Ce se intampla cu sufletul dupa moarte si cum poate fi el ajutat-Monahul Mitrofan

SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI

Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia." (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in 1993 la Editura "Anastasia").
Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe care-i purtam in ganduri si in inimi, vii sau mutati de la noi.


CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE

TAINA MORTII.
MOARTEA DREPTULUI
SI MOARTEA PACATOSULUI

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).
Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista; acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-se de trup, intra in vesnicie.
Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului - care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul Sfant.
Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup: "Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni. Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului, care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa. Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau: "Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea, grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele. Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci ingerii l-au primit in bratele lor.
Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor sunt puse in cumpana si:

Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in mijlocul ingerilor;
daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu capata biruinta;
cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si judecata milostiva);
cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.
Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului: "Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile, posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup si sa reintre in repausul lor vesnic.".
"Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta, produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii. Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui, din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade cand paraseste aceasta lume.

A TREIA ZI SI VAMILE
SEMNIFICATIA ZILELOR A NOUA SI A PATRUZECEA





Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi, a noua zi si a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata particulara?
Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de Biserica luptatoare, se numeste - in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului". Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau in iad ca si pacatosii.
Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii, sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si executantii pacatoaselor lor vointe.
Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate. Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.
Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu, care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.
Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.
Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare. Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii de Apoi - Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant, nu este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale.
Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale.
Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa, este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor. Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.
Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.



CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR
DIN LUMEA DE DINCOLO

RUGACIUNEA




Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:
rugaciunea in ea insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si
rezultatul rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.
Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o fapta de milostenie si o fapta de credinta. Domnul Iisus Hristos, El Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora, asupra viilor si asupra mortilor - este o tendinta ce exprima vointa lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului si a Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in noi.
Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influienta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.
Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?
Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi. "Ca nu este drept nici unul", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: "A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: "Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si ne iarta noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si cerem iertarea pacatelor sale.



MIJLOCIREA BISERICII




Daca rugaciunea este expresia vointei, atunci care trebuie sa fie oare puterea rugaciunii intregii Biserici si a tuturor membrilor sai in favoarea unui singur subiect? Noi vedem exemplul eficacitatii rugaciunii in faptele Apostolilor: in urma rugaciunilor Bisericii, un inger l-a scos pe Apostolil Petru, in timpul noptii, din inchisoare, in ajunul condamnarii sale, fara ca nimeni sa fi simtit; fiarele sale au cazut si paznicul ce era langa el nu a vazut nimic si nu a auzit nimic (Fapte 12).
In final, este normal a intrari faptul ca rugaciunea are o influienta benefica asupra sufletelor aflate dincolo de mormant. Intotdeauna Biserica s-a rugat, se roaga si se va ruga pentru morti, pana la A Doua Venire a lui Hristos. La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiesti de pe parcursul zilei, la Utrenie, la Liturghie si la Vecernie, Biserica se roaga deopotriva pentru vii si pentru morti. Scopul Bisericii este de a-l sfinti pe om, de a-l face vrednic sa participe la fericirea vesnica. Ea se ingrijeste de mantuirea tuturor membrilor sai deopotriva, vii sau morti. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca rugaciunile pentru morti sunt un obicei apostolic si o institutie a Sfantului Duh. Ceea ce este iarasi important este ca aceasta dogma (rugaciunea pentru morti) a Bisericii Ortodoxe este strans legata cu Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Ioan Gura de Aur; in timpul fiecareia dintre ele, Biserica se roaga de trei ori pentru cei raposati. O data se roaga la proscomidie, a doua oara - dupa citirea Evangheliei, anuntand noutatea prea fericita a mantuirii tuturor celor ce cred in Iisus Hristos si iertarea generala a pacatelor prin mijlocirea Mantuitorului. Atunci diaconul sau preotul intoneaza indoita rugaciune cu ecfonis in a doua ectenie in care Biserica se roaga pentru cei raposati in acesti termeni: "Pentru Patriarhii ortodocsi, pentru evlaviosii imparati si evlavioasele imparatese, Domnului sa ne rugam", pentru a marturisi unitatea si comuniunea intregii Biserici. Aceasta ectenie se face in rugaciunea cu ecfonis in timpul Liturghiei, in timp ce la alte servicii divine nu se pomenesc la ectenii decat ctitorii templului pe care Biserica ii numeste cu adevarat fericiti si in adevar demni de o vesnica pomenire, pe toti cei raposati - atat pe cei ingropati in aceste locuri precum si pe toti raposatii ortodocsi in general. Dupa indoita rugaciune cu ecfonis, vine rugaciunea cu ecfonis special pentru raposati. In sfarsit, a treia oara, dupa binecuvantarea Sfintelor Taine, Biserica se roaga inca o data pentru cei raposati. La serviciile de seara si de dimineata (la Vecernie si la Utrenie), Biserica se roaga deopotriva pentru raposati, aceasta rugaciune exprimand unirea, legatura, raportul si comuniunea cu ei.
Rugaciunea comuna se face la biserica, rugaciunea particulara se face la domiciliu; de aceea, rugaciunile pentru morti pot fi rugaciuni comune sau rugaciuni particulare, si trebuie sa ne rugam pentru raposati totdeauna si pretutindenea. Repausatii pacatosi care erau in iad si care, prin rugaciunile Bisericii si ale rudelor care erau in viata, au capatat iertarea pacatelor lor, s-au aratat celor vii pentru a marturisi despre schimbarea starii lor dincolo de mormant si pentru a lua parte la primirea lor in numarul prea fericitilor.
In Biserica crestina, fiecare zi este consacrata memoriei unuia sau mai multor sfinti. In afara de aceasta, fiecare zi a saptamanii este hotarata unei praznuiri speciale, astfel incat sambata este consacrata memoriei tuturor sfintilor si a raposatilor. Rugandu-se in fiecare zi, pentru raposati, la toate serviciile divine, Biserica cere ca membrii sai sa se roage pe cat posibil mai des si cu mai multa putere pentru rudele lor adormite; insa aceste rugaciuni trebuie a fi cu deosebire savarsite sambata, care este o zi speciala, o zi dedicata tuturor sfintilor si raposatilor. Sambata - Sabat - este un cuvant din ebraica, care se talcuieste prin repaus. Biserica Ortodoxa consacra aceasta zi memoriei tuturor celor ce au parasit acest pamant pentru lumea de dincolo de mormant, memoriei raposatilor perfecti (sfinti) si raposatilor imperfecti, a caror soarta nu este desavarsit hotarata. Biserica cere pentru ei repausul vesnic, dupa aceasta viata de suferinta pe pamant.
In aceste zile toata Biserica, adica toti credinciosii, au un interes cu totul special asupra sortii raposatilor.
Aceste zile se numesc sambetele parintilor si se impart in:
sambetele ecumenice generale;
zile de pomenire particulare sau locale.
Sunt cinci sambete ecumenice:
sambata inaintea Sexagesimei;
sambata Sfintei Treimi;
cele trei sambete din a doua, a treia si a patra saptamana Postului Mare, ce sunt instituite de Apostoli.
Slujba divina particulara este aceea ce se indeplineste de catre o singura persoana sau de catre o adunare la domiciliul sau, sau la biserica. Acest serviciu privat cuprinde rugaciunile diminetii si cele de seara, care contin rugaciuni pentru morti, rugaciunile inainte si dupa pranz, rugaciunea cu care incepe si se termina orice fapta buna. Rugaciunile particulare, savarsite cu ajutorul preotului, sunt: slujba mortilor (panachida), rugaciunile de multumire (Te Deum) si sfintirea apei (agheasma).



MILOSTENIA

Dupa rugaciune, al doilea mijloc de a interveni pentru raposati este milostenia pe care noi o facem in amintirea si in numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pamantesti pe cei ce au nevoie de ele, pe saraci, adica pe fratii nostri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna raposatilor pacatosi. Tot ajutorul dat saracilor Iisus Hristos il ia asupra Lui: "Pentru Mine ati facut", zicea El; prin urmare, El nu va vrea sa ramana dator catre aceia de la care a primit binefaceri. Un pahar de apa rece, cei doi bani ai vaduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile facute de cei vii in amintirea raposatilor au aceiasi semnificatie ca si cand aceste fapte ar fi fost facute de raposatii insisi.
Invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur arata toata importanta milosteniei: "Nimic nu e mai puternic pentru a sterge pacatele decat milostenia; castitatea si postul nu fac bine decat celui ce le practica si aceste doua virtuti nu ajuta decat la propria sa mantuire. In timp ce milostenia se raspandeste asupra tuturor si imbratiseaza pe toti membrii trupului lui Hristos.". Astfel, in explicatia sa la Evanghelia Sfantului Toma, Ioan Gura de Aur zicea: "Voiesti sa cinstesti pe raposatul tau? Cinsteste-l prin milostenie si prin fapte de milostenie, caci numai milostenia scapa sufletele din chinurile vesnice.". Vorbind de plansul nestapanit si de inmormantarile pompoase ca de lucruri total nefolositoare raposatilor (ca si viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, facuta in numele raposatului, este un mare ajutor pentru mantuirea sa. Ingropaciunile bogate arata nu iubirea pentru cel mort, ci vanitatea. De voiesti sa-l plangem cu adevarat pe raposat, iti voi arata un alt fel de soi de inmormantare si te voi invata sa-l imbraci cu haine ce se vor scula impreuna cu el in ziua Judecatii si-l vor slavi; aceste haine sunt milosteniile ce vor invia odata cu el. Milostenia este o pecete cu care el e pecetluit si cu care va face sa straluceasca hainele sale, cand va auzi cuvintele: "Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc.". Acestea sunt lucrurile care il vor face slavit, care il vor face luminos, care indeparteaza primejdia. Sa ingropam mortii intr-un chip folositor lor si noua, intru slava lui Dumnezeu; sa facem milostenie intru numele lor; sa le dam bune merinde pentru drum.".
Numarul mantuitilor si al osanditilor este format din bogati si saraci, invatati si nestiutori de carte, domni si slujitori. Credinta mantuieste si necredinta pierde pentru totdeauna. Cel ce crede obtine iertarea pacatelor sale pe pamant si dincolo de mormant prin mijlocirea Bisericii si a rudelor; celui ce nu crede nu i se va ierta, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, nici in lumea aceasta si nici in cealalta. Noi trebuie sa intelegem prin aceasta nu credinta pe care o au chiar chiar si demonii, ci credinta care se manifesta prin faptele de indurare catre Dumnezeu si catre oameni.
Astfel, cuvintele: "Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele sale.", "Ceea ce omul va fi semanat, va secera.", si alte cuvinte de acest fel, se refera la A Doua Venire a lui Hristos, cand va veni sa judece viii si mortii, caci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil si nici o rugaciune nu va mai fi primita, Cand grozava zi a Judecatii cea de pe urma va sosi, timpul ce era dat omului pentru a lucra la mantuirea sa si la cea a aproapelui va fi consumat. Sfantul Ioan Damaschinul, legand expresiile de acest fel cu sfarsitul lumii, zice ca: "Aceste cuvinte se vor indeplini in adevar pentru sufletele nepasatoare de mantuirea lor. Unde se vor gasi atunci saracii? Unde se va cauta un preot? Nu mai e loc nici pentru rugaciune, nici pentru milostivire. Asadar, pana cand va sosi acea ora, sa ne ajutam unii pe altii si sa aducem jertfa de milostenie Domnului Celui indurat si milostiv.".

Hristos a inviat!

Sase ani de, Lumina

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

În ziua de 7 februarie 2011 s-au împlinit şase ani de la apariţia primului număr al 'Ziarului Lumina', primul cotidian creştin din România. Prin cele peste 1.800 de apariţii neîntrerupte de până acum, acest cotidian ortodox unic a devenit o voce distinctă în peisajul presei scrise prin „rolul de comunicator al lucrării Bisericii în societate şi de susţinător al comuniunii şi cooperării frăţeşti intereparhiale în Patriarhia Română”, aşa cum sublinia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de felicitare adresat redacţiei.

Vineri, 11 februarie 2011, de la orele 12.00, Preasfinţitul Părinte Varlaam, Episcop-vicar patriarhal va oficia un TE-DEUM în Catedrala patriarhală, urmat de un moment aniversar care va avea loc în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. Cu acest prilej, vor fi acordate diplome de onoare unor membri ai colectivului redacţional şi colaboratori ai ediţiilor regionale şi va fi lansat oficial DVD-ul cu arhiva integrală a publicaţiilor „Lumina”.

Cotidianul Ziarul Lumina are o ediţie naţională şi patru ediţii locale - de Moldova, de Transilvania, de Oltenia şi de Banat – cu un tiraj consolidat de 23.000 de exemplare şi o ediţie electronică www.ziarullumina.ro cu ştiri actualizate în timp real.

Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia împlinirii a şase ani de apariţie neîntreruptă a 'Ziarului Lumina':

- 'Ziarul Lumina', la şase ani de la apariţie (2005-2011) -

În data de 7 februarie 2011 se împlinesc şase ani de apariţie neîntreruptă a 'Ziarului Lumina', primul şi singurul cotidian creştin consemnat de istoria presei româneşti. Plămădit şi din dorinţa unor jurnalişti de profesie de a promova informarea misionară, adică de a mediatiza cu prioritate informaţiile care contribuie la edificarea cititorului, acest ziar creştin a semănat, cu fiecare ediţie a sa, lumina Evangheliei iubirii lui Hristos în ogorul presei scrise.

Înfăptuirea unui ziar creştin adecvat realităţilor societăţii româneşti necesită mult curaj misionar şi permanent efort de-a transpune în cotidian mesajul peren al Bisericii. De aceea se pot sesiza, de-a lungul acestor şase ani de apariţie, evoluţii în structura editorială a acestei publicaţii, respectiv o pondere diferită acordată, în timp, unor domenii de interes general. Aceste transformări care însoţesc cele 1.834 de numere publicate până acum de 'Ziarul Lumina' dau astfel mărturie despre dorinţa Bisericii de a-şi înnoi şi adapta continuu forma mesajului al cărui conţinut este neschimbat: 'Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi' (Evrei 13, 8).

Din acest punct de vedere, lucrarea ostenitorilor de la publicaţiile 'Lumina' şi 'Lumina de Duminică' este valoroasă nu doar prin menirea sa directă, de misiune în plan mediatic, ci şi prin efortul, reînnoit de la o zi la alta, de a transmite pe înţelesul tuturor Vestea cea Bună aflată în lucrarea credinţei, de a identifica şi evidenţia cu prioritate faptele luminoase din societatea românească.

Din dorinţa de a reflecta cât mai fidel şi cât mai multe dintre activităţile bogate desfăşurate în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, activităţi care se amplifică şi se diversifică mereu, Patriarhia Română a înfiinţat 4 ediţii locale ale 'Ziarului Lumina': de Moldova, de Transilvania, de Oltenia şi de Banat, conjugând astfel coresponsabilitatea misionară cu bucuria cunoaşterii vieţii Bisericii în diversitatea ei.

Aşadar, publicaţiile 'Lumina' şi-au asumat în cei şase ani de neîntreruptă apariţie atât rolul de comunicator al lucrării Bisericii în societate, cât şi pe cel de susţinător al comuniunii şi cooperării frăţeşti intereparhiale în Patriarhia Română.

Tuturor ostenitorilor, susţinătorilor şi cititorilor acestor publicaţii le împărtăşim multa noastră preţuire pentru bogata lor lucrare misionară pe care o împlinesc spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii şi al poporului român.

La mulţi ani, pe noi trepte de lumină!

Cu gratitudine şi binecuvântare,

† Daniel

Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române

Hristos a inviat!

Shitul Prodromu-Athos- are un nou egumen

Ieromonahul Atanasie Floroiu este noul egumen ales al Schitului Prodromu din Sfântul Munte Athos. Alegerile au avut loc duminică, 6 februarie, în urma retragerii din egumenie a părintelui protosinghel Petroniu Tănase, informează 'Ziarul Lumina'.

În urmă cu două săptămâni, părintele protosinghel Petroniu Tănase, din cauza unei suferinţe trupeşti şi a vârstei înaintate de 96 de ani, şi-a anunţat retragerea din ascultarea de egumen al Schitului Prodromu. În urma alegerilor care s-au desfăşurat duminică, cel mai mare număr de voturi l-a obţinut părintele ieromonah Atanasie Floroiu, provenit din obştea Mănăstirii Sihăstria, unde a intrat la 5 decembrie 1975.

'Părintele Atanasie face parte din grupul de călugări care în anul 1977 a plecat în Sfântul Munte, împreună cu părintele Petroniu Tănase, pentru revigorarea vieţii duhovniceşti şi administrative din Schitul românesc Prodromu. S-a remarcat printr-o ascultare desăvârşită, a fost hirotonit ulterior preot, dar s-a ocupat în special de treburile gospodăreşti sau administrative ale comunităţii româneşti de la Muntele Athos. Instalarea lui în ascultarea de egumen va avea loc duminica următoare, 13 februarie, şi va fi săvârşită de către conducerea Mănăstirii Lavra de care aparţine schitul românesc', a declarat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Părintele arhimandrit Timotei Aioanei a vorbit şi despre schimbările care s-au produs în viaţa Schitului românesc Prodromu odată cu venirea monahilor români în anul 1977.

'În a doua jumătate a secolului XX, Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos s-a confruntat cu o profundă criză, cu o perioadă de regres. La insistenţele unor călugări români care doreau ca schitul românesc, precum şi unele chilii din Muntele Athos, să nu se piardă, au insistat pe lângă patriarhul Justinian Marina şi pe lângă autorităţile de atunci ale României, care au încuviinţat ca un grup de monahi români să meargă la Sfântul Munte în anul 1977 şi în anul următor. Printre aceşti călugări care au plecat atunci în Sfântul Munte s-a numărat şi părintele Petroniu Tănase, vestitul egumen al Schitului Prodromu, care împreună cu câţiva părinţi au refăcut în anii următori situaţia de la Prodromu. El a fost numit egumen în anul 1984, iar de atunci şi până acum s-au făcut numeroase lucrări de restaurare, dar şi de reorganizare din punct de vedere duhovnicesc. De la cei câţiva călugări pe care i-a găsit atunci, acum Prodromu are mai mult de 20 de vieţuitori, preoţi şi diaconi, cu o bună rânduială a slujbelor religioase, dar, mai ales, cu o deosebită aşezare din punct de vedere duhovnicesc şi gospodăresc. Când au ajuns acolo călugării români, schitul era în ruină, ploua în biserică, chiliile erau complet deteriorate şi era o lipsă acută a hranei şi a celor necesare unei vieţi obişnuite. Au reparat biserica, au refăcut pictura, catapeteasma, mobilierul, după aceea biblioteca, trapeza, chiliile pentru monahi şi arhondaricul. Paraclisele şi gropniţa au fost restaurate, iar grădinile, gospodăria şi atelierele mănăstirii au fost reorganizate. Astăzi, mănăstirea are un atelier de pictură, un altul de sculptură, iar altul de dulgherie', a spus părintele arhim. Timotei Aioanei.

Intru multi ani de pastorire la schit preacuvioase parinte.

Hristos a inviat!

Ortodoxia in Kongo- I Rugaciunile mici

Kwa Jina ya Baba na ya Mwana na ya Roho Mutakatifu. Amina.

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Mungu Mtakatifu, Mweza Mtakatifu, Musiye kufa Mtakatifu, utuhurumie, (mara tatu).

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi (de 3 ori).

Utukufu kwa Baba, na kwa Mwana, na kwa Roho Mtakatifu, sasa na siku zote, hata milele na milele, Amina.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Utatu Mtakatifu Kamili utuhurumie, Bwana utusamehe zambi zetu, Rabi utuondolee makosa yetu, mtakatifu utukaribie na uponye magonjwa yetu, Bwana hurumia, Bwana hurumia, Bwana hurumia. 

Prea Sfanta Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne curateste pacatele noastre; Stapane iarta faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Bwana hurumia,Bwana hurumia,Bwana hurumia.

Doamne miluieste, Doamne miluieste,Doamne miluieste.

Utukufu kwa Baba, na kwa Mwana, na kwa Roho Mtakatifu. Sasa na siku zote, hata milele na milele. Amina.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Baba yetu uliye mbinguni, jina lako litukuzwe, ufalme wako uje, mapenzi yako yatimizwe hapa duniani kama mbinguni, utupe  sisi leo chakula chetu cha kila siku, utusamehe ndeni zetu kama sisi vilevile tunawasamehe walio na ndeni zetu, tena usitutie  katika majaribu, lakini utuokoe na yule mwovu.

Tatal nostru, Care esti in cerurui, sfinteasca-se numele Tau,vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant.Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbazveste de cel rau.

Multumesc foarte mult,parintelui, care a dorit sa ramana anonim, pentru acest minunat dar virtual ,pe care mi l-a oferit, CEASLOVUL CEL MARE complet, din KONGO.Aceasta este chiar cartea de slujba  dupa care se savarsesc Sfintele slujbe in Australia, Kongo. Limba de conversatie este Swahilli.In urmatoarele zile voi posta si urmatoarele rugaciuni:Rugaciunile de dimineata,Rugaciunile de masa,Rugaciunile de seara, ... ,Paraclisul Maicii Domnului s.a..Sa incercam sa invatam aceste rugaciuni, chiar daca DUMNEZEU  ne va asculta ,in orice limba ne-am ruga Lui.

Hristos a inviat!

6 februarie Sf.Fotie Patriarhul Constantinopolului - Lucrarile si Slujba

Atunci când vorbim de umanişti creştini înţelegem, de regulă, acel tip de persoane care au făcut mai mult rău decât bine în direcţia vieţii duhovniceşti. Nu întotdeauna lucrurile stau astfel. Înainte de Renaşterea italiană, a existat o Renaştere bizantină, din care cea dintâi a extras anumite principii, unele benefice, altele mai puţin folositoare. Reprezentanţii Renaşterii bizantine au fost preponderent intelectualii, cu o formaţie teologică şi culturală deosebită. Printre aceştia se numără şi patriarhul Fotie al Constantinopolului, pe care îl prăznuim în fiecare an pe data de 6 februarie.


Definirea termenului de „umanist creştin“


Întrebarea esenţială a acestui material este dacă îl putem considera pe Sfântul Fotie unul dintre primii umanişti creştini. Despina Stratoudaki-White, autoare a două cărţi asupra vieţii şi operei Sfântului Fotie, este de părere că da, precizând că ar putea fi considerat chiar primul reprezentant al acestui curent. Trebuie să definim mai întâi noţiunea de umanist creştin. Prin aceasta înţelegem în primul rând o persoană cu solide cunoştinţe culturale şi teologice, dar care, totodată, abordează critic sursele folosite, folosind principii din diverse ştiinţe. Bineînţeles, ni s-ar putea răspunde că Sfântul Vasile cel Mare trebuie considerat primul exemplu în această direcţie, dar sunt anumite diferenţe pe care Sfântul Fotie le dovedeşte, cel puţin în abordarea critică a gândirii teologice. Sfântul Fotie vorbeşte de stil în cadrul scrierilor teologice, se declară rezervat faţă de anumite păreri teologice şi demonstrează clar o influenţă culturală diferită faţă de cea a Sfântului Vasile cel Mare.


Bazele culturii sale


Sfântul Fotie s-a născut în Constantinopol în jurul anului 810, într-o familie nobiliară. Tatăl său, Sergius, îndeplinea funcţia de spatharios în cadrul administraţiei imperiale. Unchiul său, Tarasius, a fost unul dintre cei mai longevivi patriarhi constantinopolitani. Datorită controverselor iconoclaste, tatăl său a fost exilat şi împreună cu el au plecat toţi membrii familiei. În 837 un sinod iconoclast i-a condamnat pe Tarasius şi Fotie, dar aceştia au fost reabilitaţi în scurt timp. Sfântul Fotie a studiat o perioadă îndelungată la Universitatea Imperială din Constantinopol, devenind şi profesor. Niketas, biograful patriarhul Ignatie, contemporan cu Fotie, precizează că „era priceput în gramatică, filosofie, poezie, retorică şi, în general, în orice ştiinţă pe care învăţământul o putea oferi“ (D. Stratoudaki White and Joseph R. Berrigan Jr. The Patriarch and the Prince…, p. 15). Cunoştinţele dobândite de Fotie au fost dintre cele mai diverse. Spiritul său cultural se observă cel mai uşor din lucrarea sa Biblioteca.


Biblioteca - prima colecţie de recenzii din istorie


Biblioteca este principala lucrare a patriarhului Fotie al Constantinopolului. Cuprinde rezumate a 279 de lucrări, dintre care 158 sunt opere teologice, iar 122 reprezintă lucrări din cele mai diverse domenii. Cu toate că scrierile teologice sunt majoritare la număr, spaţiul dedicat lor ocupă doar 43% din întregul corpus, lăsând astfel 57% celorlalte domenii. Care sunt celelalte domenii? Despina Stratoudaki precizează: „Sunt 37 de lucrări istorice, urmate de numeroase scrieri legate de călătorii. Întâlnim de asemenea 16 discursuri filosofice, dintre care trei aparţinând filosofilor evrei, 5 cărţi despre geografie, 6 lucrări asupra papilor şi preoţilor din Apus, 6 din domeniul medicinei, câteva asupra mitologiei şi ştiinţelor matematice“ (D. Stratoudaki White, Patriarch Photios of Constantinople…, p. 50). Interesul patriarhului Fotie asupra lucrărilor istorice, filosofice şi geografice se explică prin două elemente. Primul dintre ele este că iubea enorm călătoriile şi discuţiile cu reprezentanţi ai altor popoare. Cunoaştem foarte clar că, în jurul anului 845, a îndeplinit una sau mai multe misiuni diplomatice în lumea arabă. În medicină era interesat în principal de modul de dezvoltare a bolilor. Nu se sfieşte să acorde şi sfaturi în câteva scrisori cu privire la tratamente corecte. Frapant nu este, în esenţă, faptul că a reuşit să citească enorm pentru perioada în care a trăit. Uimitor este faptul că a reuşit şi o abordare critică.


Atitudinea critică faţă de textele hagiografice


În ciuda faptului că Biblioteca cuprinde recenzii a 280 de cărţi, doar 8 texte sunt rezumate de Vieţi ale Sfinţilor. Ceea ce uimeşte de prima dată este felul în care Sfântul Fotie discută aceste scrieri şi cât accent pune asupra utilizării unui stil corect. Astfel, cu privire la textul Vieţii Sfântului Atanasie cel Mare, spune următoarele: „Lucrarea pe care o prezint acum înclină mai mult spre neglijenţă decât precizie, în mod principal în privinţa aranjării materialului. În multe capitole, povestirea este pură fantezie în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă“ (The Bibliotheca…, p. 243). Nu ne-am aştepta ca un astfel de comentariu să apară asupra unei Vieţi de Sfânt, dar Fotie demonstrează clar că acurateţea şi obiectivitatea trebuie păstrate chiar şi atunci când discutăm despre o lucrare hagiografică. Cu privire la autorul Vieţii patriarhului Gheorghe de Alexandria, notează: „Stilul folosit este simplu şi deseori vulgar, pentru că autorul nu este precis nici măcar în folosirea substantivelor şi verbelor, demonstrându-şi astfel lipsa de educaţie“ (The Bibliotheca…, p. 113). Lucrurile par şi mai complicate atunci când Fotie respinge atribuirea unei lucrări Sfântului Ioan Hrisostom tocmai pentru că stilul era sub orice critică şi nu se putea ca un om atât de cultivat să facă o lucrare atât de slabă. Despre una dintre operele Sfântului Efrem Sirul afirmă că este o adevărată minune că un mesaj atât de puternic poate fi transmis în condiţii aşa grele din punct de vedere stilistic (T. Hägg, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, p. 56).


Stilul epistolar


Nu doar în privinţa textelor hagiografice s-a dovedit Fotie critic, ci şi cu privire la epistole şi modul în care acestea trebuie scrise. A păstrat patru caracteristici esenţiale: concizia, claritatea, simplitatea şi delicateţea. Drept model absolut în această privinţă îl considera pe Sfântul Vasile cel Mare, care ne-a lăsat o bogată colecţie de epistole, scrise într-un stil desăvârşit. Cu privire la epistolele Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântul Fotie se plânge de obscuritatea textului şi critică formulele de adresare ale acestuia. Atunci când este întrebat de Antonie al Cyzicului care sunt scriitorii care pot fi urmaţi ca modele în privinţa epistolelor, Fotie răspunde cu o lungă listă de autori, dintre care pot fi amintiţi tiranul Phalaris, retorul Libanius, generalul roman Brutus, dar şi Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Isidor de Pelusium. Acrivia patriarhului Fotie în privinţa identificării şi păstrării unor reguli corecte de scris este indubitabilă.


Sfaturi oferite pe măsura înţelegerii


Atunci când decide să îi trimită o scrisoare hanului bulgar Boris, botezat de curând, Sfântul Fotie nu oferă nici un citat direct în cadrul textului. Specialiştii au reconstituit însă sursele folosite, ajungând la concluzia că ponderea citatelor clasice este mai mare decât cea a surselor patristice. Doar Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Hrisostom, împreună cu autorii vechi-testamentari Solomon şi Iisus Sirah se regăsesc în cadrul surselor patristice şi biblice. În rest, lucrarea este înţesată cu argumente din Isocrate, Plutarh, Demostene şi Aristotel. De ce a ales patriarhul Fotie această cale? Tocmai pentru că proaspătul botezat nu era încă în stare să înţeleagă multe aspecte ale vieţii creştine. Îi sunt oferite alături de cuvinte simple ale Sfinţilor Părinţi şi multe axiome ale înţelepciunii antice conforme cu poruncile evanghelice. Scrisoarea este de fapt un mic tratat asemănător cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, abordând principalele aspecte ale vieţii unui monarh creştin şi principiile care trebuie să îi călăuzească activitatea.


Concluzii


Modalităţile prin care Sfântul Fotie încearcă să folosească principii filosofice pentru descoperirea calităţilor stilului constituie variante încercate mai târziu în mod eronat şi de renascentişti în Apus. Cultura deosebită, abordarea critică viguroasă, inclusiv în privinţa lucrărilor patristice, constituie o remarcabilă avangardă nu doar a gândirii renascentiste bizantine, ci şi a discuţiilor moderne cu privire la stilul scrierilor teologice. Toate aceste amănunte îl recomandă pe Sfântul Fotie ca un prim umanist creştin, dar unul de o factură deosebită faţă de cei care i-au urmat. Sfântul Fotie nu a pus niciodată cultura mai presus de teologie, ci a subordonat-o acesteia. De aceea îl putem considera şi unul dintre umaniştii creştini autentici. Mulţi dintre cei care i-au urmat au fost doar umanişti. z


Surse:


Hägg, Tomas, „Photius as a Reader of Hagiography: Selection and Criticism“, Dumbarton Oaks Papers, Vol. 53 (1999), pp. 43-58.

Photius, The Bibliotheca, a selection translated with notes by N. G. Wilson (2nd edn., London: Gerald Duckworth & Co. Ltd., 2002).

Stratoudaki White, Despina, Patriarch Photios of Constantinople: His Life, Scholarly Contributions, and Correspondence Together with a translation of Fifty-two of His Letters (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1981).

Stratoudaki White, Despina and Berrigan Jr., Joseph R., The Patriarch and the Prince: The Letter of Patriarch Photios of Constantinople to Khan Boris of Bulgaria (Brookline: Holy Cross Orthodox Press, 1982).

LUNA FEBRUARIE

ÎN ACEASTĂ LUNĂ, ZIUA A ŞASEA:



POMENIREA CELUI ÎNTRE SFINŢI PĂRINTELUI NOSTRU
FOTIE CEL MARE,
PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI,
CEL ÎNTOCMAI CU APOSTOLII ŞI MĂRTURISITORUL

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am …, se pun stihirile Sfântului Fotie pe 4, glasul 2:

Podobie: Când pe lemn…



Din rădăcină slăvită ca un pom de Dumnezeu sădit ai răsărit, Fotie, şi tuturor te-ai arătat plin de înţelepciune şi har; prin care petrecându-ţi viaţa toată, te-ai dovedit a fi rodire a dumnezeiescului Duh.

Când cu sfatul cel de sus, ca un vas al Mângâietorului, ai fost hirotonit mare păstor şi întâistătător luminat al Bisericii lui Hristos, atunci preasfinţite Fotie, ca pe o rădăcină a tuturor relelor ai mustrat adaosul Filioque din Simbolul Credinţei, cu înţeleptele tale cuvântări.

Auzind de cinstită chemarea ta, înţelepte, de a străluci tuturor lumina Ortodoxiei celei neprihănite şi curate, mincinoasa, făţarnica şi inovatoarea învăţătură a papei se înspăimântă şi tremură, iar întreg Răsăritul desăvârşit şi luminat te cinsteşte pe tine, Sfinte Fotie, ca pe cel ce eşti întocmai cu Apostolii.

Fiind izgonit cu silnicie, părinte, şi cu nelegiuită poruncă din Biserica lui Hristos, atunci multe chinuri şi necazuri ai pătimit ca un învederat slujitor al Mântuitorului Hristos, Care te-a încununat după vrednicie cu cununa mărturisirii.


Slavă…, a sfântului, glasul 1:



Împodobit cu râvnă apostolică, Părinte, te-ai arătat al Bisericii apărător, căci cu puternic cuvânt ai călăuzit minţile credincioşilor la cele de sus, iar răzvrătirile feluritelor eresuri le-ai ruşinat, ca un ierarh de Dumnezeu înţelepţit, pururea pomenite Fotie. Ci întru lumina dumnezeieştilor tale învăţături, îndreptează căile noastre, rugându-te cu osârdie lui Hristos pentru sufletele noastre.



Şi acum…, a praznicului, asemenea:



Pe Cel singur Atotsfânt Îl aduce în cele sfinte, Sfânta Fecioară; şi întinzând mâinile sfinţitul Simeon L-a primit bucurându-se şi a strigat: Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, Doamne.



LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile praznicului, glasul 2:

Podobie: Casa Eufratului…



Bucură-te mult minunate Fotie, înţeleptule învăţător a toată dumnezeiasca înţelepciune, întărirea şi stâlpul întregii Biserici.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

Trâmbiţă duhovnicească te-ai arătat lumii, apărând cu glas puternic dogma Ortodoxiei, prea minunate Fotie.

Stih: Gura dreptului va grăi înţelepciune şi limba lui va rosti judecată.

Ritor cu chip dumnezeiesc al lui Hristos te-ai aflat, întărind şi luminând credincioşilor cugetul Bisericii, Fotie al nostru ierarh preaiubit.



Slavă…, a Treimii, acelaşi:



Numai din Tatăl purcede Duhul şi prin Fiul se dăruieşte tuturor, propovăduieşti lumii, preaînţelepte părinte Fotie.



Şi acum…, a praznicului:



Bucuratu-s-a Simeon, dacă a primit pe Ziditor în braţe, şi a strigat: Acum slobozeşte, Mântuitorule, pe robul Tău că Te-a văzut.



TROPARUL Sfântului Fotie, glasul 5,

Podobie: Pe Cuvântul cel împreună fără de început…



Făcându-te strălucit luminător al înţelepciunii, te-ai arătat de-Dumnezeu-aşezat apărător al Ortodoxiei, frumuseţea Părinţilor, Fotie prea mare; căci tu, dumnezeiască stea a Răsăritului, surpi sprânceana cea semeaţă a cumplitelor eresuri, cel ce eşti strălucirea Bisericii, pe care păzeşte-o neclintită, Părinte.



Slavă…, a Sfântului Vucol, glasul 4:

Îndreptător credinţei…



Şi acum…, al praznicului, glasul 1:



Bucură-te, Cea plină de har, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în braţe pe Izbăvitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă şi învierea.



Ectenia şi otpustul.





LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm se cântă Fericit bărbatul…, starea întâi.



La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 8 în zi de rând şi pe 10 sâmbătă seară.

Stihirile Sfântului Fotie, glasul 4:

Podobie: Ca un viteaz între mucenici…



Pe trâmbiţa înţelepciunii, pe locaşul harului Sfântului Duh, pe cel cu totul înţelepţit în dogmele cele drepte şi pe dumnezeiescul luminător la Bisericii lui Hristos, pe turnul cel neclintit, pe şuvoiul cel nedeşertat al cereştilor învăţături, după vrednicie să-l lăudăm pe preasfinţitul Fotie.

Pe ritorul cel mult înţelept, ce cu puterea şi cu harul Sfântului Duh a mustrat înnoirea învăţăturilor şi adăugirea apuseană cea din Crez, noi ortodocşii într-un glas să-l fericim pe vrednicul de pomenire Fotie.

Purtând nume vrednic de chemarea ta, preasfinţite, străluceşti lumină marginilor lumii, căci goneşti întunericul tuturor ereziilor ca un drept învăţător. Pentru aceasta Biserica lui Hristos, ca pe un mare păstor te cinsteşte pe tine, înţelepte Fotie.



Alte stihiri, glasul 2:

Podobie: Cu ce cununi…



Cu ce cununi de laudă îl vom încununa pe ierarhul, pe vestitorul cel preaînvederat al dreptelor dogme ale credinţei, pe cel îmbogăţit cu felurita cunoştinţă, pe locaşul Înţelepciunii celei mai presus de toată înţelepciunea, pe biruitorul a toată flecăreala nedreptăţii, ce se trufea împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos, pe cunoscutul prieten al Domnului şi prea marele Fotie?

Cu ce melodioase cântări vom lăuda pe ierarhul, pe apărătorul Ortodoxiei şi sabia împotriva ereticilor, pe grădină a toată virtutea, pe stâlpul Bisericii cel în chipul focului, pe cel într-adevăr cu mare şi dumnezeiesc nume, care luminează inimile credincioşilor ortodocşi şi îndepărtează toată pâcla relelor eresuri, pe înţeleptul şi marele Fotie?

Cu ce frumoase cântări vom lăuda pe ierarhul, pe cel ce cu limba-i înfocată a mustrat toate eresurile romane şi ale lor neîntemeiate înnoiri; pe cel ce evangheliceşte cuvântând a călăuzit poporul cel ortodox către cele de sus, pe cel încercat ca aurul în cuptor prin felurite necazuri şi prin pătimiri, pe preaslăvitul Fotie, lauda ortodocşilor?



Slavă…, a Sfântului Fotie, glasul 6:



Astăzi a strălucit Bisericii lui Hristos mai mult decât razele soarelui, pomenirea ierarhului Fotie, răspândind dumnezeiasca lumină cugetelor credincioşilor. Veniţi dar mulţimile ortodocşilor, să prăznuim cu veselie pomenirea ierarhului, strigând cu bucurie: Bucură-te vistierul cel preaplin de multă şi felurită înţelepciune şi grădină preafrumos mirositoare a cereştilor pliniri! Bucură-te, învăţătorule cu chip dumnezeiesc al Predaniei Ortodoxe şi preaputernică armă împotriva înnoirilor papistăşeşti! Bucură-te preaînţeleaptă gură ce propovăduieşti cuvântul harului în nenumărate chipuri! Ci acum întru tot fericite Fotie, stând lângă tronul dumnezeieştii măriri, roagă-te pentru sufletele noastre.



Şi acum…, a praznicului, acelaşi glas:


VOHOD, Lumină lină…,

Prochimenul zilei şi

PAREMIILE

(Caută la 10 februarie, ale Sfântului Haralambie)



LA LITIE

Se pune stihira hramului şi 4 ale Sfântului, glasul 1:



Veseleşte-te în Domnul, Biserică a lui Hristos, pe marele Fotie avându-l tuturor păstor, învăţător şi apărător de Dumnezeu trimis împotriva a tot viclenei uneltiri şi a tuturor eresurilor; căci îmbrăcat fiind cu apostoleşti haruri, a luptat apostoliceşte pentru dreapta învăţătură a Evangheliei păcii şi întocmai dumnezeiescului Pavel, binesăvârşindu-şi drumul, se roagă Domnului să ne întărească pe noi în buna mărturisire şi să mântuiască sufletele noastre.



Glasul 2:

Binelucrând virtuţile, tuturor ai arătat roadele desăvârşitei cunoştinţe, ca un măslin roditor în casa lui Dumnezeu, cu totul minunate Fotie. Şi îmbrăcat fiind cu veşmântul preoţiei, te-ai arătat Bisericii, ierarh cuvios şi fără prihană, plin de dumnezeiască luminare, puternic în cuvânt şi faptă; căci ai păzit dogmele de eretici, iar pe noi nevătămaţi ne călăuzeşti către Hristos cu rugăciunile tale.



Glasul 3:

Drept învăţând cuvântul adevărului ca o gură de Dumnezeu înţelepţită a Ortodoxiei, prea sfinţite Fotie, neclintit ai stat împotriva feluritelor erezii, iar Cap a toată Biserica pe Hristos mărturisindu-L a fi, pe întâistătătorul papă al Romei celei Vechi ce se socotea mai presus de Biserică, cu dreptate l-ai biruit, fericite, cu limba ta cea de foc şi dumnezeiesc grăitoare. Ci ca unul ce eşti de aceeaşi râvnă cu Sfinţii Apostoli şi ierarh îndumnezeit, roagă-te pentru sufletele noastre.



Glasul 4:

Îmbrăcat cu toată armătura Duhului Sfânt, ai propovăduit cu gură ortodoxă în toată Biserica, preaslăvite Fotie, că Duhul purcede numai de la Tatăl, iar prin Fiul se dă credincioşilor, care cu vrednicie se fac părtaşi lucrării Lui, prin care sfinţiţi fiind, ne facem fiii lui Dumnezeu, iar adaosul papistaşilor în Simbolul Credinţei l-ai mustrat cu tărie, vădindu-l a fi glas nelegiuit şi izvor al primejdioaselor eresuri. Pentru aceasta, întărită fiind Biserica lui Hristos prin cuvintele tale, slăvim drept pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea deofiinţă, într-o singură Dumnezeire.



Slavă…, glasul 4:

Pe ierarhul lui Hristos şi pe luminătorul cel atotstrălucitor al Bisericii, pe Fotie cel Mare, ca unii ce de el am fost luminaţi, după datorie să-l lăudăm, căci cu preaînalta sa iubire de înţelepciune s-a curăţit şi s-a arătat strună a înaltei cuvântări de Dumnezeu. Iar taina Ortodoxiei binemărturisind, s-a învrednicit şi apostoleştilor nevoinţe, ca un următor îndeaproape al Apostolilor, împreună cu care se şi roagă pentru sufletele noastre.



Şi acum…, a praznicului, acelaşi glas:

Astăzi, Maica cea sfântă şi mai înaltă decât biserica Legii celei Vechi, în Biserică Îl aduce arătându-L lumii pe al lumii Făcător şi Dătătorul Legii; pe care în braţe primindu-L bătrânul Simeon, bucurându-se striga: Acum slobozeşte pe robul Tău, că Te-am văzut pe Tine, Mântuitor al sufletelor noastre.



Şi rugăciunile obişnuite.



LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile sfântului, glasul 5:

Podobie: Bucură-te cămară…



Bucură-te, luminătorul cel mare şi strălucitor al Bisericii lui Hristos, care lumea toată o luminezi cu strălucirile Ortodoxiei; gura cea preaînţeleaptă, alăuta duhului cea frumos glăsuitoare, canonul împlinirii întregii înţelepciuni şi al dogmelor celor preadrepte ale Bisericii, gură ce picuri nectarul credinţei. Fotie, nume mare şi auzire minunată, pe Hristos înduplecă-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

Stih: Lăuda-se-vor cuvioşii întru slavă şi se vor bucura întru aşternuturile lor.

Bucură-te frumuseţea ierarhilor, livada bine mirositoare a filosofiei celei înalte, o, Fotie, de Dumnezeu grăitorule, cel ce porţi în cuvintele buzelor tale focul Mângâietorului, cu care ai şi ars nebunia cea stricată şi necurată a lepădatului Nicolae, papa Romei, care izvodea hule împotriva Sfântului Duh-Dumnezeu; iar tu, ca un alt arhanghel, tuturor ai strigat: Să stăm bine! Să stăm toţi pe temelia credinţei, ca să câştigăm de sus mântuire şi mare milă.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Bucură-te, întărirea Ortodoxiei, sabie cu două ascuţişuri împotriva a toată erezia, înţeleptule iconom, căruia ţi s-a încredinţat prin dumnezeiescul har, cuvânt bogat, cu care ai întărit cugetul credincioşilor în frica celor de sus. Pentru aceasta, ca un înalt glăsuitor, bărbăteşte ai pătimit felurite prihane şi te-ai învrednicit slavei celei de sus. Pe Hristos roagă-L, Fotie păstorule, pentru turma ta.



Slavă…, a sfântului, glasul 8:



Lumina Duhului strălucind în inima ta, ai răsărit lumii ca o lumină, o, Fotie mult înţelepte; pentru aceasta spre lumina vieţii tale şi spre măreţia înţelepciunii tale nu au putut să privească toţi vrăjmaşii noştri ca nişte încăpăţânaţi în erezie, căci tu ca un alt apostol propovăduieşti cu mare glas cuvântul Evangheliei şi te rogi pentru sufletele noastre.



Şi acum…, a praznicului.

La binecuvântarea pâinilor, se cântă troparul Sfântului Fotie (de două ori) şi al praznicului (o dată).



(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”)




Hristos a inviat!

„Moartea e doar o sincopă existenţială!”-Nasterea in ceruri a I.P.S. Bartolomeu Anania

ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a trecut aseară la cele veşnice. Decesul a fost anunţat oficial de Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului. "Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19:25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu", se precizează în comunicatul Consiliului Eparhial. Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

Starea de sănătate a Mitropolitului Bartolomeu s-a deteriorat în luna decembrie a anului trecut. La 22 decembrie a fost internat la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, de unde a fost transferat la 14 ianuarie la Clinica AKH din Viena pentru un examen cardiologic ce nu putea fi efectuat în ţară. După investigaţiile amănunţite, medicii austrieci au ajuns la concluzia că o intervenţie chirurgicală pe cord nu este posibilă datorită vârstei şi antecedentelor medicale. La 24 ianuarie a fost transferat la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, unde a survenit decesul.

Pe toată perioada spitalizării, în ţară şi în străinătate, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi-a asumat conştient, lucid şi cu credinţă în Dumnezeu întreaga suferinţă. Prin revenirea la Cluj-Napoca, s-a respectat şi dorinţa ÎPS Sale de a fi acasă, în oraşul şi în mijlocul credincioşilor pe care i-a păstorit vreme de 18 ani.

ÎPS Batrolomeu Anania s-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea. Părinţii Vasile Anania şi Ana, născută Mărgăritărescu, l-au botezat Valeriu. A urmat şcoala primară în comuna natală apoi a fost elev al Seminarului Central din Bucureşti. În clasa a doua de seminar, îl are îndrumător pe scriitorul Anton Holban, care i-a fost profesor de limba română. În 1935 a debutat în revista teologică, fiind autor al volumului de versuri “Pământ şi cer”. A debutat publicistic în 1937 în revista Vremea cu articolul “Camaradul Anton”, apoi, un an mai târziu, a debutat dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri “ Jocul fulgilor”, în regia lui Atanasie Mitric. În 1939 la iniţiativa lui Nicolae Iorga, o trupă de amatori îi joacă piesa în versuri “La furcărie”, pe scena Teatrului Ligii Culturale, în regia autorului.

La 2 februarie 1942 a intrat în monahism la Mânăstirea Antim din Bucureşti şi a primit numele Bartolomeu. La 15 februarie este hirotonit ierodiacon. În peregrinările prin ţară a fost ierodiacon la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. A urmat cursurile de diferenţă la liceele Dimitrie Cantemir şi Mihai Viteazul apoi şi-a susţinut bacalaureatul. S-a înscris la studii superioare de Teologie la Bucureşti Cluj şi Sibiu iar în 1948 a absolvit Academiei Teologice “Andreiane” din Sibiu.

ÎPS Bartolomeu Anania a avut de asemenea studii, incomplete însă, de medicină la Sibiu şi Cluj şi de muzică instrumentală la Cluj. Aici a participat activ la la cenaclul literar al lui Victor Papilian, pe care-l cunoscuse la Sibiu pe când era student al Acadmiei Teologice.

Student al Universităţii din Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc "Petru Maior", conduce în 1946 greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă. Este expluzat din Cluj şi urmează un lung şir de arestări. În 1947, pentru o scurtă perioadă a fost stareţ al Mănăstirii Topliţa.

În toamna lui 1948 la Mănăstirea Bistriţa vâlceană îl cunoaşte pe Patriarhul Justinian, căruia i-a fost colaborator mai bine de 25 de ani, ocupând funcţia de intendent al Palatului Patriarhal.

În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru “uneltire contra ordinei sociale” şi închis la Securitate, Jilava, Piteşti şi Aiud. A fost eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere.

În 1964-1965 a fost director al bibliotecii patriarhale, apoi, din 1965 până în 1976 funcţionează, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor interbisericeşti. Primeşte harul preoţei în 1967, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii pentru ca mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îi acorde rangul de arhimandrit. Ulterior, este distins – pe linie bisericească – cu “Crucea patriarhală”, “Ordinul Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalimului, “Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Antiohiei.

În diferite momente ale vieţii i-a cunoscut şi a fost prieten cu Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Vasile Voiculescu. În 1967-1968 – Teatrul “Barbu Delavrancea” din Bucureşti îi pune în scenă poemul dramatic Mioriţa, regia şi scenografia fiind semnate de Marietta Sadova, Mircea Marosin şi Zoe Anghel-Stanca. Acest poem fusese publicat în 1966 cu o Predoslovie de Tudor Arghezi. În 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România şi publică mai multe volume de versuri, precum şi romane iar în 1982 primeşte premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, pentru opera “Greul pămânului”. În acelaşi an se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Văratec.

În 1990, în Ajunul Crăciunului începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, începând cu textul Noului Testament, acţiune extinsă ulterior asupra întregii Sfintei Scripturi, pe o perioadă de unsprezece ani. În ianuarie 1993 Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. La Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri –, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii.
Activitatea scriitoricească a ÎPS Bartolomeu Anania este vastă. A publicat numeroase volume de articole şi studii teologice, memorialistică, romane, teatru, nuvele şi povestiri, fiind distins cu premii şi medalii pentru activitatea întreprinsă. Preşedinţia României îi acordă în anul 2000 medalia jubiliară “Mihai Eminescu” şi Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca i-a acordat în 2001 titlul de “Doctor Honoris Causa”, titlu primit şi din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca , al Universităţii din Oradea în 2002 şi al Universităţii din Craiova în 2003. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativă validată de Adunarea Naţională Bisericească, Bartolomeu Anania este instalat Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului la 25 martie 2006, chiar de Praznicul Bunei Vestiri, de către Patriarhul Teoctist. Din noua structură bisericească, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a implicat îndeaproape în activitatea de dinamizare a vieţii religioase.

Hristos a inviat!

,,MILOSTIVIREA,, nu este al Patriarhiei

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:

Deoarece în unele eparhii din ţară, parohiile sunt obligate să cumpere aşa-numitul «vin liturgic» cu denumirea MILOSTIVIRE, prezentat ca fiind produs de către S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. cu acordul şi binecuvântarea Patriarhiei Române, facem următoarele precizări:

Încă din anul 2009, S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. a fost informată că Patriarhia Română nu are competenţe în distribuirea vinului cu adevărat liturgic, întrucât nu desfăşoară activităţi viticole proprii, asemenea unor eparhii care au viţă-de-vie proprie. Potrivit principiului autonomiei eparhiale, centrele eparhiale au responsabilitatea de a asigura parohiilor şi mănăstirilor aflate în jurisdicţia lor vinul liturgic natural şi curat pentru Sfânta Liturghie şi alte slujbe bisericeşti.

În acest sens, precizăm faptul că Patriarhia Română nu poate dispune distribuirea de vin liturgic în eparhii fără consultarea prealabilă şi acordul acestora. O consultare pe această temă nu a avut loc niciodată între ierarhii Sfântului Sinod în cadrul şedinţelor sinodale.

În luna august 2009, Patriarhia Română a notificat S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. asupra caracterului abuziv al folosirii numelui şi stemei Patriarhiei Române pe eticheta de prezentare. De asemenea, a atenţionat asupra faptului că menţiunea «vin liturgic» şi textul de prezentare tipărit pe etichetă induc în eroare cumpărătorul şi aduc prejudicii de imagine Patriarhiei Române, întrucât ea nu garantează că vinul respectiv este vin liturgic natural şi curat.

Ca atare, atenţionăm clerul şi credincioşii mireni că aşa-numitul «vin liturgic» MILOSTIVIRE se distribuie în unele eparhii fără binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi fără ca respectiva societate comercială să fi prezentat Patriarhiei Române garanţii că oferă vin natural pregătit după tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe.

Hristos a inviat!

29 ianuarie nasterea in cetele Sfintilor a marelui Sf.Cuv.Andrei Rubleov-Iconograful

ICOANELE SF ANDREI RUBLEOV

Intru aceasta zii 29 ianuarie 1427 sau 1430 sa nascut in ceruri un rugator pentru noi maritul ANDREI RUBLEOV cel ce ne-a aratat SFANTA TREIME dupa cum i s-a arat

Andrei Rubliov (în limba rusă: Aндрей Рублёв) sau Sfântul Andrei Iconograful (născut pe la 1360 – 1370 și decedat la 29 ianuarie 1427 sau 1430, la Mănăstirea Andronikov, Moscova) a fost un călugăr și pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea. Recent[1], Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat, iar ziua de praznuirea a Sfantului este de 29 ianurie iar pe 4 iulie este ziua canonizarii lui.

Viața lui Andrei Rubliov l-a inspirat pe cineastul rus Andrei Tarkovski, care i-a consacrat un film realizat în 1966 și care a ieșit pe ecrane în anul 1969: Andrei Rubliov. (Filmul se gaseste si pe ,,Filme Ortodoxe'' dar si pe ,,You Tube'' pe mai multe parti)

^ 6 - 9 iulie 1988. Vd. Hotărârea de Canonizare
^ În iunie 1988.
^ Avraam primește pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri, in Facerea, Cap. 18
^ Am folosit ortografia prezentă în edițiile românești ale Bibliei: Biblia sau Sfînta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1982, pp. 26-27, Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod (Traducere și adnotări de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, pp. 38-39.
^ Lavra este o mănăstire ortodoxă mare (în Grecia, Ucraina, Rusia), condusă de un egumen, în care fiecare călugăr locuiește în chilie proprie și separată, ca într-o mică așezare de sine stătătoare. In Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Editura Litera Internațional, 2007.

Tropar (glasul al 3-lea):

Strălucind cu razele luminii dumnezeieşti, cuvioase Andrei, pe Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu L-ai cunoscut. Propovăduit-ai lumii Sfânta Treime cea întru Unime, iar noi, minunându-ne, cu bucurie strigăm ţie, ca cel ce ai îndrăzneală către Preasfânta Treime: roagă-te ca Lumina cea necreată să lumineze sufletele noastre!

Condac (glasul al 2-lea):

Ca o trâmbiţă făcut-ai să răsune dulceaţa cântărilor dumnezeieşti, şi stea călăuzitoare te-ai arătat lumii, strălucind cu lumina Treimii. Pentru aceasta strigăm ţie: Cuvioase Andrei, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

LA VECERNIE

După obişnuitul Psalm, citim:
Fericit bărbatul... Starea întâi.


La Doamne, strigat-am...,

Stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Nicidecum nu te-ai înşelat de dulceţile trupului, nici de mărirea veacului acestuia trecător nu te-ai amăgit cu ispitele, mărite Andreie; ci cu totul te-ai arătat, slugă bună Stăpânului, primind jugul cel prea bun şi sarcina cea uşoară a vieţii celei curate; pentru aceasta te fericim .

Ascultând pe Stăpânul tău, Cel ce zice prin rostul său, Cel ce voieşte a urma după mine, să lepede toată voia sa trupească şi Crucea să-şi ia şi să vină după mine. Din pruncia ta ai urmat aceasta, lepădându-te de toată deşertăciunea lumească, preacuvioase Andreie .

Pavel apostolul, vasul cel sfânt al alegerii zice: Pe cei slabi şi pe cei simpli i-a ales Domnul, ca să înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia; ceea ce mărturisim pentru tine, cuvioase; că păstor fiind, simplu, şi slugă între oameni, ca un prunc fără prihană, cu fericire te-a preamărit.

Ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toate nopţile, smerenia cea către toţi şi blândeţele, te-au preamărit şi vestit te-a arătat tuturor credincioşilor, o Andreie; dar ca cel ce al mare îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te ca şi noi toţi să ne mântuim.

Ca o stea fiind luminat de razele Soarelui celui înalt şi luminat Iisus Hristos, luminează-ne sufletul celor ce suntem întunecaţi de norul ispitelor şi de rele supărări; ca să putem fi fiii luminii prin candela aprinsă, ieşind spre întâmpinarea Mirelui şi Stăpânului.

Pe noi care te fericim cu credinţă şi prăznuim prin glasuri de laudă pomenirea ta, de tot necazul şi patima, de boli năpraznice, din primejdii şi din nevoi izbăveşte-ne te rugăm; ca să preamărim îndrăznirea ce ai către Stăpânul, ca slugă credincioasă, preafericite Andreie.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Precum oarecând porumbelul a vestit lui Noe contenirea potopului şi înduplecarea Stăpânului, aşa şi sfintele tale icoane fericite, ne-au pricinuit încetarea tuturor scârbelor şi nu numai vestitor de bucurie te-ai arătat, ci şi mijlocitor te-ai făcut către Domnul, pentru potolirea mâniei, celei cu dreptate pornite asupra noastră. Pentru aceasta toţi cu un glas te fericim şi cu credinţă alergăm la ajutorul tău; că prin rugăciunile tale cele bine primite lui Dumnezeu, să scăpăm de toată ispita şi să ne împărtăşim veşnicei împărăţii cereşti.

Şi acum......, a Născătoarei, asemenea:

Trecut-a umbra legii şi harul a venit; că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

Pentru mai multe detalii despre viata Sfantului cautati la postarii mai vechi.

Hristos a inviat!

OTRAVA ANULUI 2011- RED BULL-

         Citind acest articol de pe un siteu ortodox am ramas uimit de ce otrava consumam unii dintre noi.Cred ca 70% din populati Terrei bea RED BULL si 90% au baut macar o data.Ne intrebam dece Romania ca ex. este intesata de bolnavi cu probleme ale ficatului?Nu generalizam ,dar majoritatea tineriol de 16-25 ani prezinta dureri in zona ficatului.In majoritatea barurilor din lume se consuma aceasta bautura,neindicata tinerilor, dar majoritatea 80% din tineri(12-20 ani)consuma aceasta bautura contraindicata.Sa incercam sa inmultim aceasta descoperire despre BAUTURA MORTII spunandu-le colegilor,parintilor,copiilor fara sa ne temem ca aceia vor rade de noi si ne vor face nebuni ca noi nu bem.Sa ne luptam pentru cei care vor fi dupa noi, copii nostri, si sa scoatem din supermarketuri,hipermarketui,alimentari s.a. bautura otravitoare .

In urmatorul articol ne vom da seama de marea prostie pe care am facut-o de a consuma aceasta bautura ,,racoritoare,, si de a satisface procentul de vanzare al producatorilor.

,,Se vinde in toate magazinele din tara. Se gaseste oriunde este la moda, oricine poate sa-l cumpere, sa-l guste, fie si numai din curiozitate… dar poate fi mortal. RED BULL a fost creat pentru a stimula creierul si nu pentru a fi consumat ca bautura inofensiva sau racoritoare.
RED BULL se comercializeaza la nivel mondial cu sloganul: ”Mareste rezistenta fízica, imbunatateste capacitatea de concentrare si viteza de reactie, da energie si o stare de spirit mai buna. Toate acestea se presupune ca exista intr-o cutiuta de RED BULL, bautura energizanta a mileniului, (dupa cum spun propietarii) .

RED BULL se vinde in aproape o suta de tari.

Marca Taurului Rosu are ca principali consumatori tineri si sportivi, doua segmente atractive care au fost captivate de stimulent.

ISTORIA:
Bautura a fost creata de Dietrich Mateschitz, un producator austriac , care a descoperit-o in timpul unei calatorii de afaceri la HONG KONG , unde se intalnea cu un fabricant de periute de dinti .
Lichidul – bazat pe o formula ce contine cafeina si taurina – facea furori in orasul respectiv; atunci s-a gandit ca ar putea aduce produsul in Europa, unde nu era inca nici cunoscut, nici inregistrat, si se putea astfel erija in producator.
ADEVARUL DESPRE BAUTURA ESTE ALTUL!

IN FRANTA SI DANEMARCA a fost interzisa bautura mortala, datorita componentelor sale de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.

GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de inalta periculozitate, folosit de catre Departamentul de Aparare din Statele Unite in anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate in VIETNAM, si actiona ca un drog halucinogen care calma stressul de razboi. Totusi efectele sale in organism au fost devastatoare si a fost intrerupt datorita numarului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale si boli ale ficatului manifestate la soldatii care au consumat asa ceva.

In plus, pe cutia de RED BULL se poate citi continutul:

GLUCURONOLACTONA, catalogata intre madicamente ca un stimulent.

Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecintele consumului, care ar obliga la o serie de AVERTIZARI:

1ESTE PERICULOS SA-L BEI CHIAR DACA DUPA ACEEA NU FACI EXERCITII FIZICE, pentru ca prin functia sa energizanta accelereaza ritmul cardíac si iti poate provoca un INFARCT FULGERATOR.

2Esti in pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALA, pentru ca RED BULL contine compusi care diluati in sange fac inima sa pompeze mai putin, si faci efort fizic simtindu-te mai putin epuizat.

3Este interzisa combinarea RED BULL cu alcool, pentru ca amestecul se transforma intr-o ‘bomba mortala’ care ATACA DIRECT FICATUL, distrugand anumite zone care nu se mai refac niciodata.

4Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este vitamina B12, utilizata in medicina pentru recuperarea pacientilor intrati in coma alcoolica. Astfel consumul energizantului produce hipertensiune si o stare de excitabilitate, ca si cum ai fi in stare de ebrietate, fara a fi baut alcool .

5Consumul frecvent de RED BULL duce la aparitia unei serii de afectiuni nervoase si neuronale ireversibile (nu se pot recupera).

CONCLUZIE: Este o bautura ce ar trebui interzisa in toata lumea. Venezuela , Republica Dominicana, Puerto Rico si alte tari din Caribe avertizeaza celelalte natiuni ca, amestecul acestui lichid cu alcool creaza o bomba cu ceas pentru corpul omenesc.

Fiind o problema de SANATATE PUBLICA, ar fi bine sa va avertizati fii si fiicele, prietenii si cunostintele. ,, 

SURSA:PELERIN ORTODOX

Hristos a inviat!