În capitala Ardealului s-a întâmplat ca și eu să fiu prezent
anul acesta la acest eveniment religios și intercultural la care au mai
participat aproximativ 6000 de tineri din toată Europa şi nu numai, deoarece au fost prezenţi
tineri si din Siria, Liban şi alte ţări care nu sunt în Europa.
Pe lângă programul foarte încărcat, ceea ce a fost bucurător, adică
nu am fost ca pensionarii la pensiune, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost
orașul acesta minunat în care m-aș muta chiar acum dacă aș putea. Minunata
conferinţă ţinută de Pr Arhim Zaharia Zaharou a fost punctul culminant al
întâlnirii.
Cluj-Napoca, un oraș în
care predomină tot frumosul românesc începând cu sutele de clădiri încărcate de
istorie și timp, continuând cu tradițiile românești, porturile populare, iar nu
în ultimul rând oamenii, românii adevărați care te respectă, pe care îi
respecți. Nu am văzut un conflict pe stradă sau ceva revoltător cum ar fi
gunoaie, aglomerație (cum e în București), nu am văzut puhoi de baruri și
localuri cu jocuri de noroc, nu mi s-a întâmplat să mă împiedic de farmacii
(Constanța). Fiind al II-lea oraș ca mărime din România, după părerea mea, neumblat
prea mult, este primul din punct de vedere al civilizației. Un oraș în care nu
ai cum să te plictisești, un oraș în care cultura este promovată foarte mult și
prin obiectivele turistice dar și prin teatre, cinema, operă, case de cultură,
etc.
Ortodoxia este la ea acasă, orașul fiind apărat de foarte multe
biserici ortodoxe ce stau de veghe în jurul Catedralei Mitropolitane unde
clopotele bat la fiecare slujbă, ținându-l pe Avram Iancu treaz (statuia lui
fiind prezentă în faţa catedralei). Cum spuneam, se pune foarte mare accent pe
cultură, adică m-am bucurat să văd foarte multe librării decât să văd foarte
multe jocuri de noroc sau cârciume. Grădina Botanică este splendidă, enormă și
te-ncarcă cu o energie din cauza căreia cu greu părăsești acest rai în
miniatură. Nu mi-am dat seama pe unde ar fi un centru vechi al Clujului
deoarece, cum v-am spus, tot orașul este încărcat de clădiri cu stiluri
arhitecturale vechi, biserici, piatră cubică, etc. Era imposibil să te pierzi
în aceste trei zile deoarece imaginați-vă vreo 6000 de tineri ce umblă prin Cluj
în tricouri albastre-deschis, la orice pas vedeai un punct albastru în
depărtare. Pot spune cu uşurinţă că ca am fost peste 7000, cu tot cu
organizatori si invitaţi, toţi uniţi pentru acelş scop. Clujul ste un oraș viu, un oraș tânăr cu o
istorie lungă în spate, un oraș al românismului.
Legat
de întâlnirea noastră, am fost foarte încântat de condițiile de cazare, aceasta
având loc în cele șaptesprezece cămine ale campusului studențesc Hașdeu, cămine
foarte curate, puse la punct. Mâncarea a fost bună, poate nu a întrecut
așteptările noastre, dar ținând cont că am venit să vizităm, să ne distrăm, nu
am obiectat ceva. Două dintre cele trei seri le-am încheiat cu concerte de
muzică Holograf, respectiv Ducu Bertzi, Magda Puskas, Florin Săsărman. Am fost
la licee unde am dezbătut teme foarte interesante cum ar fi problemele cu care
se confruntă tinerii din ziua de astăzi. Este un sentiment foarte frumos să
știi că religia îți leagă noi prietenii, să cunoști oameni noi cu obiceiuri noi
pentru tine, sau oameni noi cu care observi că aveți foarte multe lucruri în
comun. M-am bucurat de participările la Sf. Liturghie unde a fost present si
P.F. Pr. Patriarh Daniel, împreună cu mai mulţi episcopi români şi din
străinătate, aici amintind pe doi foarte dragi sufletului meu, P.S. Macarie al
Europei de Nord si Î.P.S. Iosif al Europei Occidentale si Meridionale, precum
și la rugăciunile de seară în aer liber.
Am învățat foarte multe lucruri noi, mi-am răspuns la anumite
întrebări cu care plecasem de acasă, am legat prietenii cu foarte mulţi preoti,
cu foarte mulţi tineri, dar cel mai important lucru, ne-am dat seama cât de
frumoasă este România dincolo de Carpați. Nu zic că doar acolo e frumos, însă
pe lângă Dobrogea noastră multiculturală și multietnică, acolo simți românește,
gândești românește. Vă recomand oricând să vizitați Clujul, veți rămâne impresionați!
Împreună
pentru viitorul Europei! Ne vedem cu bine în 2016 la Bucureşti! ♥
Numai
bine!
p.s. din miile de fotografii, am ales pentru voi câteva,
MEMORABILE!
Don't try to disguise this and wishthe actual menace disappears! Use the speak to amounts and also let them know your reason for calling them. By simply talking to present divorcees, you can find out which divorce attorney is suggested. Look for a attorney group, one that has lots of law firms obtainable and definately will create free of charge consultations with them to find out if just about any satisfy your own standards. Review attorney data in the courtroom technique.
RăspundețiȘtergeredivorce lawyers
For those who have any kind of close friends who have needed to experience this, ask them for a lawyer's brand.