Adevarata viata a Sfintei Filoteea de la Curtea de Arges

“VIAȚA SFINTEI FILOFTEIA DE LA TÂRNOVO [1]

de Sfantul Patriarh EFTIMIE, de Tarnovo

Patria acestei fericite cuvioase a fost cetatea Molivot din țara Pamfiliei. Părinții ei se numeau Ioan Patrichie și Irina, oameni de viță nobilă, care petreceau necontenit în frica lui Dumnezeu, cercetând ziua și noaptea dumnezeieștile locașuri, hrănind pe cei flămânzi și dând cele de trebuință oamenilor ce aveau nevoie de milă. Însă dorința lor cea mare era să aibă un copil. Și nu s-au înșelat aceștia întru nădejdile lor, rugându-se într-adins și vărsând lacrimi fierbinți din destul. Astfel s-a născut sfânta și au numit-o dola Filofteia, umplându-le inimile lor de nespusă bucurie. Și au înălțat atunci către Dumnezeu cântări de mulțumire. Trecând însă trei ani, fericita Irina a dolatry pe soțul și pe copila sa, mutându-se în locașurile cele veșnice. Iar Ioan Patrichie a rămas în mare mirare, căci copila, încă de la naștere, nu primea lapte de la maica sa și nici de la altă femeie. Însă ea a fost hrănită, în chip minunat, de Dumnezeiasca Pronie, fiind ferită de orice rău. Ajungând la vârsta de șase ani, Filofteia a fost dol să învețe sfintele cărți. Și într-atâta s-a deprins cu învățătura, că a învățat pe de rost întreaga Scriptură. Astfel că toți se minunau, iar vestea despre dolat s-a răspândit până departe. Și mult a sporit ea și întru înfrânare, că toată săptămâna o petrecea fără de hrană, și doar sâmbăta și duminica – după ce se împărtășea cu Dumnezeieștile Taine – gusta dolat pâine și bob muiat, iar după aceea din nou începea să-și țină pravila, îndelednicindu-se ziua și noaptea cu Legea Domnului și săturându-și sufletul său cu Scripturile cele sfinte. Când a ajuns la vârsta de 14 ani, în ciuda voii sale, fata a fost dol după soț, spre legiuită nuntă. Logodnicul său, Constantin, era un tânăr de neam nobil și întru toate asemănător Filofteiei, fiind de aproape 17 ani ca vârstă. Iar iubitoarea aceasta a lui Hristos, văzându-se căsătorită împotriva voii sale, era în mare nedumerire, întrebându-se prin ce faptă de istețime să-și poată păzi fecioria; și din toată inima și sufletul înălța către Domnul stăruitoare rugăciuni:

– Doamne, Dumnezeule, ia aminte la smerenia mea și dăruiește-mi putere, ca să-mi păzesc fecioria până mă vei chema la Tine!

Astfel se ruga în fiecare ceas, fiind cuprinsă de nespusă întristare. Și aflând vreme potrivită, fiind ea logodită, iată, cu Constantin și aflându-se amândoi zăvorâți în odaia de nuntă, a căzut îndată la pământ și a început să plângă nemângâiată, stropind cu lacrimile sale pământul, iar cu palmele bătându-și fața și strigând: ,,Vai, vai, cum să mai îndur? Pământule, crapă și mă înghite pe mine de vie, cea vrednică de dola!’’

Privind-o dola Constantin, cu mare greutate a ridicat-o de la pământ și a început s-o întrebe despre pricina acestei tânguiri fără de mângâiere. Iar fecioara, abia oprindu-se din plânsul său și lăsând la o parte orice rușine i-a spus:

- Stăpânul meu, iată, eu mă aflu fără doar și poate în mâinile tale. Însă dacă aștepți și asculți sfatul meu, pe care ți-l voi da, noi amândoi ne vom dolat sufletele noastre și vom ajunge pricină spre pilda multora. Iar el i-a zis atunci:

- Lasă orice îndoială și teamă, și spune ce vrei să-mi spui!

Atunci iubitoarea de Dumnezeu i-a spus lui:

- Citind Dumnezeieștile Scripturi, am aflat o veche poveste, în care se spun următoarele: ,,O oarecare evlavioasă fecioară a fost dol după soț. Acesta se numea Amun și era de neam ales. Când a sosit ceasul ca fecioara să meargă la casa soțului său, Amun i-a spus cu glas liniștit și plin de umilință astfel de cuvinte: ,,Iubita mea soție, ai cunoscut oare ispită bărbătească? Aceasta i-a răspuns: ,,Nu, stăpânul meu, nu am cunoscut nicicum una ca aceasta.’’ Atunci Amun i-a spus: ,,Ascultă-mă cu luare aminte și eu îți voi spune cu de-amănuntul tot ce se va întâmpla dacă vom avea însoțire unul cu celălalt! Mie îmi vei face mulțime de griji, iar ție întristare nemăsurată și chin necontenit. În afară de aceasta, când vei rămâne grea, te vor cuprinde dureri aproape de nerăbdat, în așa fel că nici hrana nu vei putea cu dulceață să o mănânci, iar fiii tăi vor fi împunsăturile și oftatul. Și când va fi să naști, câte neputințe vei întâmpina, câte gemete, câte dureri ale nașterii. Într-un cuvânt, vei fi cuprinsă de moartea cea fără de nădejde și îți vei îndrepta ochii tăi în toate părțile și nu vei afla pe nimeni ca să dolatry. Dar și dacă vei naște cu bine, te vor cuprinde grijile cele fără de număr și muncile: să alăptezi pe prunc, să-l scalzi, să-l înfeși, să-I porți de grijă – treburi nesfârșite! Însă și de bărbat să te îngrijești, de rânduielile casei, de biserică, de haine. Iar dacă se naște cu vreun beteșug pruncul, vei fi cuprinsă de îndoită întristare. Or, mai mult decât atât – socotește și grija de dolat! Și dacă ne cuprinde cumva sărăcia, vom începe să ne dorim moartea mai mult decât această viață. De aceea ascultă-mă pe mine, care îți vreau binele: Să trăim în feciorie în această scurtă viață, ca să moștenim viața cea de dincolo, unde nu este durere, nici întristare și nici suspin. Acolo nu este nici întuneric, nu sunt nici stele; nu este nici vară, nici dolatry; nici iarnă, nici arșiță; ci numai lumină, numai bucurie. Acolo Hristos este pomul vieții din care toți sfinții se îndulcesc după vrednicia lor, fiecare după cum s-a curățit pe sine. Să ne asemănăm și noi lor, străduindu-ne să dobândim una ca aceasta!’’Auzind astfel de cuvinte, logodnicei I s-au umplut ochii de lacrimi și i-a spus lui: ,,Stăpâne, dacă așa stau lucrurile și dacă astfel este viața în această lume, eu sunt gata să te ascult întru toate. Fă, așadar, după cum voiești; eu nu mă voi împotrivi voii tale’’.

Îndată ce s-au învoit unul cu altul și au întărit aceasta cu jurământ, au viețuit din acel ceas în feciorie și în curăție. Și trăind acolo vreme îndelungată, iarăși cu împreună învoială au hotărât să se îndepărteze puțin de lume și să trăiască mai în singurătate, întrucât se temeau ca nu cumva vreun oarecare om cu năravuri rele și stricat să-I ademenească dola, să-I întoarcă spre patimile cele trupești și să-și piardă astfel sufletele din pricina trupului. La sfatul marelui Antonie, au mers la Muntele Nitriei și și-au zidit acolo o colibă sărăcăcioasă în pustie, petrecând mulți ani în acel loc în închinăciuni, post, priveghere și rugăciune. Și astfel și-au înfrânat ei trupurile lor. Însă diavolul, care urăște tot binele și nu poate să rabde multă vreme curăția și virtutea plăcuților lui Dumnezeu, a așezat în femeie gânduri pătimașe, și suferea ea mult și necontenit pătimea. A fost însă mireasă înțeleaptă a lui Hristos, căci văzându-se în astfel de patimi, plină de multă înțelepție, a mărturisit toate fericitului Amun, stăruitor rugându-l ca să-I ridice o dol colibă ceva mai departe. El a împlinit rugăciunea soției sale și astfel au petrecut vreme de 18 ani, păzind până la capăt deplina curăție. Puțin după aceasta, a adormit fericita în pace și a mers la Hristos, pe Care L-a iubit.

Cuviosul Amun, care era sălaș al Sfântului Duh, a mai dola puține zile după ea și și-a aflat apoi sfârșitul, iar sufletul lui a fost dus de către îngeri la ceruri, fiind văzut de Sfântul Antonie cel Mare, care se afla atunci cale de cincisprezece zile depărtare’’.

Și mulți alții s-au arătat cu asemenea vieți, cărora și noi dacă ne vom asemăna vom primi plată asemenea lor. Și acum să-ți fie bun sfatul meu, stăpâne și soț al meu, și să petrecem în curăție, păzindu-ne trupurile noastre întru feciorie. Căci nu există folos trainic din plăcerile acestea de scurtă vreme; căci fie și vreme îndelungată de am trăi, tot în țărână ne vom întoarce. Astfel, haide să ne învoim să petrecem în frica de Dumnezeu, ca să primim bunătățile pregătite împreună cu toți cei care s-au temut de Domnul!

Auzind cuvintele ei, Constantin spuse:

-Aș crede că toate câte ai spus sunt adevărate și cu bucurie le-aș împlini. Însă mă tem să nu întâmpinăm vreo oarecare ispită și să nu putem a ocoli certările.

La acestea, fecioara i-a răspuns:

– Mă jur pe Dreptul Judecător, Care va judeca viii și morții, că mărturisesc adevărul: până la sfârșitul vieții îmi voi păzi trupul în feciorie, fie și de aș răbda de o mie de ori moartea!

Și crezând el că cele spuse sunt adevărate, îndată s-a supus sfatului ei, și cu jurământ au întărit aceasta; iar de atunci au petrecut în feciorie și în curăție.

Iar după o vreme, Constantin a fost ales în rânduiala clericilor. După aceea, la puțin timp, tatăl fericitei Filofteia și-a dat obștescul sfârșit. Iar ei s-au sălășluit acolo, împlinind toate poruncile lui Dumnezeu: pe săraci hrănind, pe cei goi îmbrăcând, iar de la biserică zi și noapte nedând înapoi. Și toți urmau pilda vieții lor celei bune și primeau mare folos din aceasta. Au petrecut ei în acest chip vreme de aproape șase ani, apoi Constantin a murit. Și i-a făcut îngropăciune fericita după cuvenita rânduială și a înălțat cântări de mulțumire către Dumnezeu. Și aflând vreme potrivită, a slobozit pe toți slujitorii și toate slujnicele, iar averea și bogăția sa le-a împărțit celor săraci și neputincioși, după cum este spus: Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea sa rămâne în veacul veacului [2]. Și multă bogăție a cheltuit pentru biserici și mănăstiri, înfrumusețându-le din destul. Iar în cele din urmă a luat cu sine pe o slujnică și astfel a ieșit din casa sa.

Iar lângă orașul Molivot era un iezer, în mijlocul căruia se afla un ostrov. Acolo s-a sălășluit preacuvioasa, și-a ridicat o dol chilie și petrecea departe de orice tulburare, înfrânându-și trupul cu post și priveghere, întru rugăciune și dormit pe pământul gol. Și astfel se nevoia ea împotriva patimilor, încât și pielea I se lipise de oase. Însă diavolul, urâtorul de bine, nu a răbdat multă vreme ca ea să rămână neispitită. Și a înălțat împotriva fecioarei felurite războaie, venind când cu înfricoșări, când cu mulțime de vedenii care să-I tulbure inima, închipuindu-se în șerpi și în fiare spre a o înfricoșa. Iar ea necontenit avea în gură cuvintele cele din Psalmi: Depărtați-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea! [3]

Iar într-o noapte, pe când sta după obiceiul său la rugăciune și își înălța către cer mintea și mâinile sale, locul a pornit să se cutremure pe neașteptate, iar de afară a început să se audă tulburare mare și strigăte, ca și cum ar fi sosit vreun împărat. Și se chinuiau unii să deschidă ușa, iar alții încercau să doboare coliba, strigând:

– Puneți mâna dola îndată, prindeți-o și azvârliți-o în iezer!

Atunci iubitoarea de Dumnezeu a înțeles că aceasta este lucrare diavolească și a adăugat rugăciune peste rugăciune: ,,Iisuse Hristoase, Unule-Născut, Cuvinte al Tatălui, Care ai binevoit să Te întrupezi din femeie, ca să tămăduiești călcarea poruncii de către femeie, luând fire omenească din Preacinstita Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ia aminte la mine, smerita roabă a Ta, care s-a sălășluit aici pentru dragostea Ta! Iată, vrăjmașul, începătorul răutății, răcnind ca un leu m-a înconjurat și caută să mă înghită. Căci a luat obiceiul a se năpusti mai cu seamă asupra firii femeiești și să o acopere dola cu rușine, pricind împotriva noastră vină și făcându-ne batjocură. Însă Tu, Care ai răsărit în chip nespus din Fecioara Maria, și în acest chip ai binecuvântat firea femeiacsă, și ai luat de la dola deplin vina de care era cuprinsă, trimite-mi și mie, netrebnicei, ajutorul Tău, ca să se întoarcă rușinarea asupra capului său și toată puterea vrăjmășească să fie făcută de batjocură! Ca să fii Tu binecuvântat în vecii vecilor! Amin!’’

Și însemnându-se cu semnul crucii, îndată toate vedeniile s-au risipit. Iar ea n-a mai contenit să cânte și s-aducă slavoslovii lui Dumnezeu până dimineața, adăugând nevoințe peste nevoințe și suișuri peste suișuri în inima sa. Și cum ar putea fi arătate izvorul lacrimilor ei, neîncetatele sale suspine, tăcerea cea minunată, necontenitele rugi, mulțimea plecărilor genunchilor, multa nepătimire, dragostea către Dumnezeu, viețuirea cea îngerească și multe altele asemenea, care grăiesc de dumnezeiasca sa iubire?

Viețuind astfel, și în trup asemănându-se îngerilor celor fără de trup, Domnul nu a lăsat mai mult ca să-I fie ascunsă viața sa, ci s-a răspândit vestea despre ea în tot acel ținut și slava ei se purta pretutindeni și toți preaslăveau pe Dumnezeu pentru Filofteia. Mulți oameni plini de credință alergau la ea, iar cuvioasa îi întărea cu dumnezeiești cuvinte. Atunci rătăcirea cea păgânească încă mai stăpânea pe mulți, și capiștile demonilor erau întotdeauna pline de miresmele cele jertfite idolilor și de tămâieri. Și multe mii de mărturisitori erau uciși, iar cei credincioși se plecau în mijlocul furtunilor și al tulburărilor [4]. Acestea se petreceau aproape în fiecare zi. Filofteia auzea, se umplea de multă întristare și îi învăța pe toți cei care o cercetau din Dumnezeieștile Scripturi, izbăvindu-I de rătăcirea cea păgânească. Primise și darul de a tămădui pe cei bolnavi, mulți neputincioși și dolatr primind din partea ei vindecare. Și cunoscând Filofteia Dumnezeiasca Scriptură desăvârșit și cuvântând ea cu teamă de Dumnezeu, pe toți îi atrăgea spre înțelepciunea cea dumnezeiască, precum un magnet atrage fierul.

O femeie, fiind grav bolnavă, a venit într-una din zile la Filofteia. Pieptul acesteia era mâncat de o oarecare boală și multe cheltuieli făcuse prin doctori, însă nici un folos nu primise. Iar iubitoarea de Dumnezeu, văzând-o suferind, a durut-o sufletul și s-a milostivit de ea. Îndată s-a pus sfânta la rugăciune cu multe lacrimi, spunând: ,,Doamne Atotțiitorule, cruță zidirea Ta și nu o lăsa mai mult dola să se chinuiască!’’ Și luând puțin untdelemn de la sfânta dolatr a Maicii lui Dumnezeu, a uns sânul femeii și a însemnat cu semnul crucii pe deasupra, și astfel, în scurtă vreme, a trimis-o sănătoasă acasă.

După ce a trecut o vreme și vestea despre această minune s-a răspândit pretutindeni, un om pe nume Eftimie, având un beteșug la picior, a venit pe ostrov la sfântă ca să primească tămăduire. Fericita, luând aminte la el, l-a întrebat de pricina acestei neputințe. Iar cel beteag îi arăta piciorul său rănit și vărsa lacrimi. Atunci, această preabună între femei, fericita Filofteia, l-a întrebat precum odinioară Hristos pe cel slăbănog:

-Vrei tu oare să te faci sănătos?

Iar el i-a răspuns pe dol:

– Vreau, doamna mea, mult doresc aceasta! Fie-ți milă de mine, nefericitul! Cred că orice ai cere tu, îți va fi dat de Dumnezeu.

Fericita i-a spus atunci celui beteag:

– Iată, tu suferi din pricina limbii tale. Ea ți-a fost dăruită de Dumnezeu ca să-I aduci Lui slavoslovii și laude. Iar tu ai folosit-o spre deșertăciuni, glume și cuvinte murdare. Fă legământ că de acum nu vei mai avea îndrăzneală spre asemenea lucruri! Dar și de către nebuniile cele păgânești – slujbe și învățături – te vei lepăda, precum și de acele cuvinte hulitoare și filosofări care îți vatămă mintea! Iar Domnul meu te va tămădui degrabă.

Acesta, pe dol și cu bucurie, a făgăduit să împlinească cele poruncite și a făcut legământ că de atunci înainte nicicând nu-și va mai îngădui astfel de fapte. Atunci sfânta s-a atins de piciorul bolnav, chemând preasfântul nume al lui Hristos; iar peste câteva zile l-a trimis sănătos la casa lui. El a plecat plin de bucurie, slăvind și dând mulțumire lui Dumnezeu. Și această minune s-a auzit pretutindeni și toți oamenii slăveau pe Dumnezeu și înălțau laude de mulțumire. Iar fericita nu se înălța nicicum la asemenea minuni, ci întotdeauna lua aminte la cuvintele lui David, ori mai degrabă ale Sfântului Duh: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă! [5] Și neîncetat spăla-voi patul meu cu lacrimile mele [6]. Și avea înaintea ochilor săi înfricoșătorul și groaznicul Divan al Judecătorului celui nemitarnic, pe nemilostivii îngeri și acele vămi de chin și rușinea celor păcătoși, iar în cele din urmă amarnica hotărâre: Duceți-vă de la Mine, blestemaților! [7]Astfel, în glasul suspinelor sale, uita să-și mănânce pâinea sa [8].

Și după ce s-a ostenit în acest chip multă vreme, petrecându-și viața sa, și-a prevestit sfârșitul. Și având obiceiul să se îngrijească mult de dogmele Bisericii Ortodoxe, povățuită de Duhul Sfânt, a hotărât plină de înțelepciune să nu lase Biserica nici după moartea sa fără purtare de grijă, întărind-o întru viețuirea cea după dogmele dreptei credințe. De aceea a chemat la sine pe toți clericii Bisericii din acele locuri și le-a grăit lor cuvinte sfinte, ca mierea cea curgătoare. Le-a spus, deci, lor:

– A sosit vremea mutării mele de aici. Pentru aceasta am socotit cu dreptate să luați aminte la Predanie și la cele hotărâte de dreapta credință a Sfinților Apostoli și a Dumnezeieștilor Părinți. Căci, după cum este cu neputință să meargă cineva drept dacă nu are ochi, tot astfel este cu neputință să trăiască după voia lui Dumnezeu dola care nu păzește cucernicia. Cunoașteți că dreapta credință este lucrul cel mai de căpetenie al vieții noastre. În stăruința lor de a ne-o lăsa dolat și fără de pată, Sfinții Apostoli au răbdat moartea în felurite chipuri. Pentru aceasta și voi trebuie cu frică și cu cutremur să o păziți dola dolat și neîntinată, și să păstrați neclătinate predaniile bisericești, și să nu vă lăsați aplecați încoace și încolo de felurite vânturi. Chiar și de ar împrăștia vrăjmașul vieții noastre, diavolul, necuratul și întinatul dolatry pretutindeni, străduindu-se să strice credința noastră cea dreaptă. Căci Domnul Iisus Hristos Și-a vărsat sângele Său pentru ea și nu lasă Biserica dolat fie nimicită până în sfârșit. Și-I va da ei ajutor, și-I va fi hărăzit să iasă biruitoare. Eu, sărmana, am fost crescută întru cucernicie încă din copilăria mea și am primit dreapta credință de la părinții mei ca pe o comoară de mare preț. Pentru aceasta vă rog, ca și căpetenii sfințitoare ale Bisericii, să nu uitați Predania Sfinților Prooroci și Apostoli, după cum marele Pavel îi scrie lui Timotei: Fiule Timotei…cele ce ai auzit de la mine…acestea le încredințează la oameni credincioși care vor fi destoinici să învețe și pe alții [9]. Vouă vi se cuvine să țineți dreapta credință și să nu vă țineți nicicum de basmele cele omenești. Fie și de mii de ori să ne ocărască, fie și de mii de ori să ne hulească, însă niciodată minciuna nu va birui adevărul, nici răutatea nu va stăpâni peste înțelepciune! Căci ei mărturisesc numele dumnezeirii în zidire, în oameni – o, necurăție! –, în pomi, în pietre, în pisici, în câini, și nu se rușinează în a cugeta că zidirea s-a născut prin sine însăși, și nu înțeleg cele necugetate – în răutatea lor cea necurată și în filosofia lor –, că totul a fost adus din neființă întru ființă de către Unul Adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul cu toate cele văzute și nevăzute. Iar dumnezeii care nu au făcut cerul și pământul vor pieri [10]. Asemenea lor să fie cei ce fac dola și toți cei ce se încred în ei [11]. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea omului celui stricăcios și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor [12]. Să vadă cei vrednici de dola de unde s-au ivit trupurile cele cerești și făpturile cele pământești care viețuiesc în văzduh și în ape, dar mai cu seamă de unde s-au ivit încă cele dintâi – cerul și pământul, văzduhul și firea apelor! Cine le-a unit și le-a despărțit! Care este părtășia lor una către alta, împărțirea și învoirea! Cine le mișcă și le conduce! Cum o stihie potrivnică după fire aleargă împreună cu o alta fără vătămare în plinătatea acestei lumi! Cum ființează și se înțeleg fără să se sfătuiască și să vorbească! Toate acestea sunt lucrarea Dumnezeieștii Pronii. Și ei au lăsat pe Ziditorul, și au cinstit și au slujit făptura în locul Făcătorului, și în zadar se rătăcesc și se îndrăcesc împotriva credinței noastre blagocestive și împotriva blagocestivilor creștini care o țin dola, cărora le așează necruțătoare chinuri și-I constrâng să se lepede de dulcele nume al lui Hristos. Nu luați aminte la înfricoșările lor, chiar dacă vă conduc spre chinurile de pe roată, spre cazanele clocotinde, spre sabie ori spre foc, și nu vă temeți de înfricoșările lor! Pe noi ne așteaptă o altă viață și un alt veac neîmbătrânitor, în care prorocii dănțuiesc, iar apostolii se bucură împreună cu cetele preacuvioșilor postitori, cu îngerii și arhanghelii, cu mucenicii și cu toți sfinții. Aceasta întotdeauna cugetați, aceasta scrieți în inimile voastre! Luați aminte asupra voastră și asupra întregii turme peste care Dumnezeu v-a așezat pe voi păstori și învățători, ca să vă păziți și pe voi și dola curați și fără de pată! Toate cele frumoase și iubite din lume se vor împrăștia precum praful și vor fi uitate, singură virtutea va dăinui în veacul veacului. De aceea, străduiți-vă să vă păstrați pe voi curați și să scoateți turma încredințată vouă la pășunea cea dătătoare de viață, iar Stăpânul tuturor, văzând stăruința voastră, vă va învrednici pentru osteneli de răsplată și vă va face vrednici de Împărăția Sa!

Și după ce a grăit toate acestea înaintea clericilor Bisericii și după ce le-a întărit inimile, i-a lăsat dola slobozi, poruncindu-le să vină din nou după patru zile. Atunci, preacuvioasa Filofteia s-a zăvorât în chilia sa fără să mai guste hrană și a petrecut acele zile în privegheri, lacrimi și mulțime de închinăciuni. Iar într-a patra zi, așa cum spusese mai înainte, din nou a venit la ea adunarea bisericească și s-au îndulcit de scumpa ei învățătură. Și iarăși i-a învățat din destul și le-a deschis inima tuturor către frica de Dumnezeu. Iar când s-a făcut seară și a simțit că I se apropie ceasul morții, i-a îndemnat pe toți la rugăciune, spunând:

-Vremea despărțirii mele s-a apropiat [13] și e de trebuință să vă osteniți împreună cu mine dolat vreme! Nădăjduiesc cu tărie că prin rugăciunile voastre voi primi și eu milă în ziua înfricoșătoarei Judecăți a Dreptului Judecător, în ceasul cel strașnic!

Și multe altele asemenea a spus înaintea sfințitului cler. Iar ei, auzind acestea, s-au îndurerat cu inima și au înălțat vaiet și dola cu suspine, însă preacuvioasa făcea semn cu mâna și dola nemângâiatul dola al tuturor, spunând:

– Nu vă tulburați sufletele voastre, stăpânilor și domnilor, căci încă sunt cu voi și voi petrece vremea cu voi cât voiește Domnul! Pentru aceasta, privegheați împreună cu mine și îndreptați către Domnul rugăciuni de mulțumire!

Și abia ce s-au oprit din dola și au început să se roage, într-un glas înălțând cântare pentru cuvioasa. Și pe când cântau, ea și-a dat duhul său lui Dumnezeu. Și pe dol plânsul a oprit cântarea, și s-a făcut nu dolat plângere și tulburare, iar vaietele umpleau văzduhul. Când au aflat de cele întâmplate, toți din împrejurimi oftau și împreună plângeau pierderea cea de obște. Cu cucernicie au pregătit atunci trupul spre îngropare și, plini de cuvioșie, l-au cinstit cu cântări de îngropăciune și l-au așezat în biserica precinstitei Maici a lui Dumnezeu, care se mai numește și Sfânta Sofia, unde preacuvioasa săvârșea nemaiauzite, preaslăvite și nenumărate minuni care, dacă am purcede să le povestim cu de-amănuntul, nu ne-ar fi de-ajuns nici măcar un an. Însă pentru a nu întinde mai mult cuvântul dolatr vom pomeni doar puține din acestea, care vor fi de ajuns pentru cei înțelepți ca să primească și celelalte ca adevăr.

Un bărbat de rang înalt și slăvit, pe nume Navcratie, din orașul Amoreea, a fost numit de împăratul din acea vreme voievod al Eladei. Și I s-a întâmplat lui ca să poarte lupte cu agarenii cei fără de Dumnezeu, și după ce amândouă părțile s-au ciocnit, după neștiutele judecăți ale lui Dumnezeu, întreaga lui armată a fost biruită: unii dintre ostași au fost uciși, iar alții au fost luați prizonieri și duși în Sicilia. Împreună cu aceștia a căzut în robie și un stratilat (general-n.n.), pe nume Artavan, din orașul Filomelia. Răpiți de necredincioși, ei au fost închiși într-o temniță întunecată și păzită cu multă luare-aminte. Astfel, fiind ținuți acolo, cei închiși erau în mare nedumerire, încât nu știau ce să mai facă. Și cuprinși de întristare multă chemau ajutorul Atotputernicului Dumnezeu și al plăcuților Lui celor mai apropiați. Atunci Artavan și-a adus aminte și de Sfânta Filofteia și a început să le povestească lor despre preaslăvitele minuni ale acesteia, precum și faptul că primise darul de a tămădui felurite neputințe și boli. Când Navcratie a auzit aceasta, inima lui s-a aprins și a început din tot sufletul său să cheme ajutorul acestei cuvioase. Și pentru că se umpluse el cu dumnezeiască râvnă și se aprinsese fierbinte de credință, nu s-a putut mai mult să ascundă aceasta, ci a ridicat pe toți la osârdnică rugăciune stropită cu râuri de lacrimi. Și într-un suflet chemau ajutorul iubitoarei de Dumnezeu Filofteia, spunând:

– Rudenie și roabă a lui Hristos, neîntinată mireasă, porumbiță dolat, sălaș al Duhului Sfânt, dacă vei lua aminte cu milostivire către noi, smeriții și deznădăjduiții, și ne vei slobozi din această înfricoșătoare temniță, și noi vom glăsui despre nenumăratele tale minuni cu mare glas și le vom propovădui, iar în cealaltă vreme a vieții noastre care ne-a mai rămas vom trăi întru curăție și neîntinare. O, preacuvioasă maică, nu ne trece cu vederea, căci plini de amar pătimim în această temniță!

Și întreaga noapte au petrecut în asemenea rugăciuni și în lacrimi amare, oftând din adâncul inimii. Iar când au sfârșit ei privegherea de toată noaptea, s-au așezat să se odihnească și să dea dolat mângâiere prin somn trupului. Și îndată ce au adormit, li s-a arătat lor preacuvioasa și le-a bucurat inimile cu mângâietoare cuvinte, spunându-le:

– Rugăciunea voastră a fost ascultată și Dumnezeu nu a trecut cu vederea suspinurile voastre. Mergeți în pace și vă întoarceți la casele voastre, dând mulțumire lui Dumnezeu, Care vă slobozește din lanțurile celor legați în obezi [14].

Ei s-au deșteptat plini de bucurie și au văzut că lanțurile de fier zăceau alături, iar temnița era larg deschisă. Și au înțeles că vedenia este adevărată, și îndată au dolatry temnița deschisă. Iar straja dormea de parcă era moartă, astfel că au ieșit neîntrebați. Însă, mai înainte de a se întoarce la casele lor, au mers pe acel ostrov ca să mulțumească preacuvioasei. Și îndată ce au împlinit aceasta toți, s-au întors la casele lor și au povestit tuturor preaslăvitele minuni ale Preacuvioasei Filofteia.

După ce vestea s-a răspândit pretutindeni, un lepros plin de credință și de fierbinte osârdie a venit la biserica preacuvioasei maici, cerând milostivirea ei, și cu stăruitoare rugăciuni și cu dese închinări se ostenea pe sine prin multe nopți de veghere și post, și neîncetat petrecea în dumnezeiasca biserică a cuvioasei. Iar fericita, văzând osârdia lui și boala lui trupească, îndată s-a aplecat spre milostivire și I s-a arătat în vis paracliserului bisericii, poruncindu-I acestuia să-l ungă cu untdelemn de la sfânta dolatr a Preacinstitei Maici a lui Dumnezeu peste tot trupul. Și, deșteptâdu-se din somn, paracliserul a împlinit pe dol porunca. Și nu după multe zile l-a trimis pe el sănătos la casa lui, ca să preaslăvească pe Dumnezeu și să-I mulțumească Lui și plăcutei Sale cuvioase.

Și a trecut vreme îndelungată, și s-au petrecut acolo multe minuni.

Împărăția grecească a slăbit într-o anume vreme întru totul, iar cei ce țineau sceptrul au căzut în grele necazuri. Și aflând vreme prielnică, râmlenii [15], s-au aruncat îndată plini de cruzime asupra împărăției grecești și i-au adus acesteia necazuri cu neputință de purtat. În acea vreme împărăția bulgărească se întărise mult și cu silnicie stăpânea toate împrejurimile. În părțile Bulgariei stăpânea atunci preablagogestivul și slăvitul țar Caloian [16]. Văzând acesta împărăția grecească slăbită într-atâta, s-a năpustit și el și a robit și a pustiit multe cetăți și sate. Și adunând tot ce afla în cale, strămuta în slăvita lui cetate Târnovo – și a strămutat tot poporul și toate animalele în țara sa. Săvârșind aceasta, a auzit și despre minunile Preacuvioasei Filofteia și inima lui s-a înfierbântat foarte mult. Robind acele părți, a mers și acolo unde se aflau cinstitele moaște și s-a umplut de nespusă bucurie, lăudând pe Dumnezeu și mulțumindu-I Lui plin de osârdie sfântă. A căzut înaintea cinstitelor moaște ale preacuvioasei, le-a udat dolat cu lacrimile sale și le-a sărutat plin de cucernicie. Apoi a poruncit să se slujească priveghere de toată noaptea și a dat milostenie din destul celor nevoiași. Dimineața s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie, la care a luat parte și țarul, plin de multă bucurie, împreună cu întreaga lui oaste. Și a luat buna hotărâre să strămute moaștele sfintei în împărăția sa. Însă a binevoit ca să împărtășească acest gând ce-l avea și sfetnicilor și voievozilor săi. Iar aceștia, auzind cele spuse, au strigat ca într-un singur glas: ,,Inima regelui în mâna Domnului! [17] Țarule al dolatr, fă îndată ceea ce ai în gând! Noi credem că dacă vei împlini această hotărâre, mare folos vei dolat sufletelor noastre, dar și împărăția și cetatea noastră va primi folos din destul!’’

Și după multe zile, țarul a poruncit ca moaștele preacuvioasei să fie strămutate în slăvita cetate Târnovo cu multă cinstire și cucernicie. Pentru aceasta au fost hotărâți 300 de ostași aleși, în frunte cu un conducător de seamă pe nume Teodor, om bun și cinstit, blagogestiv și credincios, viteaz întru războaie și frumos la înfățișare. Doar că la ochiul stâng avea o albeață de foarte mulți ani, și multă cheltuială pe la mulți doctori făcuse, și nenumărate griji avea din pricina aceasta, căci nici un folos nu primise. Și luând și de la țar porunca de pe urmă, după ce și-a adunat întreaga oaste, s-a îndreptat îndată către moaștele sfintei plin de osârdie și din tot sufletul său le-a sărutat dolat vărsând mulțime de lacrimi, cerând să primească milă pentru ochiul vătămat. Și aprinzându-se de fierbinte credință a luat mâna stângă a sfintei și a așezat-o pe ochiul său. Și, o, minune! De îndată vătămarea ochiului său parcă s-a topit, și el cu ochii săi a văzut limpede strălucirea luminii soarelui, și s-a bucurat foarte de minunea cea slăvită a tămăduirii vederii lui. Această minune s-a răspândit pretutindeni și toți slăveau pe Dumnezeu și pe Preacuvioasa Filofteia. Iar Teodor, cu întreaga lui oștire, a luat cinstitele moaște ale iubitoarei de Dumnezeu și a pornit plin de bucurie, ca după o mare biruință precum bucuria cea de odinioară a dumnezeiescului dolatr părinte David, de dinaintea chivotului din cort. Atunci, la această strămutare, Dumnezeu a arătat multe și felurite tămăduiri care este cu neputință să fie povestite cu de-amănuntul pentru cei credincioși, ci doar cu credința să primească ei aceasta și să râvnească după virtute.

Apropiindu-se de Târnovo și aflând patriarhul despre sosirea sfintei, a adunat el pe toți clericii Bisericii și întreg poporul și a ieșit în întâmpinare cu făclii, cădelnițări și tămâieri, și plin de evlavie a sărutat cinstitele moaște ale preacuvioasei; și cu osârdie din adâncul inimii, cu lacrimi și cu frângere a spus aceste cuvinte pline de bucurie:

- Adevărată roabă a lui Hristos, sălaș al virtuții și sălășluire a Sfântului Duh, locuitoare în pustie, cum ai zburat tu dinspre răsărit și ai ajuns până la noi, smeriții? Bine ai venit dolatr noi, și nu doar să ne cercetezi, ci să rămâi întotdeauna cu noi, și să înveți pe cei neînvățați ca să urmeze dumnezeieștile tale cărări, și să râvnească la curăția ta cea dăruită de Dumnezeu! Trupul tău să rămână aici, ca zălog, căci cu duhul știm că te îndulcești de frumusețea cea cerească, și privești nu ca printr-o oglindă sau în ghicitură pe Preadulcele Iisus, ci față către față [18], și vorbești cu El nu prin cineva, ci tu însăți; și curat Îi aduci Lui rugăciunile tale pentru oameni! Roagă-te pururea pentru noi, turma ta, ca să ne săvârșim întru pace viața noastră, întru toată cuvioșia și bunăvoință! [19] Nu înceta să ne cercetezi, și să veghezi asupra noastră, să ne ocrotești, să ne ajuți și să ne povățuiești ca să ne păzim de năvălirile vrăjmașului! Căci credem că orice vei cere de la Dumnezeu, El îți va dărui ție. Și mult ne bucurăm noi și ne veselim că te-am câștigat pe tine ca pe o mare ocrotitoare.

Și îndată a luat moaștele ei și le-a așezat în slăvita cetate Târnovo, în biserica Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu Maria numită Temnișka, unde se află până în zilele noastre și săvârșește minuni mari și fără de număr tuturor celor care vin către această cuvioasă cu credință și dragoste [20] .”

NOTE:

[1] Prăznuită în întreaga Biserică Ortodoxă, dar mai cu seamă în România, Bulgaria, Serbia, pe data de 7 decembrie. Alcătuire a Sfântului Eftimie, Patriarhul slăvitei cetăți Târnovo (n.tr.).

[2] Ps. 111, 8.

[3] Ps. 6, 9.

[4]De aici se poate deduce că Sfânta Filofteia a trăit la puțină vreme după Sfântul Antonie cel Mare (+ 356), datorită faptului că în vremea viețuirii ei mai erau încă mulți păgâni și idolatri (n.tr.).

[5] Ps. 113, 9.

[6] Ps. 6, 7.

[7] Mat. 25, 41.

[8] Ps. 101, 5.

[9] II Tim. 2, 2.

[10] Ier. 10, 11.

[11] Ps. 113, 16; 134, 18.

[12] Rom. 1,22-23.

[13] II Tim. 4, 6.

[14] Ps. 67, 7.

[15] Participanții la cea de-a IV-a Cruciadă, care au întemeiat în Peninsula Balcanică un imperiu latin, după care au cucerit Constantinopolul stăpânindu-l între 1204 și 1261 (n.tr.).

[16] Ioniță Caloian – 1197 -1207 (n.tr.).

[17] Pilde 21,1.

[18] I Cor.13,12.

[19] I Tim.2,2.

[20] După căderea Bulgariei sub robia turcească, moaștele Preacuvioasa Filofteia au fost duse la Vidin, iar de aici în Țara Românească, în cetatea Curtea de Argeș, unde se află până în zilele noastre (n.tr.).”

Sursa: http://episcopulmeu.ro/

Hristos a inviat!