sâmbătă, 31 decembrie 2011

Marturii despre revelionul petrecut in Biserica



,,Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.,,

Acestea le spune Sf. Ioan Gura de Aur. In continoare veti citii doua marturii despre cum si-au petrecut si ce au simtit doi tineri in seara de revelion. Daca vrem, si ne conving si pe noi, sa ne intalnim in seara de revelion la biserica, unde sa ne rugam Lui Dumnezeu, pentru toate. 

Marturia I

Anul acesta m-am lasat in mana lui Dumnezeu. Mi-am zis daca ma va chema cineva la revelion ma voi duce, iar daca nu, voi merge la biserica. D umnezeu si-a aratat din nou puterea si m-a binecuvantat sa merg la biserica.

Inainte sa merg la biserica, am deschis televizorul sa vad cum se sarbatoreste ultima zi din an.Am fost ingrozit. Au ajuns sa manelizeze totul. Au ajuns sa faca teatru cu “maestrii” manelisti. Numai glume de doi bani pe toate posturile.Numai vorbe urate peste tot.Nu am gasit nimic din traditia noastra romaneasca.Nimic ortodox. Peste tot Pruncul nascut in pestera de o saptamana era din nou rastignit pe cruce.

A sosit si ora in care trebuia sa merg la biserica. Pe drum am intalnit oameni beti si localuri pline.Toti dansau,toti cantau,unii injurau,toti asteptau ca ceasul sa arate ora 0. Toti isi doreau ca anul nou sa ii prinda in petreceri, in bucurii trupesti si voiau ca asa sa o duca tot anul.

Am ajuns si la biserica. M-a cuprins atata liniste si bucrie sufleteasca. Arhiereii erau zugraviti la intrare in biserica si parca ma binecuvantau sa intru. Am mai facut cativa pasi si m-a intampinat Maica Domnului meu. In jurul meu erau sfintii, ingerii si apostolii, iar in fata mea, sus pe sfantul altar era Sfanta Treime care ma binecuvantat si mi-a zis: ”Bine ai venit acasa!”

Slujba a inceput. Toti credinciosii impreuna cu preotii i-am multumit lui Dumnezeu pentru anul care a trecut. Apoi am ingenunchiat cu totii si am inceput sa ne rugam lui Dumnezeu pentru a ne miluii si in anul nou. Poate pentru unii pare ciudat, dar este atat de frumos ca in loc de numaratoare inversa sa auzi “Marire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. ”Cand afara se auzeau petarzile si artificiile, preotii se rugau lui Dumnezeu ca toti ereticii sa se intoarca la dreapta credinta. Pe fata fiecarui om am vazut speranta si credinta.

Slujba s-a incheiat si preotul ne-a binecuvantat pe toti si ne-a urat un an nou fericit, iar strana a cantat „La multi ani!”A fost minunat. Am pasit in anul nou in Casa lui Dumnezeu.

Dupa incheierea slujbei, oamenii erau total schimbati. Parca erau din alta lume. O lume rupta din realitatea zilelor noastre, o lume a bucuriei si a credintei. Toti se imbratisau. Toti isi urau un an mai bun. Atatea zambete sincere! Toti au gustat din bunatatea lui Dumnezeu.

Poate pentru unii acest articol pare a fi o nebunie. Este ciudat sa iti petreci revelionul la biserica, f ara sampanie, fara dans, fara muzica, fara artificii. Din pacate au fost foarte putini tineri pe langa acele babute care vin mereu la biserica. Ma intreb oare ce va fi peste cativa ani cand nu o sa mai avem nici acele babute?

La multi ani!

(Am scris acest articol nu pentru a ma lauda ca mi-am petrecut revelionul la biserica. Eu sunt cel mai mare pacatos,eu sunt vrednic numai de focul iadului, dar Dumnezeu m-a binecuvantat sa fiu prezent in casa Lui in noaptea dintre ani. Am considerat ca este de datoria mea sa va marturisesc si voua aceasta bucurie.)

Florin


Marturia a II-a


Trecerea dintre ani este percepută de fiecare într-un anumit fel. Astazi, lumea, în proporţie din ce în ce mai mare, hotărăste să petreacă noaptea de revelion în moduri total neduhovniceşti, mai ales tinerii care reprezintă generatia de mâine.

Eu, având o vârstă de numai 16 ani, mereu mi-am petrecut revelionul acasă cu o sticlă de şampanie, la restaurant sau în centrul oraşului alături de unii prieteni şi de familie urmărind focul de artificii. În ultimii doi ani, după ce urmăream petrecerea din mijlocul oraşului, imi mai aminteam şi de bunul Dumnezeu şi mai treceam vreo zece minute pe la biserică, pentru a mă ruga ca Domnul nostru Iisus Hristos să îmi călăuzească paşii în noul an şi aprindeam lumânări, şi aşa se încheia noaptea de revelion pentru mine, nu prea duhovniceşte. Vreau să menţionez faptul că, biserica unde merg eu este deschisă de dimineaţa până seara zilnic, iar în zilele mari de sărbătoare este deschisă toată noaptea. De aceea şi în noaptea dintre ani, biserica este deschisă, iar părintele meu duhovnic oficializează Sfintele Slujbe în cinstea Sfântului Vasile.

Anul acesta, de Crăciun am mers împreună cu mama la Sfânta Spovedanie. Ea a intrat în discuţie cu o femeie ce vine si adesea la Sfânta Biserică si i-a mărturisit mamei mele că anul trecut de revelion a stat toată noaptea la slujbă şi a avut parte de un an deosebit de bun, fiind convinsă ca bunul Dumnezeu a ajutat-o pentru ceea ce a făcut. Pe mine m-a pus pe gânduri acest fapt şi Dumnezeu mi-a luminat mintea şi am luat decizia cea mai corectă posibilă: am vrut să merg şi eu deoarece eu simţeam că nu îi răspund cum se cuvine lui Dumnezeu pentru tot ce îmi oferă El. Îmi părea puţin ciudată decizia pe care am luat-o fiindcă nu mi-am mai petrecut noaptea de 31 decembrie la bisercă, dar aveam o dorinţă arzătoare în suflet să fac acest lucru. La început îmi făceam probleme dacă voi rezista, dacă nu imi va fi rău. Aceste gânduri au venit de la cel rău pentru a mă întoarce din drum, dar bunul Părinte Sfânt m-a ajutat ca toate acestea să îmi dispară.

În seara de 31 decembrie mi-am sunat unii colegi pentru a le ura tot ce este mai bun în noul an şi majoritatea mi-au spus ca vor merge la restaurant sau vor sta acasă.

Era ora unsperzece noaptea când am ajuns la biserică şi vreau să vă spun ca eu nu mă aşteptam la ceea ce am văzut. Totul era plin. Oamenii stateau până în uşă. Am rămas uimit pe moment, dar totuşi, această armată a lui Hristos care s-a strâns la slujbă în noaptea de revelion nu este asa de numeroasă în raport cu toţi oamenii şi acest lucru m-a întristat într-o anumită măsură.

Dacă nu se auzeau artificiile de afară, eu nici nu observam că am trecut în alt an, datorită slujbei săvarsite într-un mod special şi care mi-a intrat până în suflet. A fost minunat. Am reuşit să mă concentrez foarte bine şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că am reuşit să îmi ţin mintea ,,conectată” la slujbă. Părintele a oferit întregii biserici litie. Mai târziu, după miezul nopţii, au aparut şi oameni prin a căror ţinută mi-am dat seama că au venit de la petreceri pentru a se ruga puţin. Astfel, ei şi-au petrecut revelionul numai pe jumătate duhovniceşte, cum spunea părintele meu duhovnic, dar este foarte bine şi aşa. Prin ceea ce voi mărturisi, nu vreau să se înţeleagă laudă, ci vreau ca fiecare să înţeleagă faptul că nu trebuie să lasăm diavolul să pătrundă în mintea noastră: am stat la biserică până la ora patru dimineaţa şi când am plecat de acasă gandul îmi tot spunea că eu nu voi rezista mai mult de ora unu.

Vreau să mulţumesc Domnului Dumnezeu că mi-a oferit, răbdare, putere şi concentrare la Sfânta Slujbă dintre ani. Din nou vă rog din tot sufletul să nu o luaţi ca pe o laudă, dar vreau să vă mărturisesc un lucru deosebit de important pentru mine: dacă cineva mi-ar fi spus acum câţiva ani că voi merge în noaptea de revelion la biserică, la toata slujba, eu nu l-aş fi crezut. Prin aceasta, vreau să se tragă concluzia că toată iubirea, credinţa şi mărirea pentru Dumnezeu creşte numai dacă noi îi dăm voie, deschizându-ne porţile sufletului ca dragostea cea pură şi imensă a Tatălui Ceresc să pătrundă în sufletul nostru şi în toate mădularele trupului.

Doamne Ajută!

Alex B.

Hristos a inviat!

vineri, 30 decembrie 2011

Nasterea Domnului in imnele Sfantului Efrem Sirul

În zadar se încearcă o identificare a Naşterii Mântuitorului prin simboluri din lumea de El zidită, pentru că măsura smereniei Sale este pe măsura puterii Sale. Cu alte cuvinte, oricât am diversifica podoabele din brad şi oricât am multiplica luminile din geamurile caselor, tot nu vom putea surprinde taina Naşterii dumnezeieşti, cât timp preocupările noastre rămân înscrise doar pe linia senzaţiilor ce ne încântă efemer firea amorţită.


După cum naşterile noastre nu seamănă cu Naşterea Lui, tot astfel şi taina smereniei Lui nu seamănă cu taina smereniei noastre, cu toate că doar în micşorarea Lui stă toată înălţimea şi puterea cuprinderilor noastre spirituale. Sfântul Efrem Sirul, unul dintre cei mai străluciţi melozi ai Bisericii, este cel care redă în manieră poetică - deci, singura legitimă - antinomia Naşterii Fiului lui Dumnezeu în Imnele Naşterii (ediţia a II-a, trad. diac. Ioan I Ică jr, Deisis, 2010), ca o pregustare temporală din Taina negrăitei iubiri veşnice, care anamnetic se manifestă în fiecare an: "Veniţi, prieteni, şi ascultaţi despre Fiul Celui Nevăzut, care în trupul Său S-a făcut văzut, dar a rămas nevăzut în puterea Lui şdumnezeiascăţ" (Imnul 4, 172). Nu omul a hotărât aceasta, ci după cum El a binevoit a făcut, iar înţelepciunea hotărârii Sale nimeni nu o poate cuprinde: "Cel Preaînalt S-a făcut Prunc şi în El era ascunsă comoara înţelepciunii, de ajuns pentru toate" (4, 148).

"Mădulare şi simţuri, mulţumiţi Celui care prin venirea Sa a izbăvit trupul întreg"

Tema sălăşluirii Fiului dumnezeiesc în pântecele Fecioarei se deschide antinomic scăldându-ne mintea în taina Tatălui şi umplându-ne sufletul de bucuria Duhului. Astfel, nu se poate să nu fim copleşiţi de faptul că Fiul dumnezeiesc locuia în pântecele mamei Sale şi în pântecul Său locuiau toate făpturile (4, 154). De asemenea, în timp ce Trupul Său se alcătuia în pântece, puterea Sa alcătuia toate mădularele noastre (4, 160). Şi în timp ce Fiul Se plămădea în pântece, El Însuşi plăsmuia pruncii în pântece şale maicilor lorţ (4, 161), ca pe toţi să ne tămăduiască de egoismul şi autonomia zămislirii întru fărădelegi (Ps. 50, 6). În pântecele Fecioarei nu era sămânţa omenească, ci puterea dumnezeiască, iar Puterea Sa dumnezeiescă nu era nelucrătoare în pântece asemenea nelucrării trupului Său în pântece (4, 162); tot aşa cum puterea Sa pe cruce nu era slabă asemenea slăbiciunii trupului Său pe cruce (4, 163). Dar, să nu se trufească necredincioşii, pentru că, deşi sălăşluia cu totul în pântece, voia Sa nevăzută cârmuia toate (4, 165), El fiind cu totul în pântece şi cu totul în toate (4, 169). El Însuşi a voit aceasta şi Şi-a plăsmuit în pântec persoana şfaţaţ Sa, şi plăsmuia în toate pântecele toate persoanele şfeţeleţ (4, 177). Căci puterea Fiului e o putere liberă, iar pântecul mamei n-a putut-o cuprinde, cum a cuprins El totul (4, 173) şi cu atât mai puţin "pântecele" minţii noastre. De aceea: "Mădulare şi simţuri, mulţumiţi Celui care prin venirea Sa a izbăvit trupul întreg" (4, 145).

Fiul Cel veşnic al Tatălui Celui nevăzut căuta cu orice preţ să răscumpere pe om şi de aceea Se face Prunc, Întâi-Născutul Fecioarei luând asupra Sa armele celui viclean, ca să dea viaţă chiar cu arma cu care a omorât acela (4, 109). El S-a făcut miel pentru că lupul cel bătrân se îmbrăcase în haină de oaie, şi s-a vârât în turmă, pentru ca, atunci când cel lacom se va năpusti asupra celui de jos, Cel puternic să-l sfâşie pe înghiţitorul acela (4, 123, 128, 129).

În pruncia Sa neînsemnată stă ascunsă toată bogăţia vieţii noastre celei veşnice. Era mut şi prunc şi în acelaşi timp poruncea tuturor făpturilor Sale (4, 155). Dar numai prin muţenia Lui noi putem vorbi de cele Preasfinte, iar prin cuvintele Lui noi gustăm din taina muţeniei/tăcerii noastre ce va să fie în veşnicie. El sugea laptele Mariei şi dădea El Însuşi de supt viaţă universului (4, 153). De altfel, din marea comoară a întregii făpturi I-a dat Maria tot ceea ce I-a dat: I-a dat lapte din laptele pe care El l-a făcut, I-a dat hrană din hrana pe care El o făcuse. De fapt, El i-a dat Mariei laptele ca Dumnezeu, şi tot El l-a primit de la ea ca om (4, 183-185).

Tronul împăcării omului cu Dumnezeu

Braţele Maicii Sale sunt tronul împăcării omului cu Dumnezeu. Dar braţele ei L-au purtat pentru că El Şi-a domolit puterea, întrucât Puterea Sa o îmbrăţişa pe cea care Îl îmbrăţişa, căci dacă puterea Sa s-ar retrage, s-ar surpa toate (4, 186, 175).

Fiul Celui Nevăzut S-a furişat între prunci (4, 194) ca noi văzând micimea Lui să îndrăznim a-L cuprinde cu braţele sufletelor noastre. Dar cuprinderea Lui de noi să nu ne fie prilej de laudă. Căci, deşi a fost văzut ca un copil pe uliţă, în El locuia Cel ce miluieşte toate. Şi deşi în chip văzut Îl înconjurau copiii pe uliţă, în chip nevăzut Îl înconjurau îngerii cu frică. Tot aşa cum, deşi era voios între copii ca un prunc, era înfricoşător între îngeri ca un stăpân (4, 195-197). Noi, însă, să lăudăm Slava Lui care S-a făcut pe potriva noastră, pentru ca pruncia noastră sufletească să se poată apropia de Slava Lui dumnezeiască.

Cuvintele noastre nu vor putea vreodată să cuprindă Slava smereniei Sale. Ci, pe El, Cel mai mare decât toate, fiecare Îl simte pe măsura priceperii lui, Îl vede după înţelegerea sa şi Îl cunoaşte pe măsura cuprinderii lui (4, 199, 200, 201). Dar numai în Tatăl Său e măsura şi plinătatea cunoaşterii Lui, căci numai El ştie cât de mare este (4, 201). El, Stăpânul a toate, ne dă toate. El, dătătorul a toată bogăţia, Se face nouă toate. De aceea, puterea acestei zile a naşterii Sale e ca puterea Sa dumnezeiască şi toate zilele îşi primesc binecuvântările din vistieria zilei Lui slăvite (4, 2, 10, 19), după cum toate minţile primesc lumină din lumina zilei Sale.

Şi peste toate, cine ar putea grăi despre Fiul Celui Nevăzut, Care S-a pogorât şi a îmbrăcat trup în pântec (4, 193)? Căci fără Întâi-Născutul nimeni nu se poate apropia de fiinţă şdumnezeiascăţ, căci numai El o cuprinde (4, 156). Dar El, Spicul adevărat, S-a amestecat în brazda afânată a Maicii Sale şi a rodit o Pâine nouă, o Pâine cerească, o Pâine dumnezeiască pe care luând-o cu discernământ ne dă viaţă (4, 87, 97- 100): leac al existenţei noastre împrăştiate.

Înţelegem astfel că pruncia Sa cea de neînţeles cu mintea o regăsim deplin în chipul Pâinii binecuvântate, căci Slava Sa e în pântecul Bisericii, după cum odihna Sa e în inima omului. De aceea, nu în exteriorul nostru stă strălucirea acestui Praznic, ci înăuntru, nevăzut, tainic şi smerit, întocmai Naşterii Sale în ieslea animalelor. Şi deşi în afara noastră nu are loc potrivit unde să-Şi plece capul (Mt. 8, 20), înlăuntrul noastru El Se desfată cu toată bogăţia dumnezeirii Sale, imbold neostoit care ne îmbie mereu a cânta cu Sfântul Efrem: "Te-ai smerit, ca să-i mântuieşti pe toţi. Laudă să-Ţi aducă Ţie toţi cei mântuiţi prin Tine!" (4, 192).

Hristos a inviat!

miercuri, 28 decembrie 2011

29 decembrie. Sfintii patru spre zece mii de prunci ucisii de Irod. Romania are 22 de milioane ...



ROMANIA are 22 de milioane de avorturi, noi suntem ,,Irod,, din sec. XXI

FEMEILOR NU FITI ,,IROD,, PENTRU PRUNCII VOSTRII

Glasul sangelui pruncilor striga zilnic impotriva mamelor lor:"Pana cand Doamne vom astepta razbunarea sangelui nostru nevinovat". Ingerii plang pentru locurile lor ce au ramas goale.

Irod, vazand ca s-a batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat? Pe de o parte asupra magilor care l-au batjocorit, iar pe de alta asupra Imparatului iudeilor cel de curand nascut. S-a maniat asupra magilor, ca nu s-au intors la dansul spre a-i vesti despre Prunc, iar asupra lui Hristos s-a maniat, temandu-se ca sa nu-i ia imparatia. Caci Irod socotea ca Hristos voieste sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind ca imparatia Lui nu este din lumea aceasta. Ce a facut ticalosul Irod? Neputand nici magilor sa le rasplateasca pentru ca se dusesera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, a varsat mania sa asupra nevinovatilor prunci. Ca o fiara cumplita, cand se raneste de cineva si nu ia seama asupra aceluia care a ranit-o, ci ori ce-i iese inaintea ochilor, aceea raneste si rupe ca pe insusi acela ce ar fi ranit-o. Asa si Irod, fiind ranit cu mania si neafland pe aceia prin care s-a ranit, rapea si omora pe pruncii care cu nimic nu-l mahnisera. Trimitand ostasi inarmati ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii ce erau in Betleem si in toate hotarele lui, de la doi ani si mai jos, dupa vremea care i se adeverise de la magi.

Prunci se omorau in multe chipuri. Pe unii ii taiau cu sabia, pe altii ii ucideau de piatra si de zid, pe altii ii tranteau la pamant si ii calcau in picioare, pe altii ii sugrumau cu mainile, iar pe altii ii rupeau si-i despicau; pe unii ii insulitau si pe altii ii taiau in doua. Mamele plangeau cu amar, pana la cer strigau, smulgandu-si parul, rupandu-si hainele si trupurile, incat s-au implinit cele zise de proorocul Ieremia: Glas in Rama s-a auzit, plangere, tanguire si tipet mult. Rahila plangandu-si pe fiii sai si nu putea sa se mangiie, caci nu mai erau. Rama era o cetate mica, care se numea asa fiindca statea la un loc inalt ce era in hotarele lui Veniamin. Rahila se socotea de unii Betleemul, pentru ca Rahila, femeia patriarhului Iacov si mama lui Veniamin, acolo era ingropata. Deci dupa mormantul Rahilei, Betleemul isi cistigase numele de Rahila, si cand se omorau prunci in Rahila, adica in Betleem, atunci se auzea in cetatea Rama, pentru ca nu era departe de Betleem si se auzea glasul plangerii si al tanguirii, plangand maicile pentru omorirea pruncilor lor, a caror plangere o scriu doi sfinti: Ioan Gura de Aur si Damaschin.



Dintre acestia, cel dintai povesteste astfel: "Acestea vazand maicile, intrebau pe ucigasi: "Pentru ce omorati pe pruncii nostri? Ce rautate au facut imparatului sau voua?" Si nu era cine sa le raspunda lor pentru ce se face aceasta ucidere napraznica si nu era cine sa le mangiie acea plangere. Iar ele strigau catre ostasi: "Miluiti-ne pe noi, oamenilor, miluiti-ne pe noi! Au doara nu ati avut si voi mame? Oare nu stiti dragostea mamei catre fiu? Au nu aveti femei? Nu va rusinati vazand piepturile lor goale? Oare n-ati fost si voi iubiti de mamele voastre? Oare nu va temeti ca nu cumva sa se intample si fiilor vostri una ca aceasta? Miluiti-ne pe noi oamenilor, nu ne lipsiti de fiii nostri, ci mai intai omorati-ne pe noi, pentru ca nu putem rabda moartea fiilor nostri; pe noi sa ne insulitati daca fiii nostri v-au facut vreun rau, ca astfel si noi impreuna cu dansii sa primim moartea".

Acestea si celelalte graind din durerea inimii si, de manie ca niste bete fiind, fara de sfiala isi rupeau hainele de pe ele, cu care se cuvenea sa-si acopere pieptul si de multa jale isi descopereau piepturile lor si cu pietre se bateau peste trupurile lor, fetele si le zgiriiau, parul isi rupeau, cerul il chemau intru marturie, strigand catre Dumnezeu: "Ce salbaticie este aceasta de la imparatul, o! Stapanul nostru, Doamne, care se impotriveste fapturii Tale. Tu ai zidit, iar el omoara! Tu ne-ai daruit noua fii, iar el ne lipseste pe noi de dansii. Pentru ce am nascut parte barbateasca, daca cu amara moarte se omoara pruncii nostri?"


Iar Sfantul Ioan Damaschin, asa vorbeste: "Stau langa pruncii cei ucisi mamele cele ce rabdasera dureri intru nastere, avandu-si cositele capului despletite. Mainile in vazduh ridicandu-si, parul smulgandu-si, capetele cu tarana presarandu-si, cerul punandu-l inainte marturie, cu lacrimi udandu-se si catre Irod, care nu era de fata, ziceau: "Ce este aceasta porunca noua venita asupra noastra, o! imparate? Oare nu esti si tu tata al fiilor tai? Oare nu stii dragostea parintilor catre fii? Dar steaua te-a scarbit pe tine? Apoi pentru ce nu arunci sageti la ceruri, ci usuci piepturile cele izvoratoare de lapte? Oare magii ti-au facut rau tie? Apoi pentru ce nu te scoli cu razboi asupra Persiei si pe Betleem il lasi fara de fii? Daca S-a nascut Imparat nou si din carti ai primit marturie despre Dansul, apoi prinde pe ingerul Gavriil si il pune in temnita". Pana aici graieste Sfantul Ioan despre tanguirea maicilor Betleemului.

Dupa uciderea sfintilor prunci, al caror numar era paisprezece mii, degraba a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, chiar pe ucigasul acela, pe imparatul Irod, pentru ca a primit amar sfarsit vietii sale. Sfantul Teofilact povesteste astfel: "Cuprins fiind de lingoare de diaree, de umflatura picioarelor, de astuparea narilor, de tremurare a tot trupul si de alte boli ascunse, rau si-a lepadat ticalosul sau suflet". Se mai povesteste si aceasta, ca nu i-a fost lui de ajuns uciderea de prunci din Betleem, ci si dintre cetatenii Ierusalimului, la sfarsitul sau, pe multi din oamenii cei mai de frunte si mai cinstiti i-a dat mortii: pe Ircan, arhiereul iudeilor l-a omorat, precum si pe toti mai marii preotilor si carturarilor poporului, pe care ii intrebase mai inainte unde are sa se nasca Hristos. Ei ii spusesera ca in Betleemul Iudeii. Pe aceia, mai pe urma, i-a taiat cu sabia.

Aceasta s-a facut prin judecata cea dreapta a lui Dumnezeu, pentru ca aceia toti se sfatuira impreuna cu Irod sa omoare pe pruncul Iisus. Deci, impreuna cu Irod si ei rau s-au sfarsit, precum a zis ingerul catre Iosif in Egipt: Au murit cei ce cautau sufletul Pruncului. Iata ca nu numai singur Irod cauta sa omoare Pruncul, ci si toti cei ce se sfatuisera cu dansul, mai marii preotilor si carturarilor. Deci, nu numai singur Irod a murit, ci si toti cei ce cautau sufletul Pruncului, acela de la Dumnezeu fiind omorat, iar ei de Irod ucigandu-se, caruia fiindu-i prieteni, de la el au primit ucidere.

Faptul ca toti aceia cautau sa ucida pe Hristos si se uneau cu Irod la aceasta, aratat este aici: "Ca pe dreptul acela, batranul Simeon, primitorul de Dumnezeu, dupa marturia Sfantului Epifanie, - pentru marturisirea lui cea pentru Hristos, care a facut-o in biserica inaintea poporului - dupa ce s-a sfarsit, nu l-a invrednicit a fi pus in groapa, precum se cadea unui barbat sfant si preaintelept dascal, prooroc mai inainte-vazator si batran mai cinstit decat toti. Ba inca si Sfantului prooroc Zaharia i-a randuit moarte pentru aceasta, caci pe Preacurata Fecioara, care intrase in biserica intru curatie cu Pruncul, a dus-o in locul fecioarelor unde nu se cuvenea aceasta pentru femeile care aveau barbat. De aceasta pomeneste Grigore de Nisa, Chiril al Alexandrinul si Andrei al Critului. Daca au vazut aceea, carturarii si fariseii au inceput a carti, iar Zaharia a stat lor impotriva, adeverindu-le ca acea Maica si dupa nastere este Fecioara curata. Dar ei, necrezand, le spunea sfantul ca toata firea omeneasca impreuna cu toata zidirea este slujitoare Ziditorului sau. In mainile Lui cele atotputernice sta precum va voi sa randuiasca faptura Sa si sa faca ca Fecioara sa nasca, iar dupa nastere sa ramana tot Fecioara. Pentru aceea si pe aceasta maica n-a despartit-o de locul fecioarelor, de vreme ce este tot fecioara. Atunci carturarii carteau in inimile lor contra lui Zaharia, ca asupra unui calcator de lege si cu zavistie se maniau pentru aceste doua pricini: pentru ca a pus pe Maica cu Pruncul in locul fecioarelor si pentru ca da niste marturii ca acelea despre Prunc. Apoi n-a ascuns aceasta inaintea lui Irod, ci i-a spus lui mai pe urma. In acea vreme, Iosif cu Maria fugisera in Egipt si indata, fiind cautat Pruncul, nu s-a aflat si de atunci s-a maniat asupra proorocului Zaharia si asupra lui Simeon. Deci lui Simeon, degraba murind, nu i-a facut ingropare cinstita; iar lui Zaharia i-a mijlocit mai pe urma moarte de la Irod. Apoi, in vremea uciderii pruncilor Betleemului, insusi arhiereul Zaharia - pentru ca nu a dat pe fiul sau Ioan spre ucidere - a fost ucis intre biserica si altar, carturarii si fariseii randuindu-i aceasta, pentru marturie ce daduse despre Preacurata Fecioara si despre ducerea ei in locul fecioarelor.

Dupa aceea si ei au dobindit vrednica ucidere de la Irod, imparatul lor. Insa, deosebit, a mai taiat Irod saptezeci de barbati preaintelepti, care formau soborul numit Sinedriu. Numai pe unul dintr-insii l-a lasat viu si pe acela a poruncit sa-l orbeasca. Erau in acea vreme in Ierusalim doi dascali preaintelepti, preaslaviti si iubiti tuturor: Iuda, ce se zicea al Avrifei si Matei Garguloti. Pe acestia, impreuna cu alti doi prieteni ai lor, i-a ars de vii. Mai inainte de aceasta, chiar asupra casei lor, s-a rasculat cumplit, caci a omorat pe fratele sau Feror, pe sora sa Salomi, pe barbatul ei, care era din semintia lui David si pe femeia sa Mariamna, care asemenea era din semintia lui David, pe Antipatru, fiul sau cel nascut dintr-insa, pe doi fii: Aristobol si Alexandru si pe alti multi nevinovati i-a dat mortii. La sfarsit, cand sa-si lepede ticalosul sau suflet a poruncit ostasilor sai celor mai credinciosi si despre alti barbati cinstiti ai iudeilor - din care nu putini, erau in lanturi - ca sa-i omoare pe toti, atunci cand el isi va da sufletul, pentru ca sa nu se bucure iudeii de moartea sa, ci mai vartos sa planga vazand atitia morti ai lor; ceea ce s-a si facut. Asa, cel rau, rau a pierit cu sunet si pe multi i-a pierdut impreuna cu dansul. Acela, impreuna cu cei ce au avut acelasi gand cu el, s-a salasuit in iad. Cu adevarat, a unor prunci ca acestia este imparatia cerului, intru Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.

Hristos a inviat!

marți, 27 decembrie 2011

27 decembrie. Sfantul Intaiul Mucenic si Arhidiacon STEFAN



PARACLISUL SFANTULUI ARHIDIACON STEFAN






Marturii despre Sfantul Mucenic si Intaiul Arhidiacon STEFAN.
27 decembrie

FAPTELE APOSTOLILOR

Capitolul 6

1. În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. 
2. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese.
3. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă.
4. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului.
5. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia,
6. Pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se şi-au pus mâinile peste ei.
7. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea, şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.
8. Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
9. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
10. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
11. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
12. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
13. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
14. Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
15. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

Capitolul 7

1. Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea? 
2. Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran,
3. Şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.
4. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum,
5. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.
6. Şi Dumnezeu a vorbit astfel: "Urmaşii lui vor fi străini în pământ străin, şi acolo îi vor robi şi-i vor asupri patru sute de ani.
7. Şi pe poporul la care vor fi robi, Eu îl voi judeca - a zis Dumnezeu - iar după acestea vor ieşi şi-Mi vor sluji Mie în locul acesta".
8. Şi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi aşa a născut pe Isaac şi l-a tăiat împrejur a opta zi; şi Isaac a născut pe Iacov şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Şi patriarhii, pizmuind pe Iosif, l-au vândut în Egipt; dar Dumnezeu era cu el,
10. Şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat har şi înţelepciune înaintea lui Faraon, regele Egiptului, iar acesta l-a pus mai mare peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi strâmtorare mare, şi părinţii noştri nu mai găseau hrană.
12. Şi Iacov, auzind că este grâu în Egipt, a trimis pe părinţii noştri întâia oară.
13. Iar a doua oară Iosif s-a făcut cunoscut fraţilor săi şi Faraon a aflat neamul lui Iosif.
14. Şi Iosif, trimiţând, a chemat pe Iacov, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Şi Iacov s-a coborât în Egipt; şi a murit şi el şi părinţii noştri;
16. Şi au fost strămutaţi la Sichem şi au fost puşi în mormântul pe care Avraam l-a cumpărat cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în Sichem;
17. Dar cum se apropia vremea făgăduinţei pentru care s-a jurat Dumnezeu lui Avraam, a crescut poporul şi s-a înmulţit în Egipt,
18. Până când s-a ridicat peste Egipt alt rege, care nu ştia de Iosif.
19. Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, a asuprit pe părinţii noştri să-şi lepede pruncii lor, ca să nu mai trăiască.
20. În vremea aceea s-a născut Moise şi era plăcut lui Dumnezeu. Şi trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.
21. Şi fiind lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe un fiu al ei.
22. Şi a fost învăţat Moise în toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvintele şi în faptele lui.
23. Iar când a împlinit patruzeci de ani, şi-a pus în gând să cerceteze pe fraţii săi, fiii lui Israel.
24. Şi văzând pe unul dintre ei că suferă strâmbătate, l-a apărat şi, omorând pe egiptean, a răzbunat pe cel asuprit.
25. Şi el credea că fraţii săi vor pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le dăruieşte izbăvire, dar ei n-au înţeles.
26. Şi a doua zi s-a arătat unora care se băteau şi i-a îndemnat la pace, zicând: Bărbaţilor, sunteţi fraţi. De ce vă faceţi rău unul altuia?
27. Dar cel ce asuprea pe aproapele l-a îmbrâncit, zicând: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător peste noi?
28. Nu cumva vrei să mă omori, cum ai omorât ieri pe egiptean?
29. La acest cuvânt, Moise a fugit şi a trăit ca străin în ţara Madian, unde a născut doi fii.
30. Şi după ce s-au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i s-a arătat în pustiul Muntelui Sinai, în flacăra focului unui rug.
31. Iar Moise, văzând, s-a minunat de vedenie, dar când s-a apropiat ca să ia seama mai bine, a fost glasul Domnului către el:
32. "Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov". Şi Moise, tremurând, nu îndrăznea să privească;
33. Iar Domnul i-a zis: "Dezleagă încălţămintea picioarelor tale, căci locul pe care stai este pământ sfânt.
34. Privind, am văzut asuprirea poporului Meu în Egipt şi suspinul lor l-am auzit şi M-am pogorât ca să-i scot. Şi acum vino, să te trimit în Egipt".
35. Pe Moise acesta de care s-au lepădat, zicând: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător?, pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn şi răscumpărător, prin mâna îngerului care i se arătase lui în rug.
36. Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara Egiptului şi în Marea Roşie şi în pustie, timp de patruzeci de ani.
37. Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israel: "Prooroc ca mine vă va ridica Dumnezeu din fraţii voştri; pe EL să-L ascultaţi".
38. Acesta este cel ce a fost la adunarea în pustie, cu îngerul care i-a vorbit pe Muntele Sinai şi cu părinţii noştri, primind cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă.
39. De acesta n-au voit să asculte părinţii noştri, ci l-au lepădat şi inimile lor s-au întors către Egipt,
40. Zicând lui Aaron: "Fă-ne dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat".
41. Şi au făcut, în zilele acelea, un viţel şi au adus idolului jertfă şi se veseleau de lucrurile mâinilor lor.
42. Şi S-a întors Dumnezeu şi i-a dat pe ei să slujească oştirii cerului, precum este scris în cartea proorocilor: "Adus-aţi voi Mie, casă a lui Israel, timp de patruzeci de ani, în pustie, junghieri şi jertfe?
43. Şi aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului vostru Remfan, chipurile pe care le-aţi făcut, ca să vă închinaţi la ele! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon".
44. Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, precum orânduise Cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după chipul pe care îl văzuse;
45. Şi pe acesta primindu-l, părinţii noştri l-au adus cu Iosua în ţara stăpânită de neamuri, pe care Dumnezeu le-a izgonit din faţa părinţilor noştri, până în zilele lui David,
46. Care a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să găsească un locaş pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Iar Solomon I-a zidit Lui casă,
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul:
49. "Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie? - zice Domnul - sau care este locul odihnei Mele?
50. Nu mâna Mea a făcut toate acestea?"
51. Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!
52. Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum,
53. Voi, care aţi primit Legea întru rânduieli de îngeri şi n-aţi păzit-o!
54. Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui.
58. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu!
60. Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit.

Hristos a inviat!

vineri, 23 decembrie 2011

Toata suflarea sa laude pe Pruncul din Betleem. Catavasiile Craciunului

Catavasiile Naşterii Domnului, care încep cu cântarea "Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L", au fost cântate la slujba Utreniei în toată perioada postului premergător marelui praznic. Aceste catavasii încununează şi sărbătoarea Naşterii Domnului atât prin frumuseţea cântării liturgice, cât şi prin profunzimea teologică pe care o exprimă în cuvinte simple, dar inspirate de Duhul Sfânt.


Fiecare Praznic Împărătesc are anumite cântări care recapitulează întreaga iconomie a mântuirii noastre. Catavasiile Naşterii Domnului, care încep cu cântarea "Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L", prezintă într-o manieră poetică teologia Bisericii despre întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Pe lângă aspectul teologic, aceste cântări bisericeşti, alcătuite de melodul Cosma de Maiuma, realizează şi o incursiune istorică pentru a arăta că cele vechi, profeţiile Vechiului Testament despre venirea lui Mesia care s-au împlinit în Naşterea Fiului lui Dumnezeu, se unifică cu cele mai noi, adică cu cuvântările inspirate ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Noului Legământ. Dacă ar fi să sintetizăm mesajul catavasiilor, ar fi că Pruncul care S-a născut în ieslea Betleemului este însuşi Fiul lui Dumnezeu care a devenit om. Acest eveniment este asemănat cu o nouă creare a lumii, iar acum Dumnezeu se revelează întregii lumi ca Împăratul adevărat şi de drept al cerului şi al pământului.

Dezleagă păcatele amare ale oamenilor

Catavasiile Naşterii Domnului sunt cântate pe glasul 1 psaltic. Sunt foarte melodioase şi ritmate, iar Mineiul pe Decembrie spune că "aceste laude de cântări cu bună poezie veselesc pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce se naşte pe pământ pentru oameni, şi care dezleagă mult amare păcatele lumei". În viziunea melodului aceste cântări sunt adresate Fiului lui Dumnezeu Prunc, născut în iesle, ca nişte cântări care-L veselesc. Acest lucru, mărturisit de slujba Naşterii Domnului, oferă o perspectivă mai dinamică asupra istoriei, şi mai ales asupra evenimentelor sfinte. Cronologia este depăşită în Biserică, pentru că este un spaţiu al libertăţii şi al harului. Naşterea Domnului nu aparţine numai trecutului, ci este atotprezentă şi veşnică, iar prin slujbele Bisericii participăm în chip real la acest eveniment. De aceea imnograful care a alcătuit cântările catavasiilor le-a adresat Pruncului Iisus Hristos, Nou-născut din Sfânta Fecioară Maria.

"Hristos este acum în trup! Veseliţi-vă de aceasta, cu cutremur şi cu bucurie"

"Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul, şi cu veselie lăudaţi-L noroadelor că S-a proslăvit". Cântarea a fost inspirată din Cuvântarea la Naşterea Domnului rostită de Sfântului Grigorie Teologul. Cuvântarea începe cu aceleaşi cuvinte. "Hristos se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul! Şi ca să spun două lucruri deodată, cerurile să se veselească şi pământul să se bucure pentru Cel ceresc şi acum pământesc. Hristos este acum în trup! Veseliţi-vă de aceasta, cu cutremur şi cu bucurie: una, din pricina păcatului, alta, din pricina nădejdii. Hristos este acum din fecioară! Femeilor, faceţi-vă ca fecioarele, ca să vă faceţi şi voi maici ale lui Hristos! Cine nu se închină acum Celui care a fost de la început şi cine nu măreşte pe Cel care se naşte acum?" Ca şi imnologul catavasiilor, Sfântul Grigorie de Nazianz arată acelaşi lucru, că slăvim pe Pruncul Hristos: "Hristos este acum în trup! Veseliţi-vă de aceasta, cu cutremur şi cu bucurie".

"Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne!"

"Fiului Celui născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din fecioară întrupat mai presus de fire, lui Hristos Dumnezeu să strigăm: Cel ce ai înălţat fruntea noastră, Sfânt eşti Doamne!" În cântarea a 3-a, în unele mineie se regăseşte în loc de frunte cuvântul corn: "Cel ce ai înălţat cornul nostru". În cântarea lui Moise se găseşte o sintagmă asemănătoare: "Şi va da tărie împăraţilor noştri, şi va înălţa cornul Unsului Său". Cornul Unsului lui Dumnezeu trimite la Împărăţia cerurilor şi la domnia Fiului lui Dumnezeu Care s-a înălţat deasupra domniei întunericului şi a răutăţii.

"Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel lăudat, din muntele cel cu umbră deasă. Venit-ai, întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fară de trup şi Dumnezeu. Slavă puterii Tale, Doamne!" Cântarea aceasta trimite la proorocia lui Isaia care spune la capitolul 11: "O mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da. Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe". În iconografia bizantină există, pornind de la această profeţie despre Mesia, icoana "Arborele lui Iesei" care înfăţişează drepţii şi regii Vechiului Testament care L-au anticipat pe Hristos. În Erminia picturii bizantine, ieromonahul Dionisie din Furna îndeamnă ca scena "Arborele lui Iesei" să fie zugrăvită astfel: "Dreptul Iesei dormind şi de sub coaste, din josul spinării lui, ies trei ramuri: cele două mici înconjurându-l împrejur pe el, iar ramura cealaltă mare mergând în sus; şi pe ea (sunt împrejur) împăraţii evreilor încolăciţi (de mlădiţe), de la David până la Hristos. Mai întâi David ţinând alăuta, apoi din sus de el Solomon ţinând în mână o carte închisă; şi din sus de Solomon, ceilalţi împăraţi după orânduială; ţinând în mâini câte un sceptru, iar în vârful ramurei Naşterea lui Hristos. Şi de o parte şi de cealaltă proorocii cu proorociile lor, fiind şi ei înfăşuraţi împrejur între ramurile arborelui şi privindu-L pe Hristos şi arătându-L cu degetul. Şi din josul proorocilor, de o parte şi de cealaltă parte a lui Iesei, înţelepţii elinilor şi vrăjitorul Valaam, ţinându-şi în mâini fiecare zisele sale şi, uitându-se în sus, arată spre Naşterea lui Hristos". Toate cântările arată Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca o Taină şi o mare milostivire din partea lui Dumnezeu: "Taină minunată şi neobişnuită văd, cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim".

Hristos a inviat!

marți, 20 decembrie 2011

Stramosii dupa trup ai Mantuitorului Iisus Hristos

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Biserica Ortodoxă face pomenirea strămoşilor după trup ai Mântuitorului Iisus Hristos. Sinaxarul din Minei al acestei sărbători spune că aceasta este "o datină de la sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi să facem pomenire tuturor celor din veac, ce au plăcut lui Dumnezeu, drepţilor Părinţi, de la Adam până la dreptul Iosif, după neamuri. Asemenea şi a proorocilor celor care au propovăduit întruparea Domnului nostru Iisus Hristos".


Naşterea Domnului este evenimentul unic care a făcut trecerea de la legea veche, de la vremurile Vechiului Testament la legământul nou al harului, la lumina Bisericii lui Dumnezeu. Acei oameni, părinţi ai poporului lui Dumnezeu, luminaţi de harul Sfântului Duh, drepţi, prooroci, patriarhi, care au anticipat prin viaţa lor pe Domnul Hristos, au fost pomeniţi cu evlavie pentru că ei întruchipează credinţa şi aşteptarea lumii în venirea Mântuitorului. Sfântul Matei îşi începe Evanghelia sa cu genealogia Mântuitorului, pe care o numeşte "Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam". Evanghelistul redă lista cu toţi strămoşii după trup ai Domnului, începând cu patriarhul Avraam şi sfârşind cu dreptul Iosif. Drepţii din vremea anterioară venirii Domnului au trăit cu sentimentul distanţei dintre Dumnezeu şi om, dar şi-au asumat şi o misiune profetică în rândul poporului evreu, de a vesti chipul viitor al Mântuitorului. Genealogia Domnului arată că destinul poporului evreu este legat de întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, care Şi-a asumat firea umană din matca acestuia. Pentru unii responsabilitate mesianică a fost o mare bucurie şi o chemare. Pentru alţii, taina întrupării a fost prilej de smintire şi misiunea lor a devenit osândă pentru că nu l-au primit pe Domnul.

Drepţii Vechiului Testament au fost martorii Adevărului

Drepţii Vechiului Testament au fost în mijlocul oamenilor martorii adevăratului Dumnezeu şi au devenit rădăcina spirituală pe care s-au altoit toţi cei care au crezut şi cred. Taina strămoşilor după trup ai Domnului nu poate fi înţeleasă decât în cheia credinţei şi a profeţiei. Mântuitorul Însuşi a spus: "Să nu credeţi că am venit să stric legea sau proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc", iar atunci când s-a retras în pustie, a mustrat pe ispititorul care venise să-L încerce cu cuvinte din Vechiul Testament. Evanghelistul Matei, atunci când relatează Naşterea Domnului, face referire la cinci profeţii vechi-testamentare pe care le introduce prin cuvintele: "Aceste toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice..." În predica de pe munte Mântuitorul foloseşte expresia: "Aţi auzit că s-a zis celor de demult... iar eu vă zic vouă". Prima predică a Apostolului Petru de la Cincizecime începe cu rememorarea cuvintelor profetului Ioil. Vechiul Testament este un lung şir de făgăduinţe făcute de Dumnezeu, iar prin drepţii care au trăit atunci noi toţi suntem părtaşi unei istorii sfinte. Sfântul Apostol Pavel elogiază chipul celor care au crezut: "Avraam prin credinţă a locuit vremelnic în pământul făgăduinţei, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac şi cu Iacov, cei dimpreună moştenitori ai aceleiaşi făgăduinţe; căci aştepta cetatea cu temelii puternice al cărei meşter şi lucrător este Dumnezeu". Cetatea despre care vorbeşte Apostolul neamurilor este Biserica lui Dumnezeu, căci şi drepţii au aşteptat-o şi se bucură împreună cu noi de venirea ei. Sfântul Pavel completează: "Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea".

Suntem părtaşi făgăduinţei lui Dumnezeu împreună cu drepţii şi profeţii

Apostolul arată că aceştia ar fi trebuit să se bucure de făgăduinţele lui Dumnezeu, să vadă împlinit chipul legii celei vechi şi să vadă pe Mesia, dar pentru noi cei din urmă Dumnezeu a rânduit ca venirea Fiului lui Dumnezeu să se facă în vremurile când drepţii Vechiului Testament erau de mult adormiţi, ca să fim părtaşi desăvârşirii şi harului împreună cu ei. Mântuitorul va ferici pe cei care ascultă cuvintele Lui: "Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit". Sfântul Ioan Gură de Aur spune referitor la aceste cuvinte: "Au dorit să vadă, le spune Domnul, venirea Mea pe pământ, minunile acestea, glasul Meu şi învăţătura Mea! În aceste cuvinte Domnul nu pune pe apostolii săi mai presus numai de neamul acesta al iudeilor, ci chiar mai presus de profeţi, de iudeii care au săvârşit numai fapte bune; le spune că sunt mai fericiţi decât profeţii. Pentru că apostolii văd nu numai cele ce iudeii n-au văzut, ci chiar pe acelea pe care profeţii au dorit să le vadă; aceia le-au văzut numai prin credinţă, aceştia însă, cu ochii trupului mult mai limpede. Aţi văzut din nou că Hristos uneşte Vechiul Testament cu Noul Testament, arătând că profeţii nu numai că ştiau cele ce aveau să se petreacă în Noul Testament, ci şi că le doreau cu înfocare". Dar să nu credem că noi suntem mai presu de profeţi şi drepţii Vechiului Testament pentru că avem Biserică şi taine şi Evanghelie şi sărbători pentru că tot Sfântul Ioan Gură de Aur elogiază credinţa lui Avraam arătând că nimeni nu s-a asemănat cu el nici în vechime, nici în vremurile Bisericii. "Aţi văzut cărunteţe viguroasă şi bătrâneţe înfloritoare? Aţi văzut atlet viteaz luptând împotriva firii şi a inimii? Aţi văzut bărbat la adânci bătrâneţi mai tare ca diamantul? I-a slăbit tăria trupului, dar i s-a întărit puterea credinţei. Aşa sunt faptele Bisericii. Slăbiciunea trupului nu vatămă cu nimic tăria credinţei. Podoabă a Bisericii este cărunteţea gârbovă unită cu credinţa întraripată. În Biserică, când îmbătrânesc cei care trăiesc în virtute, atunci sunt mai de folos. Nu se caută tăria trupului, ci tăria credinţei. Aşa era şi Avraam.

Slab la trup, dar tare în credinţă. Era bătrân, dar la adânci bătrâneţi lupta firea, ridicând mari trofee de biruinţă. Era bătrân, dar mai tare ca fierul, mai puternic ca diamantul. Era cu părul alb, dar părul alb nu i-a fost piedică. De aceea şi Dumnezeu ştiindu-i tăria, i se arată şi-i spune: "Ieşi din pământul tău, din rudenia ta şi din casa părintelui tău…". A ascultat Avraam de cuvânt, deşi era acum bătrân şi slab la trup. Nu i-a spus "Unde să plec eu, când sunt cu părul alb? Pentru o clipă s-a întristat, dar a plecat. Ca iubitor de locul naşterii sale, era neliniştit la gândul plecării, dar ca un iubitor de Dumnezeu s-a plecat şi a ascultat. Nu era neîncrezător, nici neliniştit. Avea temei vrednic în credinţa glasului Celui care l-a chemat. Când firea nu mai putea, atunci harul dăruia. A primit răsplată mare pentru ascultarea sa, iar răsplata fără să o ştie de mai înainte, că dacă ar fi ştiut-o, fapta sa nu ar fi avut nici un merit", spune Părintele Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur.

Hristos a inviat!

marți, 13 decembrie 2011

Anul omagial al Sfantului Botez. „Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat“

Taina Botezului a reprezentat una dintre temele principale ale creştinismului timpuriu. Numeroase pasaje din Noul Testament sunt dedicate acestui subiect de importanţă majoră pentru crearea primelor comunităţi creştine. Epistola către Galateni ne oferă, în doar câteva cuvinte, un rezumat al efectelor Tainei Botezului.


Botezul a reprezentat un prilej de disociere a comunităţii creştine de paternitatea iudaică şi a adus cu sine un mesaj social puternic prin promovarea egalităţii în faţa lui Dumnezeu, indiferent de sexul propriu sau de condiţia de trai a fiecăruia în parte.

Circumcizia iudaică sau Botezul creştin?

Pasajul pe care îl vom disemina în cele ce urmează face parte din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel. Apostolul neamurilor se confrunta cu câteva probleme majore care apăruseră în comunitatea respectivă, moment în care a decis să trimită o epistolă pentru a clarifica lucrurile. Cea mai mare problemă a galatenilor consta în faptul că existau câteva persoane care doreau să păstreze în continuare anumite elemente ale credinţei iudaice şi le cereau noilor creştini să continue să se circumcidă. La prima vedere, această problemă nu pare să fi fost una nesemnificativă la nivelul global al creştinismului, de vreme ce există o îndelungată istorie ulterioară a mai multor comunităţi creştine care cochetau cu anumite practici iudaice, printre care şi circumcizia (exemplul cel mai actual este cel al Bisericii din Etiopia care efectuează circumciderea copiilor de sex masculin în a opta zi de la naştere şi îi botează în cea de-a patruzecea; pentru mai multe detalii vezi articolul semnat de pr. Alexandru Pripon, "Istoria unei Biserici cu tendinţe curioase: Biserica Etiopiană Tewahedo", publicat în Ziarul Lumina pe data de 25 mai 2008). Secta ebioniţilor (creştini puternic influenţaţi de iudaism) era considerată drept cea mai extinsă din acest punct de vedere în Antichitate, deşi mărturiile istorice sunt contradictorii cu privire la practicile preluate din iudaism, iar multe aspecte semnalate chiar şi de unele surse importante precum Sfântul Epifanie al Salaminei par a fi în mare măsură fără o bază reală. Cunoscuta cercetătoare Karen L. King afirma într-un studiu că "existenţa reală a unei mişcări ebionite monolitice reprezintă doar un efect al retoricii patristice, nu un fapt sociologic real" ("Which Early Christianity?", în: Susan Ashbrook Harvey şi David G. Hunter (eds.) The Oxford Handbook of Early Christian Studies, Oxford University Press, Oxford, 2010, p. 76). Aşadar, nu suntem departe de adevăr, dacă afirmăm că, în realitate, multe comunităţi creştine au păstrat obiceiuri iudaice într-un număr mai mare sau mai mic, în funcţie şi de membrii care aveau o provenienţă iudaică. Circumcizia, însă, reprezenta un element care nu putea fi permis nici măcar un singur moment din punctul de vedere al Sfântului Apostol Pavel, care considera că, datorită acestui fapt şi altor preluări de obiceiuri iudaice, Noua Lege oferită de Hristos putea fi foarte uşor trecută cu vederea. El îi acuză pe "iudaizanţii" din comunităţile creştine că încearcă să scape de eventuale persecuţii trecând creştinismul sub umbrela protectoare a iudaismului (o religie permisă în Imperiul Roman). Pentru a ilustra importanţa Botezului şi a legăturii acestei Taine cu renaşterea spirituală întru Hristos, Sfântul Apostol Pavel spune următoarele: "Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă" (Galateni 3, 26-29).

Îmbrăcarea în Hristos - trei niveluri ale noii vieţi

Calitatea de fiu al lui Dumnezeu nu mai este cea a Vechiului Legământ care oferea îndemnul: "Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn". Pentru a fi fiu al lui Dumnezeu, trebuie să crezi în Hristos. Însă, pentru a putea crede în Hristos şi a face totodată această credinţă cu adevărat roditoare şi nu doar una a simplelor cuvinte frumoase, Taina Botezului era absolut necesară. De aceea, Sfântul Apostol Pavel oferă această imagine extraordinară a îmbrăcării în Hristos. Traducerea expresiei greceşti în limba engleză este una mult mai puternică: to put on Christ: "a-L pune pe Hristos pe tine". Ne aducem aminte de primul efect al căderii în păcat. Oamenii s-au simţit goi şi s-au ruşinat de acest lucru. Ei bine, după primirea Tainei Botezului, ne îmbrăcăm în Hristos. El este acoperământul nostru şi protecţia pe care o avem de orice necaz cu care ne-am putea confrunta. Însă, mai mult decât atât, dacă ne este permisă o comparaţie modernă, felul cum ne îmbrăcăm arată ce fel de oameni suntem. Un creştin trebuie să arate prin comportamentul propriu că s-a îmbrăcat în Hristos, că încearcă să trăiască la nivelul impus de propria "vestimentaţie". Hristos ne conduce, de altfel, la un nou nivel atât din punct de vedere al identităţii sexuale, cât şi al celei sociale. Identitatea naţională este depăşită ("nu mai este iudeu sau elin"), la fel şi cea socială ("rob sau liber"), dar totodată şi cea sexuală ("nu mai este bărbat sau femeie"). Botezul conduce la o stare eshatologică. Nu mai suntem fiii unui anumit neam, pentru că am devenit fiii lui Dumnezeu (ne aducem aminte de cuvintele Sfântului Apostol Petru: "preoţie împărătească, neam sfânt" (1 Petru 2, 9). Nu mai suntem robii inegalităţilor sociale, pentru că Hristos este moştenirea noastră. În fine, nu mai suntem împărţiţi datorită sexului pe care îl purtăm, pentru că ni s-a oferit taina eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu, unde vom fi asemenea îngerilor din ceruri. Toate aceste trei noi niveluri ne aduc la unitatea noastră întru Hristos.

De ce urmaşii lui Avraam şi nu ai lui Hristos?

Cu toate că a discutat inutilitatea circumciziei şi importanţa extraordinară a Tainei Botezului, Sfântul Apostol Pavel face o afirmaţie surprinzătoare la finalul fragmentului citat mai sus, spunând: "Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă" (Galateni 3, 29). De ce mai este nevoie aici de această precizare a faptului că un creştin este urmaş al lui Avraam de vreme ce el este deja "făptură nouă" întru Hristos? Considerăm că există două explicaţii fundamentale în această privinţă. În primul rând, galatenii trebuia să ştie că, de vreme ce erau creştini, acest fapt nu însemna că istoria Vechiului Legământ nu mai avea absolut nici o importanţă. Prefigurările lui Hristos din Scripturi nu trebuia trecute cu vederea, chiar dacă ajunseseră deja la împlinire prin venirea Sa în trup. O a doua explicaţie constă în faptul că este inutil să doreşti să devii urmaş al lui Avraam şi moştenitor al făgăduinţei prin păstrarea circumciziei de vreme ce, atât timp cât eşti al lui Hristos şi ai primit Taina Botezului, ai deja în mod implicit aceste lucruri. Fără îndoială, iudaizanţii nu erau de acord cu aceste afirmaţii, iar istoria ulterioară a creştinismului demonstrează fără îndoială faptul că multe comunităţi au continuat să păstreze diverse obiceiuri iudaice. Cu toate acestea, nici o comunitate creştină nu a înlocuit vreodată Taina Botezului cu practica iudaică a circumciziei. În cel mai rău caz, cele două elemente au continuat să activeze împreună aşa cum se întâmplă încă astăzi în Biserica Etiopiană...

Hristos a inviat!

sâmbătă, 3 decembrie 2011

4 noiembrie; Sf. M. Mc. VARVARA din Heliopolis, ocrotitoarea minerilor si a arhitectilor ( ucisa de tatal ei in +306 )







În această lună, în ziua a patra, pomenirea pătimirii Sfintei marii Muceniţe Varvara (Barbara).

Sfânta Muceniţă Varvara a trăit pe vremea împăratului Maximian (284-305) la Heliopolis (Helenopont / Helespont). Era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina marii ei frumuseţi trupeşti. Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus sa se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit sa se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns ca a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei, cu mâinile lui. Se spune ca tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit.

ACATISTUL SFINTEI MUCENITE VARVARA

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin



Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Tie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli, si chemata in limba sfanta ca sa ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbavim prin tine din multe feluri de rautati si neputinte, cantari de multumire si de lauda aducem tie, sfanta si intru tot laudata mare mucenita; iar tu avand indrazneala catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste, ca neincetat sa cantam tie : Bucura-te Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Icosul 1 :

Curatia cea cinstita si intru tot iubita de ingeri, fara prihana pazind-o, cinstita Varvara, te-ai invrednicit a fi vietuitoare impreuna cu ingerii, cu care cand canti in cer cantarea cea intreita lui Dumnezeu, auzi-ne si pe noi care cantam tie pe pamint aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ceea ce esti mai inainte randuita de la Dumnezeu Tatal, a inchipui patimile Fiului Sau;
Bucura-te, ceea ce esti chemata dintru intuneric la lumina cea adevarata a credintei si a darului, de Fiul lui Dumnezeu, care este Lumina din Lumina;
Bucura-te, ceea ce esti sfintita cu trupul si cu sufletul de Preasfantul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucura-te, ca de intinaciunea trupului si a sufletului te-ai pazit fara prihana;
Bucura-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioara curata Mirelui Hristos cel nascut din Fecioara Maria;
Bucura-te, ceea ce n-ai voit a cunoaste pe logodnicul cel pamantesc pentru ca te-ai fagaduit Celui ceresc;
Bucura-te, crinul fecioriei care ai fost crescuta in mijlocul spinilor idolesti;
Bucura-te, floarea curatiei care ai inflorit sus intru marirea cea nevestejita;
Bucura-te, ceea ce te indulcesti de buna mireasma in gradina lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce te mangai acolo de vederea Celui mai frumos decat fiii omenesti;
Bucura-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pamant in sangele Mielului;
Bucura-te, ceea ce in cer in hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

Condacul 2 :

Vazandu-se pe sine sfanta Varvara asezata de tatal sau intr-un turn inalt, a cugetat intru sine a fi ridicata in cer de puterea lui Dumnezeu; si punand intru inima sa suire intelegatoare, adica trecerea de la intuneric la Lumina, si de la inselaciunea idoleasca la Dumnezeu cel adevarat, a cantat Lui : Aliluia !

Icosul 2 :

Cautand Sfanta fecioara Varvara sa inteleaga ceea ce era de inteles numai pentru insusi Facatorul a toata faptura, vorbea cu mintea sa, zicand: idolii cei intunecati cum ar putea sa zideasca luminatorii cei luminati ai cerului, spune-mi ? La care prin psalmistul a raspuns asa : toti zeii neamurilor sant demoni; iar Dumnezeu si Domn, Unul este, Care a facut cerurile si toata lumina lor. Deci, minunandu-ne de mintea ta, inteleapta fecioara, graim tie unele ca acestea :

Bucura-te, ceea ce esti cunoscatoare mai mult decat batranii slujitorilor idolesti;
Bucura-te, ceea ce esti mai inteleapta decat inteleptii lumii acesteia;
Bucura-te, ca Dumnezeu ti-a dat tie cele nestiute si cele ascunse ale intelepciunii Sale;
Bucura-te, ca Insusi Dumnezeu-Cuvantul te-a invatat pe tine adevarata teologie;
Bucura-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covarsit pe toti cititorii in stele;
Bucura-te, ceea ce ai vazut cu adevarat crugul cel ceresc mai inainte decat aceia;
Bucura-te, ca ai cunoscut in faptura ca intr-o oglinda pe insusi Facatorul;
Bucura-te, ca in luminatorii cei ziditi ai vazut pe Lumina cea nezidita;
Bucura-te, ca acum de fata privesti in cer lumina fetei lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce in chip de nepovestit te veselesti de Lumina Lui;
Bucura-te, stea intelegatoare, prin ale carei raze fata lui Dumnezeu luminat ca soarele se arata noua;
Bucura-te, luna intelegatoare, prin care noaptea ratacirii se lumineaza ca ziua;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 3 :

Puterea Celui de sus a fost data atunci Sfintei Varvara, ca si oarecand de demult proorocului Iezechiel : fata de diamant, puternica fata de toti inchinatorii la idoli, ca sa nu se teama de fata lor cea salbatica, nici sa se spaimante de ingrozirea celui cumplit. Pentru aceea cu indrazneala striga fecioara cea cu intelepciune barbateasca : pe Treimea cea intru o Dumnezeire cinstesc si Acesteia cu credinta inchinandu-ma, graiesc cu mare glas : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand Sfanta Varvara intelepciune data ei de sus, a alergat catre lucratorii baii ce i se zidea si, aratand lor taina Sfintei Treimi a poruncit sa se faca trei ferestre in baie, zicand : de vreme ce inchinatorii la idoli gura au si nu graiesc maririle lui Dumnezeu celui adevarat, macar peretii cei de piatra ai acestei bai cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri sa marturiseasca pe Dumnezeul Unul in Sfanta Treirne, Cel inchinat si slavit de toata faptura. De aceea pentru intelepciunea aceasta, Sfanta Varvara, primeste unele ca acestea :

Bucura-te, ceea ce ai inchipuit in baia cea cu trei ferestre taina Sfantului Botez, in numele Preasfintei Treimi;
Bucura-te, ceea ce te-ai spalat pe tine prin apa botezului si a Duhului si dupa aceea si cu sangele tau cel mucenicesc;
Bucura-te, ca prin trei ferestre ai gonit intunericul multimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca prin trei ferestre ai vazut lumina Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptatii, Care a stralucit a treia zi din mormant;
Bucura-te, ca prin acelea a rasarit tie de la Sfinta Treime zi de mantuire;
Bucura-te, ceea ce intotdeauna ai inima ta deschisa catre Dumnezeu, Sfanta Treime;
Bucura-te, ceea ce tare ai inchis firea ta inaintea celor trei razboinici vrajmasi : impotriva trupului, a lumii si a diavolului;
Bucura-te, ca ai asezat in sufletul tau trei ferestre intelegatoare : a credintei, a nadejdii si a dragostei;
Bucura-te, ca tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime esti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicata in trei zile;
Bucura-te, ca tie ti s-au deschis cerurile de catre trei ierarhi ingeresti;
Bucura-te, ca pe tine locasurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 4 :

Vifor de urgie mare al tatalui tau, ce sufla cu ingrozire si cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului tau, Sfanta Varvara, dar n-a putut sa-l clinteasca, pentru ca era intemeiat pe piatra credintei lui Hristos. Pe care,inteleapta fecioara, tu nemiscata stand, lui Hristos celui ce te intarea pe tine ai cantat : Aliluia !

Icosul 4 :

Graiuri nepovestite auzind tatal tau Dioscor pentru Sfanta Treime, de la tine fiica cea inteleapta, ca o aspida surda si-a astupat urechile sale; si dupa asemanarea sarpelui celui cu limba inveninata, cu sabie ascutita s-a pornit ca sa te ucida; dar tu, Varvara, mireasa lui Hristos, urmand Mirelui tau Iisus, care a fugit de sabia lui Irod, ai fugit de sabia lui Dioscor, dorind sa intorci intru dragoste parinteasca mania inimii lui cea de fiara. Iar noi cu aceste cantari cinstim fuga ta cea cu intelepciune :

Bucura-te, fericita, ceea ce ai fost izgonita din casa cea pamanteasca pentru dreptate;
Bucura-te, cea imbogatita intru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogatii pentru Hristos;
Bucura-te, ca saracia ta este imparatia cerului;
Bucura-te, ca ti s-a gatit tie comoara vesnicelor bunatati;
Bucura-te, mielusea cuvantatoare, care ai scapat de cumplita manie a tiranului lup, alergand catre Hristos, Pastorul cel bun;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucura-te, porumbita fara de rautate, care ai zburat de la pamantescul corb sub acoperamantui cerescului Vultur;
Bucura-te, ceea ce ai aflat tie acoperamant bun sub acoperamantul aripilor Lui;
Bucura-te, preacinstita mireasa a imparatului ceresc, care ai fost gonita spre moarte de ocara de tatal tau cel pamantesc;
Bucura-te, ceea ce cu marire eeti primita de Domnul slavei Cel fara de moarte;
Bucura-te, solitoarea vietii care si noua de-a pururea ne doresti asemenea;
Bucura-te, cea cu totul sarguitoare spre rugaciune pentru noi catre Dumnezeu;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 5 :

Stelei celei cu dunmezeiasca mergere te-ai asemanat, sfanta mare mucenita Varvara, ca fugin dinaintea tatalui tau, cu taina l-ai povatuit pe el spre calea cea dulce catre Soarele dreptatii Hristos-Dumnezeu, Care a rasarit din Fecioara. Insa el, orb fiind cu ochii cei sufletesti,indata si cu cei trupesti, nu te vedea pe tine fugind inaintea sa, si tu fugind prin muntele cel de piatra ce se desfacuse din porunca lui Dumnezeu te-ai ascuns de la ochii lui intr-o pestera de piatra, ca din mijlocul pietrelor ca o pasare sa dai glas lui Dumnezeu cantand : Aliluia !

Icosul 5 :

Vazandu-te pe tine pastorii cei ce pasteau oile pe deasupra muntelui ascunzandu-te in stanca , se minunau zicand : aceasta mielusita cuvantatoare, de ce lup fuge ? Si numaidecat iata Dioscor cel mai cumplit decat lupul alerga la munte; si aflandu-te pe tine acolo ascunsa, apucandu-te de feciorescul tau par, te tragea pe cale aspra spre casa lui; pentru aceasta noi credinciosii te intampinam cu laude ca acestea :

Bucura-te, ceea ce te-ai asemanat tanara in muntii Aromatelor;
Bucura-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decat cele de jos, punand suisurile intru inima ta;
Bucura-te, ceea ce ai scapat din groapa cea pierzatoare a inchinatorilor la idoli;
Bucura-te, ceea ce ai alergat la muntele inchinarii Sfintei Treimi;
Bucura-te, ceea ce ai trecut prin piatra fugind de urma celui cu inima de piatra;
Bucura-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a intarit pe tine;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in pestera cea de piatra, ca sa vezi pe Iisus, Cel ce a fost pus in mormant de piatra;
Bucura-te, ceea ce acum vezi pe Acela sezand pe Scaunul slavei;
Bucura-te, ca perii capului tau sunt rupti pe pamant pentru Hristos, Cel care pazeste si perii capului omului ca sa nu piara;
Bucura-te, ca perii aceia numarati sunt de Hristos spre incununarea ta in cer;
Bucura-te, ceea ce ti-ai vopsit parul cu sangele tau ca si cu niste flori;
Bucura-te, ca impletirea parului tau cel insangerat s-a intors intru cununa de aur;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 6 :

Ravnind propovaduitorilor purtatorilor de Dumnezeu apostoli ai lui Hristos, inaintea tiranilor ai propovaduit pe Hristos, Dumnezeul adevarat; si pentru Dansul chinuri cumplite, adica ruperea carnurilor, scrjelirea cu unghii de fier, vitejeste ai rabdat, Sfanta Varvara. Si in temnita fiind inchisa, intr-ansa ca intr-o camara pentru Hristos ai saltat, cantand : Aliluia !

Icosul 6 :

Hristos Domnul, Care a stralucit in inima ta lumina cea adevarata a cunostintei de Dumnezeu, ca un Mire iubit al tau, la miezul noptii a vesit catre tine, mireasa Sa cea fara prihana, si cu dragoste te-a cercetat, tamaduindu-te de rani, si cu stralucirea fetei Sale a veselit sufletul tau in chip de negrait; iar pe noi credinciosii ne-a invatat a canta tie unele ca acestea :

Bucura-te, ceea ce ai fost batuta fara mila pentru Hristos, Cel ce a rabdat bataie;
Bucura-te, ceea ce ai batut pe vrajmasul cel nevazut prin rabdarea batailor;
Bucura-te, ceea ce ai purtat ranile Domnului tau pe trupul tau;
Bucura-te, ceea ce te-ai vindecat de toate ranile trupului tau prin Insusi Domnul;
Bucura-te, ca Insusi Domnul, Lumina lumii, fiind tu in temnita ti S-a aratat;
Bucura-te, ca Insusi Domnul, Doctorul sufletelor si al trupuriior, fiind tu bolnava te-a cercetat;
Bucura-te, ceea ce prin temnita cea pamanteasca ai intrat luminata in camara cea cereasca;
Bucura-te, ceea ce din sangiuirile tale ai tesut tie haina de nunta;
Bucura-te, ca prin tine pacatosii de multe rani se vindeca;
Bucura-te, ca prin tine de toate bolile se insanatoseaza cei ce te cheama pe tine cu credinta;
Bucura-te, dezlegatoare grabnica a celor incarcati de pacate;
Bucura-te, vindecarea cea buna a celor foarte raniti;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 7 :

Vrand nebunul tiran sa dobandeasca dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amagitoare sa te intoarca pe tine, Sfinta Varvara, de la Dumnezeul cel adevarat catre inselaciunea idolilor; iar tu, ca o inteleapta fecioara, ai raspuns lui zicand : mai lesne vei face diamantul moale ca ceara, decat a ma intoarce pe mine de la Hristos Dumnezeul meu, ca pe Dansul impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, un Dumnezeu adevarat Il marturisesc, Il slavesc, Il laud si cant Lui : Aliluia !

Icosul 7 :

Aratat-a cumplita manie tiranul cel fara de omenie si cu chipul de fiara, Sfanta mare mucenita Varvara, cand a poruncit sa te spanzure pe lemn, si cu unghii de fier sa sfasie trupul tau, si cu faclii aprinse sa arda coastele tale, inca si cu ciocan sa te loveasca peste cap; de rabdarea ta minunandu-ne, cu buna cucernicie te fericim cu laude ca acestea :

Bucura-te, ca pentru Hristos cel rastignit pe Cruce ai fost spanzurata pe lemn;
Bucura-te, ca ai fost scrijelita peste coaste pentru Iisus cel impuns cu sulita in coasta;
Bucura-te, ca ai aprins in inima ta focul dragostei catre Dumnezeu;
Bucura-te, ca pentru Dansul ai fost arsa cu faclii;
Bucura-te, ceea ce esti intru rabdare mai tare decat diamantul;
Bucura-te, ceea ce esti intru vitejie neclintita mai vartos decat un turn de piatra;
Bucura-te, ca prin bataia cu ciocanul peste cap, cununa imparatiei ti s-a lucrat;
Bucura-te, ca prin acel ciocan s-a sfaramat capul vrajmasului tau;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai patimit pe pamant;
Bucura-te, ca pentru Dansul in cer esti preamarita;
Bucura-te, biruitoare tare a tuturor vrajmasilor nostri;
Bucura-te, ajutatoare grabnica la toate primejdiile noastre;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 8 :

Vazand patimirea straina si infricosatoare a Sfintei Varvara, Iuliana cea dreptcredincioasa intre femei s-a mirat foarte, zicand : cum o fecioara tanarai n trupul sau cel tinerel rabda vitejeste pentru Hristos chinuri ca acestea ? Deci umplandu-se de jale a plans si cu multumire a cantat lui Hristos Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Iisus S-a facut pentru tine dulceata cea dulce, dupa care doreai cu tarie, Sfanta Varvara, ca pentru dulceata Lui ai rabdat chinuri amare, zicand : paharul patimilor pe care mi l-a dat mie Mirele meu cel iubit, au nu-l voi bea ? Pentru aceea si tu insati te-ai aratat pahar, care varsa dulceata de minunate vindecari, tuturor celor ce graiesc tie asa :

Bucura-te, ceea ce ai aruncat in iadul cel amar amaraciunea idoleasca;
Bucura-te, ceea ce ai iubit dulceata cea cereasca a lui Iisus;
Bucura-te, nastrapa cea intelegatoare care are intru sine mana, adica mancarea celor ce fac voia lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce umpli de bunatati pe cei credinciosi;
Bucura-te, raul cel plin de apele darului lui Dumnezeu;
Bucura-te, izvorul cel ce izvoraste izvoare de minuni;
Bucura-te, ceea ce ai zburat ca o albina din fumul cel urat mirositor al jertfelor idolesti;
Bucura-te, ceea ce ai alergat cu dulceata la mirosul Mirelui Hristos cel cu bun miros;
Bucura-te, ca ranile tale cele de peste tot trupul te-au facut asemenea fagurelui;
Bucura-te, ceea ce cu picaturile sangelui tau, preadulcelui Iisus te-ai facut mult mai dulce decat mierea;
Bucura-te, ca pomenirea ta s-a facut preadulce tuturor credinciosilor;
Bucura-te, ca intru toata Biserica lui Hristos numele tau s-a facut preacinstit;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 9 :

Toata firea ingereasca la vitejia ta cea cu multa barbatie, sfanta si nebiruita mucenita Varvara, cu mare bucurie s-a bucurat; si vazand pe vechiul vrajmas, pe domnul cel trufas al intunericului, impreuna cu toate cetele lui diavolesti si idolesti rusinat de tine, de o fecioara tanara, biruit si aruncat sub picioarele tale, cu glas mare catre Dumnezeu au cantat : Aliluia !

Icosul 9 :

Ritorii cei priceputi la vorbire nu pot sa spuna cu limbiie lor cele ritoricesti durerea patimilor tale, o, Varvara, ca in ce chip va putea spune cineva durerea ta tand ti s-au taiat sanii ? Sau cum va spune rusinea feciorestii tale fete, cand ai fost purtata goala prin toata cetatea de tiranii cei fara de lege ? Deci de patimirea aceasta si de ocara ce ti s-a facut, numai aducandu-ne aminte, tremuram si cu umilinta graim asa :

Bucura-te, mladita cea buna a sadirii lui Hristos;
Bucura-te, vita cea adevarata a viei lui Hristos;
Bucura-te, ca taindu-ti-se amandoi sanii, ca doi struguri intru cinste i-ai adus Domnului tau;
Bucura-te, ca sangele tau din acei ciorchini a curs ca niste vin de umilinta;
Bucura-te, ca pentru Hristos cel ce a fost dezgolit, si tu de hainele tale ai fost dezbracata;
Bucura-te, ca pentru Cel ce a fost purtat cu batjocura in Ierusalim, si tu prin cetate spre batjocura ai fost purtata;
Bucura-te, ceea ce ai fost de ingeri imbracata cu vesmant luminat intru a ta goliciune;
Bucura-te, ca Acela in chip nevazut te-a acoperit de catre ochii celor fara de rusine;
Bucura-te, ceea ce ai fost priveliste ingerilor si oamenilor;
Bucura-te, ca si insisi tiranii s-au mirat de rabdarea ta;
Bucura-te, ca Insusi Domnul de sus a cautat spre patimile tale;
Bucura-te, ca insusi Puitorul de nevointe a laudat nevointele tale;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 10 :

Vrand sa-ti mantuiesti sufletul tau, n-ai purtat nici o graba pentru toate cele ale trupului tau, Sfanta Varvara. Caci cand a iesit impotriva ta judecata spre taierea cu sabie, tu sub sabie ascutita ca sub o cununa frumoasa, cu bucurie mergand, lui Dumnezeu celui ce te-a intarit pe tine la lupta muceniceasca, I-ai cantat cantare : Aliluia !

Icosul 10 :

Mai impietrita decat zidurile cele de piatra a fost inima lui Dioscor, Sfanta Varvara, care s-a aratat pentru tine nu tata, ci tiran cumplit; ca el daca a auzit de judecarea ta spre moarte prin sabie, nu numai ca n-a suferit pentru moartea ta, ci insusi cu sabia sa la locul osandirii sfantul tau cap a taiat. Si asa dupa cum a proorocit Donmul, ticalosul tata a dat pe fiica sa spre moarte. Deci intru acest fericit sfarsit al tau, primeste de la noi cantarea aceasta :

Bucura-te, ca pentru Hristos, capul Bisericii, sub sabie capul tau ti-ai plecat;
Bucura-te, ca pentru dragostea cea catre cerescul si iubitorul de oameni Parintele cel fara de moarte, de parintele pamantesc stricacios si fara de omenie ai fost data spre moarte;
Bucura-te, ceea ce ai savarsit curgerea cea buna a calatoriei celei mucenicesti;
Bucura-te, ceea ce, cu priveghere pana la moarte, ai pazit credinta catre Hristos logodnicul tau cel fara de moarte;
Bucura-te, ceea ce esti incinsa cu putere de sus asupra razboiului impotriva puterilor celor de dedesubt;
Bucura-te, ceea ce esti imbracata intru cele inalte cu marire, purtatoare de biruinta, de la biruitorul Hristos;
Bucura-te, ceea ce esti incununata pe pamant cu arma buneivoiri a lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce esti infrumusetata in cer, cu floarea nestricaciunii;
Bucura-te, podoaba si lauda fecioarelor;
Bucura-te, frumusetea si bucuria mucenicilor;
Bucura-te, aparatoare tare a crestinilor;
Bucura-te, folositoarea credinciosilor;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 11 :

Cantarea noastra cea de lauda, de ar fi adusa de multime fara de numar, stim ca nu este din destul dupa vrednicie a te lauda pe tine, sfanta si intru tot laudata mucenita Varvara. Insa noi, multumiti fiind pentru darurile lui Dumnezeu cele ce prin tine ni se daruiesc noua de ajuns, cu buze de multumire laudam pe Dumnezeu cel ce te-a preamarit pe tine pentru faptele tale cele bune, zicand : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie primitoare de lumina in sfesnicul ceresc pusa inaintea tronului Sfintei Treimi, cu ochii mintii te vedem pe tine, Sfanta fecioara Varvara, de unde cu rugaciunile tale asemenea cu niste raze luminezi negura noptii pacatelor noastre si ne povatuiesti pe noi pe cararea cea luminata a mantuirii. De aceea dupa datorie vrednica esti a fi cinstita de noi cu chemari ca acestea :

Bucura-te, raza Luminii celei intelegatoare, care te afli in lumina cea neintunecata;
Bucura-te, smirna cea cu bun miros, care dai buna mireasma Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, cadelnita de aur care duci pentru noi tamaia rugaciunii catre Dumnezeu;
Bucura-te, vas de mir neimputinat de vindecari;
Bucura-te, comoara necheltuita a dumnezeiestilor daruri;
Bucura-te, paharul cel ce dregi bucurie din indestularea casei lui Dumnezeu;
Bucura-te, vasul care primesti dulceata tuturor bunatatilor ceresti din plinirea lui Hristos;
Bucura-te, diamant ce ai impodobit inelul logodirii lui Hristos;
Bucura-te, cununa bunatatii pe care o tine Domnul in mana;
Bucura-te, ca pe tine a asezat Imparatul slavei, Domnul puterilor, marire si mare cuviinta;
Bucura-te, ca tie ti-a daruit Imparatul imparatilor, si Domnul Domnilor, imparatia si domnia Sa;
Bucura-te, ca prin chinurile tale pentru dreapta credinta ai dobandit cununa maririi;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 12 :

Dar de la Dumnezeu s-a dat tie, preabuna fecioara Varvara, a feri si a pazi de boli napraznice si de moarte grabnica pe tot omul ce pomeneste si cinsteste cu credinta si cu dragoste si cu buna cucernicie cinstitele tale patimi. Pentru aceea de acel dar nu ne lipsi si pe noi, ci sanatosi fiind cu sufletul si cu trupul, intru aceasta viata de acum, si in ceea ce va sa fie, sa cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

Laudam nevointele tale, cinstim patimile, marim indelunga rabdarea ta, fericim sfantul tau sfarsit, laudam barbatia ta cea nebiruita, ce s-a aratat in trupul tau cel neputincios, cu care te-ai preamarit in cer si pe pamant, sfanta si buna biruitoare, mare mucenita Varvara; si intru cinstea patimilor si ale nevointelor tale cele purtatoare de biruinta, graim catre tine acestea :

Bucura-te, ceea ce esti primita cu dragoste de cetele ingeresti a petrece impreuna cu ele;
Bucura-te, ceea ce esti dusa cu bucurie in camara cea cereasca de cetele fecioresti;
Bucura-te, ceea ce esti petrecuta de cetele mucenicesti cu cununa maririi in glas de bucurie;
Bucura-te, ceea ce pentru Domnul ai fost primita cu dragoste de toti locuitorii ceresti;
Bucura-te, ca plata ta multa este in ceruri;
Bucura-te, ca bucuria ta este vesnica intru stralucirile sfintilor;
Bucura-te, ceea ce esti noua prea tare folositoare impotriva vrajmasilor celor vazuti si nevazuti;
Bucura-te, solitoarea bucuriei noastre si a darului si a maririi celei vesnice;
Bucura-te, vindecatoarea neputintelor noastre celor trupesti si sufletesti;
Bucura-te, ceea ce esti castigare a bunatatior celor pamantesti si ceresti;
Bucura-te, ca prin tine nadajduim a fi paziti de moartea cea fara de veste si vesnica;
Bucura-te, ca prin tine asteptam cu buna nadejde a castiga viata cea vesnica;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Condacul 13 :

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Curatia cea cinstita si intru tot iubita de ingeri, fara prihana pazind-o, cinstita Varvara, te-ai invrednicit a fi vietuitoare impreuna cu ingerii, cu care cand canti in cer cantarea cea intreita lui Dumnezeu, auzi-ne si pe noi care cantam tie pe pamint aceste cantari de lauda :

Bucura-te, ceea ce esti mai inainte randuita de la Dumnezeu Tatal, a inchipui patimile Fiului Sau;
Bucura-te, ceea ce esti chemata dintru intuneric la lumina cea adevarata a credintei si a darului, de Fiul lui Dumnezeu, care este Lumina din Lumina;
Bucura-te, ceea ce esti sfintita cu trupul si cu sufletul de Preasfantul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucura-te, ca de intinaciunea trupului si a sufletului te-ai pazit fara prihana;
Bucura-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioara curata Mirelui Hristos cel nascut din Fecioara Maria;
Bucura-te, ceea ce n-ai voit a cunoaste pe logodnicul cel pamantesc pentru ca te-ai fagaduit Celui ceresc;
Bucura-te, crinul fecioriei care ai fost crescuta in mijlocul spinilor idolesti;
Bucura-te, floarea curatiei care ai inflorit sus intru marirea cea nevestejita;
Bucura-te, ceea ce te indulcesti de buna mireasma in gradina lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce te mangai acolo de vederea Celui mai frumos decat fiii omenesti;
Bucura-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pamant in sangele Mielului;
Bucura-te, ceea ce in cer in hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucura-te, Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos!

si Condacul intai

Tie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli, si chemata in limba sfanta ca sa ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbavim prin tine din multe feluri de rautati si neputinte, cantari de multumire si de lauda aducem tie, sfanta si intru tot laudata mare mucenita; iar tu avand indrazneala catre Domnul, din toate nevoile ne slobozeste, ca neincetat sa cantam tie : Bucura-te Varvara, mireasa cea preainteleapta a lui Hristos !

Apoi se zice aceasta

RUGACIUNE

Catre tine ca la un adevarat izvor de vindecari si grabnica tamaduitoare si mult-minunata, Sfanta fecioara mare mucenita Varvara, eu, ticalosul, scap, si catre sfantul tau chip cu nevointa cazand, ma rog: vezi ranile pacatelor mele cele de peste tot trupul meu; vezi neputinta sufletului meu si pe acesta cu obisnuitai nvatatura a milosardiei tale si cu buna silinta vindeca-l degrab.

Ia aminte la glasul rugaciunii mele, nu trece cu vederea suspinul ce aduc din ticaloasa mea inima si asculta strigarea mea, ca ceea ce esti singura mea scapare, care ai inchipuit prin trei ferestre pe Preasfanta cea de o fiinta si nedespartita Treime in baia parinteasca ce ti se zidea; pe Aceea roag-o pentru mine pacatosul si netrebnicul robul tau, ca sa ma miluiasca acum si in ziua mortii mele. Inchina-te Parintelui ceresc, ca pe mine cel cazut sub povara pacatelor sa ma ridice spre cuvantarea slavei Sale si sa ma indrepteze ca totdeauna sa am sus inima, sa gandesc la cele de sus, iar nu la cele pamantesti. Roaga pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care in temnita ruga ta cea muceniceasca a auzit, ca si pe mine leneseul, cel ce sed in trandavie ca intr-o temnita, degrab sa ma intoarca spre rugaciune si spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; si sa-mi dea inima ca sa doresc a ma ruga neincetat.

Cheama si pe Sfantul Duh, Izvorul care te-a intarit pe tine, fecioara curata, la lupta muceniciei si te-a acoperit de rusine cu aripile Sale, ca si mie rusinatului si necuratului sa-mi zideasca inima curata si duh drept sa innoiasca intru cele dinlauntru ale mele; si mai vartos sa ma cheme si sa-mi dea osardie, ca sa ma nevoiesc in viata curata si sa ma intareasca spre facerea faptelor bune. Cred, Sfanta mare mucenita Varvara, ca la toate acestea poti sa-mi ajuti mie, si de vei vrea, puternica esti sa mijlocesti la Sfanta Treime ca ceea ce ai proslavit pe Dumnezeu intru madularele tale cele mucenicesti. Si stiu, sfanta fecioara, ca nimic nu este cu neputinta tie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile si suspinurile mele. Pentru aceasta cad catre cinstita racla a sfintelor tale moaste cele facatoare de minuni, si tie, celei ce petreci in cer cu sufletul, ma inchin,indraznind prin rugaciuni a grai, ca sa fie urechile tale luand-aminte la glasul rugaciunii mele; trupul tau cel mult chinuit sa tamaduiasca patimile cele multe ale sufletului si ale trupului meu; capul tau cel plecat sabiei sa dea capului meu apa curatiei paeatelor; parul tau cel rupt fara mila sa ma lege de dragostea lui Dumnezeu; buzele tale cele cinstite sa impiedice gura mea de a grai in desert si sa o deschida ca sa vesteasca totdeauna lauda Domnului; ochii tai cei ce vad Lumina Treimii sa vada si a mea buna dorire, ca si eu sa-mi intorc ochii mei ca sa nu vada desertaciuni, ci totdeauna sa caut spre fericirea cea cereasca; mana ta cea taiata sa ma scrie in cartea vietii si sa ma invredniceasca ca totdeauna sa ridic mainile catre Cel de sus si sa nu impletese cu dansele inselaciuni; sanii tai, cei taiati fara mila, sa-mi fie mie turn tare in fata vrajmasului; picioarele tale, cele ca niete faclii luminoase, degrab alergand catre Mirele ceresc in camara cea dumnezeiasca, sa ma faca ca si cu picioarele mele sa calatoresc catre tot lucrul bun, ca Legea Domnului sa fie faclie picioarelor mele si lumina cararilor mele. Ranile tale sa ma slobozeasca din ranile pacatelor; sangele tau, cel ce de multe ori in chinuri s-a varsat, sa curete sufletul si trupul meu de toata spurcaciunea; moartea ta sa nu-mi dea mie sa mor fara de spovedanie si fara de pocainta, caci in fiecare facere de bine esti preamarita, si mai vartos intru aceasta, ca tot cel ce are nadejde la tine si pururea te cheama spre ajutor, de moartea cea grabnica scapa; de care si pe mine ticalosul ma izbaveste fecioara curata, mare mucenita Varvara; si cu rugaciunile tale cele intrutot-puternice invredniceste-ma a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si sa aud glasul ce va zice : "Sluga buna si credincioasa, intra intru bucuria Domnului tau, Amin".