În afara descrierii Botezului Domnului şi a importanţei Tainei pentru misiunea propovăduirii efectuate de Apostoli în lumea întreagă, în Sfintele Evanghelii există o serie de momente care amintesc sau fac referire la diferite aspecte cuprinse în rânduiala liturgică a renaşterii noastre spirituale.
Botezul sângelui (la care se face referire în Marcu 10, 35-40 şi Luca 12, 49-50), precum şi discuţia profundă între Iisus şi Nicodim (în special Ioan 3, 1-8) vor fi temele principale ale materialului de astăzi.
Paharul şi Botezul
Există două mărturii evanghelice care anticipează ceea ce s-a numit botezul sângelui sau martirajul creştin din cursul veacului. Primul text apare în Evanghelia după Marcu: "Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit" (Marcu 10, 35-40). Cel de-al doilea text cuprins în Evanghelia după Luca precizează următoarele. "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!" (Luca 12, 49-50). O interpretare detaliată a primului text a fost oferită în cursul istoriei creştine de Sfântul Maxim Mărturisitorul (vezi Răspunsuri către Talasie, pp. 116-117, în: Filocalia, vol. III, trad. pr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2005, şi articolul nostru publicat în ziar special pe această temă la secţiunea Filocalia pe data de 17 decembrie 2010 şi intitulat Paharul şi Botezul). Însă interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul vorbeşte mai puţin de botezul sângelui, afirmând doar că ni se cere să punem adevărul mai presus de viaţă. Paharul reprezintă în viziunea sa încercările care vin asupra noastră în cursul vieţii şi Botezul este dorinţa noastră de a lucra propria mântuire prin păstrarea virtuţilor. Cu toate acestea, s-a considerat aproape întotdeauna că Botezul semnifică aici, de fapt, Patimile Domnului, în timp ce paharul face referire mai degrabă la momentul crucial din Grădina Ghetsimani. Adevărul este că ambele interpretări sunt plauzibile şi generoase în conţinut. Cei care întreabă aici sunt Apostolii Iacov şi Ioan. Precum ştim, Iacov a fost ucis de Irod, în timp ce Ioan nu a suferit mucenicia, săvârşindu-se în pace. Considerăm că aici avem parte de două icoane ale Botezului: viaţa virtuoasă care se încheie în pace şi, totodată, curajul vrednic de cinstire care se încununează prin jertfa propriei vieţi. Ambele căi sunt primite de Dumnezeu. Au existat oameni care nu au primit Taina Botezului, dar, mărturisindu-L pe Hristos şi alegând moartea, au primit de fapt un Botez al sângelui. Acest Botez al sângelui transpare mult mai clar din cel de-al doilea text citat la începutul acestei secţiuni. De aici transpare clar că Mântuitorul nu face referire la Taina Botezului aşa cum o înţelegem. El fusese deja botezat şi făcea trimitere prin cuvintele Sale la Patimile pe care urma să le primească ulterior. Deci şi moartea primită cu curaj pentru numele lui Dumnezeu poate fi considerată drept un Botez, însă o eventuală ierarhizare a Tainei Botezului şi a acestui tip special de administrare a sa nu poate fi optimă din punct de vedere creştin. Doar Dumnezeu poate şti dacă o viaţă plină de dureri sau o zi de chinuri încununate de moarte este superioară una alteia şi în ce măsură se întâmplă acest lucru.
Convorbirea lui Iisus cu Nicodim
"Şi era un om dintre farisei care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul" (Ioan 3, 1-8). Convorbirea lui Iisus cu Nicodim a fost considerată drept cea mai clară referire din Evanghelii la Taina Botezului, cu excepţia momentului Botezului Domnului. Aici, Iisus îi dezvăluie fruntaşului iudeu că fără renaşterea baptismală este cu neputinţă ca omul să vadă Împărăţia lui Dumnezeu. Iisus menţionează aici două elemente cruciale ale Tainei: harul Duhului Sfânt şi apa. Dacă cel de-al doilea element poate fi înlocuit la nevoie de altele (nisip sau chiar aer conform Tradiţiei creştine), fără primul, orice administrare a Tainei este inutilă. De altfel, Sfinţii Părinţi au condamnat întotdeauna botezul ereticilor din cauza lipsei transmiterii harului Duhului Sfânt, de vreme ce preoţia acestora nu era validă. Însă, deşi afirmaţia Domnului a fost privită drept o mărturie clară a imposibilităţii mântuirii fără primirea Botezului, continuarea textului ne face să credem că lucrul acesta nu este atât de uşor de susţinut. Naşterea din Duhul efectuată prin Taina Botezului ne face să devenim şi duhovniceşti, nu doar trupeşti. Însă Duhul suflă unde vrea. Această precizare din finalul pasajului citat mai sus a fost considerată de teologii ortodocşi moderni (de ex. Georges Florovsky sau Nikolai Affanasiev) drept o mărturie a lucrării Duhului Sfânt şi în afara Bisericii. Duhul Sfânt cheamă la Sine toţi oamenii pentru că, după cuvântul Apostolului, Dumnezeu "voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (1 Timotei 2, 4). Este suficientă această acţiune pentru ca şi cei din afara Bisericii să poată fi mântuiţi fără să li se administreze Taina Botezului? Din punctul nostru de vedere, trebuie ca tainele judecăţii divine să rămână taine. O eventuală explicaţie în acest sens nu ar putea reprezenta decât o palidă încercare a raţiunii umane de a intra acolo unde nu i se permite accesul. Cunoaştem că multe persoane se erijează în judecătoare ale mântuirii universale fără a înţelege că doar Dumnezeu poate decide cui i se acordă mântuirea în final. Împărăţia cerurilor este un loc al comuniunii şi al iubirii, nu al regulilor făurite de mintea umană. Textul de mai sus lasă clar loc de interpretări mult mai profunde decât credem, însă tot ceea ce avem de făcut este să cedăm inimii locul care i se cuvine în faţa tainelor. În definitiv, "inima are raţiunile sale pe care mintea nu le poate înţelege", aşa cum bine a precizat Blaise Pascal. Din punctul nostru de vedere, pentru a pătrunde taina acestei convorbiri, avem nevoie atât de o inimă smerită, cât şi de o "inteligenţă crucificată", după cuvântul extraordinar al părintelui Georges Florovsky.
Hristos a inviat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML