Despre îngenunchere în Biserica Ortodoxă

Despre îngenunchere

în Biserica Ortodoxă[1]

de Arhimandrit profesor Dr. GRIGORIOS D. PAPATHOMAS

Institutul de Teologie Ortodoxă Saint Serge din Paris

Simbolul Credinţei pune un accent deosebit pe „aşteptarea învierii morţilor şi viaţa veacului ce va să fie“. De la începuturi, această aşteptare a definit şi defineşte încă starea trupului Bisericii. Într-adevăr, Învierea lui Hristos şi Veacul ce va să fie au constituit axa principală şi miezul misiunii apostolice. Asupra acestui punct, conţinutul învăţăturii Părinţilor este neschimbat. Cuvintele Apostolilor şi Părinţilor nu făceau de fapt decât să oglindească viaţa şi practica Bisericii aşa cum erau trăite în sânul comunităţilor bisericeşti creştine de la Cincizecime, ziua de naştere a Bisericii, şi împărăţia ce va să vină, „care e aici deşi nu a sosit încă“… De-a lungul secolelor întregii sale istorii, Biserica va depune întreaga strădanie în a păstra intactă această orientare apocaliptică şi această perspectivă eshatologică…

Studiul izvoarelor canonice şi patristice ne permite să constatăm că refuzul de a îngenunchea constituie o foarte veche practică bisericească şi o atitudine teologică. În sânul Tradiţiei canonice a Bisericii, soluţia acestei probleme a fost indicată oficial mai întâi de un Părinte al Bisericii, Sfântul Petru, arhiepiscop al Alexandriei (300-311), al cărui canon 15 afirmă că spre deosebire de miercuri şi vineri – „zile în care Tradiţia ne prescrie pe bună dreptate să postim: miercurea pentru sfatul ţinut de evrei pentru vânzarea Domnului, iar vinerea pentru Patima pe care a îndurat-o pentru noi – duminică sărbătorim o zi de bucurie pentru Cel care a înviat în acea zi, în cursul căreia nu ne plecăm genunchii, după Tradiţia pe care am moştenit-o”. Astfel ziua aceasta nu mai este „ziua lui Yehova“, aşa cum era sâmbăta Vechiului Testament; încă de la început, ea a fost sărbătorită ca zi a învierii Domnului. De aceea, canonul o numeşte „zi a bucuriei“. Refuzul îngenuncherii se face deci din iubire pentru cel înviat.

Apoi cele două Sinoade din secolul al IV-lea, Sinodul local de la Neocezareea (319) şi primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), îi dau soluţia definitivă, acordându-i o valoare ecumenică. Canonul al 5-lea de la Neocezareea exclude orice idee de îngenunchere în momentele legate de înviere şi de plinirea vremurilor din viaţa Bisericii (deci, chiar şi în timpul citirii Sfintei Evanghelii). Dat fiind totuşi că răul obicei al îngenuncherii persista, un alt părinte al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare al Cezareei (370-379) a revenit asupra acestei probleme, aducând argumente teologice împotriva îngenuncherii: „Şi ne facem rugăciunile în picioare în ziua cea dintâi a săptămânii, nu numai pentru că, înviaţi în Hristos, aspirăm la cele cereşti, ci rămânând în picioare în ziua învierii amintim duhului nostru harul ce ni s-a dat, dar şi că această zi, cea dintâi a săptămânii, este chipul veacului ce va să vină”.

De fapt, în cursul acestor secole, III şi IV, problema a găsit un răspuns deplin. Începând cu această epocă, această problemă canonico-liturgică trebuie să fie considerată, din punct de vedere teologic şi canonic, ca fiind definitiv rezolvată. Biserica nu a resimţit nevoia să revină asuprea ei. Dar un anumit mediu şi anumite condiţionări psihologice, religioase sau sentimente au pătruns totuşi trupul Bisericii de-a lungul secolelor. Aceste alunecări au făcut adesea să revină problema în actualitatea bisericească practică şi, de aceea, de fiecare dată Biserica a trebuit să reamintească neajunsurile acestei practici şi a încercat să nimicească această scâlciere liturgico-canonică. De-a lungul istoriei, un alt Sinod din secolul al VII-lea, cel de-al şaselea Sinod Ecumenic in Trullo (691) stă mărturie a acestui lucru. Pentru Tradiţia liturgico-canonică bimilenară a Bisericii, poziţia trupului omenesc este capitală pentru participarea credincioşilor „la rugăciunile adresate lui Dumnezeu în biserică” (Canon 20/Sinodul I) şi ea nu poate în nici un caz să fie lăsată la voia fiecăruia, şi cu atât mai puţin nu poate fi improvizată.

Încă de la început, Biserica a vegheat la deosebirea faţă de perioadele de post şi de pocăinţă, atât a Paştelui cât şi a Euharistiei şi a Dumnezeieştii Liturghii, şi le-a asociat cu splendoarea învierii şi aşteptarea Veacului ce va să fie. Este foarte semnificativ faptul că Biserica interzicea Euharistia în cursul zilelor de post. Această interdicţie, ca urmare, a fost limitată la perioada Postului Mare, dar noţiunea şi perspectiva ultimă rămân aceleaşi: împărtăşania – atât duminicală cât şi zilnică – rămâne un eveniment eshatologic şi nu poate fi decât festivă, strălucitoare, plină de bucurie. De aici, caracterul său incompatibil cu orice atitudine de pocăinţă, ceea ce caracterizează atât postul cât şi îngenuncherea; aşadar nu ne rugăm în genunchi, doar în picioare. Aceasta este motivul pentru care nu îngenunchem nicidecum în cursul Dumnezeieştii Liturghii[2].

De altminteri, trebuie să reamintim în această privinţă un alt aspect al vieţii bisericeşti: monahismul, acest martor tăcut al orientării eshatologice a Bisericii. Monahismul a păstrat Tradiţia liturgică şi canonică stabilită de sinoade şi de rânduiala eclesială neîntreruptă şi bimilenară. Această practică tradiţională se poate constata cu uşurinţă la Muntele Atos, unde este explicit transmisă novicilor.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că nu există nici o icoană sau frescă ortodoxă în care să poată vedea preoţi slujind în genunchi.

Păstrarea Tradiţiei canonice a Bisericii în favoarea poziţiei în picioare în timpul rugăciunii şi a participării la evenimentul Bisericii care prin excelenţă sărbătoreşte învierea şi a doua venire, şi anume Dumnezeiasca Liturghie, îşi arată voinţa constantă de a nu pierde orientarea eshatologică a trupului Bisericii. Atunci când creştinii rămân în picioare, ei devin „martori ai învierii” şi „martori ai celei de-a doua veniri”.

Cu acest prilej, trebuie menţionate de asemenea hirotoniile întru preoţie: nu se stă în genunchi în momentul unei hirotonii întru diacon, preot sau episcop, căci hirotonia este o Cincizecime. Aşa cum în timpul Sfintei Liturghii de la Cincizecime nu se pleacă genunchii, din acelaşi motiv acest lucru nu se face nici în timpul unei hirotonii.

Interzicerea îngenuncherii nu trebuie interpretată pe planul pietismului (= experienţă psihologică a unui individ) sau al moralei (= un anumit comportament al unui individ), ci din punct de vedere existenţial, în sensul cel mai larg al termenului, care se identifică esenţial cu ontologia, deoarece este legată, în calitate de praxis a Bisericii şi de comportament comunitar, de înviere şi de veacul ce va să fie… Iată deci de ce problema refuzului îngenuncherii rămâne o problemă ontologică…

În sfârşit, Sfântul Vasile ne spune de altfel cu fermitate: „Este necesar ca Biserica să predea tuturor celor care se găsesc în sânul ei să-şi facă rugăciunile stând în picioare, pentru ca prin amintirea neîncetată a vieţii veşnice să nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest ţel” (Canonul 91). Noi, creştinii de astăzi, prin poziţia noastră în biserică dovedim necunoaşterea Sfintei Tradiţii.

„Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere” (Lc. 12, 47-48)… Iar a mărturisi învierea şi Veacul ce va să fie este o sarcină pe care Domnul ne-a încredinţat-o nouă, tuturor ucenicilor săi, dar aceasta este şi un act de încredere exclusivă acordată trupului Bisericii… Ne-îngenuncherea formează deci un element constitutiv al Tradiţiei bisericeşti bimilenare care rămâne profund profetică. Creştinii sunt chemaţi, într-o perspectivă pur eshatologică, potrivit acestei Tradiţii, să manifeste şi să mărturisească învierea şi începutul împărăţiei ce va să fie…

Perioadele de „ne-îngenunchere canonică” în Biserică:

- Toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sâmbătă după-amiază la vecernia de duminică după-amiază);

- De la Paşte la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascală până la Vecernia din Duminica Cincizecimii);

- În cele 12 zile de la Crăciun la Bobotează;

- În timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (în afară de candidatul la hirotonie, şi aceasta numai începând cu secolul al XVII-lea);

- În timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie că se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur, sau a Sfinţilor Iacob şi Marcu;

- În timpul citirii pericopelor din Sfânta Evanghelie.

Perioadele de „îngenunchere canonică“ în Biserică:

- Îngenuncherea este poruncită de Biserică atunci când episcopul, preotul sau diaconul ne invită să îngenunchem: „Plecând genunchii noştri, Domnului să ne rugăm!”.

- În timpul Dumnezeieştii Liturghii a Darurilor mai-înainte-sfinţite;

- În timpul slujbelor din Postul Mare (în afară de sâmbătă şi duminică);

- În timpul slujbei Paraclisului Născătoarei de Dumnezeu din luna august (în afară de sâmbătă şi duminică);

- În timpul tainei sfintei spovedanii (în afară de sâmbătă şi duminică);

- Începând cu Vecernia Cincizecimii (duminică după-amiază);

- Acasă, se îngenunchează în aceleaşi ca şi la biserică (în afară de sâmbătă şi duminică).

Pentru a preciza orientarea Bisericii în acest sens, trebuie să spunem aici că imediat după perioada liturgică pascală, la Vecernia din după-amiaza duminicii Cincizecimii, credincioşii, pentru prima dată de la Paşte, primesc porunca de a îngenunchea. Pentru restul anului liturgic, momentele în care se îngenunchează sunt cele de mai sus. Creştinii rămân deci în genunchi în cursul săptămânii, pentru a-şi aminti căderea şi îndepărtarea lor de Dumnezeu, şi se roagă în picioare duminica în amintirea învierii lor de către Hristos.

[1] Fragmente dintr-un eseu semnat de arhimandritul Grigorios D. Papathomas, profesor de Drept Canonic la Institutul de Teologie Saint Serge din Paris, «Cum şi pentru ce Biserica ne îndeamnă să nu îngenunchem atunci cănd ne vesteşte învierea şi viaţa veacului ce va să fie, după Tradiţia canonică a Bisericii», preluate din Credinţa Străbună, revistă editată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română  a Alba-Iuliei, anul XVII, nr. 1 (250), ianuarie 2007, Editura Reîntregirea, p. 13.

[2] Conform rânduielii actuale din Biserica Ortodoxă Română, preotul şi diaconul îngenunchează o singură  dată în timpul liturghiei. Liturghierul precizează după invocarea Duhului Sfânt şi începerea rugăciunii de mijlocire şi înainte de pomenirea Maicii Domnului: „Preotul şi diaconul cad în genunchi, căutând spre dumnezeiescul Trup şi Sânge al Domnului“ (Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom) şi: „Până la terminarea imnului Pe Tine Te Lăudăm... preotul şi diaconul se aşează în genunchi în faţa Sfintei Mese“ (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare) (Liturghier, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, p. 165 şi 234).

 redactat dupa originalul din "Almanah Bisericesc 2007 Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor"; p. 117; de P. Andrei

Adevarata viata a Sfintei Filoteea de la Curtea de Arges

“VIAȚA SFINTEI FILOFTEIA DE LA TÂRNOVO [1]

de Sfantul Patriarh EFTIMIE, de Tarnovo

Patria acestei fericite cuvioase a fost cetatea Molivot din țara Pamfiliei. Părinții ei se numeau Ioan Patrichie și Irina, oameni de viță nobilă, care petreceau necontenit în frica lui Dumnezeu, cercetând ziua și noaptea dumnezeieștile locașuri, hrănind pe cei flămânzi și dând cele de trebuință oamenilor ce aveau nevoie de milă. Însă dorința lor cea mare era să aibă un copil. Și nu s-au înșelat aceștia întru nădejdile lor, rugându-se într-adins și vărsând lacrimi fierbinți din destul. Astfel s-a născut sfânta și au numit-o dola Filofteia, umplându-le inimile lor de nespusă bucurie. Și au înălțat atunci către Dumnezeu cântări de mulțumire. Trecând însă trei ani, fericita Irina a dolatry pe soțul și pe copila sa, mutându-se în locașurile cele veșnice. Iar Ioan Patrichie a rămas în mare mirare, căci copila, încă de la naștere, nu primea lapte de la maica sa și nici de la altă femeie. Însă ea a fost hrănită, în chip minunat, de Dumnezeiasca Pronie, fiind ferită de orice rău. Ajungând la vârsta de șase ani, Filofteia a fost dol să învețe sfintele cărți. Și într-atâta s-a deprins cu învățătura, că a învățat pe de rost întreaga Scriptură. Astfel că toți se minunau, iar vestea despre dolat s-a răspândit până departe. Și mult a sporit ea și întru înfrânare, că toată săptămâna o petrecea fără de hrană, și doar sâmbăta și duminica – după ce se împărtășea cu Dumnezeieștile Taine – gusta dolat pâine și bob muiat, iar după aceea din nou începea să-și țină pravila, îndelednicindu-se ziua și noaptea cu Legea Domnului și săturându-și sufletul său cu Scripturile cele sfinte. Când a ajuns la vârsta de 14 ani, în ciuda voii sale, fata a fost dol după soț, spre legiuită nuntă. Logodnicul său, Constantin, era un tânăr de neam nobil și întru toate asemănător Filofteiei, fiind de aproape 17 ani ca vârstă. Iar iubitoarea aceasta a lui Hristos, văzându-se căsătorită împotriva voii sale, era în mare nedumerire, întrebându-se prin ce faptă de istețime să-și poată păzi fecioria; și din toată inima și sufletul înălța către Domnul stăruitoare rugăciuni:

– Doamne, Dumnezeule, ia aminte la smerenia mea și dăruiește-mi putere, ca să-mi păzesc fecioria până mă vei chema la Tine!

Astfel se ruga în fiecare ceas, fiind cuprinsă de nespusă întristare. Și aflând vreme potrivită, fiind ea logodită, iată, cu Constantin și aflându-se amândoi zăvorâți în odaia de nuntă, a căzut îndată la pământ și a început să plângă nemângâiată, stropind cu lacrimile sale pământul, iar cu palmele bătându-și fața și strigând: ,,Vai, vai, cum să mai îndur? Pământule, crapă și mă înghite pe mine de vie, cea vrednică de dola!’’

Privind-o dola Constantin, cu mare greutate a ridicat-o de la pământ și a început s-o întrebe despre pricina acestei tânguiri fără de mângâiere. Iar fecioara, abia oprindu-se din plânsul său și lăsând la o parte orice rușine i-a spus:

- Stăpânul meu, iată, eu mă aflu fără doar și poate în mâinile tale. Însă dacă aștepți și asculți sfatul meu, pe care ți-l voi da, noi amândoi ne vom dolat sufletele noastre și vom ajunge pricină spre pilda multora. Iar el i-a zis atunci:

- Lasă orice îndoială și teamă, și spune ce vrei să-mi spui!

Atunci iubitoarea de Dumnezeu i-a spus lui:

- Citind Dumnezeieștile Scripturi, am aflat o veche poveste, în care se spun următoarele: ,,O oarecare evlavioasă fecioară a fost dol după soț. Acesta se numea Amun și era de neam ales. Când a sosit ceasul ca fecioara să meargă la casa soțului său, Amun i-a spus cu glas liniștit și plin de umilință astfel de cuvinte: ,,Iubita mea soție, ai cunoscut oare ispită bărbătească? Aceasta i-a răspuns: ,,Nu, stăpânul meu, nu am cunoscut nicicum una ca aceasta.’’ Atunci Amun i-a spus: ,,Ascultă-mă cu luare aminte și eu îți voi spune cu de-amănuntul tot ce se va întâmpla dacă vom avea însoțire unul cu celălalt! Mie îmi vei face mulțime de griji, iar ție întristare nemăsurată și chin necontenit. În afară de aceasta, când vei rămâne grea, te vor cuprinde dureri aproape de nerăbdat, în așa fel că nici hrana nu vei putea cu dulceață să o mănânci, iar fiii tăi vor fi împunsăturile și oftatul. Și când va fi să naști, câte neputințe vei întâmpina, câte gemete, câte dureri ale nașterii. Într-un cuvânt, vei fi cuprinsă de moartea cea fără de nădejde și îți vei îndrepta ochii tăi în toate părțile și nu vei afla pe nimeni ca să dolatry. Dar și dacă vei naște cu bine, te vor cuprinde grijile cele fără de număr și muncile: să alăptezi pe prunc, să-l scalzi, să-l înfeși, să-I porți de grijă – treburi nesfârșite! Însă și de bărbat să te îngrijești, de rânduielile casei, de biserică, de haine. Iar dacă se naște cu vreun beteșug pruncul, vei fi cuprinsă de îndoită întristare. Or, mai mult decât atât – socotește și grija de dolat! Și dacă ne cuprinde cumva sărăcia, vom începe să ne dorim moartea mai mult decât această viață. De aceea ascultă-mă pe mine, care îți vreau binele: Să trăim în feciorie în această scurtă viață, ca să moștenim viața cea de dincolo, unde nu este durere, nici întristare și nici suspin. Acolo nu este nici întuneric, nu sunt nici stele; nu este nici vară, nici dolatry; nici iarnă, nici arșiță; ci numai lumină, numai bucurie. Acolo Hristos este pomul vieții din care toți sfinții se îndulcesc după vrednicia lor, fiecare după cum s-a curățit pe sine. Să ne asemănăm și noi lor, străduindu-ne să dobândim una ca aceasta!’’Auzind astfel de cuvinte, logodnicei I s-au umplut ochii de lacrimi și i-a spus lui: ,,Stăpâne, dacă așa stau lucrurile și dacă astfel este viața în această lume, eu sunt gata să te ascult întru toate. Fă, așadar, după cum voiești; eu nu mă voi împotrivi voii tale’’.

Îndată ce s-au învoit unul cu altul și au întărit aceasta cu jurământ, au viețuit din acel ceas în feciorie și în curăție. Și trăind acolo vreme îndelungată, iarăși cu împreună învoială au hotărât să se îndepărteze puțin de lume și să trăiască mai în singurătate, întrucât se temeau ca nu cumva vreun oarecare om cu năravuri rele și stricat să-I ademenească dola, să-I întoarcă spre patimile cele trupești și să-și piardă astfel sufletele din pricina trupului. La sfatul marelui Antonie, au mers la Muntele Nitriei și și-au zidit acolo o colibă sărăcăcioasă în pustie, petrecând mulți ani în acel loc în închinăciuni, post, priveghere și rugăciune. Și astfel și-au înfrânat ei trupurile lor. Însă diavolul, care urăște tot binele și nu poate să rabde multă vreme curăția și virtutea plăcuților lui Dumnezeu, a așezat în femeie gânduri pătimașe, și suferea ea mult și necontenit pătimea. A fost însă mireasă înțeleaptă a lui Hristos, căci văzându-se în astfel de patimi, plină de multă înțelepție, a mărturisit toate fericitului Amun, stăruitor rugându-l ca să-I ridice o dol colibă ceva mai departe. El a împlinit rugăciunea soției sale și astfel au petrecut vreme de 18 ani, păzind până la capăt deplina curăție. Puțin după aceasta, a adormit fericita în pace și a mers la Hristos, pe Care L-a iubit.

Cuviosul Amun, care era sălaș al Sfântului Duh, a mai dola puține zile după ea și și-a aflat apoi sfârșitul, iar sufletul lui a fost dus de către îngeri la ceruri, fiind văzut de Sfântul Antonie cel Mare, care se afla atunci cale de cincisprezece zile depărtare’’.

Și mulți alții s-au arătat cu asemenea vieți, cărora și noi dacă ne vom asemăna vom primi plată asemenea lor. Și acum să-ți fie bun sfatul meu, stăpâne și soț al meu, și să petrecem în curăție, păzindu-ne trupurile noastre întru feciorie. Căci nu există folos trainic din plăcerile acestea de scurtă vreme; căci fie și vreme îndelungată de am trăi, tot în țărână ne vom întoarce. Astfel, haide să ne învoim să petrecem în frica de Dumnezeu, ca să primim bunătățile pregătite împreună cu toți cei care s-au temut de Domnul!

Auzind cuvintele ei, Constantin spuse:

-Aș crede că toate câte ai spus sunt adevărate și cu bucurie le-aș împlini. Însă mă tem să nu întâmpinăm vreo oarecare ispită și să nu putem a ocoli certările.

La acestea, fecioara i-a răspuns:

– Mă jur pe Dreptul Judecător, Care va judeca viii și morții, că mărturisesc adevărul: până la sfârșitul vieții îmi voi păzi trupul în feciorie, fie și de aș răbda de o mie de ori moartea!

Și crezând el că cele spuse sunt adevărate, îndată s-a supus sfatului ei, și cu jurământ au întărit aceasta; iar de atunci au petrecut în feciorie și în curăție.

Iar după o vreme, Constantin a fost ales în rânduiala clericilor. După aceea, la puțin timp, tatăl fericitei Filofteia și-a dat obștescul sfârșit. Iar ei s-au sălășluit acolo, împlinind toate poruncile lui Dumnezeu: pe săraci hrănind, pe cei goi îmbrăcând, iar de la biserică zi și noapte nedând înapoi. Și toți urmau pilda vieții lor celei bune și primeau mare folos din aceasta. Au petrecut ei în acest chip vreme de aproape șase ani, apoi Constantin a murit. Și i-a făcut îngropăciune fericita după cuvenita rânduială și a înălțat cântări de mulțumire către Dumnezeu. Și aflând vreme potrivită, a slobozit pe toți slujitorii și toate slujnicele, iar averea și bogăția sa le-a împărțit celor săraci și neputincioși, după cum este spus: Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea sa rămâne în veacul veacului [2]. Și multă bogăție a cheltuit pentru biserici și mănăstiri, înfrumusețându-le din destul. Iar în cele din urmă a luat cu sine pe o slujnică și astfel a ieșit din casa sa.

Iar lângă orașul Molivot era un iezer, în mijlocul căruia se afla un ostrov. Acolo s-a sălășluit preacuvioasa, și-a ridicat o dol chilie și petrecea departe de orice tulburare, înfrânându-și trupul cu post și priveghere, întru rugăciune și dormit pe pământul gol. Și astfel se nevoia ea împotriva patimilor, încât și pielea I se lipise de oase. Însă diavolul, urâtorul de bine, nu a răbdat multă vreme ca ea să rămână neispitită. Și a înălțat împotriva fecioarei felurite războaie, venind când cu înfricoșări, când cu mulțime de vedenii care să-I tulbure inima, închipuindu-se în șerpi și în fiare spre a o înfricoșa. Iar ea necontenit avea în gură cuvintele cele din Psalmi: Depărtați-vă de la mine toți cei ce lucrați fărădelegea! [3]

Iar într-o noapte, pe când sta după obiceiul său la rugăciune și își înălța către cer mintea și mâinile sale, locul a pornit să se cutremure pe neașteptate, iar de afară a început să se audă tulburare mare și strigăte, ca și cum ar fi sosit vreun împărat. Și se chinuiau unii să deschidă ușa, iar alții încercau să doboare coliba, strigând:

– Puneți mâna dola îndată, prindeți-o și azvârliți-o în iezer!

Atunci iubitoarea de Dumnezeu a înțeles că aceasta este lucrare diavolească și a adăugat rugăciune peste rugăciune: ,,Iisuse Hristoase, Unule-Născut, Cuvinte al Tatălui, Care ai binevoit să Te întrupezi din femeie, ca să tămăduiești călcarea poruncii de către femeie, luând fire omenească din Preacinstita Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ia aminte la mine, smerita roabă a Ta, care s-a sălășluit aici pentru dragostea Ta! Iată, vrăjmașul, începătorul răutății, răcnind ca un leu m-a înconjurat și caută să mă înghită. Căci a luat obiceiul a se năpusti mai cu seamă asupra firii femeiești și să o acopere dola cu rușine, pricind împotriva noastră vină și făcându-ne batjocură. Însă Tu, Care ai răsărit în chip nespus din Fecioara Maria, și în acest chip ai binecuvântat firea femeiacsă, și ai luat de la dola deplin vina de care era cuprinsă, trimite-mi și mie, netrebnicei, ajutorul Tău, ca să se întoarcă rușinarea asupra capului său și toată puterea vrăjmășească să fie făcută de batjocură! Ca să fii Tu binecuvântat în vecii vecilor! Amin!’’

Și însemnându-se cu semnul crucii, îndată toate vedeniile s-au risipit. Iar ea n-a mai contenit să cânte și s-aducă slavoslovii lui Dumnezeu până dimineața, adăugând nevoințe peste nevoințe și suișuri peste suișuri în inima sa. Și cum ar putea fi arătate izvorul lacrimilor ei, neîncetatele sale suspine, tăcerea cea minunată, necontenitele rugi, mulțimea plecărilor genunchilor, multa nepătimire, dragostea către Dumnezeu, viețuirea cea îngerească și multe altele asemenea, care grăiesc de dumnezeiasca sa iubire?

Viețuind astfel, și în trup asemănându-se îngerilor celor fără de trup, Domnul nu a lăsat mai mult ca să-I fie ascunsă viața sa, ci s-a răspândit vestea despre ea în tot acel ținut și slava ei se purta pretutindeni și toți preaslăveau pe Dumnezeu pentru Filofteia. Mulți oameni plini de credință alergau la ea, iar cuvioasa îi întărea cu dumnezeiești cuvinte. Atunci rătăcirea cea păgânească încă mai stăpânea pe mulți, și capiștile demonilor erau întotdeauna pline de miresmele cele jertfite idolilor și de tămâieri. Și multe mii de mărturisitori erau uciși, iar cei credincioși se plecau în mijlocul furtunilor și al tulburărilor [4]. Acestea se petreceau aproape în fiecare zi. Filofteia auzea, se umplea de multă întristare și îi învăța pe toți cei care o cercetau din Dumnezeieștile Scripturi, izbăvindu-I de rătăcirea cea păgânească. Primise și darul de a tămădui pe cei bolnavi, mulți neputincioși și dolatr primind din partea ei vindecare. Și cunoscând Filofteia Dumnezeiasca Scriptură desăvârșit și cuvântând ea cu teamă de Dumnezeu, pe toți îi atrăgea spre înțelepciunea cea dumnezeiască, precum un magnet atrage fierul.

O femeie, fiind grav bolnavă, a venit într-una din zile la Filofteia. Pieptul acesteia era mâncat de o oarecare boală și multe cheltuieli făcuse prin doctori, însă nici un folos nu primise. Iar iubitoarea de Dumnezeu, văzând-o suferind, a durut-o sufletul și s-a milostivit de ea. Îndată s-a pus sfânta la rugăciune cu multe lacrimi, spunând: ,,Doamne Atotțiitorule, cruță zidirea Ta și nu o lăsa mai mult dola să se chinuiască!’’ Și luând puțin untdelemn de la sfânta dolatr a Maicii lui Dumnezeu, a uns sânul femeii și a însemnat cu semnul crucii pe deasupra, și astfel, în scurtă vreme, a trimis-o sănătoasă acasă.

După ce a trecut o vreme și vestea despre această minune s-a răspândit pretutindeni, un om pe nume Eftimie, având un beteșug la picior, a venit pe ostrov la sfântă ca să primească tămăduire. Fericita, luând aminte la el, l-a întrebat de pricina acestei neputințe. Iar cel beteag îi arăta piciorul său rănit și vărsa lacrimi. Atunci, această preabună între femei, fericita Filofteia, l-a întrebat precum odinioară Hristos pe cel slăbănog:

-Vrei tu oare să te faci sănătos?

Iar el i-a răspuns pe dol:

– Vreau, doamna mea, mult doresc aceasta! Fie-ți milă de mine, nefericitul! Cred că orice ai cere tu, îți va fi dat de Dumnezeu.

Fericita i-a spus atunci celui beteag:

– Iată, tu suferi din pricina limbii tale. Ea ți-a fost dăruită de Dumnezeu ca să-I aduci Lui slavoslovii și laude. Iar tu ai folosit-o spre deșertăciuni, glume și cuvinte murdare. Fă legământ că de acum nu vei mai avea îndrăzneală spre asemenea lucruri! Dar și de către nebuniile cele păgânești – slujbe și învățături – te vei lepăda, precum și de acele cuvinte hulitoare și filosofări care îți vatămă mintea! Iar Domnul meu te va tămădui degrabă.

Acesta, pe dol și cu bucurie, a făgăduit să împlinească cele poruncite și a făcut legământ că de atunci înainte nicicând nu-și va mai îngădui astfel de fapte. Atunci sfânta s-a atins de piciorul bolnav, chemând preasfântul nume al lui Hristos; iar peste câteva zile l-a trimis sănătos la casa lui. El a plecat plin de bucurie, slăvind și dând mulțumire lui Dumnezeu. Și această minune s-a auzit pretutindeni și toți oamenii slăveau pe Dumnezeu și înălțau laude de mulțumire. Iar fericita nu se înălța nicicum la asemenea minuni, ci întotdeauna lua aminte la cuvintele lui David, ori mai degrabă ale Sfântului Duh: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă! [5] Și neîncetat spăla-voi patul meu cu lacrimile mele [6]. Și avea înaintea ochilor săi înfricoșătorul și groaznicul Divan al Judecătorului celui nemitarnic, pe nemilostivii îngeri și acele vămi de chin și rușinea celor păcătoși, iar în cele din urmă amarnica hotărâre: Duceți-vă de la Mine, blestemaților! [7]Astfel, în glasul suspinelor sale, uita să-și mănânce pâinea sa [8].

Și după ce s-a ostenit în acest chip multă vreme, petrecându-și viața sa, și-a prevestit sfârșitul. Și având obiceiul să se îngrijească mult de dogmele Bisericii Ortodoxe, povățuită de Duhul Sfânt, a hotărât plină de înțelepciune să nu lase Biserica nici după moartea sa fără purtare de grijă, întărind-o întru viețuirea cea după dogmele dreptei credințe. De aceea a chemat la sine pe toți clericii Bisericii din acele locuri și le-a grăit lor cuvinte sfinte, ca mierea cea curgătoare. Le-a spus, deci, lor:

– A sosit vremea mutării mele de aici. Pentru aceasta am socotit cu dreptate să luați aminte la Predanie și la cele hotărâte de dreapta credință a Sfinților Apostoli și a Dumnezeieștilor Părinți. Căci, după cum este cu neputință să meargă cineva drept dacă nu are ochi, tot astfel este cu neputință să trăiască după voia lui Dumnezeu dola care nu păzește cucernicia. Cunoașteți că dreapta credință este lucrul cel mai de căpetenie al vieții noastre. În stăruința lor de a ne-o lăsa dolat și fără de pată, Sfinții Apostoli au răbdat moartea în felurite chipuri. Pentru aceasta și voi trebuie cu frică și cu cutremur să o păziți dola dolat și neîntinată, și să păstrați neclătinate predaniile bisericești, și să nu vă lăsați aplecați încoace și încolo de felurite vânturi. Chiar și de ar împrăștia vrăjmașul vieții noastre, diavolul, necuratul și întinatul dolatry pretutindeni, străduindu-se să strice credința noastră cea dreaptă. Căci Domnul Iisus Hristos Și-a vărsat sângele Său pentru ea și nu lasă Biserica dolat fie nimicită până în sfârșit. Și-I va da ei ajutor, și-I va fi hărăzit să iasă biruitoare. Eu, sărmana, am fost crescută întru cucernicie încă din copilăria mea și am primit dreapta credință de la părinții mei ca pe o comoară de mare preț. Pentru aceasta vă rog, ca și căpetenii sfințitoare ale Bisericii, să nu uitați Predania Sfinților Prooroci și Apostoli, după cum marele Pavel îi scrie lui Timotei: Fiule Timotei…cele ce ai auzit de la mine…acestea le încredințează la oameni credincioși care vor fi destoinici să învețe și pe alții [9]. Vouă vi se cuvine să țineți dreapta credință și să nu vă țineți nicicum de basmele cele omenești. Fie și de mii de ori să ne ocărască, fie și de mii de ori să ne hulească, însă niciodată minciuna nu va birui adevărul, nici răutatea nu va stăpâni peste înțelepciune! Căci ei mărturisesc numele dumnezeirii în zidire, în oameni – o, necurăție! –, în pomi, în pietre, în pisici, în câini, și nu se rușinează în a cugeta că zidirea s-a născut prin sine însăși, și nu înțeleg cele necugetate – în răutatea lor cea necurată și în filosofia lor –, că totul a fost adus din neființă întru ființă de către Unul Adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul cu toate cele văzute și nevăzute. Iar dumnezeii care nu au făcut cerul și pământul vor pieri [10]. Asemenea lor să fie cei ce fac dola și toți cei ce se încred în ei [11]. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea omului celui stricăcios și al păsărilor și al celor cu patru picioare și al târâtoarelor [12]. Să vadă cei vrednici de dola de unde s-au ivit trupurile cele cerești și făpturile cele pământești care viețuiesc în văzduh și în ape, dar mai cu seamă de unde s-au ivit încă cele dintâi – cerul și pământul, văzduhul și firea apelor! Cine le-a unit și le-a despărțit! Care este părtășia lor una către alta, împărțirea și învoirea! Cine le mișcă și le conduce! Cum o stihie potrivnică după fire aleargă împreună cu o alta fără vătămare în plinătatea acestei lumi! Cum ființează și se înțeleg fără să se sfătuiască și să vorbească! Toate acestea sunt lucrarea Dumnezeieștii Pronii. Și ei au lăsat pe Ziditorul, și au cinstit și au slujit făptura în locul Făcătorului, și în zadar se rătăcesc și se îndrăcesc împotriva credinței noastre blagocestive și împotriva blagocestivilor creștini care o țin dola, cărora le așează necruțătoare chinuri și-I constrâng să se lepede de dulcele nume al lui Hristos. Nu luați aminte la înfricoșările lor, chiar dacă vă conduc spre chinurile de pe roată, spre cazanele clocotinde, spre sabie ori spre foc, și nu vă temeți de înfricoșările lor! Pe noi ne așteaptă o altă viață și un alt veac neîmbătrânitor, în care prorocii dănțuiesc, iar apostolii se bucură împreună cu cetele preacuvioșilor postitori, cu îngerii și arhanghelii, cu mucenicii și cu toți sfinții. Aceasta întotdeauna cugetați, aceasta scrieți în inimile voastre! Luați aminte asupra voastră și asupra întregii turme peste care Dumnezeu v-a așezat pe voi păstori și învățători, ca să vă păziți și pe voi și dola curați și fără de pată! Toate cele frumoase și iubite din lume se vor împrăștia precum praful și vor fi uitate, singură virtutea va dăinui în veacul veacului. De aceea, străduiți-vă să vă păstrați pe voi curați și să scoateți turma încredințată vouă la pășunea cea dătătoare de viață, iar Stăpânul tuturor, văzând stăruința voastră, vă va învrednici pentru osteneli de răsplată și vă va face vrednici de Împărăția Sa!

Și după ce a grăit toate acestea înaintea clericilor Bisericii și după ce le-a întărit inimile, i-a lăsat dola slobozi, poruncindu-le să vină din nou după patru zile. Atunci, preacuvioasa Filofteia s-a zăvorât în chilia sa fără să mai guste hrană și a petrecut acele zile în privegheri, lacrimi și mulțime de închinăciuni. Iar într-a patra zi, așa cum spusese mai înainte, din nou a venit la ea adunarea bisericească și s-au îndulcit de scumpa ei învățătură. Și iarăși i-a învățat din destul și le-a deschis inima tuturor către frica de Dumnezeu. Iar când s-a făcut seară și a simțit că I se apropie ceasul morții, i-a îndemnat pe toți la rugăciune, spunând:

-Vremea despărțirii mele s-a apropiat [13] și e de trebuință să vă osteniți împreună cu mine dolat vreme! Nădăjduiesc cu tărie că prin rugăciunile voastre voi primi și eu milă în ziua înfricoșătoarei Judecăți a Dreptului Judecător, în ceasul cel strașnic!

Și multe altele asemenea a spus înaintea sfințitului cler. Iar ei, auzind acestea, s-au îndurerat cu inima și au înălțat vaiet și dola cu suspine, însă preacuvioasa făcea semn cu mâna și dola nemângâiatul dola al tuturor, spunând:

– Nu vă tulburați sufletele voastre, stăpânilor și domnilor, căci încă sunt cu voi și voi petrece vremea cu voi cât voiește Domnul! Pentru aceasta, privegheați împreună cu mine și îndreptați către Domnul rugăciuni de mulțumire!

Și abia ce s-au oprit din dola și au început să se roage, într-un glas înălțând cântare pentru cuvioasa. Și pe când cântau, ea și-a dat duhul său lui Dumnezeu. Și pe dol plânsul a oprit cântarea, și s-a făcut nu dolat plângere și tulburare, iar vaietele umpleau văzduhul. Când au aflat de cele întâmplate, toți din împrejurimi oftau și împreună plângeau pierderea cea de obște. Cu cucernicie au pregătit atunci trupul spre îngropare și, plini de cuvioșie, l-au cinstit cu cântări de îngropăciune și l-au așezat în biserica precinstitei Maici a lui Dumnezeu, care se mai numește și Sfânta Sofia, unde preacuvioasa săvârșea nemaiauzite, preaslăvite și nenumărate minuni care, dacă am purcede să le povestim cu de-amănuntul, nu ne-ar fi de-ajuns nici măcar un an. Însă pentru a nu întinde mai mult cuvântul dolatr vom pomeni doar puține din acestea, care vor fi de ajuns pentru cei înțelepți ca să primească și celelalte ca adevăr.

Un bărbat de rang înalt și slăvit, pe nume Navcratie, din orașul Amoreea, a fost numit de împăratul din acea vreme voievod al Eladei. Și I s-a întâmplat lui ca să poarte lupte cu agarenii cei fără de Dumnezeu, și după ce amândouă părțile s-au ciocnit, după neștiutele judecăți ale lui Dumnezeu, întreaga lui armată a fost biruită: unii dintre ostași au fost uciși, iar alții au fost luați prizonieri și duși în Sicilia. Împreună cu aceștia a căzut în robie și un stratilat (general-n.n.), pe nume Artavan, din orașul Filomelia. Răpiți de necredincioși, ei au fost închiși într-o temniță întunecată și păzită cu multă luare-aminte. Astfel, fiind ținuți acolo, cei închiși erau în mare nedumerire, încât nu știau ce să mai facă. Și cuprinși de întristare multă chemau ajutorul Atotputernicului Dumnezeu și al plăcuților Lui celor mai apropiați. Atunci Artavan și-a adus aminte și de Sfânta Filofteia și a început să le povestească lor despre preaslăvitele minuni ale acesteia, precum și faptul că primise darul de a tămădui felurite neputințe și boli. Când Navcratie a auzit aceasta, inima lui s-a aprins și a început din tot sufletul său să cheme ajutorul acestei cuvioase. Și pentru că se umpluse el cu dumnezeiască râvnă și se aprinsese fierbinte de credință, nu s-a putut mai mult să ascundă aceasta, ci a ridicat pe toți la osârdnică rugăciune stropită cu râuri de lacrimi. Și într-un suflet chemau ajutorul iubitoarei de Dumnezeu Filofteia, spunând:

– Rudenie și roabă a lui Hristos, neîntinată mireasă, porumbiță dolat, sălaș al Duhului Sfânt, dacă vei lua aminte cu milostivire către noi, smeriții și deznădăjduiții, și ne vei slobozi din această înfricoșătoare temniță, și noi vom glăsui despre nenumăratele tale minuni cu mare glas și le vom propovădui, iar în cealaltă vreme a vieții noastre care ne-a mai rămas vom trăi întru curăție și neîntinare. O, preacuvioasă maică, nu ne trece cu vederea, căci plini de amar pătimim în această temniță!

Și întreaga noapte au petrecut în asemenea rugăciuni și în lacrimi amare, oftând din adâncul inimii. Iar când au sfârșit ei privegherea de toată noaptea, s-au așezat să se odihnească și să dea dolat mângâiere prin somn trupului. Și îndată ce au adormit, li s-a arătat lor preacuvioasa și le-a bucurat inimile cu mângâietoare cuvinte, spunându-le:

– Rugăciunea voastră a fost ascultată și Dumnezeu nu a trecut cu vederea suspinurile voastre. Mergeți în pace și vă întoarceți la casele voastre, dând mulțumire lui Dumnezeu, Care vă slobozește din lanțurile celor legați în obezi [14].

Ei s-au deșteptat plini de bucurie și au văzut că lanțurile de fier zăceau alături, iar temnița era larg deschisă. Și au înțeles că vedenia este adevărată, și îndată au dolatry temnița deschisă. Iar straja dormea de parcă era moartă, astfel că au ieșit neîntrebați. Însă, mai înainte de a se întoarce la casele lor, au mers pe acel ostrov ca să mulțumească preacuvioasei. Și îndată ce au împlinit aceasta toți, s-au întors la casele lor și au povestit tuturor preaslăvitele minuni ale Preacuvioasei Filofteia.

După ce vestea s-a răspândit pretutindeni, un lepros plin de credință și de fierbinte osârdie a venit la biserica preacuvioasei maici, cerând milostivirea ei, și cu stăruitoare rugăciuni și cu dese închinări se ostenea pe sine prin multe nopți de veghere și post, și neîncetat petrecea în dumnezeiasca biserică a cuvioasei. Iar fericita, văzând osârdia lui și boala lui trupească, îndată s-a aplecat spre milostivire și I s-a arătat în vis paracliserului bisericii, poruncindu-I acestuia să-l ungă cu untdelemn de la sfânta dolatr a Preacinstitei Maici a lui Dumnezeu peste tot trupul. Și, deșteptâdu-se din somn, paracliserul a împlinit pe dol porunca. Și nu după multe zile l-a trimis pe el sănătos la casa lui, ca să preaslăvească pe Dumnezeu și să-I mulțumească Lui și plăcutei Sale cuvioase.

Și a trecut vreme îndelungată, și s-au petrecut acolo multe minuni.

Împărăția grecească a slăbit într-o anume vreme întru totul, iar cei ce țineau sceptrul au căzut în grele necazuri. Și aflând vreme prielnică, râmlenii [15], s-au aruncat îndată plini de cruzime asupra împărăției grecești și i-au adus acesteia necazuri cu neputință de purtat. În acea vreme împărăția bulgărească se întărise mult și cu silnicie stăpânea toate împrejurimile. În părțile Bulgariei stăpânea atunci preablagogestivul și slăvitul țar Caloian [16]. Văzând acesta împărăția grecească slăbită într-atâta, s-a năpustit și el și a robit și a pustiit multe cetăți și sate. Și adunând tot ce afla în cale, strămuta în slăvita lui cetate Târnovo – și a strămutat tot poporul și toate animalele în țara sa. Săvârșind aceasta, a auzit și despre minunile Preacuvioasei Filofteia și inima lui s-a înfierbântat foarte mult. Robind acele părți, a mers și acolo unde se aflau cinstitele moaște și s-a umplut de nespusă bucurie, lăudând pe Dumnezeu și mulțumindu-I Lui plin de osârdie sfântă. A căzut înaintea cinstitelor moaște ale preacuvioasei, le-a udat dolat cu lacrimile sale și le-a sărutat plin de cucernicie. Apoi a poruncit să se slujească priveghere de toată noaptea și a dat milostenie din destul celor nevoiași. Dimineața s-a slujit Dumnezeiasca Liturghie, la care a luat parte și țarul, plin de multă bucurie, împreună cu întreaga lui oaste. Și a luat buna hotărâre să strămute moaștele sfintei în împărăția sa. Însă a binevoit ca să împărtășească acest gând ce-l avea și sfetnicilor și voievozilor săi. Iar aceștia, auzind cele spuse, au strigat ca într-un singur glas: ,,Inima regelui în mâna Domnului! [17] Țarule al dolatr, fă îndată ceea ce ai în gând! Noi credem că dacă vei împlini această hotărâre, mare folos vei dolat sufletelor noastre, dar și împărăția și cetatea noastră va primi folos din destul!’’

Și după multe zile, țarul a poruncit ca moaștele preacuvioasei să fie strămutate în slăvita cetate Târnovo cu multă cinstire și cucernicie. Pentru aceasta au fost hotărâți 300 de ostași aleși, în frunte cu un conducător de seamă pe nume Teodor, om bun și cinstit, blagogestiv și credincios, viteaz întru războaie și frumos la înfățișare. Doar că la ochiul stâng avea o albeață de foarte mulți ani, și multă cheltuială pe la mulți doctori făcuse, și nenumărate griji avea din pricina aceasta, căci nici un folos nu primise. Și luând și de la țar porunca de pe urmă, după ce și-a adunat întreaga oaste, s-a îndreptat îndată către moaștele sfintei plin de osârdie și din tot sufletul său le-a sărutat dolat vărsând mulțime de lacrimi, cerând să primească milă pentru ochiul vătămat. Și aprinzându-se de fierbinte credință a luat mâna stângă a sfintei și a așezat-o pe ochiul său. Și, o, minune! De îndată vătămarea ochiului său parcă s-a topit, și el cu ochii săi a văzut limpede strălucirea luminii soarelui, și s-a bucurat foarte de minunea cea slăvită a tămăduirii vederii lui. Această minune s-a răspândit pretutindeni și toți slăveau pe Dumnezeu și pe Preacuvioasa Filofteia. Iar Teodor, cu întreaga lui oștire, a luat cinstitele moaște ale iubitoarei de Dumnezeu și a pornit plin de bucurie, ca după o mare biruință precum bucuria cea de odinioară a dumnezeiescului dolatr părinte David, de dinaintea chivotului din cort. Atunci, la această strămutare, Dumnezeu a arătat multe și felurite tămăduiri care este cu neputință să fie povestite cu de-amănuntul pentru cei credincioși, ci doar cu credința să primească ei aceasta și să râvnească după virtute.

Apropiindu-se de Târnovo și aflând patriarhul despre sosirea sfintei, a adunat el pe toți clericii Bisericii și întreg poporul și a ieșit în întâmpinare cu făclii, cădelnițări și tămâieri, și plin de evlavie a sărutat cinstitele moaște ale preacuvioasei; și cu osârdie din adâncul inimii, cu lacrimi și cu frângere a spus aceste cuvinte pline de bucurie:

- Adevărată roabă a lui Hristos, sălaș al virtuții și sălășluire a Sfântului Duh, locuitoare în pustie, cum ai zburat tu dinspre răsărit și ai ajuns până la noi, smeriții? Bine ai venit dolatr noi, și nu doar să ne cercetezi, ci să rămâi întotdeauna cu noi, și să înveți pe cei neînvățați ca să urmeze dumnezeieștile tale cărări, și să râvnească la curăția ta cea dăruită de Dumnezeu! Trupul tău să rămână aici, ca zălog, căci cu duhul știm că te îndulcești de frumusețea cea cerească, și privești nu ca printr-o oglindă sau în ghicitură pe Preadulcele Iisus, ci față către față [18], și vorbești cu El nu prin cineva, ci tu însăți; și curat Îi aduci Lui rugăciunile tale pentru oameni! Roagă-te pururea pentru noi, turma ta, ca să ne săvârșim întru pace viața noastră, întru toată cuvioșia și bunăvoință! [19] Nu înceta să ne cercetezi, și să veghezi asupra noastră, să ne ocrotești, să ne ajuți și să ne povățuiești ca să ne păzim de năvălirile vrăjmașului! Căci credem că orice vei cere de la Dumnezeu, El îți va dărui ție. Și mult ne bucurăm noi și ne veselim că te-am câștigat pe tine ca pe o mare ocrotitoare.

Și îndată a luat moaștele ei și le-a așezat în slăvita cetate Târnovo, în biserica Preacinstitei Născătoare de Dumnezeu Maria numită Temnișka, unde se află până în zilele noastre și săvârșește minuni mari și fără de număr tuturor celor care vin către această cuvioasă cu credință și dragoste [20] .”

NOTE:

[1] Prăznuită în întreaga Biserică Ortodoxă, dar mai cu seamă în România, Bulgaria, Serbia, pe data de 7 decembrie. Alcătuire a Sfântului Eftimie, Patriarhul slăvitei cetăți Târnovo (n.tr.).

[2] Ps. 111, 8.

[3] Ps. 6, 9.

[4]De aici se poate deduce că Sfânta Filofteia a trăit la puțină vreme după Sfântul Antonie cel Mare (+ 356), datorită faptului că în vremea viețuirii ei mai erau încă mulți păgâni și idolatri (n.tr.).

[5] Ps. 113, 9.

[6] Ps. 6, 7.

[7] Mat. 25, 41.

[8] Ps. 101, 5.

[9] II Tim. 2, 2.

[10] Ier. 10, 11.

[11] Ps. 113, 16; 134, 18.

[12] Rom. 1,22-23.

[13] II Tim. 4, 6.

[14] Ps. 67, 7.

[15] Participanții la cea de-a IV-a Cruciadă, care au întemeiat în Peninsula Balcanică un imperiu latin, după care au cucerit Constantinopolul stăpânindu-l între 1204 și 1261 (n.tr.).

[16] Ioniță Caloian – 1197 -1207 (n.tr.).

[17] Pilde 21,1.

[18] I Cor.13,12.

[19] I Tim.2,2.

[20] După căderea Bulgariei sub robia turcească, moaștele Preacuvioasa Filofteia au fost duse la Vidin, iar de aici în Țara Românească, în cetatea Curtea de Argeș, unde se află până în zilele noastre (n.tr.).”

Sursa: http://episcopulmeu.ro/

Hristos a inviat!

Campania "Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie" I

Campania "Mii de tineri îşi păstrează fecioria până la căsătorie", lansată pe 6 noiembrie 2010 pe site-ul nostru, urmăreşte câteva scopuri precise:

-demontarea zvonului conform căruia astăzi toţi tinerii ar intreţine relaţii intime înainte de căsătorie, zvon care-i corupe să "intre în rând cu lumea";
-evidenţierea efectelor negative ale relaţiilor sexuale inainte de casatorie asupra intregii societăţi;
-conştientizarea gravităţii acestui păcat şi a consecinţelor pe termen scurt, mediu si lung asupra vieţii;
-încurajarea celor care sunt feciori (fecioare) să se păstreze curaţi în faţa lui Dumnezeu până la căsătorie;
-încurajarea celor care au desfrânat să nu mai repete aceeaşi greşeală, bine ştiind că Dumnezeu ne iartă, ne indreptează şi ne primeşte pe toţi;

Au fost foarte mulți tineri care ne-au trimis mărturiile lor:

 ''Vă scriu aceste rânduri, deoarece atunci când am avut nevoie mi-au lipsit mărturii ale tinerilor despre feciorie şi despre relaţiile sexuale. Mă tot întrebam, oare cât de normal / anormal este să-ţi începi viaţa sexuală şi de ce niciun tânăr nu vorbeşte pe faţă despre acest lucru? Citind aceste rânduri aş vrea să încercaţi să lăsaţi îndoielile la intrare şi să vă străduiţi să întelegeţi ceea ce vă voi spune. Dacă vă îndoiţi cercetaţi mai adânc, nu treceţi cu vederea, superficial. Căci dacă veţi face aşa, atunci superficială va fi şi hotararea voastră, ea nu va avea o baza solidă.

Nu sunt o persoană ce a crescut în Biserică, mult timp nu am avut contact cu aceasta, decât superficial. În ultimii doi ani însă, am început să văd lucrurile diferit şi viaţa mea a luat o altă cale, din fericire.

Probabil că dacă aţi ajuns aici sunteţi confuzi, nu ştiţi ce să faceţi când este vorba de viaţa sexuală, sunteţi probabil asaltaţi de păreri pro şi contra. Să vă păstraţi fecioria sau nu? Răspunsul nu o să-l găsiţi prin rândurile mele, eu sunt doar o picătură, o mărturie şi o voce palidă. Răspunsul se află în Biserică. Şi când spun Biserică, înţeleg că el se află sub epitrahilul preotului ce este atent cu multă căldură şi dragoste la tine, se află în cadrul unei slujbe unde auzi cuvinte pline de înţelepciune, răspunsul se află în gura Sfinţilor şi dacă nu-l înţelegeti nici acolo, se află în gura marilor noştri duhovnici.
Eu nu am ascultat de marii noştri duhovnici, deşi scriau clar că nu-mi va fi deloc bine să trăiesc în desfrânare, că nu voi găsi fericirea acolo şi că săvârşirea acestui act va duce şi la o ruinare rapidă. Aşa precum o casă construită pe o temelie moale se va darama, încet şi sigur, aşa şi relaţia dintre doi tineri se va ruina încet şi sigur dacă va avea la temelie desfrâul şi nu iubirea, plăcerea şi nu sacrificiul, interesul şi nu prietenia. O casă construită pe Cuvântul lui Dumnezeu este una solidă, ce greu va fi tulburată sau daramată.

Când ascultam câte un bătrânel înţelept, care locuia izolat undeva într-o mânăstire, mă gândeam că este prea izolat de lume ca să-mi poată explica ceea ce trebuie să fac, că el nu a trecut prin lucrurile acestea şi nu are de unde să ştie, cum poate el să mă sfătuiască ? Am constatat mai târziu că acest gând a fost greşit şi amarnic de dureros, deoarece ei ştiu cel mai bine să ne îndrume. Pe sub epitrahilul lor trec sute de oameni cu păcatele cele mai ascunse, ei au auzit cele mai urâte şi groaznice păcate. Apoi ei se roagă tot timpul la Dumnezeu să-i lumineze şi să-i ajute, şi mă îndoiesc că fiind atât de aproape de Dumnezeu nu poţi da un sfat care să-l ajute pe om, nu să-l doboare.

Povestea mea începe în felul următor: Nu am crezut ce spun preoţii, cărţile, credeam că desfrânarea înseamnă să-ţi înşeli soţia sau să faci alte păcate mai grave cu partenera ta. Credeam că trebuie “să vezi cum e” înainte să poţi să te decizi să te căsatoreşti cu persoana iubită. De asemenea , credeam că odată ce-ţi începi viaţa sexuală, totul va fi frumos ca o floare. Credeam că mă voi simţi bine, liniştit, că mă voi ataşa mai mult de cea pe care o iubesc şi că nu mă voi frustra. Prietena mea, îşi dorea să se păstreze pentru acela cu care se va căsatori, dar în nesimţirea şi împietrirea inimii mele am convinso să nu facă acest lucru. Argumentele mele au fost acelea că "sunt alte vremuri", "nu e un păcat aşa mare", "nu avem altă soluţie altfel ne vom chinui", "lasă că ne vom abţine în zilele de post" şi multe alte argumente care intuiţi de la cine sunt.

Ei bine, după un început greu şi dificil, o vreme aceste relaţii între noi doi ne-au adus o oarecare satisfacţie, în detrimentul celei spirituale. Spun "în detrimentul" pentru că odată ce începi să accepţi un păcat, atunci îl accepţi şi pe următorul. Nu ţi se mai par aşa grave anumite lucruri, începi să consideri că preoţii exagerează cu cerinţele şi cuvintele lor (care defapt sunt cuvinte de la Dumnezeu), ajungi să crezi că însuşi Dumnezeu exagerează. Doamne iartă-mă, Domnul care a creat cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, Domnul care ţi-a dat ţie viaţa şi care te ţine în orice clipă, chiar crezi din toată inima că El nu ştie ce este mai bine pentru tine?

Am început să avem tot felul de dificultăţi atât în viaţa noastra de cuplu cât şi în cea din pat. Acest act, nu era atât de înălţător, împlinitor şi satsifăcător pe cât părea. De asemenea, neavând binecuvântarea lui Dumnezeu, mai tot timpul am întâmpinat dificultăţi şi multe semne de întrebare. Întrebări dăunătoare pentru suflet, cum ar fi: dar ce facem dacă vei rămâne însărcinată ? vrei să iei pastile, oare nu dăuneazaă? oare cum o fi să ai o relaţie cu un alt partener? oare între noi doi este iubire cu adevărat sau ne iubim doar trupeşte ? am voie să mă mai împărtăşesc ?

Vedeţi, nu mă gândeam la ce se va întampla dacă va ramane însărcinată. Aveam “pretenţia” că nu se va întâmpla, credeam că pot controla totul, dar teama aceasta m-a cuprins de multe ori. Însă Domnul m-a izbăvit, căci dacă rămânea însărcinată puteam avea tentaţia de a săvârşi alt păcat, mai urât decât acesta. Din acest fapt reiese întrebarea, “când facem acest act suntem noi conştienti de ce consecinţe poate avea? “ Nicidecum, patimile întunecă mintea. De aceea este nevoie de curăţie, spovedanie, post, rugăciune, împărtăşanie, pentru a putea discerne clar şi pentru a ne ridica din păcatele noastre.

De asemenea, acest act venea în contradicţie şi cu rugăciunea de seară şi dimineaţă oricât de lunga sau scurtă ar fi fost ea, venea în contradiţie şi cu anafura pe care o luam dimineaţa. Trebuia să mai port mătania la mână în acest timp sau să o scot? Dacă o scoteam nu era aceasta o mică lepadare, o mică negare, care defapt era doar vârful unei mari căderi spirituale?
Acest păcat al desfrânării ne-a ros uşor, uşor relaţia până am ajuns să ne desparţim. Deabia după ce ne-am despărţit am înteles cu adevarat ce mare prostie am făcut. Cam târziu, nu credeţi?

Vedeţi, a avea relaţii înainte de căsătorie este ca şi cum ai fugi de acasă, de la părinţii tăi, cu prietena ta. Nu vei mai avea ocrotirea părinţilor, nu vei mai avea sprijinul lor, iar tot timpul vei fi confuz deoarece nu mai ai un sprijin. Practic asta facem, fugim de protecţia lui Dumnezeu. Cel ce face Soarele să răsară peste noi, presupunem că nu ştie cum ar trebui să fie relaţia dintre un baiat şi o fată, un bărbat şi o femeie. Dumnezeu, Cel care a creat cu atâta înţelepciune corpul uman, nu ştie ce este mai bine pentru tine? Sau poate te îndoiesti de faptul că Biserica ştie ce vrea Dumnezeu? Aici este o mare tulburare, pe care trebuie să o cercetezi.

Crezi ca vei face acest act doar aşa un pic? Doar aşa, o dată la două săptămâni sau o dată pe lună? Să nu uitam, că o dată ce ne-am învoit cu cel necurat, acesta ne duce în beznă pe unde va vrea el, încetul cu încetul, el nu pierde nimic. Noi pierdem totul. Nu uitaţi că are o experienţă de cateva mii de ani, a văzut multe în acest timp. De asemenea nu uitaţi că Dumnezeu ne presară pe drum semnale de alarmă, încearcă mereu să ne îndrume şi să ne arate ce trebuie să facem, cu blandeţe şi atenţie ca un Părinte Bun.

Probabil ca vă întrebaţi: Dar cum pot eu avea o relaţie normală, cu o persoană în zilele de astăzi? Răspunsul la această întrebare, nu este unul uşor şi va veni cu cât il veţi căuta mai bine. Nu vă limitaţi la ce citiţi pe un site sau într-o carte, ci căutaţi mai profund.

Eu cred că în primul rând este necesar să aveţi grija unde căutaţi acea persoană, aveţi grijă la mediu din care provine şi la mediul în care îşi duce viaţa. Apoi relaţia trebuie să meargă în acelaşi ritm profesional, psihologic şi cel mai important, in acelasi ritm duhovnicesc. Gandiţi-va că acea persoana poate să fie în viitor soţul/soţia voastră. Am pierdut acest aspect pe parcursul relatiei, dar este unul deosebit de important şi serios. Un alt lucru pe care l-aş adăuga : mare atenţie la pasul de a dormi în acelaşi pat cu persoana respectivă, caci tentatiile sunt mari. Cred şi eu că este normal să vă întrebaţi, pentru că şi eu mă întrebam : “Dar cum să mă abţin eu de la relaţii sexuale, când persoana este în intimitatea mea?”. Iar eu vă întreb : “ Cine v-a învăţat că este normal să dormiţi cu persoana iubită ? Lumea ? Şi cine stăpâneşte “lumea” de care ascultăm şi pe care vrem să o imitam ? Vrei să asculţi de cel ce o stăpâneşte ? ”.

Totul pleacă de la confuzie, nu eşti conştient de consecinţele lucrurilor pe care le vei face, nu eşti conştient de drumul pe care urmezi să păşeşti. Când am început viaţa sexuală, nu am realizat în ce „mă bag”. Ştiu că vei fi asaltat de o mulţime de temeri şi întrebări, legate de sexualitate, lucruri despre care nu am vorbit în mărturia de faţă. Toate sunt destinate să-ţi creeze confuzie. În confuzie omul ia alegerile cele mai proaste, singura ta scăpare şi alinare, este să te opreşti, nu-ţi mai face această problemă, nu face acest pas, îndreaptă-ţi simplu cu sinceritate şi precum ştii privirea către Dumnezeu şi ... întreabă-L. Mergi la slujbe şi roagă-te, vorbeşte cu duhovnicul tău, dacă nu ai caută-ţi, citeşte cărţile duhovnicilor, mergi pe la mai multe mânăstiri din România şi vezi ce spun aceşti duhovnici. Ştiu că este un drum lung, dar mărimea drumului nu depăşeşte mărimea regretului pe care-l vei avea dacă ai făcut o decizie proastă.

Bineînţeles, o asemenea căutare nu ar fi necesară dacă ai avea pur şi simplu încredere în Cel ce ţi-a dat viaţă, în cel ce te întâmpina dimineaţa cu înţelepciune şi putere să-ţi faci treburile,Cel care este tot timpul alături de tine. Ai încredere în El, cel ce a făcut Cerul şi Pământul, Cel care ştie cum şi de ce se mişcă fiecare fir de păr din capul fiecărei persoane. Crezi că El se înşeală când îţi spune că desfrânarea te va duce în întuneric? „Vremurile” care s-au schimbat sunt tot în mâna lui Dumnezeu şi cum se pot schimba „vremurile” în aşa fel încât să între în contradicţie cu Cel care le-a creat?
Alte întrebări ce mi-au apărut şi s-ar putea să va apară sunt acestea : “Ce legătură are desfrânarea cu viaţa sexuală în afara căsătoriei ? De ce este ceva rău un act sexual fără scopul de face copii ? De ce ne aduce rău ?”

Pentru simplul fapt că separi ceea ce este de neseparat. Ai vrea să ai plăcerea sărutului fără să te săruţi cu o fată? Ai vrea să simţi plăcere fără să faci ceva, ci doar stând? Viaţa sexuală desprinsă de scopul ei, este asemănătoare cu coborârea unor trepte încet încet spre o mocirlă de suferinţe. Fiecare treaptă îţi aduce o suferinţă în plus şi nu sari repede de la o treaptă la altă, ci cobori uşor şi sigur. Cum am coborât eu ? Mai întâi cu un gând, apoi imaginându-mi, apoi uitându-mă la „prietenii” din jurul meu, apoi am presupus că nu mi se întâmplă nimic (suferind de mândrie), apoi am coborât la propunere (suferind de ispită), apoi am coborât la încercarea de a rupe bariera (suferind şi îndoindu-mă dacă este bine ceea ce fac), apoi am rupt bariera şi mi-am început viaţa sexuală (suferind că nu era aşa cum mă aşteptam), apoi am coborât spre a face lucruri mai „avansate” (suferind pentru că nu găseam linişte şi ceva care să-mi placă), apoi am coborât şi nu am respectat zilele de post, apoi am coborât şi nu am respectat nici zilele de sărbătoare, apoi am coborât să mă îndoiesc de credinţa mea, apoi am coborât la a suferi puternic, am început să mă gândesc la o posibilă sarcină, la o altă parteneră, la o posibilitate să fiu înşelat... dar oricât de jos am ajunge, în suferinţele noastre, Dumnezeu ne ridică.

M-a trezit Domnul, m-a scuturat un pic prin nişte predici care mi-au deschis mintea despre păcatul desfrânarii, apoi m-a scuturat prin ascultarea pe la mai multe mânăstiri a cuvântului duhovnicilor, m-a scuturat prin cărţile scrise pe această temă, prin cuvântul duhovnicului meu, prin participarea la slujbe şi nu în ultimul rând, prin despărţirea de cea cu care făceam păcatul. Despărţire ce a avut loc din cauza păcatelor noastre, tot printr-un păcat.

Dar repet, Domnul m-a trezit şi m-a ajutat şi vă doresc din toată inima şi vouă acelaşi lucru. Mare este aprecierea mea faţă de cel ce şi-a păstrat fecioria. Mare este acest dar, să-l păstraţi cu multă dragoste şi nădejde în Dumnezeu, căci puternic vă va lupta vrăjmaşul.

Chiar dacă ceea ce este scris aici sunt doar nişte cuvinte în spatele unui ecran, care s-ar putea să vă ajute mai mult sau mai puţin, tot ajutorul este (precum am spus la început) la Domnul, în Biserică şi în Cuvintele Sale spuse prin Evanghelie, Sfinţi, duhovnic, cărţi şi nu în ultimul rând prin marii noştrii duhovnici."

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale !”

(Vlad - 22 de ani)

Hristos a inviat!

„Predica fără trăire nu-i decât o trăncăneală!” De ce renunţă la muzică Cedry2k

Pe vremuri, poeţii îşi cântau versurile suav la „lumina lunii” – astăzi însă e prea mult zgomot şi orice cântec trebuie strigat în „bătaia furtunii”. Ca să ieşi din sistem, trebuie să mergi împotriva lui. Ca să-I urmap cei mai iubiţi astăzi, Cedry2k, pe numele său adevărat Marius Stelian Crăciun, într-un „rap-interviu” pe care l-am aflat mai viu presărându-l cu versuri din cântecele sale…

- Cine e Cedry2k?

- Un personaj pe care l-am creat ca să mă adaptez cerinţelor anilor 2000 şi totodată un răspuns la presiunile sociale pe care le-am simţit în cadrul copilăriei şi adolescenţei. Este un rebel, un neînţeles, a fost şi nihilist la un moment dat…

Până m-am trezit ca şi alţii pe baricade

Înrolat aiurea în războaie moderne mascate

Unde oameni dispuşi la orice pentru nimic

M-au transformat rapid din Stelică-n Cedry2k.

- Un nihilist care a ajuns totuşi la Dumnezeu… Ce-au zis cei care te cunoşteau când au văzut întoarcerea ta la credinţă? 

- Evident că fiecare a văzut în mod diferit schimbarea mea. Unii se bucură pentru mine şi mă încurajează constant; alţii, dimpotrivă, sunt dezamăgiţi, mă consideră un habotnic, un îndoctrinat. Bineînţeles, tema credinţei este una extrem de sensibilă – mai ales astăzi, când foarte mulţi renunţă la religia lor, din diverse motive. În societatea modernă, tinerii manifestă o teamă constantă faţă de Biserică – normal, cineva a avut grija de asta… Oricum, nu mi-am propus să îi mulţumesc pe oameni, ăsta e rolul politicienilor.

Acum lasă-mă dacă vezi că mi-am găsit drumul,

Când făceam pe nebunul nu mai mârâiaţi niciunul.

- Cum ai ajuns să-L cauţi pe Dumnezeu?

- Din dorinţa de a fi fericit. Am rezonat dintotdeauna cu realităţile creştine… Dar ceea ce m-a împins să-L caut pe Dumnezeu vine, în mare parte, din eşecul ştiinţei (psihologie, filosofie, sociologie) de a-mi explica mersul vieţii, în general – şi rostul nostru, natura umană, în mod special. Căutarea în sine presupun că ţine de natura mea. Niciodată nu m-a interesat nimic mai mult decât Adevărul ascuns în spatele realităţilor materiale. Descoperirea lui Dumnezeu încă se derulează – la sfârşit tragem linia…

( interviul complet in gasiti in numarul 46, din revista Familia Ortodoxa)

Stelian Crăciun, alias Cedry2k – Un cântăreţ rap ce L-a descoperit pe Dumnezeu

Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.

(Apocalipsa 3:15, 16)

Din aceeaşi categorie face parte şi Haarp Cord. Aceştia ar fi cei mai renumiţi, dar împreună cu ei au deschis ochii şi alţi cântăreţi hip-hop. Cedry2k afirmă că va renunţa definitiv la muzică pentru a deveni un om simplu, dar melodiile lor, în care demască actuala conducere ocultă a lumii, sunt foarte necesare pentru a trezi şi pe fanii lor, robiţi de mirajul tehnologiei şi al vieţii decandente în care trăiesc.

La finalul concertului, emotionat de scandarile publicului, Cedryk a explicat motivele retragerii sale. Va lasam, mai jos, cu mesajul sau pentru admiratori, cei care asculta rap, dar si pentru oamenii care inteleg apelurile lui catre sufletele noastre, ce trebuie aparate si ascultate.

“Asta e ultimul mesaj pe care il mai transmit: fiti mai buni si imprastiati cat mai multa dragoste in jurul vostru. Asta e ultimul mesaj pe care mai sunt in stare sa il transmit. Si asta as vrea să reţineti din tot ce-am scris pana acum. Va multumesc. In general, nu trebuie sa va para rau cand un artist sau altul sau mai multi parasesc scena, nu inseamna ca a renuntat la nimic. N-o fac din cauza banilor, nu e nicio strategie. O fac pur şi simplu pentru ca nu cred ca am gasit cea mai buna metoda de a ajunge la inimile voastre. Si sunt dator. Muzica n-a valorat mai mult ca viata. Indiferent ce fel de muzica, viata conteaza mai mult ca orice. Inţelegeti? Anumite valori nu le pot înlocui cu muzica. Asta inseamna că fiecare trebuie sa ne urmam drumul nostru, indiferent de vointele celorlalti si indiferent de iluziile care ne prind pe parcurs. Nu ma las, frate, doar schimb arma. Multumesc că ati fost alături de mine, am reusit sa scot patru materiale datorita voua”.

Trezirea!

Chiar recomandăm să trimiteţi unor astfel de tineri, ce trebuie aduşi pe drumul Bisericii, următoarele melodii. Este un prim pas de a le vorbi în limba pe care ei o înţeleg acum.

Hristos a inviat!

Halloween-ul, o sarbatoare paganeasca, de care nu avem nevoie (31 octombrie)

"În urma unui extemporal dat elevilor de clasa a IV-a într-o şcoală americană, la întrebarea: "Cum aţi vrea să serbaţi Halloween-ul?", 80% au răspuns: "Aş vrea să omor pe cineva...". Acesta este impactul sărbătorii. Ar putea zice cineva: "Noi n-am ajuns până aici...", dar, dacă nu ne responsabilizăm, vom ajunge..." (fragment din Memoriul parintilor ingrijorati privitor la fenomenul Halloween)

Crestinii nostri mai putin dusi la Biserica serbeaza pe 31 octombrie Halloween-ul (acesta fiind al doilea import in materie de sarbatori, dupa celebrul de pe acum Valentine’s Day). Multi considera ca sarbatoarea Haloween-ului (All Hallow’s Eve) este doar seara (ajunul) de dinaintea Zilei tuturor sfintilor (All Saint’s Day), praznicul romano-catolic din 1 noiembrie. Americanii isi amintesc acum de mortii lor, celebreaza victoria lui Hristos asupra mortii si puterilor intunericului, rad de… rau si de moarte. Se considera, deci, ca este sarbatoare crestina chiar daca e importata, dupa toate probabilitatile, din paganismul celt (druid). Greu insa de convins un om rational ca aceasta sarbatoare ar avea duh crestinesc…

Adevarul e insa altul. Ea e o sarbatoare 100% pagana, oculta, “ziua cand mortii, fantasmele parasesc mormintele…”. Ea e cea mai mare sarbatoare a slujitorilor satanei: vrajitori, spiritisti sau satanisti. Americanii au dezvoltat o adevarata industrie legata de aceasta sarbatoare. Se achizitioneaza cu aceasta ocazie accesorii macabre: masti, costume de vampiri, diavoli, dragoni, zombi, leprosi, schelete si nelipsitii dovleci, ajungandu-se pana la vanzari de o jumatate de miliard de dolari anual. Vanzarile filmelor horror cresc in aceasta perioada, promotorii filmelor de groaza speculand si ei interesul mare pentru acest praznic. Industria filmelor horror exploateaza la maxim setea de senzatii tari, dovedind nepasare fata de psihicul omului, caruia nu-i ofera nimic altceva decat angoase.

America face cu ocazia Halloween-ului pregatiri mai mari decat de Craciun sau Paste. Copii se costumeaza in stil horror, se amuza prin sperieturi si merg (colinda) din casa in casa pentru a primi prajituri. Tinerii, mai curajosi, merg in cimitire in miez de noapte si se distreaza facand spiritism. S-a constatat ca in noaptea Halloween-ului se savarsesc foarte multe crime in Statele Unite.

De altfel, in cunoscutul documentar TV Invazia pagana se spunea ca la intrebarea “Cum ati vrea sa serbati Halloween-ul?”, 80% din elevii americani de clasa a IV-a de la o scoala au raspuns zambind : “As vrea sa omor pe cineva…” Acesta este impactul sarbatorii !

Ca si in anii precedenti si in acest an (2002 n.n.), la noi s-a promovat aceasta sarbatoare: gradinite si teatre pentru copii speculand momentul. De nu vom fi cu luare-aminte, copii nostri isi vor forma treptat gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta (ii ajuta in acest sens desenele animate cu monstrii, jocurile agresive pe calculator, filmele horror si cartile pentru copii, deja clasice, din seria Harry Potter, etc.).

Biserica, adica noi, madularele ei vii, nu trebuie sa luam parte la aceasta sarbatoare oribila si demonica. Atunci cand Binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfant ridica biserici, americanii abia auzeau de invatatura lui Hristos! De ce ar trebui sa luam aminte acum la ce si cum ne invata ei sa sarbatorim? Sa speram ca ai nostri credinciosi vor intelege desertaciunea acestei false sarbatori si ca pe viitor o vor ocoli.

(Laurentiu Dumitru)

Cititi si: UN MEMORIU AL PĂRINŢILOR ÎNGRIJORAŢI Halloween- o marturie ortodoxa Cosmarul Halloween Despre cum m-am simtit eu in seara de Halloween... Masacrul inocenţilor HELLoween Tu stii ce sarbatoresti de Halloween?

Hristos a inviat!

ENERGIZANTELE chiar omoara !

Producător de BĂUTURI ENERGIZANTE, acuzat că a provocat decesul unei tinere. Autopsia a identificat "o aritmie cardiacă cauzată de o intoxicaţie cu cafeină"

Familia unei adolescente în vârstă de 14 ani a depus plângere împotriva fabricantului unei băuturi pe bază de cafeină cunoscută sub numele de Monster Energy, anunţând vineri că o supradoză de cafeină a condus la decesul fetei în decembrie 2011, relatează AFP.

Potrivit avocaţilor familiei, conţinutul celor două canete de 70 de centilitri consumat de către Anaïs Fournier cu 24 de ore înainte să moară din cauza unui stop cardiac conţineau echivalentul cafeinei din şapte canete de Coca-Cola de aceeaşi mărime.

Autopsia efectuată în urma morţii adolescentei a identificat "o aritmie cardiacă cauzată de o intoxicaţie cu cafeină" drept cauză a decesului.

Familia cere Curţii Supreme din California "toate despăgubirile prevăzute de către lege", pledând ca fabricantul băuturii Monster Energy să fie învinovăţit că nu informează asupra riscurilor reprezentate de produsele sale.

În virtutea legii americane, băuturile carbogazoase nu pot conţine mai mult de 71,5 miligrame de cafeină la un volum de 35 de centilitri. Însă această limită nu se aplică unor băuturi energizante ca Monster Energy, care sunt considerate suplimente alimentare.

"Aceste băuturi sunt capcane mortale pentru tineri, pentru băieţi şi fete aflaţi în plină dezvoltare ca fiica mea Anaïs", a denunţat vineri mama acesteia, Wendy Crossland, citată într-un comunicat difuzat prin intermediul avocaţilor familiei. "Vreau ca Monster Energy să informeze că produsul său poate omorî", a subliniat ea.

Grupul care produce băutura, Monster Beverage, a subliniat într-un comunicat că nu are cunoştinţă despre niciun deces cauzat de către cele aproximativ opt miliarde de băuturi energizante pe care le-a vândut în lume. "Monster nu crede că unul dintre produsele sale să fie responsabil în vreun fel de moartea domnişoarei Fournier", se arată în comunicat.

Vedeti si : http://hristos-imparatul-slavei.blogspot.ro/2011/01/otrava-anului-2011-red-bull.html?showComment=1346254153971#c8257129893502703694


Hristos a inviat!

Spectacolul "DOR DE ROMÂNIA"

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA
CENTRUL CULTURAL UNESCO ”IONEL PERLEA” IALOMIŢA
Vă invită la
Spectacolul "DOR DE ROMÂNIA"
Joi, 18 octombrie 2012, orele 18.00
Casa Municipală de Cultură Slobozia


Spectacol susţinut de:

LAURA DUMITRU – soprană
CĂTĂLIN TOROPOC – bariton
NATALIA GRIBINIC – pianistă

Solişti:

- Arhid. Claudiu Banu,
- Diac. Clinciu Adrian,
- Diac. Iulian Coman,
- Chiriac Alexandru,
- Pr. Cătălin Stanciu

Dirijor - ARHIDIACON IULIAN DUMITRU

CORALA „ARMONIA” A ARHIEPISCOPIEI TOMISULUI va concerta în premieră la Slobozia
Arhiepiscopia Tomisului se poate mândri că deţine cel mai bun cor bărbătesc din lume.
A certificat-o Olimpiada Corală Mondială, desfăşurată în această vară la Cincinnati – Ohio, în Statele Unite ale Americii.
Înfiinţată în anul 2001 la iniţiativa Pr. Arhidiacon Asist. Univ. Iulian Dumitru, pe atunci profesor de muzica la Seminarul Teologic din Tulcea, Corala bărbătească ARMONIA este formată din preoţi, diaconi şi studenţi la Facultatea de Teologie din Constanţa.
Sub oblăduirea Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, Corala "Armonia " a susţinut nenumarate concerte, atât în ţară (Bucureşti, Ploieşti, Mangalia, Tulcea, Constanţa), dar şi în străinatate (Patriarhia din Constantinopol, Bari - Italia, Madrid - Spania, Zurich - Elvetia, Londra - Anglia, Dublin -Irlanda, şi în Ţara Sfântă a Ierusalimului, cu mai multe ocazii).
Corala este laureată a mai multor festivaluri de muzică religioasă şi folclorică din ţară, dar cea mai importantă şi cea mai recentă distincţie este Medalia de Aur la Olimpiada Corurilor din întreaga lume, atât la secţia religioasă, cât şi cea folclorică.

Formaţia ARMONIA va susţine un recital la Slobozia, joi, 18 octombrie, orele 18.00, în formulă restrânsă, la Casa Municipală de Cultură, sub genericul DOR DE ROMÂNIA.

SOLIŞTI:
Soprana Laura Dumitru - laureată a Premiului I la Concursul Naţional de lied „Ionel Perlea”, ediţia 2007; Colaborează cu Opera din Constanţa şi cu Teatrul „Nae Leonard” din Galaţi,
Baritonul Catalin Toropoc - laureat al Marelui Premiu la Concursul Naţional de lied „Ionel Perlea” 2011; Solist al Operei Constanţa,
Pianista Natalia Gribinic - Pianist la Opera Constanţa
Părintele Catalin Stanciu, dirijor al Coralei "Sfântul Mare Mucenic Mina" a Protopopiatului Slobozia, solist al Coralei „Armonia”.
Iulian Dumitru - dirijorul coralei încă de la înfiinţare, totodată fondator şi dirijor al coralelor "Carpe in Deum " - Tulcea şi "Sf. Ioan Valahul" Giurgiu. A fost remarcat de maestrul Marin Constantin, dirijorul " Madrigalului", îl are ca mentor pe maestrul Valentin Gruescu, dirijorul "Coralei Danielescu" din Ploiesti, si a studiat tehnica dirijorala cu maestrul Boris Cobasnian.

Programul este in totalitate românesc, cu lucrările de referinţă ale liricul romanesc: piese religioase, cor si solisti, piese din folclorul romanesc , doine, compozitori celebri pe versuri si mai celebre.

Preţ bilet: 10 lei

Hristos a inviat!