,,Bogatii au saracit si au flamanzit ... ''

I

Cu multă vreme în urmă a fost un împărat care a mers să-şi cerceteze împărăţia. Mergând el aşa, ajunse la o mănăstire şi intră în biserică. Acolo, la strană, câţiva călugări citeau Psaltirea. Şi tot citind ei, ajunseră la psalmul 33, la versetul 10: "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele". Împăratului îi plăcu mult mănăstirea, îi plăcu şi rânduiala din biserică, şi slujba, dar aceste cuvinte din Psaltire nu îi plăcură deloc.

Vedeţi voi, el era împărat peste multe bogăţii, moşii, slugi, case, animale şi toţi se temeau de el, căci le era stăpân. Poporul îl lăuda, i se cântau cântece, slujitorii i se supuneau, comandanţii oastei îl slăveau, toţi îl onorau. Avea de toate, mâncăruri scumpe, multe palate, haine pline de podoabe, trăsuri, mulţi cai.

Şi nici nu putea gândi cum ar fi să sărăcească şi să flămânzească cineva ca el. Aşa că, obişnuit fiind să poruncească şi să fie mereu ascultat, zise către cei care îl însoţeau:

- Să nu se mai citească aceste cuvinte niciodată! De ce se citeşte aşa ceva în biserică? Vă poruncesc ca de acum să nu se mai citească în nici o biserică aceste cuvinte, iar cel care va nesocoti porunca mea va fi pedepsit îndată ca un duşman al împăratului.

Şi astfel fu oprită citirea acestui fragment, fiind trimişi soli în toată împărăţia pentru a vesti această poruncă.

Dar să vedeţi cum a rânduit Dumnezeu ca acest împărat să se înţelepţească.

La scurt timp după aceste întâmplări, fiind vară şi foarte cald, împăratul se duse să se scalde la un iaz. Şi a plecat acolo, ca de obicei, cu suita sa, cu muzică, cu multă lume, ca un mare împărat ce era. Ajungând acolo, lepădă hainele cele scumpe şi coroana şi intră în apă. Apoi, dorind să stea şi mai mult, se depărtă de mal şi merse pe o insuliţă, unde mai rămase să stea la soare.

Şi să vedeţi ce s-a întâmplat! În vreme ce împăratul era pe insuliţă şi suita îl aştepta la mal, îngerul Domnului luă chip de împărat şi ieşi la mal, arătându-se celorlalţi. Şi îl îmbrăcară în hainele cele scumpe şi plecară cu toţii, iar împăratul cel adevărat rămase în iaz.

După ceva vreme, împăratul veni la mal, unde ştia că îl aşteaptă suita, dar acolo nu mai era nimeni. Şi nu avea pe el decât hainele de scăldat care erau ude, iar afară se lăsase seara şi, fiind răcoare, i se făcuse frig. Apoi începu să îl răzbească şi foamea. Şi Dumnezeu trimise asupra lui şi nişte ţânţari mari, ca să-l necăjească.

Şi astfel stătea împăratul nostru pe mal, neştiind ce să facă mai întâi: să se mânie că a fost lăsat singur, să se apere de ţânţari sau să caute ceva de mâncare. Însă îi era ruşine să meargă aşa, doar cu hainele de scăldat.

Şi tot chinuindu-se el aşa, trecu pe-acolo un om bătrân, iar el îi ieşi repede în cale. Dar acela, săracul, vru să fugă. Împăratul însă strigă repede:

- Stai, nu fugi, că nu sunt om rău. Nu-ţi fie teamă. Au trecut pe-aici nişte hoţi care mi-au luat hainele şi de aceea sunt aşa. Dă-mi, te rog, o cămaşă, dacă ai, ca să mă pot duce la casa mea. (Va urma)

II

V-aduceţi aminte, dragii mei, începutul poveştii noastre cu împăratul cel trufaş, care interzisese să se cânte în biserică "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele"? Iar Dumnezeu, prin îngerul Său, a hotărât să-l îndrepte şi să-i arate că greşeşte. Îngerul a luat în faţa celorlalţi chipul împăratului, iar acesta a rămas singur, flămând şi înfrigurat, pe malul apei în care se scălda, nedându-şi seama ce se întâmplă. A trecut însă pe acolo un bătrân, căruia împăratul i-a cerut o cămaşă. Iată ce s-a întâmplat mai departe.

Bătrânul îi dădu o cămaşă, ce-i drept plină de petice, dar tot era mai bună decât nimic. Şi astfel plecă împăratul îmbrăcat ca un cerşetor şi toţi care îl vedeau râdeau de el, neştiind cine este. Unii îl alungau, alţii îl batjocoreau şi numai el ştie cum a ajuns în satul din apropiere, la un boier, unul dintre cei care îl primiseră cu muzică atunci când venise la scăldat.

Dar când încercă să intre în curţile boierului, paznicii şi slugile aceluia începură să îşi bată joc de el:

- Ce cauţi aici? Nu ţi-e ruşine să vii aici îmbrăcat aşa?

- Vreau să vorbesc cu boierul, zise atunci împăratul.

- Cum îndrăzneşti? Nu te uiţi la tine? Şi încă mai vii şi noaptea. Fugi de-aici până nu ne supărăm rău.

Dar împăratul nu se lăsă aşa repede, ci începu să strige tare, ca să-l audă şi boierul. Şi într-adevăr, boierul îl auzi şi recunoscu vocea împăratului, dar nu înţelese ce caută el noaptea acolo, căci doar el îl condusese mai devreme la palat. Aşa că ieşi să vadă ce se întâmplă. Şi tare se mai miră când văzu că cel care-l striga pe nume era un cerşetor. Însă când se apropie mai bine, văzu că era chiar împăratul.

- De ce v-aţi bătut joc de mine? strigă acesta mânios. Cum de m-aţi lăsat în apă şi aţi plecat cu toţii? Să ştiţi că mâine va fi vai şi-amar de voi.

Boierul însă era şi mai uimit. Nu înţelegea ce se întâmplă, mai ales că ştia că îl dusese pe împărat la palat. Dar nici nu era foarte sigur dacă acesta este într-adevăr împăratul sau doar un om care seamănă cu el şi se preface pentru a-l speria. L-ar fi gonit el, dar se temea că este totuşi împăratul, aşa că încercă să afle ce se întâmplase. Îl lăsă pe împărat la curtea boierească, iar el merse în taină la palat şi ceru să vorbească împăratului. Şi ieşi împărăteasa şi îi spuse repede:

- Vreau să vorbesc cu împăratul, e vorba de ceva important.

- Nu se poate, se odihneşte acum.

- Treziţi-l, căci trebuie să îi vorbesc neapărat.

Atunci, împărăteasa se duse să-l trezească, dar, când colo, ce văzu? În pat nu era nimeni, erau doar hainele. Atunci veni în grabă şi spuse:

- Vai, împăratul nu e nicăieri.

Atunci boierul zise:

- Înseamnă că el este cel care a venit la mine, însă cred că şi-a pierdut minţile, căci a venit la mine îmbrăcat ca un cerşetor şi zice că l-am lăsat singur la iaz.

Apoi se duseră cu toţii după împărat şi îl aduseră la palat.

Iar el, fiind obosit, adormi îndată şi în somn i se arătă îngerul Domnului care îi zise:

- De ce ai poruncit să nu se mai citească în biserici cuvântul lui Dumnezeu? Tu nu ştii că prin voia Domnului ai ajuns împărat şi că tot El poate să facă în aşa fel să pierzi împărăţia? Ai văzut ce repede poţi să sărăceşti dacă nu ai ajutorul lui Dumnezeu?

Şi aşa înţelese împăratul cât de mult greşise şi trimise poruncă în toată împărăţia ca, începând de atunci, la Priveghere să se cânte tare de trei ori "Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele".

Vedeţi, dragii mei, cum, în marea Sa iubire de oameni Dumnezeu l-a îndreptat pe împărat? Dar şi împăratul a primit mustrarea şi a înţeles că greşise şi că toate ne sunt date de Dumnezeu cel milostiv şi pot dispărea într-o clipă.

Hristos a inviat!