Predica la Sfantul Mucenic si Arhidiacon Stefan
Frati crestini,
V-a adus aici la slujba, langa Sfantul altar, dragostea si respectul pentru Sfantul Stefan. [Cred] in chip deosebit aceasta. Merita aceasta dragoste cel care pentru Hristos si-a dar viata, Sfantul mucenic arhidiacon Stefan. El este cel dintai martir crestin. A mai fost ucis Sfantul apostol Iacov, fratele Sfantului apostol Ioan, ucis de Irod cu sabia in piata publica din Ierusalim, dar a fost al doilea mucenic, al doilea ucis pentru Hristos. Sfantul Stefan insa este cel dintai.
Cineva facea aceasta observatie: ca la inceputul lumii, Cain este primul ucigas, el a ucis pe fratele sau din ura, din invidie. La inceputul lumii crestine, Sfantul Stefan moare el insusi ucis de invidie, ucis de dusmanii lui Hristos. Sfantul Stefan, precum stiti, era primul din cei sapte diaconi. Cretinismul dupa Pogorarea Duhului Sfant se largeste mult, apostolii predicau cu foarte multa ravna, foarte mult curaj si cu mult succes, aceasta indarjea pe dusmanii lui Hristos, pe evreii care au fost primii dusmani ai crestinismului, din primele trei veacuri. Si in lumea aceasta crestina dintru inceput, au intrat multi elini, adica multi greci si romani. Se numesc in general elini, vorbeau indeosebi limba imperiului, care era limba greaca - si limba romana, insa in aceasta parte a Orientului mai mult limba greaca se vorbea, de aceea se si numeau elini.
Si intre crestinii care venisera la aceasta comuniune din Ierusalim erau si greci, barbati si femei. Si apostolii nu pridideau sa serveasca la mese, sa predice cuvantul, pentru ca atunci toti luau masa impreuna si acea masa, acea agapa, agapele crestinilor dintru inceput, se savarseau de obste, tot poporul lua masa impreuna. Si atunci se facea si frangerea painii, Sfanta Liturghie. La un moment dat Sfantul Petru a propus ca sa se aleaga niste barbati din popor cu faima deosebita, de foarte buna evlavie, care sa serveasca la mese si ei, apostolii, sa ramana pentru cuvantul lui Dumnezeu, sa predice cuvantul lui Dumnezeu. Si predicau de dimineata pana seara, aveau de spus multe.
Si au ales pe cei sapte diaconi pe care ii aminteste cartea Faptele Apostolilor. Cel dintai dintre ei era Sfantul Stefan care s-a distins de la inceput si ca un foarte bun predicator; un om evlavios, plin de Duhul Sfant si cu o dragoste netarmurita pentru Sfanta credinta noua, cea in Hristos Iisus. Acest sfant era si invatat, era grec, facuse scoala biblica la Ierusalim la picioarele lui Gamaliil, era coleg cu Sfantul Pavel, Saul din Tars si [cu] alti tineri care erau impreuna in Ierusalim, ucenici ai lui Gamaliil. Insa din acesti elevi ai lui Gamaliil, marelui dascal si inteleptului Gamaliil, numai Sfantul Stefan s-a distins ca un mare aparator al crestinismului. Saul din Tars ii era dusman, pazea hainele ucigasilor lui in momentul martiriului, cand a fost ucis cu pietre si altii, din umbra, din multimea de dusmani, atatau si ei poporul impotriva lui Stefan care devenise crestin.
Si asa fiind, intr-o buna zi, in conflictele descrise in Faptele Apostolilor in capitolul VII, Sfantul Stefan este in situatia de a apara ideea crestina. Si intr-un anumit loc, a predicat pe Hristos si ei s-au razvratit impotriva lui, sinedristii, adica capii poporului evreiesc si l-au tarat la tribunalul lor si acolo l-au acuzat ca este dusmanul lui Moise, profetul la care tineau foarte mult. Si atunci Sfantul Stefan s-a aparat printr-un cuvant, un cuvant lung in care face istoria poporului evreiesc de la inceput, de la Avraam si pana in momentul in care se afla, insa numai [ce] a deschis gura despre Hristos si atunci a inceput tragedia pentru el.
Am aici in fata o carte a unui parinte din veacul IV, Asterie al Amasiei, care are un cuvant foarte frumos despre Sfantul Stefan [si] martiriul lui. Si, pentru ca e mai concis si mai bine alcatuit, am sa-l citesc inaintea fratiilor voastre, insa nu tot, o parte numai din el, ca sa nu va obositi prea mult. El incepe aratand ce merite avea primul martir; daca ar fi fost al doilea sau al treilea era mai usor, avea niste modele inainte, insa el era primul marturisitor. Si spune Asterie aici - “Faimos este cel care lupta pentru credinta, chiar daca este al doilea sau al treilea dintre luptatori. Dar nu e vrednic de atata admiratie ca cel dintai. Cel de-al doilea este indemnat spre imitare, in temeiul ravnei celui dintai si asa este atras catre slava si catre ravna. Cel care insa nu s-a folosit de nici un invatator, ci singur este descoperitorul binelui, acela pe buna dreptate primeste intaietatea. Mare este, asadar, zelul Sfantului Stefan. Pentru aceasta, mare este si cinstea, pomenirea nemuritoare pe care n-a acoperit-o nici uitarea, n-a innegrit-o nici vremea, ci generatii dupa generatii primesc istorisirile faptelor lui mari. Preoti, popoare, copii, barbati, femei, sarbatorim intr-un chip ce nu se poate uita sarbatoarea de astazi”, a Sfantului Stefan. “Dar trebuie sa privim si istoria vietii sale, ca sa admiram si mai mult pe mucenic, cunoscandu-i cu de-amanuntul faptele.
Stefan a fost primul dintre diaconi[i lui Hristos], sfintiti prin har, vas plin de Duhul Sfant. Intarea in fiecare zi pe crestini si intorcea pe cei rataciti pe calea cea dreapta. Indurera pe dusmani, pentru ca era mai puternic in ce priveste invatatura, mai mult decat ceilalti apostoli. Dar inaintea tuturor dusmanilor, pe cel dintai dusman, pe diavolul. Acesta era cu ochii inflacarati, cu privirea salbatica spre cei care erau mai mult alipiti de credinta. A ridicat deci impotriva Sfantului Stefan o ceata de oameni, neamul Alexandrinilor, gata totdeauna pentru razvratire.
Ati auzit negresit ca cetatenii acelui oras egiptean se inflacareaza si se aprind iute, ori in ce parte i-ar impinge. Cand Stefan a vazut multimea celor care se scurgeau impotriva lui, nu stia ce sa faca deocamdata. A descoperit insa un mijloc dibaci: sa le vorbeasca masurat si bland. Nimic, nici un leac nu este asa de puternic si potrivit pentru potolirea maniei si a revoltei ca o vorba dulce si masurata. Si a grait Stefan: “Spuneti-mi care este pricina urii voastre, ca intindeti mainile asupra mea cu gandul sa ma sfasiati?” Si au raspuns ci: “Pentru ca strici legile stramosesti si introduci invataturi straine”. Atunci Sfantul retor, fara arta oratoriei si pe nepregatite, caci nu vorbea cele pe care le invatase prin arta oratorica, ci pe cele pe care le inspira Duhul Sfant, a stat in mijloc si a spus: “Barbati frati si parinti, ascultati!” Intelepte sunt cuvintele cu care a inceput, cel mai bun inceput pentru o cuvantare rostita catre un public inversunat.
Si intr-adevar, cuvintele lui dulci si placute, oarecum pline de miere, asemanatoare cu untdelemnul curat, au potolit furia fiarelor. Si le aduce aminte apoi de Avraam, pentru ca incepand din timpurile vechi si prelungind mult cuvantarea sa, sa-i faca sa-si potoleasca mania. Dupa ce a vorbit mult despre Avraam, arata ca si Moise a profetit despre Hristos, pentru ca prin vrednicia de credinta a legiuitorului sa introduca oarecum pe furis si cu talent invatatura despre credinta. A spus in mod stiintific tot ceea ce contribuia la folosul ascultatorilor.
Dar cand a vazut ca rautatea lor este de neclintit, iar parerea lor de neinduplecat, atunci deci, plin de indrazneala, renuntand la viata de aici, a lasat la o parte toata arta oratorica de a indupleca pe ascultatori prin cuvinte de linguseala, a vorbit deschis celor care erau tari in cerbice, netaiati imprejur la inima, celor ce se lupta cu legea, celor care duc razboi impotriva Duhului Sfant si altele inca. Acum cainii multi l-au inconjurat ca pe Stapanul Hristos si tauri grasi, potrivit cuvintelor psalmistului, l-au cuprins. Statea singur, inconjurat din toate partile de un popor de ucigasi. In acel ceas nu era alaturi de el nici un prieten, nici un cunoscut, nici o ruda. In adevar, prezenta unor cunostinte de aproape da o oarecare mangaiere celor care sunt in primejdie. Dar inaltul Arbitru al marii lupte, Dumnezeu, a cunoscut ca Stefan are nevoie de un ajutator - caci, desi era curajos si viteaz, totusi era om si simtea cele omenesti - si i Se arata indata. Si pe cand se uita Stefan spre cer, S-a aratat Dumnezeu avand pe Fiul in dreapta, in forma omeneasca.
Ce mare iubire de oameni, ce mare bunatate! S-a aratat atletului pentru care lupta, Dumnezeul dumnezeilor. Iar Dumnezeul tuturor i-a spus cam aceste cuvinte: “Nu fi intristat, Stefane, ca n-ai pe nici un om care sa te ajute, ca nu-i langa tine la vreme de necazuri nici un prieten”.” Ca de obicei el avea colegi, erau prin multime pe acolo, insa nimeni nu lua parte. Asa suntem parasiti cand suntem in mare necaz. “”Dar Eu impreuna cu iubitul Meu Fiu” spunea Dumnezeu, “vad cele ce se fac. Gata este odihna, deschise sunt usile Raiului, cu putina rabdare paraseste viata aceasta trecatoare si grabeste-te spre viata cea vesnica si fara de sfarsit. Inca pe cand esti in trup vezi pe Dumnezeu, lucru ce depaseste toata firea omeneasca. Ai fost initiat de apostolii mai batrani ca Tatal are Fiu adevarat si iubit. Iata Eu Ma arat tie atat cat poti purta tu. Sta alaturi de Mine, in dreapta, si Fiul, ca sa cunosti din locul in care sta, ce cinste are la Mine. Atunci cand Dumnezeu umbla pe pamant in trup omenesc, scandaliza pe multi, dar tu acum vezi-L langa Mine intru inaltime, cu chip de om ceresc si supraceresc pentru a te incredinta de intruparea care s-a savarsit. Nu te tulbura, nu te pierde cu firea, daca esti pietruit pentru El. Nu te teme de lupta, caci vezi pe Arbitrul luptelor. Paraseste trupul, dispretuindu-l ca pe o legatura pamanteasca, ca pe o casa putreda, ca pe un vas de lut usor de spart. Alearga liber ca sa mostenesti viata de aici. Cununa virtutii tale ti-e gata, muta-te de acum de pe pamant la cer. Lasa trupul ucigasilor tai (…), paraseste tu un popor cuprins de furie si vino in ceata ingerilor.”" Cam aceasta ii spunea Dumnezeu in aceasta vedenie foarte mangaietoare pentru Stefan.
“Dumnezeu s-a aratat Sfantului Stefan cu intentia ca sa nu sufere ceva cumplit si sa-i dea mai mult zel in fata marii primejdii care sta inaintea lui. Din aceasta pricina, nu i-a trimis in ajutor un inger ca apostolilor in temnita, nici o putere slujitoare sau un semn; S-a aratat El insusi, Domnul. Stefan a fost parga mucenicilor, iar cea dintai fapta de mucenicie trebuia sa fie desavarsita, pentru ca mucenicii, cei care vor fi ziditi in urma, sa ia reazim tare de ravna si sa nu fie imitatori ai fricii”. Toti mucenicii aproape au avut un sprijin, niste ocrotitori. Unora, in temnita aruncati fiind, plini de rane, in timpul noptii li se arata cineva, un batran sau un apostol, un inger, si le vindeca ranele si a doua zi erau intregi si uimeau pe cei care i-au chinuit in ziua precedenta. Asa incat aceste aratari, aceste incurajari supraomenesti dadeau foarte mult curaj martirilor de la inceput. Iar Sfantului Stefan nu s-a aratat un inger sau un sfant apostol, ci insusi Dumnezeu Tatal si Fiul in slava cereasca.
“Asa se intampla si in razboaiele obisnuite. Soldatul din primele randuri este cel care da tonul luptei: daca se poarta cu barbatie si cu vitejie incurajeaza pe toti ceilalti” care vin in urma lui.
“(…) Cel invrednicit de marea vedenie ca nici un altul n-a trecut sub tacere ceea ce a vazut. Dimpotriva, indata a strigat: “Iata vad cerul deschis si Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu”. Credea Sfantul Stefan ca indata ce va spune vedenia, are sa-i convinga pe necredinciosi. Ei insa au facut cuvintele prilej de mai multa manie si furie si astupandu-si urechile la auzul cuvintelor lui, socotindu-le drept hula, s-au pornit de indata sa ucida. Tragandu-l afara din cetate pe omul purtator de Hristos, care purta rabdarea ca si Hristos crucea, vindeca raul savarsit tot prin rau, se apara de ucidere prin ucidere si adauga crucii pietrele. Au asezat pe un loc ses pe de trei ori fericitul Stefan, trupul acela inalt, trofeul mare al mucenicilor, si poporul sangiurilor si al maniei au inconjurat pe Stefan si imitand acea numita aghinie intrebuintata in lupte, au aruncat cu pietre in diaconul Pietrei celei care sta in capul unghiului”, in Sfantul Stefan.
“Mana evreiasca a savarsit omorul. Tinta celor care aruncau era mucenicul care statea in mijloc, ca si semnul de ochit pentru arcasi. Trupul sau ranit din toate partile si scaldat in sange n-a mai putut sta drept, se clatina si ameninta cu caderea, ca un plop inalt taiat la radacina de multi taietori de lemne. Dar n-a cazut neelegant ca cei mai multi dintre oameni, n-a cazut lungit cu fata la pamant, nici n-a fost doborat pe o coasta, nici n-a cazut trupul lui pe spate, ci a cazut punandu-si genunchii in chipul plin de cuviinta al unui om care se roaga”.
A murit rugandu-se. “A grabit prin rugaciune despartirea trupului de suflet, strigand catre Domnul vazut de el: “Doamne Iisuse Hristoase, primeste duhul meu”. Se silea sa se mute de aici ca dintr-o tara straina in patria sa, ca dintr-un pamant pustiu si secetos intr-un oras stralucitor. Pe langa rugaciunea sa a adaugat si o rugaciune pentru cei care il loveau cu pietre. Cei ce raneau faceau fapte bune - pentru el, pentru Stefan - “cei ce aruncau cu pietre mantuiau, cei ce ucideau dadeau viata, cei ce-l desparteau de tarana il trimiteau in imparatia Cerurilor.
Sa vedem ce scop au si cuvintele rugaciunii lui: “Doamne, nu socoti lor pacatul acesta”. Stefan nu s-a rugat, dupa cum gresit socotesc unii, ca sa ramana pacatul dusmanilor lui nepedepsit si fara raspundere. (…) Dar ce sens au cuvintele “Doamne, nu socoti lor pacatul acesta”? Iata ce vrea sa spuna Sfantul Stefan: “Da-le, Doamne, teama umilintei; du spre cainta pe cei indrazneti! Nu ingadui sa moara in taierea imprejur a necredintei! Atrage-i, Doamne, prin pocainta la cunoasterea Ta! Aprinde-le in inimi flacara dumnezeirii! Daca se vor imbunatati in chipul acesta, este clar ca atunci nu le vei socoti lor pacatul. Daca se vor spala cu sangele Tau si al meu in baia harului, vor fi sloboziti de crimele lor”.
Acestea s-au intamplat si drama s-a savarsit. Osti de ingeri se bucurau de lupta sa si cu multa suita l-au asezat pe Sfantul Stefan in ceata ingerilor. Diavolul insa s-a intors fara nici o isprava, grozav nedumerit. Dar ca sa vorbesc intr-un chip mai material despre duhul vazduhului care are fata, ca sa ma exprim prin cuvintele profetice, ca arsura oalei, diavolul a savarsit tocmai contrariul decat ceea ce nadajduia: prin cele prin care socotea ca are sa imputineze pe crestini, prin acelea a inmultit catalogul mucenicilor”.
Frati crestini, asa ne e prezentat acest martiriu al Sfantului Stefan, primul martir crestin. A fost cu adevarat parga a mucenicilor si un exemplu, cu tot ansamblul de chinuri si cu tot sprijinul dumnezeirii intregi care l-a intarit. Duhul Sfant era in el, iar sus pe bolta cereasca, deasupra teatrului in care patimea, erau Tatal, Dumnezeu Tatal si Fiul, (…) pentru care murea Sfantul Stefan. Locul unde a fost mucenicit Sfantul Stefan este cunoscut la Ierusalim, cine a fost acolo stie, este o biserica ridicata in cinstea lui, cand se iese din cetatea Ierusalimului catre Ghetsimani. Se trece prin poarta Sfantului Stefan si e o biserica frumoasa, nu prea veche, insa [facuta] pe zidul uneia [mai] vechi. Acolo a fost alta biserica la inceputuri. Si de acolo se coboara la Ghetsimani. Ceea ce adauga la frumusetea bisericii si la aceasta intamplare cu martiriul Sfantului Stefan, sunt indeosebi clopotele. Frati crestini, cine a fost si a ascultat acest dangat de clopot, e rascolit cu adevarat dumnezeieste. Cine a armonizat aceste clopote, cine a pus in ele metalul ca sa dea un sunet asa de duios si asa de armonios, desteapta in inimi momentul dramatic, dar si de slava in care Sfantul Stefan si-a dat duhul in mainile Sfintei Treimi.
A fost cules de crestini, trupul lui ucis cu pietre, a fost ingropat cu cinste acolo, insa a disparut pentru multa vreme. Abia in anul 415 s-a descoperit Sfantul lui trup si a fost pus din nou intr-o racla de argint aurit si pastrat cu cinste la Constantinopol. Dupa aceea moastele lui au circulat si Dumnezeu stie unde sunt acum; parti din ele sunt in mai multe locuri din lumea crestina. Si un moment important: cand s-au gasit moastele Sfantului Stefan, in loc sa se bucure toata lumea crestina din insula in care s-au gasit, in Mediterana - erau si evrei acolo - toti evreii au fost ciomagiti de crestini, ca un fel de razbunare pentru aceasta crima, ca l-au ucis pe Sfantul Stefan. Sfantul Stefan insa, fie la racla moastelor, unde se vor afla, fie la partile moastelor lui, presarate de-a lungul si de-a latul globului pamantesc, oriunde ar fi, el cu duhul e pretutindeni si aici de fata si oriunde il chemam, pentru ca Dumnezeu da aceasta putere sfintilor Lui, ca sa fie la indemana tuturor celor care ii cheama. De aceea sa-l chemam cu dragoste pe Sfantul Stefan sa ne ajute, sa ne ocroteasca cu harul aflat la Dumnezeu. Amin.
Inmormantarea dupa uciderea cu pietre a fost facuta chiar de Gamaliil, profesorul sau si de fiul acestuia. Dupa aceea a fost Sfantul Stefan in foarte mare cinste, de atunci si pana azi si pana la sfarsitul lumii.
Sfantul Stefan, primul martir crestin, si dupa el toti sfintii mucenici, au luat aminte la cuvintele evanghelice in care Domnul Hristos indeamna pe toti crestinii zicand asa: “Daca cineva Ma va marturisi pe Mine inaintea oamenilor, il voi marturisi si Eu pe acela, inaintea Tatalui Meu care este in Ceruri”. Sa nu uitam niciodata aceste cuvinte ale Mantuitorului: “Daca Ma va marturisi cineva pe Mine, si Eu il voi recunoaste pe el in imparatia lui Dumnezeu. Iar daca s-ar lepada de Mine, si eu Ma voi lepada de el.” Sa marturisim si noi pe bunul Dumnezeu si prin cuvant, dar mai ales prin faptele noastre de fiecare zi, faptele noastre bune. Amin.
Hristos a inviat!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
HTML