luni, 20 iunie 2011

,,Postul este o jertfa inchinata lui Dumnezeu''


Postul care precede sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este rânduit de Biserica Ortodoxă în cinstea celor doi verhovnici ai Apostolilor şi în amintirea tradiţiei de a posti înainte de a săvârşi o lucrare închinată lui Dumnezeu.

Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, Postul închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti. Acest post începe în ziua de luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 iunie, inclusiv, dacă acesta cade miercurea sau vinerea. "Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ne oferă prilejul de a medita la misiunea pe care aceşti mari Apostoli ai Bisericii, precum şi toţi ceilalţi Apostoli au făcut-o pentru propovăduirea Evangheliei. Este momentul în care trebuie să ne aducem aminte de nenumăratele jertfe pe care Apostolii le-au făcut dintru început şi care au urmat chemării Mântuitorului: "Mergeţi până la marginile lumii şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea! Cel care va crede se va boteza şi se va mântui, cel care nu va crede şi nu se va boteza se va osândi". Lucrarea lor misionară a fost continuată de ceilalţi Apostoli şi de episcopii şi preoţii din toate locurile şi vremurile şi a însemnat zidirea piatră pe piatră a unei Biserici vii: "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea pe care porţile iadului nu o vor birui". Pe această piatră a credinţei lui Petru s-a zidit mereu de către Apostoli această Biserică pe care porţile iadului nu o vor birui. Postul este o jertfă din partea credinciosului, a monahului sau din partea clericului, închinată lui Dumnezeu. De asemenea, postul este un examen pe care trebuie să îl trecem. Din păcate, nu toţi creştinii trec acest examen, rămânem deseori restanţieri pentru că avem această legătură cu ţărâna fiecare dintre noi. Postul presupune abstinenţă, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulţim fapta cea bună, să ne gândim şi la suferinţele aproapelui, iar Biserica să înmulţească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al celor doi Apostoli care sunt prăznuiţi în această perioadă", a declarat părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Prin ţinerea acestui post se cinstesc şi darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se mai numea Postul Cincizecimii.

Hristos a inviat!

sâmbătă, 18 iunie 2011

19 Iunie pomenirea SFÂNTUL IOAN MAXIMOVICI, ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO

PRAZNUIREA SFANTULUI IN ROMANIA NU SE FACE PE 2 IULIE, DEOARECE ACESTA DATA ESTE CALCULATA DUPA CALENDARUL NOU, CARE IL TIN SARBII, RUSII, GRECII SI ALTE BISERICI AUTOCCEFALE. IN DATA DE 2 IULIE ESTE PRAZNUIT IN ROMANIA, SF STEFAN CEL MARE, CARE ESTE SFANT ROMANA, SI NU TREBUIE DAT LA O PARTE PENTRU A PUNE SLUJBA SF IOAN MAXIMOVICI. (2 IULIE - 13 ZILE = 19 IUNIE)



Rugăciune către Sfântul şi purtătorul de Dumnezeu părinte ierarh Ioan Maximovici cel nou, Făcătorul de minuni din Shanghai şi America (de vest)

O, preaiubite ierarhe Ioane, cât ai trăit printre noi ai văzut cu adevărat viitorul ca şi cum ar fi fost prezent, lucrurile depărtate ca şi cum ar fi fost apropiate inimii şi cugetele oamenilor ca şi cum ar fi fost ale tale.

Ştim că în acestea ai fost luminat de Dumnezeu, cu care ai fost de-a pururi unit împreunat în rugăciune, şi cu care şezi acum pe veci.

Aşa cum odată ai auzit plângerile turmei tale celei împrăştiate dinainte ca ei să îţi poată vorbi, aşa şi acum ascultă cererile noastre şi le du în faţa Domnului.

Ai trecut la viaţa veşnică, în cealaltă lume, şi totuşi nu eşti, cu adevărat, departe de noi, căci Raiul este mai aproape de noi decât sufletele noastre.

Arată-ne nouă, care ne simţim înspământaţi şi singuri aceeaşi milostivire pe care odată ai arătat-o celor orfani şi înfioraţi.

Dă-ne nouă, celor care am căzut în păcat, rătăcire şi deznădejde aceeaşi aspră, dar iubitoare povaţă pe care ai dat-o odată turmei tale celei alese.

În tine vedem asemănarea vie a Făcătorului nostru, duhul viu al Evangheliei şi temeiul credinţei noastre.

În viaţa curată pe care ai dus-o în vremurile noastre păcătoase vedem o pildă de virtute, un izvor de călăuzire şi inspiraţie.

Văzând harul ce s-a revărsat asupra ta, ştim că Dumnezeu nu şi-a părăsit slujitorii.

Noi suntem cei ce ne-am îndepărtat de El şi noi trebuie să redobândim asemănarea cu Dumnezeu, aşa cum tu ai făcut .

Cu rugăciunile tale, o, binecuvântate, încredinţează-ne că o să sporim în năzuinţa noastră către lăcaşul cel ceresc, îndreptându-ne dorul către lucrurile cele de sus, lucrând în rugăciune şi virtute, războindu-ne cu atacurile firii noastre celei căzute.

Cere mila Domnului, ca într-o zi să ne alăturăm ţie în Împărăţia Sa.

Pentru că dorinţa noastră cea mai adâncă este să vieţuim de-a pururi cu El, cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, şi acum , şi pururea , şi în vecii vecilor. Amin.

Vecernia mare

stihirile pe 8, glasul al şaselea

Cine va cuteza a crede că lepădat a fost pământul de puterea cea plină de har a celor dintâi Apostoli; Cine va tăgădui lucrarea cea văzută a sfinţeniei nevoitorilor celor de demult? Că Tie Doamne, un nou şi slăvit Apostol astăzi a răsărit, întru nevoinţe biruitor al năvălirilor vrăjmaşului şi primitor cununilor măririi.

Bucuraţi-vă noroade ale Rusiei, că dintru tine un nou stâlp de foc s-a suit la cer, de unde înaintea tronului dumnezeiesc înalţă rugăciuni ca un mijlocitor, cel ce s-a arătat păstor a toată lumea şi propoveduitor al Evangheliei în pământurile de departe, Sfântul Ierarh Ioan

Bucuraţi-vă astăzi noroade ale Serbiei, Chinei şi Filipinelor, ale Africii, Franţei, Olandei şi Americii, că în mijlocul vostru a petrecut purtătorul de Dumnezeu cel luminat de har şi proorocul văzător al împărăţiei celei de sus, întru care acum sălăşluind, pururea se roagă pentru noi.

Altele, glasul al treilea

Cunoaşteţi nepătrunsa înţelepciune a lui Dumnezeu, cum lucruri mari şi preafrumoase s-au lucrat într-un vas mic şi neluat în seamă, cum înţelepciunea Ziditorului s-a descoperit celui pe care lumea îl socotea nebun; vedeţi voi credincioşii viaţa lui Ioan şi înţelegeţi căile lui Dumnezeu.

Care sunt ostenelile pe care să nu le fi plinit, Sfinte Ioane, şi câte pătimiri nu ai răbdat pentru iubirea lui Hristos? Că nicidecum n-ai lepădat dragostea lui Dumnezeu ce pururi ardea întru tine, ci ai împărţit-o până la marginile lumii, purtând flacăra ei către Împărăţia cea veşnică.

Nu a strălucit Domnul făclia aceasta spre a fi pusă sub obroc ci pentru a se înălţa în sfeşnic, întru luminarea lumii cu dumnezeiescul har; pentru aceasta îl cinstim pe slujitorul său, pe fericitul Ierarh Ioan.

Lucrătorule de nenumărate minuni şi hrănitor săracilor, tămăduitor neputincioşilor, ocrotitor al celor orfani şi cuvântării de Dumnezeu învăţătorule, cel ce te-ai încredinţat neîncetatei rugăciuni luând înfăţişare de nebun ca să te îmbraci întru dumnezeiasca înţelepciune, pătrunzătorul inimilor şi al minţilor omeneşti, văzătorule al celor viitoare ca si cum ar fi de faţă, preabogate sunt roadele pe care le-ai adus Ziditorului tău. Roagă-te Domnului să nu ne afle nici pe noi afară de răspuns în ziua judecăţii.

Slavă, glasul al şaselea

Dinaintea sfintelor tale moaşte, preasfinte părinte, credincioşii se închină cu evlavie; cei iubiţi ai tăi nu contenesc a te chema în rugăciuni, iertare îţi cer prigonitorii, iar păcătoşii sunt mişcaţi spre pocăinţă; întru nădejde se îmbracă deznădăjduiţii, cei reci la inimă sunt încălziţi cu dragoste, cei din iad sunt traşi afară de mâna ta cea blândă. Celor din moarte se dăruieşte suflare veşnicei vieţi, ochii cei ce stăteau închişi întru întuneric se deschid către lumina lui Hristos, urechile cele surde aud glasul îngerilor. Noule Apostole, roagă-te ca harul Domnului să se pogoare peste noi.

Şi acum, a praznicului

La litie

Cerescule Apostole a lui Hristos pururi ţi-ai lipit inima de lucrurile ce vor să fie, îndreptându-ţi mintea spre cele de sus şi înstrăinând-o de cele de jos, astfel te-ai înălţat prin rugăciune la sălaşurile veşnice şi mai presus de înţelegere, către care şi noi tânjind, nădăjduim cu dor.

Slavă, glasul al doilea

Necăutând nici slava nici puterea de la oameni, fericite, ai împodobit pe cei slabi cu putere şi mărire de la Domnul, îmbogăţind pe cei săraci cu nestricăcioasele comori ale virtuţii, aducând pe cei orfani de tată Părintelui a toată lumea şi dobândind cununa strălucitoare a măririi.

Si acum…

Celor din moarte se dăruieşte suflarea veşnicei vieţi, ochii cei ce stăteau închişi întru întuneric se deschid către lumina lui Hristos, urechile cele surde aud glasul îngerilor. Noule Apostole, roagă-te ca harul Domnului să se pogoare peste noi.

sau
Şi acum…, a praznicului

Stihoavna, glasul al cincilea

Cu slavă ai păşit întru Împărăţia lui Dumnezeu, binecuvântatule Ioane, dispreţuindu-te pe sineţi pământ după cuvântul Domnului şi iubindu-L pre Dânsul mai vârtos decât suflarea ta. Pentru aceasta, dragostea ta neasemănată s-a răsplătit cu neasemănatele daruri cereşti.

Stih- Cinstită…….

Înarmat cu trezvia şi puterea rugăciunii ai trecut peste cursele dorinţelor pământeşti şi mrejele plăcerilor şi ai scăpat de atacurile demonilor, pentru aceasta, ai câştigat locaşul cel nefăcut de mână- puterea Duhului viind întru tine

Stih- Ce voi răsplăti………..

Mintea slobozindu-ţi de tulburarea neliniştilor deşartelor gânduri, ai văzut ca în oglindă bunele lucruri ale veşniciei, statornic în pacea lui Hristos şi trecând de la moarte întru viaţa cea nemuritoare

Slavă, glas 6

Ţinând înlăuntrul inimii tale lumea lui Dumnezeu ca un rai, Te-ai bucurat pururea de harul Lui, şi ţinându-l pre el tu ai fost păzit. După vrednicie te-ai sfinţit, pentru că adevărat este cuvântul Domnului

Şi acum…, acelaşi glas

Făcătorul şi izbăvitorul meu…….

Tropar, glasul al treilea

Rodul darului apostoliei, şi prinoasele trudnicei râvne, din preaplin peste lume te-ai revărsat; iar via vremilor din umbră răsădindu-o, cu săvârşiri de mari minuni o ai adăpat. Sfinte Ioane mijlocind către Hristos, roagă-te de-a pururi pentru turma ta.

sau acesta, glasul al şaselea

Slăvit Apostol unui veac al împietririi şi al necredinţei, îmbrăcat cu puterea cea plină de har a sfinţilor celor de demult, de Dumnezeu luminatule văzător al tainelor cereşti, orfanilor hrănitorule, nădejdea celor deznădăjduiţi, cel ce ai strălucit pe pământ flacăra dragostei de Hristos peste întunecaţii zori ai zilei judecăţii, roagă-te ca această văpaie să se aprindă şi în inimile noastre.

Condac, glasul întâi

Comoara cea nerăpită agonisindu-o, te-ai strămutat în cetatea luminii neînserate. Cerescului sobor al ierarhilor fiind părtaş, blândule părinte Ioane, cu sfinţii rugându-te, zid nesurpat fii norodului.
Sau acesta

Cerescule Apostole al lui Hristos, pururi ţi-ai lipit inima de lucrurile ce vor să fie, îndepărtându-ţi mintea spre cele de sus şi înstrăinând-o de cele de jos; astfel te-ai înălţat prin rugăciune la sălaşurile cele veşnice şi mai presus de înţelegere, către care şi noi tânjind nădăjduim cu dor.

LA UTRENIE

Sedealna întâi

Fiu al luminii fiind, ai păzit cuvintele Apostoliei, nedormitând în rând cu ceilalţi oameni şi priveghind în cumpătare te-ai acoperit cu platoşa credinţei şi a iubirii, nădejdea mântuirii fiindu-ţi coif.

Slavă şi acum, aceeaşi…

Sedealna a doua, glasul întâi

Precum grăit-a oarecând prorocul Ioil, vărsat-a Domnul din Duhul Său peste tot trupul şi a lucrat minuni pe pământ. Iar tu Ioane, nouă minune te-ai arătat noroadelor ca vas ales te-ai făcut Sfântului Duh, şi peste care ai revărsat har dindestul.

Sedealna a treia, glasul al şaptelea

De minuni făcător te-ai arătat, Sfinţite Ierarhe, luând de la Domnul darul tămăduirii şi al proorociei şi cunoscând prin har cele ascunse ale lui Dumnezeu. Dar peste toate s-a arătat mai vrednică de laudă iubirea ta cea fără de hotar pentru Dumnezeu şi pentru oameni

Stihira, după psalmul 50

Neîncrezându-te în fii oamenilor, Sfinte Ierarhe Ioane, te-ai sârguit numai spre poruncile lui Dumnezeu cele săpate în tablele cugetului tău. Dar înaintea Domnului te-ai grijit să dai răspuns pentru faptele tale şi dintr-ale sale mâini ai primit cununile măririi.

Exapostilaria

Hristoase cel ce eşti lumina lumii, înaintea Ta cădem cu mulţumire, că ne-ai dăruit cu noul mărturisitor şi fericitul Tău slujitor Ioan.

La laude, glasul întâi

Nu este sfinţenia virtute oarecare, prin dânsa învrednicindu-se dreptul de fericita Împărăţie, ci mai vârtos o culme a virtuţii de care se umplu credincioşii prin dumnezeiescul har cel izvorât din tine Ioane Ierarhe, pogorându-se asupra tuturor noroadelor care cu credinţă te cheamă în rugăciuni.

Mare este fericirea sfinţilor, precum însuţi ai spus oarecând fericite, prin iubirea de Dumnezeu agonisindu-ti dragostea de aproapele, grabnic ajutător ne eşti în necazuri, milostivindu-te spre rugăciunile noastre şi dinaintea Domnului fiindu-ne mijlocitor .

Măsura sfinţeniei o ai ajuns prin privegheri, postiri şi necurmate rugăciuni, lucrând în toate cu dragoste pentru Hristos şi turma Sa. Preaslăvită este taina sfinţeniei, celei sălăşluite în smerita cămară a sufletului tău în care pururi vorbeai cu Domnul.

Lumii te-ai arătat nebun iar Domnului credincioasă şi înţeleaptă slugă, prin lume petrecând ca un sărac şi întru toate defăimat, umblând însă în Domnul ca un bogat şi preamăreţ palat al virtuţii. Privind răul din lume şirag de lacrimi îţi curgeau din ochi, pe care Domnul ţi i-a sărutat cu iubire blândă.

Slavă, glasul al optulea

Precum stăpânul tău Hristos, fericite Ioane, a nu fi din lumea aceasta te-ai arătat şi precum Apostolii Săi, ai fost trimis în lume să ne călăuzeşti pre noi către Împărăţia lui Dumnezeu.

Si acum, al praznicului…

Hristos a inviat!

joi, 16 iunie 2011

Casatoria ca Taina; Demnitatea si valorile morale

Demnitatea şi valoarea morală a căsătoriei au fost unele dintre problemele fundamentale abordate de Fericitul Augustin în controversele doctrinare avute fie cu maniheii, fie cu adepţii lui Pelagiu. Căsătoria nu constituie pentru Fericitul Augustin un obstacol în viaţa religioasă a celor care o contractă. Desăvârşirea morală va fi cu atât mai înaltă, cu cât fidelitatea şi castitatea conjugate vor fi mai respectate. Dezbaterea pe tema căsătoriei a făcut obiectul mai multor lucrări şi predici în care episcopul african şi-a propus ca scop principal reabilitarea ei şi a valorii morale a acesteia.


Fondul sistemului maniheic respingea căsătoria, ca şi rezultatul acesteia, naşterea de copii, ca pe ceva diabolic, socotind-o "culmea nelegiuirii". De aceea, maniheii se străduiau să combată în discursurile şi scrierile lor învăţătura creştină şi să inculce discipolilor lor concepţiile maniheice cu toate consecinţele lor degradante. Principiul fundamental al ereticului Manes era dualismul. Acesta presupunea existenţa a două elemente sau principii diferite şi opuse, ambele având existenţă veşnică. Acest sistem era centrat, asemenea altor concepţii eretice mai vechi, pe existenţa a doi poli necreaţi, binele şi răul, care sunt în permanentă luptă.

Răul, revoltându-se împotriva binelui (Dumnezeu), a fost oprit în acţiunea lui de distrugere de o forţă desprinsă din Dumnezeu, adică din bine. Această forţă a fost absorbită de rău, reuşind să stopeze şi să atenueze violenţa extremă a răului, împiedicând astfel natura divină de pervertirea totală.

Pentru Manes, actul procreării umane reprezintă "culmea nelegiuirii"

Dumnezeu, conform doctrinei maniheice, a trebuit să sacrifice o parte din fiinţa Sa, lăsând-o să lupte pentru a asigura un repaus veşnic locuitorilor luminii.

Lumea apare ca făcută de Dumnezeu din acest amestec al elementului divin cu spiritul rău din univers. Există cinci elemente care aparţin celui rău: aburul, întunericul, focul, apa şi vântul. Oamenii au fost născuţi în tenebre. Adam şi Eva nu au fost creaţi de Dumnezeu, ci de "stăpânitorul acestei lumi", care i-a înzestrat cu tot ceea ce el şi tenebrele absorbiseră din Dumnezeu, pentru a deţine în continuare puterea binelui.

Există deci, potrivit învăţăturii lui Manes, în cosmos şi în fiecare fiinţă, om sau animal, o parte din fiinţa lui Dumnezeu prizonieră, încătuşată în materie, căutând eliberarea de tot ceea ce aparţine răului şi care o apasă, o sugrumă.

Elementul bun din om încearcă întoarcerea la locul de unde s-a desprins odinioară, tărâmul luminii, fiinţa lui Dumnezeu.

De aceea, cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii în morala maniheică constă nu doar în evitarea ca aceste "lanţuri" care ţintuiesc elementul divin din om să se înmulţească şi să se strângă mai mult, ci în distrugerea acestor legături pentru a putea elibera ceea ce omul are dumnezeiesc în firea sa. Or, nimic nu se opune mai mult acestei mişcări decât actul procreării umane, fiindcă omul, cel care ascunde în trupul lui acel element divin, îl transmite prin actul conjugal tuturor descendenţilor lui.

Concluzia este una: mariajul, unirea sexelor şi naşterea de copii sunt o greşeală, un act nepermis şi păcătos.

Unirea conjugală este creaţia diavolului, cum sunt Adam şi Eva. Orice legătură trupească între soţi este asimilată desfrânării. Pentru aceea, morala maniheică condamnă naşterea de copii. Maniheii se împărţeau şi ei în două clase: din prima făceau parte cei aleşi, care se mai numeau şi desăvârşiţi, iar în a doua intrau auditorii.

Numai auditorilor le era permisă căsătoria. Cei desăvârşiţi îi instruiau pe aceştia în preceptele învăţăturii lui Manes şi îi îndemnau să evite pe orice căi procrearea, îngăduindu-le însă toate plăcerile vieţii conjugale.

Chiar Fericitul Augustin face adeseori remarca: maniheii nu dezaprobă de fapt nici căsătoria, nici unirea între soţi, ci naşterea de copii. Nu mariajul în sine îl neagă şi condamnă, ci, în primul rând, consecinţele naturale ale acestuia.

Hristos confirmă că nunta este un bun moral

Episcopul african face mai întâi o distincţie netă între demnitatea căsătoriei şi valoarea acesteia în sine, pe de o parte, şi abuzurile, lipsa înfrânării, care există între soţi într-un mariaj, pe de altă parte.

Căsătoria reprezintă un mod de viaţă fundamentat pe porunca lui Dumnezeu, având un cadru şi un scop proprii, lăsate de Dumnezeu însuşi şi pe care chiar firea umană le indică. Nimeni nu-i poate schimba principiile după care aceasta există, nici nu poate fi adăugat un alt scop decât cel pe care Dumnezeu l-a dorit. Orice unire între bărbat şi femeie care nu are în vedere aceste elemente se depărtează de ceea ce se numeşte cu adevărat căsnicie.

Demnitatea morală a căsătoriei vine din propria sa natură. Dacă soţii pot murdări viaţa lor matrimonială cu lipsa lor de înfrânare, cu abuzuri sau cu păcate, dorinţele lor nelimitate pot fi socotite ca încălcări ale poruncilor divine; căsătoria lor poate deveni pentru ei doar o sursă de a-şi procura plăceri şi de a şi le satisface, sau un paravan pentru a scăpa de primejdia desfrânării, totuşi căsătoria nu va fi în sine un păcat. Ea deţine totdeauna o bunătate morală proprie, care rămâne mereu intangibilă.

De aceea, nu poate exista comparaţie între legătura conjugală din cadrul căsătoriei şi relaţia trupească liberă între două persoane.

Mariajul şi desfrânarea nu sunt două rele, dintre care unul mai grav decât celălalt.

Dacă ar fi aşa, Hristos n-ar fi interzis bărbatului să se despartă de femeia sa. Cu excepţia adulterului, nici nu ar fi participat la nunta din Cana Galileii, unde a fost invitat. Prin porunca dată de El şi prin minunea săvârşită la Cana, Hristos confirmă că nunta şi căsătoria sunt un bun moral.

Apostolul Pavel este mai explicit când spune: "Dacă cineva trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte, căsătorească-se" (I Cor. 7, 36). Este deci imposibil a conchide că mariajul este un păcat sau că el nu ar fi permis.

"Cei ce situează căsătoria pe aceeaşi treaptă cu adulterul au închis ochii în faţa luminii Scripturilor şi au tăgăduit vocea înţelepciunii dumnezeieşti. Noi, conform credinţei în adevărul inspirat şi în sfânta învăţătură, susţinem: căsătoria nu este deloc un păcat, ci un bine veritabil, deşi inferior altora", subliniază episcopul Hipponei.

Căsătoria este un bine destinat prin natura sa să caute un bine mai înalt. Care ar fi cauzele pentru care căsătoria este bună prin sine şi prin ce putem recunoaşte valoarea morală pozitivă a acesteia?

Fericitul Augustin ne dă răspunsul în multe locuri şi totdeauna în termeni aleşi: naşterea de copii, fidelitatea conjugală şi taina pe care o reprezintă unirea celor doi soţi în cadrul cuplului, descoperind în celălalt darul făcut de Dumnezeu.


Căsătorie şi celibat


Starea de feciorie luată strict într-un cadru fizic nu are pentru Augustin o valoare morală însemnată, dacă ea nu este însufleţită de credinţa şi iubirea arzătoare. Statutul căsătorit sau necăsătorit nici nu scade, nici nu sporeşte virtuţile personale în mod direct.

Pentru episcopul african, integritatea conştiinţei personale este unicul element care conduce la sfinţenie. "Smerenia căsătoriei este preferabilă orgoliului virginităţii". Cu toate acestea nu putem spune că fecioria/celibatul nu sunt preferabile căsătoriei. Nu trebuie însă să confundăm un mod de viaţă în care sfinţenia este posibilă cu virtutea persoanelor care împărtăşesc acest mod de viaţă. Poţi fi sfânt în căsătorie şi pervers în celibat, la fel cum o soţie poate fi neînfrânată şi mândră, iar o fecioară poate fi castă, smerită şi plină de iubire. Mariajul şi celibatul sunt două moduri de viaţă absolut compatibile cu sfinţenia, dar al doilea o favorizează mai mult decât cea dintâi.

Şi aceasta, conform Apostolului Pavel, pentru care cei căsătoriţi pot fi sfinţi cu trupul şi cu sufletul, căsătoria neconstituind pentru ei o dezonoare, nici o barieră de netrecut spre desăvârşire. Totuşi, cei căsătoriţi vor găsi în grijile şi datoriile obişnuite, inerente vieţii conjugale, destule necazuri de care cei necăsătoriţi

sunt cumva scutiţi.

Hristos a inviat!