. Sfânta Xenia a renunţat la bani şi la casă, la îmbrăcămintea scumpă şi la modă, la poziţia în societate, iar în schimb a dobândit bogăţie sufletească, pe „omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit” (I Petru -3:4) şi un loc întru Împărăţia cea cerească. De asemenea, a suferit batjocuri şi injurii din partea multor semeni de-ai săi. Iar raspunsul sfintei consta în rugăciune neîncetată, deoarece există mărturii care spun că petrecea toată noaptea pe câmp în rugăciune, închinându-se până la pământ înspre cele patru părţi ale lumii. Ea obişnuia adesea să spună „Niciodată, în viaţă, să nu faceţi rău nimănui. Duşmanii şi răutatea omenească mă chinuie, mă fac să sufăr”.

Adormirea întru Hristos şi canonizarea

Sfânta a adormit întru Hristos în anul 1802. La slijba înmormântării, în cimitirul Smolensk, au participat mulţi credincioşi care o venerau pentru harismele ei duhovniceşti ca pe o sfântă. Pe lângă darul smereniei, sfânta a mai fost blagoslovită şi cu darul înainte-vederii. De multe ori, prin acest dar, sfânta i-a ajutat pe cei aflaţi în necazuri şi dureri, i-a protejat pe cei săraci şi i-a vindecat pe cei bolnavi. De aceea, după adormirea ei, lângă mormânt s-a construit un paraclis pentru a cinsti amintirea fericitei. Iar în anul 1988 patriarhul Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii a canonizat-o ca „sfântă nebună pentru Hristos, grabnic ajutătoare şi făcătoare de minuni”. În Tomosul Sinodal de canonizare a acestei sfinte s-a hotărât ca ziua de prăznuire să fie în 24 ianuarie a fiecărui an bisericesc.

Ţie, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu şi nebunei pentru Hristos, Sfântă şi fericită maică Xenia, care ai ales nevoinţa răbdării şi grelei pătimiri, cântare de laudă îţi aducem toţi cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrajmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre. (Condacul 1 din Acatistul Sfintei Xenia, nebuna pentru Hristos)

Placa de deasupra mormântului acestei fericite a lui Hristos consemnează următoarele date:

„În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. În acest loc a fost pus corpul neînsufleţit al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, soţia cântăreţului imperial, cu gradul de colonel, Andrei Teodorovici. A rămas văduvă la vârsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani şi a trăit 71 de ani; îşi zicea Andrei Teodorovici. Cine m-a cunoscut să-mi pomenească sufletul pentru mântuirea sufletului său. Amin!”.


Hristos a inviat!

luni, 6 septembrie 2010

Sfantul schimnic Macarie Ivanov de la Optina


Schimnicul Macarie Ivanov s-a născut pe 20 noiembrie anul 1788 şi provine dintr-o familie de nobili din gubernia Orlovska. Această familie se distingea prin evlavie. Străbunicul Ioan, după moartea soţiei sale, a intrat în monahism. Părinţii, asistentul de colegiu Nicolae Mihailovici Ivanov şi mama sa, Elizabeta Alexeevna l-au numit pe fiul mai mare Mihail, în amintirea sfântului cneaz Tverski, a cărui pomenire se face pe 22 noiembrie. În afară de el au mai avut încă trei fii şi o fiică. Locuiau în împrejurimile Kalugăi, într-un loc extrem de frumos, aproape de mănăstirea Lavrentie, al cărei arhimandrit era Teofan şi care îi îndruma duhovniceşte. „Printre frumuseţile care încântau privirea şi linişteau plăcut inima, având înaintea ochilor paşnica obşte a călugărilor din care zilnic se auzea dangătul clopotelor care chemau călugări la rugăciune, a răsărit viitorul monah ascuns lumii de atunci“ – astfel descrie primele impresii ale băiatului un contemporan.

Când Mihail a împlinit cinci ani, s-a stins din viaţă draga lui mamă, care l-a iubit mai mult decât pe ceilalţi copii şi a zis nu o dată despre fiul ei blând şi liniştit: „Inima mea simte că din acest copil va ieşi ceva nemaipomenit“.
Odată cu îmbolnăvirea mamei, familia şi-a schimbat domiciliul.

În oraşul Karacev, Mihail a început şi a terminat şcoala generală, iar când a împlinit 14 ani a intrat în slujba nu prea uşoară de contabil, pe care o îndeplinea în chip deosebit, concentrându-şi toată atenţia asupra ei. Cu toate acestea, Mihail a continuat să trăiască în lumea lui. Citea mult şi căuta rezolvări la cele mai arzătoare întrebări ale minţii şi inimii. Iubea muzica şi cânta deosebit la vioară, găsind în ea o mare bucurie. În al 24-lea an al vieţii, după moartea tatălui, s-a retras din slujbă şi s-a instalat la moşia din sat, însă nu s-a ocupat cu succes de agricultură.

Odată ţăranii i-au furat hrişca. Mihail nu i-a osândit pentru că ţinea cont de Sfânta Scriptură. Ca rezultat, ţăranii au căzut în genunchi, pocăindu-se sincer din cauza ruşinii faţă de bunul Mihail, de care înainte râdeau. A avut loc şi o încercare de a-l căsători însă pentru că nu era atrăgător din punct de vedere fizic şi nu avea dorinţă de însurătoare, a fost îndepărtat acest gând. Mergând la iarmarocul din Koren Kursk şi-a cumpărat cărţi cu conţinut duhovnicesc şi s-a cufundat în ele. Din când în când mergea în atelierul de tâmplărie şi acolo muncea până la epuizare, călindu-şi trupul tânăr în ascultare de suflet.

În anul 1810, pe vreme de toamnă, a mers în pelerinaj la schitul Ploşceansk şi a descoperit vocaţia pe care o avea de mult timp şi a hotărât să-şi închine viaţa lui Dumnezeu. A rămas acolo. Comunicându-le fraţilor că renunţă la moşie, a cerut un singur lucru, numai să se construiască cu 1000 de ruble un paraclis la mormântul părinţilor.
În acel timp, la schitul Ploşceansk se afla ucenicul marelui schimnic Paisie Velicicovski, Atanasie, care era foarte interesat de tânărul rugător. A intrat sub îndrumarea deplină a aceluia şi a primit prima ascultare. Din păcate, nu prea aveau scrieri duhovniceşti care să aducă lumină în acest suflet minunat. La mănăstire, în bibliotecă, descoperă traducerile operelor asceţilor şi vechilor părinţi ai monahismului făcute de cuviosul Paisie.
La schitul Ploşceansk, ascultătorul Mihail a învăţat rânduiala bisericească şi cântarea pe note.
Pe 7 martie 1815 a fost tuns în monahism cu numele Macarie, în cinstea cuviosului Macarie cel Mare şi a plecat pe jos, cu un toiag, spre Kiev. Pe drumul de întoarcere s-a oprit la schitul Galinsk, unde a făcut cunoştinţă cu schimnicul – egumen Filaret.
În anul 1824 a mers la Rostov ca să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie Rostovski, după care s-a dus pentru prima dată la schitul Optina. În următorul an a murit îndrumătorul său duhovnicesc. Cuviosul Macarie a fost ales ca duhovnic la mănăstirea de maici din Slovsk. Astfel începe activitatea lui ca îndrumător duhovnicesc. Însă cuviosului îi era foarte greu fără învăţătorul său. Dar iată că a avut loc o întâlnire foarte importantă. În obştea lui a sosit schimnicul Leonid (Lev) împreună cu ucenicii lui şi cuviosul Macarie a dobândit din nou un îndrumător. Acest lucru a fost răspunsul la rugăciunile lui, deoarece singurătatea sufletului este mult mai grea decât cea a trupului.

Deşi schimnicul Leonid îl considera pe cuviosul Macarie colaboratorul său în îndrumarea duhovnicească, totuşi îndeplinindu-i dorinţele şi după smerenia lui s-a hotărât să se poarte cu el ca şi cu un ucenic. Cu toate acestea vieţuirea lor împreună în acel loc s-a încheiat. Cuviosul Leonid a trebuit să plece la Optina. Au continuat să comunice prin corespondenţă, care s-a încheiat cu mutarea schimnicului Macarie la Optina, în schitul Sf. Ioan Înaintemergătorul. Mult timp însă şi-a păstrat dragostea pe care o avea pentru schitul Ploşceansck. Schimnicul Leonid era un om nemaipomenit. Ducea o luptă interioară neîncetată, rostind rugăciunea lui Iisus şi avea darul vederii înainte şi al vindecării. Ca să se ferească de slava deşartă, afişa o oarecare sminteală. Nu suporta lipsa de sinceritate, îngâmfarea şi răceala inimii. Cuviosul Macarie, a fost alături de el permanent, până a murit. Ei doi l-au respectat mult pe marele schimnic Ambrozie, clarvăzătorul şi făcătorul de minuni. Se poate spune că se crease acolo o atmosferă purtătoare de daruri în care Domnul Hristos făcea minuni. Drumul către Optina era bătut de picioarele celor săraci şi de ale celor care sufereau fizic şi spiritual şi care veneau nu la o mănăstire obişnuită, ci pentru darurile ei. Schimnicul Lev adesea vedea unde zace răul şi cu asprime îi dădea de gol pe cei care veneau la el, pentru ca apoi să îi stropească cu dragostea lui caldă astfel încât aceştia să simtă bucurie prin conştiinţa curată. Schimnicul Macarie avea o structură sufletească fragilă. S-a ocupat în continuare cu corespondenţa. După moartea cuviosului Leonid i-a revenit toată răspunderea pentru îndrumarea duhovnicească şi nu i-a fost uşor. Însă bucuria şi pacea lui Dumnezeu niciodată nu l-au părăsit pe acest sfânt nevoitor, care se nevoia şi cu sufletul şi cu trupul.

Prin ungerea cu mir din candela care ardea, schimnicul aducea un mare folos trupurilor bolnave şi astfel vindecările erau nenumărate. Şi, cu deosebire, se făceau des vindecări ale îndrăciţilor.
Cuviosul Macarie era de statură mijlocie. Chipul nu era frumos, avea urme de la vărsat, însă era luminos, privirea era liniştită şi plină de smerenie. Avea o fire extrem de vioaie şi agilă şi o memorie minunată. Reţinea un om după prima spovedanie din viaţa acestuia. Pentru că era puţin cam bâlbâit nu respira uşor când vorbea. Acest lucru l-a indispus tot timpul vieţii. De îmbrăcat, se îmbrăca întotdeauna sărăcăcios.
Iată cum îl descrie pe schimnic unul dintre contemporanii săi: „Chipul nu impresionează prin nimic la prima vedere, deoarece nu este frumos, din punct de vedere al frumuseţii trupeşti; e chiar neregulat prin defectele care s-au format la ochi datorită adâncirii permanent în sine, având o fire mai mult puternică decât blândă, însă prin puterea darurilor, acest chip care oglindeşte sufletul curat, iubitor şi smerit, poartă o frumuseţe oarecum nepământeană, exprimând trăsăturile interioare ale omului, roadele sufletului pe care le pomenesc apostolii. În general, păstra acea îmbinare a simplităţii copilăreşti, a liniştii şi a smereniei şi aceasta îl făcea asccesibil tuturor şi fiecăruia în parte“. („Biografiile cucernicilor părinţi nevoitori“ – M. 1909, septembrie, p. 120).

De când părintele cuvios Macarie a venit în schitul în care l-au numit stareţ, viaţa lui a căpătat un caracter care nu s-a mai schimbat până la moarte. Era plină de griji atât pentru slujirea preoţească, cât şi pentru ordinea exterioară petrecând astfel din zori şi până noaptea târziu. În biserică a stabilit rânduiala cântării kievene, a introdus tipicul, citirea şi cântarea armonioasă a podobiilor.
În jurul bisericii au fost plantate mulţimi de flori şi de o parte şi de alta a aleilor schitului. Spaţiul interior al schitului a fost transformat în livadă de către cuviosul Moisei. Pentru că a continuat cu sârguinţă îndeletnicirile părintelui Macarie, pe timp de iarnă adesea veneau locuitori din sate şi oraşe şi cereau fructe pentru cei bolnavi. Stareţul, deşi era şi preot nu săvârşea slujbe atât din cauza bâlbâielii, cât şi din smerenie adâncă. Cu toate acestea cânta din toată inima şi cu lacrimi. Cu deosebire iubea cântarea „Cămara Ta, Mântuitorule…“.
Iată însă ce a scris un om luminat despre cuviosul Macarie: „Prima mea întâlnire cu schimnicul, împotriva aşteptărilor, nu a avut în ea nimic deosebit. Amintindu-mi de povestirea părintelui R., am crezut că voi întâlni la acest nevoitor o deosebită expresie a feţei la întâmpinare; am văzut însă că era un monah simplu, obişnuit, extrem de modest, care nu prea vorbea şi se cam bâlbâia. Am fost de-a dreptul dezamăgit, însă soţia mea neţinând cont de manierele ei lumeşti, a simţit de prima dată o oarecare teamă nedescrisă, amestecată cu respect şi în următoarele vizite pe care le-a făcut şi-a deschis sufletul înaintea lui.

În următoarea toamnă am vizitat din nou schitul Optina. Părintele Macarie era amabil şi deschis cu noi. Ne întreba în amănunt despre traiul nostru, ne vorbea despre Petersburg şi despre ispitele pe care le întâlneşti acolo la tot pasul. Când i-am mărturisit tulburările care m-au urmărit neîncetat datorită atracţiilor capitalei, părintele Macarie a vorbit cu noi aşa cum niciodată nu mai vorbise. Cu nesaţ culegeam fiecare cuvânt al schimnicului. La moartea lui, sfătuindu-ne unul cu altul, aveam să scriem un discurs minunat stareţului lui Dumnezeu, folosind învăţăturile sale date nouă acum.
Banalitatea vieţii lumeşti a început să ni se descopere în toată urâţenia ei; pieptul devenise neîncăpător pentru lacrimile acumulate, care începuseră să curgă din ochii mei ca un torent vijelios. Aşa am plâns şi dulci erau aceste lacrimi de adâncă pocăinţă pentru păcate! Părintele Macarie ne-a sfătuit să ne îndreptăm şi, dându-ne binecuvântare, a plecat în alte camere ale arhondaricului spre a-i învăţa şi a-i povăţui pe vizitatori care îl aşteptau să-i îndrume. În toată perioada noastră de pregătire pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, stareţul ne-a vizitat zilnic şi ne-a întărit sufletele“. (S. Nilus, „Odorul de sub obroc“, Serghiev Posad, an 1911).

Stareţul locuia în chilia din partea stângă a porţilor schitului, alcătuită dintr-un hol împărţit în două jumătăţi: una pentru el şi una pentru ucenici. Jumătatea lui se compunea din pridvor şi dormitor, fiind o chilie mică, cu o singură fereastră în partea de sud, cu vedere spre cărarea care ţinea de la porţile schitului până la biserică.
În faţa ferestrei avea o masă. Pe ea, în ordine deplină, erau aşezate scrisori, instrumentul de scris, reviste duhovniceşti noi şi întotdeauna două-trei cărţi ale Sfinţilor Părinţi în mijloc. În faţa mesei avea un fotoliu cu pernă. În colţul de la răsărit avea icoane, imagini cu mănăstiri şi altele. Cea mai importantă era icoana din Vladimir a Maicii Domnului cu candela nestinsă, iar sub ea se afla un colţar de lemn pentru săvârşirea pravilei. Pe el stăteau: Psaltirea, Evanghelia şi alte cărţi. La peretele din partea de apus avea un pat îngust cu Răstignirea la căpătâi, iar mai sus icoana Mântuitorului – Păstorul cel Bun. Pe pereţi mai erau portretele sfinţilor: Tihon Zadonski, Simeon de la schitul Mesteacănul Alb, ieromonahul Filaret de la mănăstirea Novospaski, stareţilor Atanasie, Teodor, Leonid.
În această chilie a trăit stareţul 20 de ani. Totul mărturisea despre sufletul lui, tainele lui spirituale şi lepădarea de grijile pământeşti.

Aici a petrecut dese nopţi de priveghere, făcându-şi pravila, până când începeau să bată clopotele schitului la ora două dimineaţa; adesea îi scula şi pe ucenicii săi din chilie. Şi citeau rugăciunile dimineţii, cei 12 psalmi, primul ceas, canonul Născătoarei de Dumnezeu plus acatistul. Irmosele le cânta el însuşi. La ora şase, se citeau Ceasurile cu tâlcuiri şi stareţul bea una-două ceşti de ceai. Apoi deschidea uşa spre vestibul şi primea vizitatori. Pe femei le primea dincolo de porţile schitului, într-o chilie separată. Era foarte atent la necazurile oamenilor. În mod clar avea darul judecăţii duhovniceşti şi de asemenea avea puterea de a se smeri şi de a iubi, ceea ce făcea cuvântul său să fie autoritar. După discuţiile cu el, oamenii renăşteau. Pridvorul era împodobit cu portretele sfinţilor şi nevoitorilor care mai trăiau încă sau muriseră nu demult.

La ora 1100 erau chemaţi la trapeză şi stareţul mergea acolo după ce se odihnea, apoi din nou primea vizitatori. La ora două mergea cu cârja într-o mână şi cu metanierul în cealaltă, în arhondaric, unde îl aşteptau uneori sute de oameni, fiecare cu problemele lui duhovniceşti şi lumeşti. Pe toţi îi asculta cu dragoste; unora le dădea explicaţii, pe alţii îi ridica din groaza deznădejdii. Cuviosul Macarie înţelegea şi rezolva problemele actuale ale vieţii societăţii Rusiei. Când i s-a comunicat starea de dezastru, stareţul a plâns în hohote şi s-a rugat în genunchi înaintea icoanei Maicii Domnului. Şi s-a întristat adânc după moartea împăratului Nicolae I.

După ce s-a chinuit până aproape de ultima suflare, cuviosul Macarie s-a întors la nevoinţele zilnice şi la spovedirea credincioşilor. La ora nouă sosea timpul pravilei de rugăciuni, o catismă şi canonul îngerului păzitor. Apoi erau chemaţi la masa de seară. Dar şi în aceste momente primea fraţi din schit şi mănăstire dacă cineva dintre ei nu reuşea să-şi îndeplinească ascultarea zilnică din cauza gândurilor necurate. Iar dacă vreunul nu trecea pe la el mult timp, stareţul se neliniştea, el însuşi mergea la chilia aceluia şi la momentul potrivit întotdeauna reinstaura liniştea şi bucuria. El dădea ca ascultare citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi, fiecăruia potrivit cu măsura vârstei sale spirituale. Cartea avvei Dorotei stareţul o numea „Alfabetul monahicesc“. Trândăvia nu o putea îndura. De aceea, în schit a pus bazele rucodeliei (lucrul mâinilor): strungăria, legătoria de cărţi şi altele. Fiecare dintre fraţi ştia şi simţea că povara lucrului şi mâhnirii sale e împărţită cu părintele înţelept şi mulţumitor. Cuviosul ştia să mângâie şi să încurajeze în aşa fel încât vinovatul ieşea din chilia lui, nemaiputând de bucurie.

Când se încheia ziua, săvârşeau mica pavecerniţă, rugăciunile înainte de culcare, două capitole din scrierile Sfinţilor Apostoli, o evanghelie apoi, după o scurtă spovedanie, cuviosul Macarie îi binecuvânta pe toţi şi îi slobozea. Fiind deja târziu, stareţul intra în chilia lui unde pâlpâia candela dinaintea icoanei Apărătoarei Doamne. Pe masă se afla un teanc de scrisori cărora trebuia să le răspundă. Trupul îl durea din cauza epuizării, iar inima din cauza sensibilităţilor faţă de suferinţele omeneşti, care se iveau din abundenţă. Ochii îi erau plini de lacrimi, iar în minte îi răsuna minunata cântare „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte“.
Focurile din chiliile schitului de mult s-au stins. S-a instaurat noaptea pentru rugăciune, stareţul s-a aşezat la masă ca să dea răspunsuri la scrisori.

S-a stins lumânarea. Stareţul s-a aşezat la rugăciune… În el rugăciunea nu înceta niciodată, ori că era înconjurat de mulţime de oameni, ori că era la trapeză sau în vreo discuţie sau în liniştea nopţii. Ea răspândea mirul smeritei sale înţelepciuni.
Cu un an înainte de moarte, stareţul Macarie i-a prezis unei moşierese grav bolnave: „Tu te vei însănătoşi, dar vom muri împreună“. Ea a murit pe 23 august în anul 1860. După trei zile stareţul s-a îmbolnăvit pe neaşteptate, iar pe 30 august şi-a împărţit lucrurile, dând poveţe şi şi-a luat rămas bun. Poporul s-a adunat în jurul lui. Cu două zile înainte de a muri, după dorinţa lui, l-au dus pe cuvios în antreu şi l-au aşezat pe podea pentru ca vizitatorii să-l poată vedea prin fereastră. Către seară, părintelui bolnav i-a fost foarte rău şi a cerut să fie împărtăşit cu Sfintele Taine, ceea ce s-a şi întâmplat pe la ora 800, aflându-se în fotoliu. Pe la miezul nopţii stareţul l-a chemat la el pe duhovnic şi după ce a vorbit cu el o jumătate de oră, i-a cerut să-i citească rugăciunea de plecare: „Slavă ţie, Împăratului şi Dumnezeului meu!“ – a exclamat stareţul în timp ce se citea rugăciunea, îndreptându-şi privirea când către icoana Mântuitorului cu cununa de spini de deasupra patului, când spre icoana Vladimirskaia a Maicii Domnului, cinstită de el în mod deosebit.
„Maica Domnului, ajută-mă!“, aşa i se ruga cuviosul pe drumul plecării sale de pe pământ, cerând să fie dezlegat mai repede de trup.

Noaptea aceea a fost foarte grea: prin ridicarea mâinilor şi binecuvântare, stareţul a revărsat darul său peste cei care l-au îngrijit. La ora 600, pe 7 septembrie s-a împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine în deplină cunoştinţă şi simţire iar peste o oră, la o nouă cântare a canonului pentru despărţirea sufletului de trup, marele stareţ Macarie, în linişte, a plecat la Domnul spre Cămara Cerească.
Aceasta a fost scurta istorie a străinului de lume şi marelui înţelept Macarie.


Hristos a inviat!

joi, 2 septembrie 2010

SINAXAR GENERAL 3 Septembrie

MINEI

In aceasta luna, in ziua a treia, pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic ANTIM, episcopul Nicomidiei.

Tot in această zi, pomenirea sfintei FEBE, diaconita la Cenchreae langa Corint.

Cuviosului Parintelui nostru TEOCTIST, impreuna-ajunator cu marele Eftimie.

Sfantului ZINON, care s-a savarsit, fiind lovit cu pietre şi decapitat.

Sfintei VASILISA din Nicomidia.

Sfantului ARISTION, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a savarşit.

Sfantului HARITON, care fiind aruncat în groapa de var, s-a savarsit.

Sf. Mucenic ARHONTIUL, care cu foamea fiind chinuit, s-a savarsit.

Pomenirea celui intru sfinti împaratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se savarseste in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol.

Sfantului noului Mucenic POLIDOR, care a marturisit în Efesul cel nou la anul 1794 şi prin sugrumare s-a savarsit.

Alte surse:

Sfintelor Mucenite EUFIMIA,DOROTEIA si ERASMA din Achileia (Italia sec I) si SERAPIA din Roma (+119)

Sfintii Mucenici:TEOFIL diaconul,MARDONIE,INDIS,EFTIMIE,DOROTEI,MIGDONIE, GORGONIE,DOMNA fecioara,PETRU si ZENO cei dimpreuna cu Sf.Sf.Mc.Antim,ep.Nicomidiei(primul pomenit)

a Sfantului Sf.Mc.ARISTEU impreuna cu pruncul ANTONIN din Campania(Italia sec.IV)

a Sfintilor Ierarhi MANIE,ep. de Verona,MACANISIE,ep.de Kells(Irlanda 514),ANSANO,ep. de Milano si a Ierarhului MARTINIAN,ep de Como.

a Sfantului CRACIUN,preot din Piemiont

a Sfantului EGULFIE staret la manastirea Lerins si cei 4 impreuna cu dansul din Franta

a Sfantului Ier. REMACLUS, ep. de Maastricht(Olanda 677)

a Sfintilor Cuviosi Mc. ARCADIE,COLUMBAN si FRUGENTIE,monahi in Franta

a Sf.Cuv. ERESVITA,monahie in Franta

a Sf.Mc. EDWARD, regele Angliei(978)

a Sf.Ier. IOANICHIE II,mitrop.Serbiei

a Sf.Cuv. IOAN Parosul ,nebun pentru Hristos din Rostov(1518)

a Sfintilor Noilor Sf.Mc. PIMEN(Belolikov), ep. de Vernesk(1918),ALEXIE preotul(1937) si a diaconului PETRU din Rusia

a Sfintilor 7 Mucenici din Nisaqur

a Mutarii Sfintelor Moaste ale Sfantului Iearh NECTARIE de PENTAPOLIS.

si tot intru aceasta zii pomenirea, SOBORULUI tuturor SFINTILOR MUCENICI SI MARTURISITORI DIN KAZAKHSTAN(sarbatoare cu data schimbatoare stabilita pentru duminica de dupa 3 septembrie)

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne şi ne mantuieşte pe noi. Amin.

Hristos a inviat!