Sfântul Ambrozie de la Optino (†1891)

Pagina întâi

Pagina Sfântului Ambrozie de la Optino este în constructie (trei pagini completate). Multumesc lui Liviu si lui Iulian pentru ajutorul dat la gasirea imaginilor de pe aceasta pagina.

Dupa moartea staretului Macarie în 1860, parintele Ambroise (1812-1891) a preluat conducerea schitului Optino, din Rusia. Perioada de staretie a parintelui Ambroise a coincis cu momentul de apogeu al schitului Optino.
Alexandre Grenkov s-a nascut la 21 noiembrie 1812 într-o familie de credinciosi din Tambov. În ziua aceea avea loc o sarbatore la biserica locala, astfel încât o multime de tarani din localitatile vecine umpleau satul. "M-am nascut în multime si voi trai mereu în mijlocul multimii", spunea mai târziu staretul.
Tânarul Alexandre, foarte dotat la scoala, era un copil plin de energie. Toata ziua putea fi vazut hoinarind pe strada cu prietenii sai si, desi nu-si ocupa timpul cu învatatul, a fost mereu primul la scoala satului. Dupa scoala primara a facut seminarul din Tambov dar nu s-a îndreptat spre preotie la sfârsitul studiilor. Viitorul staret s-a angajat mai întâi ca preceptor la o familie de proprietari, iar mai apoi a fost angajat ca profesor în satul natal.
Vesel si spiritual, Grenkov era iubit de toata lumea. Totusi, la un moment dat tânarul a început sa se retraga în locuri izolate pentru a se ruga si a avea o atitudine gânditoare. Înca din timpul seminariului, îmbolnavindu-se grav, tânarul Alexandre facuse fagaduinta de a se calugari. Desi vindecat, Alexandre întârzia mereu cu realizarea promisiunii traind în continuare printre oameni. Într-o zi, plimbându-se prin padure, auzi în mod clar în zgomotul unui râulet din apropiere cuvintele: "slaviti-L pe Domnul, iubiti-L pe Domnul". Tânarul profesor se îndrepta atunci catre un pustnic, Hilarion, cunoscut pentru învataturile sale în toata regiunea Tambovului. Acest starez l-a îndemnat atunci sa mearga la schitul Optino: "Mergi la Optino unde vei gasi experienta". În 1839, în timpul vacantei de vara, Alexandre merse si vizita la mânastirea Optino dar nu intra ca frate, ezitând înca. În toamna aceluiasi an, dupa o seara unde fusese mai vesel ca oricând, Grenkov se adresa brusc unuia dintre prietenii sai: "Nu mai pot sa ramân aici. Plec pentru Optino." Câteva zile dupa aceea parasi satul sau si fu primit la Optino de catre staretul Leonide.
Dupa o perioada de ascultare la bucatarie, fratele Grenkov fu luat de staret pentru a-i servi ca cititor. Trebuia astfel sa spuna zilnic, în chilia staretului, rugaciunile dupa canonul mânastirii. Glumind, staretul Leonide îl numea pe tânarul frate "himera", fara a se sti de ce. Înainte de moartea sa, parintele Loenide îl încredinta "de mâna la mâna" pe tânarul frate noului staret Macarie. Odata îmbracat în haina monahala, tânarul Alexandre lua numele de Ambrozie iar în curând fu facut diacon. Cum se apropie prima data de altar pentru a sluji, un batrân al schitului, Antonie, îl întreba: "Ei bine, v-ati obisnuit… ?". Ambrozie raspunse cu dezinvoltura: "Da, cu rugaciunile sfintiei voastre, parinte." Dar parintele Ambrozie îsi termina fraza: "…cu frica de Dumnezeu ?" Confuz, tânarul calugar pricepu lectia.
Desi a primit preotia, parintele Ambrozie nu a slujit multa vreme la altar deoarece în urma unei raceli se îmbolnaveste greu si sta în pat vreme de câteva luni. Cu sanatatea subrezita el va ramâne infirm pentru restul vietii trebuind sa renunte la slujirea liturghiei din causa slabiciunii extreme. Din pricina bolii natura exuberanta a parintelui Ambrozie s-a mai diminuat, parintele interiorizându-se si adoptând rugaciunea interioara neâncetata. El avea sa spuna mai târziu: "Boala este de mult folos pentru calugar. Când este bolnav, calugarul trebuie sa se îngrijeasca din timp în timp, atât cât e nevoie ca sa poata subzista."
Cunoscând greaca si latina, parintele Ambrozie îl ajuta pe staretul Macarie la lucrarile de editare a unor texte patristice. Dupa moartea parintelui sau duhovnicesc continua acesta ocupatie si publica mai multe carti, printre care si Scara lui Ioan Scararul. Dar aceste fructe ale eruditiei nu puteau combla temperamentului prea activ al parintelui Ambrozie. El cauta un contact direct cu oamenii. Spiritul sau viu si patrunzator, îmbogatit prin cunostinta literaturii ascetice, se interesa la tot ceea ce era în raport cu oamenii: atât viata secreta a sufletului cât si activitatile si preocuparile exterioare ale lor. Sub actiunea rugaciunii neâncetate, perspicacitatea naturala a parintelui Ambrozie se transforma în clarviziune, acest har deosebit datorita caruia avea sa devina una din figurile cele mai remarcabile de duhovnic pe care pamântul rus le-a dat.
În curând, înaintea parintelui Ambrozie nu mai ramânea nici un secret: "citea în sufletele oamenilor ca într-o carte". Chiar daca un vizitator nu spunea nimic si se tinea de o parte, în spatele altor persoane, parintele cunostea viata sa, starea sufletului sau ori motivele care-l adusesera la Optino. Nevrând sa fie cunoscut acest har al clarviziunii, parintele obisnuia sa puna întrebari celor care veneau sa-l vada; dar numai dupa felul în care întreba putea fi o dovada ca el stia problemele dinainte. Uneori, spiritul viu al parintelui Ambrozie îi juca feste si-l facea sa manifeste ceea ce stia. Astfel, într-o zi, el raspunse iute unui tânar muncitor care se plângea de dureri la brat: "Da, te doare bratul… De ce ai lovit-o pe mama ta ?" Apoi se corecta, confuz, si întreba: "Te porti întotdeauna frumos cu parintii tai ? Nu i-ai ofensat niciodata ?".

Pagina a doua

Pagina Sfântului Ambrozie de la Optino este în constructie (trei pagini completate).
Foarte adesea, batrânul se servea de aluzii discrete, aproape întotdeauna într-un fel umoristic, pentru a trezi constiinta celor care-l vizitau; persoana pe care o viza astfel era singura care pricepea aluzia. O doamna care îsi ascundea pasiunea pentru jocul de carti, i-a cerut într-o zi parintelui o carte (fotografie) cu sfintia sa. Parintele i-a surâs atunci cu repros: "Ce-mi cereti dumneavoastra ? Ce, noi jucam carti în mânastire ?". Pricepând aluzia, doamna si-a marturisit slabiciunea. O tânara studenta din Moscova, care nu-l mai vazuse pe parinte, avea o mare antipatie pentru acesta tratândul de batrân ipocrit. Împinsa de curiozitate ea ajunse într-o zi la Optino si se aseza în spatele usii chiliei, înapoia altor vizitatori care asteptau. Când parintele îsi facu aparitia, dupa o scurta rugaciune, privi un moment persoanele de fata si se adresa tinerei: "Ah!, dar avem aici pe Vera, a venit sa-l vada pe batrânul ipocrit!". Dupa o lunga conversatie cu parintele Ambrozie, tânara fata îsi schimba opinia. Mai târziu, ea se calugari la mânastirea Charmordino, fondata de parintele Ambrozie.
Cu cei indiferenti, parintele nu pierdea timpul: dupa o scurta discutie le dadea drumul, întotdeauna în termeni politicosi. De cele mai multe ori, parasindu-l, aceasta categorie de vizitatori veniti doar din curiozitate se exprimau în felul: "Este un monah foarte inteligent."
Parintele Ambrozie era dotat de o inteligenta remarcabila. Aceasta calitate naturala a sa se manifesta acum din plin datorita întelepciunii pe care o dobândise. Om duhovniceasc, el putea sa judece orice lucru, dupa cuvântul apostolului Pavel(1 Co 2, 15). Aceasta calitate dadea parintelui Ambrozie un câmp de cunostinte nelimitat. Nu era domeniu inaccesibil întelegerii sale si în care nu ar fi putut face fata din cauza lipsei unor cunostinte speciale. Astfel, unui gradinar care se plângea ca nu obtine rezultate cu gradina sa, parintele Ambrozie i-a dat indicatii detaliate pentru a-si construi un sistem de irigatii perfectionat.
El însusi activ si ingenios, parintele Ambrozie iubea oamenii decisi si curajosi; binecuvânta întotdeauna proiectele dificile si riscante, cu conditia de a fi facute cinstit. Parintelui nu-i lipseau sfaturile utile nici în treburile de bani nici în chestiunile judiciare cele mai încurcate. Pentru el, nu existau lucruri prea marunte, lipsite de importanta; tot ceea ce era important pentru interlocutorul sau devenea important si pentru el. O taranca venit într-o zi la sfintia sa pentru a-si spune necazul: curcile stapânei sale mureau una dupa alta si stapâna intentiona sa o dea afara din cauza asta. Parintele o întreba cu rabdare pe biata femeie despre felul în care ea hranea animalele, apoi îi dadu câteva sfaturi în privinta aceasta. Martorii acestei scene începura sa râda si chiar sa se indigneze împotriva tarancii pentru ca venea sa-l deranjeze pe batrân pentru niste animale. Dupa ce se desparti de taranca, parintele se adresa celorlalti prezenti: "Ce sa-i faci, curcile ei sunt viata ei!".
Niciodata, fata de dificultatile materiale ale oamenilor care veneau sa-l vada, parintele nu a raspuns: "Nu ma priveste pe mine aceasta; eu nu ma ocup decât de sufletul omului". Cu inima deschisa, parintele iubea fara limite pe fiecare om care se gasea în prezenta lui, pâna la a se uita pe sine. Aceasta uitare de sine în fata oamenilor caracteriza stilul de viata al parintelui Ambrozie. El spunea: "Toata viata mea am reparat acoperisurile celorlalti, iar al meu a ramas gaurit". Dar fiinta umana nu poate atinge limita ultima decât atunci când înceteaza sa traiasca pentru sine, dându-se atunci tuturor. Este baza învataturii evanghelice care, atunci când este dusa pâna la capat, devine flacara arzatoare si personala a dragostei.
Nici un defect omenesc si nici un pacat nu erau o piedica pentru dragostea parintelui: înainte de a judeca, el iubea si compatimea. Din cauza aceasta cei pacatosi se apropiau de el fara frica, cu încredere si nadejde. O tânara care ramasese însarcinata, fu alungata din familie de catre tatal sau, un negustor bogat. Ea veni atunci la parintele Ambrozie pentru a gasi mângâiere si adapost. Acesta o primi cu blândete si o încredinta unor prieteni ai sai, într-un oras unde dadu nastere copilului sau. Parintele îi trimitea în mod regulat bani care venea sa-l vada din timp în timp cu copilul sau. Tânara care stia sa picteze începu sa-si câstige pâinea facând icoane, iar câtiva ani mai târziu tatal sau se împaca cu ea.
Ambrozie cauta mai întâi sa usureze sufletele oamenilor înainte de a-i îndruma pe drumul credintei. La sfârsitul vietii sale, parintele spunea deseori cu o voce înceata: "La începutul duhovniciei mele eram sever, dar acum nu mai sunt asa: oamenii au atâtea dureri, atâtea dureri!". Când primea vizitatori, parintele se indrepta mai întâi spre cei mai necajiti si cei care aveau nevoie de mai multa consolare. Pe acestia îi ajuta cu cuvinte menite sa le redea curajul, speranta si bucuria de a trai. Desi se arata bun fata de toti, el manifesta mai multa dragoste îndeosebi fata de persoanele dezagreabile, dificil de suportat, catre pacatosii cei mai înradacinati si catre cei dispretuiti de oameni; niciodata nu s-a descurajat în fata multimii pacatelor oamenilor, niciodata nu a spus : "Nu pot face nimic."

Pagina a treia

Pagina Sfântului Ambrozie de la Optino este în constructie (trei pagini completate).

Secretul clarviziunii parintelui Ambrozie îsi avea radacina în intensitatea milei sale. Nu numai îi iubea pe cei care veneau la el, dar se si identifica cu acestia, astfel încât îi iubea si pe cei apropiati lor, lucrurile la care ei tineau, tot ceea ce compunea viata lor. Spiritul sau de parinte îmbratisa întreaga viata interioara si exterioara a celui cu care se întretinea: de aceea putea sa ghideze cu siguranta voia oamenilor acordând-o pe aceasta cu voia lui Dumnezeu. Destinele oamenilor îi erau descoperite; putem spune ca el participa la sfatul dumnezeiesc pentru fiecare persoana. Exemple ale acestei cunostinte ale planului dumnezeiesc asupra fiecaruia sunt numeroase în viata parintelui Ambrozie. Iata unele din cele mai caracteristice.

O tânara saraca a fost ceruta în casatorie de catre un comerciant înstarit, atras de frumusetea ei. Staretul Ambrozie o sfatui atunci pe mama tinerei sa-l refuze pe negustor, si sa-i spune ca fata ei se pregatea pentru o cununie cu mult mai avantajoasa. Mama fu indignata: "Dar unde putem gasi un aranjament mai bun ?!. Doar nu o sa gasesc un print pentru fata mea ?" "Ginerele pe care îl stiu pentru fiica ta este atât de stralucit cum tu nici nu-ti poti imagina – refuza-l deci pe negustor." Mama se îndupleca atunci si refuza sa dea pe fata dupa negustor. Dupa câteva zile fata se îmbolnavi brusc si muri.
Cei care-l cunosteau bine pe staret, stiau din experienta ca ceea cele spunea parintele lor duhovnicesc trebuia urmat întocmai, fara a-l contrazice niciodata. Chiar parintele Ambrozie spunea adesea: "Nu stati la discutii cu mine. Altfel as putea sa va cedez, pentru ca sunt slab, si atunci va fi întotdeauna în dauna voastra."

Un artizan, dupa ce fabricase un nou iconostas pentru biserica din Optino, veni la staret ca sa-i ceara binecuvântarea de a se întoarce acasa la el, la Kalouga, situata la o distanta de 60 Km de la mânastire. Caii erau deja instalati la caruta, si mesterul se grabea sa se întoarca la atelierul sau pentru ca trebuia sa înceapa o alta comanda buna. Parintele Ambrozie, dupa ce îl retinu vreme îndelungata, îl invita pe artizan sa vina a doua zi dimineata în chilia sa pentru a lua ceaiul cu sfintia sa. Artistul nu îndrazni sa refuze, fiind flatat de atentia pe care i-o acorda cuviosul parinte. Spera înca sa se întâlneasca cu clientul sau de la Kalouga spre sfârsitul celei de-a doua zile.

Sfaturile parintelui Ambrozie, atunci când erau ascultate de catre fii sai duhovnicesti, îndreptau pe calea pe care oamenii puteau spori duhovniceste cât mai mult, dobândind astfel duhul sfinteniei. Odata, un tânar preot fu afectat, dupa dorinta proprie, la o parohie cunoscuta ca fiind cea mai saraca din regiune. Dupa un an însa, dificultatile pe care le întâmpina l-au descurajat pe acest preot care se hotarî sa mearga în alta parte. Totusi, înainte de a-si duce la împlinire gândul, trecu sa-l întrebe pe parintele Ambrozie. Înca din departare vazându-l, Ambrozie îi striga: "Intoarce-te la parohia ta, parinte! Voi sunteti doi, în timp ce el e singur." Apoi, explicând sensul acestor cuvinte, adauga: "Cel rau este singur, iar tu îl ai pe Dumnezeu în ajutor. Întparce-te la tine, este un pacat sa-ti parasesti parohia. Spune Sf. Liturghie în fiecare zi si nu-ti fa griji: totul va fi bine." La auzul acestora, preotul s-a întarit si si-a reluat slujba cu rabdare. Dupa mai multi ani, acest parinte a început a manifesta daruri duhovnicesti deosebite: preotul Georges Kossov deveni un duhovnic renumit. Hristos este cu noi!