vineri, 30 octombrie 2009

Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscopul Constantinopolului



Tropar (Glas 8)
Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învăţându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Condac (Glas 5)

Din cer ai primit dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi îi înveţi să se închine unui Dumnezeu în Treime, Ioane Gură de Aur, preafericite cuvioase; după vrednicie te lăudăm deci pe tine, că eşti învăţător, ca cel ce arăţi cele dumnezeieşti.

Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinţii Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaşte au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Uneori este numit și "Ioan al Antiohiei", dar acest nume se referă în realitate la un episcop al Antiohiei din anii 429-441 d. Hr., care a condus un grup de episcopi răsăriteni moderați în timpul controversei nestoriene.

Viaţa

Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia din părinți nobili: tatăl său, Secundus, era un ofițer de rang înalt în armata imperială. Tatăl său a murit la scurt timp după nașterea sa, astfel încât el a fost crescut de mama sa, Antuza, care era creștină. A fost botezat în 370 și hirotesit citeţ. Și-a început educația pe lângă educatorul păgân Libanius, apoi a studiat teologia cu Diodor din Tars (unul din conducătorii a ceea ce mai târziu s-a numit Școala din Antiohia), timp în care practica o aspră asceză. Nemulțumit de acestea, devine pustnic (cca. 375 d. Hr.) și rămâne retras până când sănătatea sa precară îl silește să se întoarcă în Antiohia.

Atunci a fost hirotonit diacon în 381 de către Sfântul Meletie al Antiohiei, iar mai apoi preot în 386 de către episcopul Flavian I al Antiohiei. Se pare că aceasta a fost perioada cea mai fericită din viața sa. De-a lungul a doisprezece ani, a devenit foarte cunoscut datorită elocvenței cu care vorbea în public. În acest sens, trebuie amintite explicațiile sale referitoare la diferite pasaje și învățături morale din Sfânta Scriptură. Cele mai valoroase lucrări ale sale sunt Omiliile la diferite cărți ale Bibliei. Sfântul Ioan insista foarte mult asupra milosteniei. De asemeni, el se îngrijea foarte mult de nevoile duhovnicești și materiale ale săracilor. A predicat mult împotriva abuzurilor de bogăție și de dreptul de proprietate. În multe privințe, faptul că avea atât de mulți ascultători nu era de mirare. Întrucât avea o înțelegere directă a Scripturilor (foarte deosebită de tendința alexandrină de interpretare alegorică), aceasta însemna că majoritatea temelor abordate în cuvântările lui erau prin excelență sociale, explicând cum ar trebui să trăiască creștinii.
Un incident petrecut în timpul slujirii sale în Antiohia ilustrează poate cel mai bine influența predicilor sale. Cam în vremea în care ajunge în Antiohia, episcopul trebuie să intervină pe lângă împăratul Teodosie I în favoarea cetățenilor care participaseră la o revoltă în timpul careia statuile împăratului și ale familiei sale fuseseră mutilate. De-a lungul Postului Mare, în anul 397, Sf. Ioan ține 21 de predici în care arată poporului greșelile pe care le făcuse. Se pare că acestea au avut o influență durabilă asupra multora: se știe că mulți păgâni s-au convertit la creștinism în urma acestora. Cu această ocazie, răzbunarea împăratului Teodosie nu a fost atât de aspră pe cât putea fi: acesta s-a mulțumit să schimbe statutul legal al cetății cu unul inferior.

În anul 397, Sf. Ioan a fost chemat (oarecum împotriva voinței sale) să devină episcop de Constantinopol. El a fost mâhnit de faptul că protocolul curții imperiale îi conferea privilegii mai mari decât ale celor mai mari dregători laici. Pe când era episcop, a refuzat net să găzduiască orice fel de petreceri luxoase. Aceasta i-a adus popularitatea în rândul poporului, dar nu și pe cea a bogaților și clerului. Curând după venirea sa în oraș, el spunea: "poporul îl laudă pe înaintaș ca sâ îl poată critica pe urmaș". Reforma clerului pe care acesta o întreprinde i-a adus nemulțumiri în rândul acestuia. El le-a cerut predicatorilor itineranți să se întoarcă, fără nici o plată, la bisericile unde fuseseră rânduiți să slujească.

Perioada petrecută acolo a fost mult mai tulbure decât cea din Antiohia. Teofil, Papă al Alexandriei dorea să aducă și Constantinopolul sub influența sa și s-a opus numirii lui Ioan în scaunul constantinopolitan. Fiind un opozant al învățăturilor lui Origen, el l-a acuzat pe Sf. Ioan că ar fi susținut prea mult învățăturile lui Origen. Teofil mustrase patru monahi egipteni (cunoscuți drept "Frații cei înalți") pentru că susțineau învățăturile lui Origen. Aceștia fug din Alexandria și sunt primiți de Ioan. Acesta își mai face un dușman în persoana Aeliei Eudoxia (soția împăratului Răsăritului, Arcadie) care considera (probabil nu fără motiv) că vehementa critică a Sf. Ioan la adresa extravaganței veșmintelor feminine se referea la ea.

Sf. Ioan era neînfricat în arătarea greșelilor celor mari. Teofil, Eudoxia și ceilalți dușmani ai săi s-au aliat împotriva lui. Aceștia au convocat un sinod în anul 403 pentru a-l condamna pe Sf. Ioan, sub acuzația de origenism. Ca urmare a acestui sinod, este depus și exilat. Împăratul Arcadie îl recheamă însă aproape imediat, din cauza nemulțumirii poporului. Mai avusese loc și un "cutremur" în iatacul imperial (se crede că a fost vorba fie un cutremur de pământ, fie de faptul că împărăteasa pierduse o sarcină sau dăduse naștere unui prunc mort), ceea ce fusese interpretat ca un semn al mâniei lui Dumnezeu. Pacea a fost de scurtă durată. O statuie de argint a împărătesei Eudoxia a fost ridicată în apropierea catedralei Aghia Sophia. Ioan critică atunci ceremoniile de consacrare a acesteia. Vorbește împotriva împărătesei pe un ton dur: "Iarăși Irodiada se îndrăcește, iarăși de tulbură, iarăși joacă și saltă, iarăși caută capul lui Ioan" (aluzie la ceea ce se întâmplase cu Sfântul Ioan Botezătorul). Este din nou exilat, de data aceasta în Caucaz, în Georgia.


Papa Romei, Inochentie I a protestat împotriva surghiunirii Sf. Ioan, dar fără folos. Ioan a scris o serie de scrisori care încă aveau o mare influență în Constantinopol, astfel încât a fost exilat și mai departe, la Pityus (pe malul răsăritean al Mării Negre). Nu a ajuns însă la destinație, deoarece a trecut la Domnul în timpul călătoriei. Ultimele sale cuvinte au fost: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate!"
Sfinte Moaște

Părți din Sfintele Moaște ale Sf. Ioan Gură de Aur se găsesc aici [1]:

Mănăstirea "Radu Vodă" - București
Mănăstirea Darvari - București
Mănăstirea Secu - Judetul Neamț
Mănăstirea Filoteu (Muntele Athos): Mâna dreaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur;
Mănăstirea Vatoped - Muntele Athos : Capul Sfântului Ioan Gură de Aur, cu urechea stângă întreagă. La urechea stângă i-a tâlcuit îngerul Sfintele Evanghelii și a rămas neputredă spre marturie că a fost adevarată tâlcuirea îngerului.
Catedrala Episcopală, Oltenia, Craiova - racla de argint cu părticele din moaștele Sfântului Ioan Hristostomul

Capela Imaculatei Concepțiuni a Basilicii San Pietro, Roma - restituite Patriarhiei Constantinopolului în anul 2004 și plasate în Catedrala Sf. Gheorghe din Constantinopol.

Reprezentarea iconografică

Erminia lui Dionisie din Furna (Editura Sophia, București, 2000, p. 151) dă următoarele indicații pentru reprezentarea Sf. Ioan Gură de Aur:
"Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom, nepurtând mitră), [scund foarte și subțirel, mare la cap, cu nasul plecat și nările late, galben cam albineț; melcii ochilor găvănați și ochii mari beșicați, având căutătura veselă; mare la frunte și golaș, cu multe zbârcituri, și cu urechile mari și fălcile trase înăuntru, de mult post și grijă necurmată ce avea]; cu puțină barbă, [părul plăviț și cărunt], zice: 'Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cela ce pâinea cea cerească, hrană a toată lumea, pre Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos [L-ai trimis Mântuitor]' ".

Sf. Ioan apare adesea zugrăvit în Sfântul Altar. Când este zugrăvit pe Ușile împărătești, poartă în mână Sf. Liturghie scrisă. Când este reprezentat în trapeza unei mănăstiri, pe răvașul pe care îl poartă stă scris (ibidem, p. 239): "De păcatele ce a făcut cineva mai înainte, de se va căi, cum că cu adevărat însuși a greșit, mântui-se-va".

Foarte frecvent el este reprezentat împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul, împreună cu care este pomenit la data de 30 ianuarie.


Importanța Sf. Ioan Gură de Aur

Într-o vreme în care clerul cetății era vehement criticat pentru stilul său de viață luxos, Sfântul Ioan era hotărât să reformeze clerul din Constantinopol. Eforturile sale s-au lovit de o serioasă rezistență și au avut un efect limitat. Ca teolog, el a fost și rămâne foarte important pentru creștinătatea răsăriteană, dar a fost considerat mai puțin important pentru creștinii din Occident. El a refuzat în general să urmeze aplecarea contemporanilor săi spre alegorie, preferând vorbirea directă si aplicând pasaje și lecții din Sfânta Scriptură la viața de zi cu zi. Într-o anumită măsură, scrierile lui constituie o sinteză între metoda hermeneutică a mai alegoricei Școli din Alexandria și literalismul Școlii Antiohiene.

Exilarea sa în mai multe rânduri arată că puterea seculară avea o puternică influență în Biserica răsăriteană din această perioadă istorică. Aceasta revelă totodată rivalitatea dintre Constantinopol și Alexandria, fiecare dorind să aibă întâieteatea în Biserică. Această ostilitate reciprocă a adus, în cele din urmă, multe suferințe atât Bisericii cât și Imperiului Roman de Răsărit. Între timp, în Vest, primatul Bisericii Romei rămăsese necontestat începând cu secolul al IV-lea. Este interesant de menționat, în perspectiva evoluției ulterioare a autorității Papei, faptul că protestele Papei Inocențiu al II-lea în acel moment nu au avut nici un efect, ceea ce arată lipsa de influență a episcopilor Romei asupra Răsăritului chiar din acea perioadă.

Cuvinte de învăţătură

"În ceea ce privește evlavie|evlavia, sărăcia ne este mai de folos decât bogăția și munca mai bine decât trândăvia, mai ales pentru că bogăția devine o piedică, chiar și pentru cei care nu i se dedică întru totul. Dar atunci când trebuie să lăsăm deoparte furia, să ne îmblânzim pizma, să ne îmblânzim mânia, să aducem Domnului rugăciunile noastre și să ne arătăm, după cum se cuvine, raționali, blânzi, binevoitori și iubitori, cum ne-ar putea sărăcia împiedica de la acestea? Căci ajungem la acestea nu cheltuind bani, ci făcând alegeri potrivite. Milostenia mai presus de toate se face cu bani, dar chiar și ea strălucește mai mult atunci când milostenia o facem din sărăcia noastră. Văduva care a adus cei doi bănuți era mai săracă decât oricine, dar ea a dat mai mult decât toți".
"Creștinilor însă, mai mult decât tuturor oamenilor, le este interzis să îndrepteze cu de-a sila poticnirile păcătoșilor... oamenii trebuie făcuți mai buni nu prin folosirea forței, ci convingându-i. Nu avem nici autoritatea, dată nouă de lege, de a îi împiedica pe păcătoși, nici n-am ști, dacă am avea-o, cum să o folosim; căci Dumnezeu dăruiește cunună celor care se opresc de la rău nu prin forță, ci din alegerea proprie".
"Când un arcaș vrea să tragă săgețile sale cu folos, el se îngrijește mai întâi de poziția lui, așezându-se corect în fața țintei. Și voi, care vă pregătiți de a săgeta capul vicleanului diavol, ar trebui să faceți la fel. Să ne îngrijim mai întâi să ne punem în rânduială simțurile și apoi de buna așezare a gândurilor noastre."
"Chiar de-am fi făcut o mie de fapte foarte virtuoase, încredințarea noastră că vom fi auziți de Domnul să se întemeieze pe încrederea în mila lui Dumnezeu și în iubirea Lui pentru noi. Chiar dacă suntem desăvârșiți în virtute, vom fi mântuiți doar din mila Domnului."
"De ce lovești aerul și de ce alergi în zadar? Orice lucrare are scopul ei, firește. Atunci spuneți-mi, care e rostul tuturor lucrărilor lumii? Vă provoc să răspundeți! Este deșertăciuna deșertăciunilor: toate sunt deșertăciune."

Lucrarea liturgică


Două din scrierile sale merită o atenție deosebită. Sf. Ioan a armonizat viața liturgică a Bisericii, revizuind rugăciunile și indicaţiile din Sfânta Liturghie sau celebrarea Sfintei Euharistii. Până în zilele noastre, Biserica Ortodoxă celebrează cel mai adesea Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, ca și Biserica Catolică de Rit Bizantin (uniații). În aceste Biserici se citește în fiecare an de Sfintele Paşti (cea mai mare sărbătoare creștină), Omilia la Sfintele Paşti a Sf. Ioan Gură de Aur.

Dispute moderne: Sf. Ioan Gură de Aur și antisemitismul

Pe când era doar citeţ al Bisericii Antiohiei, Sf. Ioan a scris mai multe omilii, Omiliile împotriva Iudeilor (sau "împotriva iudaizanţilor") pentru a combate unele obiceiuri ale creștinilor care proveneau din rândurile evreilor și care continuau sa păstreze unele obiceiuri și reguli din Legea lui Moise. El a scris aceste omilii pentru a îndrepta aceste obiceiuri, considerate greșite, ale creștinilor. Astfel, el își folosește întregul talent oratoric spre a demonstra erorile iudaismului din acea vreme, și implicit ale creștinilor "iudaizanți".

Pe baza unor fragmente din aceste omilii în care, retoric, Sf. Ioan se exprima în termeni duri la adresa iudaismului, unii autori moderni au interpretat scrierile Sfântului (ca si pe ale altor Părinţi ai Bisericii) ca fiind antisemite. Aceasta cu atât mai mult cu cât, dincolo de intenția originară a Sf. Ioan, amintită mai sus, scrierile sale au fost uneori folosite și de diferite grupuri care încercau să promoveze antisemitismul sau opoziția la creștinism. Este cazul naziștilor din timpul celui de-al doilea Război Mondial care au folosit scrierile Sf. Ioan în încercarea de a-i convinge pe creștinii din Germania și Austria că evreii meritau să fie exterminați. Deși în Adversus Iudaeos se regăsesc tonalități foarte dure la adresa evreilor și a practicilor lor religioase, trebuie totuși precizat că aceasta nu are nimic în comun cu antisemitismul, concept modern care traduce o formă de rasism. După cum se poate deduce și din cele de mai sus, Sf. Ioan nu susținea folosirea violenței împotriva evreilor. Polemica Sfântului Ioan Hrisostom este exclusiv cu religia iudaică, a cărei perpetuare după venirea Mântuitorului o considera neavenită și cu acei creștini care urmau această cale greșită.

A se vedea și: A fost Sf. Ioan Gură de Aur antisemit? (în limba engleză) Precedat de:
Nectarie Patriarh de Constantinopol
398–404 Urmat de:
Arsaciu de Tars

Hristos este cu noi!

joi, 29 octombrie 2009

Sf.Ier.Grigorie de Nazians

Fluierul cel păstoresc al Teologiei tale a biruit trâmbiţele ritorilor; că ţie, celui ce ai încercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat şi frumuseţile Cuvântului. Ci roagă pe Hristos Dumnezeu, părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Acatistul Sf.Ier.Grigorie de Nazians-text-



Viaţa

S-a născut la Arianz / Arianzus, în Capadocia (Asia Mică, azi în Turcia), nu departe de Nazianz. Tatăl său, după ce s-a convertit la creştinism, a intrat mai târziu în monahism, devenind apoi episcopul Grigorie de Nazianz (este prăznuit la 1 ianuarie), iar mama lui a devenit mai târziu monahia Nona (prăznuită la 5 august).

Învăţăturile elementare Sf. Grigorie le primeşte în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la şcoala din Cezareea Capadociei, unde cunoaşte pe viitorul său prieten, Vasile. De aici trece în Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca şi amintirile unul alt mare scriitor creştin, Origen, apoi studiază la Alexandria şi, în sfârşit, la Atena. Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 şi va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia şi poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare, prietenie ce va dura până la moarte. Pe lângă studiile profane, a folosit timpul şi pentru a cerceta şi aprofunda adevărurile Sfintei Scripturi.

De la Atena pleacă la Constantinopol, unde îl întâlneşte pe fratele său, Cezar, care practica medicina, plecând amândoi spre Nazianz. Aici va primi botezul creştin, după care se dedică vieţii ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viaţă retrasă şi prietenul său, Sf. Vasile. În acest loc, departe de zgomotul vieţii lumeşti, în liniştea singurătăţii, unde sufletul lor se simţea mai aproape de Dumnezeu, practicau asceza şi studiau Sfintele Scripturi şi alte scrieri creştine. Aici lucrează cu prietenul său la alcătuirea primei filocalii (conţinând scrieri ale lui Origen).

În anul 362, la dorinţa comunităţii creştine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simţind că această sarcină îi era prea grea, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363–364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie.

În anul 370, Sfântul Vasile cel Mare a fost ales Arhiepiscop al Cezareii, iar în anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz.

În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credinţe. În anul 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retrat la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea sa către Domnul.

Numele de Teologul i s-a atribuit în special datorită celor "Cinci Cuvântări Teologice" ţinute la Constantinopol. Ele expun şi apără învăţătura despre Sfânta Treime.
Scrieri

45 de Cuvântări teologice, dintre care: 
două cuvântări împotriva împăratului Iulian Apostatul
cinci cuvântări teologice definind învăţătura despre Sfânta Treime
numeroase Imne teologice (publicate în limba română de Adrian Marinescu)
scrisori
o tragedie: Patima lui Hristos.

Iconografie

Erminia lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 151, 196, 198, 199, 210, 219, 239) arată că Sf. Grigorie Teologul poate fi reprezentat astfel:
mic de statură, palid (gălbui) la față, cu figură veselă, nările late, cu sprâncenele drepte, "căutătură blândă și drăgălașă", barbă deasă și lată, nu prea lungă, "bine întocmită și împrejur afumată", bătrân, pleșuv și cărunt, în veșminte episcopale. Zice: "Dumnezeule cel Sfânt, Carele întru Sfinți Te odihnești, Cela ce cu glas întreit sfânt ești lăudat de serafimi [și mărit de heruvimi]...". Sau o zicere "cuvioșească": "De te-ai pus păstor peste turma cea cuvântătoare, să fii drept, smerit, cu dragoste și blând, căci așa o vei înmulți întru Domnul".
Este adesea zugrăvit, mai ales pentru pomenirea din 30 ianuarie, împreună cu Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur.
Mai este zugrăvit la al doilea Sinod Ecumenic, între ierarhii prezenți acolo, precum Sf. Chiril al Ierusalimului, Timotei al Alexandriei, Meletie al Antiohiei, Damasus, papa Romei, scriind Crezul, de la: "Și întru Duhul Sfânt..."
La zugrăvirea trapezei mănăstirii, pe registrul al doilea, sub Cina cea de Taină, spre sud, împreună cu Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare și Nicolae al Mirelor; Sf. Grigorie zice: "Păstrător al turmei celei cuvântătoare făcându-te, să fii simplu, blând, smerit și bun, pentru că așa o vei înmulți pe ea întru Domnul".

Hristos este cu noi!

miercuri, 28 octombrie 2009

Sfantul Vsile cel mare-viata,scrieri,proloagele de la Ohrida si minunile-

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"
 Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.

Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.

A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.

Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.

S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

  Carti si alte scrieri

Epistole


EPISTOLA 2 - Către prietenul Grigorie
EPISTOLA 22 - Despre desavarsirea vietii monahilor (crestinilor)

Omilii


OMILIA A III-A - La cuvintele: "Ia aminte de tine insuti"
OMILIA A IX-A - Ca Dumnezeu nu este autorul relelor
OMILIA A XV-A - Despre credinta

Carti scrise de Sf. Vasile cel Mare

Despre Sfantul Duh. Corespondenta (Epistole) - Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1988
Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii si Cuvantari - Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1986
Tilcuire duhovniceasca la Psalmi - Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 2006
Talcuiri la Psalmi - Editura Sophia, 2004
Omilii la Hexaemeron - Editura Sophia, 2004
Omilii si cuvantari - Editura Institutul Biblic, 2004

Carti despre Sf. Vasile cel Mare

Viata Sf. Vasile cel Mare
Idei dogmatice in epistolele Sf. Vasile cel Mare

Martiri, martiriu si marturie dupa Sfantul Vasile cel Mare

Despre Sf. Ierarh Vasile cel Mare de Sf. Nicolae Velimirovici din proloagele de la Ohrida 

Sfîntul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Incă nebotezat fiind, Sfîntul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, şi toate ştiinţele acelui timp. Colegi de studii i-au fost Sf. Grigorie Teologul şi Iulian, împăratul apostat de mai tîrziu. La anii maturităţii a primit Sfîntul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.

A fost Episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani, şi şi-a încheiat viaţa pămîntească la vîrsta de cincizeci de ani. A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăţiei morale, zelot al trării religioase, culme a gîndirii teologice, ziditor şi stîlp al Bisericii lui Dumnezeu. Sfîntul Vasile şi-a mertiat pe deplin titlul de ,Mare", în cîntările sale, Biserica îl numeşte ,dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos care adună sufletele credincioşilor cu dulceaţa cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca şi cu o armă, răneşte hulele ereticilor."

Se păstrează numeroase scrieri ale acestui Sfînt Părinte al Bisericii, scrieri teologice, apologetice, ascetice, canonice precum şi Sfînta Liturghie care îi poartă numele.

Această Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare se slujeşte de zece ori pe an: la Intîi Ianuarie, ziua Sfîntului; în ajunul Naşterii Domnului; în ajunul Botezului Domnului; în toate Duminicile Sfîntului şi Marelui Post, cu excepţia Duminicii Floriilor; în Sfînta şi Marea Zi Joi şi în Sfînta şi Marea Zi Sîmbătă [a Săptămînii Patimilor]. Sf. Vasile cel Mare a adormit cu pace în ziua de l Ianuarie a anului 379 după Hristos, strămutîndu-se în Împărăţia Cerurilor.

Minunea Sfantului Vasilie, pe care a facut-o in Niceea

Odinioara, de nelegiuitul imparat Valens (364-378), in cetatea Niceea, s-au apropiat capeteniile ereziei ariene cerand ca, din soborniceasca biserica cea din cetatea aceea, sa goneasca poporul dreptcredincios, iar Sfantul locas sa-l dea adunarii lor celei arienesti. Si a facut asa imparatul cel rau, el insusi fiind eretic: a luat, adica, biserica de la cei dreptcredinciosi, cu sila, si a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, in mare mahnire fiind toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasilie, aparatorul cel de obste al Bisericilor, la care toata multimea celor dreptcredinciosi venind, cu strigare si cu tanguire, i-a spus strambatatea ce li s-a facut lor de imparat. Iar Sfantul, mangaindu-i pe ei cu cuvintele sale, indata s-a dus la imparat, la Constantinopol si, stand inaintea lui, i-a zis: "Cinstea imparatului sta in judecata sa. Iar intelepciunea zice: Dreptatea imparatului la judecata se vede. Deci pentru ce, imparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe dreptcredinciosi din Sfanta Biserica si dand-o raucredinciosilor? Zis-a lui imparatul: "Tot la invinuiri te intorci, Vasilie? Nu ti se cuvine tie sa fii asa." Raspuns-a Vasilie: "Se cuvine mie, pentru dreptate a muri." Si infruntandu-se ei si impotrivindu-se sta acolo de fata mai marele bucatarilor imparatesti, numit Demostene acela, vrand sa ajute arienilor, a spus ceva cu glas incet ocarand pe Sfantul. Iar Sfantul a zis: "Vedem aici si pe necarturarul Demostene." Iar stolnicul, rusinandu-se, iarasi a grait ceva impotriva. Sfantul i-a zis: "Lucrul tau este sa ai grija de mancari, nu sa fierbi dogmele Biserici." Si a tacut Demostene rusinat. 

Iar imparatul, pe de o parte, maniindu-se si, pe de alta, rusinandu-se, a zis lui Vasilie: "Sa mergi tu intre dansii sa faci dreptate, dar asa sa judeci, ca sa nu judeci cu partinire poporului de-o credinta cu tine." Iar Sfantul a raspuns: "De voi judeca cu nedreptate, apoi si pe mine la surghiun sa ma trimiti si pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti si Biserica sa o dai arienilor." Si, luand Sfantul scrisoarea de la imparat, s-a intors la Niceea. Si chemand pe arieni, le-a zis lor: "Iata, imparatul mi-a dat mie putere ca sa fac judecata intre voi si intre dreptcredinciosi pentru biserica pe care ati luat-o cu sila." Iar ei au raspuns lui: "Deci judeca, dar dupa judecata imparatului." Iar Sfantul a zis: "Sa mergeti, si voi arienii si voi dreptcredinciosilor, si sa inchideti biserica si, incuindu-o, sa o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor, si sa puneti de amandoua partile pazitori. Si mergand mai intai voi, arienii, sa va rugati trei zile si trei nopti si, dupa aceasta, sa va apropiati de biserica. Si de se vor deschide singure, cu rugaciunile voastre, usile bisericii, apoi sa fie a voastra biserica in veci. Iar de nu, ne vom ruga noi o noapte si vom merge cu litie, cantand, la biserica si de se vor deschide noua, sa o avem pe ea in veci. Iar de nu se vor deschide nici noua, apoi, iarasi, a voastra sa fie biserica." Si placut a fost cuvantul acesta inaintea arienilor. Iar drepcredinciosii se mahneau asupra Sfantului, zicand ca nu dupa dreptate, ci dupa frica imparatului a facut judecata. Si, luandu-se multe masuri de paza de catre amandoua partile, Sfanta Biserica strajuita a fost cu tot dinadinsul, pecetluita si intarita. Si rugandu-se arienii trei zile si trei nopti si de Biserica apropiindu-se, nu s-a facut nici un semn. Si se rugau de dimineata pana la al saselea ceas, strigand: "Doamne miluieste" si nu s-au deschis usile Bisericii si s-au dus fara dar si rusinati.

Atunci, marele Vasilie, adunand pe toti dreptcredinciosii, cu femeile cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfantului Mucenic Diomid, facand, acolo priveghere de toata noaptea, apoi au mers dimineata cu totii la cea soborniceasca biserica pecetluita, cantand: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi." Apoi , stand inaintea usii bisericii a zis catre popor: Ridicati mainile voastre si strigati cu dinadinsul "Doamne miluieste." Si aceasta facandu-se, a poruncit Sfantul ca sa faca tacere si, apropiindu-se de usa, a insemnat-o cu semnul crucii de trei ori si a zis: "Bine este cuvantat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor." Si, glasuind tot poporul "Amin!", indata s-a facut cutremur si au inceput a se sfarama zavoarele, au cazut intariturile s-au dezlegat pecetile si s-a deschis usa, ca de un vant si furtuna mare, si s-a lovit usa de zis. Iar dumnezeiescul Vasilie a inceput a canta: "Ridicati portile voastre, ridicati-va portile cele vesnice si va intra Imparatul Slavei."

Si, intrand Vasilie in biserica, cu toata multimea drepcredinciosilor, si, savarsind dumnezeiasca slujba, a slobozit pe popor cu veselie. Iar multimea fara de numar de arieni, vazand acea minune, s-a lepadat de credinta lor cea rea si la cei dreptcredinciosi s-au adaugat. Si, afland si imparatul, de o judecata dreapta ca aceasta a lui Vasilie, si de minunea aceea preaslavita, s-a mirat foarte si a defaimat uraciunea relei credinte ariene, insa, orbindu-se de rautate, nu s-a intors la credinta cea dreapta si a pierit rau dupa aceea. Ca, biruit si ranit fiind el la razboi, in partile Traciei, a fugit si s-a ascuns intr-o sura de paie. Iar urmaritorii lui, inconjurand sura cu foc, au aprins-o si, acolo, imparatul arzand, si-a dat sfarsitul. Si a fost moartea aceasta a imparatului, dupa moartea Sfantului Vasilie, dar in acelasi an, intru care Sfantul s-a mutat catre Domnul.

Hristos este cu noi!

marți, 27 octombrie 2009

MITROPOLITUL IACHINT DE VICINA Primul Mitropolit al Ţării Româneşti (+ 1372)

Troparul, glasul întâi
Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiule între Mitropoliţii Ţării Româneşti, Sfinte Ierarh Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credinţe, lucrător al virtuţilor şi rugător pentru sufletele noastre.

Condacul, glasul al VIII-lea
Pe apărătorul dreptei credinţe, pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, cel ce s-a arătat ca un luceafăr strălucitor în zorii Mitropoliei Ţării Româneşti şi a împlinit cele duhovniceşti ale păstoriţilor săi, să-l lăudăm cu inimi curate la prăznuirea sa cea de peste an, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.

MITROPOLITUL IACHINT DE VICINA
Primul Mitropolit al Ţării Româneşti
(+ 1372)

Ultimul mitropolit al Vicinei şi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească, reunită sub conducerea unui singur voievod, este arhiepiscopul Iachint. El a păstorit doar câţiva ani la Vicina, iar în anul 1359 şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea marelui voievod Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan în ţara sa. Mitropolitul Iachint devine astfel păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. El sfinţea biserici, hirotonea preoţi, împărţea binecuvântare poporului atât de credincios al „vlahilor" şi era sfetnic apropiat al marelui domn.

Astfel, Eparhia Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de „Mitropolia Ungrovlahiei", dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, condusă pe atunci de patriarhul Calist I.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici la oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia de Constantinopol. Iar ca „exarh al plaiurilor", mitropolitul Iachint purta grijă şi de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc, al cărui început se urcă până în secolul al IV-lea, prin centrul monahal pustnicesc din Munţii Buzăului. El a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mânăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la Mănăstirea Cutlumuş-Athos, unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele. După o păstorire atât de rodnică, s-a săvârşit cu pace în anul 1372.

Hristos este cu noi!

luni, 26 octombrie 2009

Cum au fost furate Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov

In anul 1918, pe 17 februarie, un grup format din 20 de soldati bulgari a patruns in Catedrala, in jurul orei doua noapte, si a furat Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Era perioada cand ne aflam sub ocupatie germana. Tinand seama ca bulgarii, in acea vreme, erau aliati ai nemtilor, exista suspiciunea ca jefuitorii actionasera cu aprobarea unui general neamt.

Plecand de la faptul ca Sfantul Dimitrie Basarabov s-a nascut in Bulgaria, in satul Basarabi, bulgarii pretindeau ca au drepturi legitime asupra moastelor. Amintim ca moastele Cuviosului Dimitrie au ajuns in tara noastra in anul 1774, nu printr-un furt, ci pentru a nu fi profanate de turcii care ocupasera teritoriul bulgar.

Mitropolitul Conon cere interventia nemtilor

"Excelenta Voastra,
Avem marea durere sufleteasca de a va aduce la cunostiinta ca astanoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrala a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicandu-se cu forta Sicriul cu Moastele Sfantului Cuvios Dumitru, dimpreuna cu toate odoarele ce se aflau intr-insul. Faptul s-a intamplat cu o trupa de ostasi bine inarmati, prezentandu-se aproape la orele 2 noaptea si operand pana la orele 3-4, mai intai au inlaturat pe sergentul de serviciu din curte, tinandu-l la o parte si, servindu-se de instrumente puternice, au fortat ambele usi ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au navalit spre altar, au ridicat cu forta pretiosul Sicriu cu Sfintele Moaste, cu tot ce se afla acolo; dupa care au plecat din Biserica cu toate cele jefuite, si s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau indosit si anume pregatit si plasat jos in dosul Mitropoliei, pe o strada laterala si intunecoasa; si astfel automobilul a disparut, incotro nu se stie.

Prin aceasta nemaipomenita si nocturna jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de catre un numar de pana la 20 de soldati (banuiti bulgari) inarmati, care, dupa un plan anume pregatit, pradand Biserica, au lovit atat in interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cat si in credinta si interesele Poporului Roman, carele nu poate fi vinovat cu nimic.

Deci, Excelenta Voastra, cu mare durere sufleteasca aducandu-le acestea la Inalta-Va cunostinta, si in credinta ca Biserica si Religiunea Ortodoxa sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. si cunoscand inaltele sentimente ale Majestatii Sale Imparatul Germaniei, Noi va rugam staruitor ca sa binevoiti a ordona sa se ia cele mai urgente masuri si sa se opreasca pe drum calatoria Sfintelor Moaste, oriunde vor fi, urmarindu-se toti ostasii vinovati, binevoind a dispune reinnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaste si tot avutul lor, ca sa stea nestramutate in Catedrala Sfintei Mitropolii a Tarii, Sfantul Dumitru fiind insusi Patronul Capitalei Bucuresti.

Al Excelentei Voastre, cu tot dinadinsul rugator pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Va de la Dumnezeu sanatatea si pacea asteptata de catre toata lumea indurerata.
Conon, Mitropolit Primat.“

La doua zile dupa furtul sfintelor moaste, generalul Zach, comandant al judetului Vlasca XI, il informa pe prefectul acestui judet:

"Domnul Prefect Moldoveanu,
Moastele Sfantului Dumitru intr-un sicriu maret de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserica din Bucuresti, pentru a fi transportate cu un automobil in Bulgaria. Ajungand la Calugareni, au schimbat aici automobilul cu o mica caruta cu cal, pentru a sterge urmele lor.

Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, ca a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis intr-un automobil cu soldati armati pe calea Bucurestiului, spre a opri hotii.

In dreptul satului Daia, el a gasit caruta cautata, insotita de soldati bulgari foarte armati. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofiteri bulgari, aratandu-le revolverul. Bulgarii s-au supus situatiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu si depus la cartierul generalului Zach, unde a fost pazit de un ofiter si soldati armati pana la 19 Februarie, in care zi sicriul a fost dus cu automobilul, insotit de o puternica garda de soldati germani inarmati, la Bucuresti.

Dupa parerea mea, evenimentul merita sa fie insemnat mai tarziu in istoria religioasa a Romaniei. Va rog a lua nota de meritele dlui. Rhefeld.

Primiti, Domnule, salutarile mele sincere Zach General al Bavariei si Comandant al judetului Vlasca XI”.

Intoarcerea Sfintelor Moaste

In timpul in care moastele Cuviosului au lipsit din Catedrala, mii de pelerini au fost prezenti pe Dealul Mitropoliei. Vestea ca Sfintele Moaste vor reveni in Catedrala, avea sa vina in dupa-amiaza zilei de marti, 19 februarie, cand Divizia Administrativa a Capitalei l-a instiintat pe Mitropolitul Conon ca: "Sicriul cu Moastele Sfantului Dimitrie, intors din drumul spre Giurgiu, soseste astazi la orele 6 p.m.; anume sub garda militara, si va fi predat in aceeasi zi autoritatilor bisericesti si civile romanesti din Capitala". Pentru intampinarea relicvelor a fost delegata o comisie speciala, impreuna cu garda civica de onoare, care i-a asteptat pe militari in dreptul Cimitirului Bellu. S-a constatat ca obiectele de cult sunt neatinse "inlauntru", apoi au fost duse in locul de unde fusesera furate.

Din scrisoarea de multumire adresata Maresalului Mackensen, de catre Mitropolitul Conon, citam: "Noi privim dureros fapta ostasilor dovediti acum a fi de peste Dunare, observam ca Dumnezeu, orbindu-le ochii si mintea, spre a nu vedea lucrurile adevarate si drumurile ratacirii lor, nu le-a ajutat ca sa-si savarseasca complect sacrilegiul incercat, ci s-au incurcat, putand fi prinsi la Giurgiu (...), uitand ca la scoalele acesteia (Mitropoliei) toate generatiile bulgaresti de la 1860 incoace s-au adapat, capatandu-si cultura necesara si pregatindu-se pentru conducerea eventuala a tarii lor; iar acuma, in loc de recunostinta, ostasii lor au incercat de a rasplati cu rau vechilor si prietenosilor lor binefacatori".

Cunoastem ca generalul rus Petru Salticov, trecand prin satul Basarabov, a luat moastele cu intentia de a le trimite in Rusia, insa, la rugamintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromana, precum si a mitropolitului Grigorie II al Tarii Romanesti, le-a daruit poporului roman. Ceea ce nu stim e faptul ca acest general al luat cu el mana dreapta a Sfantului Cuvios Dimitrie, pe care a dus-o la Lavra Pecerska, unde se afla si in prezent.

Hristos este cu noi!

Minunile Sfantului Preacuviosului Parintelui nostru Dimitrie cel nou Basarabov ocrotitorul Bucurestilor



Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Câteva dintre ele ne-au fost povestite de mai mulţi părinţi, slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricăcios al smeritului păstor din Basarabi.


Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreţ, începând cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind şi un foarte bun cântăreţ bisericesc. Biserica unde mergea şi unde l-am întâlnit era situată lângă Poşta Mare. Îl chema Dumitru şi venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă. Uşor de zis. Dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: «Domnuâ Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?» El le răspundea: «Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce».

Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaştele Cuviosului. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce eşti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi». Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.”

Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie



Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu – şi dânsul a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.”

„Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei şi nu te-aş fi consultat, nu te-aş fi crezut”

„O altă faptă minunată, îşi aminteşte pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba, şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul – să vedem dacă e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a făcut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie, la fel, a făcut minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Şi cred că sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit celor ce s-au rugat cu credinţă la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar două pentru că la acestea am fost martor ocular.”

Pelerinajul, marea minune a Sfântului Dimitrie cel Nou

Părintele protosinghel Arsenie Muscalu, fost slujitor şi duhovnic la Catedrala patriarhală ne-a spus: „Pe lângă vindecarea sufletului şi a trupului, dobândirea liniştii şi a împăcării, primirea de ajutor în lipsuri şi nevoi, Sfântul Dimitrie cel Nou săvârşeşte an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori şi anume aceea că la ziua lui de prăznuire reuşeşte să adune atâţia oameni care, mai ales în lumea agitată şi grăbită de astăzi, găsesc cu cale să lase deoparte toate grijile şi preocupările venind să-i aducă cinstire, stând ore întregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, rămânând chiar peste noapte ca să sărute sfintele moaşte, primind în schimb ajutorul Cuviosului.”

„Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!”

Despre minunile Sfântului Dimitrie am aflat şi de la părintele Antim David, mare eclesiarh la Catedrala patriarhală.

„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei asupra cărora s-au produs şi de Hristos Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală.

Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.

Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Avea o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.”

„Părinte, eu vorbesc!”

„Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi o văd pe Stela (aşa o cheamă) cum se aşează la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Şi s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe”.

Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. „Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”, a mai adăugat eclesiarhul Catedralei.

„Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!”

„Într-o altă zi, dimineaţa, îşi mai aminteşte părintele Antim, înainte de începerea Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau 5 copilaşi, 3 dintre ei erau cu el. M-a marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului era: «Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!». Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Sfântul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici: «Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!». Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei se prezentase cineva, în vedenie, care i-a spus: «Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!». Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească. N-au avut ce să-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum văd, cu cei 5 copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Sfântului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici să confirme minunea negrăită pe care Sfântul Dimitrie a făcut-o”, ne-a spus părintele Antim o altă minune a Sfântului Dimitrie, pe care a văzut-o cu ochii săi.
„Părinte, eu vreau să mă spovedesc”

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte. De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte asta este, aici în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt”, a conchis părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

“Antihristul” pocăit



Părintele protosinghel Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale, dă şi el mărturie despre vindecările de boli săvârşite prin mila Sfântului Dimitrie cel Nou: „De obicei, în Biserica Ortodoxă, noi nu contorizăm cazuri de minuni, pentru că aşa Mântuitorul a spus: «Fericit eşti, Toma, că ai văzut şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientăm şi noi în Biserica Ortodoxă şi, aşa cum am spus, nu căutăm să scoatem în evidenţă aceste minuni, pentru că foarte uşor s-ar putea cădea în acest extremism, adică să se creeze la Catedrală un fel de «fenomen Maglavit».

Minunea se produce în sufletul omului, nu trebuie ca, după ce s-a produs minunea, omul să fie interesat, adică accentul se pune pe credinţă, pe relaţia omului cu Dumnezeu, aşa cum avem şi exemplul Sfântului Dimitrie care s-a rugat şi a fost atât de discret toată viaţa, încât cei din timpul său n-au ştiut că el este un sfânt. De unde vine discreţia aceasta? – din faptul că el a înţeles că rugăciunea îl face pe om să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, îl face pe om nu numai să practice rugăciunea, ci să o trăiască şi să trăiască în şi pentru Dumnezeu. Vă voi povesti şi eu două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.

Unul, petrecut în anul 2004 – a venit la mine cineva în jur de 30-35 de ani şi mi-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Sigur, am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.

Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, adică nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.”

„Eu numai cu o mână am zgâriat, dar îmi curge sânge din amândouă”

„Un alt caz care m-a impresionat, îşi aminteşte părintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa: «Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor». I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile». Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit.”


Hristos este cu noi!

duminică, 25 octombrie 2009

Acatistul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir


(26 octombrie)

Troparul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir AUDIO

Acatistul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir AUDIO (Grupul Teofilos)

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam : bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Icosul 1 :

Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit;
Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit;
Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat;
Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului;
Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucura-te, saditorule al crestinatatii;
Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii;
Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator;
Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 2 :

Auzind imparatul Maxminian ca parintele tau, mucenice al lui Hristos, a murit si socotind a te trage pe tine la un gand cu el, ti-a dat dregatoria de proconsul, iar tu de ai si primit, insa cu intelepciunea cea data tie de sus, pricepand maiestriile lui ai ramas cu darul lui Dumnezeu neprins de dansele, cantand : Aliluia !

Icosul 2 :

Mucenice de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii imparatului de a ucide pe toti cei ce cheama numele lui Iisus, cel rastignit, ci mai vartos luminat L-ai marturisit pe El. Si ca alt Pavel pe toti ai invatat sfanta credinta, iar multa inchinare la idoli, cea fara de Dumnezeu, o ai dezradacinat. Pentru aceea vrednic esti a auzi de la noi acestea:

Bucura-te, ca afara de Dumnezeu, n-ai ales mai mult;
Bucura-te, ca vointei imparatului nu te-ai supus;
Bucura-te, ca pe Dumnezeu cel adevarat L-ai marturisit luminat;
Bucura-te, ca trupul tau vitejeste nu l-ai crutat;
Bucura-te, ca tu credinta cea in Iisus Hristos o ai marturisit;
Bucura-te, ca pe vrajmasii Crucii i-ai biruit;
Bucura-te, ca locuitorilor Tesalonicului alt Pavel te-ai aratat;
Bucura-te, ca pe ei credinta cea in Hristos i-ai invatat;
Bucura-te, ca cinstea tiranului imparat o ai batjocorit;
Bucura-te, ca de sfaturile lui te-ai lepadat;
Bucura-te, ca de darurile lui te-ai ingretosat;
Bucura-te, ca plata pentru dreapta credinta de sus ai luat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

Condacul 3 :

Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Dimitrie, care te lumina si te inteleptea prin fapte bune, ca pe o scara mergand din putere in putere, viteaz ostas te-ai aratat al cerescului Imparat, Iisus. Netemandu-te de neputinciosul imparat pamantesc, Imparatului Hristos cu mare glas ai cantat : Aliluia !

Icosul 3 :

Ravnind, ai ravnit pentru dreapta credinta a lui Hristos, pe care o aveai pururea in inima ta, rabdatorule de chinuri; mai inainte de a veni Maximian in Tesalonic, ai incredintat averea ta slugii tale Lupu, ca sa o imparta la saraci, iar tu, sfinte, prin rugaciuni si post, te-ai gatit spre nevointa, stand cu indrazneata cugetare; pentru aceea iti zicem:

Bucura-te, ca momirea imparatului intru nimic o ai socotit;
Bucura-te, ca ai marturisit luminat tuturor un Dumnezeu in Sfanta Treime;
Bucura-te, ca de credinta parintilor tai tare te-ai tinut;
Bucura-te, ca n-ai ingaduit a se huli credinta cea dreapta;
Bucura-te, ca buna pilda cetatenilor Tesalonicului te-ai facut;
Bucura-te, ca negutatoria sufletului bine o ai chibzuit;
Bucura-te, ca adevarata credinta o ai inaltat;
Bucura-te, ca nedumnezeirea de tot o ai nimicit;
Bucura-te, ca bogatia ta intru nimic o ai socotit;
Bucura-te, ca toata averea la saraci o ai impartit;
Bucura-te, folositor si ajutator de obste;
Bucura-te, aparatorule cu deosebita trebuinta pentru mine;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 4 :

Fiind instiintat imparatul de credinta ta, viteazule marturisitor, a venitian Tesalonic, inaintea caruia stand, cu indrazneala ai marturisit pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar multimea de zei cea paganeasea o ai ocarat; de care el foarte maniindu-se, a poruncit sa te inchida in temnita, unde intrand tu, cuvios suflet ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Foc arzator avand in sufletul tau, fericite Mucenice Dimitrie, pentru dragostea Celui dorit al tau, intru nimic socotind chinuriie, intarit de darul Lui, vesel ai intrat in temnita, sezand ca intru o camara luminoasa, rugandu-te si cantand psalmi; pentru care de la noi auzi acestea :

Bucura-te, ca ai fost imputernicit cu darul lui Hristos;
Bucura-te, ca pe vrajmasi, cu rabdare i-ai biruit;
Bucura-te, ca pentru Hristos in temnita ai fost dat;
Bucura-te, ca pe diavolul l-ai infiorat;
Bucura-te, ca temnita tie camara luminoasa s-a aratat;
Bucura-te, ca in ea, cu cantari si doxologii pe Dumnezeu ai laudat;
Bucura-te, ca, ingradindu-te cu semnul crucii, pe scorpie ai calcat;
Bucura-te, ca ea, calcata fiind, nevatamat ai ramas;
Bucura-te, ca ai urat dregatoria pamanteasca de proconsul;
Bucura-te, ca cereasca ostasie ai indragit;
Bucura-te, ca parintilor tai prin rugaciuni ai fost dat;
Bucura-te, ca toata cetatea s-a bucurat de nasterea ta;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 5 :

Paganul imparat, indeletnicindu-se cu jocuri in arene, multi din crestini erau ucisi de catre un om, puternic luptator, anume Lie, din neamul vandalilor; aceasta faradelege nesuferind-o crestinul Nestor tanarul, aprins de ravna a alergat la tine in temnita, spunandu-ti si cerand binecuvantare si rugaciuni ca sa-l poata birui; iar tu, Sfinte Mucenice, nadejde avand in Cel ce te intarea pe tine, insemnandu-l cu semnul Crucii, i-ai zis : du-te, ca pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi, cantand dimpreuna : Aliluia !

Icosul 5 :

Tanarul Nestor, nadejde in Dumnezeu avand prin tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, indata alergand la acea priveliste, cu mare glas a strigat : o Lie, vino sa ne luptam si amandoi; iar imparatul vazandu-l tinerel si frumos, chemandu-l la sine i-a zis : nu vezi pe cati a omorat Lie ?, momindu-l cu fagaduinta de a-l trage la un gand cu dansul. Iar el nevrand a strigat : Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi. Si indata s-a apucat cu Lie la lupta, si aruncandu-l in sulitele cele ascutite, l-a dat la amara moarte, si asa s-a plinit proorocia ta, sfinte; pentru care te intampinam cu aceste laude :

Bucura-te, ca mandria lui Lie ai surpat;
Bucura-te, ca pe Nestor cu Lie a se lupta l-ai indemnat;
Bucura-te, ca prin semnul Crucii ai zis ca-l va birui;
Bucura-te, ca la amara moarte l-ai dat;
Bucura-te, ca tanarul Nestor, reazem tare in Hristos si in ale tale rugaciuni a avut;
Bucura-te, ca de nadejdea sa n-a fost lipsit;
Bucura-te, ca proorocia ta, sfinte, s-a plinit;
Bucura-te, ca si Nestor pe Hristos a marturisit;
Bucura-te, ca el la momirile imparatului nu s-a supus;
Bucura-te, ca si lui cununa frumoasa la ceruri i-ai arvunit;
Bucura-te, ca din porunca imparatului, de Marcian capul i s-a taiat;
Bucura-te, ca sufletul lui la ceruri cu mucenicii s-a numarat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 6 :

Fiind instiintat nebunul imparat, cum ca tu, Mucenice Dimitrie, ai fost pricinuitor pierzarii lui Lie, s-a mahnit foarte, mai mult decat ar fi cazut din imparatia sa, si indata a poruncit ostasilor, ca asemenea cu sulitele sa fii strapuns; iar tu, vrednicule de lauda, asteptai cugetand la bunatatile ce aveai a le dobandi si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6 :

Sezand tu in temnita, viteazule mucenice, a cautat spre tine Domnul de sus, cercetandu-te prin ingerul Lui care ti s-a aratat ca o preafrumoasa cununa din rai intru lumina mare, pe care punand-o pe capul tau, ti-a zis : pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie; imbarbateaza-te, intareste-te si biruieste pe vrajmasii tai; iar tu sfinte, ai raspuns; ma bucur intru Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu, Mantuitorul meu; aprins de dragostea Lui, doreai a-ti varsa pentru Dansul sangele tau, pentru care noi te laudam asa :

Bucura-te, ca sezand tu in temnita vesel te-ai aratat;
Bucura-te, ca Hristos din ceruri spre tine a cautat;
Bucura-te, ca cercetare de la El prin ingeri ai primit;
Bucura-te, caci cu frumoasa cununa din rai intru lumina mare la tine a venit;
Bucura-te, ca vederea ingerului mult te-a bucurat;
Bucura-te, ca el capul cu cununa ti-a incununat;
Bucura-te, ca primind cununa, din inima ai multumit;
Bucura-te, ca pe vrajmasul foarte mult l-ai scarbit;
Bucura-te, ca pace, imbarbatare si intarire, prin inger ai luat;
Bucura-te, ca prin rabdare intemeietor dreptei credinte te-ai aratat;
Bucura-te, ca intru dansul bucurandu-te te-ai veselit;
Bucura-te, ca pentru Dansul sangele a-ti varsa ai dorit;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 7 :

Incepand a se lumina de ziua, au intrat ostasii in temnita la tine, mare mucenice, aflandu-te stand vesel la rugaciune, si andata a inceput a te strapunge cu sulitele; iar tu, nevoitorule, cu suflet viteaz ai ridicat mana dreapta, impungandu-te intaia sulita in coasta, inchipuind astfel patima lui Hristos, Domnul tau, Cel cu sulita impuns; in mainile Lui ti-ai dat sfantul tau suflet, cantand : Aliluia !

Icosul 7 :

Cumplit si fara crutare, ostasii au strapuns trupul tau, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, mare mucenic, incat pamantul s-a rosit cu sangele tau, facandu-te priveliste ingeriior si oamenilor; iar tu, rugandu-te din adancul inimii, ai ramas pana la sfarsit cu multumire rabdand si neclintit din dreapta credinta; pentru care primeste de la noi acestea :

Bucura-te, ca intrand ostasii in temnita, vesel te-au aflat stand la rugaciune;
Bucura-te, ca indata au inceput cu sulitele a te strapunge;
Bucura-te, caci cu suflet viteaz mana dreapta ai ridicat;
Bucura-te, ca intaia sulita coasta ta a strapuns;
Bucura-te, ca patima lui Hristos, Domnul tau, ai inchipuit;
Bucura-te, ca impungere in coasta ca si El ai primit;
Bucura-te, ca pamantul cu sangele tau s-a rosit;
Bucura-te, ca priveliste ingerilor si oamenilor te-ai facut;
Bucura-te, ca sulitele vesel le-ai rabdat;
Bucura-te, ca prin ele sufletul tau in mainile lui Dumnezeu l-ai dat;
Bucura-te, ca tare ca un diamant te-ai aratat;
Bucura-te, ca pana la sfarsit, multumind din adancul inimii, te-ai rugat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 8 :

Mucenice de trei ori fericite, dandu-ti sfantul suflet in mainile Domnului tau, Caruia cu credinta ai slujit, s-a dus sa petreaca in locasurile cele ceresti impreuna cu cetele mucenicilor; trupul tau aruncat fara de cinste zacea la pamant, iar oarecare din credinciosi noaptea mergand l-au luat si l-au ingropat, cantand toti lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Dupa ingroparea ta, credincioasa sluga ta Lupu, spre semnul dragostei luand haina si inelul muiate in sangele tau, sfinte, multe feluri de boli prin ele se tamaduiau si duhurile cele necurate se goneau; de care minune instiintandu-se tot Tesalonicul, necredinciosul imparat Maximian a poruncit ca si pe fericitul Lupu sa-l prinda si sa-i taie capul; si asa sluga cea buna dupa stapanul sau, adica dupa tine, Sfinte Dimitrie, s-a dus la Domnul; pentru care noi iti cantam asa:

Bucura-te, ca trupul tau strapuns fiind a ramas jos;
Bucura-te, ca Iisus crestetul tau l-a incununat frumos;
Bucura-te, ca nevointa ta cea muceniceasca acum ai savarsit;
Bucura-te, caci cu mucenicii in locasurile ceresti esti preamarit;
Bucura-te, ca de la pamint la cele ceresti te-ai ridicat;
Bucura-te, caci cu mucenicii dimpreuna te-ai numarat;
Bucura-te, ca lui Lupu, credincioasa sluga ta, haina si inelul tau i-ai dat;
Bucura-te, ca prin ele feluri de boli ai vindecat;
Bucura-te, ca si lui din porunca lui Maximian i s-a taiat capul;
Bucura-te, ca el, dupa tine, stapanului sau, a urmat;
Bucura-te, cel ce credincioailor esti izvor de minuni nedesertat;
Bucura-te, ca demoniior esti rana anevoie de vindecat;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 9 :

Deasupra mormantului tau, sfinte, fiind zidita o biserica mica, in care se savarseau multe minuni si feluri de vindecari bolnavilor se da, un boier credincios, anume Leontie, din partile Iliricului de boala grea fiind cuprins, adus si pus fiind unde sfintele tale moaste erau in pamant ascunse, indata a dobandit tamaduire, sculandu-se sanatos; pentru care, multumind lui Dumnezeu si pe tine, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, preamarindu-te, a cantat : Aliluia !

Icosul 9 :

Vrand vindecatul boier Leontie a zidi o biserica mare si frumoasa, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, spre semn de multumire, daramand pe cea mai mica, a inceput a sapa santurile spre temelie. Dar, o minune ! A aflat sfintele tale moaste intregi si nestricate, curgand din ele mir binemirositor, unde, adunandu-se poporul, cu bucurie scotandu-le din pamant, multime nenumarata de bolnavi se tamaduia; iar Leontie, plin de veselie, ridicand degrab la acel loc biserica frumoasa si minunata, intr-ansa a pus cinstitele tale moaste, in racla de mult pret; deci bucurandu-ne si noi de aceasta, graim catre tine asa :

Bucura-te, ca pe Leontie de boala grea l-ai vindecat;
Bucura-te, ca el spre multumire biserica in numele tau a ridicat;
Bucura-te, ca tu har de a face minuni de la Dumnezeu ai luat;
Bucura-te, ca trupul tau iarasi noua l-ai dat;
Bucura-te, ca indata ce din pamant s-a ivit, mir de buna mireasma la toti a tins;
Bucura-te, ca pe multi de felurite boli i-ai izbavit;
Bucura-te, ca inauntrul bisericii cu cinste de preoti s-a asezat;
Bucura-te, caci credinciosii de aceasta s-au bucurat;
Bucura-te, ca intregi sfintele tale moaste se pazesc;
Bucura-te, ca cei ce patimesc si cu credinta nazuiesc la ele, se tamaduiesc;
Bucura-te, vas de mir neimputinat si de feluri de boli vindecator;
Bucura-te, ca pentru toti esti de daruri impartitor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 10 :

Binecredinciosul Leontie, voind a se intoarce la Iliric, a vrut sa ia o parte din sfintele tale moaste, ca si acolo in patria sa sa zideasca o biserica in numele tau, sfinte; iar tu, aratandu-te, l-ai certat, ca sa nu indrazneasca a lua ceva, iar el luand numai giulgiul muiat in sangele tau si o parte din aurarii, in racla de aur le-a pus si ducandu-se, a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Minuni multe facand tu, sfinte, prin giulgiul tau, lui Leontie aratandu-te pe cale, l-ai izbavit de furtuna ce-l ameninta si vrand cu ai sai a trece raul Istrului i-ai spus sa ia racla cu giulgiul in mainile sale si sa nu se teama; asemenea si tuturor celor ce nazuiesc cu credinta la tine le esti de obste folositor si grabnic ajutator; pentru care-ti cantam asa :

Bucura-te, ca pe Leontie, ce din sfintele tale moaste a vrut sa ia, l-ai certat;
Bucura-te, ca giulgiul muiat in sangele tau, spre mangaierea lui l-ai dat;
Bucura-te, ca de furtuna ce-l ameninta, aratandu-te, l-ai izbavit;
Bucura-te, caci cu giulgiul tau fara vatamare l-a trecut;
Bucura-te, ca el, sosind la Sirmion, in biserica ce zidise tie, acest odor a dat;
Bucura-te, ca si acolo multi se indulcira de minuni si tamaduiri;
Bucura-te, ca pe Marian, eparhul Iliricului, de buba grea l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe unul ce era indracit l-ai izbavit;
Bucura-te, ca pe altul ce ii curgea sange l-ai izbavit;
Bucura-te, ca foametea ce era in cetatea ta o ai potolit;
Bucura-te, ca pe locuitorii ei, din primejdia ce-i ameninta, i-ai izbavit;
Bucura-te, ca celor ce vindeau grau, aratandu-te aievea, le-ai poruncit sa inoate spre Tesalonic;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 11 :

Sfesnic cu totul luminos fiind cinstitele tale moaste, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, pus in sfesnicul bisericii lumineaza pe toti cei ce cu credinta alearga la ele; deci de un dar ca acesta sa nu ne lipsesti si pe noi sfinte, cei ce cu dragoste ne aflam stand inaintea sfintei tale icoane; cu multa smerenie inchinandu-ne, cerem a fi scutiti de orice potrivnice intamplari iar mai ales de infricosatoarea groaza a cutremurului si a ne invata sa cantam lui Dumnezeu, dimpreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 11 :

Evlaviosul imparat Justinian a trimis in Tesalonic barbati cinstiti sa ia o parte din sfintele moaste, spre sfintirea bisericii pe care din nou o zidise; ajungand ei la Tesalonic si de racla ta apropiindu-se, o, minune ! deodata a iesit foc si scantei de vapaie spre toti slobozind si un glas din foc infricosator zicand : stati si nu indrazniti; iar ei spaimantati de frica au cazut si intorcandu-se inapoi au spus imparatului cele ce s-au facut, aducand intru mirare pe toti; pentru care te laudam asa :

Bucura-te, ca foc si scantei de vapaie s-au vazut din racla sfintelor tale moaste;
Bucura-te, ca minunea aceasta pe multi i-a ingrozit;
Bucura-te, ca in vis lui Onisifor, aprinzatorului de lumini, te-ai aratat;
Bucura-te, ca fapta sa, cu iubire de oameni, o ai mustrat;
Bucura-te, ca ai poruncit lui sa o paraseasca si sa se pocaiasca;
Bucura-te, ca pe el, l-ai facut a se rusina, trezindu-se din sonm;
Bucura-te, ca a doua oara iarasi aievea l-ai mustrat;
Bucura-te, ca de glasul tau ca de un tunet la pamant zacea ca un mort;
Bucura-te, ca venindu-si el intru sinesi singur a marturisit fapta sa;
Bucura-te, ca spaimantandu-l, singur a spus tuturor mustrarea ta;
Bucura-te, caci cu minunile tale pe popor ai veselit;
Bucura-te, ca vrei ca toti sa se mantuiasca de la Dumnezeu;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 12 :

Stand inaintea lui Hristos, Cel ce te-a intarit spre patimire, prealaudate Mare Mucenice Dimitrie, de la Dansul dar ai luat a vindeca pe toti de patimile sufletesti si trupesti; rugamu-ne deci tie, sfinte, ca cel ce ai indrazneala multa, nu inceta mijlocindu-ne sufleteasca mantuire noua, celor ce cinstim a ta pomenire si cantam neincetat : Aliluia !

Icosul 12 :

Cu cantari cinstim pomenirea ta, fericim chinurile tale si indelunga-rabdarea ta, marim si laudam minunile tale, vitejia si barbatia ta cea nebiruita; bine te cuvantam ca pe un mare ajutator si pazitor lumi, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie, si din inima graim tie acestea :

Bucura-te, ca pe episcopul cel prins de barbari l-ai slobozit;
Bucura-te, ca pe el la cetatea ta Tesalonic l-ai povatuit;
Bucura-te, ca pe cele doua fecioare, ce au cusut chipul tau, le-ai izbavit;
Bucura-te, ca pe rapitorul lor l-ai lasat batjocorit;
Bucura-te, ca degraba le-ai adus pe ele, dimpreuna cu chipul, la biserica din Tesalonic;
Bucura-te, ca acel chip inaintea altarului spre lauda ta s-a pus;
Bucura-te, ca vazindu-se ele desteptate langa mormantul tau s-au bucurat;
Bucura-te, ca cei adunati acolo, pentru minune au saltat;
Bucura-te, ca de multe ori cetatea ta de navalirea barbariior o ai izbavit;
Bucura-te, ca pe multi din robia barbarilor i-ai slobozit;
Bucura-te, ca dimpreuna cu ingerii esti vorbitor;
Bucura-te, ca tuturor de obste catre Stapanul ne esti mijlocitor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Credinta adevarata invatand-o, Mucenice Dimitrie, de la parintii tai, ai vietuit pe pamant prin darul lui Dumnezeu ca un inger, luminat marturisind si invatand pe toti apoi cu milostenie, cu neincetate rugaciuni si cu chinuri. Pentru care noi aducem tie aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ca tu ca un inger pe pamant ai vietuit;
Bucura-te, ca luminat pe Hristos ai marturisit;
Bucura-te, ca din parinti binecredinciosi ai rasarit;
Bucura-te, ca dreapta credinta pana la sfarsit o ai pazit;
Bucura-te, ca prin postire si rugaciuni necontenite, ingerilor te-ai asemanat;
Bucura-te, ca prin faceri de bine si lacrimi, pe demoni i-ai infricosat;
Bucura-te, nemuritoare odrasla a cetatii Tesalonicului;
Bucura-te, reazem neclintit al Iliricului;
Bucura-te, saditorule al crestinatatii;
Bucura-te, dezradacinatorule al paganatatii;
Bucura-te, ca intru primejdii lumii esti mare aparator;
Bucura-te, ca celor ce cu credinta nazuiesc la tine le esti gata folositor;
Bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie!

si Condacul intai

Invatatorului dreptslavitoarei credinte celei intru Hristos, surpatorului si rusinatorului paganatatii, Izvoratorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostasul cel adevarat al lui Hristos, care s-a aratat Bisericii ca un soare si mare aparator credinciosilor, toti acum cantari de multumire si laude din suflet cu dorire aducandu-i sa-i cantam : bucura-te, Izvoratorule de mir, Mare Mucenice Dimitrie !

Hristos este cu noi!