Sfantul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei
33De orizont depinde pacea
Cu cât orizontul e mai îngust, cu atât neliniştea e mai mare.
Cu cât orizontul e mai larg, cu atât neliniştea e mai mică. Orizontul
cel mai larg e pacea dumnezeiască. Cu cât orizontul e mai îngust, cu
atât preţuirea de sine e mai mare. Cu cât orizontul e mai larg, cu atât
preţuirea de sine e mai mică. Orizontul cel mai larg e preţuirea cea
mai mică de sine. Dacă broasca fudulă din fântână ar sta pe ţărmul
mării celei mari, şi-ar pierde toată trufia ei.
34Alcătuirea acestei vieţi
Viaţa aceasta nu ar putea fi închipuită fără de acestea trei:
fericirea, nefericirea şi moartea. Puţină fericire, puţină nefericire şi
moartea fac cu putinţă această viaţă. Chimia morală a acestei lumi
este mult mai uimitoare decât chimia fizică. Fericirea este darul lui
Dumnezeu, nefericirea – îngăduinţa lui Dumnezeu, iar moartea
– biruinţa lui Dumnezeu. Fericirea neîntreruptă, fără amestecul
nefericirii, ar ajunge să fie lipsită de culoare şi plictisitoare.
Nefericirea nesfârşită, fără moarte, ar preschimba această viaţă
într’un iad fără scăpare. În fericire, oamenii nu vor să-şi amintească
de Dumnezeu; chiar şi în nefericire nu vor să-şi amintească de
Dumnezeu; la moarte, însă, sânt siliţi s’o facă.
35Sărăcia şi pustietatea
Cu cât e mai mare bogăţia fără Dumnezeu, cu atât mai mare e
sărăcia. Cu cât e mai mare cunoaşterea fără Dumnezeu, cu atât mai
mare e pustietatea. Singur Dumnezeu Îi face pe oameni bogaţi şi
înţelepţi. Lumea, fără Dumnezeu, făureşte doar cerşetori şi proşti.
36Ţesut şi deşirat
Dacă ziua ţeşi, iar noaptea deşiri, niciodată nu vei isprăvi de
ţesut. Dacă peste ziuă zideşti, iar noaptea dărâmi, niciodată nu vei
isprăvi de zidit. Astfel, dacă te rogi lui Dumnezeu, şi apoi faci cele ce
nu sânt plăcute lui Dumnezeu, niciodată nu-ţi vei putea isprăvi nici
de ţesut, nici de zidit sufletul tău.
37Răsunetul sufletului tău
Natura întreagă se aseamănă unui pian mare, în care făpturile
sânt, de fapt, clape. Orice clapă ar atinge omul, poate auzi ecoul
sufletului său.
38Frumuseţea firii
Toată frumuseţea firii vine din taina celui Tainic.
Fără această taină a celui Tainic, firea nu ar putea păstra nici măcar o
clipă acea frumuseţe liniştită şi blândă care străluceşte din ea.
Toată firea zidită este un nor care stăvileşte lumina puternică şi
domoleşte flacăra dumnezeiască.
Subţirimea sau grosimea acestui nor este legată de vederea noastră
sufletească. Pentru sufletele gingaşe, acest nor este subţire şi
străveziu, iar pentru cele grosolane – gros şi întunecos.
39Simţurile , gândirea şi mintea
Gândirea are în slujba ei cinci simţuri; mintea are un singur
simţ. Simţul minţii este gândirea.
Raţionali sânt acei oameni la care gândirea stăpâneşte peste
simţuri. Oamenii inteligenţi însă sânt mai presus decât cei raţionali,
aşa cum cei raţionali sânt mai presus decât cei care se călăuzesc
după simţuri. Inteligenţi sânt oamenii la care mintea stăpâneşte în
chip desăvârşit peste gândire, adică la care mintea primeşte doar
experienţa adusă de raţiune, ca material brut, pe care-l preschimbă
în ceva cu totul deosebit şi care nici nu mai seamănă cu experienţa
adusă de raţiune – întocmai cum stomacul primeşte din afară hrană
şi-o preface în sânge, adică în ceva cu ce nu se aseamănă cu hrana
primită. Însă oamenii la care gândirea stăpâneşte mintea şi la care
experienţa gândirii rămâne singurul conţinut – nemistuit - al minţii,
îşi pierd minţile. După cum se vorbeşte despre un stomac stricat
şi despre hrană nemistuită, tot aşa se poate vorbi despre o minte
stricată şi despre o experienţă - nemistuită - nepreschimbată în viaţă.
Şi aşa precum un organism din prea multă hrană şi fără putinţa de a
o mistui ajunge să slăbească, tot aşa şi mintea ajunge să se întunece
din mult prea multă experienţă şi cunoaştere – atunci când pierde
puterea de control asupra cantităţii şi puterii de preschimbare a
acestora în ceva cu totul neasemuit.
40Cu ce te lauzi ?
Cu ce te lauzi? Cu aurul? Acelaşi aur a fost în măruntaiele
muntelui, şi muntele nu s’a lăudat. Cu hainele? Aceeaşi mătase a
purtat-o viermele în el, şi nu s’a lăudat. Cu sănătatea? O sănătate mult
mai bună are lupul în pădure, însă nu se laudă. Cu pofta de mâncare?
Furnicarul mănâncă cu poftă nebună furnici până moare; dar, la
urmă, îl mănâncă furnicile pe el. Cu norocul? Iată că vulpea nu se
încrede în noroc nici când izbuteşte a suta oară să prindă o găină – de
frică îşi ciuleşte urechile, ca să audă din ce parte va răsuna puşca. Cu
caii? Cum poţi avea o părere atât de înaltă despre caii tăi, când aceştia
nu-şi închipuie ceva înalt nici despre ei, nici despre tine?
41Nu te încrede în fericire
Când ai bogăţie, cugetă cum să rabzi cu vrednicie sărăcia.
Când eşti fericit, cugetă cum să rabzi cu vrednicie nefericirea.
Când te laudă oamenii, cugetă cum să rabzi cu vrednicie defăimările
lor. Şi, toată viaţa ta, cugetă cum să mori cu vrednicie.
42Ascunderea de sine – slăbirea de sine
Unii oameni îşi ascund slăbiciunile de cei care-i iubesc, ca să
nu fie dispreţuiţi, şi se ascund pe sine de cei care-i laudă, ca să nu fie
dojeniţi. De două ori greşesc. Mai întâi, pentru că nu ştiu că dacă şiar
descoperi slăbiciunile, cei care-i iubesc şi-i laudă nu i-ar iubi şi nu
i-ar lăuda mai puţin. Dar dacă află aceştia singuri de slăbiciunile lor,
vor veni negreşit dispreţul şi batjocura, de care se tem atât de mult.
Apoi, pentru că uită că un Ochi vede tot, ştie tot şi vădeşte tot.
Mai bine este, aşadar, să-şi descopere ei înşişi slăbiciunile mai
devreme, decât să le lase, să crească şi să se descopere ele singure
mai târziu – căci ruşinea se rabdă mai uşor la tinereţe, decât la
bătrâneţe.
43Plimbă -ţi gândurile prin Cer
Gândurile tale care nu se plimbă prin Cer rămân slăbănoage
şi neputincioase. Cuvintele tale care nu se izbesc de Cer vor rămâne
fără răsunet şi vor fi precum o prăvălire de stânci, care tulbură cele
dimprejur şi nu aduc nimic bun văii.
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML