PARACLISUL CUVIOSULUI ŞI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELE NOSTRU Siluan Athonitul

Facere a lui Athanasie Simonopetritul Ieromonahul

Dupre obişnuitul început, zicem troparele acestea, Glas 4.
Mintea ţinându-ţi în cele mai de jos ale iadului şi prin smerenie întru înălţime cu vedeniile Harului ridicându-te, cinstite Siluane, priimeşte pre cei ce aleargă către tine în părinteştile tale rugăciuni; dă în Duh trăire gândului de pocăinţă, ca prin cunoaşterea lui Dumnezeu să ne învrednicim, Părinte, împreună stării celei de Sus.
Slavă… Şi acum…
Nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, pururea a spune puterile tale, noi
nevrednicii, că de nu ai fi stătut tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii, cine ne-ar fi păstrat până acum slobozi? Nu ne vom depărta de tine Stăpână, că pururea mântuieşti pre robii tăi din toată năpasta.
Cântarea 1, glas 8:Irmos:
Apa
trecând ca pre uscat şi din răutatea Eghiptenilor scăpând Israilteanul, striga: Izbavitorului şi Dumnezeului nostru să cântăm.
Stih: Cuvioase Părinte Siluane, roagă-te pentru noi.
Însetând dupre Harul lui Iisus, cu credinţă alergăm către tine, Părinte Siluane; cu rugăciunile tale cele sfinte dăruieste şi nouă darurile Dumnezeiescului Duh.
Milostiv fă, părinte, pre Stapânul Cel Bun, şi dă a păcii înnoire inimilor ce caută liniştirea pre carea Duhul Sfânt o dăruieste.
Slavă…
Sufletele noastre de patimi curăţeşte, de trei ori fericite Părinte, şi lăcaş luminat strălucind, Mângâietorului le arată, precum şi sufletul tău desăvârşit ai curăţit.
Şi acum… A Născătoarei.
Smerenia cea adevărată, carea o ai avut, Fecioară, întru cele dinlăuntru dăruieşte celor ce te roagă, spre a se face toţi prin har Preadulcelui tăi Fiu lăcaşuri.
Cântarea a 3-aIrmos:
Făcătorul celor mai presus de crugul ceresc, Doamne, şi Ziditorul Bisericii, Tu mă întăreşte în dragostea Ta, Cela ce eşti marginea doririlor, a credincioşilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.
Cea multă a ta iubire către Dumnezeu o ai arătat, fericite, prin pocăinţa dreapta înfrânându-te spre a nu mai mâhni pre Acesta prin greşale sau păcate cu voia.
Cea vie
chemare a lui Iisus mântuitu-te-a, când câinele cel turbat de tine, Părinte, s’a apropiat; pentru aceasta, de câinele-diavolul mă izbăveşte, rugăciunea neîncetată învaţându-mă.
Slavă…
Pre cel zdrobit, Părinte, de viclene fapte, iarăşi mă ridică şi mă îndreptează cu mijlocirea ta, căci tu în dar ai îndurările iubitoare de oameni, pre cari îmi arată, ca să te proslăvesc.
Si acum… A Nascatoarei.
Precum pre şarpele cel viclean, Fecioara, de la Simion, în vis, ai gonit, pururea goneşte de la inima mea gândurile cele necurate, vas preacurat arătându-mă.
* * *
Izbăveşte, Siluane, cu rugăciunile tale pre ai tăi rugători din toate năvălirile celor vicleni şi în Harul Domnului păstrează pre dânsii.
Caută cu bunăvoire, întrutot cântată de Dumnezeu Născătoare, asupra necazului cel cumplit al trupului meu şi tămăduieşte durerea sufletului meu.
Preotul zice ectenia, si îndata Sedealna, Glas 2
:
Cu rugăciunile tale îmbogaţindu-ne, întrutot fericite, de primejdii pururea ne izbăvim, noi robii tai; şi pre Dumnezeu prin Har cunoscând, ţie din suflet cântare înălţăm, Siluane preacuvioase.
Cântarea a 4-aIrmos:
Auzit-am, Doamne, cea a rânduielii Tale taină, înţeles-am lucrurile Tale şi am proslăvit dumnezeirea Ta.
Precum statornică ai arătat, părinte, dorirea dăruirii tale, aşa pururea pre robul tău lui Dumnezeu a vieţui învredniceşte-l.
Înconjurat-au flăcările iadului, părinte, inima ta ce se pocăia, de a căror năpasta ma izbăveşte, înrourarea Harului dăruindu-mi.
Slavă…
Străin lumii făcutu-te-ai, Cuvioase, crucea dumnezeieştii schime ridicând, pre Hristos înrudit având, cu Carele cu îndrăzneala ta mă înrudeşte.
Şi acum… A Născătoarei.
Ca pre un prinos sfinţit ai arătat, Fecioara, în dumnezeiescul Athos pre robul tău, precum o maică cu acoperământul tău acoperindu-l, cu carele şi pre mine acoperă.
Cântarea a 5-aIrmos:
Luminează-ne cu poruncile tale, Doamne, şi cu braţul Tău cel înalt; a Ta pace dăruieşte nouă, Iubitorule de oameni.
Arătatu-S-au ţie Hristos, războiul îmblânzind şi sufletul de tărie umplându-ţi, pre Carele înduplecând, sprijinitor şi mie Îl arată. Trupul şi sufletul dumnezeiasca vedenie priimind, înnoitu-ţi-s’au îndată, Părinte; şi eu strig către tine, înnoiască-mi-se omul cel lăuntric.
Slavă…
Ochiul cel înţelegător precum un înger treaz păzitu-l-ai, în privegheri topindu-te, părinte; pentru aceasta, trezviei mă învredniceşte.
Şi acum… A Născătoarei.
Mintea şi inima îmi înnoieşte, dumnezeiască Mireasă, semănându-mi înlăuntru sământa rugăciunii, precum şi Cuviosului, când se ruga, în chip străin ai semănat.
Cântarea a 6-aIrmos:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Aceluia voiu vesti scârbele mele; că de rele sufletul meu s-a umplut, şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi mă rog precum Iona: Din stricăciune, Dumnezeule, mă scoate.
Ca pre a ta viaţă pre fraţi socotind, prin cari ai aflat pre Dumnezeu pre Tatăl, Siluane, slujit-ai lor din toată inima, Harul Duhului priimind; pentru aceea, şi pre mine, rogu-te, spre toţi asemenea ţie a căuta mă învredniceşte.
Defăimat-ai firea cea stricăcioasa şi lupte preste măsura ai săvârşit, frica în minte având, nu cândva să cazi din a lui Hristos iubire, Cuvioase, căreia pururea, prin rugăciunile tale, sufletului meu părtaş a fi dăruieşte.
Slavă…
Cugetul păstrându-ţi în cele mai de jos ale iadului, preafericite părinte, de cea bună a Mântuitorului nădejde a nu te depărta te-ai învrednicit, Cuvioase, pentru aceea strig ţie din suflet: lucrării acesteia lucrător pre mine mă arată.
Şi acum… A Născătoarei.
De mila ta de maică desfătatu-s’a slujitorul tău, Fecioară Doamnă; ci nimenea cu dorire căzând ţie înainte, gol de Har nu se întoarce; de carele, rogu-mă eu negrijilivul să mă desfătez în toată viaţa mea.
Condacul:
Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând; acuma în ceruri pre Carele ai dorit priveşti, împreuna cu Dânsul petrecând, precum au făgăduit. Pentru aceasta, Părinte Siluane, calea mă învaţă, carea ai urmat.
Izbăveşte, Siluane, cu rugăciunile tale pre ai tăi rugători din toate năvălirile celor vicleni şi în Harul Domnului păstrează pre dânşii.
Neîntinată, carea prin cuvânt, pre Cuvântul în zilele cele de pre urmă netâlcuit ai născut: înduplecă-L, ca ceea ce ai a maicii îndrăznire.
Sedealna, glas 2:
Prin cercare dumnezeieştile taine învaţându-te, dragostea frumos către toţi o ai arătat, pre carea, Siluane, şi acum celor ce au trebuinţa, credincioşilor, şi către a ta mijlocire aleargă, o arată, patimile dela suflete şi trupuri departe alungând şi a Duhului bucurie, cea din Har, dăruind.
Icos, glas 6:
Cu tot avântul către Dumnezeu tinzând, calea nevoinţei, Părinte preacuvioase, o ai străbătut; şi mănunchiurile Harului cu a ta dorire secerând, îmbogăţitu-te-ai acum cu adevărat însutit, precum grăieşte Evanghelia. Pentru aceasta, şi celor ce aleargă la izvoarele graiurilor tale dăruieşte înrourare inimii şi chipuri nemincinoase de pocăinţă, Siluane, în dumnezeiescul Duh întemeietor şi învăţător.
Cântarea a 7-a
Irmos:
Cei din Iudeea tineri ce au ajuns în Vavilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului o au călcat cântând: al parinţilor noştri Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Sfânta vieţuire monahicească în multa umilinţă o ai străbătut, Părinte, pururea arătarea Domnului înaintea ochilor având, pre Carele şi pre mine învredniceşte înaintea mea a vedea.
Mintea păzitu-ţi-ai străină de fapte şi cugete lumeşti, de Dumnezeu purtătorule, în Duh pogorându-te spre învăluirile lumii şi rugăciuni făcând; pentru carea şi acum te roagă.
Slavă…
A tânguirii lui Adam trecut-a vremea, Cuvioase, căci acum de Carele ai dorit te îndulceşti; ci ca un verhovnic printre cei ce îndrăznire au dobândit, preaiubitorule de suflete, pre întreg poporul pomeneşte.
Şi acum… A Născătoarei.
Lânga Cruce stând, noian de întristare, curată, ai răbdat; ci umplutu-te-ai de bucurie pre Fiul tău înviat văzând, de carea bucurie învredniceşte pre poporul ce te cântă.
Cântarea a 8-aIrmos:
Pre Împaratul Cerurilor, pre Carele cântă oştile îngereşti, cântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toti vecii.
Din ceruri ceata tuturor sfinţilor pentru lume rugaţi-vă necontenit, acum împreună rugător având pre Siluan cel dumnezeiesc.
Biruinţa află cela ce până în sfârşit smereşte pornirea inimii spre a se înălţa, carea biruinţă prin rugăciunile tale, părinte, să aflăm, cei ce pre tine cântam.
Binecuvântăm pre Tatal, şi pre Fiul, şi pre Sfântul Duh, Domnul.
O, cea negrăita iubire de oameni a Stăpânului, Carele dăruieşte mângâiere robilor Harul Mângâietorului, pentru rugăciunile sfinţilor.
Şi acum… A Născătoarei.
Iarăşi, Fecioara, mă priimeşte pre cel ce cad cerându-ţi nebiruita mijlocire, prin carea şi nădăjduiesc să aflu mântuirea.
Să lăudăm, bine să cuvântam şi să ne închinăm Domnului, cântându-L şi preaînalţând pre Dânsul întru toţi vecii.
Cântarea a 9-aIrmos:
Cu adevărat de Dumnezeu Născătoare te mărturisim, cei prin tine mântuiţi, Fecioară curată, cu cetele celor fără de trup pre tine mărind.
Comoara iubirii cerşescu-ţi Siluane, întru tot fericite, Cuvioase, îndoit pre aceasta dăruieşte-mi prin mijlocirile tale.
Ridicatu-te-ai mai presus de fire în Duhul Sfânt, şi mai presus de fire ca înger vieţuit-ai; astfel şi ai tăi cântăreţi a vieţui, Părinte, te roagă.
Bucură-mă, de trei ori fericite, la viaţa ta cugetând şi a Domnului mare
milă văzând, prin carea, Siluane, a mă mântui şi pre mine învredniceşte.
Slavă…
De graiuri nepricepându-mă, un glas de rugăciune mai înalţ, Părinte fericite, ca lumea întreagă să cunoască, în Duhul, pre Domnul.
Şi acum… A Născătoarei.
Cerând a ta lumină eu întunecatul, Născătoare de Lumină, o rază trimite, şi împărăţiei Luminii părtaş mă arată.
Dupre Vrednic este cu adevărat…, stihirile acestea:
Pre al pocăinţei învăţător, şi al luminii nezidite preaneînşelat tăinuitor, al Duhului Sfânt lăcaş şi povăţuitor, pre Siluan întru cântări să proslăvim.Semănat-ai în lacrimi din belşug, Părinte, de Dumnezeu purtătorule; acum în dar mănunchiurile dumnezeieştilor vârtuţi ţinând, împarte Siluane, în Dumnezeu înţelepte, celor ce te roagă, rodurile Harului.
Pre Duhul cel Preasfânt cu rugăciunile tale înnoieşte, Părinte, celor ce cu evlavie te cinstesc, şi lumea întreagă învredniceşte a se umple de cunoştinţa Domnului, preafericite.Pre cei ce la racla Moaştelor tale ne închinăm, Siluane, de daruri de viaţă făcătoare ne umple, şi de căldura dragostei ne aprinde, ca toţi cu mulţămită să te proslăvim.Pre al Rusiei vlăstar minunat, şi a Muntelui Athon binepriimită cuvântătoare jertfă, pre a Duhului Sfânt cea de Dumnezeu purtătoare gură, pre Siluan cel mare în cântări să cinstim.
Stih: Toate oştile îngereşti… apoi Sedealna de dupre Cântarea a 6-a.Iar dupre Apolis, Glas 2:
Dă mie a Duhului bucurie, dă-mi a iubirii o, Părinte, desăvârşirea, dă-mi dorirea preadulcelui Iisus, a vârtuţilor plinătatea, smerenia cea dumnezeiască, pentru ca întreg umplându-mă de Duh, pre tine să slăvesc, a Muntelui celui Sfânt slavă, şi a Bisericii gură, Siluane, în Dumnezeu fericite.
Troparul, glas 3.
Propoveduitor al iubirii lui Hristos, lumii întregi ai fost dat, de trei ori fericite, între cuvântătorii de Dumnezeu cel prea duios, căci pre Cel smerit şi blând ai văzut, şi inima Aceluia o ai cunoscut; pentru aceasta, prin graiurile tale toţi luminându-ne, Siluane, de Dumnezeu însuflate, proslăvim Duhul, Carele pre tine-au proslăvit.
Alt tropar, glas 4.Podobie: Dreptar al credinţei….
Pre Hristos, Învăţător în calea smereniei, rugându-te, ai aflat, Duhul mărturisind în inima ta mântuirea; pentru aceasta, neamurile toate, acum la nădejde chemate, se veselesc întru pomenirea ta. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.
Iar în Mănăstiri se cânta: pentru aceasta, călăuza nevoinţei te-ai arătat, plin fiind de lumina cea dumnezeiască. Cuvioase Părinte Siluane, roagă pre Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.
Condacul, glas 8.Podobie: Când s’au pogorât…
Pre pământ fiind, slujit-ai lui Hristos, pre urmele Aceluia umblând; acuma, în ceruri, pre Carele ai dorit priveşti, împreună cu Dânsul petrecând, precum au făgăduit. Pentru aceasta, Părinte Siluane, calea mă învaţă, carea ai urmat.Hristos este cu noi!

ACATISTUL PREACUVIOSULUI PARINTE SILUAN ATHONITUL

Dupa obisnuitul inceput, se zic Condacele si Icoasele
CONDACUL 1
Tie, alesule nevoitor al Domnului si ingere pamantesc, Preacuvioase Parinte Siluane, acum cu bucurie cantare de lauda iti aducem! In
veghe neincetata, in postire si in smerenie fiindu-le parintilor athoniti prea-ales urmas, prin insetarea dupa Dumnezeu si dragostea cea arzatoare catre El, har imbelsugat ai agonisit sufletului tau si urmator facandu-te lui Hristos, Cel ce S-a rastingnit, pentru toti oamenii, cu lacrimi te-ai rugat pentru cei ce se chinuiesc in iad, pentru cei vii si pentru cei ce vor mai veni pe lume. Nu ne lipsi nici pe noi de aceasta dragoste a ta, caci in groapa gresalelor aflandu-ne, cerem solirea ta inaintea lui Dumnezeu si cu strapungere strigam: Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
ICOS 1
Facatorul ingerilor si Domnul Puterilor inca din pantecele maicii tale te-a ales pe tine si dupa cuvantul Psalmistului: “inima adanca” ti-a daruit, Parinte Siluane, pentru a incapea in ea ca intr-o camara prea-aleasa, neincaputul nume al lui Dumnezeu Celui Preainalt, ca prin puterea si intelepciunea lui Dumnezeu sa urmezi vietii ingeresti. Pentru acestea, laudand minunatele tale fapte si ostenelile pamantesti, cu sfiala te chemam:Bucura-te, rod al curatiei din parinti binecinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai iubit a parintilor tai cucernicie din tot sufletul tau;Bucura-te, ca prin infranare si iubire de Dumnezeu sa te asemeni lor ai voit;Bucura-te, ca din pruncie cautandu-ti bucuria in Dumnezeu, minunat te-ai inteleptit;Bucura-te, ca inima ta sa cunoasca si sa se supuna voii lui Dumnezeu mereu a cautat;Bucura-te, ca spre izvorul harului dumnezeiesc ca un cerb ai insetat;Bucura-te, ca de Cuvantul lui Dumnezeu ca de o miere prea dulce mintea ti-ai indulcit din tinerete;Bucura-te, floare inmiresmata cu fapte de credinta de o nepieritoare frumusete;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 2-LEA
Vazandu-te pe tine Preabinecuvantata Nascatoare de Dumnezeu afundat in prapastia pierzarii, pe cand dulceata pacatului ca un sarpe rau mirositor patrundea in sanul tineretii tale, ca o maica indurerata te-a chemat in chip minunat: “Fiule, ma doare sa te vad spurcandu-te cu fapte pacatoase” si pricepand tu, Preacuvioase Parinte, milostivirea ei, sarpele pacatului cu barbateasca intelepciune l-ai izgonit, biruindu-l prin pocainta, smerenie si rugaciune, iar Mantuitorului Iubitor de oameni cantare de multumire I-ai adus pentru Preacurata Sa Maica, pururea strigand: Aliluia!
ICOSUL AL 2-LEA
Dumnezeiasca intelepciune te-a umbrit, cand glasul Maicii Domnului te-ai invrednicit a-l asculta, alesule al lui Dumnezeu, Siluane, si harul Sfantului Duh a umplut inima ta. Prin lucrarea acestuia, ca o caprioara din lat scapand, catre gradina Maicii Domnului - Muntele Athos - ai nazuit, fugind de desertaciunea lumeasca, caci te-ai lipit de Dumnezeu ca un fiu iubitor. Drept aceea, vazand minunata bunavoire a Stapanei lumii fata de tine, cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca din intunericul pacatului la
lumina adevarului lui Hristos de insasi Preacurata ai fost chemat;Bucura-te, ca ai fost ales sa fii lucrator credincios al gradinii ei pamantesti, in chip minunat;Bucura-te, vita dulce a pamantului rusesc care in Muntele Athos imbelsugat ai rodit;Bucura-te, constiinta neadormita, ca prin smerita rugaciune, boldul pacatului l-ai tocit;Bucura-te, ca in Sfanta Manastire Pantelimon, lui Dumnezeu in chip ingeresc ai slujit;Bucura-te, ca prin nevointa, post si isihie pe dusmanul ce lupta impotriva ta desavarsit l-ai plecat;Bucura-te, ca toate maiestriile diavolului prin smerenie le-ai surpat;Bucura-te, ca tanjind dupa Dumnezeu, credinta curata in chip slavit ai dobandit;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 3-LEA
Cu adevarat, de Dumnezeu iubitorule Parinte Siluane, te-a aparat
puterea Celui Preainalt cand duhul iadului si al mortii te-a napadit si sufletul tau il invifora cu momeli pierzatoare si tu, cu totul istovit, cugetai ca Dumnezeu este de neinduplecat; dar Domnul cel Iubitor de oameni indata te-a cercetat prin lumina cea negraita a Taborului si cu focul harului Sfantului Apostol Pavel o noua nastere ai primit, cu frica si bucurie cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 3-LEA
Avand
bogatia harului, cu duhul la ceruri ai fost inaltat si acolo cuvinte de negrait cu adevarat ai ascultat. Bucuria ta cine o va povesti, Preacuvioase Siluane? Caci te-ai umplut de dragostea cea negraita a lui Dumnezeu cand, fiind in afara de cele ale lumii, intru vederea duhovniceasca a negraitei frumuseti dumnezeiesti, te-ai invrednicit a vedea Fata lui Hristos-Dumnezeu Cel fara-de-masura iubitor si iertator a toate. Iar noi, minunandu-ne de negraita vedere a lui Dumnezeu, iti cantam:
Bucura-te, ca intru credinta nevoindu-te, de cercetarea si mangaierea lui Hristos te-ai invrednicit;Bucura-te, ca ai fost vrednic sa vezi cu ochii tai frumusetea slavei Sale de negrait;Bucura-te, ca in Ceruri la preaminunata frumusete prin Sfantul Duh ai fost inaltat;Bucura-te, ca acolo din darurile harului Sfantului Duh Mangaietor te-ai adapat;Bucura-te, ca de frumusetea de nedescris a Raiului te-ai impartasit;Bucura-te, ca fiind iubit de Dumnezeu, de darurile frumusetii ceresti ai fost coplesit;Bucura-te, ca acelasi har cu lacrimi ai cerut de la Dumnezeu pentru neamurile omenesti;Bucura-te, ca spre zorii vietii vesnice ca o straja pururea veghetoare ne trezesti;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 4-LEA
Furtuna de aspre ispite a trimis asupra ta diavolul cel ucigas de oameni care dintru inceput a cautat sa piarda sufletele dreptilor; dar tu, Parinte Siluane, povatuind fiind de Domnul Iisus Hristos sa-ti tii mintea in iad si sa nu deznadajduiesti, cu darul Duhului Sfant, prin neintrerupta veghe si smerenie ai preintimpinat uneltirile vrajmasului desavarsind biruindu-l; iar el, rusinat fiind de tine, silit a fost a marturisi ca intru totul este mincinos. Si asa, sufletul tau din cursa neprietenului ca o porumbita blanda a fost izbavit de Dumnezeu, caruia neincetat I-ai cantat: Aliluia!
ICOSUL AL 4-LEA
Auzind despre tine ca in chip minunat ai fost chemat de la desertaciunea lumeasca spre nevointa calugareasca si prin harul lui Dumnezeu rod bun ai facut, Cuvioase, nu numai calugari tineri, dar si cei varstnici, mult incercati in nevointe, catre tine alergau si ca de miere indulcindu-se de faptele si cuvintele tale, viata cea ingereasca au urmat si Domnului s-au asemanat. Iar noi, cu smerita cugetare vazandu-te impodobit, cu bucurie iti strigam:
Bucura-te, ca izvor nesecat de smerita cugetare si infranare in Domnul ai devenit;Bucura-te, ca in Muntele Sfant ai fost ca un crin bine mirositor si nevestejit;Bucura-te, ca in nevointa ta jugul cel bun al lui Hristos cu dragoste l-ai purtat;Bucura-te, ca mintea, inima si vointa in Dumnezeu prin rugaciune necontenit ti-ai intarit;Bucura-te, ca plin de ravna, curatia trupeasca si sufleteasca ti-ai pazit;Bucura-te, ca prin rugaciune neincetata la inaltimea nepatimirii ai urcat;Bucura-te, ca pravila Sfintilor Parinti cu sarguinta ai urmat;Bucura-te, ca despre iubirea lui Dumnezeu si ceresca Patrie neostenit ne-ai grait;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 5-LEA
Ca pe o stea calauzitoare si de minte luminatoare ti-a daruit Domnul Harul cel dumnezeiesc, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, intarindu-te prin aceasta in nevointa cea mantuitoare ca odinioara pe Proorocul Ilie la Paraul Horeb si hranindu-te in chip minunat din necheltuitele comori ale Sfantului Duh. Si asa, arzand de iubire pentru iubitorul de oameni Dumnezeu, din tinerete si pana la batranete priveghind si din straja diminetii pana in noapte
pentru intreaga lume rugandu-te, ca o alauta dulce cantatoare, neincetat I-ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 5-LEA
Vazandu-te pe tine, Preacuvioase Parinte Siluane, intru nevointa cea buna cautand dragostea lui Dumnezeu cum cauta pruncul laptele mamei sale si catre mangaierea Lui cu dor mare tanjind si cu lacrimi strigand: “Ia aminte, suflete al meu, la dragostea lui Dumnezeu si incalzeste-te, o inima a mea”, si inca “Cine-mi va da mie o astfel de ardere, ca sa nu cunosc odihna nici ziua, nici noaptea; de dragostea lui Dumnezeu?” ne cutremuram cu inima si ne umilim cu sufletul in fata unei asemenea iubiri catre Dumnezeu cel Atotindurat si cu strapungere iti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, ca dreptatea lui Dumnezeu, ca pe o miere mult indulcitoare, pururea ai cerut;Bucura-te, ca in dragostea de Domnul cu ingerii te-ai intrecut;Bucura-te, ca din inima, ca dintr-o candela a rugaciunii curate, flacara focului launtric spre Domnul ti-ai suit;Bucura-te, ca cele de sus si cele de jos cu frumusetea evlaviei tale ingeresti le-ai impodobit;Bucura-te, ca inima ta s-a asemanat cu vapaia rugului nemistuit;Bucura-te, ca precum Moise pentru poporul ales, tu pentru toti oamenii inalti mainile catre Dumnezeu;Bucura-te, ca in toata vremea ai dorit judecatile Domnului si indreptarile Sale le-ai cautat cu tot sufletul tau;Bucura-te, ca fara incetare ai strigat: “Mantuieste Doamne, poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!”;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 6-LEA
Propovaduitor neincetat al isihiei te-ai aratat, cel ce bine ai placut lui Dumnezeu, cand Domnul cel Iubitor de oameni, incercandu-ti dragostea, te-a lipsit de cercetarea Preasfantului Duh. Pentru aceasta, intelegand ca ai pierdut harul, precum odinioara Adam cand se tanguia de pierderea Raiului, L-ai chemat cu inima mahnita si cu lacrimi: “Doamne, Tu mai inainte m-ai cercetat si mai invrednicit de Sfantul Tau Duh si sufletul meu Te-a iubit, dar acum sufletul meu tanjeste dupa Tine”; si in acest chip tanguindu-te, dar nadajduind in mila lui Dumnezeu, Ii strigai: Aliluia!
ICOSUL AL 6-LEA
Stralucit-ai, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, ca un nou vazator al Tainelor, caci prin smerenie si rugaciune cu lacrimi harul Sfantului Duh ai dobandit si de negraita dragoste inima ti s-a umplut. Si gustand tu si intelegand puterea harului, cu indraznirea lui Ilie ai strigat: “Doamne! Nu numai mie, ci intregii lumi daruieste sa cunoasca dragostea Ta si sa se mantuiasca!”. Drept aceea, avandu-te pe tine rugator neadormit inaintea lui Dumnezeu, cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca cerul ai deschis cand impreuna cu Domnul te rastigneai rugandu-te pentru cei morti, pentru cei vii si pentru cei ce pe lume inca nu au venit;Bucura-te, ca prin aceasta dragoste Imparatia Cerurilor ai dobandit;Bucura-te, ca adevarata intrupare a credintei curate si a nerautatii te-ai aratat;Bucura-te, ca ai dobandit iertare de la Hristos pentru cei apropiati tie, cazuti in pacat;Bucura-te, lucrator neadormit in gradina Maicii Domnului, care pe cei istoviti in nevointe ii intareste;Bucura-te, dulce alauta a Muntelui Athos, care despre viata cea viitoare vestesti;Bucura-te, visterie a darurilor Sfantului Duh si al Preabinecuvantatei Egumene ascultator slujitor;Bucura-te, cu cei bineplacuti lui Dumnezeu credincios impreuna-nevoitor;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 7-LEA
Voind Iubitorul de oamneni Dumnezeu sa arate in tine o noua faclie a harului, Cuvioase Parinte Siluane, ca pe o ramura de maslin cu radacina in pamantul rusesc al pustiului Athosului te-a rasadit si cu harul Sfantului Duh te-a inrourat, mult roditor facandu-te: ca prin faptele si cuvintele tale, ca printr-un untdelemn de viata-datator, spre curatie si infranare, cucernicie si iubire de frati pe toti i-ai povatuit - iar ei, uniti fiind prin legatura dragostei, supunand cele mai rele prin cele mai bune, cantau lui Dumenzeu: Aliluia!
ICOSUL AL 7-LEA
Ca pe un nou impreuna nevoitor cu pustnicii, povatuitor si dascal monarhilor si mirenilor te-a aratat pe tine Domnul, Preacuvioase Siluane. Caci tu, inca pe cand traiai in lume, pe un oarecare soldat a carui femeie se lasase ademenita de caderea in pacat si, pentru aceasta, el spre manie se inversunase, l-ai invatat iertarea lui Hristos si astfel, familia lor - mica biserica - de destramare o ai izbavit; pe monahii cazuti in intristare la dobandirea pacii sufletesti i-ai chemat si frica Domnului invatandu-i, la pocainta i-ai adus; si astfel pe toti i-ai pregatit sa devina locuitori ai Raiului. Iar noi, stiindu-te pe tine ca te ingrijesti de mantuirea tuturor, cu dragoste iti cantam, dupa cuviinta datorata:
Bucura-te, ca in cautarea lui Hristos impreuna cu iubitorii vietii pusnicesti te-ai nevoit;Bucura-te, ravnitorule traitor al iubirii fratesti si pentru toti fierbinte rugator;Bucura-te, ca pe calea vietii, in dureri si in necazuri, esti celor ce te cheama credincios insotitor;Bucura-te, ca celor aflati in boli, intristari si mahniri sufletesti le esti nefatarnic slujitor;Bucura-te, vestitorule al dragostei lui Dumnezeu, care prin cuvantul tau bland la impacarea cu Dumnezeu si cu aproapele pe toti i-ai chemat;Bucura-te, ca marturisind ca bun este Domnul, sufletele slabanogite de pacate cu nadejdea iertarii le-ai imbarbatat;Bucura-te, Credinciosule nevoitor care mantuirea pentru toti oamenii cu lacrimi o mijlocesti;Bucura-te, ca avand mintea in iad pentru toti pacatosii nepocaiti indurare doresti;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 8-LEA
Minune negraita ti-a descoperit Domnul, Preacuvioase Parinte Siluane, cand staretul-duhovnic Avraam ti-a aratat chipul Sau stralucind de nedescris si astfel, prin minunata schimbare te-a invatat curat a cinsti Taina Pocaintei; iar noi, vazandu-te pe tine ca ti-ai incredintat voia duhovnicescului parinte ca Domnul Insusi, taindu-ti prin smerenie si pocainta voirile cele rele, invatam a ne incredinta voii lui Dumnezeu celei descoperite prin slujitorii Bisericii lui Hristos si prin aceasta, inainte de iesirea noastra din trup, de mania lui Dumnezeu si de Judecata ce va sa vina ferindu-ne, cantam lui Dumnezeu intreit: Aliluia!
ICOSUL AL 8-LEA
Din toata inima si cu tot sufletul cerand, smerenia lui Hristos ai dobandit, preaminunate si bineplacut lui Dumnezeu Parinte, si cu Cel iubit pentru lume impreuna te rastigneai, cu lacrimi rugandu-te: “O, Preadulce Iisuse! Tu ai facut ca sufletul meu sa Te iubeasca pe Tine si sa-l iubesc pe aproapele meu. Daruieste-mi sa vars lacrimi pentru lumea intreaga, pentru ca toti oamenii sa te cunoasca pe Tine si sa mosteneasca pacea ta si sa vada lumina Fetei Tale”. Iar noi, cei ce in pacate ne-am cheltuit viata, dobandind mantuire cu rugaciunile tale, te fericim cu graiuri ca acestea:
Bucura-te, ca nevoindu-te neobosit in rugaciunea pentru oameni pe Preaputernica Maica Ocrotitoare ai urmat;Bucura-te, ca precum odinioara Ieremia plangea pentru popor, si tu in Sfantul Munte in lacrimi l-ai inrourat;Bucura-te, preaminunate nevoitor al Athosului, care pentru intreaga lume ai cerut mantuire ca pentru sufletul tau;Bucura-te, parinte iubitor de fii, care cu lacrimi pentru toti cei ce pier in pacate mijlocesti inaintea lui Dumnezeu;Bucura-te, bucuria si minunarea ingerilor, care esti iubit si bineplacut lui Dumnezeu;Bucura-te, stralucire luminoasa in pustiul athonit si oglindire curata a sfinteniei neamului tau;Bucura-te, ca prin smerenie si ascultare ai aratat lumii chipul frumusetii ingeresti in trupul tau pamantesc;Bucura-te, ca prin caldura rugaciunii tale vrei sa ne faci pe noi camara a Duhului Dumnezeiesc;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 9-LEA
Toate cetele ingeresti si multimea nevoitorilor s-au minunat de smerenia si de iubirea ta de oameni, Parinte Siluane, ca savarsindu-ti ascultarea ca econom, preasmeritului Iosif in Egipt te-ai asemuit cand nu numai de ceata sfintilor impreuna vietuitori, dar si de ostenitorii din lume care lucrau in manastire, ca de niste copii a lui Dumnezeu te-ai ingrijit. Pentru aceasta lui Dumnezeu Celui ce iubeste intreaga zidire, ai strigat: “Doamne, trimite Duhul Tau cel Sfant si mangaie sufletele intristate ale acestor oameni necajiti”. Si in orice fiind ai aratat frumusetea smeritei cugetari cantand neincetat lui Dumnezeu: Aliluia!
ICOSUL AL 9-LEA
Ritorii cei mult graitori nu pot descrie puterea dragostei tale, preaminunate Parinte Siluane, ca tu cu lacrimi ai insetat a stinge orice vrajmasie si neoranduiala intre oameni i-ai impacat pe toti cu Dumnezeu, strigand Stapanului lumii: “Doamne, cu Tine insetez sa fiu si Tie pentru intreaga omenire ma rog, ca toti sa fie mantuiti!” si pe oameni invatandu-i : “Fiilor, rugati-va pentru vrajmasi, ca ei sunt fratii vostri si viata voastra, iar dusmanul lumii acesteia numai diavolul este”. Si prin acestea fiind si noi calauziti la iubirea de Dumnezeu, de frati si de vrajmasi, iti cantam:
Bucura-te, ca prin iubirea pentru vrajmasi lui Hristos pe Golgota te-ai asemanat;Bucura-te, ca ridicandu-ti mainile la rugaciune pentru vrajmasii tai, cu sufletul si cu inima pe Cel ce S-a rastingnit pentru noi L-ai urmat;Bucura-te, ca de cei apropiati te-ai ingrijit si de frumusetea isihiei harice nu te-ai lipsit;Bucura-te, ca iubindu-i pe cei de aproape ai tai, puterea neincetata a rugaciunii ai dobandit;Bucura-te, ca prin post si rugaciune sageata celui viclean ai frant pana in sfarsit;Bucura-te, ca rautatile si maiestriile diavolului sa le biruim ne-ai invatat;Bucura-te, ca la moara lui Hristos trupul prin munca ti-ai istovit si inimii spre desfatare rugaciunea ca pe o paine sfintita i-ai dat;Bucura-te, ca pe lucratorii gradinii Imparatesei Ceresti i-ai hranit din belsug cu painea Preasfantului Nume;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 10-LEA
Mantuirea sufletului cautand si dorind alipirea de Hristos, din pamantul parintilor tai ai plecat smerit la Sfantul Munte, unde petrecand in infranare si isihie ai dobandit frumusetea cea intocmai cu a ingerilor, prin sarguinta si iubire de oameni. Si astfel intr-o binecuvantata dimineata, cand ceilalti vietuitori athoniti inaltau Ziditorului cantari, bun sfarsit ai dobandit si sufletul cel hranit cu datatorul-de-viata Trup si Sange al Domnului I-ai incredintat in mainile Lui cele dumnezeiesti, ca impreuna cu toti sfintii pururea sa-I canti Cuvantului celui fara de inceput si Dumnezeu, al Carui Nume in tine s-a sfintit: Aliluia!
ICOSUL AL 10-LEA
Imparatului Ceresc, pe Care Il preamaresc heruvimii si serafimii si cetele sfintilor, I-ai slujit fara odihna prin viata, credinta si dragostea ta, Preacuvioase; iar acum ca un crin binemirositor stai inaintea scaunului Preasfintei Treimi impreuna cu toti alesii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. Fii, asadar, Preacuvioase, mijlocitor plin de osardie inaintea lui Dumnezeu pentru pacea si buna starea lumii, iar pentru Sfanta Biserica solie de necurmata rugaciune si cald ocrotitor, ca izbavindu-ne din nevoi, cu multumire sa-ti cantam:Bucura-te, inger in trup din pamantul rusesc, care in chip preaales in Sfantul Munte te-ai nevoit;
Bucura-te, ca pentru pamantul parintilor tai Tronul lui Dumnezeu ai fost solitor neobosit;Bucura-te, indraznite iubitoare si fierbinte rugator pentru toti cei ce-L cauta pe Dumnezeu cu bunacredinta;Bucura-te, grabnic ocrotitor al monahilor din gradina athonita si a celor ce te urmeaza in nevointa;Bucura-te, ca fara cartire incercarile vietii de obste si durerile trupului tau le-ai purtat;Bucura-te, ca sufletul tau curatit cu lacrimi de pocainta Celui Curat l-ai incredintat;Bucura-te, lucrator credincios al viei lui Hristos, in Muntele Sionului de Domnul ai fost chemat;Bucura-te, ca acolo impreuna praznuind cu sfintii si ingerii, cu slava si cinste te-ai incununat;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 11-LEA
Cantare de lauda aducem tie, celui ce bine ai placut lui Dumnezeu, Parinte Siluane, ca arzand de dragoste catre Domnul - care de mantuirea lumii a insetat si cu smerenia Sa pe diavol l-a biruit - L-ai urmat cu credinta, si pustia Athosului cu rugaciune curata bine o ai inmiresmat, aratandu-ne si noua chipul vietii ingeresti impodobit cu darurile cele mult-roditoare ale Sfantului Duh. Si asa, in Sfantul Munte ca in Rai vietuind, pe vrajmas l-ai rusinat si sufletul tau Imparatia Cereasca a agonisit, iar pe noi ne-ai povatuit prin dragoste sa ne alipim de Dumnezeu, cantandu-I: Aliluia!
ICOSUL AL 11-LEA
In vremurile noastre Domnul te-a aratat lumii intregi, Preacuvioase Parinte, purtator al Duhului Sfant si al Luminii celei datatoare de lumina, atat in viata cat si dupa moartea ta, privind la tine, cel luminat cu frumusetea nevointelor pamantesti si ca un heruvim impreuna rugator cu cetele ceresti, de nadejdea mantuirii sa ne incredintam, vietii celei drepte cu toata osardia sa urmam, voia noastra s-o lepadam si cu bucurie iubirii lui Dumnezeu sa ne supunem, ca sa se intareasca si in trupurile si sufletele noastre proslavirea Iubitorului de oameni Dumnezeu si cu dragoste sa-ti cantam unele ca acestea:Bucura-te, ca ne-ai intarit pe noi in dragoste de Dumnezeu prin pilda vietii tale celei curate si nevoitoare;
Bucura-te, ca plin de ardoare ai dat in vileag pe cei fara de lege si ne-ai invatat sa pastram tainele si predaniile credintei dreptmaritoare;Bucura-te, ca prin vietuirea ta cea pustniceasca, lui Petru Athonitul te-ai sarguit sa-i semeni in post si isihie;Bucura-te, ca Avvei Atanasie cu credinta i-ai urmat prin grija pentru vietuirea monahilor in curatie;Bucura-te, nou luminator al credintei, ca in zilele noastre calea cea adevarata catre Domnul ai aratat;Bucura-te, ca de neimputinarea harului Sfantului Duh in Biserica Ortodoxa tuturor le dai marturie in chip minunat;Bucura-te, ca inaintea Scaunului Slavei stai ca un rob credincios al Mantuitorului;Bucura-te, ca acolo ceri pentru noi sfarsit crestinesc si raspuns bun la Infricosata Judecata a Lui;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 12-LEA
Inca fiind tu pe pamant, Preacuvioase, ca in ceruri, unde totul viaza si se misca intru bucuria Sfantului Duh, Hristos, Dumnezeul nostru, a revarsat peste tine puterea negraita a harului, ca astfel luminat sa inalti rugaciuni pentru intreaga lume impreuna cu ceata nevoitorilor athoniti si cu toti sfintii. Iar noi cunoscand acestea, te rugam: indreapta, Preacuvioase Parinte, fierbinte rugaciune catre Domnul ca sa se milostiveasca si Sfanta Sa Biserica s-o intareasca in veci spre mantuirea noastra, pe iubitorii de isihie sa-i apere si sa le dea tarie ca pururea sa preamareasca Numele lui Dumnezeu, ca impreuna cu cetele ingeresti sa cantam si noi: Aliluia!
ICOSUL AL 12-LEA
Cantand slavita pomenirea ta, iubitorule de Dumnezeu Parinte Siluane, dupa vrednicie fericim durerile si ostenelile tale, ca in priveghere si post impreuna cu toti alesii Maicii Domnului, cu osardie te-ai nevoit. Cine oare va numara ostenelile voastre si suspinarile din rugaciunile cu lacrimi inaltate pentru lume? Ca prin ele pururea intoarceti mania Domnului cea din pricina pacatelor noastre intru milostivire, ca prin iubirea Sa de oameni sa pazeasca Sfanta Biserica de pustiire pana la sfarsitul veacului dupa cuvantul fagaduit. Iar noi cunoscand acestea si multimindu-ti pentru mijlocire si ocrotire cu umilinta iti cantam:
Bucura-te, ca povatuirea cea prin Duhul Sfant plin de sarguinta ai urmat;Bucura-te, ca Hristos - Puterea si Intelepciunea lui Dumnezeu - ochilor tai trupesti S-a aratat;Bucura-te, smerit nevoitor a lui Hristos, bucuria si lauda Maicii Domnului in fata tuturor celor ceresti si pamantesti;Bucura-te, neadormitule rugator pentru lume, ca mangaiere si nadejde pentru mantuire ne esti;Bucura-te, mostenitor al Imparatiei lui Hristos, care prin nevointa ta Muntele Athos ai impodobit;Bucura-te, impreuna lucrator al nadejdii noastre de mantuire, ca ne-ai luminat calea catre Dumnezeu si pe cale ne-ai intarit;Bucura-te, trambita aurita, ca impreuna cu toti sfintii si ingerii slava lui Dumnezeu o vestesti;Bucura-te, ca primind de la Domnul cununa biruintei nu ne uiti in rugaciunile tale pe noi, cei pamantesti;Bucura-te, Parinte Siluane, ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume!
CONDACUL AL 13-LEA
O, preaminunate nevoitor al lui Hristos, Siluane, odrasla binecuvantata a pamantului rusesc, slava si podoaba iubitorilor de isihie din Sfantul Munte, primeste si de la noi aceasta nevrednica rugaciune si cere de la Hristos, Dumnezeul nostru, Cel ce S-a rastignit pentru intreaga lume, sa ne miluiasca pe toti fii Sai, prin harul Sfantului Duh in unirea dragostei Sale sa ne adune laolalta si cu judecatile pe care le stie sa ne aduca la Sine; iar prin rugaciunile tale sa nu ne rusineze pe noi in ziua Judecatii inaintea Fetei slavei Sale, ci sa ne invredniceasca a-I canta impreuna cu toti sfintii si ingerii cantarea de biruinta: Aliluia!Acest condac se zice de 3 ori.
Dupa aceea se zice Icosul intai: Facatorul ingerilor si Domnul Puterilor… si Condacul intai: Tie alesule nevoitor al Domnului…
Dupa aceea se citeste aceasta rugaciune:
RUGACIUNE
O, Sfinte Siluane, cu lacrimile tale ai dobandit smerenia lui Hristos in Duhul Sfant si dascal al iubirii de vrajmasi ai devenit in acest veac plin de ura si de tulburare! O, dulce psaltire a pocaintei si alauta binecantatoare a Duhului sfant!
Noi, cei insufletiti de vietuirea ta cea aleasa, ne plecam genunchii in fata sfinteniei tale care rusineaza pe cei ce nu mai cred ca Dumnezeu lucreaza in Biserica Sa si iti marturisim ca inimile noastre suspina dupa linistea ta, dupa dragostea ta de Dumnezeu, de oameni si de vrajmasi.
Marturisim ca avem nevoie de mijlocirea ta pentru noi la Dumnezeu, Sfinte Siluane, ca mult suntem tulburati in aceasta lume care ne invata sa fim rai, iubitori de slava desarta si orbi ai pacatului. Roaga-L, Parinte sfinte, sa ne daruiasca si noua blandetea Sa, indelunga - rabdare, tacerea, infranarea si iubirea Lui cea dumnezeiasca pentru toate faptura.
Sfinte Siluane, tu care ai trecut prin atatea incercari duhovnicesti intarit de Sfantul Duh, nu ne lasa sa fim inghititi de marea lumii acesteia. Fii calauza noastra, fii povatuitorul nostru, mijloceste pururea pentru noi ca sa stingem vapaia patimilor, sa biruim raul din inimile noastre si astfel sa ne mantuim sufletele.
Asa, Cuvioase Parinte Siluane, podoaba calugarilor din Sfantul Munte al Athosului, cel care te-ai facut pe tine lacas Sfintei Treimi, izbaveste pe cei ce cu credinta savarsesc prea cinstita pomenirea ta si pe cei ce saruta cu evlavie moastele tale, spre slava Celui ce S-a proslavit in tine si daruieste prin tine tamaduire tuturor celor ce alearga la ajutorul tau. Vazand rautatea si nimicnicia noastra, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce l-ai numarat pe Sfantul Siluan in ceata alesilor Tai, trimite-l noua ca pe un adevarat Parinte, spre a ne povatui cum sa traim o viata cuviincioasa, o viata de nevointa si de rugaciune, ca sa Te aflam milostiv in ceasul mortii si la Infricosatoarea Judecata, Amin.
Si se face otpustul.Hristos este cu noi!

Spiridon al Trimitundei

Sfântul Spiridon s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, şi a prins zilele împăratului Constantin cel Mare, trăind până pe la jumătatea secolului IV. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în greacă înseamnă "coşuleţ". În tinereţe, a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.






Persecuţii şi mărturii ale credinţei ortodoxe
În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295 AD), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325 AD, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.



Din minunile Sfântului Spiridon
Vieţile Sfinţilor abundă în istorisiri despre minunile sale, el făcând parte dintre Sfinţii taumaturgi:

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură.
A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul.
A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe.
A oprit curgerile râurilor.
A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul.
A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea.
O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai demult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stapânei lor.
A vindecat pe împăratul Constanţie de boala de care suferea.
A dat din nou viaţă copilului unei femei.
A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate.
A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.
Aparent ilogice şi de necrezut, aceste minuni (doar câteva sunt citate mai sus) trebuie interpretate într-o cheie mai subtilă, dată de apropierea care s-a făcut între numele său şi cuvântul latinesc... spiritus. Majoritatea acestor minuni (exceptând-o pe cea de la Niceea) vorbesc de la sine despre puterea discernământului, despre dreapta socoteală şi despre cumpătare. În privinţa minunii de la Niceea, când, luând în mână celebra lui cărămidă, a scos în evidenţă cele trei elemente care o compun (pământul, apa şi focul), această minune era destinată înţelegerii consubstanţialităţii celor Trei Persoane Treimice - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.


Plecarea la Domnul şi Sfintele Moaşte


Sf. Spiridon şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348 AD fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.

Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. Când a căzut Constantinopolul în 1453, sfintele moaşte au fost mutate în Serbia, după care un Părinte din Insula Corfu, Georgios Kalohairetis, l-a adus în insula din Grecia, unde este şi acum înmormântat.

Până în ziua de azi, sfintele moaşte întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinţii Lui. El este cunoscut ca "sfântul călător" deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an şi sunt înlocuite de praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august.

În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu aflată de 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaştele Sfintei Împărătese Teodora (prăznuită la 11 februarie):

Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi face nenumărate minuni. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon. Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.

Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:

- clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă; - când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit; - în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor; - în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare; - în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea):

"Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă".

Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el.

Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.

La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

Sfântului Spiridon i se fac slujbe şi ceremonii, cu scoaterea sfintelor sale moaşte, în următoarele zile:

- în sâmbata lui Lazăr, zi în care i-a scapat de foamete pe locuitorii din Corfu, prin aducerea de vapoare cu grâu;

- în duminica Floriilor, pentru vindecarea celor bolnavi;

- în ziua de 11 august, când i-a alungat pe turcii care voiau să cucerească oraşul;

- în prima duminică din luna noiembrie, când îi vindecă pe suferinzii de boli grele.

(Întâmplările sunt povestite de Părintele Cleopa Paraschiv de la Mănăstirea Rarău după pelerinajul său în Grecia, în volumul: Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mănăstire Vatopedi, Editura Panaghia, loc, an?).



Imnografie
Caracterul său este surprins rezumativ de una din cântările sărbătorii, care zice aşa:

Hristos te-a ales păstor, preacuvioase, din pântecele maicii tale, blând, sfinţit şi curat, propovăduitor al sfintelor dogme şi vas preacinstit al darurilor Duhului, de Dumnezeu purtătorule.
De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, însuflate de Dumnezeu, şi jertfelnic dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi dumnezeiască iertare. (Condacul Sfântului Spiridon, glasul al 2-lea).

Împovăraţi de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acatist, condacul al 3-lea).
Tropar (glas 1)

Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.


Iconografie
Conform Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 218; minunile pp. 175-176, Sfântul Spiridon urmează a fi reprezentat ca "bătrân, cu barba lungă [înțepoșată], despicată [puțin] în două, purtând scufie, zice: "Încă aducem Ție această slujbă cuvântătoare și fără de sânge, și cerem și ne rugăm..." (p. 151, mai ales când e reprezentat în ceata Sfinților ierarhi).
Mai este reprezentat în icoana Primului Sinod de la Niceea din anul 325, împreună cu mulți alți ierarhi acolo de față. În mijlocul adunării este zugrăvit un filosof care privește uimit, în timp ce Sfântul Spiridon, întinzând o mână spre acesta, strânge în cealaltă mână o cărămidă din care ies foc (în sus) și apă (care curge jos), ilustrând astfel dogma Sfintei Treimi, anume cum este posibil ca Trei să fie Una (p. 218).
Dionisie mai dă indicații și pentru ilustrarea a alte nouă episoade din viața și minunile Sfântului Spiridon (pp. 175-176 în ediția românească).
Hristos este cu noi!

Viata Sf.Mc.Ier.Teodosie de la manastirea Brazi -Vrancea-

Viata Sfantului Teodosie de la Manastirea Brazi

(Pe langa Manastirea Brazi si Bogdana unde se afla moastele Sf.Ier.Mc.Teodosie moastele acestuia se mai afla si la Catedrala Episcopala din Slobozia unde se cinstesc alaturi de Sf.Mc.Emilian si Dasie,Zotic,Atal,Camasie si Filip dimpreuna cu Epictet si Astion si Sf.Sabina din Roma)

Sfantul lerarh Teodosie s-a nascut in Tinutul Vrancei. In prima jumatate a veacului al XVII-lea, si, iubind din tinerete viata calugareasca, s-a lepadat de lume si a primit sfantul chip ingeresc al calugariei. Cugetand ziua si noaptea la Legea lui Dumnezeu si deprinzand de la dascalii incercati din manastirile Tarii de Jos invataturile cele folositoare, a fost ales egumen al manastirii Bogdana reconstruind, in vremea staretiei sale, acest sfant locas. Pentru vrednicia si pentru bunele sale obiceiuri, a fost hirotonit episcop de Radauti in anul 1670. iar peste un an a fost trimis sa pastoreasca Episcopia Romanului. Iubind cu adevarat sfintele lui Dumnezeu Biserici, a cercetat si a ajutat pe cat i-a stat in putinta schiturile si manastirile din eparhia sa, sprijinind, totodata, si pe binecredinciosii crestini aflati in felurite necazuri sau cuprinsi de saracie.






In anul 1674, fericitul si preainvatatul mitropolit Dosoftei, silit de vitregia vremurilor, s-a retras in Polonia, impreuna cu domnitorul Stefan Petriceicu, iar Moldova a fost asuprita de cetele de turci si de tatari, care au adus la carma tarii pe Dumitrascu din neamul Cantacuzinilor. Acesta, vazand ca moldovenii au fost lipsiti de pastorul lor, a cerut arhiereilor sa-si puna mitropolit. Noul domn avea nevoie urgenta de un nou cap al Bisericii Moldovene pentru a-si legitima domnia, primind de la acesta indatinata ungere. Ierarhul Teodosie, desi nu voia, mai mult fiind silit, a luat conducerea Mitropoliei Moldovei in acele vremuri greu de indurat, cand turcii si tatarii intrasera ca lupii infometati in smerita lui turma. De aceea, bunul arhiereu nu a rabdat mult a vedea in toate zilele cum sunt nedreptatiti crestinii, ci, punandu-si sufletul pentru acestia, a mers la domnitor si i-a cerut sa puna capat asupririi poporului si sa alunge dincolo de hotare pe pagani. Maniat, Dumitrascu Voda nu a voit sa auda mustrarile cele drepte ale mitropolitului, ci, fara judecata, l-a silit sa-si paraseasca scaunul, pe care nu statuse decat vreme de un an, fiind pus sub paza in Manastirea " Sfantul Sava " din Iasi. Rabdand cu mult curaj cumplita prigonire, ierarhul marturisitor al dreptatii a stat inchis acolo pana la revenirea in tara a blandului Dosoftei mitropolitul, care l-a scos pe fericitul Teodosie din surghiunul sau. Acesta s-a retras in partile Tarii de Jos. locuind cand la Focsani cand in Manastirea Bogdana.


In rastimp s-a ingrijit, indeosebi, de reconstruirea Manastirii Brazi, unde a ridicat o noua biserica si chilii, asezand acolo monahi, pe care i-a pus sub ascultarea egumenului Zaharia, care vietuise o vreme in Sfantul Munte Athos.


In anul 1688, pe cand se afla la Focsani a fost rapit si dus in Tara Romaneasca, unde a indurat, vreme de 10 saptamani, inchisoare si chinuri. fiind cercetat - pentru pricini inchipuite - de unii greci, pusi la cale de rudeniile lui Dumitrascu Voda, fostul domnitor al Moldovei. Scapand insa cu viata si din aceasta grea incercare, Ierarhul Teodosie a continuat sa se ocupe de sfintele locasuri din Tinutul Vrancei, pregatind toate cele necesare pentru ridicarea a inca trei schituri.


In toamna anului 1694 tatarii au navalit, din nou, in Moldova, jefuind pe crestini si distrugand bisericile. Cunoscandu-si mai dinainte sfarsitul, fostul mitropolit Teodosie s-a pregatit duhovniceste asa cum se cuvine a face orice crestin adevarat. Curand, la Mänästirea Brazi, a venit o ceatä de tatari, care l-au schingiuit pe batranul arhiereu, cerandu-i sa le predea avutul si odoarele sfantului locas. Acesta a refuzat, preferand mai degraba sa fie chinuit decat sa dea in mainile paganilor putinele valori si sfintele vase. In cele din urma, tatarii, dupa ce l-au chinuit indelung, i-au taiat capul. Noaptea, a fost ingropat in graba de cativa credinciosi. Asa a castigat cununa muceniciei mult-patimitorul Ierarh, primindu-si prin sabie sfarsitul, suferind pentru dragostea de Dumnezeu. Sfantul Antipa de la Calapodesti (1816-1882), pe care biserica noastra il pomeneste la 10 ianuarie, fiind novice la Manastirea Brazi, in anul 1842, a fost de fata la descoperirea in chip minunat a moastelor mitropolitului martir. El relateaza urmatoarele: " Inainte ca arhimandritul Dimitrie sa fie staret al Manastirii Brazi din Moldova, el a trait viata pustniceasca aspra intr-o padure mare, unde din intamplare a gasit ingropat un vas mare plin cu bani de aur. In vas a gasit o insemnare, in care se spunea ca acesti bani sunt de la Mitropolitul Dositei (Thodosie) care i-a ascuns acolo, prevazandu-si sfarsitul sau mucenicesc din mana turcilor. In insemnare se mai spuneau si acestea: " cine va gasi acesti bani este indatorat sa zideasca din ei o manastire si trei schituri " si ca " la terminarea de zidit a celui din urma, al treilea schit, va afla si moastele mele ". Instiintand pe mitropolitul de la Iasi despre aceasta minunata descoperire si primind de la el binecuvantare, arhimandritul Dimitrie a inceput cu ravna sa implineasca ultima dorinta a fericitului mitropolit [ …] A inaltat o mare biserica, iar dupa ce a terminat de construit cel de-al treilea schit, a randuit ca in ograda lui (n.n. a schitului) sa se sape si pentru dansul un mormant.


[ …] Deoarece groapa pe care el poruncise sa i se sape se darama mereu, a pus sa se sape din nou, in prezenta lui, si, sapandu-se, s-a gasit sicriul cu moastele fericitului mitropolit […] "



Despre aceea aflare a sfintelor moaste relateaza si insusi staretul Dimitrie, scriind, intr-o insemnare din 20 februarie 1842:"Am vrut sa-mi fac mormantul meu in tintirim la Brazi, tocmai in mijlocul locului unde a fost biserica veche. Si, sapand adanc de sase palme […] am gasit locul unde la picioarele raposatului Mitropolit Teodosie, ctitorul Manastirii Brazi, se gasea capul mormantului meu. Si, sapand in sus, am gasit tot trupul deplin, insirate oasele, iar capul l-am gasit cu gura in jos, pus pe o caramida mare in cornuri, precum este stiut cä a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de niste credinciosi". Sfantul Antipa adauga: ,,M-am invrednicit eu insumi sa vad si sa sarut aceste moaste, din care iesea un parfum foarte mirositor ". La 6 mai 1842 osemintele au fost prohodite de un sobor de slujitori si asezate in mormant nou, zidit in partea de nord a paraclisului subteran.


Ierarhul-ctitor al Manastirii Brazi a fost cinstit de clerici, monahi si credinciosi inca din timpul vietii, pentru virtutile sale: dragostea de Dumnezeu si de semeni, blandetea, rabdarea, spiritul de dreptate. El s-a identificat cu durerile si nevoile credinciosilor din aceste tinuturi, participand activ la solutionarea conflictelor - cu precadere patrimoniale - ivite intre ei, atat ca episcop de Roman cat si ca fost mitropolit. El a sus cu tarie mentinerea privilegiilor acordate vrancenilor de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant.


O alta latura foarte importanta a activitatii sale o constituie ridicarea de sfinte locasuri. El a avut initiativa reconstruirii Manastirii Bogdana, indemnand la aceasta pe marele logofat Solomon Barladeanu. Dupa moartea acestuia, el a continuat lucrarile in calitate de cel dintai staret al Bogdanei, si a chemat la sfintirea ei pe patriarhul Dositei al Ierusalimului, care il aprecia in mod deosebit. Ca episcop de Roman, s-a ingrijit de bunul mers al unor manastiri din eparhia sa, precum: Soveja, Mera, Lepsa Buluc si Scanteia, asa cum o dovedesc documentele vremii. In mod deosebit, a purtat grija de reconstruirea Manastirii Brazi, pentru care a obtinut dreptul de proprietate asupra terenului inconjurator, iar apoi, ca fost mitropolit, a refacut din temelii acest asezamant monahal. Tot el a luat initiativa ridicarii Schiturilor Musinoaiele si Trotusanu cumparand, din vreme, terenuri in acest scop. Il putem, deci, considera, pe drept cuvant, unul din cei mai importanti ierarhi-ctitori de sfinte locasuri.


Cinstirea sa ca Sfant a inceput cu adevarat din momentul mortii lui martirice, prin care si-a pecetluit ostenelile intregii vieti. Potrivit relatarii Sfantului Antipa mitropolitul Teodosie si-a prevazut dinainte sfarsitul, ascunzand banii daruiti de credinciosi pentru construirea a patru biserici, insotindu-i cu un text lamuritor. Aflarea acestor bani de catre ieroschimonahul Dimitrie, tocmai cel insarcinat cu conducerea Manastirii Brazi, ne arata limpede lucrarea lui Dumnezeu, Care a facut sa se implineasca toate sfintele dorinte ale slujitorului Sau: zidirea celor patru locasuri de cult si, indata dupa aceasta, aflarea cinstitelor sale moaste. Prezenta unei miresme deosebite ce iese din acestea - lucru confirmat cu claritate nu de oricine, ci chiar de catre Sfantul Antipa - este un semn neindoielnic al sfinteniei potrivit Traditiei ortodoxe. Remarcam, de asemenea, ca Sfantul Antipa il numeste fericit pe mitropolitul Teodosie si se inchina cu evlavie sfintelor lui moaste. El subliniaza si faptul ca aflarea sfintelor moaste s-a facut ,, In chip minunat".Cinstirea acordata de Sfantul Antipa de la Calapodesti Ierarhului Martir Teodosie este o dovada incontestabila a cultului de care s-a bucurat. Nu mult dupa aflarea minunata a moastelor Mitropolitului Teodosie, capul a fost scos din mormant si tinut in mare cinste de vietuitorii sfantului locas.


Trebuie subliniat ca moartea martirica a mitropolitului nu a fost nicicand data uitarii la ctitoria sa, asa cum reiese din cuvintele staretului Dimitrie, care, afland moastele fericitului arhiereu. spune: ,,Este stiut ca a fost taiat de tatari si ingropat noaptea de credinciosi ". Credem ca tot staretul Dimitrie i-a scos din mormant capul spre a fi cinstit, fapt de care amintea, in 1857, egumenul Manastirii Bogdana, Antonie Dumbrava: " La Manastirea Brazi din tinutul Putnei si acum se afla tidva capului sau (n.n. - a mitropolitului), scoasa din mormant si pastrata cu mare cinste ". Capul sfantului ctitor si patimitor a fost astfel pastrat si cinstit cu evlavie in altarul paraclisului subteran, pana la desfiintarea asezamantului monahal de la Brazi in anul 1959. De atunci, capul a fost pus inapoi in mormant.


Dupa 1989, redeschiderea Brazilor ca manastire in urma demersurilor facute de noi catre Sfantul Sinod si prin osteneala unor maici, in frunte cu fosta stareta Iustina si maica Pavelina, care-si aveau metania aici, a readus si cinstirea fericitului Mitropolit Teodosie. Acesta a fost pictat ca sfant cu aureola la troita de la intrarea in manastire, precum si in pridvorul Palatului episcopal din Buzau, iar la inceputul anului 2002, cercetarile facute din incredintarea noastra, pe locul fostului paraclis subteran, au dus la aflarea sfintelor moaste ale Mitropolitului Teodosie.


Viata curata si sfanta a Ierarhului Mucenic Teodosie, ravnitoarea slujire a lui Hristos prin intreita misiune arhiereasca, osteneala lui pentru ridicarea de sfinte locasuri si pentru cinstirea celor sfinte, smerenia sa adanca, dragostea pentru buna randuiala si chivernisire a obstilor monahale, grija parinteasca fata de pastoritii sai - ca aparator al celor nedreptatiti si sprijinitor al celor saraci -, rabdarea tuturor suferintelor si prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum si lucrarea lui incununata de jertfa martirica au facut ca sa fie intotdeauna cinstit cu evlavie de dreptslavitorii crestini.


De aceea, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ca urmare a deselor noastre demersuri si la propunerea Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfintilor Romani, a aprobat canonizarea Mitropolitului Teodosie al II-lea al Moldovei, randuind a fi cinstit in toata Biserica noastra si trecut in calendarul crestin-ortodox cu denumirea de SFANTUL IERARH MUCENIC TEODOSIE DE LA MANASTIREA BRAZI, ziua de praznuire fiind 22 septembrie - data trecerii sale la cele vesnice dupa cum rezulta si din Tomosul Sinodal.


Spre deplina cinstire a Ierarhului Martir, am randuit si alcatuirea sfintelor sale slujbe, ce se publica in continuare, pentru ca preotii nostri, cantaretii de strana, monahii, monahiile si dreptcredinciosii crestini, citindu-le in biserici ori in casele fratiilor lor in ziua pomenirii, in clipe de liniste si la vreme de necaz, sa dobandeasca ocrotirea si mijlocirea Ierarhului Teodosie, la Dumnezeu, pentru iertare de pacate, sanatate, pace si mantuire.



Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Teodosie, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin !



+ EPIFANIE

EPISCOPUL BUZAULUI SI VRANCEI

Hristos este cu noi!

PĂTIMIREA SFINŢILOR 26 DE CUVIOŞI MUCENICI

PĂTIMIREA SFINŢILOR 26 DE CUVIOŞI

MUCENICI
DE LA MĂNĂSTIREA ZOGRAFU DIN SFÂNTUL MUNTE ATHOS



Pe când împărăţea (la Constantinopol) împăratul bizantin Alexios Duka Murzdufla latinii - cu mare oaste - au cuprins Constantinopolul şi alte multe oraşe şi sate din Bizanţ.
Mulţi ani (1204-1261), Imperiul Bizantin a fost sub stăpânirea latinilor catolici şi se afla într-o stare jalnică[1]. Astfel era şi atunci când latinii catolici au fost alungaţi din Constantinopol în vremea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282). Supărat şi văzând insistentele lor încercări de a ataca din nou imperiul, Mihail Paleologul a trimis o mare reprezentanţă către papa Romei cu scrisori secrete scrise de el însuşi, în care - printre altele - scria: „Pentru toate câte V-au făcut trufaşii sciţi (bulgarii) noi nu suntem vinovaţi, deoarece le-au făcut din propria lor iniţiativă. De aceea şi noi ne temem de ei. Noi însă, bine urmând şi mai înainte Bisericii Romane, nu am încetat să credem, să mărturisim şi să cugetăm ca şi Voi. Rugămu-Vă aşadar să ne ajutaţi ca unii ce suntem de aceeaşi credinţă cu Voi... Dacă nu veţi alerga a ne ajuta şi a ne apăra, atunci numele Nostru va dispărea de pe pământ, iar Voi veţi fi certaţi pentru aceasta de Dumnezeu Atotţiitorul".
Când trimişii au ajuns la Roma, toţi conducătorii apuseni s-au înarmat şi au hotărât să pornească spre Constantinopol, dar nu ca să-l ajute pe Mihail Paleologul cel de un cuget cu ei, ci ca să-l nimicească. În drumul lor spre Constantinopol au intrat în Muntele Athos cel cu nume sfânt şi au început să vâneze pe toţi cei ce trăiau acolo. Latinii catolici au năpădit mai întâi asupra Lavrei Sfântului Atanasie şi le-au propus monahilor să se unească cu credinţa lor pentru a avea împărtăşire cu ei. Monahii s-au temut şi nu au înţeles bine cuvintele Apostolului: „Lăsaţi loc mâniei" şi prin mijlocirea unui afurisit ieromonah al lor au primit această propunere, s-au unit cu ei şi astfel şi-au salvat vieţile. Mai târziu însă, Dumnezeu i-a certat şi i-a pedepsit pe aceşti monahi[2].
După aceea, latinii catolici au mers la Lavra Ivirului şi au cerut monahilor de acolo să se unească şi ei cu dânşii. Monahii acestei mănăstiri nu numai că nu au primit aceasta, dar i-au şi dojenit pe necredincioşi şi după cuvântul Apostolului i-au anatematizat (Gal. 1,8) pentru inovaţia lor. Când au auzit aceasta cei fără de lege s-au mâniat din cale afară şi i-au scos afară din mănăstire pe toţi fraţii şi umflându-i pe o corabie pe cei mai bătrâni i-au înecat în mare. Astfel, fericiţii monahi au luat cununa muceniciei şi a mărturisirii pentru că nu au cedat în faţa celor fără de lege. Pe cei mai tineri dintre ei, care se născuseră în Iviria (Georgia), i-au dus robi în Italia, unde după ce i-au dezbrăcat de hainele călugăreşti i-au vândut evreilor.
De la Lavra Ivirului latinii catolici au mers la Lavra Vatopedi. Aici au găsit numai monahi bolnavi şi foarte bătrâni. Când i-au întrebat despre ceilalţi, ei le-au răspuns:
- Se ascund în gropi şi în tufişuri ca să-şi păstreze credinţa şi ca să nu se întineze cu nelegiuiţii.
După ce i-au ucis pe aceşti Sfinţi Mărturisitori, latinii catolici au dat năvală imediat împrejurul mănăstirii. Când l-au găsit pe întâistătător împreună cu alţi monahi, la început i-au sfătuit „politicos" se devină de acelaşi cuget cu ei. Dar unul dintre monahi le-a spus: „Mai bine să bineplăcem lui Hristos, decât lui Antihrist". Ei au răspuns: „Oare noi nu suntem ai lui Hristos, ci ai lui Antihrist?" Sfântul le-a zis: „Da, pentru că oricine se împotriveşte Evangheliei lui Hristos este Antihrist şi el însuşi este cel care vă ajută acum. Ce împărtăşire poate să existe între lumină şi întuneric? Noi niciodată nu vom trece la voi!
Pnevmatomahii, când au auzit toate acestea, şi-au înfundat urechile şi nu numai că nu au crezut în adevărul credinţei ortodoxe, dar şi-au întins mâinile lor cele fărădelege asupra păzitorilor Legii şi i-au spânzurat pe toţi aceşti monahi chiar în locul în care i-au găsit. De atunci şi până astăzi acest loc se numeşte Furkovunio, adică muntele spânzurătorilor.
După aceasta, latinii catolici au trecut de cealaltă parte a Sfântului Munte şi s-au apropiat de Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care se numeşte şi Zografu. Stareţul acestei mănăstiri, Cuviosul Toma, aflase cu câteva zile mai înainte de năvălirea necredincioşilor eretici în Sfântul Munte, ca şi de muncile pe care le-au suferit fraţii săi monahi. El era încurajat de următoarea minune: Un monah bătrân şi îmbunătăţit trăia în via mănăstirii, care se află la jumătate de oră depărtare în partea de Sud-Vest a mănăstirii. Acesta avea în chilia sa o icoană a Maicii Domnului înaintea căreia în fiecare zi tămâia şi citea Imnul Acatist (al Bunei Vestiri), pe care grecii îl numesc „heretismii". De aceea şi până astăzi acest loc se numeşte „Herovo". Atunci când de Dumnezeu urâţii catolici au năvălit în Sfântul Munte cu gânduri rele şi au ieşit din corăbiile lor, acest bătrân plăcut lui Dumnezeu, spunând după obiceiul lui înaintea icoanei Maicii Domnului „Bucură-te!", a auzit din sfânta icoană următoarele cuvinte: „Bucură-te şi tu, Bătrâne! Dar fugi repede de aici ca să nu te găsească nenorocirea! Mergi şi spune fraţilor din mănăstire să se zăvorască, deoarece catolicii cei de Dumnezeu urâţi au năvălit în acest loc binecuvântat de mine şi sunt deja aproape". Bătrânul a căzut înaintea icoanei şi a zis: „Cum pot eu, o, Stăpână, să te las pe tine, Apărătoarea mea?" Glasul din icoană i-a răspuns la aceste cuvinte: „Nu te îngriji de mine, ci mergi mai repede!"
Când Bătrânul a pornit spre mănăstire ca să vestească ceea ce i-a poruncit Apărătoarea Athosului, icoana prin mijlocirea unei negrăite puteri îl depăşi, veni în mănăstire şi se aşeză deasupra porţilor ei. Când a ajuns la porţi şi a văzut deasupra lor sfânta icoană, s-a minunat Bătrânul şi a povestit tuturor despre descoperirea ce i se făcu. Monahii, când au văzut icoana Născătoarei de Dumnezeu şi au auzit despre această preaslăvită minune, au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică. Iar stareţul, aflând din acestea ce nenorocire avea să vină asupra fraţilor mănăstirii, începu să-i sfătuiască să privegheze şi să nu se teamă. Le spunea: „- Părinţilor şi fraţilor! Toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fii ai lui Dumnezeu. Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, ca din nou să vă temeţi, ci Duhul înfierii L-aţi primit. Noi ne numim şi suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi împreună-moştenitori cu Hristos. Iar dacă pătimim împreună cu El, împreună cu El vom şi fi slăviţi, pentru că cred că pătimirile vremii de acum nu sunt nimic faţă de acea slavă ce ni se va descoperi"(Cf. Rom. 8: 14-18). De aceea, vă spun împreună cu Apostolul:
- Câţi sunteţi puternici cu Duhul şi nu vă temeţi de munci rămâneţi cu mine în Sfânta Mănăstire. Câţi însă vă temeţi, ascundeţi-vă puţin timp împreună cu vasele Bisericii până va trece urgia ereticilor, ca nu cumva să cădeţi şi să huliţi din puţinătate de suflet.
Atunci, câţiva din cei care se temeau de munci s-au ascuns în gropi, în peşteri şi în tufişuri, iar sfântul stareţ împreună cu ceilalţi monahi s-au închis în turn. Au făcut aceasta nu de frică, ci pentru a folosi timpul rămas - chiar dacă puţin - spre mustrarea nelegiuitului eres. Chinuitorii au înconjurat mănăstirea din toate părţile şi au început a striga la monahii din turn:
- Deschide-ne, Doamne, deschide!
Preacuviosul stareţ le-a răspuns:
- Nu vă ştim! De unde sunteţi?
Chinuitorii au continuat:
- Suntem robii lui Hristos şi am venit să vă luminăm şi pe voi întunecaţii şi rătăciţii ca să vă întoarceţi pe calea cea dreaptă.
Sfântul le-a spus iarăşi:
- Îndepărtaţi-vă de la noi, voi care lucraţi fărădelegea, pentru că spune Apostolul: Chiar dacă şi înger din cer v-ar binevesti altceva decât v-am binevestit noi, să fie anatema! (Gal. 1:8). Ce alt dascăl mai vreţi? Alt dascăl vor doar aceia care în chip vădit fac nebunii. Spuneţi-ne învăţătura voastră şi dacă aceasta este de la Dumnezeu, noi ne vom uni cu voi şi vă vom primi ca pe nişte fraţi. Dacă însă nu e de la Dumnezeu, plecaţi de la noi!
La acestea ereticii au răspuns:
- Noi suntem de la Dumnezeu şi credem în Domnul Iisus Hristos şi propovăduim Sfânta Evanghelie. Suntem trimişii Prea Fericitului Papă al Romei, care este Capul Bisericii, ca să vă spunem şi vouă celor fără de minte ceea ce voi nu înţelegeţi, ca să vă înţelepţiţi şi să cunoaşteţi rânduielile bisericeşti şi să citiţi corect în Sfântul Simbol al Credinţei - „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul..." - că Preasfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul, iar la proscomidie să aduceţi azimă, iar nu pâini; preoţii voştri să-şi radă bărbile ca să nu păcătuiască în dumnezeiasca slujbă, deoarece ei sunt mirii Bisericii. Dacă îndepliniţi toate acestea, veţi lua iertare de la Atotţiitorul, iar noi de bucurie pentru a voastră pocăinţă vă vom milui. Dacă nu, vă vom distruge fără milă, ca să nu mai trăiţi degeaba pe pământ.
După ce au spus aceste blasfemii şi altele asemenea acestora, ereticii aşteptau răspunsul cuvioşilor. Aceştia le-au răspuns înapoi:
- Noi vrem să aflăm Adevărul şi nu dăm importanţă smintelilor şi nebuniilor voastre, pentru că nu ne temem de ameninţările voastre. Scris este că numai de Dumnezeu trebuie să ne temem, în timp ce de oameni nu trebuie să ne temem. De aceea vă spunem cu îndrăzneală: Nimeni nu poate să ni se împotrivească, dacă Dumnezeu, Care este drept şi iubeşte dreptatea este cu noi. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie spune: „Când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine". Şi iarăşi: „Şi Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi vă va da alt Mângâietor ca să fie cu voi în veci - Duhul Adevărului". Şi iarăşi: „Acestea vi le-am spus pe când eram cu voi. Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aminti toate cele ce v-am spus".
Cuvioşii Părinţi, ca să dovedească adevărul şi să astupe gurile celor ce spun că „Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul" au repetat de câteva ori aceste cuvinte. În afara acestora au adăugat şi alte dovezi, spunând:
- Dacă nu credeţi acestora, o, pnevmatomahilor, aflaţi de la Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului Ioan, care L-a văzut pe Sfântul Duh, pogorându-Se ca un porumbel din cer şi rămânând peste Fiul. Învăţaţi-vă din aceasta că Sfântul Duh purcede numai de la Tatăl. Această învăţătură o are Maica noastră, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească Biserică şi îi adapă pe toţi fiii ei cu cele care curg nu din Eden, ci din dumnezeiasca lui Hristos gură care spune: „Propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea" şi „cel care va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cel care nu va crede se va osândi". Şi iarăşi: „Pentru că vă spun: orice păcat şi hulă se vor ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta". Şi „cel care va spune cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar cel care va spune împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici aici, nici în veacul ce va să fie". Pentru că toţi Proorocii, Apostolii şi Dascălii, învăţaţi de Duhul Sfânt, au botezat, au propovăduit şi au învăţat pe oameni să recunoască pe cei patru Evanghelişti din cele patru margini ale lumii, adică pe Matei, Marcu, Luca şi Ioan, iar cel care va adăuga un al cincilea evanghelist, să fie anatema. „Cel care va sminti pe vreunul din aceşti fraţi ai Mei prea mici - zice Mântuitorul - va fi vrednic de muncă". Dar cel care va sminti întreaga lume - cum faceţi voi - cum se va îndreptăţi ca să scape de dreapta pedeapsă? Care din cele şapte de Dumnezeu alese Soboare spune că Sfântul Duh purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul? Şi care dintre acestea a legiuit că trebuie să aducem azimă şi să ne tăiem părul şi bărbile cum vreţi voi? Tu, pnevmatomahule (luptătorule împotriva Duhului), care eşti plin de alte şapte duhuri viclene, în care Hristos ne înveţi să credem? Tu nu Evanghelia propovăduieşti, ci învăţătura lui Antihrist. Un al cincilea evanghelist nu aflăm; în afară de Mahomed saracinul, înaintemergătorul lui Antihrist care înainte de eresul vostru cel de moarte purtător a semănat zâzanie. Cât priveşte jertfele voastre cele moarte săvârşite cu azimă, acesta este obicei iudaic. Dar voi veţi zice: Nu cumva Hristos nu încins şi cu toiag în mână - după Scripturi - a mâncat Paştile? Da, vom spune şi noi: El a mâncat Paştile, dar l-a desfiinţat după cum a făcut şi cu tăierea împrejur şi cu altele. Apoi (după Paştile cele iudaice), când a şezut cu cei doisprezece ucenici ai Săi în foişorul din Sion, a legiuit Paştile Sale. La Cină, El a luat pâine, a binecuvântat-o, a împărţit-o ucenicilor Săi şi a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Iată adevărata Taină. S-a scris: A luat pâine[3], adică pâine dospită şi nu azimă după cum faceţi voi în chip nelegiuit şi liturghisiţi, întărind eresul lui Apolinarie.
Aceste cuvinte ale fericiţilor bărbaţi au fost atât de neplăcute catolicilor pe cât de neplăcute sunt pentru lup pietrele azvârlite cu praştia. De aceea, alergând, au dat foc din toate părţile sfintei mănăstiri. Pricina tuturor acestor pătimiri însă, era nelegiuitul şi necredinciosul Paleolog, acest nou Nabucodonosor.
Cuvioşii şi de Dumnezeu purtătorii noştri Părinţi fiind înconjuraţi de foc în turn, înălţau către Hristos Dumnezeu ultima lor rugăciune asemenea celor trei sfinţi tineri (din cuptor):
- Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Unule Născut, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care ca un miel neprihănit Te-ai dat pe Tine însuţi spre junghiere pentru neamul omenesc, Tu, Doamne, Care Ţi-ai vărsat Preacuratul Tău Sânge pentru Biserica Ta şi ai zis că nici puterile iadului nu o vor birui, păzeşte această Biserică a Ta de lupii care o nimicesc. Înmulţeşte, Doamne, moştenirea Ta în toată lumea, de la o margine la alta a pământului. Alegerea Preasfintei Maicii Tale păzeşte-o pururea neclintită şi nebiruită; pe cei ce trăiesc în ea sfinţeşte-i, proslăveşte-i împreună cu tine şi miluieşte-i; locaşurile Sfinţilor Tăi ridică-le din nou spre slava ta şi spre a noastră pomenire. Primeşte această rugăciune din buzele noastre întru miros de bună-mireasmă şi milostiv fii nouă, după cum ca un milostiv ai primit jertfa lui Avraam şi arderile de tot ale lui Ieftae, ca un bun şi iubitor de oameni.
Iar după sfârşitul acestei rugăciuni s-a auzit un glas din cer:
- Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri!
Când au auzit acest glas neaşteptat, chinuitorii s-au înfricoşat foarte, dar întunericul care acoperea ochii lor cei înţelegători nu le-a îngăduit să priceapă minunea, deoarece Sfântul Duh hulit de ei nu a împrăştiat acest întuneric. Astfel, fericiţii Părinţi şi-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Au fost omorâţi prin foc la anul 1276, iar după un manuscris grecesc ce se află în Protaton, la Iviron şi Vatopedi la 10 octombrie 1280.
Sfinţii Mucenici Zografiţi sunt 26 la număr, dintre care 22 de monahi şi 4 laici, ale căror nume sunt necunoscute. Numele monahilor însă sunt următoarele: Toma, Varsanufie, Chiril, Miheea, Simon, Ilarion, Iacov, Iov, Ciprian, Sava, Iacov, Martinian, Cosma, Serghie, Mina, Iosif, Ioanichie, Pavel, Antonie, Eftimie, Dometian şi Partenie eclesiarhul. Primul dintre ei - Toma - era stareţul şi el discutase cu catolicii papistaşi, iar ultimul - Partenie eclesiarhul - a rămas în turnul cel înfierbântat şi a fost coborât pe pământ viu. El a povestit fraţilor întorşi toate cele ce s-au întâmplat în turn. După ce a trăit încă treizeci de zile şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu pe 10 noiembrie şi a luat cununa muceniciei împreună cu fraţii săi deja adormiţi.
Când şi-au sfârşit nelegiuirea, catolicii cei fără de lege s-au împrăştiat plini de sălbăticie în tot Sfântul Munte, aşa încât nici o mănăstire, turn, schit sau chilie călugărească nu le-a scăpat. Au distrus şi au ars toate, iar averile mănăstirilor le-au furat. În cele din urmă au năvălit cu multe stricăciuni şi asupra Protatonului... Au făcut şi aici mari vărsări de sânge, distrugând şi arzând toate aşezările. După multe schingiuiri, l-au spânzurat pe preacuviosul Protos[4] înaintea Protatonului, în partea dinspre mare, la locul numit Halkos.
De aici, nelegiuiţii catolici au trecut în cealaltă parte a Athosului, către sud, unde monahii mănăstirii Xiropotamu i-au primit cu ramuri în mâini şi i-au heretisit cu cuvintele: Pacea lui Hristos să fie cu voi! Catolicii le-au răspuns: Este şi va fi! Şi au intrat imediat împreună cu monahii în mănăstire. Aici au dăruit o parte din comorile furate şi s-au declarat ctitori ai acestei mănăstiri. Monahii (ce sminteală!) s-au unit cu ereticii! Dar Dumnezeu, în timpul rugăciunii, când au rostit ecfonisul „Pentru Arhiepiscopul nostru din Roma şi pentru binecredinciosul nostru Împărat..." a căutat din cer şi a cutremurat pământul. Locul unde se aflau nevrednicii monahi, ca şi zidurile mănăstirii şi toate clădirile s-au dărâmat ca şi zidurile Ierihonului în timpul lui Iosua Navi. A rămas înclinat doar o parte dintr-un zid spre a servi ca învăţătură generaţiilor viitoare. Mulţi din catolici au murit pe loc în acest cutremur. Alţii însă, văzând această înfricoşătoare minune, au fugit ruşinaţi şi înfricoşaţi la corăbiile lor. Alţii însă pocăindu-se au rămas şi s-au făcut monahi în Athos. Ruşinaţi de Dumnezeu, monahii mănăstirii Xiropotamu şi-au înţeles fărădelegea, plângeau cu amar şi ca nişte pui fără cuiburi rătăceau prin păduri şi prin munţi fără a avea unde să-şi plece capetele, pentru că mănăstirea lor era distrusă cu desăvârşire din cauza fărădelegilor lor. Tot atunci a încetat şi minunea care până atunci avea loc în această mănăstire întru cinstea şi slava Sfinţilor 40 de Mucenici. Iată care era această minune!
Când pururea pomenitul şi fericitul împărat Romano Lecapenul a zidit şi a împodobit catoliconul (biserica mare) mănăstirii a chemat un arhiereu pentru sfinţire. În timpul sfinţirii, când arhiereul a zis cuvintele „în numele celor 40 de Mucenici..." s-a întâmplat o minune. În partea de jos a Sfintei Mese a răsărit o mânătarcă mare cu 40 de picioruşe şi 40 de pălăriuţe, în formă de măr, după numărul Sfinţilor Mucenici. Odată răsărită, această mânătarcă a început să se întindă în jurul Sfintei Mese. Pentru această preaslăvită minune toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe mucenicii Lui. Toţi bolnavii care se aflau atunci acolo şi au mâncat din acea plantă s-au vindecat pe loc. Vestea despre această minune s-a întins în toată împrejurimea. Bolnavii care veneau aici pentru mânătărci ca să se tămăduiască se vindecau, iar toţi care nu puteau să vină la mănăstire, trimiţând daruri, primeau părticele din acea plantă de Dumnezeu dăruită, pe care mâncându-le se tămăduiau. De multa lume care venea aici, planta se termina pe 9 martie, când Biserica prăznuieşte pomenirea celor 40 de Mucenici, pentru a răsări tot atunci din nou. Această minune întrecea minunea de la Scăldătoarea oilor - Vitezda. Acolo se tămăduia doar cel care intra primul în apă (după tulburarea ei), pe când planta aceasta îi vindeca pe toţi şi pretutindeni pe cei care gustau din ea. Pe cât de binefăcătoare era minunea, pe atât diavolul - vrăjmaşul creştinismului ortodox, care dintru început urăşte binele - deoarece nu putea să sufere vederea acestei minuni, începu să se frământe până când în cele din urmă i se îndeplinise voia. El i-a amăgit pe sărmanii monahi să se unească la aceeaşi masă cu pnevmatomahii. De atunci, din pricina aceasta, minunea a încetat.
Aşa pedepseşte Dumnezeu pe cei ce urăsc adevărul. Astfel i-au răsplătit nelegiuiţii pnevmatomahi pe de Dumnezeu urâţii monahi pentru împărtăşirea cu ei. Orice jertfă a necredincioşilor e neplăcută lui Dumnezeu. Dacă ei cred că vor fi în numărul celor aleşi, iată că Dumnezeu le arată contrariul. Pentru ceea ce au făcut aceşti nelegiuiţi nu au dreptul să se mândrească, căci după cum au fost ruşinaţi atunci, astfel vor fi ruşinaţi şi la a doua Venire a lui Hristos. Ortodocşii însă, chiar dacă pătimesc în această lume, nădăjduiesc să primească bunurile gătite lor de către Hristos Dumnezeu, lucru care cu adevărat se va împlini...
După plecarea pnevmatomahilor, monahii ascunşi au ieşit din ascunzătorile lor şi s-au întors la aşezările lor distruse şi arse. Au plâns cu amar pe fraţii lor morţi. Tot Muntele Athos, asemenea Rahilei, îşi plângea copiii. Şi cine n-ar fi plâns văzând toate aceste grozăvii? Bocetul şi plângerea ajunseră până la cer, când monahii - împreună cu David - spuneau: „Dumnezeule, venit-au neamurile cele de altă lege în locurile Preacuratei Maicii Tale, întinat-au Biserica Ta cea sfântă, dat-au trupurile cuvioşilor robilor Tăi mâncare păsărilor şi fiarelor, vărsat-au sângele lor ca apa în jurul locaşurilor lor şi nu era cine să-i îngroape. Varsă urgia Ta peste neamurile care Te hulesc şi peste ţările care s-au lepădat de credinţa ortodoxă. Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, căci am sărăcit foarte. Ajută-ne nouă, Dumnezeule Mântuitorul nostru, pentru slava numelui Tău. Doamne, izbăveşte-ne pe noi pentru numele Tău, curăţeşte păcatele noastre ca să nu zică nicicând cei de altă credinţă: Unde este Dumnezeul lor? Şi să vadă ochii noştri răzbunarea lor, pentru că au vărsat sângele robilor Tăi. Iar noi robii Tăi Te vom slăvi, Dumnzeule, în veac şi vom vesti din neam în neam slava Ta, slăvitele mărturisiri şi Predanii ale Sfinţilor Părinţilor noştri".
Nelegiuitul împărat Mihail Paleologul, care plănuia să vină în Sfântul Munte şi să distrugă Ortodoxia de aici, nu a reuşit, pentru că împărăţia sa a căzut degrab... Într-o expediţie împotriva lui Ioan Duşan, craiul Serbiei, s-a îmbolnăvit, iar în decembrie 1282 a murit în tabăra sa, lângă oraşul Ber, neunit cu Biserica apuseană şi afurisit de cea Răsăriteană.
Fiul său, Andronic Paleologul, care era cu el, din cauza constrângerii poporului, nu îndrăzni să-l îngroape pe tatăl său cu onoruri împărăteşti, ci a poruncit să fie îngropat noaptea într-o mănăstire din apropiere. Văduva lui Mihail, Teodora, a fost nevoită să editeze o enciclică în care face o adevărată mărturisire a credinţei ortodoxe:
„Împărăţia mea - scrie ea - urăşte şi consideră urâciune această lucrare - unirea - care de curând s-a întâmplat în Biserică şi a tulburat-o în întregime...După cum Biserica lui Dumnezeu l-a judecat pe patriarhul Vekkos pentru dogmele sale urâte lui Dumnezeu şi împreună cu el şi pe Melitiniot şi pe Metohiti - cei de un cuget cu el - şi i-a afurisit, astfel şi Împărăţia mea... din toate preferă frica de Dumnezeu şi ascultarea faţă de Biserică, consfinţeşte şi primeşte această hotărâre şi nimeni nu mă va obliga să fac pomeniri pentru sufletul soţului şi domnului meu."
Pomenirea Mucenicilor care au mărturisit atunci se prăznuieşte împreună cu toţi sfinţii pustnici aghioriţi în prima Duminică după Duminica Tuturor Sfinţilor. În mod deosebit însă se prăznuieşte pomenirea Cuvioşilor Mucenici Iviriţi în Sfânta Mănăstire Iviron şi a Vatopedinilor în Sfânta Mănăstire Vatopedi. De aceea, cu vrednicie şi cu dreptate este ca pomenirea Cuvioşilor noştri Mucenici să se prăznuiască şi în Mănăstirea noastră deosebi... Aceasta au simţit-o şi au vrut-o înşişi fraţii... Şi această dorinţă a lor s-a îndeplinit când cu bunăvoinţa lui Dumnezeu - contrar aşteptărilor - Mănăstirea noastră a trecut de la idioritmie la viaţa chinovială. Atunci a început să se prăznuiască vrednica de cinste pomenire a acestor sfinţi conform dorinţei lor pe care au exprimat-o în rugăciunea lor către Domnul cu puţin timp mai înainte de a muri în văpaie: „Doamne, ridică locaşurile sfinţilor Tăi spre slava Ta şi a noastră pomenire!".
Turnul unde au mărturisit Sfinţii Cuvioşi Mucenici şi unde a rămas întreagă şi nestricată icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu „Înainte-vestitoarea" s-a păstrat în parte până în 1873. Deoarece turnul acoperea aripa nordică a mănăstirii şi se primejduia să cadă de mulţimea anilor se impunea dărâmarea lui. Dar pentru a fi păstrată pentru totdeauna amintirea nevoinţei martirice a mucenicilor, toţi fraţii Mănăstirii Zografu au hotărât într-un suflet să ridice în acelaşi loc un monument, lucru care s-a şi întâmplat în acelaşi an 1873. monumentul trebuia să fie sfinţit în ziua serbării pomenirii Mucenicilor. În ajun, după apusul soarelui, a început privegherea de toată noaptea. Noaptea era fără lună şi pe cer se zăreau doar stelele. De jur împrejur împărăţea tăcerea. În timpul slujbei - exact la miezul nopţii - când după întâia Catismă a început să se citească „Viaţa şi martiriul Sfinţilor Mucenici Zografiţi", deodată, deasupra bisericii s-a arătat un stâlp de foc. Acesta lumina mănăstirea şi toată împrejurimea cu o lumină atât de puternică încât se puteau zări şi cele mai mici lucruri. Acest stâlp minunat a rămas deasupra bisericii pentru 3-4 minute şi apoi s-a mutat din nou pentru câteva minute deasupra monumentului. A început apoi să se înalţe şi, prefăcându-se în formă de cerc, încununa de sus ca o cunună monumentul şi locul unde au fost martirizaţi Sfinţii Mucenici. Această preaslăvită minune a continuat aproximativ 15 minute. Martorii oculari ai acestei minuni au fost părinţii şi fraţii mănăstirii, dar şi mulţi dintre închinători - pustnicii şi locuitorii schiturilor de primprejur care veniseră la Zografu pentru praznic.
Astfel, Atotputernicul Dumnezeu - prin acest semn ceresc arătat deasupra monumentului ce marchează sfântul loc martiric al monahilor mărturisitori în această zi a pomenirii lor - a arătat lămurit tuturor cât de bineplăcută Îi este nevoinţa acestor luptători pentru credinţa cea adevărată şi credincioşia lor faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă... Preacurata, Preabinecuvântata, pururea Fecioara, Doamna noastră Născătoare de Dumnezeu, care prin mijlocirea icoanei sale a prevestit pe nevoitorii ei monahi despre năvălirea nepoftiţilor, sălbaticilor şi lui Dumnezeu urâţilor catolici, a mărturisit astfel deosebita ei bunăvoinţă faţă de toţi cei care o cinstesc în chip ortodox şi a arătat cât de urâţi ei şi dumnezeiescului ei Fiu sunt cei care prin foc şi cu săbii şi prin orice fel de siluire propovăduiesc împreună cu credinţa ortodoxă şi ghiveciul nedreptelor lor învăţături şi rătăciri.

(traducere din limba bulgară de monahii Arsenie şi Leontie în Mănăstirea Zografu din cartea „Vieţile sfinţilor bulgari", Ed. Sf. Mănăstiri a Sf. Mare Mc. Gheorghe - Zografu, Sfântul Munte, 2002, pp. 59-76)







--------------------------------------------------------------------------------



[1]Expediţiile cruciate, care la suprafaţă aveau ca scop eliberarea Locurilor Sfinte din Palestina de barbari, în realitate au fost folosite de către papii Romei pentru îndeplinirea scopurilor lor - să supună Răsăritul ortodox stăpânirii spirituale a Romei. Papalitatea îi întrebuinţa pe cruciaţi pentru a sădi romano-catolicismul în aceste ţări. Clericii catolici au transmis ura lor faţă de Răsăritul ortodox şi cruciaţilor, aşa încât ortodocşii au pătimit de la latinii catolici tot atât de mari stricăciuni câte au suferit mai apoi şi din partea turcilor. Creştinii ortodocşi s-au îngrozit de necinstirile şi profanările pe care le-au făcut cruciaţii în sfintele locaşuri. La căderea Tesalonicului (1185) şi a acestei Cetăţi imperiale (1204), fanatismul latinilor catolici a ajuns la astfel de măsuri că ar fi greu de crezut de către cineva, dacă nu ar fi existat documente apreciabile şi vrednice de crezare care să dovedească răutăţile cruciaţilor.
Conform relatării istoricului grec Nichita Honiatis (sec. XII - XIII) „latinii aruncau la pământ icoanele lui Hristos şi ale Sfinţilor Lui, le călcau în picioare - după ce luau de pe ele podoabele - şi le aruncau la răspântii sau le foloseau pentru întreţinerea focului în loc de lemne. Unii dintre ei se urcau pe Sfânta Masă, dansau deasupra ei, cântând ca nişte barbari...cântări... Unul dintre comandanţi intră cu calul în biserica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Mirul care izvora din mormântul mucenicului îl scoteau în vase şi oale, îl puneau în tigăi pentru a prăji peştele şi îşi lustruiau cizmele ş.a. În biserică vorbeau cu glas tare, strigau urât, îi prindeau pe credincioşi de gât pentru a întrerupe sfintele cântări, cântau cântări ruşinoase şi lătrau ca nişte câini." Alţi scriitori bisericeşti din această perioadă, ca mitropolitul Evstratie al Tesalonicului, completează relatările despre urgiile latinilor catolici în Tesalonic.

Căderea Constantinopolului a fost de asemenea însoţită de înfricoşătoare episoade de fanatism religios. Din nou, după mărturia lui Nichita Honiatis, contemporan acestui eveniment, sacrilegiile latinilor catolici au fost incredibile. „Moaştele diferiţilor Sfinţi Mucenici erau împrăştiate în fel de fel de locuri necurate. Cinstitul Trup şi Sânge al lui Hristos îl aruncau şi îl vărsau pe pământ. Luaseră Sfintele Vase pentru întrebuinţarea lor casnică. Preţioasa Sfântă Masă a Bisericii Sfânta Sofia cruciaţii au făcut-o bucăţi şi au împărţit-o între ei... Pretutindeni pe unde treceau cavalerii apuseni făceau urgii nemaiauzite". Dacă papii au făcut vreodată observaţii asupra siluirilor latinilor catolici în Răsărit, aceasta nu a fost decât o manevră diplomatică din partea lor. În expediţiile lor, papii vedeau o strălucită modalitate de a-şi întări autoritatea lor spirituală şi în Răsărit şi de a catoliciza popoarele ortodoxe de aici.

(După P.I. Maliţki, „Istoria Bisericii creştine", Sofia, 1932, vol. III, pp. 4-6)

2] După o tradiţie locală monahii afurisiţi care s-au unit şi au liturghisit cu catolicii au fost îngropaţi într-o peşteră pe ţărmul regiunii ce aparţine Marii Lavre într-un loc ascuns pentru a nu fi văzuţi de oameni. După cum mărturisesc unele relatări vrednice de crezare şi anumite fotografii, până şi astăzi cadavrele lor zac acolo neputrezite şi înnegrite la culoare asemenea cărbunelui, iar feţele lor au o înfăţişare groaznică, demonică, spre înfricoşare şi pildă tuturor celor ce le văd şi spre amintirea apostaziei lor.
[3] În textele evanghelice (Mt. 26:26; Mc. 14:22; Lc. 22:19), ca şi în Epistola Sf. Ap. Pavel către Corinteni (I Cor. 11:23), când Mântuitorul a întemeiat Taina Euharistiei, se întrebuinţează explicit cuvântul „artos" care în greceşte înseamnă „pâine dospită". Pentru pâinea-azimă în Sfânta Scriptură se întrebuinţează cuvântul „azimon" (Lc. 22:1). Deoarece Cina cea de Taină s-a terminat în noaptea dinspre 13 spre 14 Nissan, în care zi - conform literaturii rabinice - nu se îngăduia a se mânca pâine dospită până la apusul soarelui, la această Cină s-a folosit pâine dospită. În Biserica Ortodoxă şi astăzi, ca întotdeauna de altfel, Taina Euharistiei se săvârşeşte cu pâine dospită.
La început pâinea Dumnezeieştii Euharistii care se folosea în Apus era ca şi în Răsărit pâine normală în componenţa căreia intra şi drojdia. Iezuitul P. Sirmon mărturiseşte că în Apus, ca şi în Răsărit, pâinea era în uz în primele nouă secole şi că Biserica romană a denaturat vechea rânduială în perioada dintre începutul sec. al IX-lea până în prima jumătate a secolului al XI-lea. Întrebuinţarea azimelor la catolici este rezultatul unei influenţe iudaica mai noi.
[4] Protos (gr. πρωτος = primul) se numeşte şeful administrativ bisericesc al mănăstirilor athonite, pe care le administra împreună cu alţi bătrâni de la alte mănăstiri ca „primus inter pares" (primul între egali). În a doua jumătate a secolului XVII, Sfântul Munte era administrat deja de Sinaxa Bătrânilor, iar începând cu secolul XVIII de Sfânta Chinotită (Comunitate) care este constituită din reprezentanţii tuturor mănăstirilor principale ale Sfântului Munte, la număr 20.
Hristos este cu noi!