sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Cathédrale Orthodoxe Roumaine des ,,Saints-Archanges Michel, Gabriel et Raphaël,, Paris / France


În inima Cartierului Latin, nu departe de Notre Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche) si la doi pasi de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche bisericã a Parisului), Biserica Ortodoxã Românã "Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail", este, alãturi de cea ruseascã din strada Daru si cea greaceascã din strada Bizet, una din cele trei catedrale ale Ortodoxiei în Orasul Luminilor [istoric].

Cu slujbe în limba românã si un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais reprezintã o oazã de românitate si ortodoxism pentru toti românii, fie cã sunt exilati, fie refugiati politic ori social, fie studenti, fie simpli turisti.

Începând cu 10 Mai 2009, parohia redevine parte integranta Bisericii-mame, intrând sub omoforul Mitropolitului Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Romnâne pentru Europa Occidentala si Meridionala.

Sunteti binevenit la slujbele si rugãciunile bisericii, precum si la celelalte evenimente, culturale, sociale sau educationale din viata parohiei!




 



































































Istoria Bisericii

Motto:

« La vie d'un peuple se fonde et se perpétue par sa spiritualité. Quand ce peuple est menace dans sa liberté, dans son existence même, c'est par sa spiritualité qu'il subsiste et survit. L'église des Saints-Archanges est, pour la Roumanie, non loin de Notre-Dame, ce lieu spirituel, gardien de la vie envers et contre toutes les vicissitudes historiques et personnelles qui la, se transforment en espérance. »

(Eugène IONESCO, de l'Académie française, membre de la communauté orthodoxe roumaine de Paris)


*

În inima Cartierului Latin (cartierul şcolilor, cu Sorbona şi Collège de France),
nu departe de Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche),
la câţiva paşi mai sus de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a Parisului),
şi puţin mai jos de Sfânta Genoveva (ocrotitoarea parizienilor),
se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris,
cu hramul "Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail",
la 9 bis, rue Jean de Beauvais.

Biserica Ortodoxă Română din Paris este, alături de cea rusească din strada Daru şi de cea grecească din strada Bizet, una din cele trei catedrale ale Ortodoxiei în Oraşul Luminilor. Cu slujbe în limba română şi un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de ani un fel de a doua ambasadă, culturală şi spirituală, a României în capitala Franţei, şi reprezintă până astăzi o oază de românitate şi ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin Paris.

Biserica, monument de arhitectură pentru Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de cultură şi spiritualitate pentru România, poartă această dublă încărcătură şi moştenire istorică.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei, Charles V, în amintirea cancelarului său, cardinalul Jean II de Dormans, episcop de Beauvais. Acesta, mort în 1373, a întemeiat Colegiul de Dormans în 1370, iar biserica urma să fie capela acestui nou colegiu al Cartierului şcolilor din Paris. Ca să onoreze până la capăt testamentul şi memoria cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca protector al bisericii pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul, şi a încredinţat construcţia propriului său arhitect, Raymond du Temple, celebru deoarece contribuise la edificarea palatului Luvru şi a catedralei Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a început lucrarea la începutul anului 1375, cu cei mai buni meşteri zidari şi sculptori ai Franţei, cu care lucrase până atunci la palatul Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-Beauvais s-a încheiat în 1380, şi la 29 aprilie a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc însă decât la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.

Ca o mişcătoare coincidenţă, exact 500 de ani mai târziu, în 1882, biserica este cumpărată de Regatul României.

În această capelă, o bijuterie a goticului târziu, s-au rugat de-a lungul timpului François-Xavier (1506-1552), Ignaţiu de Loyola (1491-1556) - cofondatori ai ordinului iezuit -, Cyrano de Bergerac (1619-1655), Nicolas Boileau (1636-1711), fraţii Perrault (sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) şi alte nume celebre ale lumii intelectuale şi ecleziastice franceze. Unii au fost elevi, alţii profesori ai Colegiului Dormans-Beauvais.

După ce a suferit vicisitudinile Revoluţiei franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul lui Napoleon. În 1865 o comunitate de dominicani cumpără biserica, o restaurează şi o împodobesc cu vitraliile care există până astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franţa secolului al XIX-lea pentru congregaţiile catolice: în noiembrie 1880, la doar cincisprezece ani de la cumpărarea locaşului, dominicanii sunt expulzaţi din Franţa în urma violentului decret anti-congregaţionist din acel an. Dominicanii vând la repezeală unor întreprinzători constructori, care schimbă definitv destinul vechiului colegiu: biserica este lăsată în paragină (cu gândul poate că aşa se vor obţine autorizaţiile spre a fi demolată), şi clădiri de locuinţe se construiesc strâns în jurul ei. Totuşi, Providenţa pregătise altceva pentru acest lăcaş de cult.

Pe de-o parte, Ministerul culturii francez se sesizează, şi clasează capela monument istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează de la pieire.

Pe de altă parte, românii căutau, în acelaşi timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât capela improvizată din strada Racine, unde prima parohie a fost fondată în anul 1853.

Într-adevăr, simpatia şi admiraţia românilor pentru Franţa face ca Parisul să devină prin anii 1830-1840 principalul oraş universitar occidental unde tineretul Ţărilor Române era trimis spre a se forma. Aceşti tineri, care fondau prin 1845 o "Societate a studenţilor români din Paris", dimpreună cu o bibliotecă şi o sală de întâlniri, sunt cei care vor fi motorul Revoluţiei române de la 1848 (iar mai târziu creatorii României moderne). În mijlocul acestor tineri entuziaşti soseşte la Paris, pe la sfârşitul anului 1852 sau începutul lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul, el însuşi membru al efemerului guvern revoluţionar valah de la 1848. El înfiinţează o capelă ortodoxă românească, care este recunoscută oficial de guvernul francez în noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin, Capela Română din Paris funcţionează aici până în 1882, când clădirea primeşte aviz de demolare, în urma planurilor de extindere a laboratoarelor Facultăţii de Medicină din Paris.

Proiectul de cumpărare a « capelei dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de Beauvais, primeşte susţinerea deplină a guvernului regelui Carol I al României (încoronat cu doar un an în urmă) şi a mai tuturor familiilor boiereşti ale vremii. O subscripţie publică este de asemeni deschisă. Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais este cumpărată de guvernul Regatului României în septembrie 1882, cu participarea financiară şi morală a tuturor românilor, ca o profeţie a ceea ce ea avea să devină: o punte în schimbul spiritual între România şi Franţa.

Resfinţită în 1892 - de către episcopul Inochentie Ploieşteanul - biserica a avut o pleiadă de preoţi superiori de valoare, profesori la facultăţile de teologie sau viitori episcopi în România.

În 1948, când comunismul s-a instalat în România postbelică, comunitatea decide să se separe administrativ de Patriarhia Română, înţelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă nu mai are libertatea deplină a propriilor decizii. Începe o perioadă dificilă de rezistenţă creştină activă faţă de invazia comunistă, cu susţinerea unor mari personalităţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu, şi sub oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar după retragerea şi moartea acestuia, sub omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea război mondial).

Administrată din 1948 şi până astăzi de asociaţia cultuală de drept francez APCOR (Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris), Biserica participă şi astăzi din plin la viaţa spirituală şi culturală a românilor din regiunea pariziană, sub îndrumarea duhovnicească a preotului paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoţii Iulian Nistea şi Jean Boboc (10 mai 2009).

În zilele de 24-25 noiembrie 2007, comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de ani de la cumpărarea bisericii şi 115 ani de la sfinţirea ei. Au luat parte la festivităţi Excelenţa Sa domnul Teodor Baconschi, ambasador al României la Paris, doamna Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român din Paris, alţi membrii ai ambasadei şi consulatului României în Franţa. Au slujit mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian (Hriţcu), episcopul Marc (Alric), dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. [fotografii]

La 10 mai 2009, parohia revine în sânul Bisericii-mame.

[un text de Pr. Iulian Nistea - adus la zi: 10 mai 2009]


Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML