Pelerinii
Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?
Ucenicul şi înţeleptul
Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit(1). Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste!
Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?
Ucenicul şi înţeleptul
Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit(1). Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste!
----------------------------------------------------------------------------------------
(1)EREMÍT, eremiți, s.m. Călugăr care s-a retras într-un loc ferit de lume, petrecându-și viața în post și rugăciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic[lat. eremita, gr. eremites <>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML