Sfantul Fotie Marturisitorul este unul din sfintii despre care marturiile nu abunda, cel putin in spatiul autohton ortodox. Nici macar nu este trecut in calendarul editat de patriarhie (cum nu stim sa fi fost nici in cele precedente). A fost indelung batjocorit in scrierile apusene. Observam ca pana si intr-una din cartuliile aparute mai recent, despre el, din care am redat si noi cateva fragmente, preocuparea autorului pare a fi cumva sa gaseasca motive intemeiate in a rasufla usurat ca Sfantul Fotie este perceput drept onorabil si de catre unii catolici.
Cum sa il intelegem noi, in aceste conditii, pe Sfantul Fotie? Sfantul Fotie Marturisitorul a repetat experienta Sfintilor Parinti ai Bisericii Sobornicesti si Apostolesti. Intocmai ca Sfintii nostri Parinti – Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul, si, mai tarziu, ca Grigorie Palama si Marcul Eugenicul – Sf. Fotie a pastorit turma cea cuvantoare in vremuri de mari tulburari atat in cat si asupra Bisericii si a imperiului bizantin. Pe toate acestea le-a biruit pentru ca, precum Sfintii Parinti, a stat cu frica intru Adevar, pazindu-L, marturisindu-L si traindu-L indiferent de consecintele nefaste care s-au abatut asupra lui, fiind, astfel, gata sa isi puna sufletul pentru turma.
Intocmai ca Sfintii Parinti, el pastoreste Biserica intr-un moment in care se zguduie din toate incheieturile, datorita intrigilor din interior, a inovatiilor eretice introduse in dogmele credintei precum si datorita pretentiilor pur si simplu statale emise din ceea ce fusese altadata Scaunul Romei. Intr-adevar, de aceasta data, daunatoarele inovatii nu mai apartineau unor ereziarhi care, prin intrigi de tot felul, incercau sa indeparteze prin orice mijloace pe drept-credinciosii arhierei si sa capteze de partea lor diverse partide din jurul imparatilor, sau chiar pe imparati, cum se intampla pe vremea lui Arie. Ereziile erau promovate de insisi papii Romei, care aveau o putere si o influenta deja enorme. Apusul se afla sub controlul lor. Poate tocmai datorita acestei puteri imense, papii Romei, mai ales Nicolae I, care a incercat in tot chipul sa scape de Sf. Fotie, s-au lepadat de pastorirea duhovniceasca si au alunecat in dorinta de stapanire. Astfel, au ajuns promotori ai inovatiilor si au cautat, ca un stat sau putere imperiala oarecare, sa isi extinda stapanirea si asupra Rasaritului. Cu aceasta grava anomalie si ratacire a avut de-a face patriarhul Fotie, in conditiile in care imperiul bizantin era macinat de intrigi interne, iar Biserica din rasarit era si ea mult slabita de rivalitatile din interior. Intelepciunea si discernamantul Sf. Fotie au amanat, practic, ruperea Romei de Biserica.
In fata continuelor atacuri si pericole, Sf. Fotie a intruchipat pacea lui Hristos, pacea cea adevarata, care nu face compromis cu minciuna, nici nu cedeaza in fata fortei – este pacea pe care o aduce marturisirea. Sa intelegem din viata Sfantului ca, desi foarte educat si cultivat, ca si Sfintii Parinti Capadocieni, sau, mai tarziu, ca Sf. Grigorie Palama, aceasta invatatura a fost primita cu discernamant si pusa in slujba adevarului de credinta. Sa intelegem ca familia buna in care s-a nascut (buna in ambele sensuri – si ca prestigiu social, dar si ca marturie de credinta, unchiul sau fiind un marturisitor pe vremea prigoanei iconoclastilor) nu i-a fost piedica in a parasi preocuparile lumesti si in a se darui cu totul ravnei celei dumnezeiesti. Sa intelegem, iarasi, ca a fost pus patriarh impotriva vointei sale, intr-un moment de mare tulburare in Biserica dar si pe plan politic, si ca, practic, acceptarea arhieriei echivala aproape cu o condamnare. La urma urmei, de ce sa fi parasit Sfantul linistea scolii in care era profesor, bucuria ce era adusa de cartile pe care le iubea, pentru a fi varat pana peste cap in tot felul de intrigi care sfarseau ori cu exilul, ori cu temnita, ori cu asasinatul? Desi numirea lui fusese fortata de oarecare om de stat puternic al Imperiului, cu toate acestea, Sfantul Fotie il mustra fara ezitare si cu multa durere pe puternicul Bardas, atunci cand acesta ii reprima brutal pe oponentii sai.
De altfel, prima depunere a sa din scaunul patriarhal se va datora mustrarii aduse imparatului Vasile I: “Nevrednic eşti Dumnezeieştilor Taine, tu, care ţi-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”.
In fata provocarilor venite dinspre Roma, care era sub influenta unor papi tot mai doritori de putere lumeasca, si care il contestau vehement, Sfantul Fotie a ales sa fie indelung rabdator. Dar cand Roma a inceput o adevarata “cruciada”, parasind teritoriile sale si ajungand taman in Bulgaria, Sfantul Fotie cel Mare devine un aparator si marturisitor al dreptei credinte. Deoarece, dincolo de abuzurile canonice savarsite de Roma, noii cruciati aduceau cu ei drept invatatura de credinta inovatii transformate in dogma – cea mai grava fiind adaosul Filioque.
In fata provocarilor venite dinspre Roma, care era sub influenta unor papi tot mai doritori de putere lumeasca, si care il contestau vehement, Sfantul Fotie a ales sa fie indelung rabdator. Dar cand Roma a inceput o adevarata “cruciada”, parasind teritoriile sale si ajungand taman in Bulgaria, Sfantul Fotie cel Mare devine un aparator si marturisitor al dreptei credinte. Deoarece, dincolo de abuzurile canonice savarsite de Roma, noii cruciati aduceau cu ei drept invatatura de credinta inovatii transformate in dogma – cea mai grava fiind adaosul Filioque.
Sfantul Fotie, drept “rasplata” pentru slujirea sa si pentru pastrarea dreptei credinte, a fost depus de doua ori, anatemizat, exilat, lipsit de carti, pe toate intampinandu-le insa cu pacea si durerea inimii. In fata acuzatorilor sai adunati intr-un sinod mincinos, alege sa taca.
<<Întrebându-l de pricina tăcerii lui, sfântul răspunde: “Dumnezeu aude şi glasul celui ce tace”, la care cei din sinod, având întâi-stătători pe trimişii papei, nu încetează a-l sili, întrebându-l de nenumărate ori: “De ce nu răspunzi?” Sfântul le spune “- Nici Iisus nu a scăpat de condamnare”.>>
Astfel, intelegem ca in momentele in care Biserica era zguduita de Portile Iadului, Sfantul Fotie cel Mare a fost Stalpul de neclinitit al acesteia.
Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.
Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, "farul departe luminător al Bisericii", a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.
Contemporanii săi spuneau despre el: "Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor."
Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.
În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.
Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.
Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.
Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.
Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: "De ce vă credeţi judecători?" După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.
În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea - Constantinopol, respingând conceptul fals de "filioque" şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.
Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.
Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un "stâlp şi fondator al Bisericii," un "ghid inspirat pentru ortodocşi" şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.
Contemporanii săi spuneau despre el: "Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor."
Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.
În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.
Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.
Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.
Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.
Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: "De ce vă credeţi judecători?" După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.
În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea - Constantinopol, respingând conceptul fals de "filioque" şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.
Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.
Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un "stâlp şi fondator al Bisericii," un "ghid inspirat pentru ortodocşi" şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.
Din imnele zilei de prăznuire a Sfântului Fotie cel Mare
Stihiră Glasul al 4-lea:
Ca pe un viteaz între mucenici cu cântări de Dumnezeu insuflate să lăudăm pe marele Fotie cel cu nume sfânt, unealta cea întru tot lăudată a harului lui Dumnezeu, psaltirea cea dumnezeiască a Mângâietorului, stâlpul neclintit şi prea-minunat al sfintei credinţe, viteazul luptător şi apărător al ortodocşilor, marele dascăl şi ierarh, preafericitul vestitor al adevăratei învăţături, sceptrul şi lauda Bisericii lui Dumnezeu.
Cu un glas toţi dreptslăvitorii să prăznuiască cu sfinte şi cinstite cântări, lăudând pe fericitul Fotie cel preastrălucit, marele luminător a toată lumea, propovăduitorul cel fierbinte şi vestitul ierarh al Bisericii, omul cel preaales al lui Dumnezeu, dumnezeiescul episcop, înţeleptul păstor şi cârmuitor al turmei lui Hristos Dumnezeu, strălucitul păstor al Constantinopolului, primul în cinste între patriarhi.
Printr-o nelegiuită poruncă, o, Sfinte, fost-ai smuls de lângă turma ta credincioasă, şi ai suferit cumplit pentru neprihănita credinţă, o, strălucitule ierarh, preaslă-vite, Sfinte Fotie cel cu nume mare, temelie tare a Bisericii, stâlp neclintit al evlaviei. Pentru aceasta, cu osârdie te cinstim pe tine, cunoscătorule al tainelor şi învăţătorule iscusit în dogmele Ortodoxiei şi propovăduitor mult vestit al harului şi al adevărului.
Slavă: Glasul al 4-lea
Veniţi toţi credincioşii, cu evlavie să lăudăm pe preaminunatul Fotie, ierarhul şi prietenul Domnului. Căci plin de învăţătura apostolică fiind, şi locaş al Sfântului Duh prin viaţa lui cinstită arătându-se, prin învăţătura sa a alungat lupii departe de staulul Bisericii de obşte. Vestind prea limpede credinţa Ortodoxă, stâlp şi apărător al evlaviei s-a arătat. De vreme ce după moarte stă încă mai aproape de Hristos, neîncetat mijloceşte pentru sufletele noastre.
La Litie Glasul 1
Veseleşte-te în Domnul, cetatea lui Constantin, dimpreună cu toată cetatea, ostrovul şi ţinutul, la aleasa pomenire a păstorului nostru al tuturor, dascălul şi luminătorul Bisericii de obşte, Fotie cel de trei ori fericit; căci în viaţa aceasta mult s-a luptat pentru credinţa Evangheliei, surpând trufia ereziei, nimicind orice greşeală şi osândind nelegiuita adăugire la Crez. Pentru aceea, în ceruri se bucură acum de aleasă răsplătire pentru ostenelile lui şi mijloceşte neîncetat către Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.
Glasul al 2-lea
Omule al lui Dumnezeu, slugă credincioasă, preot al Domnului, om al osârdiei, vas ales, stâlp şi temelie a Bisericii, moştenitor al împărăţiei, cela ce eşti întocmai cu apostolii, mărturisitor şi apărător al învăţăturii ortodoxe, nimicitor al eresului celui stricător de suflet, mare Fotie, nu înceta să strigi către Dumnezeu pentru noi.
Glasul 5:
Bucură-te, cămara cea cu bun miros Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate, şi cuvioşii tăi se vor bucura. Bucură-te, întru tot lăudatule ierarh al lui Hristos; bucură-te, podoabă a Părinţilor şi a patriarhilor. Lucrarea şi rugăciunea deopotrivă ţi-au înveşmântat sufletul cu lumina lor, căci ai fost sălaş al rugăciunii neîncetate, templu al blândeţii şi mare vistierie a virtuţii binecuvântate; păzitor al veşnicei şi preaadâncii înţelepciuni şi soare prealuminos al cunoaşterii lucrurilor lui Dumnezeu, casă a păcii şi a harului dumnezeiesc, sălaş al îndoitei iubiri, şi pentru Dumnezeul tău, şi pentru aproapele tău, palat desfătat al smereniei, roagă pe Hristos Mântuitorul să dăruiască iertare sufletelor noastre şi mare milă.
Stih:
Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere. Bucură-te, măsură a adevăraţilor ierarhi şi preoţi, cel dintâi dascăl şi învăţător preamărit, gura teologilor Bisericii lui Hristos Dumnezeu cea una sfântă, tu, cel ce ai fost vestit în cuvânt şi în învăţătură. Păstorule cu mare nume, cel întocmai cu apostolii, propovăduitor puternic, tăind mrejele ereziei în două, ca o sabie cu două tăişuri, ascuţită cu adevărul şi cu harul lui Dumnezeu, unealtă a dulcii cântări şi minte cu adevărat cerească, stâlp preaneclintit al Bisericii lui Hristos, tăria şi lauda turmei celei cucernice, roagă pe Hristos Mântuitorul să trimită sufletelor noastre iertare şi mare milă.
Stih:
Gura dreptului cumpăneşte înţelepciune, şi buzele oamenilor cunosc harul. ucură-te, cinstita laudă a tuturor preoţilor; bucură-te, frumuseţea episcopilor şi a patriarhilor, stâlp neclintit al Bisericii şi temelie tare şi piatră, izvor sfinţit al învăţăturii ce saturi pe toţi cu adevăr, adevărată măsură a sfintei credinţe, tâlcuitor înţelept al tainelor, Fotie, Părintele nostru, toiag sfânt şi sprijin al adevărului, om minunat, strălucind cu preaslăvită strălucire, omule ceresc şi îngere pământesc, lumină a credincioşilor ortodocşi, secure care dobori cumplitul eres. Nu înceta să te rogi lui Hristos pentru cei ce cinstesc şi laudă pomenirea ta.
Lăudându-te pe tine, marele episcop şi păstorul cel cinstit şi fără de prihană, vestitorul evlaviei, gura cea înfocată a Duhului, cu osârdie te rugăm: Fă-ne parte de mijlocirile tale, Fotie, Părintele nostru, spre folosul sufletelor noastre.
Slavă: Glasul al 2-lea
Ca cela ce eşti de un cuget cu apostolii şi dascăl al lumii, Fotie, Stăpânului tuturor roagă-te să dăruiască pace lumi şi sufletelor noastre mare milă.
Glasul 5: „Să lăudăm, credincioşii”
Strălucit arătător al înţelepciunii făcându-te, Ortodoxiei te-ai arătat apărător de Dumnezeu întărit, podoaba Părinţilor, Fotie preamărite, că tu dobori trufia eresurilor cumplite, lumină dumnezeiască a Răsăritului, podoaba Bisericii, pe care o păzeşte, Părinte, neclătinată.
Condac Glasul al 8-lea
Incununeze-se acum cu florile cântărilor luminătorul cel preastrălucit al Bisericii şi călăuzitorul cel preaîndumnezeit al ortodocşilor, alăuta cea dumnezeieşte glăsuitoare a Duhului şi potrivnicul cel preatare al eresurilor, căruia şi strigăm: Bucură-te, Fotie preacinstite.
Megalinarie
Bucură-te, făclie a credinţei şi vieţuirii ortodoxe; bucură-te, luminarea popoarelor care au venit la Hristos; bucură-te, lumină plină de har care vădeşte nesuferita greşeală; Fotie, noi credincioşii lăudăm şi binecuvântăm numele tău.
RAZBOI INTRU CUVANT
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML