Vietile si laudele sfintilor se aseamana cu lumina stelelor; caci precum stelele sint intarite cu asezarea pe cer si toata partea cea de sub ceruri o lumineaza, incit acelea care se vad de indieni, nu se ascund nici de sciti, apoi pamintul si marea le lumineaza si indrepteaza corabiile ce plutesc, ale carora nume desi nu le stim, pentru multimea lor, totusi de luminoasa lor podoaba ne minunam; astfel este si cu luminarea sfintilor.
Desi sint inchise moastele lor in morminte, insa puterile lor, in partea cea de sub cer, nefiind imprejur marginite cu hotarele pamintesti, ne minunam de viata acelora si de slava cu care preamareste Dumnezeu pe placutii Lui, precum a preamarit si pe aceasta placuta a Sa, Cuvioasa Xenia, a carei viata minunata, spre luminarea si chipul celor ce voiesc sa slujeasca cu dragoste lui Dumnezeu, prin scrisoare, s-a dat neamului celui mai de pe urma de catre cei vechi, intr-acest chip.
A fost in Roma cea veche un barbat slavit si vestit, unul din cei mai mari senatori, care era crestin dreptcredincios si avea numai o fiica, pe care o pazea ca pe lumina ochilor, anume Eusebia; acesteia sosindu-i virsta de nunta, un boier asemenea cu cinstea de senator, a poftit pe parintii Eusebiei ca sa-i dea pe fiica lor spre insotire fiului sau. Parintii sfatuindu-se, au logodit pe Eusebia cu acel tinar de bun neam, care era asemenea cu cinstea si cu bogatia, si au hotarit ziua in care avea sa se savirseasca legiuita nunta; iar fecioara, fiind plina de dumnezeiasca dragoste, dorea ca Mirelui Celui nestricacios, Care este mai frumos cu podoaba decit fiii omenesti, lui Hristos Domnul, sa se faca mireasa, prin vesnica sa feciorie; acea dorire a sa o tainuia inaintea parintilor, pentru ca stia, ca de i-ar fi cunoscut gindul ei, apoi nici c-ar fi voit aceasta sa auda, cu totul ar fi oprit-o, cu dragostea amagind-o, si cu porunca silind-o spre insotire; de vreme ce avind pe aceea singura fiica mostenitoare a tuturor bogatiilor lor, doreau sa se mingiie de a ei insotire si de fii. Fericita Eusebia avea doua roabe credincioase ale ei, care din copilarie crescusera cu dinsa si care slujeau ei cu toata osirdia si dragostea. Deci, luindu-le pe ele deosebi, le-a zis: "Voiesc sa va spun un lucru tainuit, dar mai intii va jur pe Domnul Dumnezeu, sa nu spuneti nimanui cele ce veti auzi de la mine, pentru ca scopul si dorirea inimii mele voiesc sa v-o descopar; deci, paziti ca nimeni din cei dimprejur sa nu stie taina mea, si voi mai bine sa va invoiti cu mine, ca si voi sa va mintuiti sufletele voastre si sa ajutati ticalosiei mele".
Iar roabele i-au zis: "Toate cite vei porunci noua, stapina noastra, le vom face, mai ales ca si sufletelor noastre are sa le fie de folos intelegerea ta; deci, gata sintem, ca mai bine sa murim pentru tine, decit sa spunem cuiva ceva, despre cele ce ai sa ne graiesti". Iar fecioara le-a zis: "Stiti ca parintii mei vor sa ma marite, iar mie nici prin minte nu mi-a venit cindva sa cuget aceea, adica sa ma gindesc la nunta, si foarte greu imi este lucrul acesta pe care parintii mei s-au sfatuit sa-l faca; pentru ca este viata aceasta numai umbra, fum si vis. Deci sa ma ascultati pe mine, sa luam de obste viata curata, si de va fi voia Domnului cu scopul meu, si voi de va veti uni cu sfatul meu si veti pazi cele ce va spun, apoi ce se va cadea noua sa facem, vom chibzui; dar sa ma credeti ca de ar sti despre aceasta parintii mei si ar voi ca cu sila sa ma indemne la nunta, apoi chiar de m-ar da focului, sabiei sau fiarelor, nicidecum nu vor putea sa ma intoarca de la scopul meu, ajutindu-mi Dumnezeu".
Auzind acestea, amindoua roabele au zis: "Voia Domnului sa fie, caci si noi ne invoim cu scopul tau; si mai bine dorim ca si tine, stapina noastra, sa murim cu tine decit sa te vadim". Unele ca acestea auzind fericita Eusebia de la slujnicele sale, a preamarit pe Dumnezeu; si avind cele trei fecioare dragoste intocmai catre Hristos, gindeau in toate zilele cum ar face, ca dorirea lor sa poata ajunge intru savirsire; deci se rugau lui Dumnezeu sa le dea sfat bun.
Iar din ziua aceea in care s-a dat pe sine intru dragostea Domnului, Eusebia sfatuindu-se la viata curata pe ascuns de parinti, prin mijlocirea celor doua roabe ale sale, impartea la cei ce aveau trebuinta, aurul, argintul si toate lucrurile cele ce erau de pret. Inca au mai impartit acele roabe si simbriile lor pe care le aveau, pregatindu-se pentru saracie, pentru dragostea lui Hristos; apropiindu-se ziua nuntii, fericita Eusebia sfatuindu-se cu roabele sale, si-a schimbat noaptea imbracamintea din chipul cel femeiesc in cel barbatesc si luind niste aur pentru trebuinta, a iesit din casa, nestiind nimeni, intimplindu-se usile deschise.
Si insemnindu-se cu semnul Crucii, a zis catre Hristos Dumnezeu: "Tu fii cu noi, Fiul lui Dumnezeu, si arata-ne calea in care vom merge, caci pentru dragostea Ta lasam casa si pe toate din ea, si voim mai bine sa ne instrainam si in necazuri sa vietuim, pe Tine dorindu-Te si pe Tine cautindu-Te". Astfel iesind din casa, s-a rugat cu lacrimi, plingind si bucurindu-se; apoi Sfinta Eusebia zicea pe cale catre roabele sale: "Voi de acum sa-mi fiti surori si eu mai virtos voi sluji voua in toate zilele vietii mele, dar, o! stapinele mele, sa defaimam toate pentru Dumnezeu, si sa nu cautam nimic pe pamint, decit numai sa mintuim sufletele noastre; sa fugim de grijile cele desarte ale vietii si vatamatoare de suflet, si sa credem Domnului, care a zis: Toti cei ce-si vor lasa pentru numele Meu, tata, mama, casa, sau tarini, vor lua insutit si vor mosteni viata cea vesnica. Astfel, surorile mele, sa ne mintuim sufletele noastre".
Despre acestea graind sfinta catre dinsele, s-au dus la mare si gasind o corabie care avea sa plece spre hotarele Alexandriei, au dat chiria si s-au asezat intr-insa, apoi, fiind si vintul prielnic, in putine zile au ajuns la Alexandria; iar de acolo plecind, s-au dus intr-o insula Cos de la Halicarnas, cetatea Cariei, fiind departe la cincisprezece mii de pasi; caci alergau pretutindeni, voind sa afle un loc necunoscut, ca nu cindva sa fie gasite de parinti. Deci, petrecind in aceea insula mai fara frica, si-au schimbat chipul cel barbatesc in femeiesc si gasind o casa mica intr-un loc deosebit, vietuiau acolo, multumind lui Dumnezeu, Caruia se rugau de-a pururea sa le trimita un om duhovnicesc, care ar putea sa le imbrace in rinduiala monahiceasca si sa aiba grija de sufletele lor.
Sfinta Eusebia sfatuia pe prietenele sale, zicindu-le: "Ma rog voua, surorile mele, pentru Domnul sa pazim taina noastra, adica sa nu spunem nimanui patria noastra si scopul pentru care am plecat din casa parinteasca, si care imi este numele meu, ca nu cumva, dupa nume si dupa patria mea, de unde am plecat, cercetind parintii mei sa afle. Deci, va jur pe Dumnezeu, ca toate acelea sa le paziti pina la sfirsitul vietii mele si sa nu spuneti nimanui nimic despre cele ce s-au facut si se vor face de noi. Si de va intreba cineva de numele meu, sa spuneti ca ma numesc Xenia, care se tilcuieste "straina"; ca acum, precum ma vedeti, ma instrainez, lasindu-mi casa si parintii, pentru Dumnezeu; si de acum inainte, nici voi sa nu ma mai numiti Eusebia, ci Xenia, deoarece nu am aici cetate statatoare, ci instrainindu-ma cu voi impreuna, in viata aceasta, caut pe cea viitoare".
Sfinta zicind acestea catre roabele sale, ele au fagaduit sa pazeasca toate cele poruncite lor, si de atunci sfinta, mireasa lui Hristos, era numita Xenia, in loc de Eusebia. Odata plecindu-si genunchii impreuna cu surorile, au inceput a plinge si a grai: "Dumnezeule, fa cu noi, strainele si saracele, mila Ta cea mare, precum ai facut cu toti sfintii Tai, si ne trimite, Stapine, un om placut Tie, prin care am putea sa ne mintuim si noi, smeritele".
Pe cind se rugau astfel, Sfinta Xenia cu surorile, iesind din casa in care locuiau, vazura un batrin cinstit, carunt la par, venind de la tarm, imbracat monahiceste, a carui fata era ca un inger, si alergind la dinsul sfinta fecioara a cazut la picioarele lui, plingind si zicind: "Omule al lui Dumnezeu, sa nu treci cu vederea cele instrainate in tara indepartata, sa nu te intorci de catre nevoiasele cele sarace, nici sa te ingretosezi de rugamintele pacatoaselor; ci te aseamana Sfintului Apostol Pavel si ne fii noua povatuitor si invatator, precum acela a fost Sfintei Tecla; adu-ti aminte de rasplatirea dreptilor, gatita de la Dumnezeu, si ma mintuieste impreuna cu aceste doua surori".
Auzind acestea slujitorul lui Dumnezeu, s-a pornit pe lacrimi si a zis catre dinsa: "Ce voiesti sa va fac?" Ea a raspuns: "Sa ne fii parinte si invatator dupa Dumnezeu si sa ne arati unde am putea sa ne mintuim; pentru ca sintem straine si nu stim unde sa ne ducem, ca ne rusinam a ne arata la oameni". Iar el a zis catre dinsele: "De unde sinteti si care este pricina, de sinteti asa singure?" Sfinta raspunse: "Sintem din tara indepartata, robule al lui Hristos, si ne-am sfatuit ca sa plecam impreuna din patria noastra si sa venim in aceste locuri; apoi ne-am rugat lui Dumnezeu, ziua si noaptea, sa ne trimita un om, prin care am putea sa ne mintuim si acum Dumnezeu ne-a aratat pe cuviosia ta, care poti sa miluiesti neputintele noastre".
Sfintul batrin a grait: "Credeti-ma surorilor, ca si eu sint strain aici, precum ma vedeti, vin de la Sfintele Locuri, unde m-am inchinat, si ma intorc in patria mea". Roaba lui Hristos ii zicea: "Din ce parte esti, cuviosia ta, stapinul meu?" El a raspuns: "Eu sint din partile Cariei, din cetatea Milasa". Mireasa lui Hristos i-a zis iarasi: "Rogu-ma sfintiei tale, sa ne spui vrednicia ta, ca mi se pare ca esti episcop?" Batrinul zise catre dinsa: "Iarta-ma sora, sint un om pacatos si nevrednic de chipul monahicesc, dar cu mila lui Dumnezeu sint prezbiter si egumen al unei mici adunari de frati, in minastirea Sfintului si preaslavitului Apostol Andrei, iar numele meu este Pavel".
Auzind acestea roaba lui Hristos, a laudat pe Dumnezeu, zicind: "Slava Tie, Dumnezeule, ca m-ai ascultat pe mine saraca si mi-ai trimis om, sa ma mintuiasca, impreuna cu aceste doua surori, precum ai trimis Sfintei Tecla pe Sfintul Pavel." Apoi a zis catre batrin: "Rogu-ma tie, robule al lui Dumnezeu, sa nu ne treci cu vederea pe noi strainele, ci fii parintele nostru dupa Dumnezeu". Grait-a lor fericitul Pavel: "V-am spus ca si eu sint strain si nu stiu ce bine sa va fac aici, dar de voiti sa mergeti in cetate, apoi nadajduiesc ca Domnul va face mila cu voi si ma voi ingriji de voi dupa puterea mea". Fecioarele cazind la batrin, cu lacrimi au zis: "Asa, robul lui Dumnezeu, ia-ne cu tine si vom merge oriunde ne vei porunci, numai sa faci mila cu noi strainele si sa ne fii povatuitor spre viata cea vesnica".
Luind cu sine robul lui Dumnezeu pe acele sfinte fecioare, au venit in cetatea Milasa, si au gasit acolo niste case la loc linistit si aproape de biserica, pe care Sfinta fecioara Xenia, cumparindu-le cu aurul ce luase de acasa, a zidit o biserica nu mare, in numele Sfintului si marelui Mucenic Stefan, si in scurta vreme a asezat si o minastire mica de fecioare, facindu-le mirese ale lui Hristos.
Acolo se ingrijea de dinsele Sfintul Pavel egumenul, de ale carui miini a fost tunsa Xenia, impreuna cu amindoua roabele sale, in rinduiala monahiceasca. Si nimeni n-a cunoscut, pina la sfirsitul ei, de unde era acea fecioara, nici pentru care pricina a plecat din patria sa, si care este adevaratul ei nume, pentru ca se numea Xenia, adica straina. Iar Cuviosul Pavel spunea celor ce-l intrebau despre acele fecioare: le-am luat din insula Cos si le-am adus aici. Deci, toti le socoteau ca sint de acolo, de aceea si minastirea se numea "Cos", dupa numele insulei aceleia.
Dar nu dupa multa vreme a adormit intru Domnul, Chiril, episcopul acelei cetati si a fost ales la pe scaun in locul lui, Cuviosul Pavel, egumenul minastirii Sfintul Andrei. Acela primind vrednicia de episcop, si mergind in minastirea de fecioare a sfintit pe Xenia diaconita, ca pe una ce era cu adevarat vrednica de aceasta. Caci in trup fiind, avea viata ingereasca, si cu toate ca era crescuta intru multe dulceti si desfatari, fiind fiica de senator, insa la atit de aspra viata s-a deprins, incit pe o cale noua, neobisnuita, se vedea ca se suie spre pustniceasca desavirsire.
De infrinarea ei se temeau diavolii si de postul si nevointa ei biruindu-se, nu indrazneau nici a se apropia de dinsa: pentru ca minca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori si toata saptamina petrecea fara hrana. Si cind era sa primeasca hrana, nici verdeturi nu minca, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de gradina, nici orice alte mincari de cele bune, afara numai de putina piine, udata cu lacrimile sale. Si luind din cadelnita cenusa, isi presara piinea sa; aceasta o facea in tot timpul vietii sale, implinind cuvintul prorocesc: Cenusa cu piine am mincat si bautura mea cu plingere am amestecat. Si se sirguia in tot timpul ca sa-si tainuiasca infrinarea aceasta chiar de surorile sale; numai acele doua roabe ale ei impreuna vietuitoare o priveau in taina ce face, si singure urmau vietii ei celei imbunatatite.
Atita rivna era intr-insa, incit de cu seara, pina in timpul cintarii Utreniei, sta toata noaptea, ridicindu-si miinile in sus, rugindu-se, si asa in toate serile era vazuta de surori in taina, iar uneori plecindu-si genunchii de cu seara, pina la timpul cintarii Utreniei, si pina dimineata se ruga, cu multe lacrimi, si astfel intotdeauna slujea Domnului, iar aceasta o facea cu smerenie, incit mai jos decit toti se socotea pe dinsa. Dar cine va putea spune celelalte fapte bune ale ei? Ce fel de cuvinte vor fi de ajuns, sa spuna toate ispravile ei? Ce vom zice de blindetea ei? Pentru ca nu a fost vazuta miniindu-se cindva, nici a intinat viata ei vreo desarta slava si ingamfare. Fata ei era smerita, cu mintea inteleapta, cautatura neimpodobita, trupul chinuit cu pustnicestile osteneli si inima ei pasnica, nici o tulburare avind.
Apoi ce bunatati nu erau intr-insa? Priveghere de-a pururea, infrinare mare, smerenie nespusa si dragoste nemasurata; pe cei din nevoi ajuta, cu cei ce patimeau, impreuna patimea, spre pacatosi se milostivea, iar pe cei rataciti ii povatuia la calea pocaintei. Despre hainele ei nici nu se poate grai, pentru ca purta niste zdrente si chiar de aceea se socotea pe dinsa ca este nevrednica. Si toata viata ei era intru umilinta si intru varsarea lacrimilor celor neincetate; si mai degrab puteai sa vezi izvoarele apelor in vreme de arsita secind, decit ochii ei incetind de lacrimi, care, de-a pururea, spre iubitul mirele sau Hristos izvorau ca piraie de lacrimi; dorind ca sa-L vada pe El fata catre fata si cu David graia: Cind voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu, fetei preadulcelui Mirelui meu, facutu-s-au lacrimile mele piine ziua si noaptea.
Iar cind s-a apropiat fericitei Xenia, pururea pomenita si nevinovata mireasa a lui Hristos, vremea ducerii ei din vremelnica viata, a sosit pomenirea Sfintului Efrem, care a fost altadata in cetatea aceea episcop; si a mers fericitul episcop Pavel cu tot clerul sau in satul care se numeste Levchin, pentru ca acolo era biserica Sfintului episcop Efrem, si intr-insa erau cinstitele lui moaste.
In acest timp Cuvioasa Xenia, chemind pe toate surorile sale in biserica minastirii, a inceput a grai catre dinsele: "Stapinele mele si surori, stiu cita dragoste mi-ati aratat, cum ati suferit si mi-ati ajutat mie, strainei; si acum ma rog voua, sa aratati dragostea voastra si sa ma pomeniti pe mine saraca, pacatoasa si straina, intru rugaciunile voastre, milostiv facind mie pe Dumnezeu, ca sa nu ma impiedice pacatele mele, ci cu rugaciunile voastre sa trec la Hristosul meu, ca iata acum sfirsitul meu s-a apropiat si in durere imi este sufletul si in necaz foarte; caci nepregatita am sa ies din trupul meu. Iar parintelui nostru, episcopul Pavel, nefiind aici, voiesc sa-i spuneti in locul meu cind va veni, ca asa a zis saraca Xenia: "Pentru Dumnezeu, cinstite parinte, pomeneste strainatatea mea; ca tu m-ai povatuit si m-ai adus in viata aceasta; deci roaga-te pentru mine, ca sa nu ma rusineze Domnul intru a mea nadejde".
Acestea auzindu-le toate surorile, au inceput a plinge si a zice: "Stapina noastra si povatuitoarea sufletelor noastre, cum ne lasi pe noi in saracie si in nevoi? Cine ne va povatui de acum pe calea vietii? Cine ne va invata sau cine se va mai ruga pentru lenevirea noastra? Nu, stapina, intr-o vreme ca aceasta sa nu ne lasi pe noi; adu-ti aminte ca tu singura ne-ai adunat pe noi in aceasta ograda a ta, ingrijeste-te de sufletele noastre, stapina, si te roaga lui Dumnezeu, ca sa-ti prelungeasca viata inca o bucata de vreme pentru noi saracele, ca sa ne povatuiesti la mintuire".
Apoi au inceput si cele doua roabe a cadea la picioarele ei si cu amar a zice: "Ne lasi acum pe noi, stapina noastra, fara noi te duci de aici? Dar, ce vom face noi? Ce vom lucra intr-o tara straina noi, nemernicele? O! vai de noi saracele, nevoiasele si strainele, ca n-am avut grija de noi si pentru aceasta vrei sa ne lasi pe noi singure, doamna noastra? Adu-ti aminte de necazurile pe care le-am indurat cu tine, adu-ti aminte de strainatatea noastra si a ta, intru care partase ti-am fost tie; adu-ti aminte ca intru toate cu osirdie ti-am slujit, adu-ti aminte si te roaga lui Dumnezeu pentru noi, ca sa ne ia si pe noi cu tine, stapina noastra".
Deci, facindu-se multa tinguire, a inceput si insasi Cuvioasa Xenia, plingind a zice: "Stiti, surorile mele, ca mai inainte de timp striga Apostolul Petru, zicind: Nu va zabovi Domnul nostru fagaduinta, precum unii o socotesc zabovire; ci indelung rabda spre noi, nevrind ca sa piara cineva, ca toti sa vina la pocainta. Si va veni ziua Domnului ca un fur! Deci, acestea stiindu-le, surorile mele, sa nu ne lenevim intr-aceasta putina vreme, ci sa ne trezim, sa aprindem candelele noastre, sa luam untdelemn in vasele noastre, sa ne pregatim a iesi intru intimpinarea Mirelui, de vreme ce nu stim in ce ceas ne va chema pe noi Domnul, ca iata secerisul a sosit si lucratorii sint gata si numai porunca Stapinului o asteapta".
Aceasta graindu-le sfinta, si toate plingind si cazind la picioarele ei, cuvioasa ridicindu-si miinile ei spre cer, cu multe lacrimi s-a rugat, zicind asa: "Dumnezeule, cel ce ai acoperit pina astazi strainatatea mea, asculta-ma pe mine saraca si pacatoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereste-le si pazeste-le de toate mestesugurile diavolesti, spre slava si lauda sfintului Tau nume. Rogu-ma Tie, Dumnezeul meu, adu-Ti aminte de aceste doua surori ale mele, care impreuna cu mine s-au instrainat pentru dragostea Ta si precum in aceasta viata vremelnica nu s-au despartit de mine, asa si intru Imparatia Ta, nu ne desparti pe noi, ci impreuna ne invredniceste in camara Ta".
Astfel rugindu-se, a poftit pe toate surorile sa iasa o vreme, si s-o lase pe ea singura sa se linisteasca putin. Deci, iesind toate din biserica, s-a inchis singura ea, iar cele doua roabe ale ei stind inaintea usii, priveau inauntru pe ascuns si o vedeau cum plecindu-si la pamint genunchii sai, se ruga; apoi in chipul Crucii, cu fata la pamint, a facut rugaciune, si stind ea astfel multa vreme, indata a stralucit o lumina in biserica, ca un fulger la vedere, si buna mireasma a inceput a iesi din biserica, iar ele intrind degraba inauntru si voind sa o ridice de la pamint, au aflat-o adormita intru Domnul, in 24 zile ale lunii ianuarie, intr-o zi de simbata, si in ceasul al saselea din zi.
Apoi, iesind cele doua surori plingind, au chemat pe altele, zicind: "Maicile si surorile noastre, veniti sa ne tinguim pentru saracia cea de obste; veniti sa plingem de caderea cea prin moarte a stilpului nostru, ne-am lipsit de cinstita maica noastra si am ramas singure; Sfinta Xenia, maica noastra, a murit".
Intrind toate in biserica, au vazut-o ca se mutase din cele de aici, si facura plingere si tinguire foarte mare. Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, vrind sa arate tuturor ce fel de comoara ascunsa era pe pamint, a aratat un semn mare si prealuminat pe cer, pentru ca in ceasul acela in care Cuvioasa Xenia si-a dat cuviosul sau suflet in miinile Domnului, pe la amiaza, vazduhul fiind inseninat si curat, s-a aratat pe cer, deasupra minastirii celei de fecioare, o cununa de stele foarte luminoasa avind in mijlocul sau o cruce, stralucind mai mult decit soarele; si a fost vazut semnul acela de toti. Iar cetatenii cei din Milasa, impreuna cu episcopul lor Pavel, fiind inca in satul Levchin, si vazind semnul cel de pe cer, se mirau si intru nepricepere se intrebau ce este aceasta. Iar fericitul episcop Pavel, intelegind cu duhul, a zis catre toata multimea poporului: "Maica Xenia a adormit si pentru dinsa este semnul minunii". Si indata, sfirsind Liturghia, s-a intors in cetate cu tot poporul care fusese la praznic si aflara cetatenii, precum le-a spus lor episcopul, pe Sfinta Xenia moarta.
Deci, s-a adunat la minastirea de fecioare mare multime de barbati si de femei cu copii, atrasi de semnul cel vazut pe cer, si strigau, zicind: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, ca multime de sfinti Ti-au placut Tie in taina! Slava Tie, Cuvintul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai intrupat si de bunavoie Te-ai rastignit pentru noi pacatosii, ca ai aratat tuturor comoara Ta cea mare, care pina acum aici era tainuita! Slava Tie, Stapine, ca pe a Ta cetate, Milasa, ai invrednicit-o ca sa fie camara si vistierie a comorii Tale acesteia, care a tinut intru sine pina acum pe acest margaritar prea scump, de mare pret, pe sfinta Ta mireasa, pe care ai luat-o in camara Ta cea cereasca, iar curatul si sfintul ei trup l-ai lasat cetatii Tale spre paza!".
Astfel, toti plingind si privind spre cununa si crucea care se vedeau pe cer, tot poporul cel iubitor de Hristos, dar mai ales partea femeiasca, cuprinzindu-se de rivna, cu mare glas striga catre Sfintul episcop Pavel: "Sa nu ascunzi slava cetatii noastre, cuvioase episcop, nici sa taci laudele noastre, sa nu ascunzi pe marturisitorul cel aratat noua de Dumnezeu. Arata faclia cea luminoasa, care pina acum a fost sub obroc, si in taina a luminat. Arat-o la toti, ca sa vada toti potrivnicii nostri, si sa cunoasca la ce fel de stapin slujim. Sa vada elinii si sa se rusineze. Sa vada iudeii taina Crucii si sa cunoasca ca Acela pe care ei L-au rastignit, este Dumnezeu. Sa vada toti cei ce vrajmasesc asupra Crucii lui Hristos si sa se tinguiasca. Sa vada cum si dupa moarte preamareste pe robii Sai, Stapinul ingerilor, sa vada toti cu ce slava se incununeaza de la Dumnezeu Xenia, mireasa Lui, ea, care de oameni se socotea ca este straina nestiuta si roaba; sa vada toti de ce fel de dar si cinste s-a invrednicit cetatea noastra cea saraca".
Deci, poporul cu episcopul si cu prezbiterii s-au apropiat de cinstitul trup al Sfintei Xenia si punindu-l pe pat, precum se cade, au aprins multe luminari si tamiie, iar episcopul impreuna cu prezbiterii au luat patul pe umerii lor si cintind, s-au dus in mijlocul cetatii. Si se mirau toti de minunea cea preaslavita, ce se facea, caci, cind mergeau cu patul pe care era dus trupul sfintei, mergea deasupra patului si cununa cea cu crucea aratata pe cer; iar cind au pus patul in mijlocul cetatii, a stat si cununa deasupra patului. Si s-au adunat si din satele de prin imprejurimi multime de popor fara de numar, vazind acel semn prea luminat pe cer, si s-a umplut cetatea de adunarea poporului, incit era intr-insa mare strimtoare. Iar fericitul episcop Pavel, cu poporul, tot in noaptea aceea spre duminica, a petrecut-o linga sfinta, priveghind si cintind pina la ziua. Si multe tamaduiri se faceau de la moastele ei, pentru ca toti, de orice boala erau cuprinsi, numai cit se atingeau de patul sfintei, indata dobindeau tamaduire.
Sosind ziua Sfintei Duminici, au acoperit cu pinze curate cinstitul trup al Cuvioasei Xenia si cintind deasupra gropii, au dus-o pina la locul ce se cheama Sichinie, care este la intrarea cetatii dinspre miazazi; caci mai inainte de mutarea sa, sfinta a poftit ca acolo sa-i puna trupul ei. Si vedea iarasi tot poporul ca trupul ei ducindu-se cu patul, mergea si cununa cea de stele cu crucea cea vazuta pe cer, urmind patului; si iarasi cind se oprea patul, sta deasupra si cununa aceea. Apoi, facindu-se ingroparea, au impartit oamenii intre ei in mici bucati, pinzele cele subtiri, ce au fost pe cinstitele moaste si le pastrau la dinsii cu credinta, spre tamaduirea a diferite boli.
Deci, ungind episcopul cu mir sfintul trup al Cuvioasei Xenia, dupa obicei, l-a pus in mormint nou, si desavirsindu-se cinstita ingropare, indata cununa de stele care stralucea pe cer s-a facut nevazuta. Si multe tamaduiri se dadeau de la mormintul sfintei, tuturor celor ce cu credinta se apropiau. Iar nu dupa multa vreme, a murit si una din roabele Cuvioasei Xenia, apoi dupa dinsa si cealalta degrab s-a dus la vesnica viata, si le-au ingropat pe amindoua la picioarele sfintei lor stapine.
Cind era sa moara cea de-a doua, au venit la dinsa toate monahiile, si jurind-o, o rugau, sa le spuna toate faptele Cuvioasei Xenia; iar ea vazindu-se ca este acum spre sfirsit, le-a spus cu de-amanuntul toate cele despre sfinta: din care parinti si de unde a fost si pentru care pricina a fugit de acasa si din patria sa cu amindoua roabele sale; apoi, cum si-a tainuit numele ei, pentru ca numele ei din nastere era Eusebia, si l-a schimbat in Xenia, de vreme ce se instraina pentru dragostea lui Dumnezeu; si toti s-au instiintat despre viata cea nestiuta a miresei lui Hristos, Xenia.
Astfel, aceasta cuvioasa a placut lui Dumnezeu, caci, desi de lume era straina, dar cerului era locuitoare. Vazuta era in trup, dar s-a asemanat cu ingerii cei fara de trup. S-a dezbracat de trup, ca de o haina si a calcat pe diavolul, ca pe un balaur. A socotit lumea aceasta precum gunoaiele si si-a pazit ca pe o nepretuita comoara fecioria sa neprihanita. S-a logodit cu dragostea lui Hristos, s-a incununat cu credinta, si ceea ce a nadajduit, aceea a cistigat; iar acum se bucura in camara Mirelui sau Celui fara de moarte. Si cu rugaciunile sale mult ajuta credinciosilor, pentru ca moartea n-a omorit puterile ei, nici facerile de bine ale ei nu le-a hotarnicit intr-un loc; pentru ca multe fapte bune a facut pentru Hristos; de aceea si Hristos ne arata multa milostivire noua, daca cerem sfintele rugaciuni ale iubitei Sale mirese.
Dupa moartea ei, trecind citava vreme, a murit si Cuviosul Pavel episcopul, duhovnicescul parinte al Sfintei Xenia, placind si acela lui Dumnezeu desavirsit; caci cu rugaciunile lui se goneau diavolii, si toate boalele se tamaduiau; si a fost ingropat in biserica Sfintului Apostol Andrei, unde a fost mai inainte egumen, iar sufletul sau cel sfint a stat inaintea lui Dumnezeu, intru slava sfintilor. Cu a carui calda folosire catre Dumnezeu si cu rugaciunile Cuvioasei Eusebia, care s-a numit Xenia, si cu ale amindurora sfintelor roabelor ei, Domnul sa ne invredniceasca si pe noi milei Sale, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tot in aceasta zii, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.
Precum împărăţia cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Evanghelie, în acelaşi chip şi zece femei, asemănându-se cu schima bărbaţilor, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece a fost şi Teodora ce se prăznuieşte acum, având numele de dar al lui Dumnezeu. Ea se trăgea din cetatea Alexandriei, şi a trăit pe vremea lui Zenon împăratul în anul 472. Însoţindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, trăia viaţa cu bună rânduială şi neprihănită. Dar, din pizma urâtorului de bine diavol, a căzut pe ascuns în preacurvie, şi cugeta a căuta şi a-şi afla mântuirea. Auzind cuvintele Domnului că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătăt la judecata cea de apoi: "Că nu este lucru de taină, care să nu se arate" (Luca 8, 17), îndată a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut. şi lepădând îmbrăcămintea femeiască, şi luând îngerească schima a monahilor, şi în loc de Teodora s-a numit Teodor, a mers într-o mănăstire bărbătească, şi acolo se pocăia şi plângea pentru păcatul său.
După ce a petrecut, fericită, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele şi nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mănăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, a fost clevetită cum că a făcut desfrânare cu o femeie, de către unii care au adus un prunc şi aruncându-l afară la poarta mănăstirii, spunând mincinos că era al ei. Pentru aceasta Fericita Teodora, primind prihănirea aceasta ca fiind adevărată, a luat pruncul şi-l hrănea pe el cu curăţenie ca şi când era al său. Aşa se sârguia, de trei ori fericită, a se tăinui pe sine că era femeie după fire.
După aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru canonul păcatului său, i-au îngăduit să locuiască lângă mănăstire şapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii şi cu arşiţa verii şi cu culcarea pe jos, şi abia cu greu mai pe urmă a intrat în mănăstire. De atunci, uscându-şi trupul cu desele rugăciuni, cu osteneli şi cu starea şi privegherea cea de toată noaptea, şi cugetând la moştenirea împărăţiei cerurilor, a ajuns la ţelul pe care l-a iubit. Căci femeie fiind după fire, a vieţuit împreună cu bărbaţii fără a fi cunoscută, şi s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta, fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice de plată, s-a suit cu bucurie către Hristos, Mirele său Cel dorit. Iar monahii văzând minunea aceasta preamărită, s-au spăimântat şi au mărit pe Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.
Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El. Sf. Eufrosin bucătarul.
Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: "A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?" Iar Eufrosin a răspuns: "Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici". Iar preotul i-a zis lui: "şi oare ce faci în această grădină?" Eufrosin a răspuns: "Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora".
Atunci preotul i-a zis: "Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?" Eufrosin a răspuns aşa: "Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: "Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut". şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.
şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: "Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". şi preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?" Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: "Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune". Atunci a zis preotul: "Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?" Iar Eufrosin a răspuns: "Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om".
Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Diodor, Diomid şi Didim.
Aceştia au fost din Laodiceea Siriei şi fiind prinşi de domnitorul locului şi mărturisind cu îndrăzneală adevărul, au fost bătuţi fără milă şi aşa au primit sfârşitul vieţii lor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfintei Muceniţe Ia, cea bătrână de vârstă.
Sfânta Martiră Ia a fost prinsă împreună cu 9000 de creştini de către împăratul Persan Sapor II şi au fost duşi în oraşul Persan Bisada. şeful vrăjitorilor persani a cerut sfintei să renuţe la Hristos dar ea a rămas neclintită şi a fost supusă torturii. Apoi ei au aruncat-o în închisoare, şi după torturi repetate i-au tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Dimitrie şi Evantia soţia sa şi Dimitrian fiul lor, care fiind chinuiţi cu foamea, s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.Hristos este cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML