28 Octombrie - Pomenirea SFANTULUI IERARH IACHINT DE VICINA, primul MITROPOLIT AL TARII ROMANESTI

Sf. Ierarh Iachint,
Mitropolitul Ţării Româneşti
(28 Octombrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Ultimul mitropolit al Vicinei şi cel dintâi păstor al Bisericii lui Hristos din Dobrogea şi Ţara Românească, reunită sub conducerea unui singur voievod, este arhiepiscopul Iachint. El a păstorit doar câţiva ani la Vicina, iar în anul 1359 şi-a mutat scaunul la Curtea de Argeş, la cererea marelui voievod Alexandru I Basarab, întemeietorul Ţării Româneşti, care dorea să aibă un sediu mitropolitan în ţara sa. Mitropolitul Iachint devine astfel păstor duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea şi Ţara Românească. El sfinţea biserici, hirotonea preoţi, împărţea binecuvântare poporului atât de credincios al „vlahilor" şi era sfetnic apropiat al marelui domn.

Astfel, Eparhia Vicina dispare şi ia fiinţă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de „Mitropolia Ungrovlahiei", dependentă de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, condusă pe atunci de patriarhul Calist I.

Ca păstor şi părinte sufletesc al tuturor românilor dintre Dunăre şi Carpaţi, mitropolitul Iachint a avut grijă să hirotonească preoţi pentru toate satele, să zidească biserici la oraşe şi sate, să întemeieze noi aşezări mănăstireşti şi să ţină în strânsă legătură duhovnicească Biserica Ţării Româneşti cu Patriarhia de Constantinopol. Iar ca „exarh al plaiurilor", mitropolitul Iachint purta grijă şi de credincioşii ortodocşi din părţile vecine, îndeosebi din Transilvania, cărora le trimitea preoţi şi călugări misionari.

Acest ierarh, ajutat de domnul ţării, Vladislav I (1364-1377), a încurajat şi susţinut mult monahismul românesc, al cărui început se urcă până în secolul al IV-lea, prin centrul monahal pustnicesc din Munţii Buzăului. El a adus în ţară pe Sfântul Nicodim de la Tismana, care venea din Muntele Athos, pentru a organiza câteva mănăstiri-lavre după model atonit. El a trimis numeroşi călugări „vlahi" la Mănăstirea Cutlumuş-Athos, unde au ajuns călugări vestiţi. Iar în ţară a organizat mai multe mănăstiri la Tismana, Curtea de Argeş, Câmpulung-Muscel, Cozia, Snagov, Târgovişte, Bolintinul din Deal şi din Vale, Tânganu, Cotmeana şi altele. După o păstorire atât de rodnică, s-a săvârşit cu pace în anul 1372.

SLUJBA SFÂNTULUI IERARH IACHINT, MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTII
Slujba Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti, a fost alcătuită de P. S. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, diortosită de Comisia Liturgică a Arhiepiscopiei Bucureştilor şi de Sinodul Mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei.

Întru această lună
Ziua a douăzeci şi opta

Pomenirea celui între sfinţi Părintele nostru Sfântul Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am…, stihirile pe 4, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn…

Cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, ai învăţat poporul cel binecredincios sa urmeze calea cea strâmtă a mântuirii şi să păzească poruncile lui Hristos, cele de viaţă dătătoare.

Răsăritul răsăriturilor, te-a trimis Ţării Româneşti să fii îndreptător credinţei turmei celei cuvântătoare a neamului strămoşesc din care ca un luceafăr ai răsărit, părinte preasfinţite.

Pe ierarhul cel înţelept şi pe întâiul mitropolit să-l cinstim cu bunăcuviinţă, lăudându-l şi cântând: Bucură-te, Sfinte Iachint, purtătorule de lumină şi rugătorul pentru sufletele noastre.

Pe lira cântărilor duhovniceşti, pe vasul cel ales al Duhului Sfânt, din care s-a revărsat lămurit aurul cuvintelor lui Hristos, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte Iachint, părintele nostru.

Slavă…, iarăşi aceasta, glasul al 4-lea
Şi acum…, a Născătoarei

Arătatu-te-ai, stăpână, mai presus decât toate făpturile, născând cu trup pe Hristos Dumnezeu, pe Care roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

La Stihoavnă
Se pun stihirile, glasul al 2-lea
Podobie: Casa Eufratului…

Veniţi, iubitorilor de prăznuire, să lăudăm pe Sfântul Iachint, părintele cel preaînţelept şi întâiul mitropolit al Ţării Româneşti.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere (Ps. 48, 3)

Toţi fiii neamului românesc să săvârşim pomenirea Ierarhului Iachint de Vicina, lăudând viaţa lui cea plină de virtuţi şi plăcută lui Dumnezeu.

Stih: Auziţi aceasta toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume (Ps. 48, 1)

Duhovnicească sărbătoare se face poporului românesc prăznuirea cea de peste an a purtătorului de Dumnezeu, Iachint, cel dintâi dintre ierarhii Ţării Româneşti.

Slavă…

De la Vicina ai fost chemat în cetatea Argeşului pentru a păstori turma cea cuvântătoare a neamului românesc, Sfinte Ierarhe Iachint, arhiereul lui Hristos.

Şi acum…

Pentru rugăciune Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Troparul
glasul întâi:

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiule între mitropoliţii Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credinţe, lucrător al virtuţilor şi rugător pentru sufletele noastre.

Slavă… Şi acum…, a Născătoarei.

Ectenia şi Apolisul

LA VECERNIA MARE

După Psalmul 103, se cântă Fericit bărbatul…, starea întâi.

La Doamne strigat-am…,

stihirile pe glasul întâi.

Podobie: Prea lăudaţilor mucenici…

Ierarhe prealăudate, vrednic următor al episcopilor dobrogeni de la Vicina, te-ai arătat ca o stea luminoasă şi întâi stătător al Bisericii din ţinuturile Ţării Româneşti. Prietene al lui Hristos, roagă-te lui Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Veniţi toţi iubitorii de prăznuire să cinstim în cântări duhovniceşti pe grăitorul de Dumnezeu, pe întâiul rugător Dumnezeu, pe întâiul păstor şi dacsăl al strămoşilor noştri dreptmăritori, care se roagă lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sfinte Ierarhe Iachint, vrednic mijocitor ai fost între Dumnezeu şi păstoriţii tăi. Pentru aceea, ştiind că rugăciunile tale sunt primite ca o tămâie cu bună mireasmă la scaunul Dumnezeirii, te rugăm să mijloceşti la Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Cu duhovnicească dragoste să încununăm cu laude pe ierarhul cel înţelept şi învăţătorul dreptei credinţe pe pământul românesc; pe cel ce a fost pentru credincioşii săi vistierie de bunătăţi duhovniceşti, şi se roagă pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 8-lea

„Păstor legiuit a toată Ţara Românească şi mitropolit preacinstit” ai fost numit de patriarhul Constantinopolului, atunci când ai fost chemat din scaunul Vicinei să fii aşezat ca dascăl în cetatea Argeşului. Pentru vrednicia cu care ai păstorit turma cea cuvântătoare a neamului românesc, Hristos te-a încununat cu neveştejită cunună, iar de la preaslăvirea ta nu încetezi să te rogi pentru sufletele noastre.

Şi acum…, Dogmatica glasului al 8-lea
Împăratului cerurilor…

VOHOD, Lumină lină…

Prochimenul zilei

PAREMIILE

De la pildele lui Solomon, citire:
(culegere de versete alese din capitolele X; VIII; III)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului vine peste capul lui, fericit este omul care a aflat înţelepiunea şi muritorul care a cunoscut priceperea; că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea; legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vă voi grăi; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi vrerea se găteşte de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi statornicia, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi dar cei fără răutate chibzuiala şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine că iarăşi lucruri măreţe vă voi grăi. Şi voi scoate din buzele mele cel drepte; că gâtlejul meu va învăţa adevărul şi buzele mincinoase sunt urâte înaintea mea. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este într-însele strâmb, nimic încâlcit. Toate sunt drepte pentru cei ce înţeleg şi netede pentru cei ce află cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca nădejdea voastră să fie în Domnul şi să vă umpleţi de Duh.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(IV, 7-15)

Cel drept, chiar de apucă să moară mai devreme, dă de odihnă. Bătrâneţile cinstite nu sunt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori cu numele anilor. Înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor înseamnă o viaţă neîntinată. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit şi, fiindcă trăia între păcătoşi, l-a mutat de pe pământ. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înşelăciunea să nu-i amăgească sufletul. Căci viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Ajungând curând la desăvârşire, dreptul a apucat ani îndelungaţi. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutăţii. Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi ş că poartă grijă de sfinţii Săi.

Din Pildele lui Solomon, citire:
(culegere de versete alese)

Din gura dreptului picură înţelepciune, iar limba celui nedrept va pieri. Din buzele oamenilor drepţi picură daruri. Gura celor înţelepţi grăieşte înţelepciune. Iar dreptatea îi izbăveşte pe ei din moarte. Săvârşindu-se bărbatul drept, nu-i piere nădejdea; că fiu drept se naşte spre viaţă şi întru bunătăţile lui va culege roada dreptăţii. Lumina drepţilor este pururea şi de la Domnul vor afla har şi mărire. Limba înţelepţilor picură cele bune şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Domnul iubeşte inimile cuvioase şi sunt primiţi de El toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput că întâmpină pe cei ce o doresc, mai înainte de a o fi cunoscut pe dânsa. Cel ce mânecă la dânsa nu va obosi şi degrab fără de grijă va fi. Că celor vrednici de ea singură le umblă împrejur căutându-i, şi în cărări se arată lor cu bunăvoinţă. Pe înţelepciune niciodată nu o va birui răutatea; pentru aceasta am îndrăgit frumuseţea ei şi am iubit-o şi am căutat-o din tinereţile mele, şi am încercat să mi-o aduc mireasă. Că stăpânul tuturor o a iubit pe ea. Căci ea este îndrumătoarea tainică a ştiinţei lui Dumnezeu şi alegătoare a lucrurilor Lui. Ostenelile ei sunt faptele bune, ea învaţă cumpătarea şi cuminţenia, dreptatea şi bărbăţia, fără de care nimic nu este mai de trebuinţă în viaţa oamenilor. Şi de doreşte cineva multă cunoştinţă, ea ştie cele trecute şi de cele viitoare le închipuie; ea pătrunde întorsăturile cuvintelor şi dezlegările tainelor; cunoaşte de mai înainte semnele şi minunile şi întâmplările vremilor şi ale anilor. Şi tuturor este sfetnic bun; că nemurire este într-însa şi mărire împărtăşirea cu cuvintele ei. Pentru aceasta m-am rugat Domnului şi m-am umilit înaintea Lui, şi am zis din toată inima mea: Dumnezeule al părinţilor şi Doamne al milei, Cel ce toate le-ai făcut cu Cuvântul Tău şi cu înţelepciunea ta ai orânduit pe om ca să stăpânească peste toate făpturile cele făcute de Tine şi să cârmuiască lumea cu cuvinte şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care stă alături de scaunul Tău şi nu mă despărţi pe mine de robii Tăi; că robul Tău sunt eu şi fiul roabei Tale. Trimite-o pe ea din locaşul tău cel sfânt, şi de la scaunul slavei Tale; ca fiind cu mine să mă înveţe ce este plăcut înaintea Ta; şi să mă călăuzească în cunoaştere şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt şovăielnice şi cugetele lor sunt pline de greşeală.

LA LITIE
Idiomela, glasul al 2-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor te-ai arătat pe tine credncioşilor, sfinte părinte Iachint, ierarhul lui Hristos; căci în tot pământul Ţării Româneşti ai răspândit mireasma dreptelor învăţături şi ai strălucit ca un luceafăr, prin fapte bune. Drept aceea, în ceruri, ai primit cununa mântuirii, iar de la noi, pe pământ primeşti laudă şi cinstire.

Slavă…, glasul al 6-lea

Bine slugă bună şi credincioasă! Bine lucrătorule al viei lui Hristos! Tu greutatea zilei ai purtat şi talantul cel dat ţie l-ai înmulţit, luminând pe cei ce ţi-au urmat. Pentru aceasta porţile ceului s-au deschis şi intrând întru bucuria Domnului tău, Sfinte Ierarhe Iachint, roagă-te pentru noi.

Şi acum…,

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Raiul vieţii; ţie ne rugăm, stăpână, mijloceşte împreună cu Sfântul Ierarh Iachint, să se miluiască sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ
Stihirile, glasul al 4-lea

Hristos Dumnezeu, Soarele dreptăţii, luminându-ţi sufletul cel curat cu dumnezeieştile cunoştinţe, te-a ajutat, Sfinte Iachint, să păzeşti nevătămată de lupii cei răpitori turma cea cuvântătoare şi să păstoreşti să se adape din izvoarele apei celei vii ale dumnezeirii celei întreit strălucitoare.

Stih: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere (Ps. 48, 3)

Trimis ai fost, Sfinte Ierarhe Iachint, în Ţara Românească „spre binecuvântarea şi îndretarea voievodului, copiilor lui şi a întregii sale domnii” de cel între partriarhi Calist al Constantinopolului. Drept aceea, cu prisosinţă, ai împlinit porunca lui spre slava lui Dumnezeu şi bucuria noastră, a urmaşilor tăi pe pământul românesc.

Stih: Gura dreptului va deprinde înţelepciune şi limba lui va grăi judecată (Ps. 36, 30)

Primind să păstoreşti Mitropolia Ţării Româneşti „ai păzit de adunările eretice şi de dogmele din afară şi străine”, poporul tău pe care l-ai iubit. Pentru aceea ai auzit la săvârşirea ta: „Bine, slugă bună şi credincioasă, intră în bucuria Domnului tău”.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Ca un alabastru cu mir de mult preţ, ai adus faptele tale Stăpânului tău, Hristos Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Iachint. Pentru aceea te-ai învrednicit de cămările cele cereşti dăruite ţie de Hristos, Iubitorul de oameni şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Stăpână, ajutătoarea tuturor, dă-mi mână de ajutor ca să mă scoţi din întunericul ispitelor care mă tulbură, Maica lui Dumnezeu şi mă învredniceşte de partea celor aleşi, ca ceea ce ai născut Adâncul milei, preacurată.

La binecuvântarea pâinilor

Troparul Sfântului (de două ori),
glasul întâi:

Vrednic următor al ierarhilor dobrogeni şi întâiule între mitropoliţii Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, te-ai arătat mărturisitor al dreptei credinţe, lucrător al virtuţilor şi rugător pentru sufletele noastre.

apoi:

Născătoare de Dumnezeu…
(o dată)

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, Troparul sfântului (de două ori)

Slavă… Şi acum… al Născătoarei de Dumnezeu

După catisma întâi:

Sedealna, glasul întâi:
Podobie: Mormântul tău…

Sfinte al lui Dumnezeu, Ierarhe Iachint al Vicinei, urmând poruncii lui Hristos ai fost chemat să răspândeşti lumina dumnezeieştilor învăţături pe pământul Ţării Româneşti, unde te-ai arătat ca un vednic următor al Sfinţilor Apostoli.

Slavă…, iar aceasta
Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată Maică, cinstit locaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în adâncul cumplitei deznădăjduiri, al greşelilor şi al necazurilor, că tu eşti nădejdea noastră, a păcătoşilor sprijinitoare şi ajutătoare grabnică, ce miluieşti pe robii tăi.

După catisma a doua:

Sedealana, glasul al 3-lea
Podobie: Să se veselească cele cereşti…

Ca şi Andrei cel întâi chemat între apostolii lui Hristos, aşa şi tu, Părinte Iachint, ai fost întâi ales să păstoreşti credincioşii neamului românesc, învăţând, sfinţind şi călăuzindu-i pe calea mântuirii.

Slavă…, iar aceasta

Şi acum…, a Născătoarei:

Podobia:

De frumuseţea fecioriei tale şi de preastrălucirea curăţiei tale, Gavriil uimindu-se a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vednică voi aduce ţie? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta pecum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti cu daruri dăruită.

Polieleul: Robii Domnului…

şi Mărimurile:

Stih: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mine şi a ascultat rugăciunea mea (Ps. 39, 1).

Mărimu-te pe tine, Sfinte Ierarhe Iachint al Vicinei, cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti şi mare apărător al Ortodoxiei.

Stih 2: Iată, am fugit departe şi m-am sălăşluit în pustie. Asemănatu-m-am ca pelicanul în pustie (Ps. 54, 7; 101, 7).

Stih 3: Privegheat-am ca pasărea singuratică pe acoperişuri (Ps. 101, 8).

Altă Stihiră:

Veniţi, toţi credincioşii, să lăudăm pe Ierarhul lui Hristos, Iachint, zicând: pe arhipăstorul cel minunat al Ţării Româneşti.

Stih 4: Genunchii meu au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului (Ps. 108, 23).

Stih 5: Cu lacrimle mele aşternutul meu voi uda, că m-au înconjurat câini mulţi, adunarea celor vicleni m-a împresurat (Ps. 6, 6; 21, 17).

Stih 6: Cântaţi Domnului cei cuvioşi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui (Ps. 29, 4).

Apoi: Slavă… Slavă Ţie, Treime Sfântă…
Şi acum…, Bucură-te… şi celelalte

După Polieleu, Sedealna,
glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Cel dintâi dintre mitropoliţii neamului românesc stă acum înaintea scaunului Sfintei Treimi şi se roagă pentru sufletele noastre.

Slavă…, iarăşi aceasta
Şi acum…, a Născătoarei:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ceea ce eşti apărătoare nebiruită celor din nevoi şi grabnică rugătoare celor ce nădăjuiesc spre tine, izbăveşte-ne de primejdii şi nu ne trece cu vederea pe noi robii tăi.

Antifonul întâi, glasul al 4-lea:
Din tinereţile mele…

Prochimen, glasul al 4-lea:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? (Ps. 115, 3).

Toată suflarea să laude pe Domnul…

Evanghelia de la Ioan
(X, 9-16)

Zis-a Domnul: Eu sunt uşa; prin Mine de va intra cineva se va mântui… (caută la Duminica a 2-a din Postul Mare, Evanghelia Ierarhului)

Psalmul 50

Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile ierarhului Tău Iachint, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea (Ps. 50, 1-2).

Stihira, glasul al 6-lea:

Ocrotitor şi fierbinte rugător pentru Biserica dreptmăritoritoare a poporului român te-ai arătat, Sfinte Iachint, învăţăturile ereziilor îndepărtând şi apărător al Ortodoxiei fiind. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru cei ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

CANOANELE

Se pune Canonul Născătoarei de Dumnezeu, cu irmosul pe 6 şi două Canoane ale Sfântului, pe 8.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea 1, glasul întâi.

Irmosul:

„Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu, Celui ce a făcut minunate semne cu braţ înalt şi a mântuit pe Israel: că S-a preaslăvit.”

Ceea ce ai născut adâncul înţelepciunii, curată, trimite-ne înţelepciune, ceea ce eşti plină de daruri, ca să slăvim bogăţia milelor tale.

Pe tine te lăudăm, curată, cea mărită de cetele îngereşti, ca pe una ce ai născut pe Hristos Dumnezeu, pe Care toată făptura Îl laudă întru toţi vecii.

Canonul Ierarului

Cantarea 1, glasul al 8-lea:

Irmos: Pe Faraon ce se purta…

Pe înţeleptul Iachint al Vicineu, urmaş vrednic al ierarhilor dobrogeni, care a luminat neamul românesc, să-l lăudăm după cuviinţă ca pe un apostol neobosit al lui Hristos.

Bucură-te, Sfinte Iachint, întâiul stătător pe scaunul Ţării Româneşti şi apărătorul cel nebiruit al Ortodoxiei, ierarhul cel bine plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor.

Slavă…

Slavă Ţie, Treime Sfântă şi nedespărţită, că ai ridicat neamului românesc pe alesul Tău, Iachint, care nu a pregetat să-Ţi înalţe cântarea de laudă şi mulţumire.

Şi acum…

Cel ce este Dumnezeu mai presus de toate, pentru milostivirea Sa, vrând să ridice din moarte şi din stricăciune firea omenească, S-a sălăşluit în curatul tău pântece, Fecioară preacurată.

Catavasiile: Deschide-voi gura mea…

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cantarea a 3-a:

Irmosul:

„Să se întărească inima mea întru voia Ta, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai întărit cerul a doua oară peste ape şi ai întemeiat pământul întru ape, Atotputernice.”

Cerul cel preacurat, locaşul Împăratului, raiul cel binecuvântat, nădejdea creştinilor, Născătoare de Dumnezeu să fie lăudat.

Cu cuvântul ai născut pe Cuvântul, Cel ce prin cuvânt a adus la fiinţă toată firea cea cuvântătoare împreună cu cea necuvântătoare; Care a izbăvit pe oameni de necuvântare, ceea ce eşti preabinecuvântată.

Canonul Ierarhului:

Irmos: Pe piatra credinţei…

Nu de la oameni, ci prin oameni, de la Dumnezeu ai primit chemare să părăseşti pământul Dobrogei străbune şi să poposeşti în Argeş, unde şezând pe scaunul vlădicesc – ca întâistătăor şi mitropolit – ai dat slavă lui Dumnezeu.

„Să fie arhiereu, păstor şi dascăl al locului” a poruncit Calist cel între patriarhii Ortodoxiei, atunci când a rânduit să fii aşezat la cârma Mitropoliei Ţării Româneşti, de care cinste, bucurându-te, ai mulţumit lui Dumnezeu.

Slavă…

De strălucirile luminii celei în trei ipostasuri fiind pătruns şi de puterea dumnezeiescului har fiind aprins, ai răspândit păstoriţilor tăi învăţăturile cele mântuitoare.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce eşti uşă neumblată care duce la Dumnezeu, deschide-mi uşile pocăinţei, Fecioară, curăţeşte-mi întinăciunea păcatelor cu roua milelor tale, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.

Catavasia: Pe ai tăi cântăreţi…

Sedealna, glasul al 8-lea:

Podoie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Nevoindu-te, părinte Ierarhe, ai propovăduit cu timp şi fără timp măririle lui Dumnezeu în ţinuturile Ţării Româneşti, Sfinte Iachint, cel întâi chemat între mitropoliţii neamului nostru. Pentru aceasta, săvârşindu-te, ai aflat viaţa cea fără de moarte, fiind totdeauna cu Hristos, pe care L-ai dorit; roagă-te lui Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

Slavă…, iarăşi aceasta
Şi acum…, a Nscătoarei

Podobie: aceeaşi.

Pe tine, ceea ce singură eşti între femei Fecioară, care ai născut fără sămânţă pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit întru tine fără de sămânţă şi L-ai născut cu trup; cu lapte l-ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie măresc preasfântă naşterea ta, şi cu glas, către tine grăiesc cu credinţă: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască celor ce se închină ţie.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea a 4-a:

Irmosul:
„Cu duhul văzând mai înainte, proorocule Avacum, întruparea Cuvântului, propovăduit-ai strigând: când se vor apropia anii Te vei cunoaşte, când va veni vremea Te vei arăta.”

Pricina morţii oamenilor a fost Eva cu povăţuirea şarpelui iar tu, curată Fecioară, născând prin cuvânt Cuvântul, te-ai arătat solitoarea nemuririi şi a vieţii. Pentru aceasta, după vrednicie, te lădăm pe tine.

Cu duhul mai înainte te-au văzut, curată, proorocii: munte, poartă, masă, chivot sfânt, sfeşnic, scaun al vieţii şi năstrapă, arătându-te pe tine, astfel, Maică a lui Dumnezeu întru închipuiri, a căror plinire o vedem.

Canonul Ierarhului

Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne…

„Păstorul legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit, spre binecuvântarea şi îndreptarea duhovnicească a domnitorului, copiilor lui şi a întregii sale domnii” ai fost numit Părinte Iachint, atunci când s-a rânduit să fii întâistătător al mitropoliei Ţării Româneşti.

Vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat în toată viaţa ta de arhipăstor, Părinte Iachint. Pentru aceasta ai fost fericit de oameni, de îngeri şi de Hristos Care te-a încununat.

Slavă…

Pentru ostenelile cele multe ale slujirii tale ai primit împărăţia cea de sus tu, care ai petrecut pe pământ ca unul fără de trup şi ai vieţuit viaţa îngerilor; şi acum, stând înaintea Sfintei Treimi, adu-ţi aminte de noi.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine ţarină nelucrată, curată porumbiţă, te-ai închipuit odinioară toiagul lui Aaron, care a odrăslit. Ceea ce ai născut pe Hristos, Pururea Feioară, pe Acela roagă-L să ne mântuiască.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea a 5-a:
Irmosul:

„Fă să răsară lumina cea strălucitoare şi cea neapropiată nouă, celor ce mânecăm la judecăţile Tale, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Hristoase, Dumnezeul nostru.”

Ca un chivot cinstit al sfinţeniei şi ca un scaun sfânt în chip de foc şi ca un palat sfinţit ai încăput, stăpână, pe Dumnezeu Atotţiitorul.

Tu singură între fecioare eşti Maică neispitită de bărbat, şi în chip de negrăit, fecioară între maici te-ai arătat, preacurată; că ai născut pe Dumnezeu, Cel ce schimbă firea.

Canonul Ierarhului

Irmos: Dătătorule de lumină…

Următor al ierarhilor Teodor, Luca, Macarie, Chiril de Vicina ai fost, Părinte Iachint, bine plăcut lui Hristos. Dar când ţi s-a poruncit să părăseşti acest scaun apostolesc, întru ascultare, ai primit a fi primul mitropolit al Ţării Româneşti.

Ca un îndreptător al credinţei, chip al blândeţilor, apărător al Ortodoxiei şi lucrător al virtuţilor, te cunoaştem, Sfinte Iachint, între cei ce au păstorit peste veacuri pe fiii neamului românesc.

Slavă…

Ca un Bun şi de viaţă Făcător, Duhul cel atotputernic al Tatălui, cu bună dăruire a întărit puterile celui ce a păstorit cu dreaptă socoteală turma lui Hristos în pământul strămoşesc.

Şi acum…, a Născătoarei:

Sfântă Fecioară, Preacurată cea cu nume de Maică a lui Dumnezeu, pe mie, cel stăpânit de multe patimi ucigătoare de suflet, cu rugăciunile tale izbăveşte-mă şi roagă-L pe Fiul tău să mă mântuiască.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

„Proorocului Iona urmând strig către Tine: slobozeşte viaţa mea din stricăciune, Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe mine cel ce strig: Slavă Ţie!”

Ocrotitoarea creştinior şi mângâierea celor întristaţi, umple de bucurie pe robii tăi, cei ce aleargă sub acoperământul tău.

Maica lui Hristos, Cerul cel înţelegător, Biserica cea curată, chivotul cel sfânt, raiul cel prea plin de desfătare al lui Dumnezeu, care ai odrăslit pomul vieţii, toţi te fericim.

Canonul Ierarhului

Irmos: Întru adâncul păcatelor…

Pe scaunul din Cetatea Argeşului fiind rânduit nu numai împlinirea poruncilor Evangheliei ai urmat, Părinte preasfinţite, ci „orice dogmă dinafară şi străină Bisericii lui Hristos” ai vegheat să nu pătrundă între păstoriţii tăi.

Dorind toată viaţa ta, mărite Iachint, să vezi frumuseţea cea nespusă a împărăţiei cerurilor, te-ai împodobit pe tine însuţi cu frumuseţile virtuţilor. Cele bune săvârşindu-le spre slava lui Dumnezeu, când ai trecut din viaţa aceasta, de viaţa cea fericită te-ai învrednicit.

Slavă…

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, necuprinsă de mintea îngerilor şi a oamenilor, izbăveşte sufletele noastre pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Iachint, păstorul cel minunat al Bisericii dreptmăritoare.

Şi acum…, a Născătoarei:

Înnoit-ai firea noastră cea stricată prin călcarea poruncii, născând pe Cel ce a înnoit toate numai cu dumnezeiasca voie, ceea ce eşti între femei binecuvântată, de Dumnezeu cu har dăruită.

Condaul, glasul al 8-lea:

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Pe apărătorul dreptei credinţe, pe Sfântul Ierarh Iachint de Vicina, cel ce s-a arătat ca un luceafăr strălucitor în zorii Mitropoliei Ţării Româneşti şi a împlinit cele duhovniceşti ale păstoriţilor săi, să-l lăudăm cu inimi curate la prăznuirea sa cea de peste an, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.

Icos:

Viaţa ta plăcută lui Dumnezeu s-a răspâdit ca o mireasmă duhovnicească peste veacuri, în toate laturile Ortodoxiei. Căci iubit fiind de Hristos te-ai suit pe scara virtuţilor până la ceruri, unde ai fost primit ca un prieten şi casnic al lui Dumnezeu şi aşezat în ceata sfinţilor ierarhi; iar noi, pe pământ te lăudăm, zicând: Bucură-te, sfinte slujitor al lui Hristos pe pământ românesc.

SINAXAR

Întru această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea Sfântului Ierarh de la Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşt (1359-1372).

Acest Sfânt Ierarh al Biserici lui Hristos a păstorit în veacul al XIV-lea, mai întâi în cetatea Vicina, aflată în nordul Dobrogei şi apoi la Curtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti.

Urmând mitropolitului Chiril la Vicina, el a întărit în dreapta credinţă pe credincioşii de aici. În timpul ocupaţiei genoveze s-a retras la curtea Domnitorului Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti şi a fiului său Nicolae Alexandru. Aceştia au cerut patriarhului Constantinopolului, Calist, să binecuvânteze mutarea scaunului de la Vicina la Curtea de Argeş şi să-l numească pe Iachint „arhiereu, păstor şi dascăl al locului”. În anul 1359, Patriarhul Calist l-a numit păstor legiuit al întregii Ţării Româneşti cu rang de mitropolit spre îndreptarea duhovnicească a domnitorului şi casei lui şi spre întărirea credincioşilor într-o vreme în care se încerca atragerea ortodocşilor la alte credinţe.

Sfântul Ierarh Iachint a contribuit la unificarea şi centralizarea statului medieval românesc, adică Voievodatul sau Principatul Ţării Româneşti şi a aşezat pentru totdeauna creştinismul românesc în vatra Bisericii Ortodoxe a Răsăritului, fiind un mărturisitor al dreptei credinţe şi lucrător al virtuţilor.

În anul 1372 cu pace s-a săvârşit, fiind încercat de suferinţe şi boli, pe care le-a primit cu pace, rugăciune şi răbdare.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea a 7-a:
Irmosul:

„Cuptorul se răcorea, Mântuitorule, iar tinerii dănţuind, cântau: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri”.

Cel preaînalt te-a arătat rai însufleţit şi cămară curată, îngrădită de har, porfiră şi cer de aur.

Întăreşte mintea mea cea răzvrătită şi cugetul meu cel tulburat îl aşează pe piatra cea neclintită, cu acoperământul tău, Maică Fecioară.

Canonul Ierarhului

Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu…

De puterea Duhului Sfânt fiind întărit, Sfinte Iachint, ai fost începătură a dipticelui mitropoliţilor români, cântând: Dumnezeul părinţilor, binecuvântat eşti!

Biruitor al ereziilor şi veşnic propovăduitor al adevărului în pământul strămoşesc ai fost, Părinte Sfinte, în toată viaţa ta ai lăudat pe Hristos zicând: Dumnezeul Părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă…,

Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită ai preaslăvit toată viaţa ta, Părinte Preasfinţite, zicând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pe tine te numim curată, năstrapă de aur, preasfântă masă a dumnezeieştii Pâini a vieţii, loc de sfinţenie şi scaun preaînalt, pe care S-a odihnit Dumnezeul Părinţilor, Cel lăudat şi slăvit.

Canonul Maicii Domnului

Cântarea a 8-a:

Irmos:

„Pe Acela de care se cutremură îngerii şi toate oştile, ca pe Făcătorul şi Domnul lăudaţi-L preoţi, slăviţi-L tineri, binecuvântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii”.

Ca o cămară însufleţită, ca o mantie de porfiră însuflată şi ca o hlamidă roşie a Împăratului tuturor, te-ai arătat, Fecioară, şi ca o porfiră din care s-a vădit trupul Cuvântului, Dumnezeu-Omul.

Zămislit-ai, preacurată, pe Cel ce ţine toată făptura cu mâna, pe Ziditorul şi Dumnezeu, care în chip de negrăit şi de nespus S-a făcut om pentru noi, precum suntem noi, nedespărţindu-Se de ceea ce era mai înainte.

Canonul Ierarhului

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Calist, cel între patriarhii Constantinopolului a trimis hrisov voievodului Nicolae Alexandru al Ţării Româneşti prin care întărea numirea ta în scauul Ungrovlahiei, Sfinte Iachint. Următor poruncii acestuia făcându-te ai cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

„Mitropolit a toată Ungrovlahia, preacinstit frate iubit în Domnul şi coliturghisitor”, te-au recunoscut mai marii Bisericii dreptmăritoare, Părinte Sfinte. Bucurându-te de această sfântă comuniune, lui Hristos ai cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Dacă ai săvârşit cu bună cuvinţă lucrurile Bisericii tale, când Domnul a voit, ai fost chemat la veşnicele locaşuri, unde te-ai întâlnit cu Hristos pe Care L-ai iubit şi I-ai cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Mântuieşte pe cei ce cred întru Tine, Doamne, şi vestesc o Fiinţă fără de început, pururea vecuitoare şi în trei Feţe dumnezeieşti stăpânitoare şi de un chip ale stăpânirii Tale, şi ne învredniceşte de slava Ta cea dumnezeiască, pentru rugăciunile Maicii lui Dumnezeu celei preacurate.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

Cântarea a 9-a:

„Izvorul cel de viaţă primitor şi pururea curgător, sfeşnicul cel de lumină purtător şi cu totul de aur, Biserica cea însufleţită, cortul cel preacurat, mai desfătat decât cerurile şi decât pământul, pe Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o mărim”.

Din izvorul harului tău, adapă-mă pe mine cel aprins de văpaia necazurilor, care mă topesc cumplit, izvorule dătător de har, care ai născut Râul cel mare al harurilor, din care cel ce bea nu va mai înseta niciodată.

Ca pe o cămară de mire împodobită, ca pe un tron însufleţit al Stăpânului, ca pe o porfiră cu totul de aur, ca pe un palat luminat al lui Hristos, pe tine, Stăpâna tuturor, te rugăm, să ne miluieşti.

Canonul Ierarhului

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul…

Rugător şi sprijinitor te avem în necazurile ce ne împresoară, pe tine, Părinte Iachint, arhiereul lui Hristos. Ajută-ne şi în ceasul sfârşitului nostru ca să ne mântuim şi să locuim împreună cu tine în lumina cea negrăită a slavei lui Dumnezeu.

Bucură-te, Sfinte Iachint, cel ce eşti în ceata sfinţilor ierarhi. Binevoieşte să reverşi peste noi, când te chemăm în rugăciune, din potirul tămăduirilor cel dat ţie de Hristos.

Slavă…,

Se binecuvântează pământul românesc prin pomenirea ta cea de peste an; căci rugăciunile tale acoperă şi apără de primejdii şi rătăciri pe cei ce te cinstesc, Sfinte Ierarhe, preafericite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu fecioară, ceea ce ai născut Lumina, mijloceşte cu rugăciunile tale către Ful tău, de Dumnezeu Născătoare, ca să se milostivească şi să ne mântuiască de întunericul cel veşnic, pe noi cei ce nădăjduim spre ajutorul tău.

LUMINÂNDA

Podobie: Cămara Ta Mântuitorule…

Lumină din lumina lui Hristos luând, ai revărsat-o ca un balsam peste poporul cel binecredincios al Ţării Româneşti pe care l-ai păstorit ca un ierarh preaînţelept.

Slavă…, iar aceasta

Şi acum…, a Născătoarei:

Podobie: Femei auziţi glas…

Fecioară, ceea ce ai născut pe Înţelepciunea cea ipostatică, pe Cuvântul cel fără de început şi Doctorul tuturor, Hristos, care vindecă rănile sufletelor noastre cele cumplite şi îndelungate şi potoleşte gândurile cele necuviincioase ale inimilor noastre.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea
Cel dintâi mitropolit al Ţării Româneşti, Sfinte Ierarhe Iachint, ai învăţat poporul cel binecredincios, să urmeze calea cea strâmtă a mântuirii şi să păzească poruncile lui Hristos cele de viaţă dătătoare.

Răsăritul răsăriturilor, te-a trimis Ţării Româneşti să fii îndreptător credinţei turmei celei cuvântătoare a neamului strămoşesc din care ca un luceafăr ai răsărit, Părinte Cuvioase.

Pe ierarhul cel înţelept şi pe întâiul mitropolit să-l cinstim cu bunăcuviinţă, lăudâdu-l şi cântând: Bucură-te, Sfinte Iachint, purtătorule de lumină şi rugătorule pentru sufetele noastre.

Pe lira cântărilor duhovniceşti, pe vasul cel ales al Duhului Sfânt, din care s-a revărsat lămurit aurul cuvintelor lui Hristos, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte Iachint, părintele nostru.

Slavă…, glasul al 6-lea:

Pe alăuta Duhului, pe sfeşnicul cel aprins din lumina negrăită, pe purtătorul de Dumnezeu, Iachint de Vicina şi întâiul mitropolit al Ţării Româneşti să-l cinstim, zicând: Bucură-te, cel ce bine ai chivernisit talanţii cei rânduiţi de Hristos; Bucură-te, mlădiţă prea frumoasă odrăslită neamului românesc; Bucură-te, cel ce te-ai urcat pe scara virtuţilor spre ceruri; Bucură-te, Părinte, preafericite, cel ce te rogi pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul Vieţii; ţie îţi strigăm, Stăpână, împreună cu Sfântul Iachint, roagă-te lui Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Doxologia mare, ecteniile şi otpusul

LA SFÂNTA LITURGHIE

La fericiri se pun: din Canonul Ierarhului, Cântarea a 3-a pe 4 şi din Cântarea a 6-a pe 4.

După Vohod şi tropare,

Prochimen, glasul întâi: Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.

Stih: Ascultaţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.

Apostolul din Epistola întâi către Corinteni (12, 7-11):
Fraţilor, fiecăruia Duhul în arătarea Lui, îi dă spre folos tuturor…

Aliluia, glasul al 2-lea: Luaţi aminte, poporul Meu, la Legea Mea.

Stih: Deschide-voi gura mea în pilde.

Evanghelia de la Ioan (X, 9-16):
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa…

Chinonicul:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.


SURSA: SFINTI ROMANI

Hristos a inviat!

„Stapan pe placeri si pe dureri, isi duce viata fiind casatorit“

Adesea întâlnim în scrierile Sfinţilor Părinţi pasaje elogioase cu privire la alegerea fecioriei şi intrarea în monahism. Însă uneori găsim şi fragmente care consideră Taina Căsătoriei drept superioară celibatului.

Clement Alexandrinul

Clement Alexandrinul este unul dintre puţini autori care cred că o persoană căsătorită poate oferi un exemplu duhovnicesc superior în anumite situaţii celor care aleg calea fecioriei. Vom detalia în cele ce urmează opinia sa în acest sens.


Căsătoria - adevărata bărbăţie


În scrierea sa intitulată Stromate, Clement Alexandrinul discută într-o serie de pasaje esenţiale diferite aspecte cu privire la Taina Cununiei. Preluând un termen din filozofia greacă, şi anume cel de gnostic (cuvântul provine din grecescul gnosis care înseamnă cunoaştere), Clement îl încreştinează şi îl oferă drept sinonim al creştinului înduhovnicit, avansat din punct de vedere spiritual. Ne-am aştepta ca una dintre caracteristicile acestei persoane creştine desăvârşite să fie alegerea căii fecioriei, atât de apreciată de numeroşi Sfinţi Părinţi ulteriori (Sfinţii Ciprian al Cartaginei şi Grigorie de Nyssa constituind exemple elocvente în acest sens), însă Clement Alexandrinul afirmă exact contrariul. "Cel care este cu adevărat bărbat nu îşi arată însuşirea sa de bărbat alegând viaţa singuratică, ci acela este cu adevărat bărbat, acela învinge pe bărbaţi, acela care, stăpân pe plăceri şi pe dureri, îşi duce viaţa fiind căsătorit, având copii şi purtând grijă de casă, acela care, odată cu grija de casă, iubeşte necontenit pe Dumnezeu şi ştie să facă faţă tuturor încercărilor care îi vin de la copii, de la soţie, de la slugi şi de la bunurile materiale pe care le are. Pe cel care nu este căsătorit nu-l supără nici una dintre aceste încercări. Cel care se îngrijeşte numai de el însuşi este întrecut de cel care îi este inferior în ceea ce priveşte mântuirea, dar îi este superior în ceea ce priveşte treburile din viaţa cea de toate zilele, pentru că acesta reprezintă o imagine mică şi slabă a adevăratei pronii" (Stromate, VII: XII, 70:7-8, în: "Scrieri", vol. II, trad. pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. 5, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 520). Fragmentul acesta prezintă o serie de idei interesante care merită analizate în amănunt, deoarece ele se vor repercuta asupra autorilor patristici ulteriori. În primul rând, din punctul de vedere al lui Clement, bărbăţia adevărată se arată în mijlocul grijilor produse de viaţa de familie, şi nu în viaţa singuratică. Însă aici este necesară o precizare esenţială. Stromatele sunt notate la începutul secolului al III-lea. Monahismul creştin încă nu cunoscuse o reală înflorire. Desigur, existau câţiva asceţi, care locuiau probabil în jurul unor aşezări creştine importante, dar nu putem vorbi încă de mănăstiri. Aşadar, Clement face aici o comparaţie între oamenii căsătoriţi împovăraţi de griji şi cei care alegeau să rămână celibatari. Acest celibat însă nu era petrecut în mijlocul oamenilor, ci în singurătate, aşa cum subliniază însuşi Clement. Ceea ce trebuie remarcat aici este faptul că autorul alexandrin afirmă cu tărie că un om căsătorit poate fi considerat superior unui reprezentant al proto-monahismului. Sunt însă motivele sale elocvente?

"Stăpân pe plăceri şi dureri"


Clement Alexandrinul rosteşte o frază esenţială în debutul fragmentului citat anterior: "stăpân pe plăceri şi pe dureri, şcreştinulţ îşi duce viaţa fiind căsătorit, având copii şi purtând grijă de casă". Această stăpânire a plăcerii şi durerii va fi dezvoltată extraordinar de Sfântul Maxim Mărturisitorul peste aproape patru secole. Tăria creştinului se măsoară astfel în respingerea plăcerii şi în acceptarea durerii din punctul de vedere al Sfântului Maxim, adică exact ceea ce susţine şi Clement, aici într-o fază incipientă. De ce, însă, ar fi mai pregătit creştinul căsătorit să fie stăpân pe plăcere şi durere în condiţiile în care monahii au dovedit în cursul secolelor foarte des o tărie care depăşeşte orice imaginaţie? Căsătoria, din punctul de vedere al lui Clement aduce cu sine o serie de griji dificile care întăresc curajul şi capacitatea de răbdare a capului de familie. Clement continuă, afirmând că creştinul căsătorit desăvârşit "odată cu grija de casă, iubeşte necontenit pe Dumnezeu şi ştie să facă faţă tuturor încercărilor care îi vin de la copii, de la soţie, de la slugi şi de la bunurile materiale pe care le are". Iată două condiţii esenţiale care trebuie dezvoltate. Iubirea de Dumnezeu trebuie păstrată în ciuda tuturor nevoinţelor şi grijilor cu care ne confruntăm atunci când suntem căsătoriţi. Un creştin trebuie să aibă grijă de casa lui, adică să fie un om gospodar care să se preocupe de cele de trebuinţă familiei sale, să presteze în mod clar o muncă şi să se intereseze de aceste lucruri fără a face din dragostea de Dumnezeu un pretext pentru delăsarea sa. A doua condiţie esenţială este răbdarea încercărilor care pot avea patru surse: soţia, copiii, slugile şi bunurile materiale. Desăvârşirea se câştigă prin răbdarea suferinţei. Cine ne poate aduce o suferinţă mai mare decât cei apropiaţi? În altă ordine de idei, pentru întreţinerea familiei sunt necesare venituri şi diferite bunuri materiale a căror dispariţie sau lipsă poate fi resimţită serios de orice persoană matură, oricât de adâncă ar fi dragostea sa de Dumnezeu. Traiul în lume, într-o familie nu este deloc scutit de griji. Însă sunt acestea suficiente pentru a considera că un creştin căsătorit este superior monahului?

Superioritatea practică


Persoana care alege fecioria nu are parte de aceste încercări în viaţa monahală. Monahul a ales să se lepede de grijile lumeşti, să renunţe la căsătorie şi să nu posede nici un bun material. Clement Alexandrinul afirmă că fecioria pare superioară căsătoriei, dar, în esenţă, grijile şi suferinţele îndurate în familie pot modela creştinul într-un mod mult mai eficient, acordându-i o înţelepciune practică importantă. Însă, a sosit momentul să comparăm viziunea lui Clement cu istoria creştină ulterioară perioadei sale. Monahismul a devenit o forţă a Bisericii începând din secolul al IV-lea şi până în prezent. Ceea ce părea în primele secole doar o dorinţă mai aprigă de sfinţire prin asprimea ascezei a devenit o cale de mântuire clară. Ispitele demonilor, prin războiul nevăzut desfăşurat asupra monahilor, au egalat grijile şi suferinţele îndurate de oamenii căsătoriţi. Stăpânirea asupra plăcerii şi durerii a devenit arta esenţială a monahismului, care şi-a centrat scopul asupra împlinirii poruncii iubirii, prin renunţarea la putere (votul ascultării), bunuri lumeşti (votul sărăciei) şi grijile lumeşti (votul castităţii). Singurul lucru care trebuie păstrat cu sfinţenie după lecturarea acestui fragment din Clement Alexandrinul nu este nicidecum ideea că un creştin căsătorit este superior monahului, la fel cum după lecturarea tratatului Despre feciorie al Sfântului Grigorie de Nyssa nu trebuie să ne grăbim să susţinem inferioritatea căsătoriei în faţa celibatului. Acest fapt esenţial rezidă în asceza oarecum externă care trebuie îndurată cu răbdare de un creştin căsătorit şi care îl poate conduce la desăvârşire. Desăvârşirea este înţeleasă mult prea des în sensul descoperirilor minunate şi al harismelor. Reamintim că Sfântul Ioan Botezătorul nu a făcut nici o minune şi că Sfântul Antonie cel Mare era la nivelul unui cizmar (probabil chiar căsătorit) din Alexandria. Aşadar, ce trebuie să reţinem este că un creştin căsătorit trebuie să îndure cu răbdare mucenicia conjugală (grijile legate de bunuri, bolile copiilor, caracterul uneori îndoielnic al partenerului de viaţă etc.). Această mucenicie conjugală îl poate aduce în rândul sfinţilor importanţi care au dus o viaţă curată în pustie. În definitiv, mântuirea este câştigată de împlinirea poruncii iubirii, nu de feciorie sau cununie în sine...

Hristos a inviat!

Smeritul Teodor al II-lea, Patriarhul si Papa (parinte) al Alexandriei si al intregii Africi, in Romania la sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel nou

Astăzi soseşte la Bucureşti, pentru a participa la hramul Catedralei patriarhale, Preafericitul Părinte Patriarh Teodor al Alexandriei şi al întregii Africi. Cu acest prilej, Preafericirea Sa ne-a împărtăşit câteva gânduri pe care doreşte să le pună la inimi românilor şi ne-a vorbit despre specificul Ortodoxiei pe continentul african, despre problemele cu care se confruntă comunităţile africane şi despre vocaţia Bisericii în societatea modernă.

Preafericirea Voastră, este pentru prima dată când sunteţi oaspetele Bisericii noastre în calitate de Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi. Cu ce gânduri şi sentimente păşiţi pe meleagurile României?

Vizitez Biserica Ortodoxă Română pentru prima dată de când, prin harul lui Dumnezeu, sunt Întâistătătorul tronului apostolic şi patriarhal al Alexandriei şi întregii Africi. Fac această vizită la invitaţia de onoare adresată în duhul iubirii frăţeşti de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca să prăznuim împreună sfânta pomenire a Cuviosului Dimitrie cel Nou, apărătorul şi ocrotitorul Bucureştilor. Bucuria mea este mare pentru că mă găsesc într-o ţară ortodoxă soră, în mijlocul unui popor cu o remarcabilă şi măreaţă tradiţie spirituală. Acestui popor îi aducem binecuvântarea străvechii Biserici a Alexandriei, Biserica Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, binecuvântarea cuvioşilor asceţi, a monahilor care s-au sfinţit şi a marilor părinţi din vestul Alexandriei care au contribuit într-o manieră determinantă la formularea credinţei ortodoxe.


Predecesorul Preafericirii Voastre, patriarhul Partenie al III-lea, afirma că Africa este "continentul viitorului", pe care o înţelegea, probabil, din perspectivă eclesială. Cum înţelegeţi această expresie după şapte ani de patriarhat?

Mă emoţionează faptul că v-aţi referit la patriarhul Partenie al III-lea, fericitul întru adormire înaintaş şi duhovnic al meu. A fost o mare personalitate bisericească a secolului al XX-lea. El s-a distins prin ascuţimea minţii, cultura vastă şi educaţia temeinică. Valoarea şi autoritatea persoanei sale erau recunoscute în întreaga lume ortodoxă şi în toată lumea creştină. Dumnezeu mi-a dat marea binecuvântare să-l slujesc pe pururea pomenitul patriarh Partenie al III-lea ani la rând şi să învăţ foarte multe de la el.

Într-adevăr, a rămas în istorie expresia lui: "Africa este continentul viitorului, punctul de întâlnire al culturilor şi civilizaţiilor." Nu folosea expresia aceasta numai cu referire la viitorul continentului greu încercat din punct de vedere bisericesc, ci şi într-un sens mai general. În această caracterizare se cuprindeau toate cele ce intuia că se vor întâmpla pe pământul african, în sensul dezvoltării spirituale, sociale şi tehnologice viitoare deoarece Africa este continentul cel mai bogat în zăcăminte minerale de pe planeta noastră, unul dintre continentele cu cel mai mare potenţial uman şi poate cel mai propice în ceea ce priveşte căutările duhovniceşti şi posibilităţile de cultivare spirituală.

Mă aflu deja în al şaptelea an de patriarhat pe tronul Sfântului Apostol Marcu. Anterior am fost mitropolit în două eparhii: Camerun şi Zimbabwe. De aceea, îndrăznesc să spun că eu cunosc Africa de la o margine la cealaltă. Astfel, confirm că această expresie a adormitului întru fericire înaintaş şi duhovnic al meu nu este doar o viziune în sens literal. Îngăduiţi-mi să adaug că, în timp, Africa se va ridica la treapta de continent al viitorului, iar acest timp nu este îndepărtat. Africa şi popoarele ei vor fi viitorul acestei planete! Atunci se va săvârşi judecata conştiinţelor oamenilor din "lumea dezvoltată" pentru toate hidoşeniile pe care le-au făcut fie cu fapta, fie prin tăcere, împotriva Africii.

Deci, dezvoltarea, progresul spiritual şi bunăstarea africanilor pe baza valorilor creştine constituie pentru noi viziunea şi perspectiva noastră personală.

Bunul cel mai de preţ pe care îl oferim popoarelor africane este adevărul Sfintei Evanghelii

Biserica pe care o păstoriţi se întinde pe un teritoriu în care se regăsesc oameni de diferite religii şi confesiuni, precum şi de diferite naţionalităţi. Nu demult, un raport realizat de societatea americană "Pew Research Center" arăta că religia persecutată în cele mai multe ţări, între care sunt menţionate şi câteva din Africa, este creştinismul. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a Alexandriei şi a întregii Africi este cunoscută ca un factor de pace, coeziune şi echilibru în această societate caracterizată de pluralismul religios şi cultural. Care sunt principalele problemele care se găsesc în spaţiul african şi cum reuşeşte Biserica să se facă eficientă în acest context social, rămânând în acelaşi timp neclintită în credinţă?

Astăzi, Africa este constituită din 55 de state şi din mai multe seminţii şi popoare diferite. Prin urmare, vorbim despre tradiţii, culturi, civilizaţii şi mentalităţi diferite, deosebite între ele de la o zonă la alta şi de la un caz la altul. Cu toate acestea, ca probleme comune ale popoarelor africane le-aş menţiona pe cele de natură socială, politică şi economică, precum şi problemele legate de sănătate, lipsa infrastructurii necesare dezvoltării. De asemenea, este adevărat că în anumite părţi ale continentului au loc conflicte religioase.

Aşadar, dincolo de eforturile şi strădaniile depuse de Patriarhia noastră pentru alinarea suferinţelor africanilor în ceea ce priveşte nivelul de viaţă, prin înfiinţarea unor şcoli, aşezăminte şi instituţii de binefacere, asistenţă medicală şi asistenţă socială, prin acordarea de ajutoare constând în hrană şi apă potabilă, medicamente şi alte bunuri necesare supravieţuirii şi ameliorării calităţii vieţii, bunul cel mai de preţ pe care îl oferim este adevărul Sfintei Evanghelii, care îl transfigurează pe om în integritatea lui făcându-l un alt Hristos.

În această luptă, care ne aduce aminte de primele veacuri creştine, nu ne temem de pluralismul cultural şi de alteritate, desigur, nici de alterarea credinţei ortodoxe care rămâne întotdeauna întreagă, neştirbită, aşa cum ne-a dat-o Domnul şi ne-au transmis-o Apostolii, Părinţii, Sfânta noastră Biserică. Ca să fie substanţială şi eficientă, strădania noastră constă în preluarea şi asumarea valorilor culturale, ideilor, limbilor şi particularităţilor specifice locului, pentru a le îmbiserici şi a le integra armonios în Trupul lui Hristos, Biserica. Astfel, noi propovăduim vestea Învierii şi a libertăţii în Hristos, pentru transfigurarea, în cele din urmă, a persoanei umane şi a lumii.


Care este rolul dialogului interreligios în promovarea păcii între popoare?

Într-o lume în care domină conflicte, inegalităţi, nedreptăţi, patimi şi interese nelegitime, într-o lume tulburată şi dezorientată, rătăcită şi îndepărtată de valorile dreptăţii, păcii şi virtuţii, dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au "arsenalul" spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în orice altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială.

În aceste vremuri, noi, conducătorii religioşi, nu avem dreptul să tăcem şi să stăm deoparte, când oameni nevinovaţi, copii şi prunci curaţi îşi pierd viaţa, darul cel mai de preţ şi inalienabil făcut lor de Dumnezeu, din cauza foamei, a setei, a războaielor, a terorismului sau, chiar mai rău, din cauza conflictelor declanşate şi susţinute în numele lui Dumnezeu.

Când este invocată religia pentru susţinerea unui conflict, glasurile credincioşilor ar trebui să se înalţe, să devină glasuri de protest pentru apărarea hainei sfinte a credinţei în faţa tentativei de schimbare a ei în sabie a violenţei şi a vărsării de sânge. Dacă credinţa este mobilizată pentru a porni la război atunci, la polul opus, noi toţi trebuie să ne unim glasul în strigăt de protest, în numele păcii. Argumentul nostru rămâne valabil pentru totdeauna: credinţa noastră vorbeşte despre pace. Textele noastre sfinte promovează pacea. În consecinţă, numai dacă omul urmează calea dreptei credinţe - nu pe cea a fanatismului religios - va exista pacea adevărată.

Unitatea creştină se impune pentru a face faţă animozităţilor sociale

În dialogul cu celelalte religii, există cumva pericolul denaturării adevărului de credinţă propovăduit de Biserica Ortodoxă? Nu există riscul ca această pace, care se doreşte, să fie rezultatul compromisurilor şi al renunţării la anumite aspecte din specificul credinţei noastre?

Când ne aflăm în dialog cu alte religii, nu dialogăm pe tărâm dogmatic. Desigur, învăţătura mântuitoare nu se pune "pe masa tratativelor". De altfel, dogmele diferă de la o religie la alta. Discutăm însă pe baza principiilor generale comune care inspiră religiile cum ar fi: atitudinea lor faţă de persoana umană şi faţă de lume, idealurile lor de pace, dragostea, dreptatea şi egalitatea etc. Un astfel de dialog, când se desfăşoară sincer şi cinstit, nu poate să aducă decât rezultate pozitive.

Prin urmare, nu cred că acest efort constituie "rabat" de la credinţa ortodoxă. Nu cred că vreunul dintre reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale, ales cu grijă de acestea, are dreptul să negocieze credinţa Părinţilor noştri. Reprezentanţii la astfel de dialoguri îşi asumă răspunderea de a prezenta poziţiile ortodoxe înaintea partenerilor lor de dialog de alte religii, cu speranţa că aceştia vor accepta adevărul acestor poziţii spre folosul lumii.


Care sunt semnificaţiile noţiunii de "unitate creştină" şi care sunt beneficiile pe care le aduce înţelegerea ei societăţii de astăzi?

În ciuda faptului că în cursul veacurilor cămaşa Domnului, cea fără cusătură, a fost sfâşiată în multe bucăţi, Sfânta lui Biserică, porunca Sfintei Evanghelii "ca toţi să fie una", constituie un indicator de suflet în ceea ce priveşte responsabilitatea noastră. Dialogurile teologice se îndreaptă în această direcţie, în sensul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce, chiar dacă persistă mari devieri sau abateri de la adevărul Bisericii celei "una, sfântă, sobornicească şi apostolică". Indiferent de felul în care se desfăşoară dialogurile, vă pot spune că, în faţa problemelor uriaşe ale lumii contemporane, unitatea creştină se impune pentru a face faţă nedreptăţilor sociale, violenţei, terorismului, marginalizării şi excluderii sociale, discriminărilor, distribuirii inegale şi nedrepte a resurselor şi bogăţiilor, formelor contemporane de sclavie, sărăciei etc.


În jurisdicţia Patriarhiei pe care o păstoriţi funcţionează şi o parohie românească, ca semn al bunei cooperări dintre Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei şi întregii Africi şi Patriarhia Română. Cum a evoluat această relaţie dintre Biserici până în acest moment şi care sunt perspectivele unei cooperări tot mai strânse?

Într-adevăr, în Africa de Sud există şi funcţionează cu roade frumoase o comunitate parohială românească, sub omoforul ierarhului locului, Mitropolitul de Johannesburg şi Pretoria, iar acesta se află în jurisdicţia Patriarhiei Alexandriei şi a întregii Africi. Viaţa pastorală şi liturgică a acestei parohii se desfăşoară în limba română şi conform tradiţiilor liturgice specifice ţării dvs. Preoţii provin din Patriarhia Română şi slujesc cu încuviinţarea şi binecuvântarea Patriarhului Alexandriei. Colaborarea noastră de până acum este excelentă şi aceasta dovedeşte că ne lăsăm purtaţi de duhul dragostei, al respectului reciproc, al iubirii şi al încrederii. Acest duh călăuzeşte Patriarhiile noastre în relaţiile dintre ele. În acest cadru, orice fel de colaborare nu poate să aducă decât roade frumoase şi bogate.


Vă rugăm să transmiteţi un mesaj de suflet pentru poporul român!

De-a lungul istoriei, poporul român a dovedit că rămâne statornic în credinţa şi tradiţiile părinţilor săi. Aceasta este cea mai mare comoară şi temelia neclintită pe care se zideşte viitorul, în lumea actuală aflată în continuă schimbare. Din adâncul inimii, vă urez şi mă rog să mergeţi înainte pe această cale, cu binecuvântarea Preabunului Dumnezeu, spre slava sfântului său nume şi pentru mântuirea poporului vostru!

Închinarea la sfintele moaşte aduce credincioşilor binecuvântare cerească şi putere dumnezeiască

La sărbătoarea Catedralei patriarhale din Bucureşti, foarte mulţi credincioşi vin pentru a se închina la moaştele sfinţilor. Cât de important este cultul sfinţilor cu moaşte în viaţa Bisericii şi ce folos duhovnicesc aduce credincioşilor cinstirea lor?

Sfintele moaşte, ca dovadă palpabilă a lucrării Duhului Sfânt, constituie izvor de binecuvântare şi susţinere spirituală pentru poporul creştin de-a lungul veacurilor. Cinstindu-ne sfinţii şi închinându-ne sfintelor lor moaşte, dăm expresie înainte de toate stării noastre de închinare lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, de la care ni se dăruieşte tot harul sfinţitor. În acelaşi timp, cinstim persoanele fraţilor noştri care au arătat în mod clar că atunci când omul răspunde chemării lui Dumnezeu şi i se încredinţează deplin pentru a dobândi mântuirea şi sfinţirea, el poate să se facă pe sine, în integritatea fiinţei sale psiho-somatice, lăcaş al harului dumnezeiesc. El devine propovăduitor fierbinte al credinţei vii şi adevărate în Domnul mult milostiv, care atunci când vrea, "biruieşte rânduiala firii, după cum s-a scris", după cum se spune în cântările Bisericii. Prin urmare, închinarea la sfintele moaşte, ca legătură sau contact direct cu roadele îndumnezeirii, nu pot oferi credincioşilor nimic altceva decât binecuvântare cerească şi putere dumnezeiască. În acelaşi timp, închinarea constituie şi o dovadă sau o pildă văzută a învăţăturii despre viaţa şi Împărăţia veşnică a Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Biserica Alexandriei se poate lăuda în Domnul cu sfintele moaşte pe care le păstrează ca pe o comoară nepreţuită şi le cinsteşte după obiceiul Bisericii Ortodoxe.
Interviu realizat de Gheorghe-Cristian Popa

Traducerea din limba greacă: Sectorul Relaţii bisericeşti şi interreligioase al Patriarhiei Române

Hristos a inviat!

CANONIZAREA SFANTULUI ANDREI SAGUNA MITROPOLITUL TRANSILVANIEI

Arhiepiscopia Sibiului face ultimele aranjamente pentru sărbătoarea ce va avea loc la sfârşitul lunii, când va fi proclamată canonizarea Marelui Mitropolit Andrei Şaguna. Pentru procesiune, la care va participa şi Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va fi adus şi Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei, de către o delegaţie din Grecia.

Cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, va fi adus în procesiune, la Sibiu, în 28 octombrie, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei. Acesta va fi adus de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Hrisostom de Patras, la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde va rămâne până în după-amiaza zilei de 29 octombrie. Cei doi sfinţi împart aceeaşi zi în calendar, anume 30 octombrie.

Problema canonizării mitropolitului Andrei Şaguna s-a pus din 2006, dar demersurile oficiale au început de trei ani, culminând în 21 iulie, când Sfântul Sinod a aprobat canonizarea acestuia. Rămăşiţele pământeşti ale mitropolitului Andrei Şaguna au fost deshumate în luna mai, din cripta Mausoleului de la Răşinari. Acestea au fost împărţite în două racle - una a rămas în Mausoleu, iar cealaltă va fi depusă la catedrala din Sibiu, într-o raclă specială.„Preoţii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe din Ardeal şi nu numai l-au cinstit mereu pe Sfântul Andrei de peste 138 de ani încoace, încât s-a creat un adevărat cult pentru el. Şi îl vor cinsti şi mai mult de acum înainte, după ce i s-a rânduit, de către Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe Române, în 21 iulie a. c., locul care i se cuvine în sinaxarul Bisericii creştine. Sfântul ierarh Andrei Şaguna a fost un om al rugăciunii, al meditaţiei, al liturghisirii, al propovăduirii adevărurilor învăţăturii creştine. Prin toate acestea, mitropolitul Andrei a rămas un luminos model pentru urmaşi. De aceea, considerăm că i se cuvine „hirotonirea cu harul cerurilor, drept vestitor apostol", cum ar spune marele fiu al Răşinariului, Octavian Goga. I se cuvine cea mai aleasă cinstire prin trecerea lui în calendarul Sfinţilor Ierarhi români, alături de Simion Ştefan, Ilie Iorest şi Sava Brancovici ai Ardealului, de Simeon Ştefan, Petru Movilă al Kievului, De Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei, de Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti, şi de prietenul său, episcopul Calinic al Râmnicului", a spus ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Slujbele legate de canonizarea lui Andrei Şaguna vor începe vineri, 28 octombrie, la Răşinari, când la ora 15, la Biserica Sf. Treime, va avea loc ultimul parastas. De aici, coloana va pleca spre Sala Transilvania din Sibiu, de unde va porni, în jurul orei 16.20, o procesiune solemnă până la catedrala mitropolitană, pe traseul Şcoala de Înot - Justiţiei - Victoriei - Andrei Şaguna - Mitropoliei. Aceasta va trece prin parohiile Hipodrom I, II, III, IV, V, VI, Mihai Viteazul I, II şi III. Vor participa preoţii şi credincioşii din parohiile Buna Vestire I şi II, Iosefin I, II şi III, Sf. Împăraţi III şi IV, Calea Poplăcii I şi II.

La intersecţia bulevardului Milea cu strada Noica li se vor alătura parohiile Sf. Arhangheli I, II şi III, Sf. Ilie I, II, III şi IV, dar şi detaşamente de studenţi de la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, care vor veni cu torţe, şi credincioşi din Mărginime, îmbrăcaţi în costume tradiţionale

.La ora 16.30, clopotele bisericilor ortodoxe din Sibiu vor bate timp de zece minute.

Sosirea la Catedrala Mitropolitană, unde se vor afla deja preoţii şi credincioşii celorlalte parohii sibiene, este programată la ora 17, când ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va adresa celor prezenţi un cuvânt de învăţătură.

La Catedrală va începe Slujba Privegherii zilei de rând, prcum şi slujba Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Aceasta va continua până la sosirea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a delegaţiei din Grecia, care aduce Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei, precum şi a celorlalţi ierarhi români. Va urma, apoi, slujba de Te Deum. Racla cu Cinstitul Cap al Sf. Apostol Andrei va fi aşezată pentru închinare în catedrală.

După slujba de Te Deum, Patriarhul României va adresa celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare.

A doua zi, sâmbătă, 29 octombrie, la catedrală, după acatistul Sf. Apostol Andrei, de la ora 8.30, va avea loc Sf. Liturghie, de la ora 9.30, urmată de ceremonia proclamării oficiale a canonizării Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.

Imaginea alăturată reprezintă icoana oficială, aprobată de Sfântul Sinod ca prototip pentru orice reprezentare ulterioară a Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei. Ca dată de pomenire, începând din acest an, a Sfântului Andrei, este ziua de 30 noiembrie, o dată cu pomenirea Sf. Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României.

Pelerini la Sfantul DIMITRIE Izvoratorul de mir

Nu puteam să încep pelerinajul la frumoasele biserici ale Tesalonicului fără să nu-mi aduc prinosul de mulţumiri la Sfântul ocrotitor al oraşului. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cunoscut şi ca "Izvorâtorul de Mir", sunt adăpostite de biserica grecească ce îi poartă numele. Ridicată pe o platformă de beton, ca pe un soclu, impozanta catedrală domină centrul vechi al oraşului.

Vechi mozaic din Biserica Sfântului Izvorâtor de MirVechi mozaic din Biserica Sfântului Izvorâtor de Mir

Am ajuns în Tesalonic, într-o dimineaţă de august, când oraşul era încă somnoros, cu toate storurile trase la ferestre, ca pleoapele peste irişii unei pisici mari şi leneşe, tolănită la soare. Cu cât se apropia miezul zilei, cu atât felina urbană torcea mai puternic, prin motoarele turate ale automobilelor şi ale scuterelor (un mijloc de locomoţie foarte apreciat de greci). În ciuda zgomotului de fundal, atmosfera acestui al doilea oraş ca mărime din Grecia respira o tihnă aparte. Lipsa oricărei griji şi bucuria începutului unei zile noi se citeau pe feţele localnicilor ieşiţi la promenadă sau la cumpărături ori ale mesenilor care îşi sorbeau tacticos cafelele şi ceaiurile la terase.

Moaşte izvorâtoare de mir

Interiorul Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" se dezvăluie, treptat, într-o lumină caldă, liniştitoare, cernută prin vitralii imense. Într-o laterală a navei, pe partea stângă, în apropierea altarului, este amplasată o biserică în miniatură, cu acoperiş de argint, unde este aşezată racla cu sfintele moaşte. Este cea mai animată parte a bisericii, locul în care oamenii îngenunchează şi se roagă sfântului. Cu speranţă şi credinţă, credincioşii sărută moaştele mucenicului martir şi îi încredinţează tainele sufletului, ca unui prieten drag. Pierduţi prin catedrala imensă, sute de paşi se intersectează în faţa icoanelor, la pangar sau în dreptul lumânărilor din ceară curată. Impresionează şi te cucereşte iremediabil atmosfera pioasă, cuminţenia oamenilor, dar şi arhitectura renumită în lumea artei bizantine. Dincolo de coloanele interioare din marmură verde, roşie şi albă pe care se sprijină construcţia, şase panouri de mozaic incită ochiul flămând de frumos. Aceste mozaicuri bizantine, executate între secolele VI-IX d.Hr., ca mulţumire adusă Ocrotitorului Tesalonicului de către credincioşi, îl înfăţişează pe Sfântul Dimitrie alături de ctitori. Mozaicurile sunt cu atât mai preţioase, cu cât au supravieţuit perioadei iconoclaste, începută în anul 730, la un secol după moartea împăratului Justinian. Din păcate, astăzi nu mai pot fi văzute şi restul mozaicurilor care ornau interiorul bisericii, deoarece au dispărut fie în perioada cât clădirea a funcţionat ca moschee (1493-1912), fie ca urmare a devastatorului incendiu din 1917, care a distrus şi o mare parte din oraş. Catedrala a fost restaurată de-abia în anul 1948. La fel de venerate de credincioşi, moaştele Sfântului Eftimie sunt aşezate tot în biserică, într-o capelă din colţul sud-estic al acesteia.

Un monument paleocreştin şi bizantin, marca UNESCO

Surse documentare atestă faptul că prima biserică închinată Sfântului Dimitrie a fost zidită la începutul secolului al IV-lea, pe locul unei băi publice romane, ale cărei ruine au fost scoase la suprafaţă odată cu lucrările de restaurare a bisericii şi unde se presupune că a avut loc martiriul sfântului. Arheologii au mai scos la lumină, în acelaşi loc, o fântână antică, despre care se crede că în ea a fost aruncat trupul chinuit al sfântului de către soldaţii romani. De asemenea, în urma săpăturilor efectuate între anii 1930-1940, s-au descoperit o serie de obiecte vechi, care pot fi admirate în muzeul subteran al bisericii. Tot în cripta subterană există un loc în care veghează neîncetat o candelă şi unde, conform tradiţiei, a avut loc martiriul marelui mucenic. Biserica de astăzi este aproape identică cu bazilica cu cinci abside, reconstruită între anii 629 şi 634, pe trupul unui alt lăcaş de cult, zidit de prefectul Leontie un secol mai târziu după ridicarea celei dintâi. Astăzi, biserica-emblemă a Tesalonicului este vizitată de pelerini din toată lumea, iar bucuria acestora este preţul răscumpărat pentru anii grei şi înneguraţi prin care i-a fost dat să treacă. Veritabil monument al Ortodoxiei, bazilica face parte din situl Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic şi se află pe lista monumentelor care fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO, din 1988.

"Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi…"

În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pe 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje şi procesiuni la moaştele sfântului martir creştin, cunoscut ca sfânt militar, care a trăit în veacul al III-lea, în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian. Sărbătoarea este un prilej de bucurie şi împlinire duhovnicească pentru întreaga comunitate creştină din Tesalonic, înfiinţată de Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare. Datorită modului exemplar în care îşi duceau viaţa de zi cu zi, pentru locuitorii acestui oraş, în cele două epistole către Tesaloniceni, Sfântul Pavel se roagă lui Dumnezeu pentru ei: "Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre" (I Tesaloniceni 1, 2).

Hristos a inviat!

Hristos a inviat!

- HRISTOS - Pe cale de disparitie

În dorinţa de maximă corectitudine politică, unele persoane vor să uite de persoana lui Hristos. Luna trecută, Australia a anunţat că va înlocui naşterea lui Iisus Hristos ca punct de referinţă în manualele de istorie. În acelaşi timp, BBC ignoră 2.000 de ani de creştinism şi preferă să nu menţioneze nici măcar o literă care ar aminti de numele lui Iisus.

Potrivit "Daily Mail", Australia va elimina naşterea lui Iisus ca punct de referinţă pentru date în manualele de istorie. În conformitate cu noul curriculum corect politic, termenii de BC (înainte de Hristos) şi AD (Anno Domini, anul Domnului sau după Hristos) vor fi înlocuiţi cu termeni obscuri ca BCE (înaintea erei noastre) şi CE (era noastră).

Deşi datele istorice nu se vor schimba, naşterea lui Hristos rămânând ca punct de referinţă, Autoritatea Australiană de Evaluare a Curriculumului şi de Raportare a decis ca profesorii să folosească termenii de BCE (înaintea erei noastre), care va înlocui î.Hr., şi CE (era noastră), care înlocuieşte d.Hr. Modificările introduse de guvern ar fi trebuit să intre în vigoare de anul viitor.

Şi BBC a fost acuzat de o "corectitudine politică absurdă" după ce a renunţat la folosirea termenilor BC şi AD, ca fiind jignitoare pentru noncreştini. Departamentele religioase şi de etică din cadrul BBC spun că aceste modificări sunt necesare pentru a evita ofensarea sau îndepărtarea noncreştinilor. Imparţialitatea BBC ar cere folosirea unor expresii neutre din punct de vedere religios. Site-ul BBC pentru religie şi etică, condus de musulmanul Aaquil Ahmed, este plin de noile exprimări. Totuşi, BBC insistă că bbc.co.uk/religion nu are nimic în legătură cu aceste modificări. Alte site-uri BBC, cum ar fi cel destinat educaţiei şi care are ca destinatari şcolarii, utilizează de asemenea noii termeni. Aceste expresii nu sunt folosite doar la producţiile religioase, ele fiind uzitate şi în buletinele de ştiri. Unele rapoarte adaugă confuzie prin comutarea între ambii termeni în cadrul aceluiaşi articol.


Subminarea creştinismului prin promovarea unui secularism agresiv


În legătură cu aceste schimbări, arhiepiscopul anglican de Sydney, Peter Jensen, a condamnat această decizie ca fiind o "încercare absurdă din punct de vedere intelectual de a-L îndepărta pe Hristos din istoria omenirii". El a descris expresia "era noastră" ca fiind "fără sens" şi a comparat-o cu folosirea expresiei de "sezonul festiv/ sărbătorile de iarnă" în loc de Crăciun sau Naşterea Domnului.

În Marea Britanie, dr. Michael Nazir-Ali, fostul episcop de Rochester, a declarat că "această decizie contribuie la renunţarea la bazele creştine ale culturii, limbii şi istoriei noastre. Aceste modificări nu sunt necesare şi nu vor realiza ceea ce BBC ar dori. Indiferent dacă utilizezi "era noastră" sau "după Hristos", data este de fapt în continuare aceeaşi şi punctul de referinţă este tot naşterea lui Hristos".

Reverendul Peter Mullen, capelan anglican la Bursa din Londra, a declarat că "acest lucru reprezintă o corectitudine politică absurdă şi aceşti termeni noi nu înseamnă nimic pentru nimeni. Cred că BBC încearcă să submineze creştinismul prin promovarea unui secularism agresiv. Aş fi foarte surprins dacă oricare altă credinţă s-ar plânge cu privire la utilizarea expresiilor înainte de Hristos şi după Hristos".

Ignorarea fundamentului civilizaţiei occidentale


Obiecţii nu au venit doar din partea Bisericii. Purtătorul de cuvânt pentru educaţie din partea opoziţiei, Christopher Pyne, membru al Partidului Naţional Liberal Australian, a criticat de asemenea modificările guvernului care ar urma să intre în vigoare anul viitor. El a spus că "Australia este astăzi ceea ce este datorită bazelor naţiunii noastre în moştenirea iudeo-creştină pe care am primit-o de la civilizaţia occidentală. Închinarea jenantă în faţa unei corectitudini politice prin eliminarea î.Hr. şi d.Hr. din curriculumul nostru naţional prezintă defectul fundamental de a încerca să nege ceea ce suntem ca popor".

Fost ministru în Marea Britanie, Ann Widdecombe este îngrijorată cu privire la renunţarea valorilor înaintaşilor, la moştenirea creştină din Marea Britanie. Ea nu poate să nu se întrebe: "Ce au de gând să facă în continuare? Renunţă la întreg anul calendaristic pe motiv că acesta îşi are rădăcinile în creştinism?".

Dacă rabinul Jonathan Romain, de la Sinagoga Maidenhead, poate vedea logica din spatele schimbărilor, dr. Ghayasuddin Siddiqui de la Institutul Musulman a spus că "eu nu cunosc pe nimeni care a fost jignit de către exprimările î.Hr. şi d.Hr., aşa că de ce să le schimbăm?".

Problemele nu sunt doar religioase, istorice sau culturale, ci şi lingvistice. Marie Clair, din partea Campaniei "Plain English", a declarat că "la fel ca şi în cazul celor mai multe inovaţii corecte din punct de vedere politic, eu sunt sigură că acest lucru a fost făcut cu cele mai bune intenţii. Dar este greu a vedea rostul acestor modificări dacă oamenii nu înţeleg noii termeni. Se pare că se vrea o schimbare doar de dragul schimbării".


Termeni absurzi


Termenii e.n. şi î.e.n. au fost introduşi de academicieni evrei la mijlocul secolului al XIX-lea pentru a evita să se refere la termenul "Domnul nostru" în lecţii de ebraică. Ei au devenit populari în publicaţii academice şi ştiinţifice din secolul al XX-lea, fiind folosiţi de editori pentru a accentua secularismul sau pentru a nu sensibiliza noncreştinii, în ciuda faptului că se utilizează tot calendarul gregorian şi sistemul de numerotare care implică naşterea lui Hristos.

O schimbare a termenilor ar avea sens dacă s-ar schimba şi punctul de referinţă, dar naşterea lui Iisus Hristos rămâne ca eveniment central în numărarea anilor. Expresii ca "era comună" sau "era noastră" nu îşi găsesc nici un suport logic. Nu se ştie de ce înainte n-ar mai fi o eră "comună" sau la cine exact se referă "era noastră" şi cine ar fi ceilalţi.

Astfel de încercări reamintesc românilor de propaganda comunistă care încerca ştergerea cu orice preţ din limbajul comun sau academic a oricărei referinţe cu privire la persoana lui Iisus Hristos. În astfel de condiţii, sub stindardul unei lupte împotriva discriminării, nu este de mirare că religia creştină este dovedită prin studii ca fiind cea mai persecutată religie din lume, chiar în ţări tributare ei, dar care îşi reneagă trecutul, lipsindu-se de moştenirea lor culturală şi spirituală.

Un străromân a iniţializat numărarea anilor de la Hristos

Calendarul gregorian, cel mai utilizat calendar la scară mondială şi standardul oficial de facto se bazează în mod tradiţional pe anul calculat de la naşterea lui Iisus Hristos. Aceasta s-a făcut pentru prima dată de către Dionisie Exiguul (cel Mic), un călugăr dobrogean, plecat din Schytia Minor la Roma. Acest sfânt român, cronolog şi astronom, o autoritate intelectuală recunoscută, este "părintele erei creştine", o prezenţă românească unică în cultura mondială. Simplu, dar înţelept, acest intelectual smerit şi teolog savant a considerat că numărarea anilor nu trebuie să se facă în funcţie de nişte împăraţi sau consuli oarecare, nu trebuie pusă în relaţie cu oraşe efemere sau diferite jocuri sportive. El mărturiseşte că nu a vrut să lege curgerea anilor de diferiţi tirani sau evenimente oarecare, "ci mai degrabă să însemnez timpul anilor de Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca să ne fie mai cunoscut începutul nădejdii noastre, iar pricina mântuirii omeneşti, adică patimile Mântuitorului nostru, să lumineze cu mai multă strălucire". Mai târziu, acest sistem a fost adoptat de Venerabilul Beda, răspândindu-se în Europa şi apoi în întreaga lume. Astfel, un călugăr străromân, smerit şi sfânt, puţin cunoscut de lume, este "iniţiatorul cronologiei creştine" (prof. Dimitrie Olinici), cel care a orientat istoria în funcţie de naşterea lui Iisus Hristos.

Hristos a inviat!

"Va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Fac. 2, 24)

Dumnezeu nu a creat omul pentru a fi singur, deoarece nici Dumnezeu nu este o singură Persoană, ci Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Adam a primit "ajutor potrivit pentru el" (Fac. 2, 18), pe Eva, şi a zis că "va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Fac. 2, 24). Aşadar, legătura dintre bărbat şi femeie este naturală şi se sfinţeşte printr-un act cu dimensiune mistică - nunta.

Nunta este Taina prin care bărbatul şi femeia devin omul deplin, două jumătăţi care "numai împreună alcătuiesc umanitatea completă" (Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 187).

Căsătoria creştină are câteva caracteristici: monogamia, sfinţenia trupului, deoarece acesta este templu al Duhului Sfânt ("Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri" - I Cor. 6, 18-19), consacrarea reciprocă ("Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios" - I Cor. 7, 14) şi naşterea de prunci ("Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie" - I Tim. 2, 15) (Bria, Pr. Ion, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p. 96).

Iubirea ca bază a căsătoriei

Părintele Dumitru Stăniloae arată că fiecare devine întreg în unitatea cu celălalt şi că unitatea dintre soţi este indisolubilă, pentru că nu este doar o unitate organică, ci o unitate prin iubire. Iubirea nu se naşte între două suflete care sună la fel, ci între două suflete care sună armonic. Ea are loc între două existenţe ce se completează nu numai pe plan trupesc, ci şi pe plan spiritual. La începutul căsătoriei, iubirea dintre cei doi reuneşte atracţia trupească şi cea spirituală, oglindeşte preţuirea tainei celuilalt şi respectul celuilalt ca persoană şi jertfirea pentru el. Cu timpul, aspectul spiritual al iubirii devine din ce în ce mai important şi fiecare dintre cei doi soţi primeşte din partea celuilalt tot mai multe semne de atenţie, de înţelegere, de jertfire, ceea ce îl face să-l iubească şi să-l preţuiască tot mai mult. Astfel, părintele Stăniloae subliniază că, odată cu trecerea timpului, actele de iubire trupească sunt impregnate de tot mai multă spiritualitate şi familiaritate. Atunci când această iubire stă la baza unei relaţii bineplăcute lui Dumnezeu, celălalt nu poate fi perceput doar ca un mijloc de satisfacere a poftei trupeşti, ci trupul său devine "un transparent al spiritualităţii lui" şi "fiecare devine pentru celălalt o taină tot mai cunoscută şi tot mai indefinibilă în acelaşi timp". Această taină a fiecăruia se realizează numai prin celălalt şi pentru celălalt. Astfel, căsătoria devine "o adevărată taină vie a dualităţii" (Stăniloae, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă..., pp. 192-193).

Sensul duhovnicesc al căsătoriei

Căsătoria are aceeaşi finalitate ca şi călugăria - îndumnezeirea. Căsătoria, trăită creştineşte, este o şansă de îndumnezeire cu nimic mai prejos faţă de alte căi. În versetul "Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi" (I Cor. 7, 28), Sfântul Apostol Pavel arată greutăţile care vin odată cu nunta: "durerile naşterii, creşterea copiilor, grijile, slăbiciunile, morţile neprevăzute, duşmăniile, întărâtările, robia prin mii de păreri, vinovăţia faţă de răutăţile altora, a primi mii de întristări într-un singur suflet" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale: omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche de pr. Marcel Hancheş, Editura "Oastea Domnului", Sibiu, 2006, p. 41). La finalul unei vieţi bineplăcute lui Dumnezeu, înfruntând toate acestea, se află plată multă în cer. Faptul că atât căsătoria, cât şi călugăria sunt căi de îndumnezeire se vede foarte bine în momentul Schimbării la Faţă, când alături de Iisus apar în slavă Ilie şi Moise, adică atât un reprezentant al celor căsătoriţi (Moise), cât şi unul al monahilor (Ilie).

Scopul nunţii este în primul rând mântuirea celor doi prin ajutor reciproc, naştere de fii şi ferire de desfrâu. Sfântul Apostol Pavel arată căsătoria ca fiind necesară ca pază contra desfrâului, "leac ucigător pentru desfrânare" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale..., p. 9), întrucât fecioria nu poate fi ţinută de oricine: "Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său" (I Cor. 7, 1 - 2) şi "Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă" (I Cor. 7, 7-9). Sfântul Apostol Pavel nu dispreţuieşte unirea trupească dintre bărbat şi femeie şi nu condamnă căsătoria, chiar dacă în aceste versete recomandă fecioria.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că "dacă tu cauţi ceea ce e bine şi ceea ce este în vârf de tot, mai bine este nicidecum să te însoţeşti cu femeie. Iar de cauţi ceea ce e sigur şi de ajutor neputinţei tale, însoţeşte-te prin nuntă" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viaţa de familie, traducere de pr. Marcel Hancheş Editura "Învierea", Arhiepiscopia Timişoarei, 2008, p. 61). Acelaşi sfânt oglindeşte şi cele trei cauze pentru care "fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său", şi anume pentru ca cei doi să dobândească întreaga înţelepciune, pentru a deveni părinţi şi ca să nu desfrâneze, iar dintre acestea mai mare este întreaga înţelepciune. Mulţi s-au împărtăşit de nuntă, însă nu toţi au devenit părinţi, iar acest lucru nu i-a împiedicat să se mântuiască. La început, întrucât nu exista perspectiva învierii, se considera că cei care mureau piereau cu totul şi doar copiii erau chipuri însufleţite ale celor morţi. Prin Hristos a venit şi învierea, aşadar acum scopul principal al nunţii nu este naşterea de copii, ci mântuirea.

Înţelegerea dimensiunii profunde a căsătoriei este esenţială, deoarece dacă aceasta nu este trăită bine, devine o povară de nesuportat. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că unitatea dintre soţi este esenţa căsătoriei şi că dezbinarea dintre ei face ca acea familie să fie ca o corabie bătută de furtuni şi fără cârmaci. "După cum femeia poate fi de ajutor, aşa se poate face adesea şi potrivnică sfătuitoare. Aşadar, după cum liman poate fi nunta, tot aşa şi scufundare, nu prin firea ei, ci din pricina voii libere a celor ce rău o trăiesc" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale..., pp. 29-30).

Hristos a inviat!