marți, 23 martie 2010

Sf. Nicolae Cabasila-TÂLCUIREA DUMNEZEIEŞTII LITURGHII(XVI-XVII-XVIII)

CAPITOLUL XVI
Simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt


Trebuie însa sa revenim mai târziu, cu deamanuntul. Am spus mai
dinainte ca taina iconomiei lui Hristos este simbolizata prin însasi jertfa Sfintei
Liturghii. Dar ea este simbolizata si prin cele ce se savârsesc si se rostesc atât
înainte cât si dupa Jertfa. Anume Jertfa vesteste moartea, învierea [i înaltarea
Domnului, deoarece cinstitele daruri se prefac în însusi dumnezeiescul Trup, cu
care El a înviat si S-a înaltat la ceruri; cele dinainte de Jertfa închipuiesc cele
petrecute înainte de moartea Domnului, adica întruparea, iesirea la propovaduire
si aratarea cea desavârsita în lume; iar cele de dupa Jertfa amintesc „fagaduinta
Tatalui” cum am numit-o Domnul Însusi, adica pogorârea Sfântului Duh peste
Apostoli83 si aducerea neamurilor lui Dumnezeu si partasia lor cu El, printr-însii.
Astfel, întreaga slujba este ca un curs unitar de istorie (sfânta) ce pastreaza de la
început pâna la sfârsit armonia si întregimea, încât fiecare din cele ce se
savârsesc sau se rostesc aduce partea sa de împlinire la întregul slujbei. De pilda,
psalmii antofonici, care se cânta la începutul Liturghiei, închipuiesc cea dintâi
treapta a iconomiei lui Hristos; iar cele urmatoare, adica citirile din Scriptura si
celelalte, închipuiesc treapta a doua.
S-a spus desigur, ca un altul ar fi rostul cântarilor si al citirilor din Sfânta
Scriptura: ele ar fi adica mijloace de curatire si de pregatire pentru primirea
Sfintelor Taine. Dar nimic nu se opune ca ele sa poata face si una si alta, adica
pe de o parte sa sfinteasca pe credinciosi, iar pe de alta sa simbolizeze iconomia
lui Hristos. Dupa cum hainele împlinesc, în primul rând, nevoia de
îmbracaminte, acoperind trupul, dar prin felul cum sunt croite arata si
îndeletnicirea, felul de viata si rangul celor ce le poarta, tot asa si aici. Se
întelege ca, întrucât cântarile si citirile sunt, în general, scripturi dumnezeiesti si
cuvinte de Dumnezeu insuflate, ele sfintesc pe cei ce le citesc si cânta; dar
întrucât au fost alese si orânduite într-un anumit fel, au si cealalta menire, adica
închipuiesc venirea si trairea în lume a lui Hristos.
Acelasi lucru este nu numai cu cântarile si citirile, ci si cu sfintele
ceremonii: fiecare din ele se savârsesc în vederea unei anumite trebuinte dar
totodata simbolizeaza si ceva din faptele, din lucrurile sau patimile lui Hristos.
Sa luam, de pilda, intrarea cu Sfânta Evanghelie în altar sau intrarea cu
cinstitele daruri. Fiecare din acestea se savârseste cu un scop practic: cea dintâi
sa se citeasca Evanghelia, cea de a doua ca sa se savârseasca jertfa. Dar si una si
alta închipuiesc iesirea sau aratarea în lume a lui Hristos: una închipuieste
aratarea, înca nedeplin\ si nedeslusita, de la început, cealalta pe cea desavârsita
si deplina.
Ba înca, între cele ce se savârsesc în timpul Sfintei Liturghii, sunt chiar
unele lucruri care nu corespund nici unei trebuinte, ci au doar un scop simbolic.
Asa sunt, de pilda, forma de sulita a copiei, împungerea prescurei si întiparirea
crucii pe ea, precum si turnarea apei calde în sfintele Daruri. De altfel si în alte
sfinte slujbe gasim multe de acestea. Astfel, în rânduiala botezului, cei ce vor sa
se boteze trebuie sa se descalte, sa se dezbrace si stând cu fata spre apus sa-si
întinda mâinile si sa sufle. Acestea si altele de acest fel nu corespund nici unei
trebuinte în savârsirea tainei, ci învata pe cel botezat ura si dezgustul ce trebuie
sa nutreasca fata de cel rau si cum trebuie sa-l alunge cel ce va sa fie un adevarat
crestin.
Asa stând lucrurile, sa urmarim cu privirea Liturghia întreaga, parte cu
parte, ca sa vedem cum cuprinde într-însa chipul iconomiei lui Hristos.
Sa începem cu cântarile psalmilor antifonici.


---------------------------------------------------------------------------------
83 Vezi Luca XXIV, 49 si Fapte I, 4.

CAPITOLUL XVII
Tâlcuirea primului antifon

Asadar, cel dintâi pas, cuvenit celor ce încep (sa cânte lui Dumnezeu),
este spre slavire. „Bine este a ne marturisi Domnului...”, zice imnul catre
Dumnezeu si Tatal si despre Unul-Nascut. „Bine este a ne marturisi Domnului si
a cânta numelui Tau, Prea Înalte...”84. Prea Înalt numeste imnul acesta pe Tatal,
iar Domn pe Fiul Unul-Nascut deci, bine este a lauda pe Fiul si pe Tine Tatal.
Ce înseamna aceste cuvinte? – Ele fac introducerea la cele ce urmeaza, vrând sa
spuna ca imnul este înaltat atât lui Dumnezeu-Tatal cât si Fiului? – Cântându-se
lucrurile Fiului, prin care a fost preamarit si Tatal. Caci care e motivul
(cuprinsul) imnului? – Coborârea Fiului din slava Dumnezeirii si smerenia Sa,
faptele si patimile îndurate de El prin întrupare. Pe acestea Psalmistul le numeste
mila si adevar: („... Sa vestim dimineata mila Ta, iar noaptea adevarul Tau”)85.
Le numeste mila, pentru ca Fiul, prin multa Sa bunatate si iubire de
oameni, nu a dispretuit pe oameni, care patimeau cumplit si-i erau straini si
vrajmasi; si nu numai ca S-a milostivit de neputinta noastra, ci S-a facut partas
chiar si suferinselor noastre, stricaciunii si mortii; nu numai ca ne-a izbavit din
greaua pierzanie, ci ne-a învrednicit si de împaratia cerurilor si de cele mai mari
bunatati. De aceea zice Sfântul Apostol Pavel: „Când s-a aratat bunatatea si
iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu...”86 vrând sa spuna ca
atunci s-a vazut pentru prima oara cât e de mare aceasta bunatate. Iar Domnul
zice: „Asa a iubit Dumnezeu lumea...”87, aratând prin aceste cuvinte
nemarginirea iubirii Sale. Astfel, pe drept cuvânt imnul numeste iconomia
mântuirii „mila”.
Iar adevar o numeste, pentru ca toate cele din Legea veche erau fata de ea
ca niste umbre si preînchipuiri. De aceea zice Proorocul despre ea: „Juratu-S-a
Domnul adevarul, lui David...”88. Si ce S-a jurat? – Ca Hristos va veni si va trai
pe pamânt, în trup: „Din roada pântecelui tau voi pune pe scaunul tau...”89, zice
Domnul, prevestind pe Mântuitorul Însusi. Si de unde se vede aceasta? – A
spus-o sfântul arhanghel Gavril, când a binevestit unde se vede aceasta? – A
spus-o sfântul arhanghel Gavril, când a binevestit Fecioarei nasterea cea mai
presus de minte, aratând cât de mare va fi Cel ce avea sa se nasca: „Si-i va da


---------------------------------------------------------------------------------
84 Psalmul XCI, 1.
85 Psalmul XCI, 2.
86 Tit. III, 4.
87 Ioan III, 16.
88 Psalmul CXXXI, 11.
89 Psalmul CXXXII, 11.


Lui, Domnul Dumnezeu tronul lui David, tatal Lui, si va împarati peste casa lui
Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit”90.
Dar adevarul însusi este si judecata si dreptate. De ce? – Pentru ca
Mântuitorul, înlaturând pacatul si zdrobind pe diavolul n-a facut aceasta prin
forta, adica n-a biruit prin taria trupeasca, ci prin judecata si prin dreptate, dupa
cum a zis Psalmistul: „Dreptatea si judecata sunt temeliile tronului Tau”91 si
dupa cum si noi în tribunale biruim pe potrivnicii nostri prin hotarârea
judecatorilor. De aceea zice Domnul: „Acum este judecata lumii acestei, acum
stapânitorul veacului acestuia va fi aruncat afara”92. Stiind acestea, Fericitul
Dionisie (Areopagitul) zice ca netarmuita iubire de oameni a bunatatii
dumnezeiesti a nimicit puterea cetei apostatice, adica a demonilor asupra
noastra, nu pentru ca îi este superioara în putere, ci pentru judecata si dreptate,
dupa cum graieste cuvântul predat noua în chip tainic93. Asadar, noi cântam în
acest imn nu numai mila si adevarul, ci si dreptatea si judecata lui Dumnezeu.
De aceea Psalmistul continua: „Ca drept este Domnul Dumnezeul nostru si nu
este nedreptate într-Însul”94.
Iar ceea ce a spus mai înainte: „Bine este a vesti dimineata mila Ta si
noaptea adevarul Tau...”, însemneaza ca trebuie sa laudam pe Dumnezeu nu
numai ziua ci si noaptea. Caci aici dimineata si noaptea sunt tot una cu „în toata
vremea”, cum gasim în alt psalm95.
Aceasta este tâlcuirea primului antifon.



CAPITOLUL XVIII
Ce însemneaza cântarile din profeti
de la începutul Liturghiei
(explicarea antifonului al doilea)



Al doilea antifon cânta însasi împaratia, stralucirea si puterea Fiului lui
Dumnezeu, câstigata de El prin pogorârea din slava Dumnezeirii si prin umilire.
Dar care este rostul acestor cuvinte profetice care se cânta acum? Si ce
însemnare au ele în legatura cu iconomia Mântuitorului?
– Ele închipuiesc începutul venirii Mântuitorului, când Acesta venise pe
pamânt, dar înca nu se facuse cunoscut multora, când era în lume, dar lumea nu-
L cunostea pe Dânsul; cu alte cuvinte, închipuiesc vremea de dinainte de Ioan


----------------------------------------------------------------------------------
90 Luca I, 32-33.
91 Psalmul LXXXVIII, 14.
92 Ioan XII, 31.
93 Vezi Despre Ierarhia bisericeasca, cap. III, 3 (Migne, P.G., t. III col. 441B). Cf. si traducerea româneasca de
Pr. Cic. Iordanescu (Chisinau, 1932) pp. 102-103.
94 Psalmul XCI, 15.
95 Psalmul XXXIV, 1 „Binecuvânta-voi pre Domnul în toata vremea, lauda Lui va fi pururea în gura mea”.

Botezatorul, mai înainte de a se aprinde lumina96. În acea vreme era înca nevoie
de cuvintele Proorocilor; dar dupa aceea, aratându-Se Însusi Cel proorocit, nu
mai era trebuinta de Prooroci. Caci Ioan Botezatorul si, chiar Tatal în fata lui
Ioan, L-a marturisit pe Însusi Cel venit. De aceea zice Scriptura ca „toti
Proorocii au proorocit pâna la Ioan”97. Deci cântarile profetice închipuiesc
vremea aceea dinainte de Ioan; de aceea, si cinstitele daruri, care închipuiesc pe
Hristos, înca nu sunt aduse la aratare, ci stau puse deoparte si acoperite.
Dar sa vedem acum cuvintele psalmului profetic. – „Domnul a împaratit,
întru podoaba S-a îmbracat”98. Însusirea sub care oamenii au cunoscut pe
Dumnezeu si careia ei s-au supus, au numit-o împaratie, pentru ca L-au cunoscut
plin de stralucire, de podoaba si de putere, asa cum se si cuvenea sa-L cunoasca.
Aceasta vrea sa spuna si Mântuitorul, când zice: „Datu-mi-s-a toata puterea în
cer si pe pamânt...99 ca si pamântenii, împreuna cu puterile ceresti, au cunoscut
pe Stapânul cel adevarat. Cercetând apoi cele ce urmeaza, vom gasi acelasi
înteles. Lamurind felul împaratiei si al puterii, Profetul continua: „Ca a întarit
lumea, care nu se va clati”100. Prin întarire, trebuie sa întelegem credinta; prin ea
a întarit Dumnezeu pe oameni, care se clatinau în ratacire, si i-a unit cu El. Caci
asa e cel ce se clatina: nu poate sa se statorniceasca de fel. Iar când Domnul
zice: „Mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al
Fiului si al Sfântului Duh...”101, vorbeste despre propovaduirea credintei.
Dar credinta singura nu e deajuns pentru a câstiga împaratia lui Dumnezeu
si, numai prin ea, neamurile n-ar fi fost mântuite pe deplin; ci era nevoie sa se
adauge si (faptele, adica) pazirea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea continua
Proorocul: „Marturiile Tale au fost crezute foarte”102 si de aceea Domnul, pe
lânga porunca botezului, adauga si îndemnul pazirii poruncilor, zicând: „...
învatându-le pe ele sa pazeasca toate câte am poruncit voua”. Caci ceea ce
Mântuitorul numeste porunci, Proorocul numeste marturii; acest lucru se vede
pretutindeni în Sfânta Scriptura, care numeste poruncile lui Dumnezeu marturii.
Dupa aceasta, Psalmistul adauga: „Casei Tale se cuvine sfintenie
Doamne, (întru lungime de zile”)103, întelegând prin sfintenie: jertfele, darurile si
toata închinarea cuvenita lui Dumnezeu. Vorbind astfel despre casa lui
Dumnezeu, Psalmistul arata ca aceasta casa nu e goala si nici parasita de
Dumnezeu, ci ea are într-însa pe însusi Stapânul. Caci daca ar fi goala, nu i s-ar
da ei cinstea cuvenita numai lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Apostol Pavel
numeste biserica „lacas al Dumnezeului celui viu”, când zice: „... ca sa stii cum
trebuie sa te porti în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului Celui


---------------------------------------------------------------------
96 Ioan I, 8-1, Cf. si Ioan V, 35.
97 Matei XI, 13.
98 Ps. XCII, 1 – Vezi nota 82.
99 Matei XXVII, 18.
100 Psalmul XCII, 2.
101 Matei XXVIII, 19.
102 Psalmul XCII, 6 (7).
103 Psalmul XCII, 6 (7).


viu”104. Acest lucru l-a adaugat si Mântuitorul la cele spuse mai sus fagaduind ca
va fi deapururea cu Biserica Sa: „Iata Eu sunt cu voi...» Si ceea ce Proorocul
spusese prin cuvintele „întru lungime de zile” Mântuitorul o spune prin
cuvintele: „... în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului”105.
Iata de ce aceasta psalmodie este o proorocire exacta a celor savârsite de
Mântuitorul prin cruce si moarte.

Hristos este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML