duminică, 21 octombrie 2012

ENERGIZANTELE chiar omoara !


Producător de BĂUTURI ENERGIZANTE, acuzat că a provocat decesul unei tinere. Autopsia a identificat "o aritmie cardiacă cauzată de o intoxicaţie cu cafeină"

Familia unei adolescente în vârstă de 14 ani a depus plângere împotriva fabricantului unei băuturi pe bază de cafeină cunoscută sub numele de Monster Energy, anunţând vineri că o supradoză de cafeină a condus la decesul fetei în decembrie 2011, relatează AFP.

Potrivit avocaţilor familiei, conţinutul celor două canete de 70 de centilitri consumat de către Anaïs Fournier cu 24 de ore înainte să moară din cauza unui stop cardiac conţineau echivalentul cafeinei din şapte canete de Coca-Cola de aceeaşi mărime.

Autopsia efectuată în urma morţii adolescentei a identificat "o aritmie cardiacă cauzată de o intoxicaţie cu cafeină" drept cauză a decesului.

Familia cere Curţii Supreme din California "toate despăgubirile prevăzute de către lege", pledând ca fabricantul băuturii Monster Energy să fie învinovăţit că nu informează asupra riscurilor reprezentate de produsele sale.

În virtutea legii americane, băuturile carbogazoase nu pot conţine mai mult de 71,5 miligrame de cafeină la un volum de 35 de centilitri. Însă această limită nu se aplică unor băuturi energizante ca Monster Energy, care sunt considerate suplimente alimentare.

"Aceste băuturi sunt capcane mortale pentru tineri, pentru băieţi şi fete aflaţi în plină dezvoltare ca fiica mea Anaïs", a denunţat vineri mama acesteia, Wendy Crossland, citată într-un comunicat difuzat prin intermediul avocaţilor familiei. "Vreau ca Monster Energy să informeze că produsul său poate omorî", a subliniat ea.

Grupul care produce băutura, Monster Beverage, a subliniat într-un comunicat că nu are cunoştinţă despre niciun deces cauzat de către cele aproximativ opt miliarde de băuturi energizante pe care le-a vândut în lume. "Monster nu crede că unul dintre produsele sale să fie responsabil în vreun fel de moartea domnişoarei Fournier", se arată în comunicat.

Vedeti si : http://hristos-imparatul-slavei.blogspot.ro/2011/01/otrava-anului-2011-red-bull.html?showComment=1346254153971#c8257129893502703694


Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML