Sfantul Preacuviosul Parinte Irodion staretul de la Lainici proclamat ca Sfant Roman

SFINTE PREACUVIOASE PARINTE IRODION ROAGA-TE, LUI DUMNEZEU PENTRU NOI MUL-PACATOSII !

Mâine, mii de credincioşi vor trece pragul Mănăstirii Lainici pentru a lua parte la ceremonia de proclamare ca sfânt, cu ziua de prăznuire 3 mai, a Cuviosului Irodion. Evenimentul va fi marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi ierarhi, membri ai Sfântului Sinod. Tot mâine va fi sfinţită şi noua biserică a mănăstirii, având hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Cuvios Irodion".

Purcedem spre Lainici, mănăstirea aşezată pe "drumul pietrei" (grc. laios - piatră), la graniţa dintre Oltenia şi Transilvania. Urmând cursul Jiului, printre arbori seculari şi falnici care sfidează timpul existenţei pământeşti, ne adâncim din ce în ce mai mult într-un loc al sfinţeniei, în care "Dumnezeu grăieşte omului cuvinte de dragoste". O cruce ne salută solidar şi vesteşte că nu mai este mult până la mănăstire. Zidurile groase de cetate străjuiesc neclintite, atenţionându-ne că vom păşi într-o altă dimensiune temporală.

Moaştele sfântului au fost aşezate la loc de cinste într-o raclă din argint

Cernica - începutul drumului spre despătimire


Rânduit de Dumnezeu spre luminarea multora, preacuviosul părinte s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. Chemarea Duhului a răsunat cu putere în inima sa încă din fragedă pruncie, iar la 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în vestita lavră a Mănăstirii Cernica. Păşeşte îndrăzneţ spre o lume pe care o simte tot mai vie în inima sa. Luptele duhovniceşti devin în scurt timp fapte cotidiene, iar postul şi rugăciunea se transformă în mod de viaţă. După ce a trecut prin aproape toate ascultările şi a arătat de fiecare dată înţelepciune şi cumpătare, fratele Ioan a primit, la 3 decembrie 1846, îngerescul chip al călugăriei, sub numele de Irodion. Aici, în agora sfinţilor, tânărul monah îl descoperă de Sfântul Calinic, viitorul episcop al Râmnicului, care, simţindu-i râvna şi sufletul curat, îl primeşte în ceata ucenicilor săi. Sub înrâurirea acestuia, îngerescul monah este preoţit şi învrednicit de darul duhovniciei peste întreaga obşte. Din acea clipă, Irodion a devenit duhovnicul de la Cernica, un avvă căutat de multe suflete pentru sfatul său plin de înţelepciune şi de puterea Duhului.

Biserica nouă a Mănăstirii Lainici poartă hramurile „Izvorul Tămăduirii“ şi „Sfântul Irodion“

Verigă în lanţul isihasmului românesc


În anul 1850, Dumnezeu rânduieşte ca ucenicul şi avva, Sfântul Calinic şi Cuviosul Irodion, să păşească împreună pe pământul Olteniei. Din acest moment, rolurile se inversează: avva devine ucenic, iar ucenicul avvă, într-o singură şi sfântă armonie: Lainici.

Prezenţa preacuviosului părinte în mijlocul monahilor de pe malurile Jiului ca duhovnic şi mai apoi ca stareţ (în 1854) vine să completeze tradiţia isihastă din mănăstirile Olteniei.

Sfântul Irodion a fost rânduit de Dumnezeu pentru a păstra aprinsă la Lainici candela monahismului isihast, alături de Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care, după tradiţie, a întemeiat aici primul schit, şi de Atanasie schimnicul, primul stareţ al mănăstirii, care a înfruntat de unul singur pericolul greco-catolic care se năpustise ca un tăvălug şi spre Oltenia. Iată ce spune Sfântul Calinic în cartea de instalare a părintelui Irodion ca stareţ la Mănăstirea Lainici: "Dat-am smerenia noastră această carte cuviosului Ieromonah Irodion, pe care, după chibzuirea ce am făcut, l-am orânduit stareţu părinţilor şi fraţilor de la Schitul Lainici, din judeţul Gorju, precum şi chivernisitor acestei şi celorlalte chiverniseli ale acelui schit, în locul cuviosului Ieromonah Chiril, cel ce şi-a dat demisia…" (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37, nr. 635 din 15 iunie 1854). De anul instalării sale ca stareţ la Mănăstirea Lainici se leagă o frumoasă întâmplare istorisită de biograful Sfântului Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin. În timp ce străbătea drumul prin munţi pentru a se întoarce de la Mănăstirea Lainici la episcopie, Sfântul Calinic a fost vestit în duhul de cuviosul Irodion despre moartea cucernicului părinte Nicandru, stareţul Lavrei de la Cernica şi ucenicul său iubit. Altă dată, pe când se afla la episcopie împreună cu ucenicii săi, Sfântul Calinic s-a ridicat de pe scaun şi a binecuvântat cu mâna în văzduh zicând: "Domnul!". Ucenicii au rămas muţi de uimire. Văzându-i nedumeriţi, sfântul le-a răspuns: "Tocmai mi-a cerut binecuvântare stareţul Irodion de la Lainici, ca să facă un lucru".

Sfântul Cuvios Irodion, Luceafărul Olteniei (1821 - 1900)

Părinte iubitor pentru "fiii risipitori"


Dorinţa de a reînvia duhul rugăciunii isihaste în Mănăstirea Lainici i-a adus Sfântului Irodion multă tulburare de la vrăjmaşul diavol. Alesele sale calităţi duhovniceşti au fost adevărate pietre de poticnire pentru cei ce nu trăiau autentic adevăratul duh al vieţii monahale. Nu puteau privi la strălucirea luceafărului şi căutau să o întunece prin vorbe de ocară şi bârfe de tot felul, producând de cele mai multe ori tulburare în obşte. Pentru a nu dezbina turma pe care o iubea atât de mult, evlaviosul părinte a preferat să se retragă din egumenat. Rămaşi singuri în faţa ispitelor, "fiii risipitori" ai Lainicului au căzut la picioarele sfântului pentru a-l îndupleca să revină la cârma corabiei care plutea în derivă. Au întocmit chiar o jalbă către episcopie, pe care au semnat-o cu toţii: "Pe părintele Irodion ca să ne fie păstor vrem, precum şi mai înainte ne-au fost. Şi cu înscris încredinţăm Preasfinţiilor Voastre, şi Sfinţiei Sale părintelui Irodion, că nu vom ieşi din cuvântul ce ni se va porunci pentru mântuirea noastră, până la sfârşitul vieţii noastre şi de aceasta ne rugăm să nu ne laşi, ci să ne fii milostiv şi cum Duhul Sfânt te va lumina asupra nevredniciei noastre" (Arhiva Episcopiei Râmnicului Noului Severin, Dosar 37, folio 72, nr. 1122 din 7 august 1859).

În timpul egumenatului său, Schitul Locurele a înflorit duhovniceşte. Monahii ctitori, Luca şi Cleopa, au primit de la cuviosul părinte ajutor pentru tencuirea bisericii. Sfântul lăcaş a fost sfinţit chiar în ziua hramului, 6 august 1860, de către Sfântul Ierarh Calinic. Astăzi, amintirea celor doi asceţi a rămas vie pe aceste meleaguri. Acolo, în tihna freamătului de codru, rugăciunea isihastă, transmisă din generaţie în generaţie, de la Sfântul Irodion încoace, a constituit dialogul perfect cu Părintele cerului şi pământului. Zidurile bătrânei biserici ridică şi astăzi din negura vremii colbul vechilor amintiri, coborâte parcă dintr-o altă dimensiune.


Părinte înaintevăzător cu duhul


Foarte mulţi credincioşi din întreaga ţară băteau potecile înguste din defileul Jiului pentru a ajunge să vorbească, măcar pentru o clipă, cu preacuviosul părinte Irodion. Era un adevărat pelerinaj: bolnavi, îndrăciţi, oameni cu fel de fel de necazuri şi apăsări veneau la el ca la un sfânt şi nici unul nu pleca acasă nemângâiat. Tradiţia spune că sfântul era văzător cu duhul. Părintele Ioanichie Bălan, autorul "Patericului românesc", povesteşte minunea pe care sfântul a făcut-o cu o femeie care venise la mănăstire pentru a-i aduce lapte: "V-am adus, părinte, lapte de pomană, de blagoslovenie!", iar cuviosul i-a răspuns: "Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!"; "Ba nu, părinte - a zis femeia, de la capra mea este"; "Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!". Atunci, femeia vădită şi-a recunoscut păcatul şi din ziua aceea n-a mai pomenit numele necuratului.

A profeţit distrugerea mănăstirii (desen realizat de Nane Cresnean)

A proorocit pustiirea mănăstirii


În ziua de 3 mai 1900, înainte de a trece la cele veşnice, Sfântul Irodion le-a vestit ucenicilor săi pustiirea mănăstirii: "Fiii mei, să ştiţi că, puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti pe care le-aţi dat lui Hristos!". Proorocia avea să se împlinească odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Când au ajuns pe defileul Jiului, în toamna anului 1916, trupele germane au distrus aproape totul: mănăstirea a fost transformată în grajd pentru cai, odoarele s-au furat, iar arhiva a fost mistuită de flăcări. Foarte mulţi dintre călugării rămaşi în viaţă au fost duşi în Germania, unde au sfârşit cu toţii. Timp de 13 ani, la Lainici, candela vieţii monahale s-a stins. Abia în 1929, arhimandritul Visarion Toia a reuşit să readucă la viaţă viaţa monahală de aici.

După ce cuviosul părinte s-a mutat la ceruri, mormântul său a devenit un adevărat izvor al Siloamului pentru credincioşii veniţi din toate părţile ţării. Foarte mulţi demonizaţi erau vindecaţi, iar bolnavii găseau aici tămăduire. Tradiţia spune că unii oameni ar fi răscolit mormântul şi ar fi luat părticele din sfintele sale moaşte. Când s-au împlinit şapte ani de la mutarea la ceruri, părintele Iulian Drighicioiu, unul dintre ucenicii sfântului, a luat binecuvântare de la episcopie pentru deshumare. Simţise în duhul prezenţa dascălului său şi era sigur că şade neputrezit la streaşina bisericii. Aici l-a descoperit, întreg şi frumos mirositor, ca un trandafir care se deschide primăvara la razele soarelui. Minunea a fost comunicată mai întâi episcopiei, după care, conform tradiţiei monahale, sfântul a fost aşezat din nou în pântecele pământului. Mărgăritarul a fost coborât înapoi, îngropat mult mai adânc de data aceasta. Abia în anul 1929, moaştele sfântului au fost redescoperite de preacuviosul părinte Visarion Toia, stareţul Mănăstirii Lainici, care le-a aşezat într-un loc de taină. De atunci, nimeni nu a mai reuşit să le găsească. Dumnezeu aşezase mantia vremii peste Luceafărul de la Lainici pentru a-l arăta la vremea rânduită. Amintirea minunilor şi a vieţii duhovniceşti pe care o trăise au rămas singurele repere peste timp în speranţa unei viitoare redescoperiri.

Un nou sfânt în calendarul ortodox


Odată cu instalarea în scaunul de Mitropolit al Olteniei, în mintea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu a stăruit un singur gând: să găsească moaştele Cuviosului Irodion şi să-l aşeze în rândul sfinţilor români. La 8 aprilie 2009, chiar în ziua pomenirii Sfântului Irodion, IPS Părinte a cerut binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel pentru a începe căutarea mărgăritarului.

Pe data de 10 aprilie, sfântul s-a lăsat redescoperit. Bucuria descoperirii sale a fost foarte mare, Mitropolitul Olteniei aşezând sfintele moaşte la loc de cinste în biserica cea mare a mănăstirii, într-o frumoasă raclă de argint, spre binecuvântarea şi alinarea credincioşilor.

Mâine, mii de credincioşi vor trece pragul sfintei mănăstiri pentru a lua parte la ceremonia de proclamare a sa ca sfânt, cu ziua de prăznuire 3 mai. Evenimentul va fi marcat de prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu mai mulţi membri ai Sfântului Sinod.

Hristos a inviat!