„Sarbatoare luminata, praznic cu totul sfintit ne sta inainte; veniti, credinciosilor, sa ne bucuram de el! Ca pe toti ne cheama la el ospatatorul duhovnicesc, Spiridon; a lui este masa dumnezeiasca, minunile cele stralucite si faptele cele nemuritoare. Sa urmam blandetii lui, nerautatii, bunatatii, iubirii de oameni si marii lui intelepciuni, cu care printre arhierei a stralucit ca o lumina” (Stihovna 1, Vecernia Mare)
-Vecernia Sf.Ier.Spiridon
-Viata si cateva minuni ale Sf.Ier.Spiridon
-Acatistul
” Cine va numara minunile tale, Ierarhe Spiridoane, de Dumnezeu inteleptite?“
Dintru multimea acestora, am ales-o spre a ne-o aminti pentru intarirea noastra duhovniceasca, in ziua praznuirii Sfantului Spiridon, doar pe cea prin care “aparatorul credintei dreptmaritorilor” a intors inimile si a rusinat mintile filosofilor, desi era necunoscator al stiintei elinesti:
„Dupa dorinta imparatului, filosofii au fost chemati, si ei, sa asiste la Sinod, si-si etalau pe acolo stiinta si aroganta lor. Erau toti foarte bine formati in arta retorica, mai ales in retorica sofista. Unul dintre ei, celebru orator, poseda o excelenta putere de persuasiune. El dialoga cu episcopii si-l sustinea puternic pe Arie. El pleda cu insistenta in favoarea aceluia si a sa, asa de bine incat o multime, doritori sa vada ce anume din „partea adversa” e mai puternic, erau atinsi de ceea ce ascultau din gura lui. Nu se afla vreo obiectie dificila pe care, in abilitatea sa retorica, sa n-o poata depasi! Iar daca apologia sa se afla cumva in impas, eschiva ca o soparla, folosind mijloace si argumente insidioase si artificii de limbaj. In el se dadea, asadar, un concurs intre adevar si arta retorica.
Cei care aparau adevarul cu argumente cinstite l-au atacat pe sofist, dar acela folosea drept arme de aparare si atac limbajul echivoc, argumentari insidioase sau artificii capcana, vrand cu orice chip sa biruiasca. Si aproape ca se-mplinise acest vis al lui, dar Hristos, Cel ce este Adevarul, trecu biruinta de la cel ce rasucea cuvintele, oprindu-se asupra lui Spiridon cel simplu. Si astfel, Sfantul, care nu cunostea decat „pe Hristos, si pe Acela Rastignit” (I Cor 2,2), cum spune Sf. Apostol Pavel, vazand pe filosof cu sofismele sale vorbind hulitor despre Hristos si fortandu-se sa vorbeasca denigrator la adresa dogmelor crestine, ceru, apropiindu-se, sa-i vorbeasca. Credinciosii Ortodoxiei, care cunosteau maniera simpla de a vorbi a Sfantului Spiridon si cum el ignora inalta cultura greaca, l-au impiedicat sa se prezinte pentru a se opune sofistului. Sf. Spiridon, cu toate acestea, nu s-a lasat oprit, caci stia bine ca intelepciunea ce vine de Sus este superioara desteptaciunii umane, efemere. El s-a apropiat asadar de sofist si zise: „In numele lui Iisus Hristos, fii atent la cuvintele mele filosofule, si asculta ce vreau a-ti zice!
Sofistul ii zise: „Vorbeste si te voi asculta!” Spiridon zise atunci: „Exista un singur Dumnezeu, Creator al cerului si al pamantului. El a facut Puterile ceresti, a zidit pe om pornind de la tarana si a creat, in acelasi timp, toate lucrurile vazute si nevazute. Prin Cuvantul Sau si prin Duhul Sau fost-au facute cerul si pamantul, framantarea marilor, taria cerului, nascutu-s-au animalele, fost-a modelat omul, cea mai minunata dintre creaturile Sale. Toate astrele au fost create, soarele si luna, noaptea, ziua si celelalte toate. Noi stim asadar ca Cuvantul este Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Insusi. Noi credem ca, pentru noi, S-a nascut din Fecioara, a fost rastignit si ingropat. Credem ca El a inviat grabnic si noi vom invia impreuna cu El, ca El ne-a daruit viata curata si vesnica. Noi afirmam ca El iarasi va sa vina ca sa judece pe toti oamenii si sa judece pe toti oamenii si sa judece (sever) faptele noastre, cuvintele si gandurile noastre. El este de aceeasi natura (homoousios) cu Tatal, egal in demnitate, si imparateste impreuna cu El. Nu esti de acord, filosofule?“, l-a mai intrebat el. Trebuie sa va povestim aici si minunea caramidei. Dupa aceste cuvinte, Sfantul lua in mana sa stanga o caramida si o stranse. Si, minune! O flacara s-a inaltat in sus, apa a curs pe pamant si argila din caramida a ramas in mainile Sfantului, simbolizand in acest fel Sfanta Treime, de o fiinta si de viata datatoare. Toti au ramas uimiti. Filosoful insusi nu mai era acelasi om, nu mai avea parca aceeasi minte si acelasi limbaj, el, care stia atat de bine sa poartediscutiile si sa faca opozitie. El ramase ca stupefiat, sufletul sau fu cuprins de uimire, iar vocea sa se umplu de tremur. Dupa ce tacu, astfel, o vreme, el nu putu zice decat: „Sunt de aceeasi parere!” Sfantul ii zise atunci: „Ei, asadar, daca esti de acord cu mine, nu te pune in dezacord prin faptele tale! Pentru ca tu stii, acum, ca Dumnezeu a creat toate lucrurile, ridica-te si vino in Biserica, marturisind Simbolul credintei ortodoxe“.
La aceste cuvinte, filosoful se intoarse la dreapta credinta si, adresandu-se discipolilor sai si celorlalti din auditoriu, zise: „Pana astazi ne-am batut in cuvinte, iar eu le-am adus pe acestea inaintea voastra cu abilitatea mea retorica. Dar dupa ce o putere cu adevarat dumnezeiasca mi s-a opus, manifestandu-se ca o putere de neinvins si tainica, prin cuvintele episcopului Spiridon, nu am dreptul de a va ascunde ca am fost invins. Va sfatuiesc, asadar, bucuros de mine, bucurie ce v-o doresc si voua – mai putin acelora care pervertesc cuvintele, voind sa altereze Adevarul – sa credeti acestui Sfant Pastor, caci cuvintele acestuia nu sunt nimic altceva decat Cuvintele lui Dumnezeu“.
Imaginati-va uimirea arienilor la aceste cuvinte si bucuria aprinsa si increzatoare a ortodocsilor! Biruinta ortodocsilor fu atat de clara, iar apararea ereticilor astfel se narui, incat aproape toti au imbratisat credinta ortodoxa.”
sursa:Razboi intru cuvant
-Vecernia Sf.Ier.Spiridon
-Viata si cateva minuni ale Sf.Ier.Spiridon
-Acatistul
” Cine va numara minunile tale, Ierarhe Spiridoane, de Dumnezeu inteleptite?“
Dintru multimea acestora, am ales-o spre a ne-o aminti pentru intarirea noastra duhovniceasca, in ziua praznuirii Sfantului Spiridon, doar pe cea prin care “aparatorul credintei dreptmaritorilor” a intors inimile si a rusinat mintile filosofilor, desi era necunoscator al stiintei elinesti:
„Dupa dorinta imparatului, filosofii au fost chemati, si ei, sa asiste la Sinod, si-si etalau pe acolo stiinta si aroganta lor. Erau toti foarte bine formati in arta retorica, mai ales in retorica sofista. Unul dintre ei, celebru orator, poseda o excelenta putere de persuasiune. El dialoga cu episcopii si-l sustinea puternic pe Arie. El pleda cu insistenta in favoarea aceluia si a sa, asa de bine incat o multime, doritori sa vada ce anume din „partea adversa” e mai puternic, erau atinsi de ceea ce ascultau din gura lui. Nu se afla vreo obiectie dificila pe care, in abilitatea sa retorica, sa n-o poata depasi! Iar daca apologia sa se afla cumva in impas, eschiva ca o soparla, folosind mijloace si argumente insidioase si artificii de limbaj. In el se dadea, asadar, un concurs intre adevar si arta retorica.
Cei care aparau adevarul cu argumente cinstite l-au atacat pe sofist, dar acela folosea drept arme de aparare si atac limbajul echivoc, argumentari insidioase sau artificii capcana, vrand cu orice chip sa biruiasca. Si aproape ca se-mplinise acest vis al lui, dar Hristos, Cel ce este Adevarul, trecu biruinta de la cel ce rasucea cuvintele, oprindu-se asupra lui Spiridon cel simplu. Si astfel, Sfantul, care nu cunostea decat „pe Hristos, si pe Acela Rastignit” (I Cor 2,2), cum spune Sf. Apostol Pavel, vazand pe filosof cu sofismele sale vorbind hulitor despre Hristos si fortandu-se sa vorbeasca denigrator la adresa dogmelor crestine, ceru, apropiindu-se, sa-i vorbeasca. Credinciosii Ortodoxiei, care cunosteau maniera simpla de a vorbi a Sfantului Spiridon si cum el ignora inalta cultura greaca, l-au impiedicat sa se prezinte pentru a se opune sofistului. Sf. Spiridon, cu toate acestea, nu s-a lasat oprit, caci stia bine ca intelepciunea ce vine de Sus este superioara desteptaciunii umane, efemere. El s-a apropiat asadar de sofist si zise: „In numele lui Iisus Hristos, fii atent la cuvintele mele filosofule, si asculta ce vreau a-ti zice!
Sofistul ii zise: „Vorbeste si te voi asculta!” Spiridon zise atunci: „Exista un singur Dumnezeu, Creator al cerului si al pamantului. El a facut Puterile ceresti, a zidit pe om pornind de la tarana si a creat, in acelasi timp, toate lucrurile vazute si nevazute. Prin Cuvantul Sau si prin Duhul Sau fost-au facute cerul si pamantul, framantarea marilor, taria cerului, nascutu-s-au animalele, fost-a modelat omul, cea mai minunata dintre creaturile Sale. Toate astrele au fost create, soarele si luna, noaptea, ziua si celelalte toate. Noi stim asadar ca Cuvantul este Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Insusi. Noi credem ca, pentru noi, S-a nascut din Fecioara, a fost rastignit si ingropat. Credem ca El a inviat grabnic si noi vom invia impreuna cu El, ca El ne-a daruit viata curata si vesnica. Noi afirmam ca El iarasi va sa vina ca sa judece pe toti oamenii si sa judece pe toti oamenii si sa judece (sever) faptele noastre, cuvintele si gandurile noastre. El este de aceeasi natura (homoousios) cu Tatal, egal in demnitate, si imparateste impreuna cu El. Nu esti de acord, filosofule?“, l-a mai intrebat el. Trebuie sa va povestim aici si minunea caramidei. Dupa aceste cuvinte, Sfantul lua in mana sa stanga o caramida si o stranse. Si, minune! O flacara s-a inaltat in sus, apa a curs pe pamant si argila din caramida a ramas in mainile Sfantului, simbolizand in acest fel Sfanta Treime, de o fiinta si de viata datatoare. Toti au ramas uimiti. Filosoful insusi nu mai era acelasi om, nu mai avea parca aceeasi minte si acelasi limbaj, el, care stia atat de bine sa poartediscutiile si sa faca opozitie. El ramase ca stupefiat, sufletul sau fu cuprins de uimire, iar vocea sa se umplu de tremur. Dupa ce tacu, astfel, o vreme, el nu putu zice decat: „Sunt de aceeasi parere!” Sfantul ii zise atunci: „Ei, asadar, daca esti de acord cu mine, nu te pune in dezacord prin faptele tale! Pentru ca tu stii, acum, ca Dumnezeu a creat toate lucrurile, ridica-te si vino in Biserica, marturisind Simbolul credintei ortodoxe“.
La aceste cuvinte, filosoful se intoarse la dreapta credinta si, adresandu-se discipolilor sai si celorlalti din auditoriu, zise: „Pana astazi ne-am batut in cuvinte, iar eu le-am adus pe acestea inaintea voastra cu abilitatea mea retorica. Dar dupa ce o putere cu adevarat dumnezeiasca mi s-a opus, manifestandu-se ca o putere de neinvins si tainica, prin cuvintele episcopului Spiridon, nu am dreptul de a va ascunde ca am fost invins. Va sfatuiesc, asadar, bucuros de mine, bucurie ce v-o doresc si voua – mai putin acelora care pervertesc cuvintele, voind sa altereze Adevarul – sa credeti acestui Sfant Pastor, caci cuvintele acestuia nu sunt nimic altceva decat Cuvintele lui Dumnezeu“.Imaginati-va uimirea arienilor la aceste cuvinte si bucuria aprinsa si increzatoare a ortodocsilor! Biruinta ortodocsilor fu atat de clara, iar apararea ereticilor astfel se narui, incat aproape toti au imbratisat credinta ortodoxa.”
sursa:Razboi intru cuvant
Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML