Imparatind Domnul nostru Iisus Hristos, se risipea slujba care se facea diavolilor si se strica inchinarea idoleasca, pe vremea lui Sever, paganul imparat al Romei. Atunci, in cetatea Magnesiei vietuia sfantul episcop Haralambie. El invata popoarele cuvantul lui Dumnezeu, povatuindu-le la calea mantuirii si le zicea: "Imparatul meu, Iisus Hristos, a trimis pe prooroci si pe apostoli cu puterea Duhului Sfant, ca toti oamenii, prin propovaduirea lor cea sfanta, sa se intelepteasca si sa mearga neabatuti pe calea dreptatii. Sever, imparatul vostru, a nascocit cumplite prigoniri, ca sa se aduca jertfe idolilor celor neinsufletiti si sa dea sufletele la moarte. Iar Iisus Hristos, Imparatul meu, prin prooroci si prin apostoli ne-a trimis cuvintele vietii ceresti, prin care vrajmasii se izgonesc, sarpele se calca, necredinta se preface in credinta, iar nalucirea diavoleasca piere si cade cu cadere cumplita toata puterea vrajmasului. Sa credem mai mult cuvintelor care ne arata caile vietii vesnice, decat sa ne indeletnicim in lucruri care ne aduc pierzare".
Aceste cuvinte graind sfantul episcop, a fost prins de cei necredinciosi si adus la judecata si intrebare inaintea ighemonului Luchian si a lui Luchie. Inaintea lor graind acelea, ighemonul a zis: "Din prisosinta inimii tale scoate gura ta cuvinte fara de socoteala, nealegand binele de rau, dar sa nu socotesti, o, bunule batran, ca pentru acele cuvinte nu vei fi chinuit. De aceea, asculta sfatul nostru, castiga-ti obiceiurile ce se cuvin la niste batraneti ca ale tale si sa-ti alegi o socoteala mai sanatoasa, apoi sa te apropii cu jertfe de zei, ca sa nu punem pe tine chinurile pe care niciodata nu le-ai cunocut".
Sfantul Haralambie a raspuns: "Eu care am imbatranit si mi-am sfarsit vremelnica viata, nu voi sa trec cu vederea bunatatile cele nevazute care sunt aproape". Maniindu-se judecatorii, incepura a pregati cumplite chinuri si zisera: "Jertfeste zeilor, o! raule batran". Dar Sfantul Haralambie raspunse: "Fiilor, nu jertfesc diavolilor, caci sa stiti ca diavolii pe care ii cinstiti se cutremura si se scutura de semnul Crucii". Atunci judecatorii au poruncit sa ia de pe dansul sfintele vesminte si dezbracand pe sfantul barbat, cel cu chip ingeresc, au inceput a-l tortura, iar torturile erau intr-acest fel: doi slujitori l-au spanzurat si l-au strujit cu unghiile de fier pana ce i-au rupt toata pielea de la cap pana la picioare. Iar sfantul, fiind ranit cu totul, a zis catre prigonitori: "Multumesc voua, fratilor, ca, strujind trupul meu cel vechi, mi-ati innoit duhul, care doreste sa se imbrace in viata cea noua si vesnica". Zicand sfantul acestea, a cazut spaima peste amandoi slujitorii care il torturau si au zis catre judecatori: "Necinstea facuta de voi omului acestuia se preface in cinste, iar torturile, intru racorire. Oare nu este acesta Insusi Hristos, Care, luand asemanarea batranului barbat, a venit sa cerceteze Asia, ca sa intoarca pe locuitorii ei? Caci strujindu-se trupul lui cel mai tare ca fierul, cu unghii de fier, acelea se topesc, iar trupul ramane fara vatamare".
Acestea graind slujitorii, ighemonul a scrisnit din dinti si a zis catre dansii: "O! slujitori rai si lenesi la implinirea poruncii, nu faceti cele ce vi s-au poruncit, ci aparati cu cuvinte pe cel osandit la chinuri".
Slabind slujitorii, au inceput a marturisi si a preamari puterea lui Hristos, care intarea pe patimitor si amandoi au fost taiati pentru numele lui Hristos, iar numele lor este Porfirie si Vaptos. Asemenea si trei femei, privind la patimirea mucenicului au crezut in Hristos si preamareau pe sfantul si preaputernicul sau nume; deci si pe ele le-au taiat indata. Atunci Luchie s-a sculat de la locul sau, a luat singur uneltele de tortura si a inceput a-l chinui pe Sfantul Haralambie, strujindu-i tare trupul. Dar indata i s-au rupt mainile din coate, ca taiate de o sabie, apoi s-au lipit si atarnau de trupul mucenicului. Luchie, cazand fara maini la pamant, striga: "Omul acesta este fermecator. Ajuta-mi, o, ighemoane". Iar ighemonul, alergand si vazand mainile aceluia agatate de trupul mucenicului, a scuipat in fata acestuia si indata capul ighemonului s-a sucit inapoi.
Magnezienii, fiind cuprinsi de mare frica, au rugat pe sfant, zicandu-i: "Lasa mania si intoarce dumnezeiasca pedeapsa, ca iti este poruncit sa nu rasplatesti rau cu rau". Iar Sfantul Haralambie le-a raspuns: "Viu este Domnul Dumnezeu, ca nu este rautate in inima mea, nici viclesug in limba mea. Sa stiti ca Hristos Dumnezeu a pedepsit pe incepatorii cei faradelege. El ne va da noua viata vesnica, iar pe cei pagani ii va pierde".
Atunci toti strigara catre Dumnezeu, zicand: "Sa nu ne pierzi pe noi, cei care Ti-am gresit Tie, Doamne. Iarta-ne pe noi, o! Dumnezeule, caci acum ai pedepsit pe boierii nostri, ca sa ne aduci la lumina si sa ne faci vrednici vietii vesnice". Atunci a crezut in Hristos o multime de lume. Luchie a zis: "Omule al lui Dumnezeu, ingere al Domnului, miluieste-ma pe mine, caci ma doare cumplit! Iata, mainile mele te ingreuiaza, fiind agatate de trupul tau. Deci randuieste-le la locul lor, ca sa scapi de greutate, si eu sa ma izbavesc de durere; iar de vei face aceasta, voi crede si eu in Dumnezeul tau".
Sfantul a facut rugaciuni catre Dumnezeu, zicand: "Multumim Tie, Stapane, Care ne pazesti totdeauna si Care ai venit in trup! Invatatorul meu, cauta spre smerenia celor ferecati si dezleaga din legaturile pedepselor pe judecatorii acestia si ma vindeca pe mine martorul tau, cel cu totul ranit". Atunci un glas s-a auzit din nori, zicand: "Bucura-te, Haralambie, luminatorul pamantului si stralucitorul cerului, partas al ingerilor, impreuna vietuitor al proorocilor, prieten al apostolilor si impreuna vrednic ostas al mucenicilor. Am auzit rugaciunile tale si am primit cuvintele buzelor tale. Iata cuvantul tau sa fie vindecare bolnavilor". Si indata se tamaduira Luchie si Luchian, ighemonul. Apoi Luchie a cazut la picioarele mucenicului, cerand Sfantul Botez, pe care l-a si castigat, iar ighemonul s-a lasat de prigonirea crestinilor, pana ce va instiinta pe imparat.
Intr-acea vreme, multi, alergand la sfant, s-au botezat, martu-risindu-si pacatele si cei bolnavi de diferite neputinte primeau tamaduiri. Luchian, ighemonul, ducandu-se la imparatul Sever, care era atunci in Antiohia Pisidiei, i-a spus toate cele ce s-au facut in Magnesia, zicand: "S-a aratat un om intre noi, din adunarea galilienilor, care ii intoarce pe toti de la zei, iar bolnavilor le da sanatate. Si Luchie, tamaduindu-se, a crezut in Hristos si toata Magnesia a primit credinta lui, iar eu, insanatosindu-ma, am venit aici, sa spun acestea imparatiei tale". Sever, auzind acestea, s-a umplut de manie si a strigat: "O! vesnici zei, cei necinstiti de oamenii necredinciosi, de ce s-a intarit pe pamant acea graire a mincinosilor?" Apoi indata a trimis trei sute de ostasi plini de neomenie si cruzime sa prinda pe Sfantul Haralambie si, punand multe rani pe dansul, sa-l aduca din Magnesia in Antiohia.
Mergand ostasii si prinzand pe mucenicul lui Hristos, i-au batut piroane de fier ascutite in tot trupul, iar barba lui cea lunga impletind-o ca pe o funie au pus-o pe grumajii sai, de care trageau pe sfantul pe cale, ducandu-l la imparat. Mergand cale de 15 stadii de la cetatea Magnesia, un cal ce mergea pe partea dreapta, intorcandu-se spre ostasi, a vorbit cu glas ca de om, graind: "O! de trei ori blestematilor, slujitori diavolesti, nu vedeti pe Hristos Dumnezeu si pe Sfantul Duh, care este in omul acesta? Pentru ce ii faceti acestea o! impietritilor cu inima? Dezlegati pe cel ce nu puteti sa-l legati, ca singuri sa va sloboziti din legaturi".
La cuvantul acesta ca de om, ce s-a grait de cal, ostasii s-au infricosat, dar implinind imparateasca porunca, trageau pe mucenic spre Antiohia. Diavolul, inchipuindu-se in om batran, a stat inaintea imparatului Sever, zicand: "Vai mie, o imparate, eu sunt imparat al Scitilor, iata a venit in stapanirea mea un om, anume Haralambie, vrajitor mare, care toata oastea a intors-o de la mine si poporul s-a lipit de dansul. Eu, de toti fiind parasit, am venit sa-ti spun acestea ca sa nu ti se intample si tie ceva". Acestea graindu-le diavolul, Sfantul Haralambie, tarat de ostasi, s-a adus inaintea imparatului.
Vazandu-l imparatul, indata i-a infipt in piept trei tepuse lungi si a poruncit ca, aducand lemne, sa aprinda foc si sa arda pe mucenic incet, ca sa nu moara indata, ci sa-l chinuiasca cat mai mult. Dar fiind ars sfantul, o femeie care statea acolo, vrand sa faca placerea imparatului, a luat spuza fierbinte si a turnat peste capul sfantului mucenic, precum si pe fata si pe barba sa, zicand: "Mori, batranule, mori, ca mai bine este a muri, decat a ne sminti pe noi cu inselaciunile tale". Femeia aceea era sotia imparatului si a zis catre dansa sora ei: "Oare nu te temi tu de Dumnezeu, ticaloaso, ca, implinind voia imparatului, manii pe Dumnezeu? Nu-ti va ajuta tie Sever cand se va mania Hristos asupra ta!" Si, intorcandu-se catre mucenic, a zis: "Omule al lui Dumnezeu, cinstite sunt batranetele tale si Dumnezeu este cu tine si eu vreau sa cred in El si sa ma izbavesc de pacatele mele".
Dupa aceasta, stingandu-se focul si slujitorii slabind, iar sfantul fiind nevatamat de arderea focului, imparatul a zis: "Sa se dezlege omul acela de tortura si sa-mi raspunda". Mucenicul, fiind adus mai aproape de dansul, i-a zis imparatul: "Omule, in aceasta zi de dimineata, vorbind cu imparatul scitilor m-am maniat pe tine si te-am necinstit, iar tu, rabdand chinurile, vei fi cinstit de noi. Insa sa-mi raspunzi la ce te voi intreba: Multi ani ai?" Sfantul Haralambie a raspuns: "Multi ani am petrecut in viata aceasta desarta, pentru ca am trait 113 ani".
Impararul Sever a zis: "De ai trait atatia ani, cum de n-ai venit pana acum, in pricepere, ca sa poti cunoaste pe dumnezeii cei fara de moarte?" Raspuns-a sfantul: "Multi ani vietuind, o! imparate si castigand multa intelegere, am cunoscut pe Hristos Dumnezeu, Unul adevarat si am crezut intr-Insul". Zis-a imparatul: "Ai avut femeie sau nu?" Raspuns-a sfantul: "Pe cereasca fecioara am insotit-o mie, adica imparatia Hristosului meu, iar pe pamant n-am cunoscut femeie". Imparatul a zis: "Stii sa inviezi mortii?". Sfantul a raspuns: "Nu este in puterea omeneasca un lucru ca acesta, ci intr-a lui Hristos". Si a poruncit imparatul ca sa aduca un om indracit de multa vreme, pe care de 35 de ani il chinuia diavolul, izgonindu-l prin pustietati si prin munti, aruncandu-l in paduri si balti si in crapaturile pamantului ca sa-l piarda.
Aducand aproape pe omul acela, indata diavolul, simtind buna mireasma a sfantului, a strigat: "Rogu-ma tie, robul lui Dumnezeu, nu ma chinui mai inainte de vreme, ci porunceste-mi cu cuvantul si voi iesi! Iar de vei voi, apoi iti voi spune cum am intrat in omul acesta". Deci a poruncit sfantul ca sa spuna diavolul aceasta, si indata el a inceput a spune: "Vrand omul acesta ca sa fure pe aproapele sau, a zis in mintea sa: de nu voi ucide mai intai pe mostenitor, nu voi putea sa iau mostenirea lui. Ucigand pe aproapele, mergea sa-i rapeasca bunatatile lui, iar eu, aflandu-l intr-un loc ca acesta, am intrat in el si de 35 de ani locuiesc aici".
Sfantul Haralambie a zis diavolului: "Iesi din omul acesta si sa nu-l vatami nicidecum". Si indata a iesit diavolul, iar omul a ramas sanatos. Atunci imparatul a zis: "Cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor!" Dupa trei zile a murit un tanar si poruncind imparatul sa aduca pe cel mort inaintea sa, a zis catre Sfantul Haralambie: "Roaga-te Dumnezeului tau sa invieze pe acest mort". Sfantul, rugandu-se, a inviat pe cel mort si multi din popor crezura in Hristos, vazand niste minuni ca acelea, iar imparatul era in mare mirare.
Atunci se afla la imparat un eparh, anume Crisp. Acela a sfatuit pe imparat zicand: "Sa pierzi pe omul acesta de pe pamant, ca este vrajitor si face minuni cu farmecele". Imparatul, crezand cuvintele lui Crisp si schimbindu-se din gandul cel bun, a zis catre mucenic: "Jertfeste idolilor, Haralambie, ca sa scapi de mainile ucigasilor". Sfantul a raspuns: "Mult ma folosesc muncile, caci cu cat trupul meu se zdrobeste cu bataile, cu atata se bucura in mine duhul meu". Apoi, maniindu-se imparatul, a poruncit sa bata pe sfant cu pietre peste gura, iar cei ce-l bateau ziceau: "Supune-te imparatului, ca sa nu piei in desert". Imparatul a zis catre slujitori: "Luati faclii aprinse, ardeti-i barba si pirliti-i fata". Slujitorii, punand facliile in barba sfantului, un foc mare a iesit din barba si, intorcandu-se catre cei ce stateau imprejur, a ars ca la 70 de pagani.
Umplandu-se de manie, Sever a zis: "Bine mi-a spus imparatul scitilor ca esti vrajitor, Haralambie, si voiesti ca si de la mine sa se intoarca ostasii". Apoi, catre boierii sai a zis: "Nu-mi spuneti cine este Hristos, in Care crede Haralambie?". Eparhul Crisp a zia: "Hristos este Fiul Mariei, Cel nascut din desfranare". Iar un oarecare Aristarh a zis lui Crisp: "Nu birfi, caci de unde ai cunoscut taina aceea? De unde stii cine a fost Maria si cine Hristos?" Crisp zise cu manie: "Diavole, mai intelept esti tu decat mine?" Raspuns-a Aristarh: "Inteleg mai bine decat tine". Imparatul Sever a zis catre Aristarh: "O! cap rau, graiesti impotriva mea". Raspuns-a Aristarh: "Nicidecum, imparate, nu impotriva ta, nici a nimanui, ci pentru Hristos graiesc". Imparatul, arzand de manie, a luat un arc si, incordandu-l, a azvarlit sageata spre inaltime, zicand: "Vino aici, Hristoase, pogoara-Te pe pamant, jos, sa-Ti pui corturile Tale, ca iata gatesc asupra Ta razboi! Am destule puteri ca sa stau impotriva Ta! Pogoara-Te si stai putin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele si te voi prinde cu mainile!"
Niste hule ca acestea zicand imparatul, cu indrazneala si fara de rusine asupra lui Hristos Dumnezeu, s-a cutremurat pamantul si frica mare a cazut peste toti, caci, maniindu-se Dumnezeu in cer, pamantul se clatina ca o frunza si se auzeau de sus din nori glasuri infricosate, fulgere si tunete si au murit de frica multi oameni. Imparatul, cu Crisp eparhul, erau legati cu nevazute legaturi si spanzurau in vazduh. Apoi, a strigat imparatul catre mucenic, zicand: "Haralambie, acestea le sufar pentru pacatele mele. Cu dreptate primesc pedeapsa, dar zi tu un cuvant catre Dumnezeul tau, ca sa ma izbavesc din chinurile acestea si voi scrie numele Dumnezeului tau ca si pe al tau in toata cetatea, ca sa se slaveasca, pentru ca sunt lovit cu mare furie de Hristos al tau".
Atunci a venit acolo fiica imparatului, anume Galini, si a zis catre tatal sau: "Crede in Dumnezeu si te vei izbavi din legaturile cele nevazute cu care esti legat, pentru ca Dumnezeu, care te-a legat, este vesnic si neatins". Apoi, cazand fericita Galini inaintea mucenicului, a zis: "Ma rog tie, robul lui Dumnezeu, roaga-te lui Hristos Dumnezeu si dezleaga pe tatal meu din legaturile nevazute". Rugandu-se sfantul, a incetat infricosata manie a lui Dumnezeu, iar imparatul si eparhul, liberandu-se de pedeapsa, au zis: "Stapane al cerului si Ziditorule al pamantului, Cel ce locuiesti in cer, miluieste-ne, cauta cu milostivire pe pamant". Apoi s-a dus imparatul cu eparhul si cu toti boierii in palatele sale si au petrecut trei zile, neiesind de frica cea dumnezeiasca si de groaznica certare ce li se intamplase.
In acea vreme, fiicei imparatului i s-a facut o vedenie, pe care a spus-o Sfantului Haralambie: "Mi se parea ca stau langa apa si am vazut indata o livada mare ingradita, in care erau saditi tot felul de copaci mirositori, iar in mijloc era o vie frumoasa si in vie un cedru inalt. De la radacina copacului iesea un izvor, iar strajerul locului aceluia era infricosat si nu lasa pe nimeni sa intre acolo. Vazand pe tatal meu si pe Crisp eparhul, stand aproape, strajerul a intins spre dansii toiagul sau cel de foc, gonindu-i de acolo. Insa eu, stand cu frica, l-am rugat sa-mi porunceasca sa raman acolo". Dar acela mi-a zis: "Vino aici si eu te voi duce pe umeri cu cinste". Pe cand eram inauntru, langa izvorul cel de sub cedru, am auzit un glas, zicandu-mi: "Tie-ti este dat locul acesta si celor ce sunt asemenea tie". O vedenie ca aceasta vazand, ma rog tie sa-mi spui talcul ei.
Sfantul Haralambie i-a raspuns: "Talcuirea visului tau este: apa cea mare este darul Sfantului Duh, locul cel ingradit este Raiul, via este locuinta dreptilor, copacii cei mirositori sunt cetele sfintilor ingeri, cedrul cel inalt este slava Crucii, izvorul cel de la radacina cedrului inseamna viata vesnica, care prin Sfanta Cruce se daruieste neamului omenesc, iar Strajerul locului, Cel ce te-a luat pe umeri, este Hristos Domnul, Care pe cele 99 de oi lasandu-le, a mers in urma celei ratacite si, gasind-o, a luat-o pe umerii Sai. Tatal tau si eparhul vor fi izgoni din Raiul lui Dumnezeu, caci acei ce n-au multumit Domnului intai si pe urma vor fi nemultumiti, pentru ca se abat de la Dumnezeu prin diavolestile amagiri".
Dupa acea infricosata pedepsire ce s-a facut, trecand 30 de zile, imparatul s-a razvratit iarasi si, lasand pe Dumnezeu, a Carui mana tare a cunoscut-o, s-a intors la idoli. Deci, chemand pe mucenic i-a zis: "Haralambie, asculta sfatul meu si te inchina zeilor, ca sa fii cinstit". Sfantul a raspuns: "Nu se poate sa fie aceasta, adica sa poata a se razvrati robul lui Dumnezeu de cuvintele tiranului, caci cu adevarat cuvintele tale, o! imparate, sunt nesocotite si nebune". Maniindu-se imparatul, i-a zis: "Cap nepriceput! zici ca ale mele cuvinte sunt nepricepute si nebune?". Atunci a poruncit sa puna la gura lui undita si sa-l poarte de gat prin toata cetatea.
Fiica imparatului, apropiindu-se de tatal sau, a zis: "Ce faci? o! tata, de ce chinui pe dreptul acesta? Pentru ce te tu legi de cursele diavolesti si, lasand cele bune, alegi cele rele? De ce voiesti moartea si lepezi viata? Pentru ce te scoli cu manie tiranica asupra robului lui Hristos? Asculta, tata, glasul meu si precum te sarguiesti la rau, tot asa sarguitor sa fii spre bine: caci cel ce seamana rele, rele va secera, iar cel ce seamana intru buna credinta, va secera cele bune. Adu-ti aminte de pedeapsa lui Dumnezeu ce a fost peste tine, cand erai legat si spanzurat in vazduh, cu nevazute legaturi. Pe Dumnezeu Cel adevarat L-ai marturisit si, fiind dezlegat din legaturi, acum Il lasi? Multi puternici, fiind pedepsiti, cunosc puterea Aceluia, dar scapand de pedeapsa, iarasi Il uita".
Acestea auzindu-le, imparatul nu s-a indreptat, ci, mai aspru facandu-se, i-a spus: "Jertfeste zeilor, Galino!" Ea, intorcandu-se catre dansul i-a raspuns: "Voi face ceea ce voiesti, tata". Imparatul, bucurandu-se, a zis: "Sa se dezlege Haralambie, de vreme ce fiica mea jertfeste zeilor". Fiind adus Haralambie, imparatul i-a zis: "Iata, s-a schimbat fiica mea, Galini, de la credinta ta la a noastra si voieste sa jertfeasca zeilor". Deci vino si tu, Haralambie, cu dansa, in capistea zeilor nostri si fa ceea ce noi dorim". Tacand Haralambie, imparatul socotea ca se invoieste. Apoi fiica imparatului a mers in capistea lui Dia si a lui Apolon si a zis slujitorilor: "Caindu-ma, am venit sa rog pe zeii pe care i-am maniat, crezand in Hristos". Deci, strigara slujitorii: "Mare Dia, puternice Apolon, facatorii cerului, domnii domnilor, cautati spre doamna Galini si miluiti-o pentru Sever imparatul".
Fericita Galini, intrand in capistea idoleasca, a chemat pe slujitori si le-a zis: "Pe care sa-l surp mai intai: pe Dia, pe Iraclie sau pe Apolon?". Zis-au slujitorii: "Nu, doamna, nici unuia sa nu-i gandesti rau nici sa batjocoresti pe mantuitorii nostri, ca sa nu se manie si sa clatine cerul si sa rastoarne pamantul". Atunci, fericita Galini, apucand pe idolul Dia, i-a zis: "Daca tu esti zeu, apoi cum n-ai inteles ca am venit sa te rastorn?". Si zicand aceasta, l-a surpat; iar el, cazand la pamant, s-a sfarimat in trei bucati. Asemenea, apucand si pe Apolon, i-a zis: "Si tu, satano, girbovitule batran, sa cazi la pamant, facandu-te praf". Apoi a sfarimat pe ceilalti zei, care erau acolo. Si-au alergat slujitorii la Sever, zicand: "Stapane, imparate, a pierit nadejdea noastra, acum si soarele se va stinge si lumea va pieri, ca au murit zeii". Imparatul a zis: "Ce sunt cuvintele acestea?" Raspuns-au slujitorii: "Galinia, fiica ta, a sfarimat pe zei". Zis-a imparatul: "Mergeti si chemati in aceasta noapte 50 de mesteri si innoind idolii, sa-i puneti in capistea lor, apoi sa ziceti ca au inviat din morti, precum si Galileenii spun despre Hristos al lor, ca a inviat din morti".
Slujitorii, cu sarguinta facand asa, au mers a doua zi la fiica imparatului, zicandu-i: "Vino la capiste, stapana, sa vezi pe zei inviati". Apoi a zis fericita Galinia: "Au inviat zeii? voi merge sa-i vad". Intrand in capiste, a vazut pe idoli din nou ciopliti si a zis: "Mare minune am vazut". Iar slujitorii zisera: "Cu adevarat, mare minune; pentru ca ieri, fiind necinstiti si batjocoriti, acum stralucesc cu mai mare cinste si slava". Fericita Galinia a zis: "Pe zeii cei noi mai cu inlesnire imi este a-i rasturna decat pe cei vechi". Deci, a zis catre idolul Dia: "Tie iti zic Dia, cela ce ai inviat din morti, sa te duci iarasi la cei morti". Aceasta zicand-o, iarasi a sfarimat pe idoli. Atunci, slujitorii, umplandu-se de manie, au spus iarasi imparatului despre sfarimarea idolilor. Imparatul, punand de fata pe fiica sa, i-a zis: "De ce ai sfarimat pe idoli?" Ea a raspuns: "De vreme ce voi sunteti amagiti cu desarta parere, ii numiti zei pe cand ei sunt materie neinsufletita". Imparatul a zis: "Jertfeste idolilor, samanta necurata, iar nu fiica a mea". Iar Galinia a raspuns, batjocorindu-l: "Acum am jertfit, precum am stiut, iar de voiesti si celorlalti zei ai tai, voi face asemenea". Maniindu-se imparatul, a lasat pe fiica sa si, intorcandu-se catre mucenicul Haralambie cu iutime, l-a dat la o femeie vaduva spre batjocura.
Intrand sfantul in casa vaduvei, s-a lipit langa un stalp, ce era langa casa si indata stalpul cel uscat a odraslit si a crescut copac mare, acoperind cu ramurile sale toata casa vaduvei. Vazand femeia o minune ca aceea, s-a infricosat si a zis: "Iesi de la mine, omule, ca nu sunt vrednica a primi pe un asemenea barbat, pentru ca socotesc ca tu esti Hristos sau inger sau prooroc sau apostol. Pleaca de la mine, ma rogu tie, ca nu sunt vrednica sa intri sub acoperamantul meu". Sfantul i-a zis ei: "Indrazneste fiica, pentru ca ai aflat dar de la Dumnezeu. Crede in El, ca mare este Domnul, milostiv si foarte laudat".
A doua zi, vazand vecinii copacul cel inalt si cu multa frunza care acoperea cu umbra sa casa vaduvei, ziceau intre dansii: "Ce este aceasta minune?". Unii ziceau: "Fiindca a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odraslit stalpul si a crescut copac mare". Si, intrand, gasira pe sfant sezand si invatand pe vaduva, graind astfel catre dansa: "Fericita esti tu, femeie, ca ai crezut in Hristos; fericita esti ca se iarta pacatele tale, pentru ca Dumnezeu primeste pe cei ce se pocaiesc". Deci zisera lui oamenii care venisera: "Pentru ce nu ne spui noua de esti Tu Hristos cu adevarat?" Raspuns-a Sfantul Haralambie: "Iertati-ma, fiilor, sunt sluga a voastra, dar slujitor al lui Hristos si in numele Lui se fac acestea".
Atunci femeia, luand indrazneala, a strigat cu glas mare: "Bucura-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsa. Bucura-te Haralambie, cel mare cu darul; bucura-te Haralambie, sfesnicule cel prealuminos, pentru ca multi prin invatatura ta s-au apropiat de Hristos!" Acestea graindu-le femeia, toti au cazut la picioarele Sfantului Haralambie, marturisind pe Hristos, iar cu inimile crezand Intr-insul, au primit mantuitorul Botez.
In alta zi, a poruncit imparatul ca sa aduca pe mucenic la judecata si, alergand inainte, cei ce crezusera in Hristos au spus imparatului minunea ce se facuse, cum a odraslit stalpul cel uscat si s-a facut copac mare.
Mirandu-se imparatul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: "Stapane imparate, de nu vei porunci ca degrab sa ucida cu sabia pe vrajitorul acela, toti se vor amagi de minunile facute de dansul si, lasand pe zeii nostri si pe noi, vor merge in urma lui". Atunci, imparatul a hotarat asupra sfantului judecata de sabie, despre care auzind Sfantul Haralambie, a cantat cu bucurie psalmul lui David: "Mila si judecata voi canta Tie, Doamne; canta-voi si voi intelege in cale fara prihana, cand vei veni catre mine"; apoi a mai zis si un alt psalm pana in sfarsit.
Ajungand cu veselie la locul in care avea sa-si sfarseasca nevointa, a zis: "Multumesc, Tie, Doamne Dumnezeule, ca esti milostiv si indurat. Tu ai ucis pe vrajmasi, ai sfarimat iadul si durerile mortii le-ai dezlegat. Pomeneste-ma, Doamne Dumnezeul meu, intru imparatia Ta". Astfel rugandu-se el, s-au deschis cerurile si S-a pogorat la dansul Domnul cu multimea sfintilor ingeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoaba, si a sezut pe dansul Domnul, zicand catre mucenic: "Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai rabdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voiesti si iti voi da tie".
Sfantul Haralambie a spus: "Mare este taina aceasta, Doamne, ca m-ai invrednicit a vedea infricosata Ta slava. Doamne, de-Ti place Tie, ma rog sa dai slava numelui Tau, ca oriunde se vor pune moastele mele si se va cinsti pomenirea mea, sa nu fie foamete in locul acela sau aer stricacios, care sa piarda rodurile. Ci sa fie mai ales in locurile acelea pace si sanatate trupeasca, mantuire sufleteasca si indestulare de griu si vin, cum si inmultire de dobitoace, pentru trebuinta oamenilor. Doamne, Tu stii ca oamenii sunt trup si sange, iarta-le lor pacatele si le da imbelsugare din rodurile pamantului, ca, cu indestulare, pentru osteneala lor, sa se sature si sa se indulceasca, preamarindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Datatorul tuturor bunatatilor; iar roua ce se pogoara de la Tine, sa le fie tamaduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsa peste tot darul tau si ii izbaveste de boala ciumei".
Astfel rugandu-se sfantul, Domnul i-a zis: "Fie dupa cererea ta, viteazul meu ostas". Deci s-a dus Domnul cu ingerii Sai la cer si i-a urmat sufletul Sfantului Mucenic Haralambie. Atunci ostasii, ducandu-se la imparat, i-au spus despre slava mucenicului si cum i s-a aratat Domnul si ca a murit fara taiere de sabie si au vazut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a cazut imparatul in mare mirare si frica, iar fericita Galinia, fiica lui, a cerut de la dansul trupul mucenicului si, luandu-l, l-a invelit in panze curate si subtiri si l-a uns cu aromate si mir de mare pret si l-a pus in racla de aur, slavind pe Dumnezeu. Imparatul s-a temut sa judece si sa faca rau fiicei sale, pentru ca vedea pe Dumnezeu care era cu dansa. Deci a lasat-o sa vietuiasca in dreapta credinta crestineasca, dupa voia ei.
Acestea toate s-au facut in acel timp cand era Sever in Antiohia, iar intru noi imparatind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijloceste pentru toata lumea, care a patimit in ziua a zecea a lunii februarie si totdeauna sta de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugandu-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si imparatia, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML