Inca doi au mers spre Domnul-Pr.Teofil Paraian si P.S.Ilarion Mitropolit de Silistra si Durostorum-

P.S.Ilarion Mitropolit de Silistra si Durostorum

În seara zilei de 27 octombrie 2009, a trecut la cele veşnice Mitropolitul Ilarion al Durostorului, cu sediul în actuala localitate Silistra din Bulgaria. S-a născut în satul Elena, Regiunea Velico – Târnovo în anul 1912. Iubitor de sfinţi şi de sfinţenie, Înaltpreasfinţitul Ilarion şi-a îndreptat paşii de tânăr către lăcaşurile Domnului, alegând calea vieţii şi a nevoinţelor monahale.

În anul 1944 este numit stareţ al mănăstirii Bacicova, apoi ocupă pe rând posturile de îndrumător spiritual la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia, de secretar cultural al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei, director al Muzeului Sfântului Sinod, iar ca o încununare a acestor activităţi a fost ales episcop-vicar al Eparhiei de Varna. Din 1972 este chemat la slujirea de episcop-vicar patriarhal. În anul 2003 este ridicat la rangul de Mitropolit şi ales pentru scaunul vacant al Mitropoliei Durostorului, Silistra de astăzi. A publicat 45 de cărţi de teologie.
Legăturile sale spirituale cu Biserica Ortodoxă Română şi cu Eparhia Dunării de Jos

Părintele Mitropolit Ilarion a fost un mare prieten şi apropiat al ierarhilor, preoţilor, monahilor şi credincioşilor ortodocşi din România. Legăturile sale cu Biserica Ortodoxă Română au debutat încă din perioada tinereţii când, chemat de Patriarhul Justinian Marina, având binecuvântarea marelui Patriarh Chiril al Bulgariei, a făcut studii teologice la Bucureşti şi a cunoscut pe marii duhovnici Paisie Olaru şi Ilie Cleopa, lângă care uceniceşte şi urmează programul de viaţă duhovnicească mai bine de 6 luni. Mitropolitul Ilarion a fost un prieten şi cunoscător al vetrelor monahale din Ţara Românească şi Moldova, mereu dornic de a învăţa şi transmite şi altora experienţa spirituală a părinţilor din mănăstirile noastre. În ultimile cinci decenii a vizitat aproape în fiecare an vetre monahale din România interesându-se cu precădere de programul de rugăciune, meditaţie duhovnicească şi lucrare misionară al monahilor şi monahiilor.

Pr.Teofil Paraian

Părintele Arhimandrit Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a trecut la cele veşnice la ora 1.45 (joi 29 octombrie 2009) la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. După o suferinţă de câteva luni, timp în care a fost internat la mai multe spitale din Bucureşti, Deva, Braşov şi Cluj-Napoca, Părintele Teofil Părăian s-a mutat din această viaţă la vârsta de 80 de ani, pe care i-a împlinit anul acesta la data de 3 martie.

Dar al lui Dumnezeu, om al bucuriei, bătrân frumos, duhovnic odihnitor de oameni, echilibrat, realist, cu zâmbetul mereu pe chip, părintele Teofil Părăian a fost un om împlinit, un om fericit. Nevăzător, dar luminat, om al rugăciunii, Părintele Teofil şi-a întemeiat viaţă pe credinţă şi cultură.

Părintele Teofil a fost şi rămâne un reper luminos şi sigur, o persoană care a întrupat concret bucuria şi certitudinea credinţei, un propovăduitor al credinţei lucrătoare prin iubire. A fost un ziditor de suflete şi a renăscut pe mulţi la viaţa duhovnicească în Hristos şi în Biserică prin predicile, conferinţele sau îndrumările sfinţiei sale.

A plecat din această viaţă cu nădejdea că Domnul Hristos îl va primii în Împărăţia Sa alături de Maica Domnului şi de toţi sfinţii, pentru că toată viaţa şi-a închinat-o slujirii lui Dumnezeu şi a oamenilor.

Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă aici o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cărţile, în înregistrările cu predicile, conferinţele sau interviurile realizate în ultimii 20 de ani în toată ţara.

Înmormântarea părintelui Teofil Părăian a avut loc sâmbătă, 31 octombrie, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, la orele 12 după oficierea Sfintei Liturghii – după cum a declarat în cadrul emisionii ‘Viaţa cetăţii’ de la Radio Trinitas Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Câteva repere biografice ale Părintelui Teofil Părăian:

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele de Ioan şi fiind primul dintre cei patru fraţi. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timişoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca de la care deprinde rugăciunea minţii: „Doamne Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune pe care continuă să o exerseze încă înainte de intra în monahism. Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.
Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţilor din ţară şi participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.
Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, un om care şi-a propus să înmulţească bucuria şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al părintelui Teofil de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.

(Dumnezeu sa ii odihneasca in pace si vesnica sa le fie pomenirea caci uitati puti au mai ramas din cei chematii deoarece multi sa-u dus poate de acolo de sus au mai multa grija de noi)
Hristos este cu noi!