Ochii noştri, prin ei înşişi, văd atât cât văd şi ochelarii noştri.
Urechile noastre, prin ele însele, aud tot atât cât aude şi receptorul
metalic. Limba noastră, prin ea însăşi, vorbeşte tot atât de lămurit pe
cât şi limba clopotului. De aceea, ce vede sufletul nostru văd şi ochii
noştri. De aceea, ce aude sufletul nostru aud şi urechile noastre.
De aceea – pentru că sufletul poartă înţelegerea şi limba vorbeşte
cu înţeles. Dacă ochii noştri ar fi ca lacul, fără suflet, ei ar vedea
precum vede lacul. Dacă urechile noastre ar fi ca peşterile, fără
suflet, ele ar auzi tot atât cât aud şi peşterile. Dacă limba noastră ar
fi răsunătoare precum limba fără suflet a clopotului, ea ar vorbi tot
atât cât vorbeşte şi limba clopotului.
12Convorbire
Singura întrebare sinceră a învăţatului către natură este:
- Natură, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sânt eu?
Singura întrebare sinceră a istoricului către istorie este:
- Istorie, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sânt eu?
Singura întrebare sinceră a sfântului către Dumnezeu este:
- Doamne, spune-mi cine eşti, ca să ştiu cine sânt eu?
Răspunsul, negreşit, în toate cele trei cazuri, este:
- Omule, află-mă în tine!
13Câştigul şi paguba
Când câştigul este privit de aproape, se vede ca un câştig. Când
câştigul este privit de departe, se vede ca o pagubă.
Când paguba este privită de aproape, se vede ca o pagubă. Când
paguba este privită de departe, se vede ca un câştig.
Câştigarea lui Dumnezeu este singurul câştig care rămâne câştig şi
privit de aproape, şi de departe.
14Pierire
Cel mai mare vei fi atunci când te vei preschimba pe tine,
cu gândul, în nimic; când te vei ridica cu duhul până la Duhul cel
nesfârşit şi nemărginit, şi vei privi din înălţime şi din depărtare la
tine ca asupra unui lucru, tot aşa de nepărtinitor precum priveşti
acum, în trup, toate celelalte lucruri din jurul tău; când, din acea
depărtare şi înălţime, vei privi asupra ta ca la cineva care a murit,
ca la cineva risipit în praf şi cu desăvârşire pierit; şi vei simţi toate
celelalte trupuri – pe toate şi pe fiecare – ca pe propriul tău trup; când
vei via întru Nemurire şi Viaţă, şi vei privi lucrarea neînsemnată şi
zadarnică a morţii şi vei privi însăşi moartea în trecut; zic în trecut,
dar unul fără prezent şi viitor.Atunci moartea, care necontenit
ameninţă să-ţi ia trupul, nu-ţi va părea mai de temut decât vântul
care ameninţă să-ţi ia pălăria, deoarece atunci vei cunoaşte că
sufletul tău poate fiinţa şi fără trup, ca şi capul fără pălărie.
15Iarăşi despre pieire , puţin altfel
Orice virtute aduce uitarea de sine. Orice virtute, în toată
măsura ei, aduce pieirea de sine. Virtutea cea mai de seamă, dragostea,
este cea mai deplină uitare de sine şi cea mai deplină pieire
de sine. Uitarea de sine se preschimbă în pieire de sine, iar aceasta
duce la viaţa veşnică.
Prin ceea ce este lung, cunoaştem ce este scurt, iar prin ceea ce este
scurt, cunoaştem ce este lung. Prin ani lungi de trudă, lehamite şi
de iubire de sine cunoaştem această scurtă vremelnicie, iar prin
scurtele clipe de virtute cunoaştem veşnicia cea nemăsurată.
16Paharul plăcerii
Dacă ţi-ar întinde cineva o pocal de aur cu cel mai bun vin din
lume şi ţi-ar spune: „Bea, însă vezi că la fund se află un scorpion,”
ai bea oare? În orice pahar al plăcerii pământeşti se găseşte un
.Sufletul fiinţează fără trup doar până la Judecata de Apoi (judecata
finală), când toţi cei adormiţi vor învia cu trupuri înnoite,
preschimbate şi veşnice, asemenea trupului lui Hristos de după
Înviere, ce trecea prin uşile încuiate. (n.red.)
scorpion la fund. Şi, din nefericire, aceste pahare sânt atât de mici,
încât scorpionul este întotdeauna aproape de buze.
17Moartea
Între tăcerea cerului şi a pământului, înţelepţii se sfădesc cu
înverşunare: ce este materia şi ce este duhul?
Iar moartea stă în cimitir şi răspunde fără tocmeală: „Materia este
aluatul, duhul este drojdia; voi sânteţi pâinea, iar eu oaspetele.”
18La căpătâiul fiului mort
Mama îi pregăteşte fiului aşternut din lână de caşmir şi
baldachin din mătase mongolă.
O noapte, o a doua, iar a treia noapte fiul zace în aşternut de lut,
stârv îngropat de un an, zace fără desfătare, fără amărăciune şi
fără vise.
Vin biruitorii pământului; vin biruitorii mării; vin biruitorii văzduhului
şi aduc mamei, spre mângâiere, şi lacrimile lor.
- Unde sânt slăvitele voastre biruinţe, când îmi aduceţi ceea ce
mamele au din preaplin?
19Moartea întemniţaţilor
- Cultură şi progres! se laudă un întemniţat al vieţii către alt
întemniţat al vieţii.
- Vrei să zici: curăţirea şi luminarea închisorii! Dar cine ne va străpunge
zidul închisorii? îl întreabă întemniţatul pe întâiul întemniţat.
Şi două cuvinte, cu două inimi, se afundă în pivniţa închisorii.
20Unde este stăpânul ospăţului ?
Pe pieptul unui cal mort stă un vultur şi mănâncă. Pe pieptul
vulturului stă timpul şi mănâncă. Pe pieptul timpului stă veşnicia
şi mănâncă. Mii de privitori - cu vulturul lor pe piept - se uită şi văd
o parte din privelişte; abia zece dintr’o mie văd partea a doua, şi
numai unul din aceştia zece vede partea a treia. În miile de exclamări
dureroase este mângâietor să auzi strigătul unui văzător cu duhul:
Iată, deasupra veşniciei, pe Stăpânul ospăţului!
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML