CRUCEA-ajutatoarea si mantuirea ORTODOXILOR

Sfanta Cruce in lucrarea si inchinarea ei


In Noul Testament, crucea capata o noua dimensiune, isi descopera toate semnificatiile si lucrarile ei aratate in parte si acoperit in simboluri si metafore in Vechiul Testament, unde ea aparea ca un "semn profetic", nedescifrat inca. Taina si lucrarile Crucii fiind nedespartite de Hristos, de viata, activitatea si lucrarea Lui, Crucea isi descopera in Noul Testament deplinul inteles si toate semnificatiile ei: materiala, spirituala, teologica, soteriologica, ecleziologica si eshatologica.



Crucea devine de acum "hotarul" dintre pacat si virtute, dintre lumea de inchinatori, de cinstitori ai ei, si cea de "vrajmasi ai Crucii". "Hotar avem crucea Domnului cu care am ingradit si inconjurat paca­tele de mai inainte", spune Clement Alexandrinul.



Mai intai, Mantuitorul Hristos, fara a aminti direct de Cruce, vor­bind adesea de Patimile si opera Sa rascumparatoare, include tacit Cru­cea. Astfel, cand isi vesteste in repetate randuri si patimile si moartea, zice : "Fiul Omului va fi dat pe mana arhiereilor si a carturarilor si-L vor osandi la moarte. Si-l vor da pe mana paganilor, ca sa-L batjoco­reasca si sa-L biciuiasca si sa-L rastigneasca, dar a treia zi va invia" (Matei, 20, 18-19). Rastignirea implica Crucea. Sau cand zice : "Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi" (Matei, 20, 28). Crucea materiala si spirituala este subinteleasa aici. Apoi, vorbind de trupul Sau pe care avea sa-l dea mortii, zice : "Daramati (rastigniti) acest templu si in trei zile il voi ridica" (loan, 2, 19).



Mantuitorul, vadind jertfa Sa pe Cruce, taina si puterea ei mantuitoare, dupa convorbirea cu Nicodim despre Nasterea din nou prin bo­tez, aminteste de sarpele de arama, pironit de Moise pe lemn, ca prefi­gurare a mortii Sale rascumparatoare si a puterii Crucii. Caci zice : "Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, asa trebuie sa Se inalte si Fiul Omului. Ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata ves­nica" (Ioan, 3, 14-15).



Intr-o Omilie despre sarpe in legatura cu acest text, sfantul Ioan Hrisostom intreaba pe Moise de ce a ridicat un sarpe pe lemn, cand el a interzis chipurile cioplite sau idolii ? Si el va raspunde : "Fara indo­iala eu am pus aceasta lege ! Dar atunci eu imi propuneam sa inde­partez acest popor de la inchinarea la idoli. Daca acum eu fac sa se toarne chipul unui sarpe, o fac pentru a preinchipui taina Crucii, care a deschis, calea in care se vor avanta apostolii ca sa ridice cat mai sus acest stindard minunat si necunoscut al Crucii... Nu era sarpele de ara­ma ? Si totusi ce putere ! Dar cum putea materia moarta sa biruie moar­tea ? Pentru ca ea reproduce chipul Crucii ! Si sa nu credem in realita­tea insasi a acestei Cruci, cand ea avea o astfel de putere, fiind numai preinchipuita ? Dar de ce s-a servit de chipul sarpelui pentru a prefi­gura taina Crucii ? Fiindca chipul sarpelui era taina Crucii! Dar care e taina Crucii ? Sarpele este poruncit de Dumnezeu. Ce vrea sa spuna acest simbol ? Precum atunci sarpele de arama, care nu musca si nu ranise pe nimeni, a fost spanzurat pe lemn pentru a reprezenta serpii ce muscau, tot asa si acum ; precum toti oamenii sunt vinovati de pacat, Iisus, Care e lipsit total de pacat, sufera pentru toti. Acolo, altii muscau si altul era pus pe lemn. Aici, altii au pacatuit si Cel fara pacat e ras­tignit pe cruce. Pentru care pricina sarpele e pus pe lemn ? Pentru a vindeca muscaturile celorlalti serpi. Altul e deci sarpele spanzurat pe lemn si altii, cei ale caror muscaturi vin a se tamadui. Tot asa, si Hristos a fost rastignit pe cruce ca sa puna capat lucrarii demonilor".



La acelasi text, sfantul Grigorie de Nyssa spune : "prin sarpele de arama ridicat la inaltime, care-i era poporului leacul pentru muscaturile purtatoare de moarte, Domnul intelegea iconomia (mantuirii) savarsita pentru noi pe Cruce" (Scrieri, partea I, in "Parinti si scriitori bisericesti", traducere de Pr. Prof. D. Staniloae si Pr. Ioan Buga, Bucuresti, 1982, pag. 115).



Crucea materiala


Mantuitorul insusi si apostolii aseamana cru­cea, ca obiect material, cu altarul vechiului templu, atat prin faptul ca ea serveste ca masa a jertfei Lui, cat si prin lucrarea ei sfintitoare, dupa ce a fost sfintita de Ei insusi prin sangele Lui. Crucea pe care a pur­tat-o Domnul in spate la sfarsitul activitatii si pe care a fost rastignit a devenit altarul Sau si mijlocul mantuirii noastre. Biserica a subliniat mereu puterea sfintitoare a crucii, cum se vede din faptul ca ea, ca obiect material sfant, este asezata deasupra bisericilor si pe sfanta masa din altar, iar crucea mare - pe care e pictat Iisus rastignit - sta ase­zata in spatele sfintei mese, cum si din faptul ca fara cruce nu se pot savarsj Tainele si ierurgiile.



Prin Cruce si semnul sfintei Cruci, se sfintesc : apa, untdelemnul si Darurile - in vremea Sfintei Liturghii, trasformandu-le in Trupul si San­gele Domnului etc. Superioritatea noului altar- Crucea - fata de cel vechi este incontestabila ; de aceea zice Apostolul Neamurilor : "Avem si noi altar de la care nu au voie sa manance cei ce slujesc cortului" (Templului) (Evr., 13, 10) si tot prin rugaciune si binecuvantare cu sem­nul sfintei Cruci sfinteste preotul mancarurile si alte obiecte (I Tim., 4, 5) etc.



Dar, desi cinstita ca altar al jertfei lui Hristos, care L-a purtat, si desi se fac rugaciuni inaintea ei si este tamaiata, totusi Crucea nu este adorata in ea insasi, ca "idol" sau ca "Dumnezeu", cum considera unii crestini care s-au departat de Biserica. Caci nimeni nu o numeste Dum­nezeu ; ci, inchinarea inaintea ei inseamna adorarea Ceui rastignit pe ea pentru pacatele noastre, pentru infierea noastra si pentru mantuirea lumii. Alte texte care mai vorbesc de crucea materiala pe care a purtat-o Domnul se gasesc la : Ioan, 19, 17 ; Fapte, 5, 30 ; 10, 39 ; Gal., 3, 13 ; I Petru, 2, 24 etc.



Crucea suferintelor


Deosebit de crucea ca altar de jertfa si odor sfant, pastrat in Biserica si purtat de credinciosi la gat sau in casele lor, ea are si alte semnificatii si actiuni. Mantuitorul Si-a purtat crucea la propriu, cea materiala, si la figurat, cea a suferintelor fizice si morale, de la nastere si pana la rastignire. Inainte de Patimi, dupa instituirea Sfintei Euharistii la Cina cea de taina si a imputernicirii apostolilor de a o perpetua (Matei, 26, 26-28; Luca, 22, 19; I Cor., 11, 24-25), Mantuitorul isi exprima durerea fata de cei apropiati Lui : "intristat este sufletul Meu pana la moarte". Si stiind crucea rastignirii apropiata, Se roaga cu "sudori de sange" (Luca, 22, 44) : "Parinte, de e cu putinta treaca de la Mine paharul acesta" (Matei, 26, 38-39). Dupa prinderea Lui, urmeaza nesfarsitul cortegiu al suferintelor : "cu mainile si picioarele legate, a indurat umiliri, hule, invinuiri nedrepte, scuipari, palmuiri, judecata, biciuiri, cununa de spini pe cap si crucea pe care a pur­tat-o in spinare (Ioan, 19, 17), pana la locul rastignirii. Acolo s-au adaugat piroanele in maini si in picioare, cu care a fost pironit pe cruce ; apoi adaparea cu otet si fiere si impungerea cu sulita in coasta".



Putin timp dupa convorbirea cu Nicodim, despre mostenirea impara­tiei lui Dumnezeu prin renasterea prin botez (Ioan, 3, 1-7), Domnul incepe a recomanda si celor ce cred in El purtarea crucii, indeosebi crucea suferintelor fizice si morale, a renuntarilor si sacrificiilor de tot felul. "Oricine vrea sa vina dupa Mine, zice El, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie" (Marcu, 8, 34, cf. Matei, 10, 38 ,-16, 24) sau : "Sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie" (Luca, 9, 23), caci "cel ce nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu" (Luca, 14, 27). Este prima data cand Mantuitorul pomeneste cuvantul "cruce". Aceasta inseamna ca fiecare crestin isi are "crucea sa" in viata si mai ales in vietuirea in Hristos si cu El, urmandu-L. In lupta cu pacatul, martirii si sfintii "s-au impotrivit pacatului", nedreptatilor si minciunii "pana la sange, avand ochii atintiti asupra lui Iisus incepatorul si plinitorul credintei, Care pentru bucuria pusa inainte-I a suferit Crucea netinand seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu" (Evr., 12, 2-4). Si asa, luptand ei, au biruit agonisindu-si "cununa dreptatii" (II Tim., 4, 8), sau "cununa vietii" (Iacov, 1, 12), sau "cununa nestricacioasa" (I Cor., 9, 25 ; I Petru, 1, 4-5), data de Dumnezeu.



Purtarea Crucii inseamna deci a urma si a imita pe Hristos intocmai, intrebandu-ne in tot momentul ce ar face in locul nostru El, Care ni S-a dat pilda. Asa precum spun apostolii, care au urmat exemplul Dom­nului pana la moartea martirica (I Cor., 11,1; Filip., 3, 17 ; II Tes., 1,9): "Caci voua vi s-a dat pentru Hristos nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El" (Filip., 1,29), cum zice sfantul apostol Pavel.



Zice si sfantul apostol Petru : "Caci spre aceasta ati fost chemati, ca si Hris­tos a patimit pentru noi, lasandu-va pilda ca sa pasiti pe urmele Lui" (I Petru, 2, 21). Nu orice suferinta insa este o purtare a Crucii, ci numai suferinta nedreapta pentru marturisirea lui Hristos, a dreptei credinte si a ade­varului, singura care duce la mantuire. Crucea suferintelor pentru Hris­tos e recomandata tuturor crestinilor ; dar ea numai in vreme de pri­goana sfarsea prin Crucea rastignirii, ca si Hristos pe Golgota. Au pri­mit-o si unii apostoli, rastigniti pe cruce, ca Andrei, Petru si altii. Alti martiri au fost ucisi de sabie, ca sfantul apostol Pavel, si altii au fost sfasiati de gurile leilor, ca sfantul Ignatie Teoforul. Alte suferinte indu­rate de oameni, pe drept, pentru abaterile sau nelegiuirile lor, n-au nici o legatura cu credinta si nu ajuta cu nimic la mantuire ; de aceea in­deamna sfantul apostol Petru pe crestini : "Nimeni dintre voi sa nu su­fere ca ucigas, sau fur sau facator de rele sau ca ravnitor la lucruri straine". Si, facand deosebirea intre astfel de suferinte si suferinta pen­tru credinta care duce la slava cereasca, adauga : "Iar de sufera ca crestin, sa nu se rusineze, ci sa preamareasca pe Dumnezeu pentru nu­mele acesta" (I Petru, 4, 15-16), pentru ca facandu-se prin aceasta "par­tas la suferinta lui Hristos" se va bucura la aratarea Sa de slava Lui (I Petru, 4, 13).





Pr. Ioan Mircea


Hristos este cu noi!