luni, 31 ianuarie 2011

„Moartea e doar o sincopă existenţială!”-Nasterea in ceruri a I.P.S. Bartolomeu Anania


ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a trecut aseară la cele veşnice. Decesul a fost anunţat oficial de Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului. "Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19:25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor. Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu", se precizează în comunicatul Consiliului Eparhial. Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.

Starea de sănătate a Mitropolitului Bartolomeu s-a deteriorat în luna decembrie a anului trecut. La 22 decembrie a fost internat la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, de unde a fost transferat la 14 ianuarie la Clinica AKH din Viena pentru un examen cardiologic ce nu putea fi efectuat în ţară. După investigaţiile amănunţite, medicii austrieci au ajuns la concluzia că o intervenţie chirurgicală pe cord nu este posibilă datorită vârstei şi antecedentelor medicale. La 24 ianuarie a fost transferat la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, unde a survenit decesul.

Pe toată perioada spitalizării, în ţară şi în străinătate, Mitropolitul Bartolomeu Anania şi-a asumat conştient, lucid şi cu credinţă în Dumnezeu întreaga suferinţă. Prin revenirea la Cluj-Napoca, s-a respectat şi dorinţa ÎPS Sale de a fi acasă, în oraşul şi în mijlocul credincioşilor pe care i-a păstorit vreme de 18 ani.

ÎPS Batrolomeu Anania s-a născut la 18 martie 1921 în localitatea Glăvile, judeţul Vâlcea. Părinţii Vasile Anania şi Ana, născută Mărgăritărescu, l-au botezat Valeriu. A urmat şcoala primară în comuna natală apoi a fost elev al Seminarului Central din Bucureşti. În clasa a doua de seminar, îl are îndrumător pe scriitorul Anton Holban, care i-a fost profesor de limba română. În 1935 a debutat în revista teologică, fiind autor al volumului de versuri “Pământ şi cer”. A debutat publicistic în 1937 în revista Vremea cu articolul “Camaradul Anton”, apoi, un an mai târziu, a debutat dramaturgic, cu scenariul radiofonic în versuri “ Jocul fulgilor”, în regia lui Atanasie Mitric. În 1939 la iniţiativa lui Nicolae Iorga, o trupă de amatori îi joacă piesa în versuri “La furcărie”, pe scena Teatrului Ligii Culturale, în regia autorului.

La 2 februarie 1942 a intrat în monahism la Mânăstirea Antim din Bucureşti şi a primit numele Bartolomeu. La 15 februarie este hirotonit ierodiacon. În peregrinările prin ţară a fost ierodiacon la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş. A urmat cursurile de diferenţă la liceele Dimitrie Cantemir şi Mihai Viteazul apoi şi-a susţinut bacalaureatul. S-a înscris la studii superioare de Teologie la Bucureşti Cluj şi Sibiu iar în 1948 a absolvit Academiei Teologice “Andreiane” din Sibiu.

ÎPS Bartolomeu Anania a avut de asemenea studii, incomplete însă, de medicină la Sibiu şi Cluj şi de muzică instrumentală la Cluj. Aici a participat activ la la cenaclul literar al lui Victor Papilian, pe care-l cunoscuse la Sibiu pe când era student al Acadmiei Teologice.

Student al Universităţii din Cluj şi preşedinte al Centrului Studenţesc "Petru Maior", conduce în 1946 greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă. Este expluzat din Cluj şi urmează un lung şir de arestări. În 1947, pentru o scurtă perioadă a fost stareţ al Mănăstirii Topliţa.

În toamna lui 1948 la Mănăstirea Bistriţa vâlceană îl cunoaşte pe Patriarhul Justinian, căruia i-a fost colaborator mai bine de 25 de ani, ocupând funcţia de intendent al Palatului Patriarhal.

În 1958 a fost condamnat politic la 25 de ani de muncă silnică, pentru “uneltire contra ordinei sociale” şi închis la Securitate, Jilava, Piteşti şi Aiud. A fost eliberat după şase ani şi două luni, în 1964, prin decret general de graţiere.

În 1964-1965 a fost director al bibliotecii patriarhale, apoi, din 1965 până în 1976 funcţionează, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din America şi Canada, ca secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Cancelariei eparhiale, director al Departamentului Publicaţiilor, reprezentant al relaţiilor interbisericeşti. Primeşte harul preoţei în 1967, fiind hirotonit de episcopul Victorin al Americii pentru ca mai târziu, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să îi acorde rangul de arhimandrit. Ulterior, este distins – pe linie bisericească – cu “Crucea patriarhală”, “Ordinul Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalimului, “Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Antiohiei.

În diferite momente ale vieţii i-a cunoscut şi a fost prieten cu Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Vasile Voiculescu. În 1967-1968 – Teatrul “Barbu Delavrancea” din Bucureşti îi pune în scenă poemul dramatic Mioriţa, regia şi scenografia fiind semnate de Marietta Sadova, Mircea Marosin şi Zoe Anghel-Stanca. Acest poem fusese publicat în 1966 cu o Predoslovie de Tudor Arghezi. În 1978 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România şi publică mai multe volume de versuri, precum şi romane iar în 1982 primeşte premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, pentru opera “Greul pămânului”. În acelaşi an se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Văratec.

În 1990, în Ajunul Crăciunului începe munca de revizuire în limba română şi de comentare a Bibliei, începând cu textul Noului Testament, acţiune extinsă ulterior asupra întregii Sfintei Scripturi, pe o perioadă de unsprezece ani. În ianuarie 1993 Colegiul Electoral Bisericesc îl alege pe arhimandritul Bartolomeu Anania pentru scaunul de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. La Catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca este hirotonit şi instalat arhiereu. Ca arhiepiscop al Clujului, va urmări şi va lupta pentru dinamizarea activităţii pastorale a clerului şi pentru diversificarea ei în funcţie de cerinţele actuale ale societăţii, pentru implicarea Bisericii în acţiunile de asistenţă socială organizate, pentru refacerea legăturilor dintre Biserică şi Cultură, pentru îndrumarea expresă a tineretului – de la amvon şi prin diverse întâlniri –, pentru dezvoltarea relaţiilor ecumenice practice prin păstrarea identităţii proprii.
Activitatea scriitoricească a ÎPS Bartolomeu Anania este vastă. A publicat numeroase volume de articole şi studii teologice, memorialistică, romane, teatru, nuvele şi povestiri, fiind distins cu premii şi medalii pentru activitatea întreprinsă. Preşedinţia României îi acordă în anul 2000 medalia jubiliară “Mihai Eminescu” şi Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Mare Cruce. Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca i-a acordat în 2001 titlul de “Doctor Honoris Causa”, titlu primit şi din partea Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca , al Universităţii din Oradea în 2002 şi al Universităţii din Craiova în 2003. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4 noiembrie 2005 de înfiinţare a unei Mitropolii la Cluj, iniţiativă validată de Adunarea Naţională Bisericească, Bartolomeu Anania este instalat Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului la 25 martie 2006, chiar de Praznicul Bunei Vestiri, de către Patriarhul Teoctist. Din noua structură bisericească, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a implicat îndeaproape în activitatea de dinamizare a vieţii religioase.

Hristos a inviat!

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

,,MILOSTIVIREA,, nu este al Patriarhiei


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:

Deoarece în unele eparhii din ţară, parohiile sunt obligate să cumpere aşa-numitul «vin liturgic» cu denumirea MILOSTIVIRE, prezentat ca fiind produs de către S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. cu acordul şi binecuvântarea Patriarhiei Române, facem următoarele precizări:

Încă din anul 2009, S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. a fost informată că Patriarhia Română nu are competenţe în distribuirea vinului cu adevărat liturgic, întrucât nu desfăşoară activităţi viticole proprii, asemenea unor eparhii care au viţă-de-vie proprie. Potrivit principiului autonomiei eparhiale, centrele eparhiale au responsabilitatea de a asigura parohiilor şi mănăstirilor aflate în jurisdicţia lor vinul liturgic natural şi curat pentru Sfânta Liturghie şi alte slujbe bisericeşti.

În acest sens, precizăm faptul că Patriarhia Română nu poate dispune distribuirea de vin liturgic în eparhii fără consultarea prealabilă şi acordul acestora. O consultare pe această temă nu a avut loc niciodată între ierarhii Sfântului Sinod în cadrul şedinţelor sinodale.

În luna august 2009, Patriarhia Română a notificat S.C. Vinăria Murfatlar S.R.L. asupra caracterului abuziv al folosirii numelui şi stemei Patriarhiei Române pe eticheta de prezentare. De asemenea, a atenţionat asupra faptului că menţiunea «vin liturgic» şi textul de prezentare tipărit pe etichetă induc în eroare cumpărătorul şi aduc prejudicii de imagine Patriarhiei Române, întrucât ea nu garantează că vinul respectiv este vin liturgic natural şi curat.

Ca atare, atenţionăm clerul şi credincioşii mireni că aşa-numitul «vin liturgic» MILOSTIVIRE se distribuie în unele eparhii fără binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi fără ca respectiva societate comercială să fi prezentat Patriarhiei Române garanţii că oferă vin natural pregătit după tradiţia liturgică a Bisericii Ortodoxe.


Hristos a inviat!

vineri, 28 ianuarie 2011

29 ianuarie nasterea in cetele Sfintilor a marelui Sf.Cuv.Andrei Rubleov-Iconograful


ICOANELE SF ANDREI RUBLEOV


Intru aceasta zii 29 ianuarie 1427 sau 1430 sa nascut in ceruri un rugator pentru noi maritul ANDREI RUBLEOV cel ce ne-a aratat SFANTA TREIME dupa cum i s-a arat

Andrei Rubliov (în limba rusă: Aндрей Рублёв) sau Sfântul Andrei Iconograful (născut pe la 1360 – 1370 și decedat la 29 ianuarie 1427 sau 1430, la Mănăstirea Andronikov, Moscova) a fost un călugăr și pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea. Recent[1], Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat, iar ziua de praznuirea a Sfantului este de 29 ianurie iar pe 4 iulie este ziua canonizarii lui.

Viața lui Andrei Rubliov l-a inspirat pe cineastul rus Andrei Tarkovski, care i-a consacrat un film realizat în 1966 și care a ieșit pe ecrane în anul 1969: Andrei Rubliov. (Filmul se gaseste si pe ,,Filme Ortodoxe'' dar si pe ,,You Tube'' pe mai multe parti)

^ 6 - 9 iulie 1988. Vd. Hotărârea de Canonizare
^ În iunie 1988.
^ Avraam primește pe Sfânta Treime la stejarul Mamvri, in Facerea, Cap. 18
^ Am folosit ortografia prezentă în edițiile românești ale Bibliei: Biblia sau Sfînta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București,1982, pp. 26-27, Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție Jubiliară a Sfântului Sinod (Traducere și adnotări de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania), Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, pp. 38-39.
^ Lavra este o mănăstire ortodoxă mare (în Grecia, Ucraina, Rusia), condusă de un egumen, în care fiecare călugăr locuiește în chilie proprie și separată, ca într-o mică așezare de sine stătătoare. In Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Editura Litera Internațional, 2007.

Tropar (glasul al 3-lea):

Strălucind cu razele luminii dumnezeieşti, cuvioase Andrei, pe Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu L-ai cunoscut. Propovăduit-ai lumii Sfânta Treime cea întru Unime, iar noi, minunându-ne, cu bucurie strigăm ţie, ca cel ce ai îndrăzneală către Preasfânta Treime: roagă-te ca Lumina cea necreată să lumineze sufletele noastre!

Condac (glasul al 2-lea):

Ca o trâmbiţă făcut-ai să răsune dulceaţa cântărilor dumnezeieşti, şi stea călăuzitoare te-ai arătat lumii, strălucind cu lumina Treimii. Pentru aceasta strigăm ţie: Cuvioase Andrei, roagă-te neîncetat pentru noi toţi.

LA VECERNIE

După obişnuitul Psalm, citim:
Fericit bărbatul... Starea întâi.


La Doamne, strigat-am...,

Stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Nicidecum nu te-ai înşelat de dulceţile trupului, nici de mărirea veacului acestuia trecător nu te-ai amăgit cu ispitele, mărite Andreie; ci cu totul te-ai arătat, slugă bună Stăpânului, primind jugul cel prea bun şi sarcina cea uşoară a vieţii celei curate; pentru aceasta te fericim .

Ascultând pe Stăpânul tău, Cel ce zice prin rostul său, Cel ce voieşte a urma după mine, să lepede toată voia sa trupească şi Crucea să-şi ia şi să vină după mine. Din pruncia ta ai urmat aceasta, lepădându-te de toată deşertăciunea lumească, preacuvioase Andreie .

Pavel apostolul, vasul cel sfânt al alegerii zice: Pe cei slabi şi pe cei simpli i-a ales Domnul, ca să înfrunte pe cei tari ai lumii acesteia; ceea ce mărturisim pentru tine, cuvioase; că păstor fiind, simplu, şi slugă între oameni, ca un prunc fără prihană, cu fericire te-a preamărit.

Ostenelile trupului, înfrânarea poftelor şi privegherea de toate nopţile, smerenia cea către toţi şi blândeţele, te-au preamărit şi vestit te-a arătat tuturor credincioşilor, o Andreie; dar ca cel ce al mare îndrăzneală către Stăpânul, roagă-te ca şi noi toţi să ne mântuim.

Ca o stea fiind luminat de razele Soarelui celui înalt şi luminat Iisus Hristos, luminează-ne sufletul celor ce suntem întunecaţi de norul ispitelor şi de rele supărări; ca să putem fi fiii luminii prin candela aprinsă, ieşind spre întâmpinarea Mirelui şi Stăpânului.

Pe noi care te fericim cu credinţă şi prăznuim prin glasuri de laudă pomenirea ta, de tot necazul şi patima, de boli năpraznice, din primejdii şi din nevoi izbăveşte-ne te rugăm; ca să preamărim îndrăznirea ce ai către Stăpânul, ca slugă credincioasă, preafericite Andreie.

Slavă..., glasul al 2-lea:

Precum oarecând porumbelul a vestit lui Noe contenirea potopului şi înduplecarea Stăpânului, aşa şi sfintele tale icoane fericite, ne-au pricinuit încetarea tuturor scârbelor şi nu numai vestitor de bucurie te-ai arătat, ci şi mijlocitor te-ai făcut către Domnul, pentru potolirea mâniei, celei cu dreptate pornite asupra noastră. Pentru aceasta toţi cu un glas te fericim şi cu credinţă alergăm la ajutorul tău; că prin rugăciunile tale cele bine primite lui Dumnezeu, să scăpăm de toată ispita şi să ne împărtăşim veşnicei împărăţii cereşti.

Şi acum......, a Născătoarei, asemenea:

Trecut-a umbra legii şi harul a venit; că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.

Pentru mai multe detalii despre viata Sfantului cautati la postarii mai vechi.
Hristos a inviat!

OTRAVA ANULUI 2011- RED BULL-


         Citind acest articol de pe un siteu ortodox am ramas uimit de ce otrava consumam unii dintre noi.Cred ca 70% din populati Terrei bea RED BULL si 90% au baut macar o data.Ne intrebam dece Romania ca ex. este intesata de bolnavi cu probleme ale ficatului?Nu generalizam ,dar majoritatea tineriol de 16-25 ani prezinta dureri in zona ficatului.In majoritatea barurilor din lume se consuma aceasta bautura,neindicata tinerilor, dar majoritatea 80% din tineri(12-20 ani)consuma aceasta bautura contraindicata.Sa incercam sa inmultim aceasta descoperire despre BAUTURA MORTII spunandu-le colegilor,parintilor,copiilor fara sa ne temem ca aceia vor rade de noi si ne vor face nebuni ca noi nu bem.Sa ne luptam pentru cei care vor fi dupa noi, copii nostri, si sa scoatem din supermarketuri,hipermarketui,alimentari s.a. bautura otravitoare .
In urmatorul articol ne vom da seama de marea prostie pe care am facut-o de a consuma aceasta bautura ,,racoritoare,, si de a satisface procentul de vanzare al producatorilor.

,,Se vinde in toate magazinele din tara. Se gaseste oriunde este la moda, oricine poate sa-l cumpere, sa-l guste, fie si numai din curiozitate… dar poate fi mortal. RED BULL a fost creat pentru a stimula creierul si nu pentru a fi consumat ca bautura inofensiva sau racoritoare.
RED BULL se comercializeaza la nivel mondial cu sloganul: ”Mareste rezistenta fízica, imbunatateste capacitatea de concentrare si viteza de reactie, da energie si o stare de spirit mai buna. Toate acestea se presupune ca exista intr-o cutiuta de RED BULL, bautura energizanta a mileniului, (dupa cum spun propietarii) .

RED BULL se vinde in aproape o suta de tari.

Marca Taurului Rosu are ca principali consumatori tineri si sportivi, doua segmente atractive care au fost captivate de stimulent.

ISTORIA:
Bautura a fost creata de Dietrich Mateschitz, un producator austriac , care a descoperit-o in timpul unei calatorii de afaceri la HONG KONG , unde se intalnea cu un fabricant de periute de dinti .
Lichidul – bazat pe o formula ce contine cafeina si taurina – facea furori in orasul respectiv; atunci s-a gandit ca ar putea aduce produsul in Europa, unde nu era inca nici cunoscut, nici inregistrat, si se putea astfel erija in producator.
ADEVARUL DESPRE BAUTURA ESTE ALTUL!

IN FRANTA SI DANEMARCA a fost interzisa bautura mortala, datorita componentelor sale de vitamine amestecate cu GLUCURONOLACTONA.

GLUCURONOLACTONA este un produs chimic de inalta periculozitate, folosit de catre Departamentul de Aparare din Statele Unite in anii 60 pentru stimularea moralului trupelor cantonate in VIETNAM, si actiona ca un drog halucinogen care calma stressul de razboi. Totusi efectele sale in organism au fost devastatoare si a fost intrerupt datorita numarului mare de cazuri de migrene ,tumori cerebrale si boli ale ficatului manifestate la soldatii care au consumat asa ceva.

In plus, pe cutia de RED BULL se poate citi continutul:

GLUCURONOLACTONA, catalogata intre madicamente ca un stimulent.

Ce NU SPUNE cutia de RED BULL, sunt consecintele consumului, care ar obliga la o serie de AVERTIZARI:

1ESTE PERICULOS SA-L BEI CHIAR DACA DUPA ACEEA NU FACI EXERCITII FIZICE, pentru ca prin functia sa energizanta accelereaza ritmul cardíac si iti poate provoca un INFARCT FULGERATOR.

2Esti in pericol de a suferi o HEMORAGIE CEREBRALA, pentru ca RED BULL contine compusi care diluati in sange fac inima sa pompeze mai putin, si faci efort fizic simtindu-te mai putin epuizat.

3Este interzisa combinarea RED BULL cu alcool, pentru ca amestecul se transforma intr-o ‘bomba mortala’ care ATACA DIRECT FICATUL, distrugand anumite zone care nu se mai refac niciodata.

4Una dintre componentele principale ale RED BULL-ului este vitamina B12, utilizata in medicina pentru recuperarea pacientilor intrati in coma alcoolica. Astfel consumul energizantului produce hipertensiune si o stare de excitabilitate, ca si cum ai fi in stare de ebrietate, fara a fi baut alcool .

5Consumul frecvent de RED BULL duce la aparitia unei serii de afectiuni nervoase si neuronale ireversibile (nu se pot recupera).

CONCLUZIE: Este o bautura ce ar trebui interzisa in toata lumea. Venezuela , Republica Dominicana, Puerto Rico si alte tari din Caribe avertizeaza celelalte natiuni ca, amestecul acestui lichid cu alcool creaza o bomba cu ceas pentru corpul omenesc.

Fiind o problema de SANATATE PUBLICA, ar fi bine sa va avertizati fii si fiicele, prietenii si cunostintele. ,, 

SURSA:PELERIN ORTODOX

Hristos a inviat!

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Cathédrale Orthodoxe Roumaine des ,,Saints-Archanges Michel, Gabriel et Raphaël,, Paris / France


În inima Cartierului Latin, nu departe de Notre Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche) si la doi pasi de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche bisericã a Parisului), Biserica Ortodoxã Românã "Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil si Rafail", este, alãturi de cea ruseascã din strada Daru si cea greaceascã din strada Bizet, una din cele trei catedrale ale Ortodoxiei în Orasul Luminilor [istoric].

Cu slujbe în limba românã si un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais reprezintã o oazã de românitate si ortodoxism pentru toti românii, fie cã sunt exilati, fie refugiati politic ori social, fie studenti, fie simpli turisti.

Începând cu 10 Mai 2009, parohia redevine parte integranta Bisericii-mame, intrând sub omoforul Mitropolitului Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Romnâne pentru Europa Occidentala si Meridionala.

Sunteti binevenit la slujbele si rugãciunile bisericii, precum si la celelalte evenimente, culturale, sociale sau educationale din viata parohiei!




 



































































Istoria Bisericii

Motto:

« La vie d'un peuple se fonde et se perpétue par sa spiritualité. Quand ce peuple est menace dans sa liberté, dans son existence même, c'est par sa spiritualité qu'il subsiste et survit. L'église des Saints-Archanges est, pour la Roumanie, non loin de Notre-Dame, ce lieu spirituel, gardien de la vie envers et contre toutes les vicissitudes historiques et personnelles qui la, se transforment en espérance. »

(Eugène IONESCO, de l'Académie française, membre de la communauté orthodoxe roumaine de Paris)


*

În inima Cartierului Latin (cartierul şcolilor, cu Sorbona şi Collège de France),
nu departe de Notre-Dame de Paris (dar pe malul stâng al Senei - rive gauche),
la câţiva paşi mai sus de Saint Julien le Pauvre (cea mai veche biserică a Parisului),
şi puţin mai jos de Sfânta Genoveva (ocrotitoarea parizienilor),
se găseşte Biserica Ortodoxă Română din Paris,
cu hramul "Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail",
la 9 bis, rue Jean de Beauvais.

Biserica Ortodoxă Română din Paris este, alături de cea rusească din strada Daru şi de cea grecească din strada Bizet, una din cele trei catedrale ale Ortodoxiei în Oraşul Luminilor. Cu slujbe în limba română şi un cler român, biserica din strada Jean de Beauvais a fost timp de mai bine de o sută de ani un fel de a doua ambasadă, culturală şi spirituală, a României în capitala Franţei, şi reprezintă până astăzi o oază de românitate şi ortodoxism pentru toţi românii, fie că sunt exilaţi, refugiaţi politic ori social, fie studenţi, ori simpli turişti sau trecători prin Paris.

Biserica, monument de arhitectură pentru Franţa secolului al XIV-lea şi mărturie de cultură şi spiritualitate pentru România, poartă această dublă încărcătură şi moştenire istorică.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 30 ianuarie 1374, de însuşi regele Franţei, Charles V, în amintirea cancelarului său, cardinalul Jean II de Dormans, episcop de Beauvais. Acesta, mort în 1373, a întemeiat Colegiul de Dormans în 1370, iar biserica urma să fie capela acestui nou colegiu al Cartierului şcolilor din Paris. Ca să onoreze până la capăt testamentul şi memoria cardinalului Jean de Beauvais, regele a ales ca protector al bisericii pe sfântul apostol şi evanghelist Ioan Teologul, şi a încredinţat construcţia propriului său arhitect, Raymond du Temple, celebru deoarece contribuise la edificarea palatului Luvru şi a catedralei Notre-Dame de Paris. Raymond du Temple a început lucrarea la începutul anului 1375, cu cei mai buni meşteri zidari şi sculptori ai Franţei, cu care lucrase până atunci la palatul Luvru. Zidirea bisericii Colegiului Dormans-Beauvais s-a încheiat în 1380, şi la 29 aprilie a aceluiaşi an a fost sfinţită de arhiepiscopul Parisului. Prima slujbă publică nu a avut loc însă decât la 29 noiembrie 1382, de sărbătoarea sfântului arhanghel Mihail.

Ca o mişcătoare coincidenţă, exact 500 de ani mai târziu, în 1882, biserica este cumpărată de Regatul României.

În această capelă, o bijuterie a goticului târziu, s-au rugat de-a lungul timpului François-Xavier (1506-1552), Ignaţiu de Loyola (1491-1556) - cofondatori ai ordinului iezuit -, Cyrano de Bergerac (1619-1655), Nicolas Boileau (1636-1711), fraţii Perrault (sec. XVII), Charles Rollin (1661-1741) şi alte nume celebre ale lumii intelectuale şi ecleziastice franceze. Unii au fost elevi, alţii profesori ai Colegiului Dormans-Beauvais.

După ce a suferit vicisitudinile Revoluţiei franceze, Colegiul devine cazarmă în timpul lui Napoleon. În 1865 o comunitate de dominicani cumpără biserica, o restaurează şi o împodobesc cu vitraliile care există până astăzi. Dar vremurile erau tulburi în Franţa secolului al XIX-lea pentru congregaţiile catolice: în noiembrie 1880, la doar cincisprezece ani de la cumpărarea locaşului, dominicanii sunt expulzaţi din Franţa în urma violentului decret anti-congregaţionist din acel an. Dominicanii vând la repezeală unor întreprinzători constructori, care schimbă definitv destinul vechiului colegiu: biserica este lăsată în paragină (cu gândul poate că aşa se vor obţine autorizaţiile spre a fi demolată), şi clădiri de locuinţe se construiesc strâns în jurul ei. Totuşi, Providenţa pregătise altceva pentru acest lăcaş de cult.

Pe de-o parte, Ministerul culturii francez se sesizează, şi clasează capela monument istoric, în decembrie 1881, ceea ce o salvează de la pieire.

Pe de altă parte, românii căutau, în acelaşi timp, un loc de rugăciune mai potrivit decât capela improvizată din strada Racine, unde prima parohie a fost fondată în anul 1853.

Într-adevăr, simpatia şi admiraţia românilor pentru Franţa face ca Parisul să devină prin anii 1830-1840 principalul oraş universitar occidental unde tineretul Ţărilor Române era trimis spre a se forma. Aceşti tineri, care fondau prin 1845 o "Societate a studenţilor români din Paris", dimpreună cu o bibliotecă şi o sală de întâlniri, sunt cei care vor fi motorul Revoluţiei române de la 1848 (iar mai târziu creatorii României moderne). În mijlocul acestor tineri entuziaşti soseşte la Paris, pe la sfârşitul anului 1852 sau începutul lui 1853, arhimandritul Iosafat Snagoveanul, el însuşi membru al efemerului guvern revoluţionar valah de la 1848. El înfiinţează o capelă ortodoxă românească, care este recunoscută oficial de guvernul francez în noiembrie 1853. Improvizată într-un imobil din 22 rue Racine, tot în Cartierul Latin, Capela Română din Paris funcţionează aici până în 1882, când clădirea primeşte aviz de demolare, în urma planurilor de extindere a laboratoarelor Facultăţii de Medicină din Paris.

Proiectul de cumpărare a « capelei dominicanilor » din 9 bis, rue Jean de Beauvais, primeşte susţinerea deplină a guvernului regelui Carol I al României (încoronat cu doar un an în urmă) şi a mai tuturor familiilor boiereşti ale vremii. O subscripţie publică este de asemeni deschisă. Astfel, biserica din strada Jean de Beauvais este cumpărată de guvernul Regatului României în septembrie 1882, cu participarea financiară şi morală a tuturor românilor, ca o profeţie a ceea ce ea avea să devină: o punte în schimbul spiritual între România şi Franţa.

Resfinţită în 1892 - de către episcopul Inochentie Ploieşteanul - biserica a avut o pleiadă de preoţi superiori de valoare, profesori la facultăţile de teologie sau viitori episcopi în România.

În 1948, când comunismul s-a instalat în România postbelică, comunitatea decide să se separe administrativ de Patriarhia Română, înţelegând că Sfântul Sinod al Bisericii-mamă nu mai are libertatea deplină a propriilor decizii. Începe o perioadă dificilă de rezistenţă creştină activă faţă de invazia comunistă, cu susţinerea unor mari personalităţi, ca Mircea Eliade, Emil Cioran sau Eugen Ionescu, şi sub oblăduirea canonică a Mitropolitului Visarion Puiu la început, iar după retragerea şi moartea acestuia, sub omoforul episcopului Teofil Ionescu (fost superior al Bisericii în anii celui de-al Doilea război mondial).

Administrată din 1948 şi până astăzi de asociaţia cultuală de drept francez APCOR (Association pour la pratique du culte orthodoxe roumain à Paris), Biserica participă şi astăzi din plin la viaţa spirituală şi culturală a românilor din regiunea pariziană, sub îndrumarea duhovnicească a preotului paroh stavrofor Constantin Târziu, ajutat de preoţii Iulian Nistea şi Jean Boboc (10 mai 2009).

În zilele de 24-25 noiembrie 2007, comunitatea a sărbătorit aniversarea a 125 de ani de la cumpărarea bisericii şi 115 ani de la sfinţirea ei. Au luat parte la festivităţi Excelenţa Sa domnul Teodor Baconschi, ambasador al României la Paris, doamna Magda Cîrneci, directoarea Centrului Cultural Român din Paris, alţi membrii ai ambasadei şi consulatului României în Franţa. Au slujit mitropolitul Iosif (Pop), arhiepiscopul Nathaniel (Popp), arhiepiscopul Adrian (Hriţcu), episcopul Marc (Alric), dimpreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. [fotografii]

La 10 mai 2009, parohia revine în sânul Bisericii-mame.

[un text de Pr. Iulian Nistea - adus la zi: 10 mai 2009]


Hristos a inviat!