luni, 16 mai 2011

Ctitorii ale Romanilor ORTODOCSI in Tanzania Ortodoxa

În perioada 7-11 mai 2011, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a efectuat o vizită în Tanzania, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Dimitrie, Mitropolit de Irinoupolis şi Seychelles, din cadrul Patriarhiei Alexandriei. În cadrul acestei vizite, IPS Teofan a vizitat şi sfinţit şi cele două biserici construite prin efortul financiar al unor persoane fizice sau juridice din Moldova şi din ţară.


IPS Mitropolit Dimitri şi IPS Mitropolit Teofan, în mijlocul preoţilor şi credincioşilor africani


Biserica cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi“, din localitatea Idodi, Tanzania, construită cu sprijin din România


Grup de preoţi ortodocşi africani


Bucuria de a fi împreună cu copiii africani


Moment din Slujba Botezului


Decizia de a sprijini ridicarea acestor lăcaşuri de cult a fost luată de Înalt Preasfinţia Sa la precedenta vizită în Tanzania, din perioada 13-21 ianuarie 2010, când a constatat cât de mare este nevoia de biserici pentru comunităţile de ortodocşi în continuă creştere din această ţară. Cele două biserici vor avea ca patron spiritual pe Sfântul Ioan Botezătorul, respectiv pe Sfânta Parascheva de la Iaşi.

Ca şi la precedenta vizită, la solicitarea IPS Dimitrie, chiriarhul locului, IPS Părinte Mitropolit Teofan, însoţit de părintele protosinghel Nicodim Petre, a participat la slujba de botez a câtorva sute de persoane care au îmbrăţişat credinţa ortodoxă, respectiv la săvârşirea Tainei Cununiei pentru 18 familii botezate în acea zi. La solicitarea şi cu binecuvântarea IPS Dimitrie, au mai rămas în Tanzania, pentru o perioadă de două luni, un monah împreună cu două monahii, urmând a se implica în diverse activităţi misionare şi filantropice, cum ar fi catehizarea celor care urmează a primi Taina Botezului.


Tanzania este o ţară africană extrem de săracă, de aproximativ 40 milioane de locuitori, cu capitala politică la Dodoma (oraşul Dar es Salaam fiind, însă, principalul centru economic), în care trăiesc şi mai multe zeci de mii de creştini ortodocşi. În această ţară, unul din cinci copii moare de SIDA, iar alte boli, precum malaria, fac numeroase victime, încât speranţa de viaţă se situează, undeva, în jurul vârstei de 45 de ani. Accesul la educaţie este extrem de redus, întrucât guvernul susţine salariul unui profesor, dar nu poate susţine construcţia de şcoli, acest lucru depinzând de puterea financiară a fiecărei comunităţi în parte.

Într-o ţară cu atât de multe nevoi materiale şi spirituale, există o misiune ortodoxă susţinută în special de generozitatea unor organizaţii şi credincioşi din Grecia. Această misiune urmăreşte atât propovăduirea Evangheliei, cât şi oferirea de ajutoare materiale, în special asistenţă medicală, IPS Dimitrie declarând, pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe din Tanzania, că, "la a doua Sa venire, Mântuitorul Iisus Hristos s-ar putea să nu ne întrebe de câte ori ne-am rugat sau ne-am pocăit, dar cu siguranţă El ne va întreba dacă am oferit apă celor însetaţi, hrană celor flămânzi, medicamente celor bolnavi sau un adăpost celor orfani".


Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HTML