Sf. Nicolae Cabasila-TÂLCUIREA DUMNEZEIEŞTII LITURGHII(II-III-IV)

CAPITOLUL II
Pentru ce cinstitele daruri nu se pun de la început pe Sfânta Masa

Sa începem cu cercetarea celor ce se savârsesc si se rostesc la
proscomidie si anume cu însasi aducerea si oferirea darurilor. De ce, oare,
pâinea si vinul nu se duc pe sfânta Masa si nu se jertfesc îndata ce sunt aduse de
credinciosi, ci mai întâi sunt închinate lui Dumnezeu ca daruri?
Pentru ca în vechime se aduceau lui Dumnezeu nu numai jertfe
sângeroase, adica junghieri de vietati necuvântatoare, ci si daruri, ca de pilda
vase de aur sau de argint. Dar trupul lui Hristos a fost jertfa si dar. Într-adevar, la
sfârsit el a fost jertfa, jertfindu-Se pentru slava Tatalui; dar chiar dintru început
era închinat lui Dumnezeu ca un dar de pret, atât ca pârga a neamului omenesc
cât si dupa Lege, pentru ca era un întâi-nascut6. Ori, darurile aduse la
proscomidie închipuiesc Trupul Domnului. De aceea ele nu se aduc si nu se
jertfesc de la început pe sfânta Masa, ci mai târziu; mai întâi se afierosesc, adica
se numesc si devin „cinstite daruri” închinate lui Dumnezeu.
Asa a facut si Mântuitorul (la Cina cea de taina). Luând în mâini pâinea si
vinul, El le-a aratat mai întâi lui Dumnezeu-Tatal, închinându-I-le ca daruri. De
unde se vede aceasta? – Din însusi faptul ca Biserica le face si le numeste pe
dânsele daruri. Ceea ce n-ar fi facut, daca n-ar fi stiut ca Hristos însusi a facut
acest lucru. Dar Ea L-a auzit poruncind: „Aceasta sa faceti (întru pomenirea
Mea)”7. Si L-a imitat, facând la fel.

CAPITOLUL III
Darurile sunt închinate lui Dumnezeu ca o pârga a vietii omenesti

Dar care este forma (materia) darururilor?
Cei vechi aduceau ca jertfa pârga roadelor si a turmelor lor, sau din alte
lucruri. Noi însa aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine si vin, ca pe o pârga a
vietii noastre însine. Caci pâinea si vinul alcatuiesc hrana omului, prin care se
`ntre]ine via]a trupeasc\. Iar via]a nu numai c\ se sus]ine prin hrana, dar e si
simbolizata prin ea. Astfel, ca sa arate ca L-au vazut pe Hristos viu, sfintii
Apostoli ziceau despre Dânsul: „Ca mâncam si beam împreuna cu Dânsul, dupa

------------------------------------------------------------------------------------------
6 Cf. Luca II, 22-24
7 Luca XXII, 19 si I Cor. XI 24, 25

înviere...”8. De asemenea, Domnul a poruncit sa se dea de mâncare unui mort pe
care-l înviase9, ca sa arate viata prin hrana. Asa încât nu e nimic nefiresc daca,
aducând prinos din hrana, socotim ca aducem ca prinos însasi viata noastra.
Dar poate ar zice ca si jertfele aduse de cei vechi lui Dumnezeu mai toate
alcatuiau hrana omului, caci erau fie roade sau fructe cu care se ostenesc
agricultorii, fie animale din cele care se manânca. – Da! Însa toate acelea erau
prinoase ale vietii omenesti? – Nicidecum! Nimic din toate acelea nu era o hrana
proprie numai omului, ci erau comune si celorlalte vietuitoare. Astfel, fructele si
roadele sunt hrana zburatoarelor si a ierbivorelor, iar carnea de animale este
hrana carnivorelor. Prin „omeneasca” întelegem însa ceea ce apartine numai
omului; ori nevoia de a-si pregati pâinea pentru mâncare si vinul pentru baut,
este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicatia formei (materiei)
darurilor noastre.

CAPITOLUL IV
De ce se cuvine ca darurile sa fie o pârga a vietii omenesti?

Dar din ce pricina si pentru care motiv trebuie sa aducem lui Dumnezeu
darurile acestea tocmai ca pe o pârga a vietii noastre?
Pentru ca Dumnezeu ne da viata în schimbul lor. Se cuvine deci ca darul
nostru sa nu fie de tot nepotrivit cu darul care ni se da în schimb, ci sa fie macar
în parte înrudit cu el. Prin urmare, darul ce ni se da în schimb fiind viata, atunci
si darul nostru trebuie sa fie oarecum viata, mai ales ca Cel ce a stabilit darul si
împarte contradarul, este Unul si Acelasi: Dreptul Judecator, Care pe toate le
pune în cumpana si în cântar. El Însusi ne-a poruncit sa aducem ca dar pâine si
vin si tot El ne daruieste, în schimbul acestora, Pâinea cea vie10 si Paharul vietii
celei vesnice. În locul menirii de pescari, Domnul le-a dat Apostolilor pe aceea
de a fi pescari de oameni11, iar bogatului care-l întrebase despre împaratia
cerurilor, i-a recomandat bogatia cereasca în locul celei pamântesti12. Tot asa si
aici, în schimbul vietii celei vesnice, adica al sfântului Sau Trup si Sânge de
viata facator pe care ni-l da, El ne-a poruncit sa-I aducem hrana producatoare a
vietii celei trecatoare, ca sa primim viata pentru viata: sa dobândim pe cea
vesnica în schimbul celei vremelnice, iar Harul pe care ni-l daruieste sa para o
rasplata, pentru ca astfel milostivirea cea nemasurata a lui Dumnezeu sa
satisfaca întrucâtva si dreptatea si sa se împlineasca cuvântul Scripturii: „Punevoi

-----------------------------------------------------------------------------------------
milostivirea mea în cumpana”13.
8 Fapte X, 41
9 E vorba de fiica lui Iair (Luca VIII, 55)
10 Cf. Ioan VI, 51
11 Cf. Luca V, 10
12 Matei XIX, 16 sq
13 Isaia XXVIII, 17 (dupa Septuaginta)

Lucrul acesta se întâmpla nu numai în Sfânta Liturghie ci si la botez unde
schimbam o viata cu alta: pe una o dam, pe cealalta o dobândim în schimb. Însa,
daruirea vietii noastre este o moarte numai în simbol si în întruchipare, pe când
renasterea (prin botez) este o viata adevarata. Caci murind si înviind din morti,
Mântuitorul a binevoit sa ne faca si pe noi partasi la viata lui cea noua, cu
conditia sa-I aducem si noi ceva în schimbul acestui nepretuit dar.
Si ce anume? – Sa imitam moartea Lui. Cum? – Afundându-ne trupul în
apa, ca într-un mormânt si scotându-l, de trei ori. Pentru ca, primindu-ne astfel
ca partasi ai mortii si ai îngroparii Sale, sa ne faca vrednici de viata Lui cea
noua14.

Hristos este cu noi!