Acatistul Sfantului Grigorie Palama
Cu cuvintele gurii tale, credinta ortodoxa se propovaduieste in Duhul cel Dumnezeiesc; caci dumnezeiestilor Parinti de altadata impreuna vietuitor si impreuna simtitor facandu-te, graiurile lor laolalta le-ai pus, Cuvioase, strigand: Aliluia! (Condacul 10)
Canon de tamaduire catre Sfantul Grigorie Palama, facatorul de minuni
Vecernia si Utrenia Sf. Grigore Palama – Nectarie Protopsaltul
Praznuim pe 14 Noiembrie Sfantul Grigorie Palama, invatatorul si povatuitorul dreptei credinte care a lasat marturia adancimii, inaltimii, latimii si largimii Dumnezeului nostru. Dorim sa subliniem intr-un mod mai simplu si nepretentios doar cateva aspecte, legate de jertfa Sfantului Grigorie pentru noi, turma Pastorului celui bun.
Viata sa – prezentata succint si foarte pilduitor aici – arata un fapt mai putin reliefat de comentatori, si anume ca Sfantul Grigorie a suferit si el inchisoarea pentru marturiile sale asupra energiilor necreate ale lui Dumnezeu si, desi un Sinod a recunoscut adevarul invataturilor sale, pentru ca ele se aratau a fi in continuarea invataturilor Sfintilor Parinti ai primelor veacuri crestine, a devenit neagreat atat de imparatul din acea vreme, cat si de catre „poporul” obisnuit. Era acuzat in special de faptul ca „a creat tulburari in Biserica“, acuzatie primita de catre foarte multi dintre Sfinti de la confratii si superiorii lor bisericesti, pentru ca sfintenia si curajul sunt de fiecare data incomode, produc intotdeauna “scandal” si ii “tulbura” pe toti fariseii si caldiceii aciuati in culcusuri calde in Biserica, care nu suporta sa auda glasul Adevarului, glas care sa-i scoata din “cumintenia” pacatelor lor... Asa “au patit” si Sfintii Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, Teodor Studitul, Ioan Damaschinul, Simeon Noul Teolog, Nectarie de Eghina si inca multi, multi altii, iar mai aproape de noi Sfinti recenti precum Ioan Maximovici, Iustin Popovici sau… parintele nostru Gheorghe Calciu. Aceasta, desigur, pentru a se adeveri inca odata ca orice aparator autentic al dreptei credinte o face primejduindu-si viata sa si expunandu-se calomniilor si persecutiilor de tot felul.
Atat viata sa cat si invatatura sa ne arata ca Dumnezeu – Cuvantul, Adevarul, nu poate fi “inchis” si nici facut sa paleasca din stralucirea Sa. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in ratiune, sau in logica. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in creat si in aceasta lume, in intelepciunea acestui veac si in „cultura”. Si, mai ales, nimeni sa nu se puna de-a curmezisul intre Dumezeu si acesti “mici si smeriti ai Sai”, pe care Domnul se bucura sa ii mangaie cu harul Sau. Caci multi se pun “gardieni” la usa Imparatiei si, ei neintrand, nu vor sa-i lase nici pe altii sa intre acolo…
S-a adeverit cu calugarul Varlaam, ca in pilda cocosului si vulturului a Sfantului Siluan, ca a te baza pe ratiunea ta si pe cultura ta nu te face vultur, ci un soi de cocos ceva mai ingamfat, dar care se taraie tot pe pamant. Si, pentru ca nu intelege maretia vulturului, il calomniaza pe acesta si spune ca inaltimile cerului nu sunt adevarate, si ca zborul vulturului nu este „corect” si „drept”. Cocosul, invidios pe vultur, incearca sa ii taie aripile, sa ii fure Cerul, sa il inchida in ograda sa, unde sa il admire, rob, alaturi de celelalte oratanii, doar pe el, stimabilul cocos cu pene colorate si glas ondulat in mod retoric.
Dar in timpurile noastre, exista si alte modalitati, mult mai subtile, de a indeparta pe cei mai mici de Lumina cea neapropiata, de Hristos. Acum nu mai inchidem Lumina, ci o falsificam. Nu mai mintim spunand ca Lumina este creata, ci spunem, dimpotriva, ca lumina creata a lumii acesteia ar fi insasi Lumina cea neapropiata. Nu mai vrem sa taiem aripile vulturilor, ci ne prefacem, noi cocosii, in vulturi care zboara la inaltimi. Pentru aceasta ne cocotam pe garduri, adica pe inaltimile acestei lumi, ne cocotam in functii, in trepte arhieresti, in locuri bine vazute de lume, si de acolo pretindem ca detinem Lumina, ca vedem Cerul si Il putem aduce si altora.
Astazi se vorbeste cu atata usuratate despre Lumina necreata, de parca ar fi la indemana tuturor, chiar si celor de alta credinta. Dar Adevarul, intotdeauna incomod, este ca simpozioanele nu pot aduce Lumina necreata nimanui, si in nici un caz celor de alta credinta. Numai vietuind dupa dreapta credinta si pazind caile aspre si stramte ale Cuvantului vom putea spera sa ne miluim nu de Lumina cea necreata, noi, pacatosii, ci de atingerea (la fel de necreata) blanda si smerita a Mangaietorului.
Caci adevarat este Cuvantul: Intru Lumina Ta (in lumina Cuvantului, a poruncilor lui Hristos, a pazirii lor) vom vedea Lumina (pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant).
Nimeni asadar sa nu cuteze sa astupe, nimeni sa nu falsifice indemnul Sfantului Ioan Gura de Aur aparut in vedenie Sfantului Grigorie, precum aflam din viata sa, cand acesta era pe moarte: Spre Inaltimi, Spre Inaltimi! Urcand, bineinteles, pe calea smereniei si a pocaintei si bizuindu-ne pe rugaciunile Sfintilor pentru noi…
Viata sa – prezentata succint si foarte pilduitor aici – arata un fapt mai putin reliefat de comentatori, si anume ca Sfantul Grigorie a suferit si el inchisoarea pentru marturiile sale asupra energiilor necreate ale lui Dumnezeu si, desi un Sinod a recunoscut adevarul invataturilor sale, pentru ca ele se aratau a fi in continuarea invataturilor Sfintilor Parinti ai primelor veacuri crestine, a devenit neagreat atat de imparatul din acea vreme, cat si de catre „poporul” obisnuit. Era acuzat in special de faptul ca „a creat tulburari in Biserica“, acuzatie primita de catre foarte multi dintre Sfinti de la confratii si superiorii lor bisericesti, pentru ca sfintenia si curajul sunt de fiecare data incomode, produc intotdeauna “scandal” si ii “tulbura” pe toti fariseii si caldiceii aciuati in culcusuri calde in Biserica, care nu suporta sa auda glasul Adevarului, glas care sa-i scoata din “cumintenia” pacatelor lor... Asa “au patit” si Sfintii Atanasie cel Mare, Maxim Marturisitorul, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul, Teodor Studitul, Ioan Damaschinul, Simeon Noul Teolog, Nectarie de Eghina si inca multi, multi altii, iar mai aproape de noi Sfinti recenti precum Ioan Maximovici, Iustin Popovici sau… parintele nostru Gheorghe Calciu. Aceasta, desigur, pentru a se adeveri inca odata ca orice aparator autentic al dreptei credinte o face primejduindu-si viata sa si expunandu-se calomniilor si persecutiilor de tot felul.
Atat viata sa cat si invatatura sa ne arata ca Dumnezeu – Cuvantul, Adevarul, nu poate fi “inchis” si nici facut sa paleasca din stralucirea Sa. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in ratiune, sau in logica. Nimeni nu poate „inchide” Lumina in creat si in aceasta lume, in intelepciunea acestui veac si in „cultura”. Si, mai ales, nimeni sa nu se puna de-a curmezisul intre Dumezeu si acesti “mici si smeriti ai Sai”, pe care Domnul se bucura sa ii mangaie cu harul Sau. Caci multi se pun “gardieni” la usa Imparatiei si, ei neintrand, nu vor sa-i lase nici pe altii sa intre acolo…
S-a adeverit cu calugarul Varlaam, ca in pilda cocosului si vulturului a Sfantului Siluan, ca a te baza pe ratiunea ta si pe cultura ta nu te face vultur, ci un soi de cocos ceva mai ingamfat, dar care se taraie tot pe pamant. Si, pentru ca nu intelege maretia vulturului, il calomniaza pe acesta si spune ca inaltimile cerului nu sunt adevarate, si ca zborul vulturului nu este „corect” si „drept”. Cocosul, invidios pe vultur, incearca sa ii taie aripile, sa ii fure Cerul, sa il inchida in ograda sa, unde sa il admire, rob, alaturi de celelalte oratanii, doar pe el, stimabilul cocos cu pene colorate si glas ondulat in mod retoric.
Dar in timpurile noastre, exista si alte modalitati, mult mai subtile, de a indeparta pe cei mai mici de Lumina cea neapropiata, de Hristos. Acum nu mai inchidem Lumina, ci o falsificam. Nu mai mintim spunand ca Lumina este creata, ci spunem, dimpotriva, ca lumina creata a lumii acesteia ar fi insasi Lumina cea neapropiata. Nu mai vrem sa taiem aripile vulturilor, ci ne prefacem, noi cocosii, in vulturi care zboara la inaltimi. Pentru aceasta ne cocotam pe garduri, adica pe inaltimile acestei lumi, ne cocotam in functii, in trepte arhieresti, in locuri bine vazute de lume, si de acolo pretindem ca detinem Lumina, ca vedem Cerul si Il putem aduce si altora.
Astazi se vorbeste cu atata usuratate despre Lumina necreata, de parca ar fi la indemana tuturor, chiar si celor de alta credinta. Dar Adevarul, intotdeauna incomod, este ca simpozioanele nu pot aduce Lumina necreata nimanui, si in nici un caz celor de alta credinta. Numai vietuind dupa dreapta credinta si pazind caile aspre si stramte ale Cuvantului vom putea spera sa ne miluim nu de Lumina cea necreata, noi, pacatosii, ci de atingerea (la fel de necreata) blanda si smerita a Mangaietorului.
Caci adevarat este Cuvantul: Intru Lumina Ta (in lumina Cuvantului, a poruncilor lui Hristos, a pazirii lor) vom vedea Lumina (pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant).
Nimeni asadar sa nu cuteze sa astupe, nimeni sa nu falsifice indemnul Sfantului Ioan Gura de Aur aparut in vedenie Sfantului Grigorie, precum aflam din viata sa, cand acesta era pe moarte: Spre Inaltimi, Spre Inaltimi! Urcand, bineinteles, pe calea smereniei si a pocaintei si bizuindu-ne pe rugaciunile Sfintilor pentru noi…
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML