Sfantul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei s Jicei
01SUFLETUL – MAI DE PREŢ DECÂT TRUPUL
Timpul este pasărea care te împodobeşte cu penele sale
pestriţe, dar care va şi veni să smulgă cele ale sale. Dacă te vei lega
cu sufletul prea mult de pene, timpul va smulge împreuna cu penele
şi sufletul. O, cât de urâtă va fi atunci goliciunea ta!
02DUMNEZEU – ROATA CEA MAI MARE
Roata mare se învârte mai încet, dar ajunge din urmă roata
mică, ce se învârte mai repede. Cu cât roata este mai mare, cu atât
rotirea este mai înceată şi zgomotul mai mic; cu cât roata este mai
mică, cu atât rotirea este mai iute şi zgomotul mai mare. Acest fapt se
potriveşte şi lucrurilor, şi oamenilor. Roata cea mai mare din sufletul
omului este Dumnezeu. Marginile ei nu se pot vedea, nici mersul ei
nu se poate auzit din pricina mulţimii şi a larmei roţilor celor mici.
Însa în clipa în care toate roţile cele mici din sufletul omului se
liniştesc, abia atunci sufletul se oglindeşte în nemăsurata roata
dumnezeiască, în care se cuprinde cerul şi pământul. Şi în faţa
acestei vederi, pe cât de rară, pe atât de neaşteptată, sufletul simte
o bucurie de negrăit.
03NECREDINCIOSUL ÎŞI ESTE SIEŞI CĂLĂU
Când omul îşi întoarce faţa către Dumnezeu, toate drumurile
duc la Dumnezeu. Când omul, însă, îşi întoarce faţa de la Dumnezeu,
toate drumurile duc spre prăpastie.
Cine se leapădă cu totul de Dumnezeu, şi cu buzele şi cu inima, acela
nu săvârşeşte în viaţă nimic altceva decât cele ce duc la desăvârşita
lui surpare, şi trupească şi sufletească.
De aceea nu te grăbi să cauţi călău pentru cel necredincios. El
însuşi l-a găsit în sine, unul mai de încredere decât cel pe care i
l-ar da lumea întreagă.
04Sufletele tari
Nu ajunge ca omul să aibă numai tăria voinţei, nici numai
tăria simţirii, nici numai tăria cugetării. Nici toate acestea împreună
nu sânt de ajuns, fără un ţel luminat.
La ce-i folosesc atletului iuţeala picioarelor şi tăria plămânilor, dacă
de teama lui toţi îl ocolesc şi nimeni nu-i vrea ajutorul?
Înveşmântate în bezna nopţii, toate stihiile puternice şi învolburate
ale naturii îl umplu pe călător de frică; dar când sânt luminate de
soarele dimineţii, călătorul se împrieteneşte cu ele.
Asemenea sânt şi aşa-zisele suflete tari. Îmbrăcate în întunericul
iubirii de sine şi al deşertăciunii, ele ajung de temut pentru oameni
şi natura din jur. Înveşmântate însă în lumina dumnezeiască, ele se
fac izvor de bucurie pentru toţi cei din jur.
Grindina este mai tare decât ploaia; cu toate acestea, grindina nu
are nici un prieten pe pământ.
05Bunătatea este departe văzătoare
Bunătatea este departe văzătoare, şi desluşeşte pricinile cele
mai îndepărtate. Răutatea este mioapă şi vede pricinile cele mai
apropiate. Răutatea, întocmai ca pasărea, vede că este nevoie de nori
ca să plouă. Bunătatea vede că este nevoie de Dumnezeu ca să plouă.
Răutatea, întocmai ca măgarul, vede că este nevoie de bălegar ca să
crească porumbul. Bunătatea vede că este nevoie de Dumnezeu ca
să crească porumbul.
06Întregul – mai lămurit decât partea
Totdeauna întregul este mai lămurit decât o parte a întregului.
Aceasta, de bună seamă, din pricina noimei şi a unităţii întregului.
Este mai lesne de văzut stejarul decât ghinda din stejar. Este mai
lesne de văzut trăsura decât roata trăsurii. Mai lesne se vede omul,
decât mâna omului. Natura, în întregul ei, se vede mai lesne decât
orice lucru din natură. Dumnezeu este mai lămurit vederii decât
natura şi decât tot ce fiinţează în natură.Dar dacă omul îşi aţinteşte
privirea asupra ghindei din stejar, ghinda se arată mai lesne vederii
decât stejarul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra roţii, roata se vede
mai bine decât trăsura; dacă priveşte mâna, mâna se vede mai
bine decât omul; dacă îşi aţinteşte privirea asupra oricărui lucru
din natură, lucrul acela se vede mai lesne decât natura; şi dacă îşi
aţinteşte privirea asupra naturii, natura ajunge mai lămurită vederii
decât Dumnezeu. Însă această limpezime a părţii este vremelnică, pe
când limpezimea întregului este dăinuitoare. De aceea Dumnezeu
este cea mai mare şi cea mai dăinuitoare limpezime.
07Tăcere
Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu,
până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până
ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se
luminează de ziuă.
08Omul mare
Nu poţi ajunge om mare, până ce nu te socoteşti mort.
Nu poţi ajunge om mare în nici un loc din lume şi în nici un rang
din societate: în primul rând, câtă vreme te temi de orice este mai
mic decât Dumnezeu; în al doilea rând, câtă vreme iubeşti ceva ce
este mai mic decât Dumnezeu şi, în al treilea rând, câtă vreme nu te
obişnuieşti să socoteşti moartea ta ca pe ceva ce a fost, nu ca pe ceva
ce urmează să fie.
09Slăbănogul
Facerea de rău este o slăbiciune, nu o putere. Rău-făcătorul
este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea, socoteşte-l întotdeauna pe cel ce-ţi face rău ca fiind mai
slab decât tine şi, aşa cum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot
aşa nu căuta să te răzbuni nici pe făcătorul de rele. Căci el nu este
făcător de rele după putere, ci după slăbiciune.
În acest fel, vei strânge putere în tine şi te vei asemăna mării, care nu
se revarsă pentru a îneca pe orice copil ce aruncă în ea cu pietre.
10Himeră strălucitoare
Ochiul nu se satură de privit, nici urechea nu se satură de
auzit. Lumea aceasta este, în întregul ei, asemenea unei himere
strălucitoare, dar în parte este numai mâhnire; vitejie de uriaş,
în întregul ei, şi frică de şoarece, în parte; avânt nebiruit al vieţii,
în întregul ei, şi moarte fără nădejde, în parte. Şi toată această
strălucitoare himeră nu poate îndestula nici un ochi, nici o ureche
şi cu atât mai puţin poate ostoi setea dorinţelor trupeşti. Iar cel mai
puţin poate potoli setea duhovnicească. Căci aşa cum o picătură
de apă cade pe limba arsă a călătorului însetat şi îl adapă, tot aşa şi
acest întreg cosmos – o picătură fierbinte – cade pe sufletul însetat
al omului şi nu numai că nu-l satură, ba chiar această picătură
fierbinte – cosmosul – îl face mai setos şi îi aţâţă setea până la
nebunie. Într’adevăr, lumea e făcută doar să stârnească setea în om,
nu să o şi astâmpere.
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML