duminică, 3 iulie 2011

Treime de ,, Barbati'': Sf.Ier.Andrei Criteanul Arhiep.Ierusalimului, Sf.Cuv. Andrei Rubliov si Sf. Mc.Andrei Cneazul de Bogoliubov pomeniti pe 4 iulie

Sfantul Andrei Printul de Bogoliubov
Holy Prince Andrew Bogoliubsky (1110-1174), a grandson of Vladimir Monomakh, was the son of Yurii Dolgoruky and a Polovetsian princess (in holy Baptism Maria). While still in his youth he was called "Bogoliubsky" ("God-loving") for his profound attention to prayer, his diligence for church services and "his adoption of secret prayers to God." From his grandfather, Vladimir Monomakh, the grandson inherited great spiritual concentration, love for the Word of God and the habit of turning to the Scripture in all the circumstances of life.

A brave warrior [Andrew means "brave"], a participant in his military father's many campaigns, more than once he came close to death in battle. But each time Divine Providence invisibly saved the princely man of prayer. Thus for example, on February 8, 1150, in a battle near Lutsk, St Andrew was saved from the spear of an enemy German by a prayer to the Great Martyr Theodore Stratelates, whose memory was celebrated that day.

The chronicles also stress St Andrew's peace-making activity, a rare trait among the princes and military commanders of those harsh times. The combination of military valor with love for peace and mercy, of great humility with indomitable zeal for the Church were present in Prince Andrew in the highest degree. A responsible master of the land, and a constant coworker in the city construction and church building activity of Yurii Dolgoruky, he built with his father: Moscow (1147), Iuriev-Polsk (1152), Dmitrov (1154), and he also adorned the cities of Rostov, Suzdal', and Vladimir with churches. In 1162 St Andrew could say with satisfaction, "I have built up white Rus with cities and settlements, and have rendered it with much populace."

When Yurii Dolgoruky became Great Prince of Kiev in 1154, he gave his son Vyshgorod near Kiev as his appanage (land given by kings and princes to their younger children for their support), but God willed otherwise. One night in the summer of 1155, the wonderworking Icon of the Mother of God in the Vyshgorod church was removed. This icon was painted by the holy Evangelist Luke, and in some period before this had been transferred here from Constantinople. Later, it was called the Vladimir Icon of the Mother of God. On this night with the icon in hand, holy Prince Andrew left Vyshgorod going northwards to the Suzdal territory, secretly and without the blessing of his father, mindful only of the will of God.

The miracle of this holy icon, which occured on the way from Vyshgorod to Vladimir, was recorded by a clergyman of Prince Andrew, "the priest Mikula" [Nicholas], in his "Reports of the Miracles of the Vladimir Icon of the Mother of God."

Ten versts before reaching Vladimir, the horse bearing the icon suddenly stopped. During the night the Mother of God appeared to St Andrew with a scroll in her hand and commanded, "I do not want you to take my icon to Rostov, but rather leave it in Vladimir. Build a stone church here in the name of My Nativity." In memory of this miraculous event, St Andrew commissioned an iconographer to paint an icon of the Mother of God the way that the All-Pure Virgin had appeared to him. He established Feast of this icon as June 18. The icon, named the Bogoliubsk, was afterwards glorified by numerous miracles.

Upon the place decreed by the Queen of Heaven, Prince Andrew built (in 1159) the church of the Nativity of the Most Holy Theotokos. He also remained in the city of Bogoliubov, which became his constant dwelling and the place of his martyric end.

When his father Yurii Dolgoruky died (+ May 15, 1157), St Andrew did not take up his father's throne at Kiev, but rather remained prince at Vladimir. During the years 1158-1160 was built the Dormition cathedral at Vladimir, and in it was placed the Vladimir Icon of the Mother of God. In the year 1164 the Golden Gates were set in place, over which was the church of the Placing of the Robe of the Mother of God, and also the church of the Savior at the princely court.

Thirty churches were built by Prince Andrew during the years of his rule. The finest of them is the Dormition cathedral. The richness and splendor of the church helped to spread Orthodoxy among the surrounding peoples and foreign merchants. St Andrew had directed that all travellers, whether Latins or pagans, were to be led into the churches he built and to have "true Christianity" pointed out to them. The chronicler writes: "Both Bulgars, and Jews, and every sort of common person, beholding the glory of God and churchly adornment, came to be baptized."

The conquest of the great Volga journey-way became for St Andrew a fundamental task of his civil service to Russia. The Volga Bulgars from the time of the campaigns of Svyatoslav (+ 972) presented a serious danger to the Russian state. St Andrew continued with the initiatives of Svyatoslav.

A shattering blow was struck against the enemy in 1164, when Russian forces burned and destroyed several Bulgar fortresses. St Andrew took with him on this campaign the Vladimir Icon of the Mother of God and a two-sided icon, on one side was depicted the Icon of the Savior "Not-Made-by-Hands," and the "Veneration of the Cross" on the opposite side. [At the present time both icons are in the Tretyakov State Gallery.]

A great miracle from the holy icons occurred for the Russian army on the day of the decisive victory over the Bulgars, August 1, 1164. After the destruction of the Bulgar army, the princes (Andrew, his brother Yaroslav, his son Izyaslav and others) returned towards the infantry standing by the princely standards with the Vladimir Icon, and they made a prostration before the Icon, "bestowing on it praise and song." And then all beheld the blinding rays of light, issuing from the face of the Mother of God and the Savior Not-Made-by-Hands.

Remaining a faithful son of the Orthodox Church in all things, vigilant in belief and canons, St Andrew turned to the Patriarch of Constantinople with a filial request to establish a separate metropolitan for northeastern Rus. And with the prince's letter of accord there journeyed to Byzantium the candidate chosen by the prince, Archimandrite Theodore of Suzdal. Patriarch Luke Chrysoverges, however, only agreed to consecrate Theodore as Bishop of Vladimir, but not as Metropolitan. Yet at the same time, wanting to uphold the position of Prince Andrew as the most powerful among the rulers of the Russian Land, the Patriarch honored Bishop Theodore with the right to wear the white klobuk [monastic head covering], which in ancient Rus was a distinctive sign of church autonomy. Such recognition (the white klobuk) was also granted to the Archbishop of Novgorod. Evidently, since the Russian chronicles speak of Bishop Theodore with the title of "White Klobuk", much later historians sometimes call him "the bishop of an autonomous diocese."

In the year 1167 St Rostislav died at Kiev. He was the twin brother of Andrew, and had been able to carry out compromise during the complicated political and churchly life of the time. But after this, there was dispatched from Constantinople a new metropolitan, Constantine II. The new metropolitan demanded that Bishop Theodore come before him to be confirmed in his position. St Andrew again went to Constantinople for the affirmation of the autonomous status of the Vladimir diocese and again he requested a separate metropolitanate. The letter of reply from Patriarch Luke Chrysoverges has been preserved. It contains a categorical refusal for establishing a new metropolitan, a demand to accept the expelled bishop Leo, and to submit to the Metropolitan of Kiev.

In fulfilling this churchly obedience, St Andrew urged Bishop Theodore to journey in repentance to Kiev for the restoration of canonical relations with the Metropolitan. The repentance of Bishop Theodore was not accepted. Without investigation by a council, and in accord with the Byzantine morals of the time, Metropolitan Constantine condemned him to a terrible execution. St Theodore's tongue was cut out, they cut off his right hand, and then they gouged out his eyes. After this he was drowned by servants of the Metropolitan (by other accounts, he died in prison).

Not only the churchly, but also the political affairs of Southern Rus demanded the decisive response of the Great Prince of Vladimir. On 8 March 8, 1169 an army of allied princes with Andrew's son Mstislav at the head conquered Kiev. The city was devastated and burned, and the Polovetsians participating in the campaign did not spare even the churchly treasures. The Russian chronicles viewed this event as something that was deserved: "These misfortunes were for their sins (the Kievans), especially for the outrage perpetuated by the Metropolitan." In the same year (1169) the prince moved an army against unruly Novgorod, but they were repulsed by a miracle of the Novgorod Icon of the Mother of God of the Sign (November 27), which had been carried along the city walls by holy Archbishop John (September 7). But when the understandable wrath of the Great Prince gave way to mercy, and in peace he summoned the Novgorod people to him, the blessing of God returned to him. Novgorod accepted the prince appointed by St Andrew.

In such a manner, towards the end of 1170, St Andrew Bogoliubsky was able to attain the unity of the Russian Land under his rule.

In the winter of 1172 he sent a large army under the command of his son Mstislav against the Volga Bulgars. The Russian forces gained the victory, but their joy was overshadowed by the death of the valiant Mstislav (March 28, 1172).

On the night of June 30, 1174 holy Prince Andrew Bogoliubsky accepted a martyr's death at the hands of traitors in his own household. The Tver Chronicle relates that St Andrew was murdered at the instigation of his second wife (a Volga Bulgar), who participated in the conspiracy. At the head of the conspiracy stood her brothers, the Kuchkovichi: "and they commited murder in the night, as did Judas against the Lord." A throng of assassins, twenty men, burst in upon the court, they killed the few guards and stormed into the bedchamber of the unarmed prince. The sword of St Boris, which hung constantly over his bed, had been treacherously removed that night by the steward Anbal. The prince succeeded in pushing the first of his assailants down on the floor. The conspirators then mistakenly ran him through with their swords. Soon they realised their mistake, "and then they perceived the prince, and he fought much with them, for he was strong, and they did thrust with swords and sabres, and gave him copious wounds." The forehead of the holy prince was struck on the side with a spear, while all the remaining blows from the cowardly assassins were dealt from behind. When the prince finally fell, they abruptly rushed out of the bedchamber, taking along their murdered accomplice.

The saint was still alive, however. With his final strength he lowered himself along the palace stairway, hoping to alert a guard. Instead, his groans were heard by the assassins and they turned back. The prince was able to hide himself in a niche below the stairway and so they passed by him. The conspirators rushed to the bedchamber but did not find the prince there. "Disaster stands before us, since the prince is alive," the assassins cried out in terror. But all around it was quiet, and no one came to the aid of the suffering prince. Then the evil-doers again regained their boldness, they lit candles and followed the bloody trail to seek out their victim. Prayer was on the lips of St Andrew when the assassins again surrounded him.

The Russian Church remembers and venerates its martyrs and makers. A special place belongs to St Andrew Bogoliubsky. Having taken in his hands the wonderworking icon of the Vladimir Mother of God, the holy prince, as it were, blessed the major events of Russian history with it. In 1395 was the year of the transfer of the Vladimir Icon to Moscow and the deliverance of the capital from the invasion of Tamerlane (August 26); the year 1480 marks the salvation of Rus from the invasion of Khan Akhmat and the ultimate collapse of the Mongol Horde (June 23); in the year 1521 Moscow was saved from the invasion of the Crimean Khan Makhmet-Girei (May 21). Through the prayers of St Andrew, his fondest dreams for the Russian Church came true. In the year 1300 Metropolitan Maximus transferred the metropolitan See of All-Russia from Kiev to Vladimir, making the Dormition cathedral the foremost cathedral of the Russian Church There rest the relics of St Andrew, and the Vladimir wonderworking Icon is its chief holy object.

Later on, when the center of the Russian Church was moved to Moscow, selections of the metropolitans and patriarchs of the Russian Church were made before the Vladimir Icon. In the year 1448, a Council of Russian bishops raised up the first metropolitan of the autocephalous Russian Church, St Jonah. On November 5, 1917, in front of it was made the selection of His Holiness Patriarch St Tikhon, the first such election after the restoration of the patriarchate in the Russian Church. And in 1971, on the Feast of the Vladimir Icon of the Mother of God, the enthronment of His Holiness Patriarch Pimen took place.

The liturgical activity of St Andrew was multi-faceted and fruitful. In 1162 the Lord granted the holy prince a great solace: in Rostov there was discovered the relics of Rostov saints -- the holy hierarchs Isaiah and Leontius. The glorification of these Rostov saints throughout all the Church took place somewhat later, but St Andrew initiated their national veneration. In 1164 the military forces of St Andrew crushed their long-time enemy, the Volga Bulgars. The victories of the Orthodox nation were marked by a blossoming of liturgical creativity within the Russian Church.

In this same year of 1164, at the initiative of St Andrew, the Church established the Feast of the All-Merciful Savior and the Most Holy Theotokos on August 1 (venerated by the Russian people as "Savior of the First Honey"), in memory of the Baptism of Rus by holy Equal of the Apostles Vladimir and in memory of the victory over the Bulgars in 1164. The Feast of the Protection of the Mother of God on October 1 embodied in liturgical forms the faith of the holy prince and all the Orthodox nation in the acceptance by the Mother of God of Holy Rus beneath Her omophorion. The Protection of the Theotokos became one of the most beloved of Russian Church Feasts. The Protection is a Russian national holiday, unknown to the Latin West. It is a liturgical continuation and creative development of theological ideas inherent to the Feast of the Placing of the Robe of the Mother of God on July 2.

The first church consecrated to the new Feast was the Protection church at Nerla (1165), a remarkable monument of Russian Church architecture, built by the master artisans of St Andrew at the head-waters of the River Nerla, so that the prince could always see it from a window of his Bogoliubov garret.

St Andrew took an active part in the literary work of the Vladimir church writers. He participated in the compiling of the Service of the Protection (the most ancient copy is in the manuscript of a fourteenth century Psalter), and also a preface about the establishment of the Feast of the Protection in the Great Reading Meneion for October, as well as a "Discourse on the Protection." He wrote an "Account of the Victory over the Bulgars and the Establishing of the Feast of the Savior in the Year 1164," which in several of the old manuscripts is called, "Discourse concerning the Mercy of God by Great Prince Andrew Bogoliubsky." The fate of Bogoliubsky is also noted in the Vladimir Chronicle entry for the year 1177, completed after the death of the prince by his confessor, the priest Mikula, who inserted his special "Account of the Murder of St Andrew." To St Andrew's time belongs also the final editing of the "Account of Boris and Gleb," inserted into the "Dormition Sbornik" ("Compendium" or "Book of Collected Services" of these Rostov saints). The prince particularly venerated St Boris, and his chief household treasure was a cap belonging to St Boris. St Boris's sword always hung over his bed. Another memorial of St Andrew's prayerful inspiration is "A Prayer," included in the chronicle under the year 1096 after the "Instructions of Vladimir Monomakh."

La Vecernie.


La Doamne strigat-am… se pun stihirile pe 6; 2 ale Sf.Andrei Criteanul, 2 ale Sf.Marta si 2 ale Sf.Andrei printul glasul I.


Podobie: Cu ce cununi de lauda…


Veniti cu totii sa aducem cantari de lauda acestui mucenic nou aratat, lui Andrei, vlastarul sfintit al Bogoliubovului. Sa ridicam viersuri acestui martir, caci s-a invesmantat cu slava dragostei lui Hristos, Dumnezeul nostrum, Care sa ne daruiasca si noua mare mila sis a mantuiasca sufletele noastre.


Biserica lui Dumnezeu praznuieste astazi pe mucenicul lui Hristos, Andrei, cel care a rasarit dintru sanul neamului rusesc. Pe acesta il slavim si noi intr-un suget, caci a purtat chipul biruintei pe pamant, iar in Cer intrand invesmantat cu purpura patimirii mucenicesti, a statut inaintea tronului lui Dumnezeu si cu neasemuita dragoste cere Mantuitorului ca sa ne carmuiasca sip e noi pe cararile cele stramte ale mantuirii.


Slava… Si acum… a Sf. Andrei Criteanul,



STIHOAVNA

Glasul al VII-lea:


Ales ostas al lui Hristos te-ai aratat, incat si pe potrivnicul firii omenesti l-ai surpat, iar prin statornicia ta blandete si cu inmultirea jertfei ai intarit biruinta Bisericii dumnezeiesti. Pentru aceasta te veselesti acum de slava lumii nezidite si de stralucirea cea de foc racoritoare a dragostei lui Dumnezeu pentru firea omeneasca iar noi, suspinand catre tine, cu lacrimi te rugam sa te pui chezas inaintea Mantuitorului sufletelor noastre.

Stih: Scoala-te, Doamne, intru odihna ta, Tu si chivotul sfintirii tale.


Sa ne ridicam din dormitarea cugetelor pamantesti si dintru trandavia cea rea; si, aprinzandu-ne mintea cu faclia trezviei, sa ne adunam cu totii intr-un cuget si sa aducem cununi impletite din flori cuvantatoare Sfintului Andrei. Tu esti cel care te-ai facut prinos al neamului rusesc si al intregii firi omenesti si te-ai inaltat ca un miros de buna mireasma inaintea Dumnezeuirii. Pentru acesta si noi te rugam asa: Sfinte Cneazule Andrei, prin jertfa ta sfintita invesmanteaza-ne si pe noi intru mila Domnului

Stih: Juratu-S-a Domnului lui David cu adeverire si nu se va lepada de dansul.


Toate soboarele Bisericii sa inalte lauda Cneazului de taina al neamului rusesc, Mucenicului Andrei, cel care, prin multele sale faceri de bine, ne-a propovaduit cerul si pamantul cel nou. Sa ducem slava acestuia care prin patimirea sa, sa incununat cu infierea dumnezeiasca, si cu obsteasca glasuire sa ii graim: Sfinte Andrei, primeste smeritele noastre cuvinte de lauda si mijloceste pentru noi inaintrea lui Dumnezeu.


Slava…Si acum… a Sf Andrei Criteanul



Tropar


Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce... (glas 4)


La Mucenicul lui Hristos cel preavrednic, la solitorul pentru noi către Domnul, la Andrei căzând să strigăm: o, Prealăudatule, lui Hristos Împăratul pururea roaga-te, pomenindu-ne pururea. Toată urzeala șarpelui stricând, cea îndreptată asupra Bisericii.


Al doilea a Sf.Andrei Criteanul.

Slava… al Sfintei Marta

Si acum… al Nascatoarei a glasului.
Facere dupa a Brancovenilor

Sfantul Cuvios Andrei Criteanul

Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând „un loc de vază în istoria literaturii greceşti din perioada bizantină” legat fiind şi de apariţia unei noi forme a literaturii patristice – canonul, el fiind primul alcătuitor de canoane.

Demersul nostru de a creiona pe scurt viaţa Sfântului Andrei Criteanul este unul deosebit de greu. Diferitele materiale aghiografice pe care le deţinem îi plasează diferit fie anii naşterii (între cca. 635/645 - 660), fie anii morţii (713-740). Informaţiile care ne-au parvenit, referitoare la activitatea sa, sunt fie contradictorii, fie incomplete. Metodologia cercetării se bazează pe o analiză obiectivă şi profundă a tuturor izvoarelor existente la care se adaugă ca o „încununare” literatura secundară care confirmă sau infirmă unele ipoteze, ce au fost schiţate în jurul bio-bibliografiei Sfântului Andrei Criteanul. Am căutat o distanţare faţă de acele izvoare sau studii aghiografice care încearcă să susţină anumite idei preconcepute sau de acele studii care forţează prea mult unele ipoteze. Izvoare importante care se pot adăuga pentru cunoaşterea vieţii Sfântului Andrei Criteanul sunt şi sinaxarele bisericeşti alături de troparele închinate în cinstea Sfântului Andrei Criteanul, atât cele din Minei cât şi cele din Canonul cel Mare.

În limba greacă, s-au redactat destul de multe lucrări care analizează cronologic viaţa Sfântului Andrei Criteanul. Una din aceste lucrări ne-a parvenit şi nouă. Este vorba de lucrarea arhimandritului Simeon Koutsas: Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, lucrare deosebit de importantă prin cantitatea informaţiilor oferite şi prin comentariul la fiecare tropar al Canonului.

Anumite traduceri din Chronographia Theophanus (tomul 108) care îl pune uneori în lumină negativă pe autorul Canonului, vor fi preluate după studiul tradus din limba rusă a Pr. Arcadie Vinogradov: Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, arhiepiscop şi mitropolit al Cretei. Schiţă biografică. Conform biografiei greceşti, Sfântului Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, în localitatea Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani a fost mut, iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine. Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii înţelepciuni”. La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte , cere părinţilor să-l afierosească Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava, de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere. Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale, inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare. Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe lângă locţiitorul scaunului patriarhal , lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. Prin adâncirea vieţii sale duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.

Când erezia monotelită – care considera că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai una divină – s-a extins, a fost absolut necesar ca Părinţii Bisericii să se întâlnească pentru a combate erezia. Sinodul VI Ecumenic din Constantinopol (681), sub conducerea împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul (668-685) a luat în discuţie şi a combătut această erezie. Teodor, vicarul patriarhal al Patriarhiei de Ierusalim, neputând participa la întrunirile Sinodului a trimis pe tânărul Andrei, împreună cu alţi doi monahi, ca reprezentanţi direcţi ai patriarhiei de Ierusalim. Rolul Sfântului Andrei la Sinodul VI Ecumenic nu a fost unul important, chiar dacă s-ar vrea să i se acorde o importanţă majoră. El a fost mai mult un „ajutor” pe lângă cel care a luat cuvântul în Sinod şi a semnat actele Sinodului VI Ecumenic ca reprezentant oficial: „Gheorghe, smeritul presbiter şi deţinătorul locului iubitului de Dumnezeu, presbiter şi păstrătorul scaunului apostolic al Sfântului oraş al lui Hristos Dumnezeu lui nostru, Ierusalim, a iscălit …”. Rolul său redus la Sinodul VI Ecumenic se datorează faptului că nu era în rândul clericilor, fiind doar un simplu monah, el nu a putut lua cuvântul, la acestea adăugându-se şi lipsa semnăturii sale din actele oficiale.

A rămas oare Sfântul Andrei Criteanul în Constantinopol după terminarea Sinodului VI Ecumenic? Răspunsul nostru poate fi considerat doar o ipoteză, dacă am lua în considerare informaţiile care ne precizează că a plecat de la Ierusalim la Constantinopol „cu treburi” pe la 685. Este posibil, totuşi, ca după Sinodul din 681 să se fi întors la Ierusalim, sa-i fi prezentat lui Teodor hotărârile Sinodului şi apoi să fi fost trimis într-o delegaţie din nou în Constantinopol, prin 685 ca să-i transmită împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul adeziunea Bisericii de la Ierusalim faţă de hotărârile Sinodului Ecumenic cu privire la erezia monotelită sau pentru a-i transmite felicitările Bisericii din Ierusalim pentru modul în care s-au desfăşurat întrunirile acestuia şi pentru că a susţinut Sinodul. Ceea ce este cert e faptul că după 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit aici diacon - probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia - fapt datorat şi calităţilor sale oratoriceşti. Aici la Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor şi a orfanilor (orphanotropos). Probabil a slujit o perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii”, cântând pentru prima oară şi opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi apoi în întreg Imperiul bizantin. Nu ştim când şi unde a fost hirotonit preot. Datorită vieţii sale curate şi vrednice de numele de creştin, datorită devotamentului şi dragostei profunde pentru Biserica lui Hristos şi pentru semeni a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortynei, cetate a insulei Creta. De la insula Creta va primi cognomenul de „Cretanul” sau „Criteanul”. În anul 712, când arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de aici. Un moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din anul 712. Urcarea la treapta de arhiepiscop al Cretei este legată de Teofan în „Cronica” sa de urcarea la tron al lui Filipikos Bardanes, care l-a ucis pe Justinian al II-lea şi i-a ocupat tronul, dorind cu toată ardoarea instalarea monotelismului în tot Imperiul bizantin. Hotărârile Sinodului au fost semnate de Andrei şi de Gherman (cel care va ajunge mai târziu episcop al Chiziciei). „Cronica” lui Teofan, scrisă pe la 810-811, deci cu o sută de ani după sinod, ar fi putut pune în eroare „prin cine ştie ce acte false ale monoteliştilor, în interesul cărora era să introducă, în rândurile partizanilor lor, pe vestiţii ierarhi ai Bisericii”. Dintr-o altă perspectivă, Sfântul Andrei Criteanul poate fi considerat un trădător şi un eretic, deoarece „nimeni din ei [din episcopii prezenţi, n.n.] n-a ridicat glasul împotriva împăratului eretic”.

Într-adevăr, Sfântul Andrei a cedat presiunilor imperiale de a semna actele Sinodului monotelist, însă în interiorul său a rămas devotat credinţei ortodoxe, el nu a fost un partizan fervent al monoteliştilor. Însuşi Ioan al Constantinopolului, participant şi el la Sinod afirma: „Această hotărâre nu este erezie sau îndepărtarea părinţilor Sinodului de la credinţa lor”. Dacă ar fi să facem o comparaţie între actul Sfântului Andrei Criteanul şi Aron, fratele lui Moise - care a realizat un viţel de aur pentru ca poporul să i se închine, s-ar observa la bază acelaşi motiv: presiunea poporului, în cazul Sfântului Andrei Criteanul – cea a împăratului.

După această scurtă perioadă de „monotelist” el a retractat, scriind cu acest prilej stihurile iambice, adresate arhidiaconului Agaton. Sub împăratul bizantin Leon Isaurul (717-741) va fi un antiiconoclast convins. Nu ştim ce l-a determinat pe Sfântul Andrei să plece într-o vizită la Constantinopol, pe la 740. La întoarcere, ajungând în insula Mitilene, la locul numit Eresos şi-a dat obştescul sfârşit la 4 iulie 740, rămânând a fi cinstit ca „nou David” şi ca „lăudă a părinţilor”.


Tropar (glasul al 8-lea):

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Andrei, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


Sfantul Andrei Rubliov, Iconograful Rus.
Sfantul Andrei Rubliov a fost canonizat in anul 1988 de catre Biserica Ortodoxa Rusa fiind praznuit la data de 4 iulie. Despre viata sfantului nu se cunosc foarte multe lucruri. Nu stim locul unde s-a nascut, iar data nasterii a fost stabilita, cu aproximatie, intre 1360 si 1370. Se stie ca a fost calugar la manastirea Sfantul Andronic din Moscova.

Debutul activitatii sale este legat, in primul rand, de Manastirea Sfintei Treimi, infiintata de Sfantul Serghie de Radonej. Fara indoiala, si-a facut ucenicia intr-un atelier de icoane din cadrul acestei manastiri, deoarece el este numit “iconograful Radonejului”. O cronica a vremii mentioneaza, in acest sens: “Sfantul parinte Andrei de la Radonej, iconarul supranumit Rubliov, a pictat un mare numar de icoane, toate facatoare de minuni…”

Rubliov a trait intr-o epoca tulbure a istoriei Rusiei. In mod paradoxal, este vremea in care viata monahala, in toate formele sale, cunoaste o importanta renastere, cand cultura si arta infloresc pe langa manastiri.

Un document de la anul 1408 aminteste pentru prima data numele lui Rubliov, cand a fost pictata Catedrala Buna Vestire din Moscova. Rubliov a facut parte din echipa de pictori, condusa de cunoscutul Teofan Grecul. Insa, in ciuda influentei imense a celui din urma, asupra artei ruse a epocii, Rubliov nu a urmat indeaproape stilul iconografic al acestuia, ci si-a creat propriul sau stil.

In anul 1408, Andrei Rubliov a pictat impreuna cu Daniel, Catedrala Inaltarii Domnului din Vladimir. Aproape de anul 1422, ucenicul Sfantului Serghie, egumenul Nikon, l-a invitat la Manastirea Sfintei Treimi - Sfantul Serghie, pentru a picta noua biserica.

Sfantul Andrei Rubliov si-a petrecut insa cea mai mare parte a vietii la manastirea Sfantul Andronic, infiintata de catre Mitropolitulk Moscovei S. Alexis. In anii 20 ai secolului al XV-lea, a participat la ridicarea bisericii Schimbarea la Fata. A murit la 9 ianuarie 1430. Nu se cunoaste locul unde a fost inmormantat. Piatra mortuara exista inca in secolul al XVIII-lea, insa a disparut.

Sfantul Andrei Rubliov este descris ca foarte smerit, “plin de bucurie si lumina”. De fapt, intreaga sa opera este o expresie a acestei smerenii, fiind una cu un continut foarte profund, dar, care degaja bucurie si lumina.

Sfantul Andrei Rubliov - icoana Sfintei Treimi

In occident, Rubliov este cunoscut, in special, pentru celebra sa icoana a "Sfintei Treimi". Aceasta icoana a fost pictata in jurul anului 1411 pentru manastirea Sfanta Treime din Zargorsk. Icoana “Sfintei Treimi’ numita si “Icoana celor trei ingeri” este una dintre reprezentarile cele mai cunoscute din toate timpurile. Ea se inscrie in tipul iconografic numit “ospitalitatea lui Avraam”. Inca din primele secole ale crestinismului, pericopa biblica a vizitei celor trei straini facute lui Avraam si Sarei la stejarul din Mamvri (Facere 18,1-22), a fost interpretata ca o teofanie a Sfintei Treimi.

Deja in secolul a IV-lea, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezarea afirma ca exista inca din timpul Vechiului Testament o imagine a Sfintei Treimi, sub chipul celor trei ingeri care s-au aratat lui Avraam. Parintii Bisericii au interpretat, de asemenea, acest eveniment ca pe o teofanie a Sfintei Treimi. Geniul lui Rubliov a constat in utilizarea acestei teme a ospitalitatii lui Avraam pentra a face o icoana de o mare frumusete si calitate artistica care evoca taina Sfintei Treimi, si de asemenea pe cea a Intruparii Fiului lui Dumnezeu si a Rascumpararii.

Aceasta icoana trinitara nu este comparabila cu reprezentarile traditionale ale ospitalitatii lui Avraam, pe care le intalnim in iconografia anterioara, spre exemplu intr-o icoana din sec al IV-lea pastrata la Muzeul Banaki din Atena. Artistii au pus in evidenta in special semnul miraculos, copilul promis lui Avraam si Sara. Este clar ca Rubliov a facut o exceptie de la acesta traditie. Elementele istorice ale pasajului biblic sunt reduse la minimum – Avraam si Sara nu apar in icoana lui Rubliov -. Casa lui Avraam, stejarul din Mamvri si stanca, contribuie la aprofundarea sensului icoanei asupra Sfintei Treimii, Intruparii si Rascumpararii. Aceasta reprezentare a Sfintei Treimi permite, in acelasi timp, atat afirmarea unitatii divine, cat si a unicitatii celor trei persoane
.
Hristos a inviat!

Fragment din Slujba Sf. Cuv.Andrei Rubliov

Hristos a inviat!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Astazi poporul cinsteste pe Voievodul Sfant, Maria Sa STEFAN al Moldovei

Fila de acatist la Sf Stefan


Nu-ţi ajung ochii pentru a putea cuprinde deodată tot ce a presărat mâna lui Dumnezeu peste legendarul pământ al Bucovinei. Şi după ce crezi că ai trecut prin valea cea mai mănoasă, cu cele mai mândre case, ori pe lângă păşunea cea mai pitorească, purtând pe spinare povara albă a unei turme de oi, apare mereu altă şi altă minune. Iar la sfârşit, când toate drumurile s-au împletit într-unul singur, care te-a dus în poarta mănăstirii, toate tac, toate coboară, făcând loc celei mai presus frumuseţi: Putna!


Cu adevărat, acesta este locul biruinţei neamului, pentru că mormântul din care Marele Ştefan se odihneşte cu trezvie, atent la toată suflarea românească, gata să ajute în luptă fiecare oştean al Domnului, izvorăşte necontenit biruinţa. Sfânt l-au crezut mereu românii pe cel mai iubit şi viteaz dintre voievozii lor. O spun cronicile, şi istoria a scris-o de multe ori. Dar cu atât mai mare a fost bucuria celor mulţi şi credincioşi, în 1992, când voia lui Dumnezeu a fost să-l slăvească pe alesul său Ştefan în rând cu sfinţii. Ce putere şi ajutor le dă românilor "care cred şi se încred" în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi în ajutorul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt am aflat în cele trei zile de neuitat petrecute de curând la Putna. Mărturia părintelui stareţ arhim. Melchisedec Velnic, şi a altor monahi din Putna, ne-a dat şi nouă din puterea şi bucuria aceasta. O dăm mai departe, spre lauda slăvitului domn şi sfânt Ştefan, pe care azi îl prăznuim.

O jertfă la altarul conştiinţei naţionale

Cu părintele stareţ am stat de vorbă la ceas de seară, după ce treburile administrative l-au lăsat puţin să-şi tragă sufletul. Ne-a vorbit, printre altele, despre cele mai emoţionante trăiri pe care le-a avut în acest loc sfânt: "Ca vieţuitor al Mănăstirii Putna, din 12 august 1989 şi până în prezent, cele mai deosebite momente pe care le-am trăit au fost legate de slăvitul voievod Ştefan. Primul este cel petrecut la 2 iulie 1992, la canonizarea Sfântului Ştefan. Încă din ianuarie, când s-a primit vestea canonizării Sfântului Ştefan, pentru noi, vieţuitorii mănăstirii, a fost o tresărire de suflet şi atunci am gândit că trebuie să organizăm aici o aleasă sărbătoare. Şi aleasă sărbătoare a fost atunci. Canonizarea ctitorului mănăstirii în care vieţuieşti nu este un lucru simplu. Venerat a fost ca sfânt mereu, căci românul i-a spus mereu "cel mare, cel bun, blând şi sfânt" domnitorului care a chivernisit bine ţara, dar a fost mare lucru că de acum ştiam că va avea zi de prăznuire în calendar, slujbă şi cântări de laudă. A fost un lucru deosebit şi un an plin de emoţii, iar ziua de 2 iulie 1992, pentru noi, cei care eram atunci în Putna - şi nu ştiu dacă mai suntem 10 de toţi, cei care am asistat atunci la eveniment - a fost şi este un moment care va rămâne unic în viaţa noastră. Cel de-al doilea eveniment deosebit a fost împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la locaşurile de veci a voievodului, la 2 iulie 2004. Noi am intitulat sărbătoarea "Ştefan cel Mare şi Sfânt - 500". Întregul Sfânt Sinod a fost prezent aici, la Putna, la acea mare sărbătoare, când tinerimea română şi studenţimea au venit de pretutindeni, tinerii români au făcut acel pelerinaj de la Suceava la Putna pe jos, unde au participat între 400 şi 600 de studenţi, a fost o jertfă care s-a aşezat la altarul acesta al conştiinţei naţionale, o jertfă pe care au făcut-o tinerii şi, totodată, toată mişcarea ce a fost în întreaga suflare românească, totul a fost ceva deosebit. Încă, spun eu, că n-a fost gestionată şi exploatată mai mult acea sărbătoare, se putea şi mai mult, se putea şi mai bine. Aşa vedem noi acum: sărbătoarea aceea, "Ştefan - 500", se putea să iasă şi mai frumos. Dar aş putea să spun acum, la 7 ani, ce am gândit atunci ca stareţ împreună cu consiliul mănăstirii, s-a împlinit 99%. Inclusiv pictura bisericii, încheiată anul trecut, n-am dorit să fie decât o jertfă pusă la picioarele marelui ctitor al bisericii noastre. Şi lucrul acesta s-a împlinit. Toate au fost cu putere de la el şi când a vrut şi Preabunul Dumnezeu. După ce a biruit la Vaslui, se spune într-o cronică: "Şi a fost gândul lui Dumnezeu cu Ştefan cel Mare...". Legat de sărbătoarea "Ştefan - 500", ce a voit Dumnezeu, s-a împlinit pentru alesul Său. Căci Ştefan a fost iubit de întregul popor şi cel pe care îl iubeşte poporul, Dumnezeu îl iubeşte şi mai mult, pentru că dacă nu-l iubea Dumnezeu, nici poporul nu l-ar fi iubit".

"Dar Ştefan unde este?"

La Putna mi-a fost dat să văd şi evlavia bătrânilor, şi dragostea tinerilor, dar şi dorinţa copiilor de a-l cunoaşte pe Ştefan. În muzeul mănăstirii, o mamă era pur şi simplu asaltată de fetiţa de vreo 3 ani care o întreba insistent: "Dar Ştefan unde este?" "Uite-l!", i-a spus mama, arătându-i o icoană mare cu domnitorul. Copilul a tăcut, făcând ochii mari, după care s-a luminat. De la Volovăţ, tot drumul întrebase de Ştefan, acum îl găsise. La lumina discretă din spaţiul muzeal, ne-au luminat pe toţi care păşeam acolo lucrurile vechi de peste 500 de ani: o cădelniţă preţioasă împodobită cu mult gust, o cruce masivă ferecată cu foiţă de aur, o ripidă de argint filigranat şi aurit - lucruri pe care ni le amintim cu emoţie din cărţile de istorie. Şi toate acestea le-au văzut şi ochii voievodului, căci doar el le-a dăruit cu evlavie iubitei sale biserici de la Putna! Pleci din muzeu, acolo unde părintele Alexie are darul de a-i îndruma pe iubitorii de trecut, ca dintr-o biserică a vremurilor glorioase, păstrate cu grijă pentru urmaşi.

Program athonit

La Putna, clopotul cheamă la rugăciune în fiecare dimineaţă la ora 4:30. Pentru comodităţile noastre, această regulă pare ruptă din Pateric şi prea puţin demni suntem noi de a urma aşa o asprime de viaţă. Dar pentru cei aproape 100 de monahi care vieţuiesc aici este firescul lucrurilor. Îşi înnoiesc puterile zi de zi, dăruind lui Dumnezeu tot ce au mai bun, iar Domnul le dă mereu altă şi nouă putere să-şi poarte ascultările şi pravila asemănătoare cu rânduiala athonită. Iubitori de Hristos şi viaţă curată, când intră şi când ies de la slubje, rând pe rând, călugării Putnei se pleacă şi sărută icoana şi lespedea mormântului din care luminează Sfântul Ştefan. Ai tot sta şi-ai asculta vocile lor bărbăteşti cântând la strană psalmii regelui David, lângă care se bucură în ceruri sufletul binecredinciosului nostru voievod.

Putere din puterea lui Ştefan

Orice pelerin venit la Putna caută mai întâi de toate mormântul cu osemintele vrednicului domnitor. Părintele stareţ, arhim. Melchisedec Velnic, povesteşte despre această evlavie a oamenilor faţă de Ştefan cel Mare: "Credincioşii au venit la mormânt şi înainte, nu numai după ce au aflat că Ştefan este sfânt. Veneau şi în ziua de 2 iulie, dar cei mai mulţi, la 27 decembrie, când îl prăznuim pe patronul sfântului voievod, Arhidiaconul Ştefan. Şi făceau atunci parastas pentru domnitor, deşi tipicul şi rânduiala prevăd că nu se fac parastase între Crăciun şi Bobotează. Totuşi, evlavia lor nu putea fi oprită. La mormântul lui Ştefan se rosteau cuvântări festive, patriotice, care trezeau conştiinţa poporului. După 1992, lumea s-a obişnuit şi vine pe 2 iulie, iar pentru noi, ziua aceasta este ziua ctitorului mănăstirii şi al doilea hram, aşa cum a hotărât anul trecut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen, la sfinţirea picturii Mănăstirii Putna. Credincioşii au venit şi vin cu evlavie la mormântul Sfântului Ştefan, pentru că voievodul a fost un mărturisitor al credinţei şi această venire la mormântul lui Ştefan s-a făcut pentru că este în tradiţia noastră, a ortodocşilor, de a merge la mormintele martirilor şi mărturisitorilor de credinţă. Ştefan este un mărturisitor şi de aceea popor mult şi preoţi din împrejurimi vin în ziua aceasta să liturghisească la mormântul lui şi să ia putere din puterea pe care Măria Sa a avut-o de a-şi iubi ţara, de a-şi iubi neamul şi valorile, de a-şi iubi credinţa. Puterea de a crede şi a se încrede. Căci Ştefan a crezut şi s-a-ncrezut. A crezut în Dumnezeu şi s-a încrezut în purtarea Lui de grijă. Căci nu e suficient numai să crezi, ci trebuie să te şi încrezi. Creştinii vin şi iau putere din credinţa lui Ştefan. Ei au credinţa aceasta că Ştefan le dă putere, şi într-adevăr le-o dă. Sunt mulţi români şi din afara graniţelor care îl cinstesc în mod deosebit, îşi aduc aminte cu evlavie de slăvitul voievod Ştefan, iar el se arată grabnic ajutător. Pe cine nu ajută? Pe cine nu strigă, pe cine nu bate. Dar dacă ai bătut la el, Măria Sa, Ştefan, deschide şi ajută. Aş îndrăzni să spun că, de multe ori, exact atunci când nu mai poţi, eşti pe ultima sută metri, când nu te-ai gândit, el te ajută să birui".

Multe uşi se deschid în numele Măriei Sale Ştefan

Şi părintele stareţ a simţit de multe ori ajutorul şi puterea Sfântului Ştefan cel Mare: "Nu a fost uşă care să nu se fi deschis când Putna a mers undeva în numele Măriei Sale. Duhul lui Ştefan este puternic, este prezent şi dă ajutor tuturor acelora care ştiu să ceară de la el ocrotire voievodală. Dacă n-aş fi simţit ajutorul lui, nu aş fi vorbit şi nu aş fi aici. Dacă te încrezi şi te rogi la el când nu mai poţi să birui, tocmai atunci te ajută. Pentru mine, cea mai mare biruinţă este că s-a realizat pictura interioară a sfântului lăcaş, iar dacă s-a terminat, este numai datorită lui, căci atunci când s-a început pictura, nu credeam că o s-o mai văd terminată şi, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a încheiat".

Şi spunem şi noi, care am văzut-o, că pictura este într-adevăr frumoasă. Nu mai este Biserica Putnei aşa cum s-a ridicat în vremea ctitorului, când era mai mult aur decât zugrăveală, mai mult strălucire decât piatră. Dar aurul Putnei de acum este însuşi domnitorul sfânt, care este prezent aici cu osemintele, dar mai ales cu duhul său iubitor de Hristos şi de neamul românesc.

"Cea mai frumoasă zi din viaţa mea"

Vor unii să afle minuni făcute de Sfântul Ştefan. Marea serbare din 2 iulie 2004 a săpat în sufletele unor tineri şi a aflat minunată dorinţă de vieţuire călugărească. Nu este aceasta minune? Părintele Isaac, arhondarul de azi de la Putna, era în 2004 un student iubitor de cele sfinte, dar nu se gândea la călugărie. Îmbrăcat în costum popular, alături de alţi prieteni din ASCOR, a mers de la Suceava la Putna pe jos, într-un pelerinaj care i-a schimbat viaţa. "Acea zi de 2 iulie 2004 a fost cea mai frumoasă din viaţa mea", spune părintele Isaac. "Am cântat cântece, am spus rugăciuni, am fost însoţiţi de preoţi, purtam în mâini icoane şi steaguri, a fost ceva unic. Când am ajuns la mănăstire, după trei zile de mers, aici am întâlnit vreo 10.000 de pelerini. Eu am fost printre cei puţini, cam 1.000, care am putut intra în curte, dar erau mulţi afară, unii chiar plângeau că nu au loc să intre şi ei. Dar toţi aveau atâta bucurie pe chipuri, încât nu se poate uita aşa ceva. Noaptea am urcat pe Muntele Crucii, acolo de unde se spune că a tras Sfântul Ştefan cu arcul pentru a arăta locul ridicării Mănăstirii Putna. Acolo am scris cu făclii aprinse numele ŞTEFAN. Dacă cineva mi-ar fi spus înainte că mă voi călugări, nu l-aş fi crezut. Dar acea zi a lăsat un dor de mănăstire în sufletul meu şi după ce am terminat facultatea, în 2005, am venit la mănăstire".

Când studia economia la Iaşi, se vedea director de hotel, călătorind prin lume, acum însă, părintele Isaac este mai fericit, face de fapt o muncă asemănătoare, dar este mult mai mult decât atât. "Am ascultare frumoasă. Nu pot să merg chiar la toate slujbele, ascultarea mea e în funcţie de cum vin pelerinii să-i cazez, dar mă mai strecor şi la slujbe. E frumos ce fac, nu consider că e greu. E un mare dar că Dumnezeu ni l-a dat aici pe Sfântul Ştefan. Îmi place enorm ce a scris cineva în cartea de oaspeţi, zicea că vine la Putna ca să înveţe să simtă româneşte", ne-a mai povestit părintele Isaac. Dintre studenţii care au făcut acel pelerinaj în 2004 la Putna, încă trei s-au făcut monahi la mănăstirea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, devenind oşteni ai voievodului şi "rugători ai lui", el dându-le puterea să biruiască ispitele acestei lumi. Aşa cum frumos scria părintele stareţ în albumul mănăstirii, călugărul "este, în acelaşi timp, darul pe care lumea îl face lui Dumnezeu, dar şi darul pe care Dumnezeu îl întoarce lumii". Iar la Putna, îngerii în trup nu au oprit rugăciunea de la anul 1469 încoace nici o zi.

Hristos a inviat!

vineri, 1 iulie 2011

SLUJBA BINECREDINCIOSULUI VOIEVOD STEFAN CEL MARE SI SFANT

LUJBA


SLUJBA BINECREDINCIOSULUI ȘTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT


Slujba cântată de Grupul Anghelos, se regăsește în secțiunea Multimedia - Audio.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am..., stihirile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce se tem...

Veniţi toţi credincioşii, cu inimi curate şi cu dreaptă credinţă, să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe slăvitul Ştefan Voievod, fiul preaiubit al părinţilor săi Bogdan şi Maria, care s-a arătat, prin râvnă dumnezeiască, Soare al Moldovei, mare binefăcător al Casei lui Dumnezeu şi către Domnul pururea rugător (de două ori).

Pe apărătorul întregii creştinătăţi şi al credinţei noastre strămoşeşti, pe atletul lui Hristos, pe Binecredinciosul Ştefan Voievod, care ne apără de potrivnici, toţi credincioşii să-l lăudăm.

Astăzi, împreună cu întreaga suflare românească, cu aleasă evlavie şi cu inimi curate, cinstim faptele măreţe ale slăvitului Ştefan Voievod, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a luptat pentru dreapta credinţă, pe care într-un glas cu cântări duhovniceşti să-l lăudăm.

Slavă..., glasul al 4-lea:

Veniţi toţi iubitorii de rugăciune, unind credinţa cu fapta bună, să lăudăm pe slăvitul Ştefan al Moldovei, care prin acestea a bineplăcut lui Dumnezeu, iar după strămutarea la cereştile locaşuri se roagă neîncetat pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum... a Brâului (dacă nu este duminică), glasul al 2-lea:

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru, zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

La Stihoavnă:

glasul al 2-lea, Podobie: Ca pe un viteaz ...

Astăzi, toţi credincioşii saltă de bucurie, văzând cum se cinsteşte cu alese laude şi cântări duhovniceşti Voievodul Ştefan, apărătorul Moldovei, prin care Dumnezeu S-a preamărit.

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu, aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Astăzi, Cuviosul Daniil Sihastrul se bucură că fiul său duhovnicesc acum este lăudat după cuviinţă cu psalmi şi cântări duhovniceşti, pentru marea sa iubire faţă de ţara strămoşească şi credinţa creştinească.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Toate cetele purtătorilor de biruinţă, la prăznuirea dreptului Voievod, îşi unesc glasurile în rugăciuni şi cântări de laudă, slăvind pe Dumnezeu, Care prin cruce a dat biruinţă alesului Său asupra potrivnicilor; pentru aceea cu credinţă şi noi ne rugăm: pomeneşte-ne, Doamne, în Împărăţia Ta, dimpreună cu cel pe care l-ai iubit.

Slavă... asemenea

Astăzi, toată suflarea românească, într-un glas îl laudă, cu inima smerită, pe mult iubitorul Casei lui Dumnezeu, pe fericitul Ştefan, marele ctitor de locaşuri sfinte în care neîncetat Se preamăreşte Dumnezeu, Cel Unul în fiinţă şi închinat în trei Ipostasuri.

Şi acum... a Brâului

glasul al 2-lea, Podobie: Ca pe un viteaz ...

Racla care ţine veşmântul tău, Preacurată, chivot de sfinţenie şi sfinţită îngrădire, slavă şI laudă, şi izvor de tămăduiri robilor tăi, în toate zilele se arată, la care, astăzi, cu evlavie adunându-ne, lăudăm măririle tale cele multe şi noianul minunilor.

Tropar, glasul 1:

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri.

Slavă... Şi acum... a Brâului

Tropar, glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetăţii tale ai dăruit. Născând mai presus de fire şI nestricată rămânând, întru Tine şi firea şi vremea se înnoiesc.

LA VECERNIA MARE:

După obişnuitul Psalm, se cântă: Fericit bărbatul..., starea întâi

La Doamne, strigat-am..., stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

trei ale Brâului şi cinci ale Sfântului

Podobie: Dat-ai semn celor ce se tem...

Veniţi toţi credincioşii, cu inimi curate şi cu dreaptă credinţă, să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe slăvitul Ştefan Voievod, fiul preaiubit al părinţilor săi Bogdan şi Maria, care s-a arătat, prin râvnă dumnezeiască, Soare al Moldovei, mare binefăcător al Casei lui Dumnezeu şI către Domnul pururea rugător (de două ori).

Pe apărătorul întregii creştinătăţi şi al credinţei noastre strămoşeşti, pe atletul lui Hristos, pe Binecredinciosul Ştefan Voievod, care ne apără de potrivnici, toţi credincioşii să-l lăudăm.

Astăzi, împreună cu întreaga suflare românească, cu aleasă evlavie şi cu inimi curate, cinstim faptele măreţe ale slăvitului Ştefan Voievod, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a luptat pentru dreapta credinţă, pe care într-un glas cu cântări duhovniceşti să-l lăudăm.

Veniţi toţi iubitorii de rugăciune, unind credinţa cu fapta bună, să lăudăm pe slăvitul Ştefan al Moldovei, care prin acestea a bineplăcut lui Dumnezeu, iar după strămutarea la cereştile locaşuri se roagă neîncetat pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre.

Astăzi, toţi credincioşii saltă de bucurie, văzând cum se cinsteşte cu alese laude şi cântări duhovniceşti Voievodul Ştefan, apărătorul Moldovei, prin care Dumnezeu S-a preamărit.

Astăzi, Cuviosul Daniil Sihastrul se bucură că fiul său duhovnicesc acum este lăudat după cuviinţă cu psalmi şi cântări duhovniceşti, pentru marea sa iubire faţă de legea strămoşească şi credinţa creştinească.

Toate cetele călugărilor la prăznuirea dreptului Voievod, îşi unesc glasurile în rugăciuni şI cântări de laudă, slăvind pe Dumnezeu, Care prin cruce a dat biruinţă alesului Său asupra potrivnicilor; pentru aceea cu credinţă şi noi ne rugăm: pomeneşte-ne Doamne, întru Împărăţia Ta, dimpreună cu cel pe care l-ai iubit.

Astăzi, toată suflarea românească într-un glas îl laudă, cu inima smerită, pe binefăcătorul Casei lui Dumnezeu, pe fericitul Ştefan, mare ctitor de locaşuri sfinte în care neîncetat Se preamăreşte Dumnezeu, Cel Unul în fiinţă şi închinat în trei Ipostasuri.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Veniţi binecredincioşilor creştini să lăudăm pe fiul dreptei credinţe şi apărătorul creştinătăţii, pe marele Ştefan al Moldovei, care cu vitejie şi înţelepciune s-a luptat, şi a biruit, cu puterea lui Dumnezeu, pe potrivnicii ţării şi ai credinţei strămoşeşti. Acest vrednic cinstitor de Hristos s-a întrarmat în luptele sale cu puterea Sfintei Cruci, cu pavăza dreptei credinţe, a dragostei de neam şi a nădejdii în ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta să alergăm toţi la mormântul său cu smerenie şi cu neclintită credinţă, rugând pe milostivul Dumnezeu, ca prin rugăciunile lui să ne dea biruinţă asupra potrivnicilor, pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.

Şi acum... a Brâului, glasul al 2-lea:

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru, zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

VOHOD, Lumină lină..., apoi

Prochimenul zilei
(unde este hram, Prochimenul: Cine este Dumnezeu...)

Paremiile

Din cartea a treia a Regilor, citire:
(VIII, 22, 27-30)

Apoi a stat Solomon înaintea jertfelnicului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi şi-a ridicat mâinile la cer şi a zis: «Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău; însă caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea şi rugăciunea lui cu care se roagă Ţie astăzi; să-Ţi fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: „Numele Meu va fi acolo”; să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. Să asculţi rugăciunea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculţi din locul şederii Tale cel din ceruri, să asculţi şi să miluieşti».

Din proorocia lui Isaia, citire:
(LXI, 10; LXII, 1-5)

Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care-l va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ţi se va mai zice ţie: „Alungată”, şi ţării tale: „Pustiită”, ci tu te vei chema: „Întru tine am binevoit” şi ţara ta: „Cea cu bărbat”, că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip tânărul se însoţeşte cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!

Din proorocia lui Isaia, citire:
(LX, 1-15)

Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine. Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri. Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei? Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte. Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine. Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi. Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite. Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam.

LA LITIE

Stihira hramului, apoi Idiomela Sfântului, glasul al 6-lea:

Astăzi se bucură cetatea de scaun a Sucevei, dimpreună cu cetăţile de pe malul Nistrului şi din toată Moldova, pe care nebiruitul Ştefan Voievod le-a înălţat şi întărit întru apărarea creştinătăţii şi pământului străbun. Drept aceea se cuvine să ne bucurăm şi noi împreună cu moşii şi strămoşii care s-au jertfit pentru neam şi credinţa străbună, lăudând cu cântări duhovniceşti pe Dreptcredinciosul Voievod Ştefan al Moldovei.

Slavă... glasul al 5-lea:

Împodobeşte-te cetate a Sucevei, că astăzi stăpânul tău, apărătorul Moldovei şi al creştinătăţii, este lăudat la mormântul său din Sfânta Mănăstire Putna, care a fost aleasă loc de odihnă a celui ce nu a avut odihnă întru apărarea dreptei credinţe.

Şi acum... a Brâului, glasul al 2-lea:

Ca şi cu o cunună prea luminoasă s-a îmbrăcat Biserica lui Dumnezeu cu Sfântul tău veşmânt, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, şi bucurându-se se luminează astăzi, şi în taină se veseleşte grăind ţie stăpână: Bucură-te diademă cinstită şi coroana dumnezeieştii slave; bucură-te singura slavă a plinirii şi veşnica veselie; bucură-te limanul şi folosinţa celor ce aleargă la tine, şi mântuirea noastră.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul 1:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său, glăsuieşte David psalmistul. Cinstită este înaintea Domnului şi moartea binecredinciosului Voievod, aşa cum mărturiseşte poporul, care l-a plâns ca pe un părinte al său, numindu-l „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu, aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Plăcut fiind lui Dumnezeu, mărite Ştefane, ţi s-au arătat Sfinţii Mari Mucenici: Procopie, Gheorghe şi Dimitrie, întărindu-te în lupta cu potrivnicii creştinătăţii, pe care cu puterea lui Dumnezeu i-ai biruit.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât părtaşii Tăi.

Pe cei trei mari Sfinţi Mucenici ai lui Hristos şi ostaşi purtători de biruinţă i-ai avut ocrotitori în luptele tale, mărite Ştefane, cărora biserici preafrumoase le-ai înălţat, ca în ele să Se preaslăvească Dumnezeu, Care, prin mijlocirile lor, ţi-a dat ţie biruinţă asupra vrăjmaşilor.

Slavă... glasul 1:

Mormântul tău, Sfinte Ştefane Voievod, loc sfânt de închinăciune s-a făcut nouă celor de un neam şi o credinţă cu tine, străjuit fiind pururea de lumina candelei, pentru tine, o, purtătorule de lumină a biruinţei. Primeşte în dar rugăciunile noastre şi le înalţă ca o tămâie cu bun miros către tronul dumnezeiesc, ca să primim în dar de la Dumnezeu pace sufletelor noastre şi mare milă.

Şi acum... a Brâului, glasul al 4-lea:

Sfânta punere în raclă a veşmântului tău, Stăpână, prăznuire o am câştigat veselindu-ne, că astăzi ai binevoit a se da cetăţii tale sfinţită îmbrăcăminte, cămară nefurată, dar cinstit, bogăţie nemutată, izvor de tămăduiri plin de daruri duhovniceşti.

La binecuvântarea pâinilor

Tropar, glasul 1:

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri. (o dată)

Alt tropar, glas 2:

Neînfricat apărător al dreptei credinţe, te-a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Ştefane, pentru care tot poporul te-a numit mare, bun şi sfânt, şi te-a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem întăritor credinţei noastre ortodoxe şi al ţării ocrotitor, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

Troparul Brâului, glas 8:

Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetăţii tale ai dăruit. Născând mai presus de fire şi nestricată rămânând, întru Tine şi firea şi vremea se înnoiesc.

LA UTRENIE:

La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Brâului de două ori

Slavă... al Sfântului, Şi acum... al Brâului

După Catisma întâi, Sedelna, glas 3

Podobie: Pentru mărturisirea...

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm după vrednicie pe apărătorul dreptei credinţe, pe slăvitul Ştefan cel cu nume de cunună, care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu biruind pe cei potrivnici cu puterea Sfintei Cruci.

Slavă... Şi acum... a Brâului

glas 4, Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Punerea în raclă a cinstitului tău veşmânt o prăznuieşte astăzi poporul tău, Prealăudată, şi neîncetat cântă ţie: Bucură-te, Fecioară, lauda creştinilor!

După Catisma a doua, Sedelna, glas 6

Podobie... Puterile îngereşti...

Astăzi cetele ctitorilor, oştirea ţării şi vieţuitorii mănăstirilor se bucură, împreună cu toţi credincioşii, aducând laude lui Dumnezeu, în ziua cinstirii celui care şi-a împodobit capul cu cununa biruinţelor şi a faptelor bune, înţeleptul cârmuitor al Moldovei, Ştefan Voievod. Drept aceea împreună să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai dăruit alesului Tău unele ca acestea.

Slavă... Şi acum..., a Brâului

glas 4, Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Prăznuieşte astăzi lumea cinstită punerea în raclă a veşmântului tău, o curată, şi cu dragoste cântă ţie: Bucură-te, Fecioară, ajutătoarea credincioşilor.

POLIELEUL: Robii Domnului...

MĂRIMURILE:

Stih 1: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.

Stihiră: Fericimu-te pe tine, Binecredinciosule Voievod Ştefane, că iubind pe Dumnezeu, credinţa ai apărat şi lăcaşuri sfinte ai zidit.

Altă stihiră: Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să lăudăm pe măritul Voievod Ştefan, zicând: pe marele apărător al creştinătăţii.

Stihuri:

2. Fulgerele Lui au luminat lumea.
3. Că a întărit lumea care nu se va clinti.
4. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
5. Vestiţi printre neamuri mărirea Lui şi la toate popoarele minunile Lui.
6. Supus-a popoarele nouă şi neamurile sunt sub picioarele noastre.

După Polieleu, Sedelna glas 8:

Podobie: Pre înţelepciunea....

Cu puterea credinţei întărindu-se Dreptcredinciosul Voievod, cu vrednicie creştinească a purtat pe umerii săi Crucea lui Hristos. Nici necazurile vieţii, nici amărăciunea ispitelor şi nici durerea rănilor nu i-au slăbit râvna şi dragostea pentru apărarea credinţei şi a ţării. Povăţuitor prea luminat având pe Sfântul Daniil Sihastrul, a luptat cu vitejie, biruind prin Cruce pe toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Drept aceea, cu bucurie să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Care dai biruinţă celor ce cu dreaptă credinţă săvârşesc sfântă pomenirea lui.

Slavă... Şi acum... a Brâului, glas 4:

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din preacinstita raclă a acoperământului tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta te lăudăm şi, cu credinţă, te slăvim, şi, cu mulţumită, te cântăm pururea: Bucură-te, ceea ce eşti singura nădejde a celor ce te laudă!

Antifonul întâi al glasului 4

Prochimen, glas 4

Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelmn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Toată suflarea...

Evanghelia de la Utrenia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (Ioan X, 9-16):
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa...

Psalmul 50

Slavă..., glas 2

Pentru rugăciunile Binecredinciosului Tău Ştefan, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum...,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta...

Stihira, glas 6

Pomenirea Binecredinciosului Voievod Ştefan, ca nişte mir prea sfânt, s-a revărsat astăzi peste noi toţi, care cu dragoste îl cinstim, pentru credinţa cea dreaptă, roditoare de fapte bune: zidind biserici, ajutând pe cei săraci şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate bunătăţile primite prin bunătatea Sa.

CANOANELE

Se pun: al Născătoarei de Dumnezeu pe 6, din Minei,
al Binecredinciosului Voievod Ştefan pe 8.

Al Născătoarei de Dumnezeu:
Cel dintâi cu irmosul pe 6, alcătuire a lui Iosif.
Cântarea 1, glas 4:

Canonul Binecredinciosului Voievod Ştefan

Cântarea 1, glas 8

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...

Din copilărie iubind pe Dumnezeu, dreapta credinţă ai apărat, fericite Ştefane, biruind pe vrăjmaşi cu puterea lui Dumnezeu.

Dragostea de ţară şi dreapta credinţă le-ai primit de la mama ta, mărite Voievod, iar râvna pentru apărarea lor de la tatăl tău, Bogdan, ai învăţat-o.

Slavă...

Moartea nedreaptă a tatălui tău te-a făcut să lupţi pentru dreptate şi să iei cârma ţării, pe care ai condus-o cu înţelepciune şi iubire de oameni, apărând vitejeşte, cu puterea lui Dumnezeu, glia românească şi credinţa creştină.

Şi acum...

Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui de moarte purtător, cu mijlocirea ta, scapă-mă, Stăpână.

Catavasie: Deschide-voi gura mea...

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut...

Multe ai pătimit în viaţa ta, Binecredinciosule Voievod: rana nevindecată de la picior, moartea celor din neamul tău, ura necredincioşilor şi multe alte suferinţe; dar nici una dintre ele nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos Dumnezeu.

Luând aminte la cuvintele apostolului: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El”, cu neclintită statornicie le-ai împlinit, Sfinte Ştefane.

Slavă...

Ştiind că lauda creştinilor este Crucea lui Hristos, pe aceasta ai avut-o armă nebiruită, în luptele cu potrivnicii credinţei creştine, pe care biruindu-i, laudă neîncetată lui Dumnezeu ai adus, zidind biserici şi mănăstiri, frumoase cetăţi ale dreptei credinţe.

Şi acum...

Din sfinţita vieţuire căzând eu, Preacurată, m-am asemănat necuvântătoarelor şi osândit de tot m-am făcut. Ceea ce ai născut pe Judecătorul, de toată judecata scapă-mă şi mă miluieşte.

Sedelna, glas 8

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu ce laude vom încununa îndeajuns pomenirea măritului Ştefan, cel ce pururea ne povăţuieşte cu pilda vieţii sale la smerenie şi pocăinţă, căci el a zis după înfrângerea de la Războieni: „Creştinii au fost biruiţi de păgâni cu voia lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele şi lăudat să fie numele Lui”. Aceste cuvinte, punându-le în inimile noastre, să ne învăţăm a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate şi cu umilinţă să ne mărturisim păcatele, pentru a lua iertare de la Hristos, Dumnezeul nostru.

Slavă... Şi acum... a Brâului
glas 4, Podobie: Cel ce Te-ai înălţat...

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din preacinstita raclă a acoperământului tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta te lăudăm şi, cu credinţă, te slăvim, şi, cu mulţumită, te cântăm pururea: Bucură-te, ceea ce eşti singura nădejde a celor ce te laudă!

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...

Înălţând biserici în ţară şi peste hotare, cu bucurie ai cântat lui Dumnezeu: „Cât este de bine şi cât e de frumos să locuiască fraţii împreună”. Pentru aceasta cu credinţă te lăudăm.

Cu creştinească dragoste te-ai îndreptat către mănăstirile din Sfântul Munte Athos, dându-le cele trebuitoare pentru a-şi redobândi frumuseţea şi trăinicia cea dintâi.

Slavă...

Iubind podoaba Casei lui Dumnezeu, te-a sfinţit pe tine Părintele luminilor, şi dorind să te împărtăşeşti pururea din binecuvântarea sfintelor rugăciuni, acum neîncetat eşti pomenit în ceata ctitorilor preafericiţi, pentru faptele dragostei tale creştineşti.

Şi acum...

Luminează sufletul meu cel întunecat de păcate, ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a

Irmos: Mânecând strigăm Ţie...

Iubitor al rugăciunii fiind tu, pe aceasta pe buze şi în inimi ai avut-o pururea, pentru aceasta Dumnezeu ascultându-te, ţi-a dăruit biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, Voievodule.

Sprijinitori ai luat în rugăciunile tale către Dumnezeu pe cuvioşii părinţi şi ceata preoţilor, înălţând împreună cu ei biserici şi mănăstiri, pe care le-ai înzestrat cu cele de trebuinţă.

Slavă...

Dragostea de rugăciune şi post de la mama ta, Maria Doamna, ai învăţat-o, încredinţat fiind că biruinţa asupra vrăjmaşilor creştinătăţii numai prin acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, este dobândită.

Şi acum...

Sufletul meu, cel ce prin îndemnarea şarpelui cu desfătări trupeşti întinat s-a făcut, curăţeşte-l Fecioară Preacurată.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Văzând mulţimea duşmanilor ce se oştesc împotriva ţării tale şi a dreptei credinţe, ţi-ai pus nădejdea în Dumnezeu, întărit fiind în lupte de Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie şi Procopie.

Cu semnul Sfintei Cruci şi cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe însemnând steagurile oştirii tale, ai biruit pe toţi potrivnicii ţării şi ai credinţei neamului creştinesc.

Slavă...

Porunca iubirii şi a iertării vrăjmaşilor te-ai ostenit a o împlini iertând pe tătarul Oană şi cu aceeaşi iubire şi iertare ai chemat în ţară pe Mihu, alungând din inima ta toată ura şi mânia, dând uitării relele pricinuite de ucigaşii tatălui tău.

Şi acum...

Vindecă inima mea cea bolnavă şi rănită cumplit cu muşcarea celui viclean, Fecioară, şi mă învredniceşte vindecării şi mă miluieşte pe mine cel ce nădăjduiesc întru tine, cu rugăciunile tale, Preacurată.

CONDAC, glas 1

Iubind pe Dumnezeu cu adevărat, slăvite Ştefane, sfinte biserici şi mănăstiri ai înălţat; pe cei săraci ai ajutat şi pe cei greşiţi i-ai iertat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu te-a înzestrat cu înţelepciune şi putere ca să biruieşti pe vrăjmaşii ţării tale şi ai credinţei creştineşti. Drept aceea, te cinstim şi părinte te numim.

ICOS

Pe tine, Sfinte Ştefane Voievod, te laudă mulţimea cetăţilor, ce ţi-au fost scut de apărare în lupta cu vrăjmaşii ţării şi ai dreptei credinţe: de tine pomenesc sfintele locaşuri de închinare, ca nişte făclii de Înviere şi candele ale Duhului Sfânt; pe tine mulţimile călugărilor, împreună cu toţi rugătorii Bisericii dreptmăritoare, te cheamă stăruitor în sfintele lor rugăciuni, ca pe cel ce ai iubit podoaba Casei lui Dumnezeu, dăruind cele trebuincioase Bisericii, prin care Se slăveşte Dumnezeu, Cel ce dă înţelepciune, putere şi biruinţă celor ce se tem de El.

Sinaxar

Întru această lună, iulie, în 2 zile
pomenirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

„Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug”. (Ps. 31, 1-2)

Unul dintre aceşti fericiţi, a fost măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit, bun, mare şi sfânt”. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.

Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.

Pe Câmpia Dreptăţii este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”. Şi a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutând pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească.

Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei.

De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinţei.

Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumuseţea şi valoarea ei duhovnicească, redăm acest text:

„Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman Paşa. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii şi i-am biruit, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vie, în luna mai, cu capul său şi cu toată oştirea sa împotriva noastră şi să supuie ţara noastră care e o parte creştinească şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută, atunci creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere”.

Ştefan cel Mare a pus biruinţele în luptele purtate nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, înţelepciune, „har”, cum spune cuvântul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).

Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şI tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii.

Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şI Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi în luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfânt”.

Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri". „Să ne cânte nouă şi Doamnei Maria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.

Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfânt însoţea rugăciunea cu postul, înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”.

Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători în atâtea războaie, arătând o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia îi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pământul în zi de sărbătoare cu boi şi plug de împrumutat de la boieri.

Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite: „Te-am iertat, scrie măritul Voievod lui Mihu, şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi întâmplările petrecute, ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii cei credincioşi şi de cinste”.

Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită.

Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu adevărat creştineşte: „Iar când au fost aproape de sfârşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum a ţinut-o el”. Cum vedem, grija pentru binele ţării şi al credinţei străbune o poartă în inima sa până în ceasul morţii. Cronicile vechi mai pun în gura măritului Voievod şi aceste cuvinte înainte de moarte: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”.

Ştefan cel Mare „s-a strămutat la lăcaşurile de veci” la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat (păgubit) de mult bine şi multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul şi de tot pământul Moldovei, cum se spune şi azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Şi norodu-n hohot plânge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?”.

Ştefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simţim cu toţii, mai ales atunci când ne aflăm în faţa mormântului său de la Putna şi în faţa icoanei sale, insuflându-ne aceeaşi dragoste de ţară şi credinţă strămoşească; îl simţim alături de noi la bucurii şi mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră.

Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credinţa că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi şi va răsplăti pe toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă şI apărarea hotarelor ţării.

La mormântul său străjuieşte, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.

De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evrei în cuptor...

Întărindu-te cu postul şi cu rugăciunea, neclintit ai stat de strajă la poarta creştinătăţii, Ţara Moldovei, biruind pe duşmanii ei şi ai credinţei dreptmăritoare.

Dragostea creştinească şi dreptatea ţi-au fost călăuze vieţii. Drept aceea, pe săraci cu bunătate i-ai miluit şi pe oştenii luptători după dreptate i-ai răsplătit.

Slavă...

Ca un nou David te-ai arătat în luptă cu cei răi şi vicleni, pe care Dumnezeu prin tine i-a pedepsit după dreptate, aducând prin aceasta pace ţării tale şi dreptei credinţe întărire.

Şi acum...

De bună voia mea greşind şi robindu-mă cu netrebnice obiceiuri, la milostivirea ta cea obişnuită alerg acum; miluieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul...

Statornic în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, gândul morţii pururea l-ai avut în inima ta, Sfinte Ştefane Voievod, pregătindu-te cu fapte bune, ca să dai răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, Căruia I-ai cântat: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stăpânit cu totul de credinţa în învierea morţilor, ai împodobit mormintele părinţilor tăi, cerând de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi mântuire.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Crezând şi rostind cu Apostolul „Pentru mine viaţa este Hristos, iar moartea un câştig”, în viaţă fiind, ţi-ai pregătit mormântul, pe a cărui lespede ai pus să se scrie teologhisirea că „la veşnicile locaşuri te-ai strămutat”, unde te rogi neîncetat pentru noi şi împreună cu toţi sfinţii cânţi: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum...

Ochii sufletului meu cei orbiţi de multe călcări de poruncă, luminează-i de Dumnezeu Născătoare, împacă mintea mea, rogu-mă şi inima mea cea tulburată cu desfătări de multe feluri rogu-mă şi mă miluieşte pe mine cel ce strig: Preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Înălţând biserici multe, drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele pe care ţi le-a dat asupra duşmanilor dreptei credinţe, ai pus să se zugrăvească în ele chipurile sfinţilor, ştiind că prin ei se adevereşte pogorârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră la cele cereşti.

Sfintele icoane ce împodobesc sfintele locaşuri de închinare, înălţate de tine, slăvite Ştefane, arată frumuseţea duhovnicească a omului îndumnezeit pe care privindu-le şi cinstindu-le cu evlavie, în dreapta credinţă ne întărim.

Slavă...

Frumuseţea chipurilor sfinţilor zugrăviţi în sfintele tale biserici arată lucrarea Duhului Sfânt, Care dă har binecredincioşilor creştini prin Sfintele Taine şi rugăciuni ale Bisericii dreptmăritoare; pentru aceea pe tine, slăvite Ştefane, cu bucurie te lăudăm şi te cinstim după cuviinţă.

Şi acum...

Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor zămislindu-L, L-ai născut Fecioară şi iată acum, ca o împărăteasă, stai de-a dreapta Lui, Curată. Pentru aceasta te rog să mă izbăveşti de partea cea de-a stânga, în ceasul judecăţii mele şi să mă numeri cu oile cele de-a dreapta.

LUMINÂNDA, glas 2

De Dumnezeu ai fost rânduit să cârmuieşti Moldova, slăvite Ştefane, cu dreptate şi cu dragoste, ca un părinte adevărat; şi luând înţelepciune de la Dumnezeu, cu puterea Crucii ai biruit pe vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi.

Slavă... Şi acum... a Brâului

Podobie: Lumina cea neschimbată...

Tu ai înnoit şi firea şi vremea, Maică a lui Dumnezeu; că fără stricăciune este naşterea ta, fără stricăciune şi veşmântul tău, cu care acoperi cetatea ta şi întăreşti pe cei credincioşi.

LA LAUDE

Stihirile pe 6: 3 ale Brâului, glas 4

Ale Sfântului, glas 8:

Multă iubire de oameni ai arătat, Doamne, neamului nostru, dăruindu-ne pe Binecredinciosul Ştefan, domn şi părinte, căruia i-ai luminat mintea şi i-ai dat tărie braţului ca să poată birui, cu puterea Ta, pe vrăjmaşii săi. Pe acesta noi îl avem ocrotitor şi fierbinte rugător către Dumnezeu.

Cel ce împărăţeşte peste făptură, văzând bunătatea inimii tale, mărite Ştefane, te-a întrarmat cu pavăza Duhului Sfânt pentru a birui pe vrăjmaşi. Pentru aceea, cu glăsuire înaltă strigăm: slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai dat biruinţă luptătorului Tău, Ştefan al Moldovei.

Bucură-te, Binecredinciosule, cel ce ai unit dreapta credinţă cu fapta cea bună; bucură-te, luptător neînfricat şi apărător al Bisericii lui Hristos; bucură-te, lauda românilor şi podoaba creştinătăţii; bucură-te, Sfinte Ştefane, Voievod preaînţelept.

Slavă..., glas 8

Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Cel ce cu daruri mari încununează pe vrednicii Săi slujitori, dintru înălţime ca pe Constantin oarecând, prin semnul Crucii, pe tine, Sfinte Ştefane, te-a călăuzit către biruinţă, pentru ca toţi creştinii să slăvească pe Cel ce ţi-a dat ţie putere şi te-a încununat.

Şi acum... a Brâului, glas 2

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

Doxologia Mare
Ecteniile şi Otpustul
Ceasul întâi

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8
4 de la Cântarea a 3-a a Brâului
şi 4 din Cântarea a 6-a a Sfântului

Apostolul Brâului (vezi 8 septembrie) Filipeni II, 5-11

Fraţilor, gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti, şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Apostolul din Fapte XXVI, 1 şi 12-20: În zilele acelea, Agripa regele...

Evanghelia Brâului (vezi 8 septembrie) Luca X, 38-42:

În vremea aceea, a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Evanghelia de la Ioan X, 1-9 (vezi la 21 mai, la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena):
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul...

Chinonicul
În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor

Hristos a inviat!