Sfintii Marii Mucenici si Doctori fara de arginti si de minuni facatori Epictet preotul si Astion monahul din Halmyris

Prăznuirea celor mai vechi sfinţi din România, Mucenicii Epictet şi Astion.
Alexandru Chituţă / Ziarul Lumina / Interviu - Miercuri, 08 Iulie 2009

La o lună de zile după praznicul Sfinţilor martiri de la Niculiţel Zotic, Atal, Camasie şi Filip, praznic ce a adus bucurie sfântă în sufletul credincioşilor dobrogeni şi nu numai, Eparhia Tulcii este din nou în sărbătoare. Despre sărbătoarea celor mai vechi sfinţi cunoscuţi ca martiri pe teritoriul Dobrogei, Sfinţii Martiri Epictet şi Astion, pe care în fiecare an Biserica Ortodoxă îi pomeneşte la 8 iulie, şi despre mucenicia cărora s-a păstrat în Actele martirice cea mai bogată descriere a vieţii şi pătimirii lor, ne-a vorbit însuşi episcopul locului, Preasfinţitul Visarion.

Preasfinţia Voastră, în cadrul Episcopiei Tulcii se găsesc moaştele celor mai vechi sfinţi cunoscuţi în ţara noastră, Sf. Mc. Epictet şi Astion, de la Mănăstirea Halmyris. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre izvoarele istorice care amintesc de aceştia.

Ei sunt cunoscuţi ca sfinţii de la Halmyris, vechea cetate creştină aşezată pe malurile Dunării ce se numea în antichitate „Almyra“, şi care au suferit moarte martirică în timpul cruntei persecuţii declanşate împotriva Bisericii creştine de către împăratul Diocleţian (244-311) la 8 iulie 290. Cu siguranţă ei sunt cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi sigur de izvoarele aghiografice.

Despre viaţa şi pătimirea lor avem date în Actele martirice, dar, din păcate, actul martiric închinat lor ni s-a păstrat doar într-o copie târzie din sec. al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht şi care a fost publicată în anul 1615 de către învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629).

În anul 1921, benedictinul Dom Germain Morin a descoperit în Martirologul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai „De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia“, întărind şi el veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum, editată de N. Rosweyde, amintit mai sus.

Din Acta Sanctorum a preluat pasaje într-un studiu al său asupra celor doi sfinţi martiri şi reputatul cercetător şi istoric Raymund Netzhammer (1862-1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti şi care a lăsat posterităţii lucrarea Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Danaudelta, Zug. 1937.

La fel, şi bizantinologul prof. dr. Emilian Popescu a realizat un document-studiu asupra vieţii şi activităţii lor în lucrarea Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti (Bucureşti 1987).

Minunile de la malul Dunării

Preasfinţia Voastră, ce ne puteţi spune despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfinţii Mc. Epictet şi Astion?

Din documentele amintite cunoaştem faptul că pe vremea împăratului Diocleţian trăia în părţile Răsăritului, probabil în Frigia (Asia Mică), un preot cu numele Epictet, având o viaţă curată şi evlavioasă. Pentru acest fapt Dumnezeu l-a preamărit cu darul facerii de minuni, vindecând mai mulţi bolnavi - o tânără paralizată în întregime a fost tămăduită, un tânăr posedat de un duh rău a fost curăţit cu puterea rugăciunii, o femeie oarbă care şi-a recăpătat vederea prin rugăciunile preotului Epictet.

Într-una din zile, Epictet îl întâlneşte pe Astion - un tânăr frumos la chip şi cu o viaţă curată, provenind dintr-o familie aleasă şi înstărită. În urma discuţiilor, Astion află despre învăţătura Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi despre fericirea cea veşnică, lucru care-l marchează în chip deosebit şi îl îndeamnă apoi să-i ceară preotului Epictet să-l ia ca ucenic şi să-i lumineze sufletul prin primirea tainei Sfântului Botez.

După primirea Sfântului Botez, s-au hotărât amândoi să părăsească aceste ţinuturi şi să se retragă într-un loc prielnic, unde să poată trăi în sfinţenie şi unde să poată propovădui credinţa creştină şi altora.

S-au îmbarcat pe o corabie şi au venit în cetatea Halmyris (Dunăvăţul de astăzi), pe malul Dunării, unde au continuat să trăiască în curăţie şi evlavie, săvârşind şi aici multe minuni. Se spune că preotul Epictet a vindecat un paralitic surdo-mut şi, în urma acestei minuni, s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai cetăţii.

Şi tânărul Astion a căpătat darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.

Pârâţi fiind înaintea comandantului Latronianus, cei doi sfinţi au fost aduşi înaintea judecătorilor, interogaţi, întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Cu toate încercările abătute asupra lor, ei au rămas tari în credinţă, ba chiar au convertit la creştinism şi pe unul dintre judecători, cu numele de Vigilanţiu.

În cele din urmă, sfinţii au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capetelor, trupurile lor au fost luate de către creştini, în taină, care le-au şi îngropat într-un loc potrivit. Iar Actele martirice spun că se fac acolo „minuni multe până în ziua de astăzi“. Cultul preotului martir Epictet s-a întins până în Spania, unde este cinstit cu numele latinizat de Epitacius în ziua de 23 mai, zi în care sunt prăznuiţi aceşti doi sfinţi în Biserica Romano-Catolică.

După biruinţa creştinismului în anul 313, trupurile Sf. Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas, de-a lungul vremurilor, timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor - în chip minunat - la 15 august 2001. Sfintele moaşte au fost luate atunci, identificate, studiate şi aşezate în racle şi depuse la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, de unde, în fiecare an, la 7 iulie - în preziua prăznuirii sfinţilor, erau aduse şi depuse la Catedrala „Buna Vestire“ din Tulcea, iar a doua zi erau duse la Halmyris, unde avea loc sărbătorirea sfinţilor.

Preasfinţia Voastră, pentru al doilea an ca episcop al Tulcii, organizaţi manifestările dedicate Sfinţilor Mucenici. Cum vor fi organizate anul acesta?

Ziua Sf. Martiri Epictet şi Astion este o zi de bucurie pentru credincioşii tulceni, bucurie sporită şi de faptul că anul trecut - la împlinirea a şapte ani de la descoperirea lor - cinstitele moaşte au fost aduse în întregime la Halmyris şi depuse pentru totdeauna în bazilica nouă ce se construieşte acum la mănăstirea ce le poartă numele.

La Constanţa au rămas doar câteva părticele din sfintele moaşte - ca mângâiere pentru credincioşi - moaştele fiind, aşadar, întregi la Halmyris.

Este pentru al doilea an când organizăm, ca episcop al Tulcii, sărbătoarea Sf. Mucenici Epictet şi Astion, anul trecut având bucuria de a primi întoarcerea moaştelor la locul unde s-au descoperit.

Şi în anul acesta, în preziua hramului se va oficia la altarul de vară de la Mănăstirea Halmyris slujba Vecerniei arhiereşti împreunată cu Litia, precum şi slujba Privegherii de toată noaptea.

A doua zi, sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, înconjuraţi de o mare mulţime de pelerini din toate colţurile Dobrogei şi din ţară, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească şi ne vom împărtăşi cu toţii din darurile dumnezeieşti ale Mântuitorului Hristos Cel preaslăvit şi minunat întru sfinţii Săi.

Cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului în Dobrogea Preasfinţia Voastră, care este importanţa actului martiric al Sf. Epictet şi Astion pentru noi?

Pentru noi, românii, actul martiric al Sf. Epictet şi Astion are o valoare deosebită pentru că, alături de cel al Sf. Emilian de la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri.

Apoi, el aduce lumină în istoria vieţii religioase a Dobrogei, arătând răspândirea credinţei creştine pe teritoriul dintre Dunăre şi mare, precum şi persecuţiile la care e-rau supuşi creştinii acelor vremuri din partea autorităţilor romane păgâne.

În el se aminteşte numele episcopului de la Tomis, fericitul Evangelicus, beatissimus Evangelicus, care coordona viaţa bisericească de aici, unde existau şi alte scaune episcopale, inclusiv la Halmyris.

Din acest act martiric rezultă faptul că Epictet era preot, iar Astion era monah, fiind astfel cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului pe teritoriul Dobrogei.
Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, prin suferirea morţii martirice, Sf. Epictet şi Astion sunt cinstiţi ca mucenici ai Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, fiind pilde de întruchipat pentru creştinii de atunci, dar şi pentru cei de astăzi în slujirea lui Hristos, a Bisericii şi a semenilor.

Prin minunile pe care le-au săvârşit asupra bolnavilor, minuni pe care le săvârşesc şi astăzi celor ce aleargă la cinstitele lor moaşte aflate la Mănăstirea Halmyris, ei sunt integraţi în categoria sfinţilor fără de arginţi, de talia Sfinţilor Pantelimon, Ermolae, Chir şi Ioan, Cosma şi Damian şi alţii.

Să-i cinstim, aşadar, cu cuviinţă pe cei doi atleţi ai lui Hristos şi din inimă smerită să le adresăm cerere de rugăciune, zicându-le: Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotvindecător vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, tămăduiţi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri - ca împreună cu voi să cântăm laude lui Hristos Dumnezeu în împărăţia cea fără de sfârşit! Amin.

Sursa: Ziarul Lumina - Prăznuirea celor mai vechi sfinţi din România, Mucenicii Epictet şi Astion.

Acasă la Sfinţi - Hram la mânăstirea Halmyris
Prof. Religie Mirela Șova / LăcașuriLiterare.com, Miercuri, 08 Iulie 2009

M-am întrebat adesea de ce se adună foarte multă lume în zilele de hram, la orice biserică, şi cu atât mai mult la mânăstiri cu sfinte moaşte, cu icoane făcătoare de minuni.

Răspunsul mi-a venit abia la... mânăstirea Halmyris, Murighiol - Tulcea.

Răspunsul era, de altfel, scris şi în cărţi... dar nu reuşisem să-l trăiesc, să mi-l impropriez.

Răspunsul: un pelerinaj la un loc sfânt coincide cu un parcurs interior, spre cunoaşterea de sine. Darul Sfinţilor sărbătoriţi acesta este, pe lângă bucuria de a fi alături de ei şi de credincioşii veniţi din toată ţara: îţi descoperă... unde mai ai de lucru. Nu singur, nu. Căci atunci ar veni deznădejdea, tristeţea. Îţi arată unde greşeşti, ca să ceri harul lui Dumnezeu şi ajutorul lor.

Sfinţii îţi descoperă rănile, spre vindecare. Întotdeauna spre vindecare.

Nu pleci, după slujbă, la fel cum ai venit. Ci răscolit, în sensul cel bun.

Aşadar, la hram la Halmyris, Sfinţii Mucenici şi ... Doctori fără de arginţi Epictet şi Astion ne-au dezvăluit, cu blândeţe, ce paşi ar mai fi de făcut spre bucurie - spre cea deplină, spre pacea lui Hristos care se coboară astăzi, acum, în sufletele creştinilor (care cred în Învierea lui Hristos, înţeleasă şi ca prezenţa Lui reală, tainică şi permanentă în sufletele noastre).

Cât despre CASA LOR - mânăstirea în construcţie - ei nu au zis nimic. Aşteaptă ca să fie finalizată, din raclele lor modeste de lemn sculptat. Ne-au lăsat să ne imaginăm cum ar putea arăta construcţia când va fi gata. Nici despre locul unde au fost ei descoperiţi nu au zis nimic. Au lăsat pe alţii să spună, să ridice semne de întrebare, de exclamare - să se mire de felul în care ştiu românii să se poarte cu comorile lor.

Ei doar au fost alături de noi, de toţi cei prezenţi, mângâind, arătând şi vindecând - după cât le-a îngăduit fiecare.

Da, le-am cere ceva..., am îndrăzni, pentru că ştim că ne aud: Sfinţilor Epictet preotul şi Astion monahul, dăruiţi-ne lacrimi din belşug, prin care să împletim pocăinţa cu bucuria, aşa cum Dunărea se împleteşte cu Marea Neagră la picioarele voastre!

Un studiu confirmă decapitarea Sfinţilor Epictet şi Astion.
Dumitru Manolache / Ziarul Lumina / Documentar - Miercuri, 08 Iulie 2010

În vara anului 2001, săpăturile întreprinse de arheologii Mihail Zahariade şi Ovidiu Bounegru pe şantierul arheologic al anticei cetăţi romano-bizantine Halmyris, aflată între localităţile Murighiol şi Dunava, judeţul Tulcea, au dus la descoperirea, la 15 august, în chiar ziua Adormirii Maicii Domnului, a unei cripte în care se aflau moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion, martirizaţi în această cetate, sub Diocleţian, la 8 iulie 290.

Identitatea celor doi sfinţi a fost confirmată şi întărită de un excepţional studiu antropologic realizat de cercetătorii Nicolae Miriţoiu şi Andrei Soficaru, de la Centrul de Cercetări Antropologice "Francisc Rainer" din Bucureşti, instituţie ce aparţine Academiei Române. Rezultatele obţinute de cei doi specialişti conţin date tulburătoare, inedite, referitoare la starea de sănătate a celor doi sfinţi, precum şi informaţii cu privire la ultimele 35 de zile din viaţa martirilor. Studiul confirmă, de asemenea, autenticitatea faptelor descrise în actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion, scris cu 1720 de ani în urmă.

Trupurile descoperite în prima cameră a criptei de la Halmyris.

Şantierul arheologic de la Halmyris a fost deschis în 1981. În campania din anul 2000, echipa de arheologi româno-americani, condusă de Mihail Zahariade, a descoperit o bazilică episcopală, ceea ce confirma ştirile din "Notitiae episcopatuum", în care această cetate era menţionată ca fiind una dintre cele 14 episcopii ale Scythiei Minor care, în secolul al VI-lea, ţineau de Patriarhia Ecumenică.

La 8 august, anul următor, în chiar ziua Adormirii Maicii Domnului, profesorul Zahariade anunţa descoperirea, într-o criptă, a osemintelor celor doi martiri, păstrate aproape intacte, precum şi existenţa unor fragmente de inscripţii pe peretele estic. Din cele şapte rânduri au fost descifrate primele două, în care apar cuvintele "Martirii lui Hristos", în limba greacă. Următoarele rânduri din inscripţie nu s-au mai păstrat. Însă, în rândul al cincilea, este scris "Asto" şi o literă grecească "n". În ultimul rând au fost identificate primele trei litere ale verbului "ibrio", care ar însemna "a molesta, a lovi".

Aceste fragmente de inscripţii l-au determinat pe arheologul Mihail Zahariade să atribuie osemintele preotului Epictet şi monahului Astion, ale căror vieţi şi pătimiri sunt relatate în "Acta sanctorum", în capitolul "De SS. Epicteto presbytero et Astione monacho, martirybus Almiridiensibus in Scythia" ("Despre sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul, martiri Almiridieni din Scythia").

Cripta era compusă din două camere: prima, funerară propriu-zisă, iar cea de a doua, cu trepte de coborâre, juca rol de dromos. Aceasta a fost jefuită încă din Antichitate, prin spargerea şi dărâmarea bolţii. Osemintele celor doi martiri creştini au fost descoperite în prima cameră. În cea de a doua, la o dată ulterioară jefuirii, a fost făcută o nivelare cu pământ galben, în care au fost înhumate osemintele altor persoane.

Osemintele celor doi sfinţi prezintă o patină gălbui maronie, diferită de a celor din cea de a doua cameră de înmormântare, care au o patină albicioasă, ceea ce a dus la concluzia că ele nu au fost amestecate nici în Antichitate, nici în cursul excavării.
Încă un lucru mai este de subliniat: la ambele schelete lipsesc craniile.

Epictet suferea de o anchiloză extinsă a coloanei vertebrale.

Primul schelet identificat a fost cel al preotului Epictet. Din acesta s-au păstrat mandibula (cu alveolele incisivilor distruse din vechime), zece dinţi, ambele clavicule, omoplaţii, cu unele rupturi mai vechi şi mai noi, sternul, fragmente de coaste, 15 vertebre din coloana vertebrală. Este de subliniat că primele două vertebre cervicale - atlasul şi axisul - lipsesc.

Din membrele superioare s-au păstrat ambele humerusuri, radiusul drept, întreg, cel stâng fragmentat, cubitusul drept, sacrumul şi coxalul drept. La membrele inferioare, femurul drept prezintă o importantă distrugere din vechime. Lipsesc ambele rotule, dar s-au păstrat tibiile.

Folosind metode complexe de determinare, cei doi antropologi au apreciat vârsta cronologică la deces a Sfântului Epictet de 64-67 de ani, cu o marjă de eroare de plus/minus 3 ani, interval de vârstă confirmat şi de stadiul de uzură al dentiţiei. Înălţimea sfântului martirizat era cuprinsă între 1,67 m şi maximum 1,72 m.

Sfântul avea dantura cariată şi suferea de o artrită reactivă, ajunsă la momentul decesului în stadiul tardiv de evoluţie. Cu alte cuvinte, suferea de o anchiloză extinsă a coloanei vertebrale (coloană "băţ de bambus") şi de osteoartroză, care a dus la distrugerea, în mare parte, a cartilajelor şi la frecarea os pe os în timpul mişcării. Lipsa anchilozelor la articulaţii arată că preotul Epictet a prestat o activitate fizică permanentă, sfidând atrocele suferinţe generate de boală.

"Mandibula şi omoplaţii scheletului prezintă fracturi care indică probabilitatea ca ele să fi fost produse pe osul proaspăt, prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente asupra umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta", se arată în studiul antropologic.

Prima vertebră cervicală a Sfântului Astion a fost tăiată de sabie.

Din scheletul Sfântului Astion s-au păstrat mandibula, zece dinţi, ambele clavicule, omoplaţii, sternul, coastele fragmentate, 13 vertebre din coloana vertebrală, humerusul, radiusurile, cubitusurile, sacrul, tibiile, cu unele fragmente lipsă, femurele, rotulele, carpienele, metacarpienele şi mai multe metatarsiene.

Indicatorii pentru determinarea vârstei scheletice indică o vârstă a sfântului de 49 de ani, cu o margine de eroare de plus/minus 3 ani. "Mult mai înaintată faţă de realitate. Probabil, acest lucru se datorează unei evoluţii mai rapide a simfizei pubice", se arată în studiul antropologic. Specialiştii au stabilit că "vârsta cronologică la deces a acestei persoane se află undeva în intervalul de 30-40 ani, mai degrabă la începutul acesteia".

Tânărul Astion avea o înălţime cuprinsă între 1,70 m şi 1,76 m.

Ca şi preotul său, avea carii dentare. În copilărie a suferit un traumatism la nivelul primei vertebre lombare. "Consecinţele au fost importante, coloana căpătând, la limita dintre sectorul toracic şi cel lombar, o angulaţie (cifoză) posterioară ce a modificat atitudinea posturală a persoanei", se precizează în studiul menţionat. Cu alte cuvinte, Sfântul Astion, din cauza accidentului din copilărie, avea o cocoaşă mică.

"Pe scheletul acestui martir au fost descoperite mai multe urme de violenţă: la humerusul drept (...), aproape de epifiza distală, se observă o urmă provocată de un obiect tăios care a crestat diafiza oblic, de sus în jos. De asemenea, diafiza peroneului stâng prezintă o fractură completă (...) provocată de o lovitură laterală cu un obiect contondent. Deosebit de importantă este însă fractura corpului mandibular pe partea stângă. Astfel, în urma unei lovituri foarte puternice, acesta s-a sfărâmat în mai multe porţiuni şi eschile. Probabil şi maxilarul corespunzător a suferit acelaşi lucru. Lipsa oricăror semne de reparaţie osoasă la aceste trei traumatisme arată că persoana a decedat la scurt timp după producerea lor.

În mod excepţional, prima vertebră cervicală - atlasul - dovedeşte că moartea a survenit în urma decapitării. Vertebra, foarte bine păstrată, prezintă faţetele articulare inferioare secţionate dinspre posterior spre anterior, cu o lovitură executată cu un obiect foarte ascuţit, probabil o sabie. Lovitura a retezat probabil şi dintele axisului, iar moartea a survenit rapid în urma secţionării măduvei cervicale", subliniază remarcabilul studiu antropologic.

Cercetătorii au mai stabilit că, deşi lipsesc craniile, aspectul şi caracterele mandibulei celui de-al doilea personaj, la care se adaugă statura înaltă, ar putea pleda pentru apartenenţa sa la tipul antropologic dinaro-armenoid, răspândit în regiunile muntoase din nordul Indiei, Anatolia şi Alpii Dinarici.

Capitolul III din "Acta Sanctorum", dovada martiriului.

Rezultatele antropologice au fost confruntate cu actul martiric păstrat într-o copie din secolul al XV-lea în arhivele "Bisericii Mântuitorului" din Utrecht - Olanda. Acesta a fost publicat în 1615 de ieruditul iezuit Herbert Rosweyde, iniţiatorul marii colecţii hagiografice "Acta Sanctorum". Pentru antropologi, cel mai important fragment al documentului îl reprezintă Capitolul III, în care sunt descrise ultimele 35 de zile din viaţa celor doi martiri, de la arestare până la execuţie, unde se vorbeşte despre faptul că Epictet avea în jur de 60 de ani şi era de statură înaltă, iar Astion avea 35 de ani şi o frumoasă alură. Referitor la supliciile la care au fost supuşi se relatează despre flagelarea lor cu vergi peste corp şi lapidarea cu pietre a feţelor, iar în cele din urmă, execuţia prin decapitare.

Iată cum sunt redate aceste fapte în documentul amintit: "Auzind acestea acel smintit cu suflet de fiară (torţionarul - n.n.) a poruncit slujitorilor săi să zdrobească cu pietre feţele martirilor. Apoi a cerut să se aducă vergi de frasin şi să fie loviţi până ce îşi vor da duhul"... "dar fiindcă oricât de multe lovituri primeau le răbdau întotdeauna bucuroşi şi cu suflet mare întru mărturisirea Domnului, acel slujitor al diavolului, văzând că nu poate în nici un chip să biruie cu nebunia lui statornicia lor, a poruncit slugilor nelegiuirii să-i scoată afară din cetate şi să le taie capetele cu sabia".

Primul care a fost decapitat a fost Sfântul Astion. "După ce s-a făcut aceasta, Sfântul Epictet, privind, a dat slavă lui Dumnezeu şi, aruncându-se asupra trupului celui ucis, a început să-i roage pe călăi ca, aşa cum se găsea deasupra cadavrului sfântului martir, aşa să-l omoare şi pe el. După ce s-au petrecut acestea, toţi cei care erau de faţă, privind, deopotrivă creştini şi păgâni, cu lacrimi în ochi, au adus slavă lui Dumnezeu pentru bunul învăţător Epictet şi pentru desăvârşita supunere a învăţăcelului său".

Documentul mai spune că trupurile sfinţilor martiri au fost ridicate "pe ascuns", stropite cu "mirodenii foarte scumpe şi cu smirnă" şi îngropate de credinciosul "Vigilantius cu toată casa sa" "într-un loc de cinste, cu cântări de psalmi şi cu mare evlavie".

"Este o şansă extrem de rară să găseşti o asemenea dovadă".

"În momentul descoperirii, eram la Slava Rusă. Am ajuns apoi la Mănăstirea Celic Dere. Pe la orele 18:00, am văzut osemintele, care fuseseră puse în două sicrie mici. Părintele stareţ Andrei, de la Mănăstirea Dervent, care s-a ocupat de aşezarea moaştelor în racle, a curăţat moaştele cu 60 de litri de agheazmă, împreună cu alţi monahi de la Dervent. La un moment dat, unul dintre călugări ţinea în mână prima vertebră cervicală de la scheletul lui Astion. Am luat-o şi am pus-o pe masă. Atunci am văzut tăietura. Este o şansă extrem de rară să găseşti o asemenea dovadă. Din acel moment, nu am mai avut nici o îndoială cu privire la identitatea celor doi sfinţi.

Capitolul III din actul martiric, spre deosebire de primele două cărţi care cuprind pasaje provenite din tradiţie, este redactat într-un stil reportericesc, ceea ce înseamnă că a fost scris de un martor ocular, probabil Vigilantius. După legiferarea creştinismului, osemintele au fost exhumate şi depuse cu onorurile cuvenite în cripta construită intramuros. Probabil, cu această ocazie, craniile au fost păstrate de cei care au făcut această operaţiune, fie în scopul expunerii lor spre adoraţie, fie pentru a fi repatriate. Descoperirea lor într-o bună zi ar reîntregi în modul cel mai fericit această extraordinară pagină din istoria creştinismului universal. Actul martiric al celor doi sfinţi este, alături de actul martiric al Sfântului Emilian din Durostorum, singurele documente cunoscute în literatura hagiografică dobrogeană care aduc foarte multe informaţii. La noi, au mai fost descoperite moaşte care confirmă informaţiile din Hagiografie, şi la Niculiţel, unde s-au găsit Sfinţii Zottikos, Attalos, Kamassis şi Philippos. A mai fost descoperită de asemenea o criptă cu moaşte de sfinţi şi la Adamclisi, dar aceştia nu au fost încă identificaţi", ne-a declarat antropologul Nicolae Miriţoiu.

Mandibula şi omoplaţii scheletului prezintă fracturi care indică probabilitatea ca ele să fi fost produse pe osul proaspăt, prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente asupra umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta."
(din studiul antropolgic)

Sursa: Ziarul Lumina - Un studiu confirmă decapitarea Sfinţilor Epictet şi Astion.

Hristos a inviat!