CINSTIREA MAICII DOMNULUI ÎN TRADIŢIA ORTODOXASf. loan Maximovici
Trad.: Cristian Maxim
După: „The Ortodox Veneration of the Mother of God”
tradusă din limba rusă de Părintele Serafim Rose
3. Încercările iudeilor şi ale ereticilor de a necinsti pururea-fecioria Maicii Domnului
Hulitorii iudei au priceput curând că era cu nepu
tinţă să o necinstească pe Maica Domnului, iar după ceea ce ei înşişi cunoşteau despre ea era cu mult mai uşor a-i dovedi viaţa vrednică de laudă. Aşadar au lăsat la o parte defăimarea, de care oricum se ocupau acum păgânii (Origen, împotriva lui Celsus, I) şi încercau să dovedească măcar faptul că Maria nu fusese fecioară atunci când L-a născut pe Hristos. Grăiau chiar că profeţiile care vorbeau despre naşterea lui Mesia dintr-o Fecioară nici nu au fost vreodată, prin urmare era cu totul în deşert faptul că, în credinţa creştinilor Iisus era slăvit, deoarece o proorocie s-ar fi împlinit în Persoana Sa.
S-au aflat chiar tălmăcitori iudei (Aquila, Symmachus, Theodotion) care au alcătuit traduceri noi, în elină după cărţile Vechiului Testament, traduceri în care binecunoscuta proorocie a lui Isaia (Isaia 7, 14) zicea: „Iată, tânăra va lua în pântece”. Aceşti tălmăcitori spuneau că înţelesul cuvântului ebraic Aalma este „tânără” şi nicidecum „fecioară”, aşa cum „greşit” s-a pus în Septuaginta (a celor şaptezeci), unde acest verset spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece”.
Prin aceste noi traduceri doreau să arate că, în urma unei traduceri greşite a cuvântului Aalma gândirea creştină atribuia Măriei ceva ce era cu neputinţă – naşterea fără sămânţă, când de fapt naşterea lui Hristos nu a fost defel diferită de a celorlalţi oameni.
Oricum, strădania diavolească a noilor traducători a fost dată pe faţă, deoarece comparându-se o mulţime de versete din Sfânta Scriptură s-a văzut lămurit că înţelesul cuvântului Aalma este cu siguranţă acela de „fecioară”. Şi într-adevăr, nu numai iudeii, ci chiar şi păgânii, luându-se după propriile tradiţii şi după numeroase profeţii aşteptau ca Răscumpără tonii lumii să se nască dintr-o Fecioară. Iar Evangheliile arată limpede că Mântuitorul Iisus a fost născut de către o Fecioară.
„Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” a întrebat Maria – care făgăduise să-şi păstreze fecioria – pe Arhanghelul Gavriil, cel care-i vestise naşterea lui Hristos.
„Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1,34-35)
Mai târziu, îngerul i s-a arătat şi dreptului Iosif, care voia să o lase pe Maria în ascuns, văzând că aceasta a zămislit ftră să fi cunoscut nunta. Iar acestuia, Arhanghelul Gavriil i-a zis: „Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit Într-Insa este de la Duhul Sfânt”, amintindu-i proorocia lui Isaia, cum că Fecioara va lua în pântece (Matei 1, 18-25).
Toiagul lui Aaron care a înmugurit, muntele umbrit din care s-a desprins piatra văzută de Nabucodonosor în primul vis tâlcuit de Proorocul Daniil, poarta închisă pe care a văzut-o Proorocul Iezechiil şi multe alte proorocii din Vechiul Testament au preînchipuit naşterea din Fecioară. Aşa cum la început Adam a fost creat de Cuvântul lui Dumnezeu din pământ nelucrat şi neatins înainte, tot aşa, şi acum Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a luat trup dintr-un pântece feciorelnic, Fiul lui Dumnezeu devenind Adam cel Nou, ca astfel să îndrepte căderea în păcat a lui Adam cel dintâi (Sfântul Irineu al Lionului, Cartea a lll-a).
Naşterea cea fără de sămânţă a Mântuitorului a fost şi este tăgăduită doar de către cei ce tăgăduiesc Evanghelia, de vreme ce Biserica lui Hristos îl mărturiseşte pe Acesta ca fiind „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria”. Dar Naşterea Sa din cea pururea Fecioară a fost şi este piatră de poticnire pentru cei ce se numesc pe sine creştini şi care nu sunt smeriţi cu duhul şi nu se nevoiesc pentru a avea o viaţă curată. Curăţia vieţii Maicii Domnului a fost o dojana pentru cei necuraţi la cuget. Deci, pentru a se arăta că sunt creştini nu au îndrăznit să tăgăduiască faptul că Mântuitorul S-a născut din Fecioară, dar au început să răspândească învăţătura cum că Maica Domnului ar fi rămas Fecioară doar până „a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1,25).
„După ce L-a născut pe Iisus”, spune înşelătorul învăţător Helvidius în secolul al IV-lea, şi ca el mulţi alţii înainte şi după aceea, „Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut copii, numiţi de Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos”. însă cuvântul „până” nu arată că Maria a rămas fecioară doar până la un moment dat, ci acest cuvânt, „până, împreună cu alte cuvinte care îi sunt sinonime adeseori semnifică vecia. în Sfânta Scriptură este scris despre Hristos: „Răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna” (Psalm 71, 7), aceasta neînsemnând că atunci când nu va mai fi luna pe cer, la sfârşitul lumii dreptatea lui Dumnezeu va înceta a mai fi ci, mai degrabă atunci va triumfa. Şi ce vrea să spună Apostolul prin cuvintele: „Căci El trebuie să împărătească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale” (1 Corinteni 15, 25)? Împărăţi-va oare Domnul numai până ce duşmanii Săi vor fi sub picioarele Sale? Iar David, în a patra cântare a treptelor spune: „Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi” (Psalm 122, 2). Aşadar, Proorocul va avea ochii aţintiţi la Dumnezeu numai până va fi miluit, iar odată dobândită mila lui Dumnezeu îşi va întoarce ochii de la El înspre pământ? Mântuitorul în Evanghelie le spune Apostolilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Aşadar, după sfârşitul acestui veac Domnul nu va mai fi cu ucenicii Săi, iar când aceştia vor sta în douăsprezece tronuri judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel nu vor mai fi în părtăşie cu El? (Fericitul Ieronim, Despre pururea-fecioria Maicii Domnului)
Este de asemenea greşit să credem că fraţii şi surorile lui Iisus au fost copiii Preasfintei Maicii Sale. „Fraţii” şi „surorile” au câteva înţelesuri complet diferite. Arătând o legătură de rudenie sau o apropiere sufletească între anumite persoane, aceste cuvinte sunt folosite uneori într-un sens mai larg, alteori într-un sens mai restrâns. In ambele cazuri sunt numiţi fraţi sau surori cei care au acelaşi tată şi aceeaşi mamă, ori numai acelaşi tată sau aceeaşi mamă; sau chiar dacă nu au avut aceeaşi taţi sau aceleaşi mame, dacă părinţii lor, devenind văduvi s-au căsătorit (copiii devenind astfel fraţi vitregi); sau dacă părinţii lor sunt rude foarte apropiate.
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se poate citi că cei ce sunt numiţi fraţi şi surori ai lui Iisus au fost sau erau consideraţi fraţi sau surori după Mama Sa. Dimpotrivă, se ştia că Iacov şi ceilalţi dimpreună cu el erau fiii lui Iosif, logodnicul Măriei care era văduv, având copii de la cea dintâi nevastă (Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion, 78). De asemenea, sora Maicii Domnului, Maria soţia lui Cleopa, cea care a stat cu ea sub Cruce (Ioan 19, 25) a avut şi ea copii care, în virtutea unei atât de strânse legături de rudenie, pe drept cuvânt puteau fi numiţi fraţii si surorile Domnului. Iar aceea că aşa-zişii „fraţi” şi „surori” ale Domnului nu erau de fapt fraţi şi surori după mamă, este arătat şi dintru aceea că Hristos a încredinţat-o pe Maica Sa mai înainte de a-şi da duhul pe Cruce celui mai iubit dintre ucenicii Săi, anume lui Ioan. De ce ar fi făcut-o, dacă Maica Sa ar fi avut şi alţi copii în afară de El? Aceia ar fi putut avea grijă de ea. Dar fiii lui Iosif, aşa-zisul tată al Iui Iisus nu s-au socotit datori să poarte grija mamei vitrege, sau cel puţin nu i-au arătat Maicii Domnului o asemenea dragoste cum au copiii pentru părinţii lor şi aşa cum i-a arătat Sfântul Ioan.
Aşadar, citirea cu multă luare-aminte a Sfintei Scripturi vădeşte netemeinicia celor ce tăgăduiesc pururea-fecioria Maicii Domnului, ruşinându-i pe ei şi învăţăturile lor.
S-au aflat chiar tălmăcitori iudei (Aquila, Symmachus, Theodotion) care au alcătuit traduceri noi, în elină după cărţile Vechiului Testament, traduceri în care binecunoscuta proorocie a lui Isaia (Isaia 7, 14) zicea: „Iată, tânăra va lua în pântece”. Aceşti tălmăcitori spuneau că înţelesul cuvântului ebraic Aalma este „tânără” şi nicidecum „fecioară”, aşa cum „greşit” s-a pus în Septuaginta (a celor şaptezeci), unde acest verset spune: „Iată, Fecioara va lua în pântece”.
Prin aceste noi traduceri doreau să arate că, în urma unei traduceri greşite a cuvântului Aalma gândirea creştină atribuia Măriei ceva ce era cu neputinţă – naşterea fără sămânţă, când de fapt naşterea lui Hristos nu a fost defel diferită de a celorlalţi oameni.
Oricum, strădania diavolească a noilor traducători a fost dată pe faţă, deoarece comparându-se o mulţime de versete din Sfânta Scriptură s-a văzut lămurit că înţelesul cuvântului Aalma este cu siguranţă acela de „fecioară”. Şi într-adevăr, nu numai iudeii, ci chiar şi păgânii, luându-se după propriile tradiţii şi după numeroase profeţii aşteptau ca Răscumpără tonii lumii să se nască dintr-o Fecioară. Iar Evangheliile arată limpede că Mântuitorul Iisus a fost născut de către o Fecioară.
„Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” a întrebat Maria – care făgăduise să-şi păstreze fecioria – pe Arhanghelul Gavriil, cel care-i vestise naşterea lui Hristos.
„Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1,34-35)
Mai târziu, îngerul i s-a arătat şi dreptului Iosif, care voia să o lase pe Maria în ascuns, văzând că aceasta a zămislit ftră să fi cunoscut nunta. Iar acestuia, Arhanghelul Gavriil i-a zis: „Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit Într-Insa este de la Duhul Sfânt”, amintindu-i proorocia lui Isaia, cum că Fecioara va lua în pântece (Matei 1, 18-25).
Toiagul lui Aaron care a înmugurit, muntele umbrit din care s-a desprins piatra văzută de Nabucodonosor în primul vis tâlcuit de Proorocul Daniil, poarta închisă pe care a văzut-o Proorocul Iezechiil şi multe alte proorocii din Vechiul Testament au preînchipuit naşterea din Fecioară. Aşa cum la început Adam a fost creat de Cuvântul lui Dumnezeu din pământ nelucrat şi neatins înainte, tot aşa, şi acum Cuvântul lui Dumnezeu Şi-a luat trup dintr-un pântece feciorelnic, Fiul lui Dumnezeu devenind Adam cel Nou, ca astfel să îndrepte căderea în păcat a lui Adam cel dintâi (Sfântul Irineu al Lionului, Cartea a lll-a).
Naşterea cea fără de sămânţă a Mântuitorului a fost şi este tăgăduită doar de către cei ce tăgăduiesc Evanghelia, de vreme ce Biserica lui Hristos îl mărturiseşte pe Acesta ca fiind „întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Măria”. Dar Naşterea Sa din cea pururea Fecioară a fost şi este piatră de poticnire pentru cei ce se numesc pe sine creştini şi care nu sunt smeriţi cu duhul şi nu se nevoiesc pentru a avea o viaţă curată. Curăţia vieţii Maicii Domnului a fost o dojana pentru cei necuraţi la cuget. Deci, pentru a se arăta că sunt creştini nu au îndrăznit să tăgăduiască faptul că Mântuitorul S-a născut din Fecioară, dar au început să răspândească învăţătura cum că Maica Domnului ar fi rămas Fecioară doar până „a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1,25).
„După ce L-a născut pe Iisus”, spune înşelătorul învăţător Helvidius în secolul al IV-lea, şi ca el mulţi alţii înainte şi după aceea, „Maria a intrat în viaţa conjugală alături de Iosif, de la care a avut copii, numiţi de Evanghelie fraţii şi surorile lui Hristos”. însă cuvântul „până” nu arată că Maria a rămas fecioară doar până la un moment dat, ci acest cuvânt, „până, împreună cu alte cuvinte care îi sunt sinonime adeseori semnifică vecia. în Sfânta Scriptură este scris despre Hristos: „Răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna” (Psalm 71, 7), aceasta neînsemnând că atunci când nu va mai fi luna pe cer, la sfârşitul lumii dreptatea lui Dumnezeu va înceta a mai fi ci, mai degrabă atunci va triumfa. Şi ce vrea să spună Apostolul prin cuvintele: „Căci El trebuie să împărătească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale” (1 Corinteni 15, 25)? Împărăţi-va oare Domnul numai până ce duşmanii Săi vor fi sub picioarele Sale? Iar David, în a patra cântare a treptelor spune: „Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va milostivi spre noi” (Psalm 122, 2). Aşadar, Proorocul va avea ochii aţintiţi la Dumnezeu numai până va fi miluit, iar odată dobândită mila lui Dumnezeu îşi va întoarce ochii de la El înspre pământ? Mântuitorul în Evanghelie le spune Apostolilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Aşadar, după sfârşitul acestui veac Domnul nu va mai fi cu ucenicii Săi, iar când aceştia vor sta în douăsprezece tronuri judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel nu vor mai fi în părtăşie cu El? (Fericitul Ieronim, Despre pururea-fecioria Maicii Domnului)
Este de asemenea greşit să credem că fraţii şi surorile lui Iisus au fost copiii Preasfintei Maicii Sale. „Fraţii” şi „surorile” au câteva înţelesuri complet diferite. Arătând o legătură de rudenie sau o apropiere sufletească între anumite persoane, aceste cuvinte sunt folosite uneori într-un sens mai larg, alteori într-un sens mai restrâns. In ambele cazuri sunt numiţi fraţi sau surori cei care au acelaşi tată şi aceeaşi mamă, ori numai acelaşi tată sau aceeaşi mamă; sau chiar dacă nu au avut aceeaşi taţi sau aceleaşi mame, dacă părinţii lor, devenind văduvi s-au căsătorit (copiii devenind astfel fraţi vitregi); sau dacă părinţii lor sunt rude foarte apropiate.
Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se poate citi că cei ce sunt numiţi fraţi şi surori ai lui Iisus au fost sau erau consideraţi fraţi sau surori după Mama Sa. Dimpotrivă, se ştia că Iacov şi ceilalţi dimpreună cu el erau fiii lui Iosif, logodnicul Măriei care era văduv, având copii de la cea dintâi nevastă (Sfântul Epifanie al Ciprului, Panarion, 78). De asemenea, sora Maicii Domnului, Maria soţia lui Cleopa, cea care a stat cu ea sub Cruce (Ioan 19, 25) a avut şi ea copii care, în virtutea unei atât de strânse legături de rudenie, pe drept cuvânt puteau fi numiţi fraţii si surorile Domnului. Iar aceea că aşa-zişii „fraţi” şi „surori” ale Domnului nu erau de fapt fraţi şi surori după mamă, este arătat şi dintru aceea că Hristos a încredinţat-o pe Maica Sa mai înainte de a-şi da duhul pe Cruce celui mai iubit dintre ucenicii Săi, anume lui Ioan. De ce ar fi făcut-o, dacă Maica Sa ar fi avut şi alţi copii în afară de El? Aceia ar fi putut avea grijă de ea. Dar fiii lui Iosif, aşa-zisul tată al Iui Iisus nu s-au socotit datori să poarte grija mamei vitrege, sau cel puţin nu i-au arătat Maicii Domnului o asemenea dragoste cum au copiii pentru părinţii lor şi aşa cum i-a arătat Sfântul Ioan.
Aşadar, citirea cu multă luare-aminte a Sfintei Scripturi vădeşte netemeinicia celor ce tăgăduiesc pururea-fecioria Maicii Domnului, ruşinându-i pe ei şi învăţăturile lor.
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML